vineri, martie 29, 2024

Cum se face că PSD a crescut în București de la 17% (Europarlamentare) la 32% (locale), devenind primul partid?

Explicația trebuie căutată (nu exclusiv) în caracteristicile celor două tipuri de alegeri.

La alegerile pentru Parlamentul European avem de-a face cu un vot preponderent politic. Alegătorii se orientează după mesajul de ansamblu al partidului, în relație cu obiectul scrutinului – Uniunea Europeană. Ori, din această perspectivă, PSD era perceput ca un partid mai degrabă euro-sceptic (să ne amintim poziția partidului față de rapoartele MCV, luările de cuvânt ale premierului Dăncilă în Parlamentul European etc.). Această percepție i-a defavorizat, evident, pe social-democrați, în raport mai ales cu alianța USR-PLUS, a cărei listă era deschisă de un ex-comisar european.

La alegerile locale, mecanismul deciziei de vot este diferit. El este centrat pe persoana candidatului la Primărie. Alegătorului îi este mai ușor să ia o decizie concretă, să aleagă o persoană, decât una abstractă, un partid. Chiar dacă acesta prezintă o listă de candidați, numele lor rămân de regulă necunoscute marii mase a electoratului. Așadar, alegătorul se decide în primul rând asupra candidatului, după care urmează decizia privind lista de consilieri. În cele mai multe cazuri, nevoia de coerență va determina alegerea partidului care dă candidatul preferat.

Chiar dacă a pierdut alegerile, Firea a fost preferată de un număr important de alegători; practic scorul obținut de ea (38%) este apropiat de cel al PSD, la Consiliul General. Câștigătorul fotoliului de Primar general, Nicușor Dan, a fost prezentat drept candidatul comun al PNL și USR PLUS. În consecință, rezultatul obținut de el (43%) este apropiat de suma voturilor primite de cele două partide (46%). Faptul că USR PLUS și-a adjudecat mai multe voturi se datorează faptului că, pentru mulți bucureșteni, Nicușor a rămas fondatorul USR.

Să adăugăm, ca explicație secundară, că, în primăvara lui 2019, PSD era la guvernare, andosând toate frustrările legate de mersul țării. Acum, nemulțumirile respective sunt decontate de PNL, ca partid de guvernământ.

Distribuie acest articol

50 COMENTARII

  1. Nu mai inteleg nimic.. peste tot am auzit aplauze puternice ca s-a dus PSD, iar acum vad ca e bine sanatos!
    Hotariti-va!

    • Farmecul alegerilor locale vine din faptul că fiecare poate zice că a învins: PSD e cel mai mare partid din București, PNL a luat cele mai multe voturi in Consiliile județene, USR a câștigat marile orașe, PSD are cei mai mulți primari etc. Până și PMP a luat de vreo 50 de ori mai multe primării decât în 2016.

  2. Raspuns la intrebarea Autorului :

    Prin Suplimentul alimentar – electoral Tudorache

    Supliment care il inghit romanii din 20 05 1990 pana in Prezent ( chiar daca are efecte secundare )

    • Da… este o gluma trista sa faci astfel de analize in conditiile in care europarlamentarele nu au o miza semnificativa raportata la costul de a manipula alegerile, in timp ce in cazul alegerilor locale miza este reala, motivatia cat casa si directa pentru toti cei care trebuie sa comita ilegalitati pentru a obtine un rezultat pozitiv. 10% fraudate de asemenea pare apropriat de ceea ce vedem din cazurile identificate pana acum. Avem sectii unde n-au putut misca si sectii in care au fraudat chiar si pana la 20% din totalul voturilor.

  3. Aiureli. E doar metoda de vot. La euro poate vota oricine oriunde indiferent ce scrie in buletin, la locale si parlamentare nu e asa si prin urmare foarte multi votanti nu voteaza daca votul implica o complicatie, adica mersul cu proprietarul sau cu actele noii case la evidenta populatiei pentru flotant sau schimbare buletin. Eu sunt unul din cei care nu-si schimba buletinul doar pentru ca sa votez in localitatea unde sunt de fapt.

  4. Cred ca ati uitat sa amintiti de faptul ca la europarlamentare sa votat și pe liste speciale asta insemnaind ca cei care nu aveau adresa in Bucuresti dar locuiesc și muncesc aici și care în marea lor majoritate sunt de dreapta acum nu au putut vota asa cum au făcut la europarlamentare si asa se explica diferenta dintre cele 2 scrutinului

  5. Se mai adaugă și că la locale nu votează în București unii din cei care au votat la Europene. (Studenți, chiriași fără viză de flotant)

  6. ” La alegerile locale, mecanismul deciziei de vot este diferit. El este centrat pe persoana candidatului (s.n.) la Primărie. Alegătorului îi este mai ușor să ia o decizie concretă(s.n.) , să aleagă o persoană,(s.n.) decât una abstractă, un partid. ”

    Analiza procentelor si cifrelor poate ca nu este suficienta .Cazul „celebrului „Cristian Popescu Piedone ( https://adevarul.ro/news/politica/ce-rusine-piedone-condamnat-8-ani-inchisoare-colectiv-fost-ales-primar-sectorului-5-1_5f716bb75163ec4271647506/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop
    ) , cazul primarului reales in functie in timp ce era in inchisoare (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/primarul-reales-in-functie-in-timp-ce-se-afla-in-inchisoare-a-fost-trimis-in-judecata-pentru-luare-de-mita-1001935 ) , cazul recent al primarului mort de covid si votat (https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/localitatea-in-care-oamenii-il-pot-vota-pe-primarul-mort-de-covid-19-cum-s-a-ajuns-in-aceasta-situatie.html ) , ca sa nu mai vorbim de cazul SF de la Timisoara in care pentru prima data cetatenii romani aleg primar un cetatean german (https://adevarul.ro/news/politica/dominic-fritz-noua-revolutie-timisoara-1_5f71fb5f5163ec4271682ec8/index.html ) care arata explicatia poate fi una cu mult mai complexa.
    Pe de alta parte , o simpla comparatie cu comportamentul electoral al cetatenilor din alte state europene arata ca in cazul unor electori romani a avut loc o resetare a sistemului de valori sociale , culturale si in special morale ( in cate tari europeane oamenii voteaza in mod democratic… un condamnat penal , un puscarias sau sau un mort ?! ) si aceasta mutatie catastrofica are anumite explicatii , dar aici vorbim o chestiune tabu pentru specialistii in stiinte sociale de la noi.

  7. Explicatia e usor de dedus prin prisma ultimelor informatii privind fraudarea descoperita la Sectorul 1 si nedescoperita inca la alte sectii. La asta se adauga si alte cateva explicatii, oferite de avocatul de serviciu, d-l Kivu

  8. De fapt, probabil ca motivul pricipal e ca la europarlamentate se poate vota in Bucuresti doar in baza actului de identitate romanesc, iar la alegerile locale voteaza doar cei cu domiciliu sau viza de flotant in Bucuresti. Ca si la prezidentiale, de altfel.

  9. Din graficele de mai sus rezulta ca in principal votantii USR au votat de data asta cu PSD, ceea ce e o mare prostie. Cuvantul de ordine este frauda.

  10. Nu mai inteleg – ciumatul cu ce PV a plecat? Cu cele oficiale in niciun caz. pt ca sunt la BEC/BES! A plecat cu copii ale PV din partea reprezentantilor ciumei rosii. Unde este frauda? De acord, faptul ca in sistem s.au inversat voturi trebuie anchetat. De ce nu se face renumaratoarea voturilor in S1 si S5? Nu dureaza mai mult de 2-3 zile si s.a terminat cu fraudele! Cel mai simplu! Asta ar tb sa ceara usr

    • ce te faci ca nu intelegi Tudore? sa se renumere adaugand inclusiv voturile adaugate noaptea pe sest?! renumararea, de fapt verificarea are sens doar unde nu bat pv trimise online de la sectie catre bec cu pv ajunse in forma fizica

  11. Cauzele obtinerii de catre PSD a procentului din Bucuresti sunt evidente . Un numar mic de votanti , procedura ce elimina diaspora din votul la locale , cei care sunt in miscare ,din motive diverse, nu voteaza decit in localitatile de bastina unde au CI. Altfel vor sta lucrurile la alegerile parlamentare unde PSD pleaca de la minus 10 procente fata de cele de la locale si daca numarul de votanti depaseste 65 de puncte procentuale vom avea PSD sub 20 de procente si UDMR, PRO, PMP si altii ce nu vor intra in parlament . Fraudarea poate fi si ea o parte a acestei cresteri .

  12. Nebănuite sunt căile Domnulu iar irationalitatea e mai la cautare decat gandirea normala printre bucuresteni, nu peste tot, in unele zone, mai ales din sud. O fi vecintatea cu Telormanul si restul judetelor rosii din sud o explicatie ? bucresteni de „vita veche” fiind putini la numar.

  13. „Cum se face că PSD a crescut în București…”

    Amestecarea în text (referirea alternativă, să-i zicem) a alegerii primarului cu alegerea Consiliului local poate face pe unii cititori să nu înțeleagă clar lucrurile, iar pe alții să considere articolul manipulator.

    Dacă vorbim despre alegerea persoanelor, apoi în cazul alegerilor primarilor în două tururi, PSD ar fi fost „zburat” cu fulgi cu tot în multe UAT, iar procentele d-lui M Kivu (sau a altor sociologi) care ar fi comparat „localele” cu „parlamentarele” ar fi fost cu totul altele. La fel și concluziile.

    Un alt răspuns la întrebarea din titlu este căutat de poliție și procurori la ssectoarele 1 și 5 ale Capitalei. Așteptăm răspunsul autorităților, pentru o evaluare mai obiectivă a cercetării sociologice realizată de dl M Kivu și a concluziilor domniei-sale.

  14. Mircea, nu pot sa cred:
    – totusi nu ti se pare ca zeci de mii de studenti + navetisti corporatisti fara buletin de Buc sunt marea diferenta fata de 2019?
    – si prezenta lui Dragnea la putere?
    Adica astia 2 factori n-or fi contat macat atat cat alelalte lucruri sofisticate pe care le zici tu pe acolo?

    • Nu e nimic sofisticat în ce spune Mircea Kivu, chiar și un filolog ca mine înțelege. Și mai înțelege filologul ăsta și o anumită atitudine pe care cuvintele o pot ascunde (chestie de pragmatică lingvistică, fiecare cu apritudinile lui!): Kivu analizează ca și cum România ar fi o țară cît de cît normală, dvs. analizați cu obstinație din perspectiva unui excepționalism românesc. Cred că excepționalismul ăsta e din ce în ce mai puțin funcțional. Nu cred că au votat ”zeci de mii de studenți” în 2019 și nici nu cred că iradierea dinspre Dragnea mai e atît de puternică. Oricum, chiar și dacă ar fi contat navetiști, corporatiștii și studenții, asta ar fi valabil doar pentru București. Din nou, un fel de excepționalism reducționist de data asta. Nu e toată România Bucureștiul! Personal, sper la cît mai multe analize potolite și firești, clare și documentate ca cea a lui Mircea Kivu. Și la cît mai puține izbucniri de tipul ”nu pot să cred”. Începe să fie un pic demodată retorica asta inflamată!

      • @Luminita Marcu _ „… asta ar fi valabil doar pentru București. […] Nu e toată România Bucureștiul!”

        Vă rog să mă iertaț, dar îndrăznesc să vă amintesc faptul că la București se referă articolul pe care îl comentați… Nu mi-aș fi permis, dar am recitit și așa spune titlul său: „Cum se face că PSD a crescut în București de la 17% (Europarlamentare) la 32% (locale), devenind primul partid?”

        Este foarte posibil ca dl M Kivu să mai scrie curând un articol în care să preamărească PSD și să-l proclame câștigător al alegerilor locale la nivelul întregii țări, însă acum doar putem specula anticipativ.

      • Stimata doamna, pai Mircea despre Bucuresti vorbeste, nu stiu daca observati in titlu :) Nu de restul tarii. De aia discutam de studenti si rezidenti fara viza ce nu pot vota la locale, dar pot foarte bine la Europarlamentare, deci fac alegerile astea doua de necomparat, nu de dragul retoricii. Plus, argumentele astea sunt de ani de zile pe piata, cu cifre, nu vreo metafora poetica pe care am inventat-o eu acum. De aia ma mir cu de le ignora Mircea

      • ” Nu e nimic sofisticat în ce spune Mircea Kivu, chiar și un filolog ca mine înțelege.
        Personal, sper la cît mai multe analize potolite și firești, clare și documentate ca cea a lui Mircea Kivu.  ”

        Perfect, atunci poate ne lamuriti dvs cat de clara si documentata este analiza domnului Mircea Kivu ( ex: ” La alegerile locale, mecanismul deciziei de vot este diferit. El este centrat pe persoana candidatului (s.n.) la Primărie. Alegătorului îi este mai ușor să ia o decizie concretă(s.n.) , să aleagă o persoană,(s.n.) decât una abstractă, un partid. ”  ) si chiar o puteti aplica  in  cazul concret  al votarii primarului Cristian Popescu Piedone cu doua condamnari penale ( una definitiva ) . Aveti cuvantul.

  15. Oare nu cu frauda am avut mereu un psd grasan, din 90 incoace? Daca in Bucuresti s-a gasit ce s-a gasit, nu o fi doar varful icebergului?

    • Prietene, gasca asta comunistoida numita PSD fura alegeri incepand cu mai 1990. Au furat permanent, la fiecare tur de scrutin organizat in tara asta in ultimii 30 de ani.

  16. Sancta simplicitas! :)

    Deci pe „alegătorii” ce i-au ștampilat săptămâna trecută pe alde Mme Pandele, Tudorache, Negoiță și Piedone îi freca în 2019 grija MCV-ului și a discursurilor din PE.

    Doamne, mare e grădina Ta!

    P.S. Oare chiar nu i-o fi trecut autorului prin cap că la locale votează doar cei cu acte de rezidență în București în timp ce la europarlamentare votează și studenții + puzderia de oameni în general tineri ce locuiesc în București fără a avea mutație în cartea de identitate?

    • @Josef Svejk _ „Oare chiar nu i-o fi trecut autorului prin cap…?”

      Permiteți-mi, vă rog, să încerc un răspuns la întrebarea dumneavoastră.

      Este o veche problemă epistemologică, apărută încă de la începuturile cercetării științifice. Cercetătorul își fixează concluziile, după care începe să caute argumente în favoarea lor. Astăzi, aceasta a devenit o tehnică de manipulare a publicului folosită în mod curent de către reporterii tuturor televiziunilor. Pornesc, spre exemplu, de la concluzia că PSD și-a sporit forța după alegerile locale, apoi încearcă să dovedească asta.

      Care este rolul unui asemenea demers? Cei care finanțează o formațiune politică prin donații (presupun că nimeni nu crede că pot fi realizate campanii electorale doar din cotizațiile membrilor) au, pe de o parte, nevoie de asigurări că banii lor au fost cheltuiți eficient (în campania pentru locale, spre exemplu). Pe de altă parte, vor să știe că banii vor fi cheltuiți eficient în campania pentru apropiatele alegeri legislative, astfel încât să fie motivați să mai doneze.

      PSD are mare nevoie de fonduri și, pentru că partidul nu se mai află la guvernare, donatorii au nevoie de garanția că-și vor recupera banii investiți în el acum. Dacă această garanție este oferită donatorilor în procesul de „fundraising” prin studii sociologice care asigură persoanele care donează că PSD a crescut în preferințele românilor și va mai crește la alegerile generale, ea este cu atât mai credibilă.

      Sper ca răspunsul oferit de mine să fie satisfăcător.

  17. Si eu ma intreb cum de in Rusia oamenii voteaza masiv cu Putin… Iese mereu primul, iar referendumurile propuse de el trec toate cu majoritate de voturi… Poate ca exista si o exlicatie sociala, dar poate mai e si o legatura cu cazutul de la balcon, otravuri, procese verbale in sectii de votare…

  18. Domnule Kivu,

    Vă rog să aruncați o privire aici: http://sociollogica.blogspot.com

    Cu toată stima, vă rog să nu vă supărați, așa se face o analiză serioasă: cu cifre în număr de voturi, nu cu cifre „pă” procente. Altfel spus, e cam ca diferența dintre Dan (Nicușor) și Dana (Budeanu). Sau dintre „școala de muzică” și lăutărie…

    O zi ună să aveți

  19. cred că problema e pusă invers; mai corect ar fi fost de ce a căzut atât de dramatic psd în 2019 faţă de 2016…
    eu unul cred că din două motive:
    1. Dăncilă care nu era suportată nici chiar de unii fani psd;
    2. dezinteresul electoratului psd faţă de europarlamentare în raport cu cele naţionale.

  20. Cel mai mare, cel mai tare … dar a pierdut primarul, consiliul si cateva sectoare (mai toate)…
    Mai grav mi se pare de Nicusor Dan a castigat 43% din voturi, iar la consiliu, USR+PNL au avut 46%. Credeti ca votantii care au ales USR/PNL, au renuntat la vot sau au dat votul lui Firea, pe buletinul de primar?
    Intreb si eu….

  21. De ce au castigat alegerile? Din cauza fraudelor. Daca fiecare partid sau macar 2-3 au situatia incheiata cu PV dupa ce s-au numarat voturile si bilantul, cu toate semnaturile tuturor reprezentantilor de partide, solutia este simpla; Parchetul general sa constate ca; 1. Aceste PV trebuie sa fie identice originale si necopiate. 2. Se face numararea voturilor de pe procesele verbale si balanta voturilor. Credeti ca gasim sa punem la un loc trei PV de la partide diferite de la toate sectiile de votare? Cine nu are asa ceva a furat.

    • Un proces verbal are cam 1.5 M , deci se poate rezolva cu 10M de sectie (top 6 partide ) , 1275 sectii , deci 13 Gigabytes . Un sfert de joc modern pt Buc , capacitatea unui un calculator casnic pt tara . Se rezolva cu un server mai ieftin ca un Logan .
      Ar mai trebui analizate post mortem voturile anulate. Partidul X care „surprinzator” scoate un scor sub cel dat de exit poll-uri ar trebui sa fie foarte interesat daca aceste voturi anulate prezinta intr-un mod disproportionat stampile pe casuta lor .Daca da atunci data viitoare sa fie foarte atenti la sectia /oamenii care au fost acolo – dupa cum bine a facut Clotilde . Justitia / plangerile sunt utile doar pentru PR dupa cum ne-a demonstrat expertul in domeniu , ex primarul Buc .

  22. Pai daca „nemulțumirile respective sunt decontate de PNL, ca partid de guvernământ.” atunci de ce a crescut PNL de la 16% la 19%? Singurul care a scazut considerabil si masiv este USR++ de la 40% la 22%. Acesta este insa si trendul global, dupa ce a luat 22% la nivel de Romania la europarlamentare, apoi Barna a luat doar 16% la prezidentiale si acum 13% la locale. Se vede o greseala de abordare a conducerii USR ++ (Ciolos si Barna) care se concentreaza doar pe „Big Wins” (orase mari unde se duce vestea ca au castigat ceva mare – Timisoara, Brasov, sectoare din Bucuresti) si au neglijat total activitatea din teritoriu. Asta este daunatoare pe termen lung si mai ales la parlamentare, unde volumul de voturi se face in orasele mici, nu doar in Big Wins.

  23. Am votat PSD pt a doua oara. Prima data Iliescu vs Vadim Tudor iar acum PSD vs USR+. De aia a luat PSD-ul 33%, de teama USR+, un partid(?) antiromanesc (Armand, Fritz, Siegler, etc) profund corporatist, impotriva a tot ce inseamna capital si proprietate romaneasca. Aceste manifestari progresiste a facut PSD-ul frecventabil.

  24. BOMBA electorala majora comisa de PSD! Sute de flotanti ai etniei care ajuta in mod obisnuit PSD la alegeri, distribuiti la mii de sectii de vot in toata tara! Cateva sute per sectie!

    Daca parchetele se fac din nou ca nu vad, inseamna ca statul roman e complet captiv in mainile cleptocratiei de sorginte comunisto-securista.

  25. daca ne uitam la participarea buc. la euro-2019= 52.34%, locale buc.-2020=36,96 diferenta de aprox 16 procente in sus la psd are o explicatie. La generale vom reveni la aprox 55 %, psd va veni in banca lui- 18-20%, in traducere directa= 10%.

  26. Domnule Kivu,

    cred ca era mai interesant de explicat teoria prin care sa fie explicata cresterea de fat frumos a psdului prin manipulare sondajelor. O alta idee interesanta ar fi implementarea de catre psd a mecanismului fricii dezvoltat de scoala de psihologie de la Moscova: identifica mesaje, activitati actiuni care pot crea frici, emotii, nesiguranta in randul masei astfel incat ratiunea sa poata fi scurcircuitata iar mesajele de manipulare sa poata sa zburde-n voie.

  27. Cum se face că PSD a crescut în București de la europarlamentare, la locale?
    Păi, se face la fel, absolut la fel cum s-a făcut ca PSD să SCADĂ în sondaje brusc și inexplicabil pentru oricine are mai mult de 2 neuroni vii, cu 2-3 luni înainte de europarlamentare. Nu trebuie să faceți altceva decât să urmăriți cursul măsurătorilor arătate publicului de la alegerile locale și parlamentareIare anterioare, până la europarlamentare, în paralel cu fapticul și statisticile EUROSTAT cu privire la indicatorii economici din perioada vizată, că e simplu de înțeles. Iar asta în timp ce, în paralel, PNL și USR a crescut la fel de halucinant, fiecare cu câte 10-15 și mai mult de procente, fără să aibă vreo urmă de realizare, nu mai vorbim de realizări concrete și constructive pentru această țară și acest popor – pentru că știm cu toții că nu a fost cazul – și fără să facă altceva decât o gălăgie sterilă, mărșăluind pe toate drumurile României și de la București la Bruxelles și înapoi: „muie PSD!”, „jos ciuma roșie!”, „fără penali!”, „proasta de Dăncilă” și să umfle până la paroxism marota falsă „PSD scoate România din Uniunea Europeană” după ce PSD a condus cu succes recunoscut la nivel european Președinția Consiliului Uniunii Europene.
    Acum vă surprinde imaginea. Atunci nu v-a surprins. De ce, oare? :) Să fie de vină un soi de ipocrizie? Sau și vreun interes? Întreb doar.

  28. Explicatia este foarte simpla…banala: la parlamentare poti vota cu viza de flotant. La locale, nu. Prin urmare, toti tinerii useristi aflati din Bucuresti dar domiciliati in alte localitati, nu au putut vota la locale. Atat si nimic mai mult

  29. Cred ca m-am lamurit aupra modului de operare pentru fraudarea alegerilor, practicat de PSD! Cu ajutorul perdantei Firea, care, printre altele, acuza ca a fost „pacalita” cu sondaje mincinoase.

    Pentru ei, pentru clica de borfasi PSD, sondajele sunt indicatori care arata cat de multe voturi trebuie fraudate astfel incat sa se castige alegerile. Asta e supararea cu sondajele. Din prostie sau intentionat, cineva le-a dat date ce nu corespund realitatii.

    Fraudarea se face prin mijloace diferite, de la caz la caz. Metodele sunt din ce in ce mai „fine”, nu-si mai permit sa comita mizeriile practicate pana acum cativa ani(din teama ca ajung dupa gratii). Fraudarea alegerilor(de fiecare data cand au avut loc alegeri in Romania) arata cat de mult seamana aceasta organizatie numita PSD cu organizatiile comuniste, singurele care practica fraude masive la procesele electorale.

    Metode actuale de frauda:

    – vizele de flotant – se fac cate se crede ca sunt necesare. In special sunt folositi indivizi dintr-o anume etnie(mai inchisa la culoare) sau oameni saraci si fara prea multa minte. Complicii sunt politisti si cei de la evidenta populatiei. Clanurile interlope au un rol activ aici, de multi, foarte multi ani, sunt in slujba PSD, contra protectie pentru infractiunile pe care le comit. Furnizeaza acum trupe de votanti flotanti. In trecut furnizau votanti itineranti cu autobuzele(pentru vot multiplu, care acum nu prea va mai merge – de cand cu Dragnea)

    Fac o paranteza! Unul dintre motivele masacrarii justitiei este si acela de a salva de la pedepse pe interlopi. In special pe cei care comit infractiuni ce aduc bani f multi, infractiuni comise in afara granitelor tarii(trafic de carne vie, spargeri importante, retele de cersetorie sau furturi din locuinte). O parte din bani merg la PSD, care prin reteaua de politisti, procurori si judecatori corupti au grija ca acesti complici ai PSD sa nu aiba probleme. De-aia exista urmariti international care se plimba nestingheriti pe sub ochii politiei. Aceste retele de banditi beneficiaza si de sprijin pentru acte de identitate false si numere de masina false. Totul sub pulpana PSD.

    – buletine de vot cu stampila „votat” pt alti candidati, anulate. La inchiderea urnelor, reprezentantii in sectie ai celorlalte partide primesc bani pentru a inchide ochii. Apoi clica PSD stampileaza dublu, triplu, de mai multe ori cat mai multe buletine de vot ale opozantilor, anulandu-le. Asta se face cu complicitatea politistului alocat sectiei si a presedintelui de sectie care in unele cazuri este chiar procuror sau judecator.

    – procese verbale false. Asta se face fie cu complicitatea explicata mai sus, fie profitand de neatentia celorlalti. Pun date false in procesele verbale, care nu corespund rezultatelor obtinute prin numararea voturilor. Apoi aranjeaza sacii cu buletine de vot ca sa iasa voturile la numar, conform procesului verbal falsificat. Daca nu pot pune nr de voturi corespunzator in saci, intervin ulterior, pe parcursul lungului drum al sacilor cu buletine de vot. Deci procesul verbal bagat in reteaua electronica este deja neconform realitatii.

    Aici se fac multe greseli ale infractorilor, fie pentru ca se grabesc, fie pentru ca sunt imbecili si pricep greu. Se ajunge la a se baga in saci buletine de vot albe, sau buletine votate cu alte partide, puse la sacii cu voturi pt PSD. Aici trebuie sapat, aici pot fi prinsi acesti nenorociti.

    DE REMARCAT:

    1. Exceptand politistii cretini si procurorii cretini, toti ceilalti politisti si procurori stiu clar si exact ceea ce v-am prezentat mai sus.

    2. O majoritate a liderilor PNL stiu si ei foarte bine ce face PSD la alegeri. Mai mult, au practicat si ei astfel de porcarii, mai ales in perioada Basescu, pentru ca nu suportau anume masuri antiinfractori luate de anume institutii in timpul mandatelor lui Basescu.

    3. Frica de USR PLUS este imensa, pentru ca acesti sarlatani stiu ca cei de la USR PLUS nu vor ezita sa lupte pentru ca infractorii sa primeasca binemeritatele pedepse.

    Daca intrebi un astfel de infractor cum de poate face asa ceva(vorbesc de cei de la varf), raspunsul este un nonsalant: „asa se face politica”. Intelegeti acum ce merita acesti nemernici?

    Nu uit a reveni si a spune ca toate aceste mizerii se petrec de 30 de ani, cu sprijinul a milioane de conationali ai nostri, care dovedesc ca au creiere de gaina si moralitate ZERO!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Kivu
Mircea Kivu
Mircea Kivu este licenţiat al Facultǎţii de Sociologie a Universitǎţii Bucureşti (1978) şi a absolvit un masterat (DEA) în Demografie şi Ştiinţe Sociale la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales – Paris (1991). Este cunoscut ca autor al mai multor lucrǎri şi articole de sociologie, principalul sǎu domeniu de expertizǎ fiind cercetarea opiniei publice. A lucrat timp de peste 30 de ani în mai multe institute de cercetare (director de cercetare, apoi CEO la IMAS Marketing şi Sondaje, vicepreşedinte pentru Cercetare despre Cercetare la Ipsos Interactive Services, director de operaţiuni la Mercury Research).). A fost membru al Corpului experților electorali din România până în septembrie 2018, când a demisionat.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro