Dacă actualul scandal va escalada şi se va ajunge în urma presiunii publice la moratoriu pe gazele de şist, peste noapte, fără analiză serioasă de impact, nu doar guvernanţii vor fi blamabili de amatorism şi laşitate, ci şi companiile.
În punctul în care au ajuns azi lucrurile cu Roşia Montană, nu mai foloseşte nimănui să repetăm cauzele crizei, cine şi cum e de vină etc. Important e de făcut un pas mai departe şi arătat cum se poate ieşi din blocajul şi polarizarea deja periculoase; guvernul, mă gândesc, ar trebui să fie primul interesat. Decredibilizarea acestui proiect şi, în proces, a guvernului USL ca promotor de investiţii ameninţă să delegitimeze şi alte iniţiative din energie, precum exploatările de gaz neconvenţional sau revizuirea regimului redevenţelor la OMV-Petrom. Cum ar putea publicul să accepte că aceste negocieri se poartă cu bună-credinţă şi profesionalism, după ce a văzut în cazul Roşia Montană?
În primul rând, legea trebuie retrasă din parlament de către iniţiator. Ca să ne arate că legea nu e scrisă de consultanţii RMGC (că s-au mai văzut cazuri), ministrul Şova are obligaţia să nominalizeze urgent echipa de funcţionari cu care a lucrat la redactare, fără a mai cere diversionist rapoarte de la Servicii. Între timp, Băsescu e bine să se abţină de la alte comentarii.
Dacă e în continuare convins de utilitatea şi fezabilitatea proiectului, guvernul trebuie să publice parametrii săi, ceea ce până acum nu a făcut. Aşteptăm materiale de prezentare în Powerpoint cu balonaşe, cum au făcut când au avut interes (la bugetul de stat, programul de investiţii strategice etc.), care să explice cum s-au estimat beneficiile economice, costurile de mediu, numărul de locuri de muncă, nivelul redevenţelor şi al altor taxe, comparaţia acestora cu cele din alte ţări etc. Nu e normal ca presa şi analiştii privaţi să fie nevoiţi să facă singuri munca guvernului de a documenta proiectul, în vreme ce premierul şi miniştrii care se presupune că şi-l asumă adoptă o ambiguitate studiată.
Evident, guvernul va desecretiza licenţa de exploatare pentru Roşia Montană, va adera la EITI (Extractive Industries Transparency Initiative) şi va aplica standardele sale în acest proiect şi altele similare. Altfel „dezbaterile“ sunt o pierdere de vreme, atât în rândul publicului, cât şi în comisia parlamentară specială: vehiculare amatoristă de clişee, zvonuri şi retorică demagogică, pro sau contra.
Foarte important, răspunderea va fi luată din sarcina ministrului Dan Şova, în jurul căruia s-au adunat deja prea multe coincidenţe de promovare a unor proiecte de investiţii cărora celebra rudă apropiată a sa le-a oferit, în trecut, consultanţă privată. Sigur, după cum ni s-a spus la Bechtel, totul e o nefericită coincidenţă – dar haide să le evităm. De proiect se va ocupa un departament adecvat din Ministerul Economiei, care de aceea există.
De partea cealaltă, RMGC va accepta desecretizarea datelor din licenţa de exploatare ce nu vizează tehnologii patentate sau alte asemenea; nivelul taxelor şi redevenţelor în mod sigur nu se încadrează aici. De fapt, ar putea să le publice chiar ei. Şi nu doar RMGC: alte companii din industria extractivă, începând cu Chevron, Exxon şi OMV-Petrom, ar face bine să ceară guvernului să adere împreună la standardele EITI. Asta înseamnă că statele şi firmele se angajează să transparentizeze voluntar plăţile şi încasările bugetare din industrie (taxe, impozite, redevenţe, dividende încasate de stat etc.) într-un raport comun și auditat independent, astfel încât cifrele să fie verificabile din ambele surse. EFOR, membru al Open Government Partnership, se oferă să le redacteze documentele necesare de aderare la un preţ mult mai mic decât consultanţii menţionaţi: anume zero.
E o mare eroare ce fac azi Chevron, dar și alte companii (ca Petrom, care poate avea la anul un nou regim de impozitare): anume, aşteaptă în tăcere să treacă valul. De pildă, Chevron continuă programele autiste de CSR (cumpără o ambulanţă sau împarte tricouri sătenilor) ce vor sfârşi prin a irita şi mai mult opinia publică, părând o tentativă ieftină de mituire a localnicilor: un fiasco de PR. Nici chiar într-o ţară cu pungi de sărăcie ca România nu mai poţi cumpăra cu maieuri gratis bunăvoinţa tuturor oamenilor, ca să-ţi duci proiectul cum vrei tu. Ci trebuie, ca multinaţională, să te alături presiunilor pentru transparenţă şi bună guvernare. Majoritatea celor din stradă de asta au ieşit, nu pentru că ar fi extremişti anti-business.
Cu alte cuvinte, RMGC, Chevron şi ceilalţi ar face bine să urmeze sfatul propriilor diplomaţi, care i-au avertizat încă de anul trecut că e cazul să publice din proprie iniţiativă licențele și contractele de concesiune, atunci când ieșise balamucul cu postarea trunchiată a documentelor pe website de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). Dacă actualul scandal va escalada şi se va ajunge în urma presiunii publice la moratoriu pe gazele de şist, peste noapte, fără analiză serioasă de impact, nu doar guvernanţii vor fi blamabili de amatorism şi laşitate, ci şi companiile. Cu cât e ţara mai coruptă, cu atât trebuie ele să fie modele de bună guvernare, înaintea clasei politice. Altminteri, delăsarea și CSR-ul irelevant se vor întoarce împotriva lor și n-ar fi exclus să avem în curând un adevărat curent anticapitalist, anticorporatist, antiinvestiții străine, antipiață liberă, mai ales că la anul avem iar alegeri. Până acum, cu tot scandalul şi problemele, aşa ceva nu am avut.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
@r2
Avand in vedere ca Sorin Ionita a reluat/extins aici articolul pe care discutam pana mai adineauri, ma simt indreptatit sa continui si eu discutia noastra :-) Ca-n bancul acela, dupa ce bei un pahar cu vin esti un om nou, care are si el dreptul la un pahar cu vin si tot asa ;-)
Ultimul tau mesaj „acolo” nu a fost tocmai fair play, incepand de la adresarea la plural, continuand cu tonul persiflant (e pacat…) si terminand cu schimbarea subtila a temei.
Discutia era despre cat de mult va cheltui RMGC IN ROMANIA, nu despre costurile lor in general. Continui sa nu vad cum capitolul mentionat de tine (hedgingul, in esenta niste costuri financiare ale unor operatiuni executate pe burse internationale) ar urma sa creasca cheltuielile facute in Romania.
Si inca ceva – NU EU spun ca exploatarea ar putea fi deosebit de profitabila. Compania spune, cifrele sunt acolo, pe site…
imi cer scuze pentru tonul mesajului anterior. partea cu hedgingul se referea strict la pasajul citat.
cu privire la cheltuielile facute in romania, avem urmatoarea problema. dvs va rezervati dreptul de a presupune ca exploatarea RM este cu mult mai profitabila decat alte exploatari de acelasi tip din alte tari, cu aceeasi tehnologie si la aproximativ acelasi pret al aurului. cu alte cuvinte, va rezervati dreptul de a lua drept presupunere concluzia la care doriti sa ajungeti. n-am nimic impotriva, dar nu-mi cereti si sa si fiu de acord. mie mi se pare rezonabil sa presupun, in lipsa de date mai bune, ca profitabilitatea este, macar in mare, comparabila cu exploatari din alte tari unde se foloseste aceeasi tehnologie in aceleasi conditii de piata.
propun din nou sa incheiem. inca o data scuze pentru tonul mesajului anterior.
am ratat ultima propozitie, scuze, am avut o zi incarcata. ei spun „breakeven” la 700 de dolari uncia, inteleg de la dvs. e suficient pentru ce vreau eu sa spun. la 11.5 milioane de uncii inseamna cheltuieli de peste 8 milarde (ca „order of magnitude”). cat din ele sa fie facute in romania? macar un 25%? 30%? tot e o suma importanta, pe langa redevente si participarea statului la profit (e bine daca e asa profitabila – ajungem iar la beneficiile pentru statul roman). ce se va intampla cu pretul aurului dupa ce incepe exploatarea nu e important cel putin pentru primii ani – vedeti chestia cu hedgingul.
dvs spuneti ca 700 este o cifra umflata fata de estimarea reala, pt ca dvs asa ati face. nu stiu daca altii ar face la fel. poate ca e redusa fata de cea reala, ca sa atraga investitori si sa sustina pretul actiunilor, lucru care le-a reusit o perioada.
pe scurt – daca n-ar fi vorba de riscurile de mediu si legi neconstitutionale date de oameni care numai credibili nu se pot numi, nu s-ar mai grabi atata lume sa demonstreze ca beneficiile sunt mici, sau de importanta locala.
De acord, ne oprim. Ar fi trebuit de fapt sa ma opresc mai de mult, dar ceea ce m-a determinat sa insist (acu’ urmeaza o chestie complet infantila, probabil incep sa dau in mintea copiilor) a fost imaginea celor doi robotei mergand prin nu stiu care desert de pe nu stiu care planeta si discutand in contradictoriu :-)
vorbind de razboiul stelelor, lecture-ul ala lung despre ce as crede eu despre formarea preturilor in economie mi s-a parut din categoria „disturbance in the force” :D partea aia cu „canada” era si aia o metafora, o chestie… am si niste meciuri la munca zilele astea, mai ceva ca ponta cu basescu. imi cam pierdusem rabdarea la momentul ala.
poate ne mai certam si alta data.
„poate ne mai certam si alta data.”
Neaparat si de fiecare data ;-)
Bancul e de fapt o butada a lui Grigore Moisil :)
Da, inţeleg. Investiţiile Chevron sau RMGC în CSR (dacă vreţi să-i spuneţi aşa, fie), lobby şi alte asemenea costuri de PR sau lipsa de transparenţă reprezintă doar erori de parcurs, fără intenţie şi cu totul scuzabile. Probabil e altcineva de vină, nu ei. Şi nu le-au comis intenţionat, ei neavând de altfel nimic de ascuns. Pur şi simplu nu ştiu să facă întelese bunele lor intenţii.
Nu se poate depasi impactul ecologic, istoric, cultural al proiectului, care va fi unul devastator. Nu e nimic de discutat. Trebuie renuntat la proiect, iar cine a semnat niscaiva contracte fara sa se gandeasca la repercursiuni sa plateasca din buzunar. Ca are de unde.
Poate incet-incet incepem sa nu mai fim bananieri in perceptia globala si in modul in care ne trateaza si dialogheaza cu noi dincolo de aparente marile capitaluri si marile interese. Si ca sa nu se mai intample asta, semnalele trebuie sa vina dinspre politicieni si factori de decizie (care ar trebui sa faca vizibil ceva pentru interesul national si si in sensul opiniei nationale si apoi pentru interesul de partid, grup sau personal) si in mod evident dinspre opinia publica si media care mai ales in chestiuni de asemenea anvergura sa se manifeste cu putere. Abnegatia si perseverenta, lobby-ul din si in nenumarate directii precum si cantitatile de bani pompate de RMGC in mod logic denota interese mult mai mari decat ceea ce citim prin sau printre randuri, dincolo de o aparenta exploatare miniera ultra-moderna care va blagoslovi Romania cu munti de bani si locuri de munca. Eu nu cred ca e doar un banal joc de actiuni pe bursa. Avem oamenii potriviti la masa de joc care sa stie si sa vrea sa joace un asemenea „pot”?
„Cum ar putea publicul să accepte că aceste negocieri se poartă cu bună-credinţă şi profesionalism”. Domnule Sorin Ionita, vorbim de PSD. Niciodata nu am fost atata de naiv (si nu cred sa mai fie careva in Romania) sa creada/accepte ca astia se poarte cu buna-credinta si profesionalism. Hai sa fim seriosi, vorbim de PSD. Poporul care isi uita istoria tinde sa repete greselile din trecut. 23 de ani nu este o perioada prea lunga de timp ca sa o uitam.
Ce nu inteleg sau se fac ca nu inteleg unii artisti ai pixului este ca sunt niste limite care nu pot fi depasite. Din pix, pe hartie, suna foarte frumos „independenta energetica” sau „locuri de munca”. Asta pt. ca agentii de PR sunt platiti sa spuna lucrurile cat mai frumos, nu sa spuna adevarul.
Adevarul este ca in cazul Rosia Montana „locuri de munca” inseamna cateva zeci cu salarii lunare medii de zeci de mii $ si cateva sute de salarii lunare medii de 500$. Media poate urca frumos spre orice decide RMGC sa urce… Aceste „locuri de munca” vor insemna transformarea in peisaj lunar a catorva km patrati intr-o zona cu potential turistic si agroeconomic mare. Eu as propune, ca exercitiu de imaginatie, sa transformam un cartier din Bucuresti, sa zicem Primaverii, intr-o imensa groapa de depozitat deseuri. Asta pt. ca noi vrem decat sa muncim.
Legatul actului terorist care se desfasoara la Rosia Montana – de investitii fara nicio legatura din alte parti ale tarii este o manipulare ordinara si o minciuna.
Ah, vrem sa discutam conditii de exploatare metale, petrol si gaze? Sa vedem datele problemei. Impact de mediu, costuri/beneficii. Asta pt. ca avem si o oarece densitate a populatiei in Romania care poate dicta daca un proiect poate sa se faca sau nu. Mai avem niste ape curgatoare care au prostul obicei sa curga si oameni care au prostul obicei sa bea apa zilnic. Nu ne putem compara cu zonele pustii din diverse colturi ale lumii unde se desfasoara proiecte similare din motive evidente: acolo nu prea traiesc oameni, in multe din locuri nu exista frumuseti naturale si vestigii istorice importante, oamenii de acolo sunt obisnuiti sa bea doar apa imbuteliata, acolo salariile in minerit pornesc de la vreo 5000$ pe luna + beneficii, autoritatile publice sunt mult mai serioase in supravegherea activitatii companiilor miniere etc. Si in fond, de cand este motiv bun de a face ceva pt. ca si altii fac? Exista parca un proverb intelept „daca sare Gigel intr-un put, te arunci si tu?”.
Din pacate, gestionarea catastrofala, gen dupa mine potopul, a afacerii Rosia Montana va impiedica orice alta afacere, fie ea si cristal. Situatia este perdanta in orice optiune: daca se trece mai departe printr-un parlament care contine specimene revoltate de premiile internationale in arta si ghiocei in vesnica pozitie, legea va fi declarata neconstitutionala, si cu asta moare si proiectul, oricare ar fi rezolvarea. Daca se retrage proiectul de lege, victoria va mari apetitul spre contestare a orice, ceea ce va duce cel putin la intirzierea oricarui alt proiect, de orice fel, care implica fie si tangential mediul sau nu aduce instantaneu prosperitate, adica imposibilul. In putinatatea mintii lor, politicienii romani scot in fata „mineritul de 2000 de ani”, iar daca pui destul pe telecomanda alaturi afli ca in ultimii 10 ani au disparut pur si simplu, prin fuziuni, preluari, iesiri din piata, primele 10 firme (acum un deceniu) din telefonia mobila (sau diviziile lor), Ericsson, Nokia (preluate), Motorola etc chiar ca iti pierzi orice speranta. Cum spune la televizor chiar cind clampanesc eu acum: „Cu oameni ca Ponta, Antonescu si cel de la Camera deputatilor nu ajungem nicaieri, ca nu le-a placut cartea”…