marți, mai 17, 2022

Cum sa cumperi o drama

E o problema veche de cand presa.  Tine  de prioritatile fiecarei institutii in parte.  Cat de importanta este stirea pe care vrei sa o obtii, ce resurse vrei sa aloci, cati ziaristi se vor ocupa de subiect si pentru cata vreme, care sunt echipamentele de care au nevoie? Si care e termenul rezonabil pana la  care astepti un rezultat?  E un fel de calcul cost-beneficii in care cheltuielile sunt puse in balanta cu castigurile, se face o estimare si se ia o decizie.  Reglajul fin tine de priceperea fiecaruia si de o definire cat mai clara a publicului tinta. Din cine e compus, ce asteapta, cat de mult ii poti oferi pentru a-l multumi. Si cat de departe poti merge pentru a-i satisface curiozitatea si/sau nevoia de informare.

Exista si alte metode. Una binecunoscuta, mai putin ortodoxa dar aplicata  in intreaga lume, e plata  informatiilor ce  pot fi publicate ca atare sau care constituie baza unei anchete. E folosita pe larg mai ales de tabloide aflate in goana dupa exclusivitati minore.  Se intampla asta inclusiv in Romania si de cele mai multe ori e vorba despre mici aiureli de tipul „Ce-ti mai place la shopping X-uleasco”  in care vedem cate o fotografie facuta cu telefonul in mall, insotita intotdeauna de un text sablon.   Dauna in astfel de cazuri e relativ scazuta si intotdeauna astfel de articole se soldeaza uneori cu cate un scandal fara amploare de care uita toata lumea in trei zile.

Din punct de vedere etic, plata informatiilor este contestabila. S-a scris destul de mult despre asa-numitul „checkbook journalism” (jurnalism bazat pe carnetul de cecuri), insa nu exista o concluzie clara.  Din punctul meu de vedere e greu sa justifici in termen de interes public banii platiti pentru dezvaluirea unui adulter insa in alte cazuri nu sunt la fel de sigur.  Spre exemplu uriasa suma (aproximativ 600.000 de dolari)  platita de britanicul David Frost pentru interviul luat fostului presedinte american Richard Nixon e justificata? Inclin sa cred ca da, cata vreme acel interviu a inchis un subiect care a traumatizat o generatie de americani.  In interviul cu Frost si nu in altul, Nixon a admis ca poarta o parte de vina pentru afacerea Watergate.  Marturisirile fostului presedinte au permis societatii americane sa inchida intr-un final aceasta tema care contribuise o serioasa zdruncinare a increderii in democratie si mecanismele ei.

Interesul redactiilor poate fi asadar justificat, insa indraznesc sa spun, pana la un punct. Exclusivitatile, fie ele si platite,  aduc audienta si reputatie. Consolideaza publicuri  si intaresc loialitati si, mai departe, pot sa aduca profit daca redactia face parte dintr-o companie privata.

Cu toate astea, mi-e greu totusi sa inteleg cinismul care insoteste un contract de exclusivitate semnat cu o ruda a unei persoane care tocmai s-a sinucis.

Ma intreb cum o fi decurs discutia.  Cine a facut primul pas? O fi fost vreo negociere? S-au stabilit detalii tehnice de tipul „durata si continutul interventiilor in live”?  Plata se face in functie de „intensitatea durerii afisate raportata la punctul de rating” sau cum?

Sunt oameni dispusi sa isi vanda durerea, sa se expuna pe bani sau pur si simplu pe gratis. Motivele pot fi multe. Durerea pricinuita de pierderea cuiva drag ne poate face irationali.  Sau, poate  e vorba de un calcul rece,  un fel de treaba inginereasca in buza gropii dupa logica „vii cu vii…”.

E, pana la urma, putin important de ce un individ oarecare ia o decizie. Insa precum cel de fata , de cealalta parte a tranzactiei este o redactie care pretinde respect (uneori zgomotos, in fata CNA-ului) si face din calitatea actului jurnalistic un titlu de glorie.  Imi veti spune ca e vorba de divertisment. Am sa va contrazic.  Moartea e divertisment doar in fanteziile lui Tim Burton nu in evenimente care implica oameni reali.  Mai ramane doar interesul  pentru „natura umana”, pe care, nu-i asa,  oricine incearca sa o inteleaga. Iar jurnalistul, beneficiind de pozitia-i privilegiata si accesul direct la personaje are obligatia sa ajute fie si doar un pic la lamurirea necunoscutelor lumii.  Sa ajute, nu sa provoace. Sa inteleaga, nu sa instige. Sa respecte, daca vrea sa fie respectat.

„Natura umana” nu exclude decenta si nici discernamantul.

Un contract de felul celui mentionat mai sus e nu e decat o hartie care certifica ticalosia unei institutii. Oficiala si cu titlu executoriu.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Buna ziua. Care este de fapt tema articolului dvs.? Este vorba despre discernamantul si deontologia „unei anumite parti a presei”? Sau despre mentalitatea medievala a consumatorului de „entertainment” din Romania?
    Fenomenul acesta nu e nou in nici un caz, exista o foarte mare a populatiei care cauta activ acest gen de divertisment, foarte asemanator de fapt cu „stirile de la ora 5”, fapt care poate fi echivalat cu extazul cu care erau privite executiile din piata publica cu cateva secole in urma. Nu cred ca e cazul sa ne facem iluzii, Romania este si va ramane pentru un timp nedefinit o tara barbara, unde doar formele s-au schimbat, fondul ramane acelasi.
    Cererea si oferta functioneaza foarte bine iar cei care inteleg acest lucru castiga foarte multi bani din asta. Desigur, entuziasmul anumitor tabloide, fie ca se numesc Adevarul sau altfel, de a prelua genul asta de entertainment nu reprezinta decat o expresie a nivelului de educatie in general, pentru ca, nu-i asa, si ei sunt tot de-ai nostri.
    Dpdv sociologic, rezultatul acestui deziderat „rating-ul nostru, stapanul nostru” poate fi analizat foarte bine si comparat cu societatea americana, din radacinile careia se trage. Pe aceasta baza pot fi facute si predictii destul de consistente asupra viitorului tarii.
    In principiu, nu ne dorim sa se ajunga la astfel de cazuri
    http://en.wikipedia.org/wiki/Christine_Chubbuck
    dar evolutia nu este incurajatoare.

  2. Da, ma gandeam si eu cu dezust la toti cei care fac in presa dezvaluiri intime despre fosti sau actuali parteneri. Cat de josnic trebuie sa fii ca sa iti speli rufele in public?

    Nu cred ca tine atat de bani cat de educatie.

Dă-i un răspuns lui Tweets that mention Contributors » Blog Archive » Cum sa cumperi o drama -- Topsy.com Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro