sâmbătă, februarie 27, 2021

Cum să scăpam de corupție – un pamflet imperfect

Citește și arde-l pe ăla care nu-l dă mai departe!

Soluția e simplă și cred că mulți dintre noi o au în cap chiar daca nu aclamă: „corupția trebuie legalizată”. Nu văd de ce nu s-ar face. Ne este clar ca fără ea viața în Romania nu poate exista.

Cu toții apelăm la corupție: dăm ceva la doctor să ne bage în seamă, la registratură că nu avem ștampilă pe timbru, mituim polițaiul când ne dă amenda, la școală să fie bine și că profesorii nu au bani, la un bilet în plus, când mergem în concediu să avem o cameră bună și loc la geam în avion, la frizer că ne-a tuns cu stil, la ziariști că au scris cu cratimă, la portar sau liftier că își fac treaba cu zâmbetul pe buze, la ospătar că a adus păpica caldă și bericica rece, la „naș” pentru ca s-au scumpit biletele de tren și nu am știut, la postaș că a adus recomandata și nu a lăsat-o la oficiu, la croitor că a avut timp pentru tine, la gunoieri că e Crăciun în fiecare zi, la cizmar să stea după program sa-ti pingelească opinca, la depanator că suferi de claustrofobie și te-a scos din lift, la brancardier, la sora medicala, la farmacist, la avocat, la gropar, la popa, la țârcovnic, la și la și la ………….. unde nu corupem noi, că tuturor ne place argintul neimpozabil. Si nu înțeleg de ce suntem așa de revoltați atunci când aflam de licitații adjudecate de către cel care le-a organizat, de contracte negociate direct cu cel care le plătește, de servicii achitate înzecit față de cat ar fi fost prețul pieții, de afacerii vândute la un leu de către și celui care le-a falimentat.

Lăsați ipocrizia, salvați Romania și legalizați corupția!

Corupția este cea mai eficienta pârghie de asigurare a progresului națiunii. Parol mon cher, spun asta chiar afaceriștii străini. S-a dovedit că a îndepărtat capitalul imperialist străin și a permis acumularea lui de către baronii locali, acești stâlpi ai societarii noastre, a stimulat dezvoltarea ingineriilor financiare fără de care nu s-ar fi putut învârti morișca fantastică a țepelor și a piramidelor financiare. A dus la lichidarea afacerilor rentabile, la migrația forței de munca calificate în străinătate și părăsirea minorilor de către părinți. Fără ea nu am fi beneficiat de exemplele mentorilor noștii, putem să-i numim, corupții dintre corupți, adevărate modele derme de urmat, coloși ai salvării neamului latifundiari, samsari, turnători de asfalt, comercianți de petrol și alte resurse naturale brute, semi-prelucrate sau finite, intermediarii, învârtiți si învârtitori, șmenari, șpăgari, etc.

Deci oameni buni, să mergem cu toții la referendum organizat de luminoasele noastre partidele conducătoare, fără deosebire de orientare și culoare, și să votam legalizarea corupției. Astfel ea va dispărea, legală fiind, și puținii dintre noi care nu își vor permite costul ei vor merge la închisoare. Singurul pericol pe care doresc să vi-l semnalez este că odată ce corupția va fi legalizata, forțele reacționare, minoritare care militează pentru menținerea ei în afara legii, se vor organiza și vor devenii mai periculoase și virulente. Trebuie avuta mare grijă pentru a stăvili imediat tendințele ilegaliste ale incoruptibililor – aceste frâne ale progresului și propășirii neamului nostru.

Astfel acționând hotărât și uniți, în următorii 100 de ani vom putea întrece China la Produsul Intern, Statele Unite la democrație, Israelul și țările Arabe în lupta cu extremiștii, Japonia și Coreea la numărul utilizatorilor de internet, India la invenții și filme artistice, Bulgaria la murăturici și turism, Franța la clătituțe și vinuț iar pe Germania în toate privințele.

Închei acest manifest strigând cu ardoare „Trăiască Corupția” și „Corupția e la Putere”! …… Mai corupe cineva?

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Trist dar adevarat. Pe undeva e normal ca daca medicii, profesorii si multi altii au salariile de mizerie pe care le au, sa astepte spaga.
    Oricum ideea e interesanta. Daca in State bacsisul dat chelnerului e legalizat si apare pe chitanta, ba chiar il poti plati de pe card, de ce nu am putea face si noi asta? In definitiv vorbim de albirea unor bani care oricum circula prin economie si care la momentul actual din cauza ca sunt negri, sunt scosi (mai ales de politicieni) din tara si trimisi in conturi din paradisuri fiscale. Cum ar fi oare daca le-am spune tuturor care au furat cu zecile de milioane de euro ca ii amnestiem daca aduc banii in tara si platesc impozit pt ei. Apoi sa faca ce vor cu restul banilor. Ar putea fi o varianta. Desi mai sunt si altele.
    Impunerea cu forta de catre FMI a privatizarii tuturor companiilor de stat din care politicienii si partidele sifoneaza bani precum si obligatia de a publica orice factura taiata pe un contract din bani publici ar mai starpi mult din fenomenul coruptiei si ar mai reechilibra unele domenii.
    Oricum sursa cea mai mare de coruptie ramane saracia si salariile de mizerie. Prefer 10 politisti in loc de 20 dar cu salarii duble si masuri si mai stricte impotriva coruptiei astfel incat sa nu mai fie atat de tentati sa fure decat ca acum. La fel cu medicii, functionarii si multi altii. Si mai ales cu politicienii ca in loc de 300 de parlamentari vom avea peste 500 in viitorul parlament. Iar daca am mai face si o reforma administrativa sa unim 3 comune in una si 4 judete in unul a scadea si nr de politicieni deci automat mai putine buzunare care se umplu doar pentru ca au in mana semnatura si stampila deci decizia de acordare a unui contract pe bani publici. Dar cine sa dea aceste legi? Politicienii actuali? Vise.

  2. Nu, nu coruptia ne opreste din dezvoltare ci fenomenul de „capturare a puterii statului”, adica utilizarea parghiilor legale, de legiferare in folosul unui grup restrans de interese, fara a lua in considerare interesle generale ale societatii.

    Altfel spus, avem un soi de „coruptie structurala”, care se deosebeste de cea comuna, prin faptul ca se produce prin emiterea legilor, nu prin inclclarea lor.

    Un exemplu: la POSDRU salariile nerusinate au fost puse conform Ghidului de Finantare!!! Faptul ca unii beneficari au fost pusi sa dea banii inapoi este de fapt un rezultat al metodei romanesi de a „cauta nod in papura”, nu a identificarii unor ilegalitati reale.

    Marea problema a coruptiei structurale este ca nu e vizivbila, nu e decelabila, nu e pana la urma nici macar „pedepsibila”.

    Sau, altfel spus, cazul „nasilor CFR” a avut un imapct foarte mare pentru ca e vizibil, sumele vehivulate sunt usor de inteles. In timp ce fenomene de genul POSDRU sunt extrem de dificil, daca nu imposibil de „internalizat” de catre popula’ie si implcit de catre media.

    In concluzie, nu e nevoie sa legalizam coruptia. E deja legalizata.

    • Puterea statului este capturata de oligarhia politicianista, asa cum spuneti si dumneavoastra. In istoria Romaniei aceasta s-a mai intamplat si a generat extremismul si datorita contextului international. Daca masuram reactia romanilor, nu ma astept prea curand la o desteptare nationala. Vand revolutie ieftin, astept provincia!

        • Romania a avut o singura perioada de national-socialism (40-44). In afara de Holocaustul din acea perioada, va rog sa analizati gestiunea tarii facuta de guvernul Antonescu in conditii de razboi. S-ar putea sa fie cea mai corecta guvernare a Romaniei— spre surpriza sustinatorilor valorilor democratice.
          Cat despre alunecarea spre discurs nationalism actuala — cel care o face nu are decat acelasi nume…. e o nulitate ca si caracter comparativ cu cei care au promovat nationalismul in perioada interbelica.

  3. Coruptia structurala a inceput de la guvern, prin exceptarea diferitelor categorii socio-profesionale si a diferitelor societati comerciale (ProTV) de la plata impozitelor .

    Eu m-am hotarit sa parasesc Romania nu pentru ca nu aveam ce manca, ci pentru ca nu mai doream sa platesc impozite acelei tari atita vreme cit agricultorii,revolutionarii, Adrian Sirbu,etc nu plateau.Nu mai vorbesc de diferitele gratuitati.

    Nu sunt impotriva solidaritatii sociale manifestate prin programe de integrare dar in cazul Romaniei anilor 2000 mi se parea ca guvernul fura din banii mei ca sa-si mituiasca acolitii. .

    Poate faceti un studiu despre aceste furturi structurale guvernamentale si apoi mai vorbim despre coruptie. M-ar interesa foarte mult mai ales ca nici macar nu am pregatire economica.

    • Mulțumesc pentru comentarii si sugestii, îmi permit si eu sa fac comentarii la comentarii :)
      De acord cu prima fraza. Atenție plata taxelor tine de domiciliul definitiv nu de cel temporar. Nu știu care este cazul dumneavoastră dar s-ar putea sa fiți urmărita pentru plata taxelor in Romania. Scuze pentru vestea rea daca e cazul. Fraza 3: revolta dumneavoastră dar mai ales a celor care plătesc taxe in Romania este îndreptățită, statul nu numai ca administrează prost, mai si fura de la săraci si da la bogați, plus menține „griul” legislației pentru a jongla cu escrocheriile. Am scris ceva despre asta care poate se va publica in curând. Studiile despre furturi structurale, le las ziariștilor de investigație profesioniști eu sunt doar un simplu cetățean, plătitor de taxe in Romania ..:).

      • stimanbile domn bitu,

        domiciliul fiscal este stabilit prin legislatia internationala in tara in care te afli mai mult de 183 de zile pe an. poate sa nu coincida cu domiciliul definitiv si chiar este de dorit, caci acel domiciliu definitiv este mai pentru toti la cimitir, desigur intreg sau cremat – nu cu crema, cu ard. desigur va refereati la domiciliul principal, care in romaneste se mai numeste si resedinta, ca sa fie si mai incurcate lucrurile.

        in rest, s-ar putea sa aflati cu surpriza ca spaga data la frizer sau la chelner nu este coruptie. desigur, astfel de mici imprecizii nu trebuie amendate, mai ales cand singur spunteti nu numai ca este pamflet, dar este imperfect.

        • :) desigur ca ne e coruptie…si nici o justificare de ce acceptam coruptia, e doar o lege nescrisa pe care unii si-o permit dar toti o pretind. Legat de dubla impozitare a nerezidentilor situatia e tocmai invers, o lege scrisa pe care unii nu si-o permit si inca nimeni nu o pretinde. Va multumesc pentru clarificari.

  4. Domnule Viorel Bitu,

    Propunerea Dv. poate genera venituri la stat, mita se poate impozita… logica mitei devine o necesitate! Sa fie un pic de lumina, sa stie si poporul cat se da la nivelul 1 (cei cu imunitate), nivelul 2 (doctor, profesor), nivelul 3 (meserias), nivelul 4… La fiecare nivel trebuie sa avem subclasificari, cat da romanul si cat da un cetatean strain, sa stim si noi!

    Cateva dileme, de exemplu:
    1. Mita care imbraca haina unei sponsorizari. Cat pentru politica, cat pentru o carte sponsorizata, cat pentru o deplasare la un congres… ???
    2. Cat dam la cine ne face o teza de doctorat? Cu originalitate 99%, 50% sau 20%… cat dam? Asta nu poate sa ramana asa la infinit, trebuie si aici o reglementare clara. Atat la partea de statistica si atat la partea generala. Daca o face un profesor se aplica o taxa de … cat?
    3. Cei ce nu vor sa ia, trebuie reglementata situatia lor, nu da bine, unde toti iau, sa faci nota discordanta, curat murdar!
    4. …

    • Multumesc pentru comentarii si sustinere :).
      Eu as vrea sa se plateasca/incaseze macar impozitele actuale care oricum sunt mari pentru romani, pentru ca: aparatul de stat nu e capabil sa le administreze si avem dupa cum spun specialisti unul dintre cele mai mari si alambicate sisteme de impozitare, impredictibile si care nu stimuleaza productia si consumul. Punct.

  5. eu cred ca legalizarea ar aduce numai beneficii statului. Din moment ce n-or sa mai fie coruptie, n-o sa mai avem nevoie de politisti, de procurori si de judecatori; mai multe venituri pentru stat cu mai putine costuri. Cu plusul de bani statul o sa construiasca autostrada pe coridorul strategic Motru – Ruse. Autostrada o sa aiba doar o intrare la Motru si nici o iesire; asta din cauza unor cheltuieli neprevazute.

    E trist.

    Daca pe alte taramuri cetatenii aleg cine sa-i conduca si sa le rezolve problemele, noi alegem cine sa ne fure si sa ne minta; La ei liderii de opinie sunt repectati pentru eruditie sau pentru succesul in afaceri, la noi sunt admirati pentru limbajul suburban, comportamentul primitiv si pentru afaceri de succes facute exclusiv cu statul in timp ce erau la putere.

    De cate ori acceptam sa corupem si sa fim corupti trebuie sa ne gandim cum afecteaza asta viitorul copiilor nostri. De cate ori alegem sa inchidem ochiii cand o batrana este furata in autobuz sau natia la televizor sa ne gandim ce le ramane de facut copiilor nostri.

    Trebuie sa ne exercitam datoria de cetateni nu numai platind taxe dar si sa avem grija ca taxele platite de noi sunt folosite intru folosul celor care le platesc. Trebuie sa ne intrebam primarul, deputatul si primul ministru cum cheltuiesc taxele colectate. Statul trebuie sa fie in slujba cetatenilor si nu invers si noi trebuie sa avem grija de asta.

    Ionut

    • Multumesc pentru comentarii si bine ati venit in clubul celor care vor schimba Romania in bine! e doar o singura problema, noi suntem putini si ei cata frunza si iarba…….

  6. Domnule Bitu,

    Coruptia este imposibil de eradicat dintr-un sistem bazat pe competitie si profit. Ergo, nu exista alta solutie pentru disparitia coruptiei decat schimbarea acestuia intr-unul care sa nu mai poata (inerent) genera un comportament corupt, deviant.
    … iar pentru aceasta, nu e nevoie decat de un urias salt inainte in maturizarea noastra ca rasa.

    Poate nu am fost in ton cu articolul, dar cateodata cand privesc in jurul meu ma cuprinde tristetea, si nu stiu daca hazul de necaz poate face realitatea sa dispara.

    • Nu sunt sigur ca am inteles mesajul si nu vreau sa gresesc. Apreciez randurile dumneavoastra ca pe o incurajare la debutul meu pe Contributors, Multumesc.

  7. inca un nene care vrea sa braveze cu orice chip! lamentabil…un fel de pamflet la ineptii spuse cu staif… nene, ala e tips la chelner si in unele tari e si pe bill, altele sunt date fara sa fii obligat de nici o cutuma morala sau imorala…legalizarea coruptiei? ha!, hai sa-ti propun eu una mai tare, pamflet de pamflet, legalizarea prostitutiei…intelectuale, fara spaga! ;) mai usor, deci, cu pianul pe scari…

  8. Ce naste coruptie? Orice interdictie, orice legiferare excesiva. Delegati membrilor comunitatii cat mai mult drept de deliberare si decizie si se termina cu coruptia! Simplu ca buna ziua! Dar isi pierd painea si coruptii si luptatorii impotriva coruptiei!

    • Omul lacom si egoist – supravietuitorul (in sensul: acela ce ii distruge pe altii ca sa traiasca el) este cel ce naste coruptia iar apoi sistemul si toate subsistemele create de el, educatia, justitia, competitia, media, etc., ne dezbina si o perpetueaza. Pare un cerc inchis sau o spirala infinita, un adevarat perpetuum mobile. Multumesc pentru comentarii.

      • stimabile domn bitu,

        cred ca avem o semnificativa divergenta de opinie – egoismul este motorul societatii, cu precadere al celei capitaliste.
        coruptia este altceva. desigur, ca poate fi generata de egoism, dar de un egoism care se manifesta in afara regulilor si deci a legilor.
        intram pe un taram filozofic, asadar imi voi incheia aici interventia, caci altfel am introduce un nou gen – filozofia pamfletara, chiar daca o decretam ab initio imperfecta. :)

        • Stimate domnule Schmidt,
          ma bucur sa avem aceste mici comentarii bine intentionate si constructive ce depasesc cadrul pamfletului – lucrurile sunt serioase pana la urma. Legat de ce oraduire isi revendica drepturile asupra egoismului, citeam ieri pe hotnews despre coruptia in China de azi. E drept ca exista un curent de opinie larg raspandit care afirma ca individualismul nu egoismul este caracteristic capitalismului – dar lacomia omeneasca e veche de cand lumea. Toate oranduirile sociale de la cele bazate pe religie pana la cele democratice si chiar ateiste incearca sa elimine lacomia si egoismul dar nu cred ca am aflat de un succes pana acum. Cred totusi ca ele pot fi limitate de sisteme. Sincer apreciez simtul umorului pe care-l sesizez in randurile dumneavoastra. Pe curand, sper. Cu prietenie, VB

Lasă un răspuns la Alexandru Jecu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Viorel Bitu
Viorel Bitu
Activează in consultanta de afaceri de peste 20 de ani. El a dezvoltat si condus in Romania peste 12 ani firmele de consultanta multinaționale Arthur Andersen, Accenture si propriile afaceri. Are experiența profesionala in industria energetica, petrol si gaze, bancara, distribuție, media, s.a. in Romania si străinătate. Este specializat in contabilitate româneasca si internaționala, sisteme informaționale financiare si de management. A absolvit EMBA ASSEBUS si Facultatea de Cibernetica din ASE Bucuresti. Este auditor financiar si expert contabil. Extraprofesional s-a implicat in activități ONG-urilor pentru educația tinerilor si studenților dar si ca vorbitor la conferințe si emisiuni TV.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Una dintre cele mai bune carti de știință apărute în 2020, în Romania. Cititorul este pus la punct cu ultimele teorii din fizică și neuroștiințe printr-un discurs accesibil și personal. Sunt explicate noțiuni destul de dificile prin care se poate defini conștiința, ceea ce îi este propriu,  precum qualia, pe înțelesul oricărui om educat. Cumpara cartea de pe GiftBooks.

Citeste cateva pagini. 

Top articole

„Noua ordine” a lui Macron, o capcană pentru Europa Centrală și de Est

Discursurile recente de politică externă ale președintelui Macron, după alegerea lui Joe Biden la Casa Albă, ne arată că, de fapt, nu...

Calculator cuantic personal pentru 5000$

Bine, calculatorul acesta cuantic are doi qubiţi. Este sau nu primul calculator cuantic personal? 1. Ce este un calculator...

După alegeri. Sau cu ce gânduri mi-am dat demisia din USR

După alegerile parlamentare, au fost câteva demisii notabile din USR. În contextul ăsta, poate fi derizoriu să menționez faptul că și eu...

Criza Covid-19 și criza demografică. „O nenorocire nu vine niciodată singură”

Vaccinarea împotriva coronavirusului este în expansiune spectaculoasă ca număr de doze administrate populației în toate țările europene și rezultatele vor fi și mai impresionate după depășirea sincopelor în producerea/furnizarea vaccinurilor. Luând în considerare clasamentul țărilor după numărul dozelor la 100 de locuitori publicat de platforma Our World in Data, România se plasează pe o remarcabilă poziție, a 7-a

Trist, mizer sfârșit de domnie în TVR

Urât, penibil, în cel mai jalnic și mizer chip își trăiește ultimele zile actuala conducere a Televiziunii Române. O instituție ce nu...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.