Preocupaţi mai degrabă de tăiatul de frunze la câini, când e vorba de interesul cetăţii şi nu al lor personal, politicienii noştri, în frunte cu primul doctor al ţării, au schimbat registrul preocupărilor, de la cel canin la cel felin. Acum, preocuparea este ruperea pisicii, chiar dacă acest lucru nu făcea parte din programul lor politic. Pisica ruptă, bucuria şoarecilor !
O fi bine, o fi rău ? Alţii au scris mai à propos pe această temă politică, iar în privinţa metaforei Rodica Zafiu (http://www.romlit.ro/a_rupe_pisica..) ridică o parte din mister. Punând în altă perspectivă istorică şi culturală expresia « a rupe pisica », eu încerc doar să arăt, într-un stil mai relaxat, ceea ce mi se pare a fi cea mai bună metodă pentru atingerea scopului, dincolo de rezultatul impulsului sadic al curajosului de serviciu.
Monopolul expresiei nu aparţine urmaşilor daco-romanilor, aceasta fiind publicată în China, la 5 noiembrie 1228, la mănăstirea Lung-hsiang. Ea aparţine lui Ekai, mare maestru ch’an şi stareţ al mănăstirii, şi a fost aşternută pe uscat pergament (Mumonkan, Poarta fără poartă, kôan nr. 14) de către discipolii săi, fiind considerată un kôan (paradox ce exprimă sintetic un adevăr etern, şi devenit ulterior unul din stâlpii meditaţiei zazen). Pentru a nu mai prelungi suspansul, iată traducerea, un pic extended, a acestui kôan (http://jacques.prestreau.pagesperso-orange.fr/koans/mumonkan/nansen_coupe_un_chat_en_deux.htm ; pentru aprofundare, vezi aici : http://www.ciolek.com/WWWVLPages/ZenPages/Koans-WMk.html et passim) :
Nansen rupe o pisică în două
Maestrul Nansen văzu nişte călugări din cele două aripi [Est şi Vest ale mănăstirii] certându-se pentru o pisică [ce se afla între cele două grupuri şi pe care fiecare grup şi-o dorea pentru a o alinta]. Luând pisica, acesta zise : « O singură vorbă dreaptă şi pisica va fi salvată ! ». In faţa tăcerii călugărilor, acelaşi a rupt pisica în două. Joshu, care fusese absent, se întoarse seara. Atunci, Nansen îl întrebă el ce ar fi făcut. Fără să spună niciun cuvânt, Joshu îşi scoase una din sandale şi şi-o puse deasupra capului [şi dădu să plece]. Atunci, Nansen îi spuse : « Dacă ai fi fost acolo, pisica ar fi şi acum în viaţă ! ».
Acum, se pune întrebarea : are dreptate Titus Corlăţean să rupă pisica în această schengenică dispută între Est şi Vest ? Mai întâi voi da răspunsul (meu), ca la Radio Erevan : da, de îndată ce va fi egalul în înţelepciune al maestrului Nansen ; nu, atâta timp cât el este doar afaceristul extern al micului (dar foarte mic) doctor Titulescu. Iar acum, voi glosa răspunsul : în faţa unei situaţii cu miză mică pe lângă problemele lor majore (nirvanarea, iluminarea), călugării noştri îşi consumă energiile în dispute futile şi cu bătaie scurtă ; în faţa unei situaţii cert supărătoare (amânarea aderării la spaţiul Shengen) dar mult mai puţin preocupante decât crizele economică şi politică actuale, Nansenul nostru de circumstanţă îşi consumă energia ridicându-şi în cap o Europă întreagă (da, din păcate/fericire aceea este Europa…) cu declaraţii belicoase, ca răspuns la alte declaraţii mai mult sau mai puţin inspirate ale omologilor săi europeni.
Nansen, arbitrul disputei din kôan-ul de mai sus, nu spune că va rupe pisica, ci doar că ea va fi salvată dacă el va auzi « o singură vorbă dreaptă ». In cazul nostru, Nansen-ul este de fapt Consiliul Europei, şi nu statele membre Shengen : acestea au spus când Nee, când Nicht, când Non, chiar dacă noi, comme les conifères, vorba cuiva, o ţineam pe-a noastră : ba da, bă, că ne-am dat cu gel peste păduchi! Dar de spus măcar o vorbă dreaptă, asta n-am făcut ; spre exemplu, « Muona », vorbind în limba ei maternă cu doamna Viviane Reding, adăugă înţelepciunii corlăţeniene : ne-aţi cerut să înfiinţăm ANI, nu ca acesta să şi funcţioneze (aici ). Astfel, cel mai îndreptăţit să rupă pisica este tot Consiliul Europei, dacă nu cumva taberele în dispută vor şti să-şi pună sandalele pe cap.
Si totuşi, domnul Corlăţean ar putea fi Nansen şi ar avea dreptul să rupă pisica (ba chiar toată ceata), dar începând din ograda proprie: Felix motanul. Shengen-ul ar veni atunci mai de la sine, precum nirvanarea călugărilor ar fi putut veni de la acea singură vorbă dreaptă pe care o aştepta Nansen de la ei. De atunci, pisica lui s-o mai fi reîncarnat de câteva ori şi poate că s-o fi propăşit între timp. Dar pisica noastră jucăuşă (http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/dan-voiculescu-a-demisionat-din-senat-ce-se-ascunde-in-spatele-deciziei-291644.html ) este una din piedicile se pare de netrecut în calea propăşirii unui popor întreg. Şi până când domnul Corlăţean şi domnul doctor Ponta nu vor învăţa să se guverneze bine pe ei înşişi şi tabăra lor, cred că sunt slabe şanse să o poată face cu o ţară cât-de-mică. Consiliul Europei nu este comisie doctorală dâmboviţeană ca s-o păcăleşti cu regulile citării şi cu CNATDCU-uri din jobenul intereselor meschine. Astfel că, dată fiind situaţia, titlul acestui articol trebuie citit ca o indignare şi nu ca o metodă : văzând miza, trebuie să fii imbecil rău de tot ca să vrei să rupi această pisică crezându-te arbitrul disputei.
Revenind la miza literară, nu aş fi mirat dacă cercetări mai aprofundate ar scoate la iveală ca origine a expresiei « a rupe pisica » tocmai buddhismul sino-japonez şi acest kôan al lui Nansen, prin filieră germanică. Doamna Zafiu indică prezenţa expresiei la C. Negruzzi şi la Alecsandri, ori secolele 18-19 au însemnat aducerea în Europa germanistă a acestor buddhisme (Schopenhauer şi Nietzsche le-au savurat din plin, chiar dacă în mod original), iar acele vremuri erau vremuri de permeabilitate interculturală grozavă şi de circulaţie oarecum ca-ntr-un spaţiu Shengen.
P.S.
Dacă Adrian Năstase este victima unei justiţii politizate în exces, atunci de ce ar trebui ridicat MCV-ul, pentru că printre scopurile acestuia se regăseşte tocmai asigurarea unei justiţii corecte –ori sub regimul tatălui unei europarlamentare se pare că aceea funcţionează mult mai prost decât sub regimul lui Însuşi, zice Puterea ?!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Sunteti nedrept cu Muona .
Eu zic ca am putea sa apreciem unicitatea / sinceritatea domniei sale ; crede cineva ca in UE mai exista un ministru al Justitiei cu o viziune atat de originala ?
In fond , argumentatia este corecta : daca ( asa cum intelege Muona ) prin MCV s-a cerut crearea ANI , chiar ca pare bizar ( pentru oamenii de bine ) ca UE sa ceara acum ca ANI sa si functioneze .
Cred ca este vorba de o diferenta culturala ; pentru bunii romani aia de la UE sunt ciudati rau cand apar hodoronc-troc cu pretentia asta .
In argumentatia sa , Muona vorbeste de ” buna logica ” , ceea ce arata ca este de buna credinta ( poate mai trebuia doar sa precizeze ca este vorba despre ” buna logica USL ” ).
Fabulos !
Sigur , nu este chiar surprinzator , exista precedentul creat de doctorul in drept Victor Ponta , care declara apasat in fata camerelor TV la Pitesti ca „judecatorii care au hotarat retinerea lui Costantin Nicolescu vor plati cand vom veni noi la putere ” ; si de juristul Titus Corlatean – ministrul Justitiei intre mai / august 2012 – care declara senin in studioul TVR Info ca ” daca Adrian Nastase va fi achitat , procurorul care a instrumentat dosarul ar trebui arestat ” .
Trebuie sa recunoastem meritul Muonei , care a facut saltul si a asigurat acum cunoasterea la nivel european a conceptiei juridice USL .
Eu zic ca Muona exprima foarte exact si opiniile oamenilor care fac dreptate in Romania : este util sa observam ca aproximativ 75 % din judecatorii de la Judecatorii si 90 % din cei de la CA au votat pentru demiterea lui Ghica si Danilet si au considerat ca nu au obligatia sa-si motiveze decizia ; asta ne arata limpede cum inteleg domniile lor pozitia pe care se situeaza in raport cu Legea si cu Cetatenii ( cei care ii platesc pentru serviciul pe care il presteaza ) .
Eu zic ca este util sa ne amintim si faptul ca Muona a fost judecator la ICCJ ; avem astfel o imagine exacta despre persoanele care exercita / detin a treia putere in stat – si despre starea Justitiei din Romania .
Despre imbecilitatea necesara pentru a vrea sa rupi aceasta pisica…. : il banuieste oare cineva de inteligenta pe tovarasul Titus ?
Despre ” tintele miscatoare ” din MCV : ar trebui oare sa luam in considerare ipoteza ca Muona avea ceva la bord cand le-a vazut miscandu-se ?
Despre Adrian Nastase victima … : stie cineva de ce nu a facut pana acum plangerea aceea la CEDO ?
Si de ce a platit despagubirea catre ISC ( care , in lipsa plangerii catre CEDO , indica recunoasterea sentintei si asumarea vinovatiei ) ?
Daca aceasta „Muona” nu constituia un „Muona mea” pentru exponentul
p(u)ontilor (dand confirmare acelui „cin’ s-aseamana se-aduna”) atunci
aceasta Muona n-ar fi putut deveni o pasare care sa cante pe limba pe
care sa pierim noi (noi, contemporani ai acestori timpuri, cei care am pus
mana la mana (asa cum fiecare am pus) ca sa ne ridicam pe umeri (vezi
„piramida umana” la spectacolele circului, al circului in joaca si nu al
circului asta atat de serios care se numeste Vata) asa indivizi cu greutate
(cu greutate oriunde in alta parte decat in cap).
Recoltam fruct a ceea ce noi insine semanam si cultivam. Am sadit si
am cultivat destul (la propriu) pentru a ma convinge ca atunci cand
sadesti cires la vremea intrarii pe rod cirese culegi (nu portocale, nu
grau, nu fasole sau struguri. Iar cand sadesti (si evident, cultivi cum se
cade) porumb, daca ajunge la „a rodi” apoi porumb face si nu face cartofi,
lalele sau brocolli.
M-a atras aci mai ales parantezele acelea incheiate in jurul „guvernarii de
sine” (sau cu alte cuvinte ale „autonomiei individuale”).
Pai a vorbi de „autonomie individuala” intr-o lume unde „dependenta
inter-relationala” este mai acasa la ea decat in „Casa Noastra” siciliana
este egal cu a vorbi de funie acolo unde se recomanda a face asta cat
mai putin.
Eu, ca adept convins al „autonomiei individuale” am ca deviza acel „ori
ne invingem (situatia de dependenta) ori murim.
La cei mai multi „muritori de rand” aceste cuvinte le ies insa pe gura in forma:
„ori invingem (pe altii, pe ceilalti) ori murim”
Pare o diferenta nesemnificativa dar in fapt nu este, pentru simplul motiv ca
in timp ce eu imi vreau autonomia fara ca prin asta sa o rapesc pe-a cuiva,
ceilalti nu-si doresc de fapt „autonomia individuala” ceilalti isi doresc o
„iesire deasupra celorlalti”.
In timp ce eu sunt adeptul ramanerii in stare asociativa doar din liber (si
reciproc) con-simtamant adeptii „dependentismului” sunt …de forma,
autonomi si in fapt cultivatori asidui de dependentism.
Probabil ca americanii, israelienii, australienii, popoarele europene
nordice sa aibe ca sete autonomia individuala pentru ca, la latini nu
va exista decat ca floare extrem de rara.