duminică, mai 29, 2022

Cum sa ne raportam la Europa. Instructiuni pentru diplomatii de scoala veche

N-ar trebui să ne îmbătăm cu apă rece și un lucru trebuie să ne fie clar:  am avut mare noroc, dar mare noroc am avut că am aderat în 2007 la Uniunea Europeană. Este si meritul administrației Constantinescu care a convins că îndeplinim criteriile de la Copenhaga și care a reușit sa demareze negocierile cu Uniunea Europeană într-un context european extrem de favorabil, plin de optimism si de bucuria regăsirii de după căderea zidului rușinii. Este şi meritul cetăţenilor oneşti. În perioada aceea nimic nu părea să-i stea în cale proiectului european. Acela a fost contextul. Decizia de a intra în UE a fost politică și asta trebuie să ne fi clar. A fost şansa noastă la modernizare. Singuri n-am fi găsit resursele să ieşim la lumină şi drept dovadă şi acum după tot acest efort de aderare şi integrare nu funcţionăm cum am fi dorit.

Zilele acestea sunt la o conferință la Bruxelles dedicată țărilor din zona Mării Negre (nu doar riverane Mării). Vorbesc cu tineri ca mine, activiști pentru drepturile omului, ziariști, tineri specialiști in guvernare din Ucraina, Georgia, R. Moldova, Armenia, Azerbagjan, țări care nu au mai prins trenul european și nici nu par să-l prindă în viitorul apropiat sau măcar mediu. Se simt excluși, lăsați pe dinafară, marginali. Se simt lăsați la cheremul Rusiei și al puterilor emergente din regiune. Regiunea geografică despre care vorbim a trecut în ultimii treizeci de ani prin războaie sălbatice, dintre care ultimul acum trei ani. Are la zi  patru conflicte înghețate și vreo cinci granițe închise. Şi care este singurul lucru pe care îl au în comun? Se uită cu jind la Uniunea Europeană.

După introducerea cam lungă, abia ajung acum la ideea acestui articol: când văd diferitele reacții pe care le au europarlamentarii români trimiși la Bruxelles, mai ales cei mai în vârstă, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. Ei se comportă acolo aşa cum au fost formați la școlile diplomației comuniste, în epoca de glorie a realismului în relațiile internaționale. Acolo jocul e mereu de sumă nulă,  mereu trebuie să îți ferești spatele, să fi în gardă, să discreditezi și să nu te lași discreditat. Trebuie să demaști diversiuni, dintre care, cele mai multe, imaginate.

Profilul celor la care mă refer este asemănător lui Adrian Severin: puțin grandomani, gata oricând de a obține avantaje nemeritate, etică doar afișată nu și asumată, români ce par bine intenţionaţi dar care sunt anacronici. Nu suportă nici cea mai mică critică, iar vina aparține totdeauna altora, unora care ne vor răul. Nu știu de ce, nu au argumente sau dovezi dar ei știu că sunt unii care ne vor răul şi că noi avem dreptate. Noi suntem buni, frumoși și deștepți.Merituoşi.

Mesajul meu către aceștia este următorul: domnilor și doamnelor europarlamentari şi alţi care ne reprezentaţi în afară… Nu confundați Uniunea Europeană cu Organizația Națiunilor Unite sau cu copia acesteia de pe vechiul continent, Consiliul Europei. Dacă tot sunteți la Bruxelles, citiți tratatul de la Lisabona și aflați că UE este o uniune de state și de cetățeni. Nu este doar o organizație cu jocuri de sumă nulă în care se împart sfere de influență şi funcţii. Dacă ar fi fost așa ceva noi nu am fi fost aici. Și când spun noi nu mă refer doar la noi românii ci mă refer la noi cetățenii Uniunii Europene.

Nu cred in interguvernamentalismul practicat în Consiliul European la diferitele lui niveluri. Nu cred că este o soluție pe termen lung. Nu cred că șfeii de state sau de guverne, miniștrii, pot decide mai bine pentru cetățenii europeni decât Comisia și Parlamentul European. Nu cred că ministrul de interne al Olandei poate decide mai bine decât membrii PE sau comisarii europeni  dacă eu și dumneavoastră să circulăm nestingheriți în Spațiul Schengen. Nu cred că ministrul de finanțe al Greciei sau Italiei trebuie să aibă veto-ul dacă noi sau ungurii putem să folosim sau să nu  folosim la noi acasă moneda euro. Acolo în Consiliu lucrurile sunt prea politizate, prea subiective, prea negociate în stilul clasic al real politik-ului; în stilul în care gândesc astăzi unii dintre parlamentari cu pretenţii trimişi la Bruxelles de către România, în stilul noi contra ei. Samuel Huntington a fost infirmat de realitate, avem nevoie şi de alte lecturi mai serioase atât noi cât şi studenţii noştri.

Viitorul Uniunii Europene, succesul acesteia nu poate sta decât în federalism. Şi slavă Domnului, noi românii avem motive să susţinem Comisia Europeană astăzi când solicită atribuţii sporite, instrumente suplimentare de control economic. Control în sensul bun al cuvântului şi instrumente anti-populism şi anti-iresponsabilitate naţională. Da, guvernanţa economică europeană este necesară şi utilă tuturor statelor membre dacă vrem o Uniune durabilă. Asta pentru că dacă un Nea Caisă de premier demagog este iresponsabil în ţara lui vom avea de plătit mai apoi cu toţii.

Cum ar fi arătat Romania în afara Uniunii Europene în actualul context? Am fi fost nişte oameni mai puţin frustraţi şi mai puţin afectaţi în DREPTURILE NOASTRE? Nici măcar n-am fi avut acele drepturi cărora astăzi uităm să le mai ataşăm şi nişte responsabilităţi. Niţica istorie contrafactuală nu strică, chiar dacă este doar un exerciţiu intelectual sau de imaginaţie. În desele mele contacte cu tineri educaţi din ţările riverane Mării Negre am ocazia să reflectez la o astfel de ipostază. Şi aşa suntem o ţară la mâna baronilor, a cârdăşiilor şi a diletanţilor ajunşi prea uşor pe funcţii prea înalte. Cum ne-ar fi stat în continuare în postura de ţară candidată dar care nu are unde să candideze? Obiect al politicii de vecinătate, încurajată în Parteneriatul Estic? Căutând modele asemănătoare putinismului, care pare să funcţioneze în Est? Asta este ceea ce  ne-am dori? Într-o astfel de lume am vrea să trăim? Cu frica de a protesta pentru că vom fi arestaţi?

Uniunea este astăzi reticentă oricărei alte lărgiri (în afara Croaţiei care a parcurs un proces de europenizare ajuns deja la maturitate), este frământată de probleme economice şi nu reuşeşte să impună instrumente federale în politica sa externă, toate acestea fiind lucruri care o fac mai vulnerabilă.  Dar faptul că Uniunea are slăbiciunile ei, nu înseamnă că noi sau aleşii noştri trebuie să o slăbim şi mai tare prin modul în care interacţionăm între noi în instituţiile sale.

În relaţiile europene nu avem nevoie de intermedierea Ministerului de Externe (sau a ministerelor de externe care probabil că în aproximativ 5 ani îşi vor pierde multe din raţiunile de a fi), nu avem o aşa mare nevoie de ei să “negocieze” şi să „câştige” sau să „piardă” pentru ţările pe care le “reprezintă”. Nu de reprezentare avem nevoie în interiorul Uniunii, în instituţiile în care suntem între noi europenii. Avem nevoie (scuzaţi englezismele, dar sunt realitate profesională) de policy makers şi policy coordinators. Pentru reprezentare vom avea ambasade comune cu Franţa, cu Polonia, cu Grecia şi alţii şi vom avea şi un Serviciu European de Acţiune Externă. Avem nevoie de măsuri concrete de guvernare intracomunitară şi nu de lupte surde. Avem nevoie de ministere ale afacerilor europene care să nu se calce pe bombeuri cu ministerele de externe cum o fac astăzi cele două ministere de la noi.

Dacă olandezii cad în patima populismului şi iraţionalismului nu înseamnă că trebuie să o facem şi noi. Trebuie să îi ajutăm să-şi revină şi să le explicăm – aşa cum s-au obosit şi ei în trecut – că xenofobia şi estofobia nu sunt soluţiile problemelor lor. Sau cel puţin să demonstrăm prin ceea ce facem acasă că noi nu suntem problema lor ci sprijinul lor. Trebuie să le arătăm că le păzim graniţele şi că suntem demni de încrederea lor. Dacă italienii şi francezii ne scot ţapi ispășitori în preajma alegerilor trebuie să le arătăm unde greşesc. Cu demnitate şi fără resentimente, chiar cu superioritate şi pe un ton civilizat şi asertiv. Asta vreau de la reprezentanţii mei în instituţiile europene. Să  fie proeuropeni, să fie colaborativi, să fie demni, să fie modele atât în ţară cât şi la Bruxelles sau Strasbourg. Pentru că atât ca români, cât şi ca europeni, alternativă mai bună nu avem. Nu a apărut încă acel model de societate, de colaborare între societăţi, economii şi oameni (special evit cuvântul “state”) mai bun, mai eficient, mai drept decât cel european. Avem în faţă o construcţie complexă, o construcţie ce are nevoie de efort şi de răbdare. Şi să fim bucuroşi că participăm direct la ea şi nu privim din afară.

Cât despre acele “jocuri mari” care s-ar face pe seama noastră, domnule europarlamentar, ele par mari doar pentru oamenii mici. Jocurile mari sunt construcţiile mari precum cele iniţiate de un Robert Schuman şi continuate de un Manuel Barosso.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Gasesc acest text uluitor prin nivelul de absolutism unionist atins de autor. Si cred ca putem vorbi de o adevarata competitie interna „cel mai iubitor fiu al Europei” in mediile intelectualoide autohtone si nu numai. Ca altfel nu’mi explic abandonarea autorului in bratele totalitarismului european ce se prezinta astazi ca o tehnocratie luminata, uitand pesemne ca cele mai sinistre dictaturi cunoscute de omenire au luat nastere tocmai in Europa secolului abia sfarsit, faurite fiind de mintile accidentate ideologic ale unor asemenea tehnocrati ce urau visceral politica, economia, legile democratiei, ideea de regim parlamentar bazat pe reprezentativitate si responsabilitate ministeriala, si nu numai atat: dispretuiau suveranitatile micilor natiuni ce le stateau in cale, ne dispretuiau pe noi toti europenii ce nu inteleam pasamite marotele lor ce purtau nume pompoase precum progres sau planificare durabila si refuzam sa aderam la cauzele lor glorioase [si ucigase].
    Sint antologice aceste panseuri:
    „Nu de reprezentare avem nevoie în interiorul Uniunii, în instituţiile în care suntem între noi europenii.”
    „În relaţiile europene nu avem nevoie de intermedierea Ministerului de Externe (sau a ministerelor de externe care probabil că în aproximativ 5 ani îşi vor pierde multe din raţiunile de a fi),”
    cu astfel de baliverne a inceput radicalizarea interbelica si ascensiunea partidelor-stat, formate din ‘profesionisti’ ai guvernarii, la fel cum isi doresc si astazi atatia tineri idealisti ce au frunzarit istoria moderna a batranului continent.
    Putem observa cum cursa nebuneasca a integrarii produce deraieri de un extremism ideologic pe care autorii senini de astazi le’ar fi denuntat sonor in urma cu cativa ani, atunci invatatura de pe bancile scolilor de drept, economie, stiinte politice le era inca proaspata. Si ne intrebam daca aceasta este Uniunea in care am vrut sa intram: nedemocratica, nelegitima, condusa de un Guvern totalitar iresponsabil pe toate planurile si care isi aroga si clameaza pe zi ce trece noi puteri in dauna statelor membre?

    • Ok, iar ca model de dezvolatare dumneavostra propuneti…

      1. Democratia suverana a lui Putin, poate uniunea Euroasiatica propusa de el zilele acestea,
      2. Democratia originala a lui Iliescu,
      3. Democratia islamica a lui Erdogan,
      4. Autoritarismul functional si reformist al lui Saakashvili,
      5. Un alt model istoric sau contemporan. Daca da, va rog precizati-l.
      6. Un model imaginat de dvs. pe care va rog sa mi-l impartasiti.

      Daca ati citi si raportele pe care le scriu nu doar articolele de pe contributors.ro ati afla ca atunci cand a fost cazul si cand am avut ocazia am fost critic cu privire la multe institutii europene. Dar prefer critica constructiva.

      Textul dvs. este o critica, o critica care nu ma dezavantajeaza. Dar in afara de critica goala nu spuneti chiar nimic. Nu spuneti de ce nu am dreptate in frazele „antologice”: de mai sus (uau… am devenit deja antologic, multumesc!). Poate reusim sa avem un dialog argumentat dincole de nivelul imi place/nu-mi place, sunt/nu sunt de acord.

      • Titlul va apartine, domnule Ciucu? cel cu indicatiile pretioase pentru diplomati? caci ma intreb sincer daca ati studiat diplomatia cu baroneasa Ashton, asa cum va recomanda stilul didactic cu care mustruluiti functionarii de la externe [inclusiv parlamentarii nostri aflati in post si nu sub mandat, pasamite].

        Domnule, dumneavoastra pretindeti ca ne oferiti lectii de drept si relatii comunitare si inca gratuite [ce noroc pe capul nostru], iar acum, la nicio zi deja ne testati cunostintele cu teste-grila? mai lasati’ne o saptamana-doua sa asimilam informatiile noi, sa ne facem temele, sa scriem vreo 2 referate si dup’aia rezolvam si integrame albastre daca doriti.

        Pana una-alta eu nu propun nimic de genul ‘ce forma de guvernamant este optima progresului social’, si nici nu am de gand sa divaghez intr’un domeniu care imi repugna -ingineria socio-economica. Insa pot sa reiterez impresiile mele asupra evolutiei institutiionale a Europei pana cand cititorul va avea curiozitatea de a cerceta singur ‘sursele’ mele, anume Tratatele europene. Asadar: UE nu este un stat, cu atat mai putin unul federativ; initial a afisat un proiect vag confederativ ce urmarea o finalitate economica, anume deschiderea, gestionarea si supravegherea unitara a unor Piete Comune, insa ulterior organele unioniste au evoluat NU in directia federalizarii, ci a centralizarii, iar dumneavoastra sustineti un organ centralist [cu impulsuri autoritariste, ca si guvernul lui Putin, dar cu pretentii de pedigree democratic] in sensul unei centralizari si mai puternice si al concentrarii unor puteri si mai numeroase, devastatoare in mana unor indivizi nealesi, iresponsabili si, in virtutea TUE, desprinsi de politica si interesele tarilor de origine. Ca federalist si democrat convins nu am cum sa tac. Ultima tentativa centralizatoare a Comisiei ce a profitat de criza [asa cum ne’au avertizat] este o incercare de sparge ultimele redute ale suveranitatilor nationale, in dauna coeziunii federative, si cu incalcarea propriilor norme stipulate de TUE cu privire la competentele si raportul de competente dintre organele uniunii si cele nationale. Iar aceasta tentativa de uzurpare a puterilor nationale ne este prezentata aiuritor drept un nou pas catre federalizare.

        Modelul pe care’l sustineti aici este modelul sovietic imbunatatit, cosmetizat si reasamblat intr’o noua terminologie lemnoasa. Este acelasi model urmat de plutocratia putiniana dar executat cu gratie, de o echipa de balerini aflati sub concerea unui dictator-soft [spre deosebire de putin care este un autocrat ales, chiar daca printr’un simulacru de proces democratic], culmea, desemnat de acelasi Consiliu pe care astazi il criticati, fara sa fi existat macar un contracandidat. Iar uniunea euroasiatica injghebata de putin este una cu mult mai eleastica decat UE, pentru ca raportul de subordonare intre organismul unionist central si statele membre pur si simplu nu exista in cazul lui putin [care isi manifesta hegemonia prin parghii directe, nu institutionale]. Astazi Comisia, impreuna cu clasa birocratica ce o sustine, considera cooperarea interstatala ca fiind un instrument defect, de domeniul trecutului, si, crezind ca a acumulat puteri destul de mari, e gata sa dea lovitura de gratie federalismului incipient de care populatia da dovada. Problemele de astazi ale Europei nu sint aparute din neant, puteau fi decelate cu multa vreme in urma, iar cetatenii Europei constientizeaza acum futilitatea organismelor centrale europene sau mai rau, caracterul daunator al actiunilor sale. Inconsistenta ideatica si ambiguitatea TUE, caracterul nedemocratic al organelor centrale, vidul legislativ al federatiei [in schimb avem miliarde de reglementari ce ridica costul vietii] ies astazi la iveala. In urma cu 20 de ani cand potentatii unionisti ai Europei beneficiau de valul de entuziasm popular pro-comunitar, proiectantii scheletului european au ales sa NU introduca in arhitectura unionista un Guvern tipic federatiilor, ci sa lanseze o entitate tentaculara cu rol executiv, dar si cu atributii legislative, insa nesupusa vointei cetatenilor si furcilor caudine ale proceselor electorale democratice. Acum tot mai multi cetateni descopera aceste lucruri, deficitul democratic si de legitimitate, si pot sesiza pericolul destramarii tesutului mental federativ, caci in loc sa ne simtim astazi mai atasati unii de ceilalti, in loc sa dezvoltam un spirit comunitar, noi, cetatenii europei am ajuns sa ne uram intre noi, sa ne dispretuim, sa ne sicanam si balacarim intr’o presa isterizata.

        • Am inteles:
          – nu va plac lectiile, stiti multe, sunteti autodidact si preferati sursele primare pentru informare;
          – aveti opinii cu privire la ce se intampla in UE si va raportati critic (si in cunostinta de cauza) in general la insitutii si procecese ce nu sunt si nu pot fi perfecte;
          – comparati total deplasat Comisia Europeana, organism colegial de conducere cu guvernul lui Putin;
          – va este drag conceptul de suveranitate nationala, sper sa va tina de cald si sa va ajute sa traiti intr-un stat mai putin corupt; Dar probabil ca dintr-o funcţie publica (izolata si protejata) coruptia va afecteaza mai putin.
          – nu aveti solutii mai bune, modele mai bune, nu va pozitionati.
          – ironizati din spatele anonimatului.

          Hmm… pai este normal sa nu fiti de acord cu mine. Probabil ca titlul articolului meu v-a adresat in cel mai direct mod cu putinta.

          • Da domnule Ciucu, m’ati descris perfect si va multumesc pentru efort si amabilitate [nu ca ar fi treaba dumneavoastra sa dati calificative cititorilor, dar imboldul este firesc: dupa lectii, indicatii si teste-grila urmeaza desigur si notele]

            Sint prea batran ca sa reiau orele de drept constitutional si de international public. Cum piata ideilor a fost invadata de filoxere ce otravesc terminologia juridica rescriind definitiile conceptelor-cheie pentru a fi pe placul unor potentati, e normal, cred io, sa recurg la autori straini de degringolada ideologica a massmediei. Nu ma informez din gazete usurele virtuale [unele cu iz de propaganda], ci din autori consacrati de drept. Sper sa ma scuzati pentru insolenta de a refuza calitatea dumneavoastra de profesor cu tot cu competentele dumneavoastra in materie de drept international. Asa procedeaza autodidactii, sint indaratnici si sceptici, si au obiceiuri proaste cum ar fi cercetarea pe cont propriu.

            Imi asum si culpa de neasumare a calitatii auctoriale pe taramul utopiilor unioniste. Da, asa este: nu propun nimic. Dar nu pot accepta si asa-zisa lipsa de vointa in directia pozitionarii. Nici nu as avea cum sa va critic daca nu m’as fundamenta pe o convingere, de altfel afirmata deseori si reiterata chiar adineauri: sint federalist, eurofil si democrat, ca atare orice derapaj centralizator si autoritarist in dauna cetatenilor europeni imi repugna si ma provoaca sa intretin aceasta polemica [chiar daca stiu ca in ceea ce va priveste nu prea am sanse sa va schim opiniile, insa mai sint destui cititori care au nevoie si de o alta perspectiva in locul instructiunilor albastrite de suprauzare]

            Data fiind lipsa de reprezentare a curentului veritabil federalist in Parlament sper ca nu va deranjeaza ca imi arog dreptul de a exprima repulsia si reticenta in fata activitatii Comisiei. In loc sa avem europarlamentari ce critica si interpeleaza activ comisarii [adica ministri ce se ascund sub pulpa iresponsabila a tehnocratismului], ca intr’o democratie normala, trebuie sa ne multumim cu scrantiti ca mine care trag de elasticul de la chiloti cu acea obsesie anecdotica pe care o tratati drept ironie.

            Caci, pe langa ‘extremistii’ eurosceptici ce se incapataneaza sa creada ca pot salvgarda suveranitatile nationale, exista si un alt soi de ‘radicali’, cei fideli idealurilor federative exprimate de Churchill dupa ww2, iar pentru acestia acuza de nationalism nu functioneaza, draga domnule Ciucu. Nu ma agat deloc de suveranitate, nu sint nicidecum atasat de itele provincialismului, din contra, speranta mea e legata de capacitatea cetatenilor europeni de a se asocia, pe baze constitutionale solide, intr’o federatie reala care sa’i poata proteja si nu asmute unii impotriva altora [precum in prezent], o federatie in sens clasic [si sint obligat sa clasicizez firescul din moment ce astazi ni se prezinta opusul federatiei drept o senzationala inovatie juridica ce ar intruchipa o presupusa vointa federativa a comisiei], in care guvernul federal sa concentreze competente de aparare, securitate, politica externa, in timp guvernele locale sa pastreze functia lor economica. Dumneavoastra sustineti un proiect centralist de tip sovietic in care guvernele locale sint dezbracate de toate atributele, in care practic nici nu se mai justifica autoguvernarea, din moment ce toate competentele-cheie sint delegate bruxellului. In faza actuala a structurilor europenea nici nu putem discuta de o politica externa a UE in care sa se contopeasca vointele statelor membre, nu exista temeiul constitutional pentru aceasta mutare, iata de ce ma opuneam aberatiei cu inutilitatea miniisterelor de externe. Cum sa anulezi functia reprezentarii externe a unui stat fara a avea ceva de pus in loc? Cine ar trebui sa indeplineasca aceasta functie? Guvernul fara vointa politica ce nici macar nu doreste sa se numeasca guvern al UE? Serviciul european de externe care in afara de pace in lume nu reuseste sa afirme si sustina nimic in mod coerent si este tributar neocolonialismului occidental [care tolereaza agresiunea fascista a Frantei in fostele sale colonii, dar imputa Americii toate belele confruntarilor contemporane]. Serviciul baronesei Ashton este o gluma, domnule Ciucu, o stiu foarte bine chiar birocratii subordonati domniei sale, acest pseudo-minister nu are niciun temei pentru actiunea comuna de politica externa, nu are legitimitate, nu are niciun fel de responsabilitate [de pilda programul domniei sale de sustinere a Palestinei ramane suspendat deasupra rigorilor legilor europene din moment ce deturnarea fondurilor destinate populatiei in nevoie ce a produs pensii pentru familiile teroristilor nu este sanctionata sau maca stopata in niciun fel].

  2. Cât despre acele “jocuri mari” care s-ar face pe seama noastră, domnule europarlamentar, ele par mari doar pentru oamenii mici.

    Bogdaproste, pentru muniţia retorică. Cu prima ocazie o voi folosi*. Sper ca „conspiriduşii” resentimentari să fie sensibili.

    ————————-
    * Pînă şi pentru spontaneitate trebuie niţică premeditare.

  3. În principiu, francezii, olandezii nu greșesc. Calitatea umană, mai ales în fostul Regat, lasă de dorit. Ei greșesc când nu spun clar ce este de făcut : federalizarea sau separarea României, transformarea fostului Regat într-un protectorat european. Pentru că alterarea respectivă a românilor este vremelnică, reversibilă. Așa cum Croația devine un ideal de atins pentru mulți sârbi care nu sunt iremediabil atinși de țigănelile și fanarioțelile balcanice așa și regățenii pot găsi un exemplu într-un Sibenbugen ajutat de Germania.

    Acestea sunt măsuri concrete, hotărâte, nu gargare.

      • În nota că actualul stat român nu poate contribui cu nimic la construcția europeană. Pilonii federației europene în România trebuie reconstruiți. Va fi necesară puțină forță în Extracarpatia (o demonstrează mulți, anarhiști și americaniști, naționaliști, nu ai valorilor ai eventualelor valori specifice ci ai năravurilor) . Vezi și mesajul lui euNuke de mai sus.

        Românii contribuie la integrarea europeană prin migrații sau ca salariați cuminți la marile companii europene (dar fără inițiative și competențe, lipsuri cauzând, printre altele, scădereai investițiilor europene).

  4. Domnule Ciucu,
    Produceti un articol interesant, cu care sunt totusi intr-un dezacord complet. Nu-mi face mai putina placere sa recunosc validitatea temei si urgenta dezbaterii ei. Iata de ce imi iau libertatea de a va sugera sa va recititi articolele inainte de a le trimite. Greselile de dactilografie sint suparator de numeroase. Si unele virgule lipsa. Cineva atit de exigent – pe buna dreptate – cu europarlamentarii nostri, va intelege si exigenta mea ortografica si sintactica. Caut vreme si pentru o reactie politica la articol.

    • In loc de scuze…

      Chiar daca au o politica care se numeste „Agenda Digitala” si un comisar dedicat informatizarii, europenii nu reusesc sa mistea prea mult lucrurile prin Bruxelles in ceea ce inseamna conectivitatea si acces rapid si ieftin la Internet. In Bucuresti le-am luat-o cu mult inainte cu Agenda Digitala iar la Chisinau veti gasi internet gratis in tot centrul si in parcuri.

      Am scris si postat articolul noaptea pe fuga, in aproximativ 30 de minute, pentru ca imi expira timpul pentru care platisem accesul la Internet. 15 euro pentru 24 de ore nu mi se pare un pret corect.

      Promit sa revad textul si va astept comentariile pe fond.

      • Asta m-a enervat si pe mine la Bruxelles: costa o caruta de bani sa accesezi internetul, tocmai in capitala UE care incurajeaza interconectivitatea….

        In rest va apreciez articolul, mi s-a parut la obiect si bine tintit, si, cu adevarat, am observat greselutele. In ciuda acestora, cred ca articolul vine din nevoia de a impartasi cu ceilalti, catmai reprede, cele vazute si receptate acolo.

        Sunteti extrem de activ pe contributors.ro in ultima perioada de timp si va doresc sa ramaneti mai mult asa.

        Mult succes!

  5. Felicitari pentru excelenta radiografie facuta unei mentalitati revolute ( inca prezente ) care , desigur, nu poate multumi niciodata pe toti , ba chiar pe unii ii scoate din sarite de-a binelea ( pe vremuri ar fi dus imediat mana la sold… ) :

    „Ei se comportă acolo aşa cum au fost formați la școlile diplomației comuniste, în epoca de glorie a realismului în relațiile internaționale. Acolo jocul e mereu de sumă nulă, mereu trebuie să îți ferești spatele, să fi în gardă, să discreditezi și să nu te lași discreditat. Trebuie să demaști diversiuni, dintre care, cele mai multe, imaginate.
    Profilul celor la care mă refer este asemănător lui Adrian Severin: puțin grandomani, gata oricând de a obține avantaje nemeritate, etică doar afișată nu și asumată, români ce par bine intenţionaţi dar care sunt anacronici. Nu suportă nici cea mai mică critică, iar vina aparține totdeauna altora, unora care ne vor răul. Nu știu de ce, nu au argumente sau dovezi dar ei știu că sunt unii care ne vor răul şi că noi avem dreptate. Noi suntem buni, frumoși și deștepți. Merituoşi.
    Dacă tot sunteți la Bruxelles, citiți tratatul de la Lisabona și aflați că UE este o uniune de state și de cetățeni. Nu este doar o organizație cu jocuri de sumă nulă în care se împart sfere de influență şi funcţii. Dacă ar fi fost așa ceva noi nu am fi fost aici. Și când spun noi nu mă refer doar la noi românii ci mă refer la noi cetățenii Uniunii Europene.

    În relaţiile europene nu avem nevoie de intermedierea Ministerului de Externe (sau a ministerelor de externe care probabil că în aproximativ 5 ani îşi vor pierde multe din raţiunile de a fi), nu avem o aşa mare nevoie de ei să “negocieze” şi să “câştige” sau să “piardă” pentru ţările pe care le “reprezintă”. Nu de reprezentare avem nevoie în interiorul Uniunii, în instituţiile în care suntem între noi europenii.

    Avem nevoie de ministere ale afacerilor europene care să nu se calce pe bombeuri cu ministerele de externe cum o fac astăzi cele două ministere de la noi.

    Şi aşa suntem o ţară la mâna baronilor, a cârdăşiilor şi a diletanţilor ajunşi prea uşor pe funcţii prea înalte. ”

    Pe de alta parte, ma tem ca mentalitatea democrata , atitudinea deschisa si fair- play-ul pe care le-ati intalnit in alte spatii culturale, nu sunt inca suficient de consolidate pe meleagurile noastre. De aceea, cred ca in acest caz alegerea publicului tinta nu a fost la fel de inspirata. Pe scurt, vorbiti exact la urechile care nu vor sa auda , pentru ca „diplomatii de moda veche” le stiu deja pe toate , conform principiului tautologic dupa care patratele raman intotdeauna patrate si ura nu poate fi decat viscerala . Experimentul este totusi foarte interesant la nivel de comportament observabil : aruncand o grenada drept la tinta, ati reusit sa treziti tot viesparul si ca atare atacurile directe sau indirecte ( la persoana… ) vin „ din toate pozitiile ” ( ideile nici nu mai conteaza, virgulele devin mult mai importante ) ceea ce lasa un gust foarte amar, dar acesta este pretul platit in societatea noastra de catre toti cei care ( mai ) spera sa schimbe ceva.

Dă-i un răspuns lui Delaepicentru Marius Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ciprian Ciucuhttp://www.crpe.ro
Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro