marți, martie 19, 2024

Cum se stinge un sat în România

Satul Șirnea din comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice din acest sat de munte circulă destul de frecvent pe Internet. Și mulți poate își mai aduc aminte că localitatea a fost printre primele ”sate turistice” din regimul trecut. Programe ”culturale” ale ONT Carpați pentru turiștii străini se defășurau pe aici încă din anii 70. Dar, în conformitate cu reglementările de tip comunist, nu era permis ca turiștii străini să fie cazați în casele țăranilor, așa că aceștia se mulțumeau cu o vizită (la pas sau cu sania) prin sat, admirând câteva gospodării (ale satului necooperativizat) și eventual servind o ”masă tradițională” acompaniată de câțiva rapsozi populari, într-o locație amenajată pe plan local.

Satul Șirnea, la nord de DN 73

Extremitatea de nord a satului Șirnea este reprezentată de cătunul Podul Paltinului

(imagine preluată din Strategia de dezvoltare a Comunei Fundata)

Când a venit noua epocă, în condiții mai prielnice inițiativei private, satul acesta ar fi trebuit să evolueze mai departe pe coordonatele turismului rural pentru care dispunea de atuuri suficiente. Dar libera concurență a scos înainte alte locuri din zona Bran-Rucăr care i-au luat fața. Nu vorbim doar de satul reședință de comună Fundata, așezat mai aproape de șoseaua națională ci mai ales de alăturatul Moeciu (de Jos și de Sus) unde au apărut pensiuni mai impunătoare, cu atracții de confort sporit pentru turiști. Șirnea a rămas într-o relativă înapoiere, chiar sălbăticie, cu zone de peisaj minunate dar parcă neglijate și chiar urâțite uneori de intervenții neinspirate și cu o populație prea puțin pregătită pentru a practica ospitalitatea turistică. Dacă mai adăugăm și starea precară a drumului de acces dinspre șoseaua națională, răsfirarea (specifică) a gospodăriilor cocoțate pe câte o coastă greu accesibilă, resursele de apă insuficiente, înțelegem de ce ani la rândul turismul rural a bătut pasul pe loc la Șirnea, în ciuda startului prematur din vremea ONT-ului și a câtorva așa zise tradiții locale pe care s-a bătut monedă o vreme. Era perioada când în promovare se implicau publicații importante ca revista Formula As și în Șirnea se organizau anual fie competiții de schi fond pentru copii la nivel național, fie Ziua olimpică sau sărbătoarea Măsurii laptelui. Și chiar dacă interesul pentru turism nu a fost mic la vremea aceea (anii 90), efectele acestor desfășurări de forțe promoționale s-a văzut prea puțin peste timp.

E drept că pe teritoriul satului s-au ridicat câteva pensiuni cu oferte de cazare locală (unele chiar la nivel de adevărate hoteluri, cum a fost mai mulți ani la rând așa numita ”Vale cu struți” care a încercat să atragă publicul prin câteva exotice păsări australiene captive, ținute într-un staul autohton, ca și prin preparate culinare pe bază de ouă gigantice) dar turiștii nu au dat năvală. Și în timp ce schiul fond a cam dispărut treptat de pe la Șirnea, a mai apărut ca singură noutate de ofertă pentru timpul liber al turiștilor poposiți în aceste locuri, o oarece pistă pentru cicloturism semnalată prin câteva indicatoare greu descifrabile dar nu foarte vizibilă ca traseu amenajat și nici dispunând de vreun loc de unde să se poată eventual închiria necesarele biciclete pentru practicarea sportului menționat.

Manualele de turism rural definesc această activitate prin oferta specifică de cazare în locuințe tradiționale însoțită obligatoriu și de alte servicii complementare cum ar fi: etalarea de produse gastronomice populare, agrement și animație specifice zonelor sătești, transport cu mijloace tradiționale, pelerinaje la locașuri de cult consacrate, vizitarea unor ateliere meșteșugărești. Din păcate nici una dintre aceste variante nu este astăzi accesibilă la Șirnea, deși măcar pentru unele dintre ele ar fi existat premisele necesare. Și între timp satul Șirnea, satul turistic ce fusese cel mai mult mediatizat, a început să se confrunte cu o acută depopulare. Îmbătrânirea și rarefierea populației locale este cu atât mai îngrijoratoare cu cât satul de munte răsfirat prin văile și pe colinele semețe de la picioarele Pietrei Craiului nu a fost niciodată o aglomerare impresionantă de populație. Și totuși satul avea în urmă cu 20 – 30 de ani o școală cu patru săli clasă care se umpleau an de an cu elevi și părea să aibă viitorul asigurat; dar treptat aceștia au ajuns să se împuțineze până să poată încapea într-o singură sală de clasă, iar de vreo 2-3 ani cei 15-16 copii sunt transportați zilnic la școala din Fundata.

Despre depopularea satelor s-a scris destul de mult în România; din păcate abordarea multor asemenea texte nu mi se pare cea potrivită. Dincolo de șirurile interminabile de date statistice care ne arată inexorabil scăderea indicatorilor demografici (cu excepția mortalității), abordările ”de specialitate” nu ne oferă prea multe elemente interesante și utile pentru găsirea de remedii. Nu e suficient ca asemenea studii să constate depopularea (prin plecare la oraș sau în străinătate), ar mai trebui să vină și cu explicații pertinente asupra cauzelor specifice pentru fiecare zonă și chiar pentru fiecare localitate în parte. Citeam recent o teză aparținînd unui doctorant foarte preocupat de soarta ruralului, dedicată problematicii depopulării satului românesc și nu am putut reține din analiza ”sociologică” altceva decât glorificarea nostalgică a tradițiilor folclorice și istorice ale satului, alăturate cu teama exprimată ca nu cumva depupularea să aducă pe meleagurile noastre pustiite, populații noi, Doamne ferește, necreștine, venite de te miri unde. O asemnea viziune de Ev Mediu, lipsită atât de înțelegerea profundă a dinamicii locale cât și de cea a contextului regional și internațional nu poate să ne ajute prea mult în siuatia în care ne aflăm.

În speranța că o cunoaștere mai amănunțită a situației concrete poate ajuta mai mult, am să încerc în cele de mai jos să descriu situația unui colț din Șirnea, cătunul Podul Paltinului care ocupă extremitatea de nord a acestui sat (vecin cu primii versanți ai Piatrei Craiului). Personal, merg în acest loc de 30 de veri, an de an și cunosc destul de bine cum a evoluat. Și mai ales în ultimii ani, ceea ce constat mă întristează profund. Ar fi vorba despre aproximativ 25 – 30 de case răsfirate de o parte și de alta a drumului care duce către satul vecin Peștera, traversând o zonă destul de întinsă cu pâlcuri de pădure și pășuni. Dintre cele 30 de case care toate erau pline de viață în urmă cu treizeci de ani, astăzi mai sunt locuite permanent doar 8. Iar dintre acestea, numai 7 reprezintă case de gospodari cu vitele tradiționale aferente (cel puțin 2 până la 6 sau chiar 8 vaci). Alte câteva case vechi adăpostesc periodic (în special vara) pe urmașii vechilor proprietari sau pe citadinii care le-au cumpărat de la localnici. În plus, în zonă au mai apărut 6 – 7 vile noi, confortabile, aparținând de asemenea unor orășeni din Brașov, Ploiești sau București. Ba chiar este pe cale să se deschidă pe temelia unei case vechi renovate, un centru de formare Yoga (cu circuit închis pentru practicanți, ce apar destul de misterioși pentru localnicii care îi numesc pocăiți). Restul de case au rămas nelocuite și se degradează pe an ce trece, fiind fie de vânzare (dar fără succes deocamdată), fie părăsite pur și simplu de (sau fără) moștenitori. Dar toată întinderea de terenuri și case plus acareturile pentru vite ce formează (încă) un sit deosebit de armonios își datorează existența (și pitorescul) tocmai întreținerii pășunilor de la poalele muntelui pe tot parcursul anului. Stau mărturie a luptei grele duse cu natura timp de mai bine de un secol, pietrele mai mari sau mai mici rânduite la marginea parcelelor. În absența întreținerii riguroase a pășunilor și fânețelor, peisajul montan riscă să se degradeze, împădurirea să prevaleze, drumurile să se strice și mai mult, liniștea să se aștearnă și mai profund, netulburată măcar de o talangă ce semnalează vacile păscând și dând locului un aspect mai degrabă ”selenar”, nu neapărat pe gustul turistului.

Ceea ce este îngrijorator, este că dintre cele 7 familii menționate ca fiind active în creșterea vitelor, 4 sau 5 sunt alcătuite din persoane de peste 60 de ani rămase fără copiii plecați deja pe la oraș sau în alte sate și doar o singură familie are un fiu în vârstă de 20 de ani încă student la Brașov, care locuiește în casa părintească (cel puțin pe timpul vacanțelor). Dar nici acesta nu pare să aibă intenția de a-și continua viața în satul natal. Asta înseamnă că îmbătrânirea și depopularea vor continua și nu sunt nici un fel de semne că măcar una dintre gospodăriile existente va mai funcționa aici peste câțiva (dar nu prea mulți) ani. De curând, una din casele din cătun a fost achiziționată de un realizator britanic de film care a declarat că dorește să repare casa dar să păstreze aspectul ei original nealterat. Să fie acesta semnul unei renașteri în condiții de conservare a unui asemenea loc minunat ? Greu de presupus în absența unei oferte economice viabile. Turismul se poate dezvolta în mediul rural dar numai în prezența funcției economice de bază, cea agricolă. Fără crescătorii de vite tradiționali (chiar echipați cu motocositoare și cu autoturisme 4×4), Șirnea nu poate să asigure premize pentru dezvoltarea turismului rural. Poate ar mai fi încă timp pentru o intervenție serioasă, consistentă și cu viziune pe termen lung. Ar trebui deci, în primul rând să existe o strategie.

Să vedem ce ne spune în sensul acesta Strategia de dezvoltare a comunei Fundata de care aparține și satul Șirnea. Intervențiile avute în vedere de Strategia pentru 2016 – 2025 (accesibilă pe site-ul comunei) sunt prezentate în Tabelul alăturat. În rubrica din dreapta am inserat propriile mele comentarii bazate pe observația la fața locului.

Tabel

Intervenții necesare prevăzute în Strategia 2016 – 2025 (pentru satul Șirnea)Observații (de la fața locului) 2020
Reabilitarea și modernizarea căilor de acces constituite din drumuri pietruite sau de pământS-a făcut foarte puțin și de slabă calitate. Precipitațiile abundente și pantele abrupte distrug drumurile construite fără șanțuri corespunzătoae de scurgere.
Reabilitarea clădirii Muzeului EtnograficNu s-a făcut nimic până acum. Dar chiar în condițiile reabilitării, dacă muzeul va sta tot închis din lipsa unui custode angajat, nu se va rezolva mare lucru.
Reabilitarea monumentului EroilorNu s-a făcut încă nimic
Reabilitarea școlii generale + echipamente IT + material didacticNu mai pare de actualitate școala fiind închisă din 2018 din lipsă de copii
Dotări interioare moderne pentru Căminul culturalAceeași observație ca și în cazul Muzeului. Este nevoie de cel puțin un animator cultural priceput (ca să nu zic entuziast) la nivelul satului.
Revitalizarea meșteșugurilor tradiționaleNu s-a făcut nimic și obiectivul ar trebui operaționalizat. Deocamdată este doar ceva foarte vag. Ar fi mare nevoie de șițari, tâmplari dar și reparații auto sau electrice.
Organizarea în fiecare an a manifestărilor tradiționaleAcestea nu mai au loc de mai mulți ani din lipsa organizatorilor și a participanților.
Sprijinirea agricultorilor prin subvenții pentru realizarea activităților agricoleÎn afara subvențiilor din fonduri europene care se acordă deja de mai mulți ani, nimic nu vine de la autoritățile locale sau naționale pentru asemenea obiective specifice.
Modernizarea infrastructurii de cazare și pensiuniS-ar simți mai ales nevoia unei disciplinări a construcțiilor care să favorizeze conservarea stilului local.
Participarea la festivaluri de promovare a produselor tradiționale locale în țară și străinătateCâțiva producători locali participă și în prezent, dar numai prin efortul lor personal. Nu am auzit de vreo implicare din partea autorităților.

Dacă citim rubrica din dreapta, înțelegem că, în ansamblu dintre angajamentele asumate în 2016, prea puține s-au realizat la jumătatea perioadei prevăzute. Dar chiar dacă acestea s-ar fi realizat în mai mare măsură, lucrurile nu ar fi stat diferit în Șirnea. Pentru că Strategia, nu numai că nu recunoaște situația disperată în care de fapt se găsește satul, ci am putea spune că încă plutește într-o lume ideală a stărilor oricând posibil de a fi îmbunătățite chiar cu jumătăți sau sferturi de măsură.

Ori, după cum se văd lucrurile la fața locului, multe dintre desfășurări sunt dramatice și iremediabile, iar pentru a se reveni la normal, intervențiile ar trebui să fie nu doar mai rapide și mai hotărâte, sprijinite de fonduri considerabile și bazate pe o solidaritate socială ce deocamdată, pare că a dispărut de pe aceste frumoase plaiuri românești, dar ar trebui să fie și mult mai inteligente, mai creative, mai puțin rutiniere. Mă gândesc, de exemplu, la măsuri energice de sprijin (subvenții / granturi consistente, provenite de la comunitate) pentru câțiva tineri sau câteva familii tinere convinse să se fixeze în gospodării proprii, înzestrate cu tot ce este necesar ( de la terenuri până la vite, dar și asitență și consiliere). La fel de binevenită ar fi încurajarea unor inițiative de afaceri locale în prelucrarea laptelui și comercializarea produselor pe plan local (inclusiv prin alimentație publică).

Și îmi mai imaginez, nu în ultimul rând, că Bălțata românească și crescătorul de vaci ar trebui să fie tema unui viitor nou monument comunal situat în centrul satului. El ar putea să reamintească tuturor celor care trec pe aici că satul (turistic) Șirnea a fost și va rămâne un produs al civilizației crescătorilor de animale, chiar la peste 1200 de metri altitudine.

În absența unor asemenea măsuri cu adevărat inovative, vom rămâne doar cu regretul pentru o lume ce pare că se scufundă sub ochii noștri,

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. nu inteleg articolul. satul dispare sau de fapt se transforma in alt gen de localitate in 2020? ca doar nu dispar locuitorii. faptul ca acolo se muta orasenii la case de vacanta nu inseamna ca satul dispare, sa fim seriosi. pastrand proprotiile, ce sa facem, sa deplingem disparitia opincilor din magazine si slaba cerere pentru potcoave de cai in targoviste? e trist, dar adevarat, lumea evolueaza in secolul 21.

    • Poate nu am fost destul de clar. Satul, in forma in care a atras pana acum turisti si chiar oraseni care au construit case de vacanta nu poate exista fara crescatorii de vaci. Ei intretin pasunile, ei asigura pitorescul rural al locului. In lipsa lor, locul va deveni neinteresant si pentru turisti sau oraseni. Nu se poate mentine ca o statiune pur si simplu. Nu e Sinaia sau Busteni.

      • Domnule Mitulescu, va rog sa cititi interviul primarului din Fundata, din revista nr.1436, din septembrie 24, care ne arata o comuna cu multiple aspecte bucolice, contrar celor descrise de dv. Cred ca aceasta comuna are si bune si mai putin bune, dar oricum sta mai bine decat multe comune din M-tii Apuseni si nord estul M-tiilor Maramures

    • Reciteste articolul cu mare atentie. Vei intelege ca oamenii locului aduc pitorescul, nu orasenii veniti acolo pentru cate un weekend.

  2. E in natura umana sa intepenim in timp, cu gandul la anii tineretii care s-au dus si din pacate nu se mai intorc.
    Evolutia care o vedeti in satul respectiv este evolutia naturala si nici una din masurile pe care le sugerati („subvenții / granturi consistente, provenite de la comunitate”) nu vor schimba nimic, doar vor inghitit aiurea bani pe care oricum nu-i are tara.
    Toate satele romanesti sunt pe duca, nu doar Sirnea si sunt pe duca pentru ca nu se pot intretine singure. Toate satele sunt subventionate masiv de oraseni, altfel n-ai vedea un petic de asfalt si nici o conducta de apa in nici unul. Si fara pomana UE (a tarilor din Vestul Europei) nu am vedea asfalt nici intre targuri.
    Avem acces la toata informatia din lume si oamenii inca nu inteleg ca o tara majoritar rurala nu poate fi prospera. Nicaieri in lumea asta nu se intampla asta din simplul motiv ca nu este posibil.
    Tarile din Vest intai au ajuns bogate, apoi au pus asfalt la Cuca Macai in varf de munte si i-au subventionat lui Hans alea 3 vaci ca sa para ocupat si el cu ceva.

    • Da, este de asteptat ca multe comune si sate sa dispara in mai putin de un secol. Dar nu toate, pentru ca acestea dau specificul unor peisaje culturale si agricole. Printul Charles al MBritanii tocmai acest rural il pretuieste pe care englezii nu il mai au demult. Romanii au acum ceva in gena lor de a se autodistruge singuri.

  3. Din etapele de teren facute de mine in zonele montane, dupa 1990, situatia de la Sirnea se regaseste in Muntii Apuseni, Maramures, Calimani, Bihor, Semenic, etc. Problema este de se realiza o suita de facilitati si scutiri de taxe pentru asemenea comune. Scutiri de taxe pe 10 ani pentru o mica afacere agricola, artizanala, 5 ani pentru reabilitarea unei case vechi, traditionale. La noi Codul fiscal nu face diferente notabile dintre urban si rural. Programul european de stabilire a familiilor tinere in rural, cu acordarea unei sume de bani, nu a dat mari rezultate, pentru ca consolidarea unei afaceri in montan are nevoie de mai mult timp. Apoi lipsesc sisteme bine puse la punct de colectare lapte, produse lactate, fructe, in si canepa, plante medicinale, animale vii pentru abatoare, etc. Lipseste un intreg lant economic si social care sa valorifice toate resursele din mediul rural. Strategii rurale pt.comune s-au tot scris, caci altfel nu ai acces la fondurile europene, dar impactul real este minim.

  4. Da, si pe aici apare acest fenomen, mai ales in fostul DDR. O fi bine, o fi rau?
    E greu de tinut masura, o localitate are nevoie de un nr critic de locuitori care sa justifice o brutarie, un drum, o centrala electrica, un medic, etc. dar nu se poate tine un echilibru, ori sunt prea multi si satul devine un bulevard bucurestean, cu blocuri si garaje, ori sunt prea putini si moare..

    Dar e bine asa, natura isi recistiga drepturile, daca as fi mai tinar m-as baga intr-o asemenea zona..

  5. Mai mult ca sigur in APUSENI este la fel.
    De ce nu megeti in Elvetia si AUstria ca sa vedeti cum au rezolvat cei de acolo PROBLEMA.
    (poate doar o Manastire, ceva, ar mai reusi sa-i ridice, ca Brasovul scade in continuare lipsit de autostrazi si legaturile esentiale la standarde europene, iar campulung a murit deja!
    Va puteti inchipui ca intre Brasov si Onesti/ Sibiu nu exista linie ferata dubla elecrificata in mileniul 3?

  6. Exact aceeași situație se întâlnește în majoritatea satelor din bazinul Arieșului, munții Apuseni. Mai rămân populate doar satele din apropierea drumurilor naționale și a drumurilor județene.

    • Nici chiar asa!
      Sau, ori comunismul ori capitalismul tot un drac?
      Centrele de comuna evolueaza mai vizibil si, uneori, in dauna satelor apartinatoare.

  7. Puteti infiinta firme specialazite – care cosesc iarba, fac curatenie, marog!
    Ori, infiinta ferme” de vaci cu sunt la Vatra Dornei – Panaci, care pasc zi si noapte un muncel ingradit.
    (tocmai am aflat recent ca DORNA si-a inchis fabrica de prelucrare a laptelui din cel mai laptos judet – ati putea-o pune cu ei de-o cooperare/ Holding national, de ce nu, pentru toate accesand si fonduri europene, inclusiv prin primarii)
    https://www.youtube.com/watch?v=fP20BKwpkPA

  8. Stimati tigani elvetieni! Mai intai sa vedeti cu cat este platit 1 litru de lapte la micul fermier. Si cat castiga firma la vanzare. Lacomia profitului duce la naruirea micilor crescatori de bovine pt.lapte. Mai bine un profit mai mic dar constant, crescut o data pe an cu rata inflatiei. In Franta, multi fermieri au renuntat la bovinele pt.lapte si au trecut la cele pt.carne iar altii au renuntat complet.

  9. In afara de turism si vaci autorul nu vede ce ar putea face un sat. Adica oamenii din sat nu au dreptul decat sa sape in gradina si sa faca curat la vaci. Pentru ca autorul sa se plimbe pe acolo.

    Sa vorbesti de turism in perioada de pandemie e deplasat, cum se vede turismul e un risc major. Sa vorbesti de agricultura subventionata, drumuri si infrastructura subventionata, practic noi platim generos acei oameni sa stea acolo, ca sa mergem sa ne uitam la ei ca la maimute la zoo.

    Atata timp cat gandim asa satele vor disparea. Mai scotociti prin cap, mai vedeti ce fac vecinii.

    De ce nu se pot face mici fabrici in sat? De ce nu se poate face contabilitate de exemplu, sau birouri? De ce nu putem avea IT in sat? E vorba de industrie moderna cu valoare adaugata mare. Terminati cu turismul, el va aparea pe parcurs ca un supliment. Sunt un milion de meserii care sunt mai economic sa fie facute in localitati mai mici daca sunt atractive. Cum le faceti atractive?

    Uite lucrezi de acasa in IT, stai cu familia la bloc, in jur ai doar beton. Cum il aduci in satul tau sa aiba omul o priveliste, aer, scoala buna pentru copii, curatenie, liniste, taxe scazute, mancare sanatoasa. Daca ii zici de tursim si vaci nu vine.

    • Eu lucrez in IT si lucrez de acasa. As putea lucra din comuna bunicilor mei unde parintii inca au casa batraneasca si Internet, dar e mai greu din cauza ursilor si mistretilor. Acum cateva zile vorbeam cu varul meu, ramas singur pe o strada cu vreo 15 case, ca deja vin mistretii in sat, iar ursii sunt o problema acolo de prin 1990. Nu a mai cules prunele din livezi de 3 ani din cauza asta, nu are nimeni curajul sa mai iasa la lucru in livezi, iar vaca nu mai au pentru ca nu au ce sa ii dea de mancare fara fanul din livezile de pe dealurile din zona.
      Acum o luna am fost in concediu la Vatra Dornei la casa celorlalti bunici. Intr-o noapte lupii au mancat o jumatate din cainele unui vecin, a ramas doar partea prinsa in lant. Am urcat pe un munte in zona, ciobanii mi-au zis sa o iau inapoi ca e plin de mistreti – e locul unde sunt izvoarele captate pentru apa plata Dorna. Un unchi in varsta mi-a zis ca deja la ei in gradina se plimba caprioarele ziua (la 100 de metri de malul raului Dorna), iar la noi in tinoava chiar era un salas de caprioare, la 500 de metri de calea ferata Cluj-Suceava. Caprioarele s-au refugiat in sat din cauza lupilor.
      In ambele cazuri supra-protectia animalelor salbatice a facut sa fie periculos sa traiesti in zonele respective, s-au inmultit necontrolat si e cam greu sa iti cosesti propria livada sau sa te certi cu ursul pe dreptul de proprietate a prunelor din prunii plantati de noi. Cum ursul e ceva mai solid, castiga intotdeauna.

    • Problema era: cine coseste iarba, cine intretine pajistile, cine se lupta cu impadurirea haotica. In rest, evident totul e posibil. Si IT – doar ca trebuie sa ai semnal, si industrie, dar trebuie sa ai drumuri. Iar o Sirnea nu o sa mai apara in alt loc daca nu o pastram pe asta ”ca sa ma plimb eu” si inca altii ca mine care ar vrea sa scape din inchisoarea numita oras dar sa nu nimereasca intr-o salbaticie imposibil de gestionat.

  10. Este necesar foarte mult cuaj pentru a accepta ca nu pot exista sate capitaliste intr-o economie etatista.
    Indiferent ce ai incerca intr-un sat romanesc nu vei reusi sa castigi si nici macar sa te apropii de visele tale.

    In toate articolele pe care le citesc despre muribundul sat romanesc apare aceeasi idee perdaanta a „stimuarii investitiilor”. Insotita de marota „turismului rural” – perceput ca un atoatevindecator si atoatedezvoltator.

    In fundal se misca gratios corpul de balet al „Educatiei”, Prim solista e „Mentalitatea”.

    E un spectacol stiintifico-fantastic trist, un fel de basm cu Cocosul Rosu, menit sa anestezieze boala imbatranirii populatiei si pe cea a peisajului pocit de „vile” rurale.

    Acest spectacol trebuie scos din repertoriu, daca vrem sa avem actori fericiti si un public pe masura.

    Cu cat Romanai va renunta mai repede la aceste veritabile droguri sociale, cu atat va avea o sansa mai mare de a se inscrie pe calea capitalista.

    ===

    Romanii nu vor sa priceapa in ruptul capului ca nu exista solutii magice si nici la inutila cautare a unor petice de Rai pe teritoriul tarii, care seamana din ce in ce mai mult cu un Iad kitchos din care pana si Necuratii fug cat ii tin copitele, emigrand in Rai.

  11. Hai sa zicem ca Guvernul organizeaza un mare targ in sat, cu produse traditionale.

    In primul rand, cine mai cultiva asa ceva? Apoi, cum ajungi la acestia? Si, in final, cum te asiguri ca sunt si clienti?

    Este simplu sa stabilesti obiective si sa ii pui pe altii sa le atinga, fara sa ai idee cum. Asemenea abordare nu e un plan, ci o actiune de furat caciula.

    ===
    Modernizarea infrastructurii de cazare – exemplu Rucar-Bran e suficient cred pentru ca nimeni sa nu mai indrazneasca sa mai stimuleze asa ceva.

    Vile cu „roti de caruta” in fata si fantani „cu cumpana” iluminate cu LED. Asta vreti?

    ===

    „Și îmi mai imaginez, nu în ultimul rând, că Bălțata românească și crescătorul de vaci ar trebui să fie tema unui viitor nou monument comunal situat în centrul satului.”

    Asta ar merge daca ne-am propune un Festival al umorului la sate, ar merge chiar foarte bine. Cu conditia de a avea umoristi participanti.

    ====

    Asemenea planuri sunt nenumarate, toate esuate. Asta pentru ca niciunul dintre ele nu ia in seama contextul national, conditiile respective si nimeni nu analizeaza cu seiriozitte si luciditate fezabilitatea masurilor din plan.

    Ne dam cu capul de acelasi perete de beton de decenii, sperand ca il vom sparge.

  12. „În absența unor asemenea măsuri cu adevărat inovative, vom rămâne doar cu regretul pentru o lume ce pare că se scufundă sub ochii noștri,”

    Mi-a plăcut că articolul se termină cu o virgulă ca o licărire de speranță; nu știu dacă deliberat sau nu, dar autorul pare să spună că ar putea urma ceva, poate o lume nouă clădită după chipul și mintea noastră de acum.

    De ce se scufundă -aș zice inexorabil- lumea cea veche? merită să căutăm vinovați (ca de obicei, in rândul politicienilor)? merită să ne amărâm întruna cu nostalgii după un paradis închipuit? merită să încercăm să o salvăm?

    Dar există ‘măsuri inovative’ care să salveze satul acela pe care cei mai mulți dintre noi îl cunoaștem doar din vacanțe, adică din postura de turist sărac al comunismului?

    Eu zic că ceea ce-l distruge este in noi și nu are rost să căutăm prea departe cauzele.

    Noi, omuleții urbanizați născuți și crescuți in comunism laolaltă cu omuleții europeni crescuți in sănătorismul occidental, suntem cei ce am legat Satul de visele și ideile noastre novatoare.

    Noi suntem cei ce certăm Satul pentru înapoierea lui, pentru mizeria lui, pentru ignoranța, intoleranța, closetul din fundul curții și câte și mai câte; noi strâmbăm din nas la fiecare dobitoacă (adică animal domestic crescut de țărani in scopul exploatării) ce ne sare in fața mașinii, la fiecare moșneag ce se clatină pe acostament (musai un bețiv, nu-i așa?), la fiecare baligă ce ne strică asfaltul.

    Noi suntem cei ce am iscat regulile ce i-au distrus obiceiurile, tradițiile, stilul de viață.

    Noi am obligat Satul să se comporte altfel, să asculte de dorințele, nevoile și fricile noastre.

    Noi am inventat barierele care blochează accesul Satului la piețele noastre. Noi am inspirat Uniunea Europeană să pretindă de la niște țărani neștiutori și lipsiți de capital să se transforme in fermieri ultratehnologizați ca să aibă voie să-și pună laptele pe tarabă. Frica noastră de germeni a restrâns treptat cererea de produse proaspete până aproape de extincția unei specii -crescătorul de animale.

    Noi, cu iubirea noastră modernă pentru animale, am scornit drepturile lor și am legiferat instrumente de apărare a acestora. In detrimentul țăranilor.

    Noi am vrut Satul de odinioară mort, sau cel puțin încremenit in timp, să funcționeze ca un muzeu in aer liber. Dar fără să polueze și afecteze habitatul altor viețuitoare.

    Apoi noi am vrut Satul să devină eficient economic, să se transforme fără se schimbe, să producă cu fondurile pe care tot noi i le-am inventat (și pentru care cerem, ba nu, pretindem recunoștință veșnică) și cu utilajele pe care i le vindem noi (și cât de ingenioși suntem, nu-i așa?) bunurile de larg consum pe care i le indicăm noi că ar trebui să ni le livreze. Ambalate așa cum îi spunem noi, spre binele lui.

    Numai că El, Satul îndărătnic și mândru in sărăcia lui, continuă să ardă miriștile, să taie pădurile după capul lui, să vâneze pe coclauri, să măcelărească biete animăluțe, să depozite deșeuri pe unde-i vine, să bea până adoarme. Sau până intră in comă. Împuținat la trup, îmbătrânit, știrb și cu ficatul putrezit, se satură de viață și…se stinge. Iar noi ne bucurăm de loturile de casă eliberate, de abundența lor care aduce un preț bun pe metru pătrat. Noi perspective pitorești pentru căsuțele de vacanță se deschid. Un Sat muribund este îngrășământul perfect pentru tărâmul fanteziilor noastre moderne. Noul pășunism care fascinează junii eco, bio, nature friendly ai vremurilor noastre își înfige rădăcinile in ruinele Satului sleit de puteri.

    Noul Sat deja s-a născut. Este Satul suburban. Un cartier țărășenesc pentru pensionarii stresați și sătui de zgomotul și miasmele orașului plus nepoții lor. Un Sat fără țărani, dar in care pământul este totuși lucrat pe alocuri ca hobby, de către tinerii hipsteri, nepoții noștri ce au receptat pozitiv o parte din frustrările noastre de iobagi fugiți la a treia generație. Dorul nostru de roșia cu gust și brânza cu ceapă exprimat zi de zi in urechile lor i-a împins să caute natura. Ceea ce, după mine, e un fenomen pozitiv.

    Celelalte sate, mai depărtate de marile orașe, or să piară, pentru că nu de inovație și planuri și strategii birocratice aveau nevoie, ci de tradiție, de libertate economică și de oameni vrednici, obișnuiți cu greul și mizeria, capabili să facă cele mai murdare și obositoare munci, și deopotrivă modești, lipsiți de ambiții și vise glorioase. Or, toate acestea sunt pe cale de dispariție și nimic nu o să le aducă înapoi.

  13. Cred că una din probleme e că în viziunea majoritar acceptată, cetățenii României se împart în două categorii: oameni și țărani. Dacă trăiești la sat trebuie musai să ai opinci, să crești vacă și să cânți din fluier.
    Comunismul practic a păstrat satele românești, mai ales pe cele necooperativizate, ca într-un muzeu. Nu neapărat intenționat, dar au existat două situații care au favorizat acest lucru:
    – au subminat prin cooperativizare agricultura modernă în acest fel asigurând țăranilor individuali baza economică. Cititorii cunosc de exemplu legendele care au un sâmbure de adevăr despre ciobanii care se interesau cât costă un elicopter…
    – au asigurat, prin repartițiile obligatorii, un oarecare răspuns la dorința firească de emancipare a sătenilor. Prin repartiția obligatorie școlile sătești au avut profesori de un nivel oarecum comparabil cu cele de la oraș ( uneori chiar mai bun având în vedere sistemul de pile prin care se asigura promovarea) , uneori chiar medici, agronomi etc.
    Aceste condiții nu mai există și ca atare „muzeul natural al satului” nu mai poate exista în „capitalism”. Școlile de la țară s-au golit de profesori și imediat după, de elevi, dispensarele s-au golit de medici și pacienții încearcă să îi urmeze.
    Va trebui să ne resemnăm cu ideea că satul tradițional ( dealtfel satul ăsta tradițional nu a existat în realitate decât în literatura pășunistă) va dispărea. Însă totdeauna vor exista oameni care vor vrea să trăiască departe de agitația orașului, să își cultive grădina, vorba lui Voltaire, să își fie singuri stăpâni ( ultima expresie e luată dintr-o discuție la marginea câmpului cu un fost bucureștean convertit în crescător de capre în județul Ilfov). Însă: ei trebuie să aibă acces la școli, spitale și poate chiar muzee, deci trebuie să aibă drumuri de acces, autobuz școlar și o formă oficială de acceptare, pentru că, surpriză, țăranii individuali în principiu nu plătesc asigurări de sănătate sau de pensie dacă nu sunt organizați cumva juridic, iar dacă se organizează sistemul de taxe e total nepotrivit. Evident primarul are nevoie de bani așa că taxele nu sunt sensibil mai mici, ca să merite, iar dacă ai „buletin de sat” pierzi tot felul de drepturi, inclusiv acela de a îți înscrie copilul la școală în „metropolă” laolaltă cu ceilalți.

  14. Populatia din Ro se imparte in tarani si taraseni, pentru ca cei din urma veniti dupa 1965 pe marile platforme industriale si in cartierele dormitor inca sunt departe de civilizatia urbana. Aceasta este si cauza pentru cum arata azi Capitala. La fel multi si din copiii lor.

    • Aristotel,

      Si tu care inteleg ca nu esti nici taran si nici taraseni (ii fi burghez maybe??) ce faci in privinta asta? Cum contribui la asanarea societatii?

    • asta deja nu mai e problema Șirnei ci a orașelor :) Probabil că cei proaspăt plecați ( să fi rămas fecior la plug!) sunt cei mai înverșunați în a face această distincție între „țărani” și „orășeni” de frică să nu își recunoască nerealizările…

  15. Problema este aceea a atitudinilor sociale si de mediu. Atata timp, cat in multe orase, vedem tot felul de gunoaie aruncate, coji de seminte, doze si sticle de bere, banci rupte si scrijelite, copaci cu coaja scrijelita in spatiile verzi, cand primest un cot ca sa urce inainte in transportul in comun, ori se asculta muzica tare si vorbesc f.tare la tel.mobile, ori miros urat, nu putem pune eticheta de nerealizari! Ci de nivelul de civilzatie! Am luat atitudine de fiecare data dar a noi, opinia publica este zero. A fii educat si civilizat nu inseamna a fi burghez!

  16. Sunt enorm de multe sate care au disparut deja. Oamenii s-au mutat la oras sau in comune mai mari, tinerii au plecat in strainatate iar cei cativa batrani care au mai ramas si aceia dupa ce nu vor mai fi nu vor lasa in urma decat un loc parasit. In alte tari chiar se incurajeaza repopularea acestor sate parasite si statul le ofera anumite beneficii daca se incadreaza in anumite conditii, gen sa locuiasca in zona pentru un anumit numar de ani minim fara sa vanda casa, la noi inca mai este mult timp pana sa se materializeze astfel de idei. La noi, ori au devenit muzeu ori nimeni nu isi mai da interesul. Si, trebuie sa recunosc, avem atat de multe zone frumoase incat le intrec in mod sigur pe cele din strainatate.

  17. Eu cred ca pur si simplu in Romania capitalismul abia a ajuns. Din feudalism am intrat direct in comunism si acum ne luptam sa dezvoltam capitalismul (suspinand dupa beneficiile comunismului). Odata cu capitalismul, satul moare, mai repede sau mai incet (nu-i vorba si comunismu-i pusese gand rau, vezi celebra „sistematizare”). Nu poti trai ca satean in secolul asta – adica prezervand un mod de viata traditional. Pur si simplu e o problema de bani. Locuitorii satelor care vor supravietui vor fi fermierii sau pensionarii, retrasi acolo pentru natura sau, cine stie, un pret mai mic al intretinerii. Satele dispar pentru ca nu se poate altfel, oricat am suspina dupa ele.

  18. Anul asta, pandemic fiind am decis sa facem vacanta in Elvetia. 20 de zile, asa…sa ne saturam. Stat in camping, cu cortul la Lautterbrunnen o saptamana apoi mers in valais, stat la un resort frumos in Vercorin.
    Ambele localitati sunt sate si in jurul lor alte sate. Pe langa peisajele mirifice, perfect intretinute, minunat deservite de strazi, etc de remarcat:
    – vaci, capre si oi cam peste tot cu fermieri moderni, cu ATV-uri si cositori care mergeau aproape pe verticala. Unii dintre ei vindeau la poarta (pe incredere sau masini) produsele lor: lapte pasteurizat, branzeturi, produse din carne, miere. Vedeai toate animalele prin zona, toate erau ca la carte. Si le mergeau foarte bine, u pareau sa sufere sau sa se depopuleze. Cred ca are de-a face si cu marketingul local, cum se vand, cum se prezinta in fata interesatului.
    – produse auxiliare unui turism local gen: biciclete de inchiriat, tururi organizare, parapante, parasute etc. Cred ca asta lipseste in Romania, intrebarea este insa daca exista un market pentru asa ceva.

  19. Am fost prima oara in Sirnea inainte de a intra la scoala, atunci cand aveam vreo 7 ani, adica in 1978. Locuiam, mancam si ma jucam cu copiii satenilor. Acolo mi-am fracturat mana stanga sarind din pod, una din distractiile preferate ale micilor oraseni, asa ca am ajuns noaptea cu masina unor amici taman la Brasov pentru ghips. Acolo am invatat plantele, ciupercile , adorand mirosul baligii si al fanului in piele si haine cu care ma intorceam la Bucuresti.Eu nu aveam bunici la tara, eu aveam Sirnea! Apoi am revenit in vacantele scolare pana, dupa facultate. Sirnea a fost raiul meu! Pana intr-o zi cand … nu i am mai regasit pe cei care ii indragisem, tovarasii de joaca plecasera la scoli si servicii, babutele murisera, vacile s-au imputinat, casele s-au schimbat …

  20. In Elvetia, politica agricola sprijina mai mult gospodaria rurala mica si medie decat o facem in Ro. Apoi codul de taxe si impozite, facilitati este altul, mai bun decat la noi. La noi, codul fiscal este identic pentru urban si rural. Apoi gradul de asociere este slab, eu produc lapte, tu faci cascaval, iaurturi, altul le vinde sau le folosesc in restaurantul local, etc. Noi avem bodegi si carciumi cu tarie. Eu am furaje si zeci de ha teren liber, tu cresti sute de pasari in aer liber. Ai lana, faci covoare, paturi, stofe bune si fine si tricotaje, noi purtam plastice ieftine.
    La noi nu exista branzeturi maturate, mult mai sanatoase decat f putin si f.scumpe. Subventia la noi este prea mica pentru toata zona montana, pentru animale si productia de fructe, legume. Exista un lant bine pus la punct un Elvetia, de preluare lapte, abatorizare animale, preluare fructe si legume. In Ro marile marketuri si fabrici ale unor entitati straine vor mult si cat mai ieftin materia prima ca sa aiba cat mai mult profit.

  21. in calitatea dvstra de sociolog, cu activitate univ si cercet. edu, textul se potriveste in multe alte situatii.mentalitatea balcanica sau alte racile edu innecate pot aduce normalitatea interbelica digitalizata

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Mitulescu
Sorin Mitulescu
Sorin Mitulescu este doctor în sociologie (din 1999). Conferențiar universitar (2009 – 2016) și cercetător la Institutul de Științele Educației (2010 – 2017). Expert în politici europene de educație. Autor în ultimii ani al unor lucrări de istorie culturală sau în domeniul politicilor educaționale. Semnatar al mai multor articole apărute în Sociologie românească, Punctul critic, Timpul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro