marți, martie 19, 2024

Cum se va încheia războiul din Ucraina. Cine câştigă, cine pierde. Ce va urma

Ne apropiem, în fine, de un deznodământ al războiului din Ucraina. Încep să apară primele scenarii post-conflict. De fapt, orice lider politic (dictator sau democrat, în ofensivă sau în defensivă, reprezentând o ţară mare sau o ţară mică), orice strateg militar sau analist care evoluează în paradigma actorilor raţionali (nu includem aici, evident, jihadiştii din ISIS) ia în considerare finalitatea războiului, încă din prima zi a conflictului.

Voi încerca, după o scurtă introducere în raţiunile războiului (formulă care li se poate părea puritanilor de azi, ca şi celor de ieri sau de mâine, un oximoron) să arătăm cum se va sfârşi confruntarea militară din estul Ucrainei şi ce va urma după armistiţiu. Aş spune că, la această oră, ştim deja cum ar putea arăta pacea în zonă, chiar dacă va trebui să privim (cu destulă îngrijorare faţă de viitorul Ucrainei în formatul actual) spre trei scenarii majore. Cel puţin unul din acestea va deveni realitate.

Analiza de tip cost-beneficiu a deciziilor politice, în Ucraina, la Moscova şi oriunde altundeva, trebuie din nefericire să treacă războiul prin filtrul rece, aproape contabil, al „raţiunii de stat” (cum o numea cardinalul Richelieu) care este dincolo de raţiunea uzuală a indivizilor, a cetăţenilor de rând. Controversate şi denigrate de-a lungul timpului pentru cinismul lor, pentru lipsa de moralitate şi de compasiune umană, raţiunile „superioare” (singurele care pot justifica un război) continuă să domine politica internaţională şi, spun autorii realişti, lucrul acesta nu se va schimba niciodată. În epoca modernă şi mai ales după democratizarea din secolul al XIX-lea, când lucrurile trebuiau înfăşurate într-un discurs acceptabil de către popor, vechea „raison d’état”, apanajul regilor, a fost redenumită interes naţional. Oricare alte considerente (morale, umanitare, sociale, economice etc.) trebuie, desigur, să pălească în faţa intereselor naţionale.

În raţiunile de stat şi în logica războiului, deşi nimeni nu e dispus să o recunoască, morţii rezultaţi din confruntarea cu inamicul au „valoare socială” mult mai mică decât, să zicem, victimele unui accident de circulaţie pe timp de pace. Când auzi că luptele din regiunea Donbass au făcut o mie de victime, majoritatea civili, nu tresari ca la ştirea de televiziune despre copilul accidentat mortal pe trecerea de pietoni. Nu mai vorbim de cei 150.000 de morţi ai războiului civil din Siria. Moartea se banalizează, devine o statistică. Exact pe asta mizează liderii politici şi militari, pe obişnuinţa oamenilor cu realitatea sângeroasă şi cu natura criminală a războiului. Sună cinic, nu-i aşa? Cu toţii am fi fost tentaţi, ca cetăţeni paşnici, să spunem că o viaţă de om are aceeaşi valoare şi aceeaşi importanţă oricând şi oriunde. Dar tot oamenii au inventat scuza „á la guerre comme á la guerre”, menită să le adoarmă conştiinţa, şi care de obicei se rosteşte cu un oftat înţelept şi o ridicare afectată din umeri…

Ca orice „investiţie” pe care decizi să o faci la un moment dat, şi războiul trebuie „justificat”, pentru a acoperi costurile şi riscurile aferente. Justificările războiului sunt multiple: dreptatea, adevărul istoric, onoarea, frica, nevoia de spaţiu şi resurse suplimentare sau, în sinteză, interesele de putere ale statelor, acestea sunt cele care duc la război. Iată explicaţia oferită, pe scurt, de teoria realistă a relaţiilor internaţionale.

Când raporturile de putere în sistemul relaţiilor internaţionale sunt contestate, sau când „ordinea” lumii este negată iar unul sau mai multe state nu mai acceptă status-quo-ul în care sunt cuprinse, respectiv aranjamentele convenite anterior, pe care le consideră caduce şi nefavorabile intereselor lor, se înfiripă treptat ideea că războiul ar putea schimba această „ordine”. Cel puţin unul din beligeranţi crede că, prin confruntare militară, poate schimba situaţia în favoarea sa. Dacă nu ar fi aşa, omenirea n-ar fi avut niciodată războaie.

Restabilirea balanţei de putere, cu alte cuvinte un nou echilibru al forţelor în regiune sau în lume, deci o situaţie modificată în raport cu cea iniţială va pune capăt războiului, lăsând totodată în urmă, discrete, seminţele viitorului război. Mai devreme sau mai târziu, o altă generaţie va decide că a venit vremea să îl poarte, reparând nedreptăţile trecutului. Războiul devine inevitabil în absenţa balanţei de putere sau în condiţiile uneia contestate. Chiar şi logica securităţii colective (NATO, de pildă) depinde, în ultimă instanţă, tot de o ordine politică şi de drept acceptată ca atare. Orice aranjament al frontierelor (global, continental sau regional) este, în fond, rezultatul unui război şi nu se poate modifica decât printr-un nou război.

Pacea este astfel balanţa de putere, mai lungă sau mai scurtă, mai dreaptă sau mai strâmbă, dintre două războaie, fie ele la intervale de generaţii, de decenii sau de secole. La nivel global, lumea în care trăim este rezultatul ordinii post-1945 (înscrisă, ca principii, în Carta ONU) în timp ce continentul european este reglementat suplimentar de aranjamentele post-Război Rece. Ei bine, tocmai pe acestea din urmă le contestă astăzi Rusia lui Putin, considerând că „destrămarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.

Nu există, cu alte cuvinte, niciun război ca scop în sine. De la Carl von Clausewitz ştim că „războiul este o continuare a politicii prin alte mijloace”, atunci când utilizarea instrumentelor diplomaţiei eşuează. Prin război, actorii raţionali cred că îşi pot atinge obiectivele politice, confruntarea militară fiind înţeleasă doar ca un mijloc de realizare a unui proiect, nu ca proiect politic în sine.

Din momentul în care ai făcut primul gest al războiului, de când ai apăsat prima dată pe trăgaci (chiar şi atunci când e un război de apărare), te gândeşti ce câştiguri îţi poate aduce confruntarea, cum ai vrea să se termine, ce tip de situaţie vezi la finalul luptei, cum ai vrea să arate lumea de după război. Uneori socotelile se potrivesc, alteori nu. Şi împăraţii Romei, şi Carol cel Mare, şi Napoleon, şi Woodrow Wilson, şi Hitler, şi F.D.Roosevelt, şi mareşalul Antonescu, şi americanii în Vietnam sau sovieticii în Afganistan, toţi au avut viziunea şi „raţiunile” lor când au pornit la război, morale sau nu, inspirate sau nu, câştigătoare sau nu. Dar toţi s-au gândit, în fiecare moment, la finalitatea războiului, la posibilele lui beneficii pentru statul pe care-l conduceau. Nici Rusia lui Putin, care a declanşat agresiunea evidentă asupra Ucrainei, nu face excepţie de la calculul intereselor de stat, chiar dacă întemeierea şi finalitatea întregii campanii ni se pot părea nouă, ca naţiune membră a Alianţei Nord-Atlantice, absurde şi fără sorţi de izbândă.

Cum se va încheia, aşadar, confruntarea militară din Ucraina? Vă propun, spre reflecţie, trei scenarii, trei variante posibile de evoluţie post-conflict în regiune. Toate trei reflectă consideraţiile despre război şi pace de mai sus. Nu afirm, prin această discuţie prospectivă, că luptele vor lua neapărat sfârşit în viitorul apropiat. Dimpotrivă. Confruntarea militară ar mai putea dura săptămâni sau luni, dar devine tot mai limpede că părţile implicate pregătesc o ieşire din conflict, un „exit strategy” care să le fie cât mai avantajos sau, respectiv, cât mai puţin dezavantajos.

  1. Îngheţarea conflictului. O soluţie nefavorabilă Ucrainei, care se va vedea astfel blocată pe termen lung în aspiraţiile ei de integrare occidentală. Este exact ceea ce a dorit Putin, care nu şi-a propus niciodată, aşa cum am mai spus în trecut, invadarea, hrănirea şi administrarea Ucrainei vecine. Probabil, cea mai dezavantajoasă pentru Kiev dintre toate variantele, căci duce la o ţară slabă, vulnerabilă şi lipsită de credibilitate internă şi externă. Nici cu Rusia, nici în Uniunea Europeană, Kievul va cunoaşte o lungă perioadă de frustrări politice, economice şi lipsă de succese notabile în politica externă. Cu „sabia lui Damocles” deasupra capului, Ucraina va trebui să aibă mereu grijă să nu supere Rusia, pentru a nu-i vedea reactivaţi pe separatişti. Rusia „câştigă” astfel un vecin în genunchi, pe care-l va putea domina cu spectrul războiului intern. Când devii un loc nefrecventabil, cu focare de conflict care se pot oricând reactiva, cu fragile zone demilitarizate monitorizate de OSCE şi cu o societate sfâşiată în două opţiuni ireconciliabile, care se privesc încruntate de peste gard, nu vine nimeni nici să investească, nici să se alieze cu tine;
  2. Federalizarea Ucrainei urmată, pe termen lung, de divizarea ţării. O Ucraină federală, cu autorităţi autonome la Doneţk şi la Lugansk, va fi dificil de guvernat şi va adopta foarte greu decizii cruciale de politică externă (o nouă Constituţie ar obliga Kievul la compromisuri continue cu noile „republici populare”) iar prăpastia culturală şi de orientare strategică din societatea ucraineană se va adânci. Nici UE, nici NATO nu se vor grăbi să preia Ucraina cu problemele ei structurale imense. În acest scenariu, Rusia pare câştigată în prima fază, când componentele estice ale federaţiei vor colabora economic mult mai consistent cu Moscova decât restul ţării, fără ca asta să însemne costuri suplimentare pentru Rusia. Incertitudinea este motivul pentru care Bruxelles-ul a amânat aplicarea Acordului de Asociere pentru 2016. Nu la fel de benefic pentru Rusia va fi şi în etapa următoare, pe termen lung (10-15 ani), când ruptura va deveni totală iar fragmentele statale pro-ruse vor cere asistenţă economică substanţială şi vor deveni o povară pentru Federaţia Rusă, acestea nemaiprimind finanţare de la Kiev sau din Uniunea Europeană;
  3. Căderea economică severă a Ucrainei, cu efect coroziv puternic asupra sentimentului pro-european al populaţiei. O criză prelungită a economiei locale, şomajul ridicat, adâncirea sărăciei şi creşterea preţurilor, plus corupţia administraţiei, ar putea duce, în decurs de 1-2 cicluri legislative, la prăbuşirea încrederii ucrainenilor în direcţia politică a ţării, precum şi în capacitatea (sau voinţa) Occidentului de ajuta financiar o economie destructurată. În acest caz, revenirea la guvernare a post-comuniştilor cu orientare pro-rusă (Partidul Regiunilor sau un alt partid apropiat Moscovei) ar deveni o variantă de luat în considerare. Nici Rusia nu ar avea de câştigat de pe urma unei Ucraine în criză economică, zona industrializată din est urmând să fie la rândul ei afectată.

Desigur, aceste trei scenarii nu sunt complet separate. Federalizarea nu înseamnă, de exemplu, anularea riscului de cădere economică, iar îngheţarea conflictului (se pare, soluţia acceptată acum de preşedintele Poroşenko!) nu exclude, în viitor, federalizarea şi mai apoi ruperea de jure a ţării. Rusia pare să fie câştigătoarea acestui război, dar impresia este dată doar de raportarea generală la obiectivul politic actual al lui Vladimir Putin, fundamental greşit, de a împiedica Ucraina să aparţină structural Occidentului, în dorinţa de a ţine Vestul cât mai departe de frontierele Rusiei. Doctrina lui Putin este vetustă, de inspiraţie sovietico-kaghebistă, şi se bazează pe vechea obsesie a ruşilor de a nu fi înconjuraţi de duşmani, de Occident, de a nu fi atacaţi de la Vest, o doctrină reîntărită, din păcate, în secolul XX, de Germania nazistă.

Pe termen mediu, se va vedea cât de mult rău a făcut Putin Rusiei, atunci când costul sancţiunilor economice, înapoierea tehnologică şi izolarea politică internaţională vor fi dat Rusia înapoi cu peste douăzeci de ani. Oarecum paradoxal şi împotriva cotei de popularitate de acum, deşi învingător în Ucraina (în raport cu scopurile sale meschine), Putin va sfârşi politic peste câţiva ani, într-o mişcare de contestare internă puternică. Spre totala lui surprindere, ruşii (desigur, „nerecunoscători” în percepţia sa) îi vor aplica pedeapsa pe care ucrainenii nu au puterea, iar occidentalilor nu le „rentează” să i-o aplice…

Preşedinţia Ucrainei a recunoscut recent că nu va putea câştiga războiul. Odată făcut acest anunţ (multora a scăpat, deşi a fost esenţial), zarurile au fost aruncate. Autonomia recunoscută şi negociată cu separatiştii este începutul sfârşitului Ucrainei, aşa cum o ştim după 1991.

Îmi pare rău că nu pot fi mai optimist pentru statul vecin, dar trebuie să ne aşteptăm, în anii care vin, la apariţia unui nou proiect statal la nord de România. Cel de după destrămarea URSS, iată, a eşuat. Noua Ucraină, care se naşte pe ruinele celei care a pierdut războiul cu separatiştii înarmaţi de Moscova şi cu agenţii infiltraţi peste graniţă de Moscova, probabil mai mică (şi nu mă refer aici doar la Crimeea), mai instabilă şi mai imprevizibilă politic, cu pusee naţionaliste, cu resentimente şi frustrări până la un punct de înţeles, suspicioasă şi intolerantă cu minorităţile rămase pe teritoriul ei micşorat de Rusia lui Putin, va fi vecina noastră pentru cel puţin o generaţie.

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

  1. E bine sa mai citesti pe aici articole scrise de oameni cu capul pe umeri, cum e acesta, nu basme despre cai verzi pe pereti.

  2. Recunosc, e drept pare lipsa de modestie, ca la aceste posibilitati ma gindeam si eu.
    La fel de drept, nu aveam atit de clare formulate posibilitatile, dar vad ceva negru, in ceata, pentru Ucraina. In mare si pe termen scurt, Putin si-a atins scopul, dar pare o victorie pirica.
    Cineva a zis, mai in gluma mai in serios, ca starea lumii este de razboi continu, cu mici oaze de pace.

  3. O analiza foarte buna, argumentata si neutra.
    Puseele nationaliste ale Ucrainei s-au vazut in raport cu noi mai ales din perspectiva tevaturii cu acel canal Bastroe. Si mai recent, sincer sa fiu, retragerea legilor care dadeau mai multe posibilitati de folosire a limbii materne a minoritatilor nationale intra in aceeasi categorie. Mie tare mi-este totusi de faptul ca atat povestea cu Bastroe cat si legea au fost facute cumva la comanda vecinului de la est. Speranta mea este ca totusi vor invata lectia cu „ceea ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
    Desigur ca sunt si romani care se gandesc la fostele teritorii ale Romaniei Mari aflate in componenta Ucrainei, si cum le-am putea capata in situatia actuala de posibila dezintegrare a Ucrainei. Prefer „recapatarea” lor prin apartenenta Ucrainei (si a R. Moldova) la UE. Practic noi ca si civilizatie nu suntem decat un satelit al civilizatiei occidentale care incet-incet se coaguleaza intr-un stat unic. si poate, cine stie, in vreo cateva zeci de ani, dupa prabusirea lui Putin si a epigonilor sistemului sovietic, poate vedem si Rusia in UE.

    • Daca speram sa recaparam Bucovina de N. Hertza si sudul Basarabiei pe baza unei iluzorii apartenente a Ukr la UE atunci putem sa spune adio la aceasta reintregire. Presedintele Ukr a declarat recent ca intrarea Ukr in UE nu poate fi conceputa fara Ukr de E (ie zonele rusofone) si Crimeea si asta spune destul. Cat despre ipocrizia celor care i-au indemmat pe ukr la acesata aventura nu vreau sa mai scriu.
      Ukraina nu va putea deveni membru deplin al UE decat cand isi va rezolva problemele cu rusii, va deveni o economie functionala (ie va inchide mai bine din 50% din intreprinderile inca din era sovietica), va demonstra ca poate trata rezonabil minoritatile nationale si instarura un regim de respectarea legalitatii O lista lunga pentru o tara cu ambitii semi-imperiale (the regional bully), cu o economie din 1975 si dominate de tycoons si raketi.
      O alta sansa a nostra de a recupera aceste teritorii este colapsul Ukr, dar asta va aduce foarte probabil din nou rusii la gurile Dunarii si nici asta nu este de dorit.
      Eu cred ca trebuie sa inghitim hapul si sa renuntam la reconstituirea Romanii Mari. Sudul Basarabiei a fost pana la 1812 un corridor al tuturor si colonizarea masiva cu bulgari si gagauzi facuta de rusi n-a ajutata cauza romaneasca. Este drept ca nu a existat mai niciodata o populatie ukr numeroasa in aceasta zona (max 11%) dar dupa ocupatile tatarasti si tranformarea in raiale sub turci nici romanii n-au fost majoritari .
      Problema Bucovinei de N este mai complicata, aici a exista intotdeauna o populatie Ukr numeroasa (in unele judete majoritara).
      Tarlie nu sunt mari prin largime teritoriului ci prin eficienta locuitorilor (multi sau putini), prin disciplina si cultura acestora, prin proiectia pe care acestia o fac in exterior.
      Este oricand de preferat o Romanie de 10 mil de locuitori educati si eficienti uneia Romanii de 25 mil de locuitori ineficienti care sa mai include si niste minioritati coada de topor de tip gagauzi (nu degeaba exista expresia romanesca : esti un gagauta!).

  4. Alt scenariu:
    Ruperea Ucrainei in trei cu capitale la Kiev, Lvov si Donetsk (si eventual Ujgorod).
    Intrarea rapida a fostei Galitii in UE.
    Integrarea in timp si la cerere a Ucrainei centrale in UE.
    Orientarea spre Rusia a Novorusiei.

    • Daca incepe asa…nu se va termina la doar 3 bucati. Au minoritate de romani (parca vreo 500.000), si una de maghiari (vreo 300.000). Ambele populatii sunt in teritorii lipite de statele vecine, in caz de rupere pe aia n-o sa-i tenteze sa se lipeasca la „tarile mama” si sa intre astfel direct in UE (ma refer la Romania si Ungaria, nu la Rep Moldova)?

      • Din pacate in Bucovina de Nord, din motive de „stramutari” fortate, asimilare etnica si aducerea de alogeni rusi si ucraineni in regiune, romanii sunt acum minoritari.
        A ramas insa, si aici va dau dreptate, o zona (un fel de triunghi cu varful in Cernauti) in care romanii sunt in continuare majoritari.

        Cernautiul in sine are putini locuitori care se declara romani (cel putin la referendumurile organizate de ucraineni).

        Restul de romani din Ucraina sunt ori „lipiti” de granita romaneasca in zona Bugeac ori dispersati…

    • @ pathfinder – un asemenea scenariu ar fi o soluție temporară care nu rezolvă nimic pe termen lung. Asta pe lângă faptul că Galiția nu e fosta RDG, Polonia nu e ”fratele mai mare” care a fost RFG. Nu că n-ar vrea, dar nu e capabilă deocamdată. Exact cum România se crede ”fratele mai mare” pentru R.Moldova, dar e mai mult la nivel de deziderat.

      Pe termen lung Uniunea se va extinde oricum, așa că a fragmenta excesiv Ucraina acum ar putea fi o idee foarte proastă. Ucraina nu e Iugoslavia, nu există resentimentul regiunilor dezvoltate împotriva rolului conducător asumat de Belgrad.

      Dacă aș avea capacitate de decizie la Bruxelles :P (unde e și sediul NATO, asta pare să uite multă lume, inclusiv rușii) eu aș opta pentru înghețarea conflictului. Nu de altceva, dar oferă mai multe opțiuni pentru viitor.

      • La paragraful al II-lea ar putea fi necesară o explicație mai detaliată: în Iugoslavia, Uniunea Europeană a putut conta pe faptul că regiunile dezvoltate (Slovenia și Croația) aveau simpatii pro-occidentale și resentimente față de Belgrad. În Ucraina de Est ar putea exista resentimente la adresa Kievului, dar simpatii pro-occidentale în niciun caz :)

      • Din pacate Ukr este o natiune tanara si etnic destul de heterogena, intr-un anumnit sens o reconstituire spre E a Austro-Ungariei. Heterogenitatea etnica nu este in sine un impediment dar netezirea asperitatilor dintre regiuni va dura decenii. Sa nu uitam ca Ukr nu este Elvetia.
        Imi amintesc ca pana in 1992 limba ukr era o limba de bucatarie, pana si publicatiile stiintifice de la Kiev erau in rusa. Dupa 1992 aceleasi publicatii au aparut in limba ukr, dar spre supriza mea majoriatea cuvintelor erau rusesti, nu existau termeni stiintifici in limba ukr.
        Coagularea si maturizarea unei natiuni cere timp si paradoxal, in cazul Ukr, acest proces trebuie sa se petreaca in paralel cu dizolvarea sentimentului national din restul Eur.

  5. Poate fi si urmatoarea solutie: Ucraina, dandu-si seama de imposibilitatea recastigarii teritoriilor ocupate,va renunta la ele de facto si va continua reformele de de-sovietizare, de-comunizare si re-nationalizare a restului tarii; ca in cangrena-amputezi memmbrul cangrenat, pentru salvarea restului.Exemplul asa numitei R.Moldova este in favoarea acestui punct de vedere.Din contra, umilinta infrangerii de agresorul „frate slav” va cimenta natiunea ucrainiana.Eu cred ca astfel, Ucraina renascuta, va avea resursele interne de a construi din temelii o tara noua, democratica si europeana.Finlanda a renuntat la Karelia,Romania la Basarabia;Ucraina va renunta la zonele ocupate;asta-i soarta natiunilor care au avut nesansa sa se invecineze cu un stat monstru.

    • Problema e ca „membrul ala cangrenat”, adicatelea estul Ucrainei produce ~80% din PIB-ul acestei „tari”.

      Situatie foarte asemanatoare cu cea a fostei RSS Moldoveneasca care avea toata industria (si nu numai) concentrata in estul Nistrului.

    • Ucraina fara Crimeea si zona industrializata din est nu mai prezinta interes pentru Occident.
      Acordul de asociere cu UE a fost amanat pana in 2016, cu doua ierni la mijloc va fi foarte dificil sa-ti imaginezi progrese democratice intr-o tara condusa de catre ultranationalisti si dominata de coruptie.

    • e probabil ca a starnit musiu Putin niste sentimente de respingere destul de puternice in vreo 35 de milioane de oameni ; + http://en.wikipedia.org/wiki/%C5%9Awinouj%C5%9Bcie_LNG_terminal + http://en.wikipedia.org/wiki/Klaip%C4%97da_LNG_FSRU … doua terminale de regazeificare : unu’ in Polonia altu’ in Lituania … asta inseamna 10 mld. mc mai putine vanzari … la un pret minim-mediu de 300 $ 1000 mc inseamna 3 mld. de $ mai putin pentru Rusia incepand de anul viitor + ne putem astepta ca politicile energetice prin Coana Evropa sa ia serios in considerare o reorientare spre ce-o sa stie americanii sa exporte incepand din 2016 ( cam 25-30 mld. mc ) … poate inca 15 mld. mc intra in Evropa ( unde ? ) … inca 3,5 mld $ .. si tot asa . ar fi o intrebare : cati bani are Rusia ? ( BCE si Federal Reserve cam au cati vor ele )

  6. ”…orice lider politic (DICTATOR sau democrat, în ofensivă sau în defensivă, reprezentând o ţară mare sau o ţară mică), orice strateg militar sau analist care evoluează în paradigma actorilor raţionali (nu includem aici, evident, jihadiştii din ISIS) ia în considerare finalitatea războiului, încă din prima zi a conflictului.”

    De acord, CU O EXCEPȚIE: Adolf Hitler.

    • Nu stiu ce va face sa spuneti asta. Episodul Dunkerque si fuga lui Hess in Anglia arata destul de clar intentia lui Hitler ca, in urma unui razboi fulger sa ajunga la o alianta si la o reimpartire a lumii cu Anglia + lupta comuna impotriva URSS.

  7. razboaiele pornesc din interese de stat. viitorul trebuie sa elimine notiunea de parti beligerante. daca intreaga umanitate ar fi un singur stat, ‘adversarul’ ar disparea.

    istoria ne arata ca asta e cursul firesc. mai intai s-au unit cetele in triburi, triburile in state, statele in natiuni, natiunile in federatii, federatiile in ‘statele unite’ (americii, europei), si nu se vor opri aici.

    viitorul nostru este in statele unite ale europei. cu o singura limba oficiala, engleza (ca standard de facto).

    • 1. „cu o singura limba oficiala, engleza”
      Mie asa mi s-ar parea normal in lumea de astazi.
      Cum facem insa sa-i invatam limba engleza pe cocosi?
      Sau, ma rog, sa-i invatam orice orice limba straina pe aceeasi cocosi?

      2. Da’ de ce nu germana?
      Ar insemna asta ca cel de-al treilea Reich nu a fost de fapt o prostie?!?

      • Totul are legatura cu Rusia si cu gazul ei.
        Hai sa fim seriosi.
        Europa se va descurca si fara el.
        Sau, daca doriti, sudul sarac se va descurca si fara el.
        Oricum, in stil pur muscal, puneti doar harta cu una din conducte.
        Sunt mai multe tovarase!
        Si unele trec prin sud!
        Rusine tovarase!
        Rusine!

      • Acu’ am vazut mai bine…
        Nici macar nu e vorba despre o conducta!
        Ci despre o amarata de cale ferata!!
        Acu rad cu lacrimi…

        Tovarase, alte argumente nu ti-au fost servite?
        Trezirea!!!

    • @ hash – asta dacă ”viitorul nostru” la care vă referiți e cel de peste 300 – 500 de ani.

      Nicio limbă nu poate fi impusă prin măsuri administrative, dacă nu există motive ”obiective” de a o adopta. Engleza este astăzi lingua franca la nivelul întregii planete, dar asta a început pe la 1600, când englezii au devenit stăpânii mărilor și au colonizat ulterior jumătate de planetă.

      În ultima sută de ani (după 1918) rolul de promotor al englezei a fost preluat de Statele Unite, dar cauzele ”obiective” ale promovării au fost aviația, calculatoarele și (eventual) filmele de la Hollywood. Probabil că explorarea și colonizarea spațiului cosmic se va desfășura 100% în engleză, dar pe pământ există ”insule” de chineză, arabă, spaniolă etc. și acestea nu vor dispărea nici în următoarea mie de ani.

      În Europa, o astfel de ”insulă” este germana, ea însăși lingua franca în țările din jur. Din exeperinețe personale: șa Zagreb și la Ljubljana o să vă descurcați în engleză, dar la Gyor și la Plzen ar fi mai bine pentru dvs.să știți și ceva germană :P

  8. Foarte proasta analiza, ma mira si suportul comentatorilor dumneavoastra. Sper ca pe langa declaratiile lui putin si ale lui Poroshenko ati mai citit si stratsfor, ati urmarit si declaratiile sumitului Nato si ati urmarit si evolutii din teren in context geografic. Punand toate acestea in context razboiul urmareste o cu totul alta strategie de iesire.

    1. In primul rand, trebuie cum spuneati, identificat scopul razboiului. Ati pornit de la ideea gresita ca scopul razboiului e Ucraina. Indiferent ce se intampla cu Ucraina nu ea este miza. Mizele cele mai importante sunt:
    A. Zona tampon impotriva scutului de rachete Nato.
    B. Pozitionarea Rusiei in viitoarele schimburi comerciale euro-asiatice.
    C. Stoparea hegemoniei SUA.
    2. Trebuie identificate elementele care au relevanta pentru obiectivele de mai sus
    A. Prevenirea amplasarii de baze militare permanente langa granitele Rusiei respectiv langa bazele navale si aeriene ale Rusiei. De unde Crimea si tarile vecine sunt vizate si amenintate direct de Putin fie ele in Nato sau nu.
    B. Rusia se vrea punte de legatura prin uniunea economica Eurasia dintre Europa(UE) si Asia(China). Pierderea controlului Marii Negre ar scoate Rusia de pe harta deoarece Marea Neagra este cea mai scurta si convenabila punte intre Asia si Europa. Atat Nato cat si rusii au afirmat recent importanta colosala a Marii Negre. Castigarea controlului Marii Negre pe de alta parte de catre SUA ar izola de facto Rusia intr-un stat satelit energetic precum Arabia Saudita.
    C. Rusia risca sa isi piarda relevanta daca nu opreste hegemonia SUA deoarece Rusia prezinta astazi unicul obstacol major in calea unei aliante mondiale sub tutela SUA dintre SUA. EU si China. SUA controleaza militar EU prin Nato si bazele militare americane din europa respectiv pe China financiar prin consumul ce asigura Chinei piata de desfacere respectiv imprumuturile imense ce asigura finantarea Chinei si pe care aceasta are tot interesul sa le recupereze.

    Concluzie: Nimeni nu se pregateste de un exit strategy. Toti actorii au intrat in faza de inarmare furibunda (vezi cresterea bugetului apararii rusiei la 30% din PIB si vanzarea de arme Ucrainei de catre tari Nato). Lupta se va da pentru controlul Marii Negre si imi e greu sa cred ca tarile de la Marea Neagra (Ucraina, Georgia, Turcia , Rusia, Romania, Bulgaria) nu vor fi toate implicate mai devreme sau mai tarziu direct intr-un conflict prelungit de tip proxy. In acest context mi-e teama ca Romania va fi determinata sa isi aleaga o conducere ferma cu control maxim asupra oricaror miscari interioare de insubordonare. Daca puteti combate aceste argumente va rog sa o faceti.

    • Ce spuneti dumneavoastra nu mi se pare ca contrazice atat de mult analiza autorului. Daca spuneti ca ‘nu Ucraina este miza’, si e foarte posibil sa fie asa, asta inseamna doar ca analiza dlui. Naumescu se refera doar la partea Ucraina din acest puzzle mai mare. In oricare dintre situatii, Ucraina pare scoasa din joc ca actor politic, iar asta poate fi o dorinta a Rusiei in planul mai general pe care il propuneti.

      • Contrazice in principal teza conform careia toti actorii vor sa pregateasca un exit in lupta din Ucraina. Ucraina si Georgia sunt caile directe din Asia inspre Polonia si Germania iar Ucraina prin simpla sa prezenta extinsa la Marea Neagra e siguranta rutelor de transport. Lupta pentru Ucraina deabia a inceput. Ceea ce incearca probabil atat autorul cat si multi comentatori e de a induce ideea ca toti vor pace incat sa ofere timpul necesar Ucrainei de a fi pregatita si inarmata. Sa nu uitam ca principala preocupare a lui Ianukovici a fost sa distruga cat mai mult armata ucraineana in timpul mandatului sau exact ca Benedict Arnold.

        Nu sunt in nici un caz filorus dar ma socheaza heirupismul celor care sustin fara rezerve actuala cursa a inarmarii sperand ca noi vom ramane doar niste portavoci. Lupta se va scrie in sange si as vrea sa aud mai multe solutii reale pentru pace decat pregatiri pentru pacalirea si infrangerea dusmanului! Cine crede ca Putin si populatia din zona sunt prosti se inseala. Sunt destui de destepti sa taca si multi din cei ce fac propaganda si se simt subtili vor avea multe suprize.

    • Intotdeauna amuzante comentariile muscalilor.

      „A. Zona tampon impotriva scutului de rachete Nato.”
      1. Rachetele NATo sunt defensive.
      2. Rachetele in general zboara nu se tarasc la sol. Asa ca…

      „B. Pozitionarea Rusiei in viitoarele schimburi comerciale euro-asiatice.”
      This one makes no sense…

      „C. Stoparea hegemoniei SUA.”
      Deci de asta au luat rusii Crimeea si acum vor si Donetsk-ul + Lugansk-ul…
      Ca sa stopeze hegemonia?!?
      Ma prapadesc de ras…
      Thanks!

      Si … am sa ma opresc aici desi aberatiile d-voastra continua.

      Interesant este de urmarit, la muscali, de cate ori pomenesc rusia/rusii intr-un articol ce priveste, in primul rand, Ucraina:
      Rusia/rusii : apare de 11 ori
      Ucraina: apare de 4 ori

      Relevant, n-asa tovarase???

    • @Augustin
      „In acest context mi-e teama ca Romania va fi determinata sa isi aleaga o conducere ferma cu control maxim asupra oricaror miscari interioare de insubordonare.”
      Ce sugerati?

      • Ce institutie este esentiala in controlul intern al evenimentelor si a populatiei? Ce institutie are puteri discretionare intr-o dictatura moderna?

        Stiti deja ca e vorba de serviciile de informatii. Daca acestea isi vor asuma in mod public, pana la urma, proiectul de a uni romanii si a face liniste urmatorul lucru posibil va fi dezvoltarea eficienta a armatei. Patriotism, frica si control. Si unde credeti ca vor duce toate acestea?

        Uneori haosul e de preferat fata de orice varianta a solutiei finale.

    • @ Augustin,
      daca iti manifestai oarece neincredere in analiza, mai treaca mearga, dar cind spui „Foarte proasta analiza, ma mira si suportul comentatorilor dumneavoastra”, e clar ca ai vrut sa te bagi, scuze, in seama.
      Daca si pe dl Naumescu il consideri slab in asemenea analize, norocul nostru ramine in @ Augustin. Daca nu ai mai scrie.

    • Aveti dreptate in ceea ce spuneti despre importanta M Negre. Romania si Bulgaria au fost acceptate in UE si Nato doar pentru accesul la acest bazin.
      Totusi cred ca exagerati. Puntea dinspre Asia catre motorul Europei (ie Germany) este chiar mai facila prin Turcia si Bulgaria decat prin Ukraina. Ukraina, in orice configuratie geostrategica ar fi in viitor, ramane delimitata spre E de spatial controlat de rusi.
      Ukr au intrat intr-un joc geopolitic deasupra ligii lor si pana la urma vor plati oalele sparte.
      Nu ma astepatam insa ca intr-o platforma de discutii care se vrea de un nivel intellectual mai ridicat sa apara si etichetari inutile si lipsite de orice „valoare adaugata” (vezi niste replici de mai sus). Din pacate nu e prima data si nici ultima.

      • Inca o adaugire. Vorbiti de importanta critica a Ukr si Gruziei. Daca M Neagra era, asa cu pledati, atat de critica pentru US, Gruzia nu ar fost lasata prada rusilor dupa ce a fost incurajata sa-si recupereze prin atac armat niste teritorii pe care le castigase sub regimul sovietic (aici se poate face o paralela cu situatia Crimeii, cu deosebirea ca nu prea au existat ukraineni in Crimea in timp ce exista o minoritatea gruzina in Abkhazia, locuita in mare parte de Abkhazi, etnie cu limba distincta de cea a gruzinilor).
        Gruzia era importanta numai prin partea ei sudica, unde se afla conducta Baku-Ceyhan. Realitatea este ca la inceputul anilor 90 a existat mitul ca Marea Caspica detine reserve de petrol la fel de mari precum cele din Orientul Mijlociu. Cum M Caspica este un lac inchis, solutia accesului catre aceste resurse a fost Azerbaijan si Gruzia. Acesta a fost motivul „revolutiei”, ce culoare o fi avand?) prin care a fost depus Shevardnadze (care a murit acum cateva luni, vezi necrologul lui din The Economist) si inlocuit cu un lup tanar, la fel de putin democrat, dar educat in W si casatorit cu o cetateana olandeza.
        Pe la sfarsitul anilor 90 a ajuns sa devina destul de clar ca M Caspica este departe de El Dorado saudit si importanta zonei a fost diminutata in strategiile occidentale. Aceasta si pentru ca este f dificil sa fie dislocate interesele rusesti din Turkmenistan si reconciliera cu Iranul (ambele tari detin zacante f mari de gaze la Caspica si in imprejurimi). Acesta este de asemenea motivul anularii unor proiecte de transport al gazelor din M Caspica spre Europa (gazele din Azerbaijan nu sunt suficiente).
        Ca sa fiu si eu in ton cu barbarismele la moda, un “healthy cynicism” imi spune ca Ukr va avea soarta Gruziei, va fi abandonata cand importanta ei va deveni secundara in raport cu alte interese majore. Ceea ce se intampla deja, vezi instabilitatea din Orientul Mijlociu care ameninta interese mult mai mari.
        Si pentru cei ca mine care inca isi aduc aminte cu nostralgie la lumea francofila in care am trait: “Les hommes peuvent avoir des amis, pas les hommes d’Etat”. Charles de Gaulle il copia aici pe vicontele Palmerston, dar extindea butada acestuia de la perfidul Albion la toti politicienii, mai precis la politicienii marilor puteri. Daca Romania ar fi fost in locul oricarei mari puteri (trecute sau actuale) s-ar fi purtat la fel ca acestea. Sa nu uitam de primul razboi balcanic si de alte derapaje de mare putere locala pe care le-am avut (de la Antonescu pana la Ceausescu).

        • Nu se reduce totul la petrol și gaz, Occidentul se extinde cu sau fără ele, pentru că are un model mai performant de societate. Adică țările est-europene fac pași spre vest, nu vine vestul să le cucerească, deci n-are pe cine să ”abandoneze”. Viziunea asta cu abandonatul e românism, e parte din aceeași viziune pe care o avea și Ianukovici, dornic să se vândă cât mai scump și încercând chiar o licitație. Cu banii înainte, evident. Prietenii știu de ce :P

          Când o să vedeți englezi și nemți plecând la muncă în Rusia, atunci înseamnă că Rusia recucerește terenul pierdut. Deocamdată nu prea e cazul.

          Care e sugestia dvs.privind acțiunile necesare a fi desfășurate de UE și NATO, astfel încât să nu pretindeți că Ucraina sau Georgia ar fi fost abandonate? Ăsta e tot românism, ”dom’le, trebuiau să facă ceva, nu să-i lase așa”. Dar puteți defini dvs. acel ”ceva” care se putea face, concret?

          • Nu, n-am spus ca occidentalii trebuiau sa faca ceva. Ceea ce incerc sa spun este ca aceste tari s-au lasat amagite de iluzia unei potentiale sustineri economice si militare in cazul in care situatia se deterioreaza dincolo de proiectiile optimiste initiale.
            Situatia nu e noua, si in 1945-1948, dar mai ales in 1956 si in 1968 propaganda prin VOA, BBC si mai tarziu prin Europa Libera dadea impresia ca Aliatii occidentali vor face ceva. Recent au aparut marturii ale fostilor redactori ai Europei Libere care marturisesc rusinati ca stiau ca nu exista nici un plan de interventie occidentala in 1956 si 1968 dar erau obligati sa difuzeze zilnic stiri care promiteau interventia imediata impotriva rusilor. Multi locuitori ai Budapestei si Pragai au crezut in venirea aliatilor si au fost calcati de tancurile rusesti. Sunt convins ca si astazi la Kiev inca mai cred unii in aparitia miraculoasa pe Nipru a tancurilor germane, britanice sau americane. Am mai scris parca despre asta, asa cum leii nu se lupta intre ei, pentru ca-si pot provoca rani mortale, asa nici puterile nucleare nu vor sa-si assume riscul unor conflicte directe.

          • Referitor la marsul triumfal inexorabil al unei civilizatii superioare.
            Sper din tot sufetul sa fie asa dar istoria dovedeste contrariul cu f multe exemple. Imperiul roman a fost distrus de o civilizatei net inferioara, ca sa nu spun de-a dreptul primitiva. Imperiul bizantin a fost de asemenea distrus de civilizatii inferioare, mai intai arabii in sec VII-VIII si mai apoi turcii (NB cand solii bizantini vizitau Venetia sec XII s-au crucit de cat de primitivi erau occidentalii, nici macar tacamuri nu foloseau, cat despre turci…). Civilizatia elenistica a fost inlocuita de cea romana, un popor care in afara de a face continuu razboi si din cand in cand drumuri si bai, nu prea stia alt lucru. Civilizatia chinezesca distrusa de invazia mongola, un popor mult mai primitiv, etc.
            Civilizatiile nu sunt intodeauna inlocuite de civilizatii mai evaluate, ci de cele mai flamande si mai pline de energie. Din acest punct de vedere se poate face o paralela destul de serioasa dintre cauzele declinului imperiului roman din sec III-V si declinul, cel putin aparent, al civilizatiei occidentale. Nu este vorba numai de un tip de economie ci si de forta vitala a unei societati, de ceea ce in limba engleza se numeste drive.

          • @ Ulysses Errandus – părerea mea ar fi să vă dați cățiva pași înapoi, poate reușiți să percepeți imaginea de ansamblu: Imperiul Roman a funcționat 1200 de ani și a avut sute de de ani de decădere, înainte de a fi distrus de barbari. Traian a atins o extindere care s-a păstrat timp de vreo 6 generații, până la retragerea aureliană, după care au mai trecut vreo 7-8 generații până la dezintegrarea sa. Chiar și momentul sfârșitului e de fapt o linie trasată arbitrar de istorici, pentru oamenii simpli nu s-a schimbat nimic încă 3-4 generații.

            Imperiul Bizantin a continuat să mai funcționeze încă 1000 de ani și tot așa, a pierdut timp de sute de ani teritorii până a ajuns cucerit de turci.

            Vi se pare că Uniunea Europeană are sute de ani de decădere? Vi se pare că are un model de societate impus cu tancurile, ca URSS-ul lui Stalin și Brejnev? Vi se pare că amenință toată planeta cu anihilarea nucleară, ca să fie evidentă artificialitatea și lipsa oricărei susțineri la bază?

            Cât privește promisiunile de intervenții militare ale Occidentului în 1956 și 1968, astea sunt discuții de bodegă. Nu au existat asemenea promisiuni, este exact aceeași propagandă folosită azi în cazul Ucrainei: mai întâi i se ia Crimeea, după care i se spune: ”uite ce ți-au făcut UE și NATO”.

            • Am spus mai sus ca sper din tot sufletul ca civilizatia europeana sa continue macar 50 ani.
              Chestiunea ridicata de mine nu este daca civilizatia occidentala va cadea maine sau in 200 ani, ci daca va fi inlocuita in mod necesar de ceva mai bun. Ceea ce istoria arata pana acum este ca civlizatiile nu sunt inlocuite de modele mai avansate, ci de unele inferioare.
              Chiar daca imperiul bizantin a mai continuat 1000 ani dupa 476 AD, cand a fost distrus, a fost inlocuit de o grupare (evit sa-i spun civilizatie) inferioara venita din stepele Asiei.
              Teoretic nimic nu recomanda turcii sa devina o putere dominanta in SE Europei, N Africii si W Asiei pentru urmatorii 400 ani. Modelul lor de civilizatei (iaca am spus cuvantul nepotrivit) a fost unul din cele mai proaste cunoscute de istorie, o civilizatie de consum care n-a lasat mai nimic pe unde a existat.
              Imperiul roman a cazut in mai bine de 200 ani si cred ca samanta a fost edictul lui Caracalla care I-a facut pe toti locuitorii cetateni. Cand romanii au devenit prea lenesi pentru a apara imperiul si au angajat auxiliari germani a fost semnul sigur al prabusirii.
              Sunt barbarii din nou la portile Romei? Da. Suntem din nou in situatia de a recruta auxiliari ca sa ne aparam de barbari? Da. Are civilizatia europena energia vitala sa continue? Discutabil.
              Era de sperat ca infuzia de sange nou din Europa de E va revigora civilizatia europeana, ceea ce vad este doar ca decadenta din W s-a mutat in E.

  9. Analiza este intradevar incomplecta cat nu se ocupa de influenta USA si UE si castigul/ pierderea lor , dar este impecabila pentru propaqganda USA si NATO Ar trebui sa plece de la cele 5 miliarde$ pe care dna Newland le-a recunoscut ca si cheltuiala a USA pentru”democratizarea Ucr ” si de la volumul cheltuielilor militare ale USA peste 50 % din totalul mondial desi teritoriul lor nu este amenintat de nimeni. Oare USA cheltuie sume colosale de dragul „democratizarii” dezinteresate a tuturor ?
    Conflictul din Ucr , dupa parerea mea are doi castigatori USA – care arata UE „valoarea ” umbrelei miliotare pe care o ofera si ii impune sa „plateasca ” pentru ea
    China care devine „partrenerul senior ” in relatia China -Rusia
    Are trei perdanti
    UE si Rusia care daca impreuna puteau pretinde roluri de mari puteri mondiale , prin divergentele dintre ei devin ” mana doua ” pentru USA respectiv China
    . Bineinteles pierde Ucr pe „spinarea” careia se face tot jocul

    • Aveti multa dreptate in tot ceea ce spuneti. Doar ca Rusia nu vrea sa se bata cu UE si nici UE nu vrea sa se bata cu Rusia. Sunt cumva obligati de circumstante. Ceea ce rusii vor e ca Marea Neagra sa fie ori lac rusesc ori a nimanui. In orice caz, in cea mai rea situatie, sa fie o zona de conflict. Si ar mai vrea reactivarea drumului matasii varianta nordica – cale comerciala viabila incepand din Vladivostok si trecand direct prin Germania .

      Ii rog pe cei care vor sa stie adevarul sa caute si sa citeasca, de exemplu pe wikipedia, despre East forum Berlin, cu membri de seama din 20 de tari si 350 de importanti oameni de afaceri:
      ” The central concept of the east forum Berlin and subject of its debates is the creation of a united European economic area from Lisbon to Vladivostok.”

  10. Dupa 2004 s-au produs schimbari la granita Ucrainei, era clar ca va trebui sa aleaga mai devreme sau mai tarziu. Nu a facut-o, iar evenimentele s-au precipitat, Rusia a fortat, cetateni au refuzat, a urmat invazia si ruperea tarii. Trebuie sa accepte asta „de facto”, si sa mearga spre Occident, peste 20-30 de ani, daca respecta jocul democratic si integrarea economiei va avea alta pozitie.

    • Daca stirile din diverse zone ale Europei nu sunt glume, dar si daca sunt exagereaza o realitate , cum ca cel mai utilizat prenume la nou nascutii actuali de sex masculin este una din formele numelui Mohamed , probabil peste 20 – 30 ani cu totul altele o sa fie problemele . Oricum pana atunci pentru tot mai multi ” visul american ” o sa fie un cosmar

      • Povești de speriat copiii care nu vor să adoarmă :P

        Cei mai mulți ”Mohamed” care trăiesc în vest (peste 90 – 95% dintre ei, după estimări personale) sunt oameni cât se poate de sănătoși la cap și aș prefera oricând să am de-a face cu ei, decât cu tot soiul de dâmbovițeni practicanți de jocuri de-a șmecherul și fraierul.

        Din vreo 15 milioane de musulmani, câți trăiesc în Franța, Germania și Anglia, doar vreo 3.000 s-au dus în Siria la Jihad. Înclin să cred că sunt mult mai mulți români care conduc cu bâta de baseball sub scaun.

        • Am la slujba colegi din Pakistan, pe care-i apreciez foarte mult. Desi nu pot sa ma identific cu forma lor primitiva de devotiune religiosa (ceea ce nu este in mod necesar un rau, majoritatea au un sentiment al justitiei sociale mai avansat decat toti cei din jurul nostru) totusi nu pot sa nu accept ca acestia sunt un exemplu de seriozitate si onestitate.
          Si totusi, astazi situatia adaptarii lumii islamice la cadrul cultural, economic si institutional din W este foare complexa si diferita de ceea ce au trait generatiile anterioare.
          In Franta anilor 70 circula (cred) urmatoare poveste (anecdota):
          Mohamed se duce la scoala in clasa a II-a. Invatatoarea remarca ca Mohamed este foarte bun la matematica. A doua zi observa ca Mohamed este f bun si la franceza. Peste cateva zile invatatoarea il intreaba pe Mohamed daca are ceva impotriva sa fie numit Pierre. Mais non, raspunde micutul Mohamed, fericit ca poate sa fie precum toti ceilalti copii.
          Seara, Mohamed se duce acasa si este rugat de mama sa: Mohamed, mergi la magazin sa cumperi lapte! Mohamed refuza, el spune ca acum il cheama Pierre. Rezultatul, doua scatoalce bune dupa ceafa.
          Mai traziu vine si tatal sau de la munca si-l roaga sa aduca un pahar de apa rece de la frigider. Mohamed refuza, acum il cheama Pierre. De data asta data incaseaza o bataie serioasa, lasata cu urme.
          A doua zi invatatoarea il intreba cine l-a batut, iar micutul raspunde: C’est les Arabes qui m’on tape. Anectdota(?) este povestita intr-o carte Shlomo Sand.

          Ce sa intelegem de aici?
          Ca a doua generatie de emigranti doreste cu disperare sa dobandeasca identitatea majoritara si ca emigrantii la prima generatie (in acest caz parintii) sunt singura bariera in calea asimilarii depline. Pot depune marturie in aceasta directie, copiii mei sunt un fel de Pierre (Peter in spatiul in care traiesc).
          Totusi ceea ce se petrece astazi este diferit de ceea ce povesteste Shlomo Sand (traitor prin Franta anilor 70).
          In Siria si Iraq au plecat numai tineri precum Mohamed /Pierre/Peter, ie nascuti in Franta, UK, US, Canada, Australia, Danemarca!!, etc, si nu emigranti la prima genratie din tarile arabe.
          Ce sa intelegem din asta?
          My take: ca exista o generatie de tineri care se simt alienati in spatiul geopolitic in care traiesc (somaj cronic, o perceptive a discriminarii) si o confuzie serioasa fata de propaganda occidentala agresiva impotriva regimurilor seculare din tarile Orientuli Mijlociu. De exemplu pana mai ieri mass media din tara in care traiesc era plina de reportaje fata de excesele regimului lui Bashar al Assad si chemari la arme impotriva acestui regim.
          Mai recent n-am audit sau vazut nici un reportaj despre regimul secular din Siria. Sa fi murit Bashar al Assad?

          • Este adevărat că în Siria și Iraq au plecat tineri din a doua generație de emigranți, dar la capitolul ăsta lucrurile sunt mai complicate: părinții lor, în ciuda dorinței de a-și păstra identitatea culturală, nu sunt nebuni să se întoarcă să lupte în țările de origine, ei știu foarte bine ce atmosferă e acolo. La urma urmei, nu de bine au plecat de-acolo, iar în vest s-au putut adapta, altfel s-ar fi întors mai devreme.

            În timp ce unii tineri, mai puțini ostili integrării în societățile adoptive, au ajuns totuși să aibă o imagine idealizată a țării de origine a familiei, neavând în prealabil experiențe directe cu acele țări. Însă acești tineri sunt extrem de puțini, la nivelul întregii populații musulmane din vest. Nu pleacă la Jihad cu sutele de mii, iar din câteva mii plecate, unii s-au întors deja, cu diverse forme de stress post-traumatic. Adică a cam lăsat urme contactul cu realitatea :P

            • Harald te inseli daca ignori forta de atractie a Jihadului; cel mai recent exemplu e cel din Oklahoma unde un american get-beget (chiar daca stra-stra-stra-stramosii lui au fost adusi din Africa sa culeaga bumbacul ) s-a convertit la Islam, a incecat sa-si converteasca colegii de serviciu si atunci cand a fost dat afara de la serviciu din cauza asta i-a taiat capul primei femei pe care a intalnit-o si a incercat sa faca acelasi lucru cu ceilalti (noroc cu un rezervist care a avut arma la el) .
              Dupa unele surse se pare ca intre 25 si 30 % dintre americanii aflati in penitenciare s-au convertit la Islam.

            • @ Daniel Georgescu – ce-ar fi să învățăm noi să comentăm la obiect pe forumuri? Dacă scopul principal al comentariului tău e să-i spui lui Harald că se înșeală, încearcă să faci să reiasă asta din argumentele tale, iar Harald o să-și reconsidere singur punctul de vedere, dacă se dovedește că aveai argumente valabile.

              Tradiția trecerii afro-americanilor la islamism are cu totul alte rădăcini, iar dacă un psihopat decapitează femei pe stradă în Oklahoma, asta nu are nimic de-a face nici cu Islamul, nici cu Jihadul.

  11. Caderea Zidului Berlinului si a regimurilor din tarile est-europene nu ar fi fost posibila fara acordul Uniunii Sovietice, sau cel putin a unei factiuni reformiste din structurile de putere ale acestei tari. Promisiunea tarilor occidetale fata de Rusia, ca mostenitoare principala a arsenalului militar sovietic in anul 1989, a fost ne-includerea tarilor est-europene in NATO,
    fapt care a fost treptat incalcat, aceasta organizatie, dublandu-si practic numarul de membri in decurs de 15 ani. Deasemenea in 1989-1990 existau toate premisele unei paci durabile si impacari la nivel european intre toate statele Europei, sub conducerea Frantei, Germaniei si Rusiei. Evenimentele care s-a intamplat insa in scurt timp, ne conduc spre actuala criza din Ucraina: Marea Britanie si prin extensie SUA, nu tolereaza o alianta la nivel continental intre Germania si Rusia. In acest sens a se vedea primul razboi mondial in care Germania a fost asmutita impotriva Rusiei tariste; noile autoritati de la Moscova si Berlin au realizat capcana in care au cazut in aceasta prima conflagratie mondiala, incercand formarea unei noi aliante (de mentionat rolul serviciilor de informatii germane in sprijinirea miscarilor bolsevice conduse de Lenin in detronarea Tarului, perfectionarea tacticilor de blitzkrieg ale Reichswehr, precursor al Wermacht-ului pe terenurile de instructie din URSS in anii ’20-’30, transferul de tehnica militara germana catre Armata Rosie pana in ajunul declansarii Operatiunii Barbarossa, sa.m.d.). Tot in acest sens pactul Ribentropp-Molotov din 23 August 1939 nu a facut decat sa intareasca aceasta alianta, cu consecinte grave asupra Poloniei, Finlandei, Romaniei si tarilor baltice. Prin diverse parghii Anglia a reusit din noua sa rupa aceasta legatura (episodul Dunkerque si zborul lui Rudolf Hess nu fac decat sa intareasca intentia lui Hitler de impaca si capra si varza) Germania atacand in final URSS. Din cauza aliantei si a legaturilor mai sus mentionate Stalin a reactionat atat de tarziu in iunie-iulie 1941, iar rezultatul macelului de pe frontul de est face ca si astazi, Rusia sa fie circumspecta la orice alianta care ar putea atenta la ea. Revenind la perioada ’90-91, conflictul din fosta Yugoslavie, nu face decat sa divizeze, din nou, Europa, Germania, alaturi de mai multe state vest europene fiind nevoita sa apere interesele Sloveniei si Croatiei, iar Rusia cele ale Serbiei. Mai mult de atat, singura tara europeana care a reusit sa tina in frau efectele crizei economice prin politicile fiscale la nivel continental a fost Germania, si datorita acestui fapt, este privita ca un eventual partener al BRISC (acordul de asociere al Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei si a Africii de Sud): una din motivele pentru care NSA a spionat timp de 10 ani telefonul personal al cancelarului german Angela Merkel a fost tocmai aflarea de informatii in acest sens. Deasemenea, la campionatul mondial recent incheiat in Brazilia, unde si presedintele Putin si doamna Merkel au fost prezenti ca specattori, a fost discutata adoptarea monedei euro ca moneda de de referinta (opus petro-dolarilor) in cadrul tranzactiilor BRISC. Din aceasta perspectiva, criza din Ucraina, nu este decat o
    reiterare a conflictului din fosta Yugoslavie, de divizare a Europei, a destramarii colaborarii dintre Germania si Rusia. Ca efect colateral, s-a dorit, prin crearea crizei din Ucraina,
    pierderea de catre Rusia a bazei navale din Crimea a flotei Marii Negre, si implicit neutralizarea capacitatii de ajutor directe a Siriei, aliata a Rusiei in fata agresiunii grupurilor extremiste islamice create si finantate de serviciile secrete ale unor tari arabe si non-arabe din Orientul Mijlociu precum si CIA, acest fapt fiind impiedicat de referendumul si ulterior de alipirea la Rusia a peninsulei. Ucraina va fi divizitata asa cum Yugoslavia a fost, asa cum de facto este Irak si Siria in momentul actual, fara sa mai vorbim de Corea de Nord si de Sud, de Vietnamul de Nord si de Sud, etc, etc, etc.

    • Le-ai lamurit dintr-o rasuflare. Citeva „adevaruri” de necontestat:
      – „Deasemenea in 1989-1990 existau toate premisele unei paci durabile si impacari la nivel european intre toate statele Europei, sub conducerea Frantei, Germaniei si Rusiei”
      – „Marea Britanie si prin extensie SUA, nu tolereaza o alianta la nivel continental intre Germania si Rusia. In acest sens a se vedea primul razboi mondial in care Germania a fost asmutita impotriva Rusiei tariste”.
      – „una din motivele pentru care NSA a spionat timp de 10 ani telefonul personal al cancelarului german Angela Merkel”
      – „Din aceasta perspectiva, criza din Ucraina, nu este decat o
      reiterare a conflictului din fosta Yugoslavie, de divizare a Europei, a destramarii colaborarii dintre Germania si Rusia.”
      Simt ceva ecouri din vremi trecute.

      • Marea Britanie nu a acceptat nici o alinta continental care sa o o excluda. Asta ainceput cu razboiul de 7 ani si n-a incetat nici azi.

    • Unde și când a fost exprimată promisiunea de a nu include țări est-europene în NATO?

      În privința Zidului Berlinului aveți doar parțial dreptate, Honecker a apelat la Gorbaciov să-l sprijine pentru a se menține la putere, dar Gorbaciov i-a explicat că el intenționează să strângă relațiile cu RFG, așa că nu poate decât să-l sfătuiască să facă același lucru. Iar când la Dresden a avut loc o demonstrație de sute de mii de oameni, Honecker a încercat să apeleze la trupele sovietice, însă Gorbaciov a decis că acestea rămân în cazărmi.

      Căderea propriu-zisă a Zidului Berlinului a fost mai mult o neînțelegere, conducerea est-germană a făcut propriilor cetășeni unele promisiuni de liberalizare, iar ei au înțeles că respectivele sunt valabile chiar din acea seară :)

    • Nu avea ce ”pace durabilă” să existe, în 1990 se discuta public că Europa urma să fie una singură, ”de la Atlantic până la Urali”. Putin a fost cel care a inversat trendul pro-european al Rusiei, începând cu anul 2000.

      • L’Europe de l’Atlantique à l’Oural a fost un vis al generalului de Gaulle. Nu e clar daca includea perfidul Albion, dar clar includea numai Europa. Este un vis galic desuet. Asa cum evolueaza Franta noua Europa va fi de la Rin la Urali, chiar daca va include Franta la et al.

        • Eu nu mă refeream la visul lui De Gaulle, nu sunt chiar atât de bătrân încât să-l fi prins și pe el :P . Eu mă refeream la discursurile lui Gorbaciov și Elțin, susținute și de atitudini concrete. Ambii erau mult mai pro-europeni decât Putin, iar Gorbaciov exact despre asta vorbea, despre ”casa comună europeană” și despre o Europă ”de la Atlantic până la Urali”.

          Despre Marea Britanie nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată pe Gorbaciov spunând ceva, așa că vă cred, indiferent ce doriți să sușțineți.

  12. Analizati lucrurile ca pe niste piese de sah. Lumea s-a schimbat si se schimba rapid. Uitati ca in aceste tari sint oameni. Tarile arabe sint in criza si vor fi pentru ca societatea musulmana nu vede femeia partenera egala in societate. Omenirea este globala daca partenerii sint de acord. Ce se intimpla daca nu? Are Rusia posibilitatea sa faca mutari? Sigur nu. Daca voia o miscare de maestru ar fi scazut pretul la gaze, undeva la pretul preferentiat pentru Germania si ar fi schimbat jocul politic european. Chiar daca Putin are suportul rusilor (peste 85%), asta nu inseamna ca poate testa cit rabda poporul de foame, (alta miscare proasta). Refugiatii au nevoie de ajutoare. Trei sute de mii de refugiati in aceasta faza au nevoie de ajutoare. O rana adinca in societatea rusa si ucrainiana pe care nu o poti trata ca acum saizeci de ani. Daca citeva milioane de rusi vor dori sa traiasca mai bine, UE va putea sa le spuna nu? Este UE pregatita pentru scenarii umanitare? Evident nu. Conducatorii rusi merg pe scenarii vechi – o lovitura tactica de intimidare (o lovitura nucleara de distrugere a Varsoviei sau alta capitala estica). Oamenii vor sa traiasca mai bine. Emigreaza. Societatea are valori in schimbare pe care nu le luati in calcul.

    • „Tarile arabe sint in criza si vor fi pentru ca societatea musulmana nu vede femeia partenera egala in societate.”
      Tarile arabe in care criza s-a manifestat cel mai vizibil sunt cele in care femeia avea cele mai multe drepturi (Iraq, Siria Egypt si chiar Libia). Tarile in care femeile nu au nici macar dreptul de a conduce o masina (vezi Arabia Saudita) par sa fi evitat criza. Qatar este un alt exemplu de monarhie traind in sec XVI. Am scris par sa fi evitat criza, pentru ca in aceste tari nu au intervenit factori destabilizatori externi. De ce in aceste tari nu au intervenit factori destabilizatori externi, in ciuda faptului ca aceste tari finanteaza masiv organizatii teroriste (Qatar), este o alta poveste.
      Revenind la sah. De la Bobby Fisher si pana anul trecut (cu norvegianului Magnus Carlsen) lumea occidentala n-a mai produs nici un jucator de calibru. Nici macar rusii nu mai au jucatorii de altadata. Nu e de mirare ca s-au facut multe mutari gresite pe esechierul geopolitic, in special din 2003, pur si simplu avem de-a face cu jucatori mediocri, si nu doar calitatea jocului are de suferit, ci mai ales pionii de pe tabla de sah. In anii 90 la Kremlin mutarile erau facute de fiica unui jucator mai tot timpul intoxicat cu vodka, in anii 2000 la Casa Alba a venit un jucator de sah de la categoria incepatori, iar mutarile erau dictate de diferite lobby-uri comerciale sau ale unor minoritati influente.
      Partida din Ukr are jucatori ceva mai inteligenti, dar jocul a fost precedat de o evaluare gresita pe care si-au facut-o ambii oponenti. Jocul a inceput cu o deschidre noua, deschiderea Ukraineana, care s-a transformat curand in gambitul Crimean si apararea si atacul rus, ca apoi sa evolueze spre o remiza cu multi pioni doborati pe marginea tablei. Ukr pare sa fi pierdut si ceva piese grele, iar jucatorii au doar amanat urmatoare partida pana primesc intariri sau unul se declara infrant.
      Intre timp alti jucatori mai inteligenti isi pastreaza fortele pentru lumea de maine. Va reusi indianul Viswanathan Anand sa revina campion mondial si sa-l detroneze pe geniul norvegian? Are asta o semnificatie dincolo de tabla de sah?

      PS Urmatorul campionat mondial dintre Magnus Carlsen si Viswanathan Anand va fi intre 5–25 Nov 2014, la Soci, in Rusia.

    • @ smaranda – de-atâta egalitate cu bărbații, femeile occidentale refuză să mai aibă copii, iar musulmanii colonizează Occidentul, umplând locurile rămase libere. Cam asta se întmplă în practică. Adică modelul occidental de societate are superioritatea lui, dar rasa albă se duce încet și sigur la vale, de-atâta egalitate.

  13. Pe acest subiect, doua informatii: romanii din Ucraina, prin reprezentantii lor, de exemplu cei din consiliul orasului Cernauti, au preferat mereu guvernele ne-nationaliste, sa le zicem filo-ruse, ca fiind mai deschise catre minoritati. Apoi ceva mai cald este ca populatia in Rusia resimte masurile economice si este ingrijorata, si-au restrans cheltuielile, etc.

  14. Analiza dlui Naumescu, exceptionala ca de obicei, nu ia in calcul inca cel putin un scenariu: renunţarea la teritoriile ocupate. Desi este putin populara, ideia totusi exista printre ucrainieni, mai ales printre cei care vor sa se rupa cat mai repede de Moscova si sa devina parte a Occidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro