Cum se ambalează în staniol o reformă electorală

În timp ce în România, din cauza restricțiilor bugetare, buletinele de vot sunt imprimate pe o hârtie de calitatea hârtiei de împachetat șaorma, iar urnele sunt confecționate din cutii de televizoare, politicienii se pregătesc să-și ofere un cadou de 414 milioane de euro, distribuit între ei la cinci ani.

Pe scurt, finanțarea partidelor politice din România funcționează în modul următor: partidele politice și candidații primesc subvenții de la stat, în funcție de numărul de voturi obținute. În plus, partidele pot strânge bani prin cotizații sau donații, în limite stabilite de lege, însă există suspiciuni serioase că donații mari sunt mascate prin donații confidențiale. Pentru campaniile electorale legea prevede un plafon financiar, însă bunul simț ne spune că acesta e luat în derizoriu de marile partide, care au probabil sisteme informale de finanțare, care nu sunt investigate de autorități. Sancțiunile pentru încălcarea legilor sunt minore, de ordinul cheltuielilor cu protocolul pentru un miting de mici dimensiuni: de la 5.000 la 25.000 de lei. Ultimul detaliu de cascadorii râsului – faptele se prescriu după doar 2 ani. Știm deja că a face politică e o afacere bună. Dacă proiectul de lege aprobat de Comisia de Cod Electoral e adoptat, politica devine însă cea mai bună afacere.

Decontarea cheltuielilor pentru campania electorală

Parlamentarii din Comisia de Cod Electoral ne spun că cea mai bună metodă de a reduce legătura cauzală dintre susținerea pentru campanii electorale și acordarea de contracte cu statul în perioada post-electorală este să reducem cheltuielile electorale și să le rambursăm complet din bugetul de stat. Pentru că n-ar trebui să-și mai finanțeze campanii costisitoare, partidele și candidații n-ar mai fi tentați să-și ofere serviciile oamenilor de afaceri. În teorie sună bine, mai ales că și Franța funcționează după o filozofie asemănătoare. Doar că asemănările cu sistemul francez și intențiile de curățare a politicii se termină la ideea de rambursare a cheltuielilor electorale.

Întâi și-ntâi, cât ne-ar costa o asemenea operațiune? Plecând de la datele de pe site-urile Birourile Electorale Centrale am calculat un număr mediu de candidați și partide care au trecut pragul de 3% în ultimele alegeri la nivel național și local. Am înmulțit numărul mediu de candidați cu numărul de funcții. Am rotunjit calculele și le-am transformat în euro pentru a simplifica. Am calculat un buget minimalist pentru consilierii locali, unde numărul de consilieri depinde de dimensiunile fiecărei diviziuni administrative.

Reiese o sumă de relativ 1.9 miliarde RON, cam 414 milioane €. Această sumă ar fi rambursată în fiecare ciclu electoral, adică o dată la 4 – 5 ani. 1.9 miliarde RON este echivalentul bugetului pentru cercetare în 2014 în România. În mai puțin de 16 ani, partidele politice ar putea cheltui pe campanii electorale echivalentul bugetului pe 2014 pentru Ministerul Sănătății. În Franța aceste cheltuieli sunt îndreptate spre instituțiile de stat: o parte din imprimatele candidaților sunt realizate de tipografiile statului, cu finanțare directă din bugetul național. Spoturile publicitare sunt realizate de radiourile și televiziunile publice.

Întorcându-ne în România, principalii beneficiari ai acestei mane cerești sunt marile partide politice – candidații care solicită rambursări trebuie să treacă pragul de 3% la nivel național sau într-o circumscripție. Rambursările pentru candidații individuali sunt relativ reduse și apropiate de costurile reale ale unei campanii electorale în condiții legale. Un candidat independent, sau un partid mic, nu poate câștiga excesiv din această prevedere, pentru că ar trebui să cheltuiască pentru a ajunge la pragul de 3%. Pentru partidele care depășesc cu ușurință acest procent, rambursarea cheltuielilor ar fi o nouă sursă de venit.

Donații, împrumuturi și cotizații

Marea modificare la acest capitol este introducerea împrumuturilor ca sursă de finanțare pentru partidele politice, așa cum a fost semnalat deja de Hotnews. Un partid își poate dubla bugetul de campanie prin împrumuturi de dimensiunile donațiilor permise de lege. Donațiile strânse de un partid politic „nu pot depăși 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv”. Am calculat acest prag plecând de la veniturile prevăzute de bugetul de stat pe 2014 și am ajuns la suma de 25 de milioane de RON. Deci partidele politice pot primi într-un an fiscal ca donații 25 de milioane de RON și aceeași sumă ca împrumuturi. Adică in extremis, un partid poate colecta pentru bugetul său 50 de milioane de RON (cam 12 milioane de euro), sumă care poate acoperi cam patru campanii electorale prezidențiale în limitele legii.

Întrebarea firească din aceste calcule este la ce ar mai folosi aceste sume enorme, dacă deja cheltuielile de campanie sunt limitate și rambursate de stat? Cheltuielile pe care partidele politice le au în afara anilor electorali sunt minime, reduse la plata utilităților și organizării ședințelor și congreselor interne (și subvenționate de stat). Unde s-ar duce banii strânși de partide, dacă cheltuielile permise ar fi rambursate aproape în totalitate de stat?

Concluzia acestor întrebări retorice este că o combinație între rambursări din buget, donații și împrumuturi în limite foarte permisive favorizează o capacitate de strângere de fonduri nejustificată pentru partide și candidați. Pe lângă dubiile ridicate de modul în care pot fi folosite împrumuturile în politica românească, împrumuturile și donațiile excesive nu pot exista în aceeași lege. O nouă comparație cu modelul francez – donația maximă posibilă în România este de 45.000 de euro, în timp ce în Franța este de 7.500 de euro.

Afișe, broșuri, materiale de propagandă

Amendamentele din propunerea legislativă par a indica interzicerea folosirii de publicitate stradală, în afară de afișele standard din spațiile special amenajate. Este într-adevăr o mare schimbare, dar care probabil reflectă ineficiența acestor instrumente de campanie. Să nu uităm și că Guvernul României are obiceiul regretabil de a modifica legislația electorală prin Ordonanțe de Urgență. O asemenea OUG a re-introdus diferitele forme de cadouri electorale în practică, după ce acestea fuseseră interzise în 2008.

Dincolo de acest aspect, noul proiect prevede cheltuieli ce nu pot depăși o serie de limitări procentuale. Prezint aceste procente plecând de la plafonul propus pentru campania electorală prezidențială: 20.000 de salarii minime, deci de 19,5 milioane de RON, adică 4,3 milioane de euro.

Sumele permise sunt foarte restrictive, în comparație cu desfășurarea de forțe pe care o vedem în fiecare campanie electorală. Cheltuielile declarate de partide sau candidați în campaniile trecute nu depășesc aceste sume. Însă dacă ne gândim la prețurile pentru publicitate televizată, sau organizarea de evenimente, 1,3 milioane  € pare o sumă derizorie doar pentru organizarea unui miting de lansare a unuia dintre candidații marilor partide. La fel de ridicolă pare și suma de 1.8 milioane  € pentru aparițiile în ziare, la radio și televizor timp de 30 de zile.

Controlul campaniilor electorale – câinele fără dinți

Inițiatorii propunerii legislative au declarat că intenția lor a fost de a acorda mai multă autoritate AEP pentru a realiza controlul finanțării partidelor politice și campaniilor electorale. În ciuda acestor intenții și a recomandărilor instituțiilor internaționale, AEP nu primește resurse umane suplimentare. În comparație cu aparatele de campanie ale partidelor politice, departamentul de control financiar al AEP e depășit în materie de resurse și de puteri.

AEP poate solicita informații și documente de la prestatorii de servicii, dar nu poate verifica veridicitatea informațiilor prezentate, ci doar sesiza organele de urmărire penală în cazul în care există suspiciuni privind acte de natură penală. AEP nu poate verifica dacă un prestator a declarat corect toate serviciile efectuate pentru un partid sau un candidat. Doar autoritățile financiare au acest drept. Deși recomandările internaționale includ întărirea relațiilor cu administrația fiscală, Curtea de Conturi și ANI, nici o referință nu e făcută în lege.

Nu în ultimul rând, AEP nu poate face o estimare independentă a costurilor de campanie electorală. AEP nu are destul personal pentru a monitoriza numărul de mitinguri organizate, sau publicitatea electorală din mass-media, acțiunile care implică cele mai mari costuri. Pentru aceste costuri AEP trebuie să se încreadă în documentele furnizate de prestatori.

Sancțiuni și prescripții

În propunerea de lege, amenda cea mai usturătoare pe care o poate primi un partid este de 200.000 RON, adică 45.000 €. Comparate cu posibilitățile de colectare de fonduri, amenzile sunt foarte reduse, deși au fost majorate de la un maxim de 25.000 RON. În plus, termenul de prescriere a faptelor a crescut de la 2 ani din vechea lege, la doar 3 ani în versiunea amendată. Contravențiile sau infracțiunile electorale nu au precedență asupra altor cazuri (așa cum se întâmplă în multe țări), iar faptul că procesul legat de Referendumul din 2012 este încă pe rol, ne arată că e foarte greu de obținut prin justiție condamnarea partidelor pentru fraude electorale.

În Franța, modelul după care se inspiră această propunere de lege, finanțările de la stat sunt însoțite de un control foarte strict, de sancțiuni financiare și penale care se pot solda cu ineligibilitatea pe perioadă limitată a candidaților responsabili pentru fraude. În România, responsabili pentru neregulile financiare sunt mandatarii financiari ai partidelor (contabilii) și puținele cazuri de fraudă implicând fonduri de campanie au plecat de la cazuri de abuz în funcție sau trafic de influență, nu de la controlul campaniilor electorale.

Concluzie

Ceea ce ar putea fi o reformă de mare efect asupra finanțării partidelor politice se transformă într-o tentativă de a obține fonduri publice pentru organizarea campaniilor electorale. Nu a existat nici un fel de consultare publică pe această temă și cred că puțini români consideră că modul de a opri fraudele cu bani electorali este de a acorda fonduri publice partidelor politice. Această propunere de lege aduce mult prea puține îmbunătățiri în comparație cu deserviciile pe care le poate produce și nu trebuie să treacă de Parlament.

[i] Art 381 (1) –“ în cazul în care partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel național, pentru fiecare dintre cele două camere ale Parlamentului.” și Art 381 (2) În cazul în care partidul politic, alianța politică,  organizația cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile pentru Camera Deputaților sau pentru Senat, nu a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel național, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează acestora, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar, numai sumele aferente cheltuielilor  efectuate la nivelul circumscripției electorale în care acesta a obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate

Articol aparut pe site-ul Europuls

Europuls este o organizaţie non-guvernmentală formată din tineri români experţi în afaceri europene. Scopurile ei sunt îmbunătăţirea cunoştinţelor românilor despre Uniunea Europeană şi încurajarea unei mai bune comunicări despre România la nivel european prin schimburi de idei şi a celor mai bune practici. Europuls publică articole şi analize pe site-ul www.europuls.ro, organizează dezbateri, seminarii şi conferinţe.