vineri, martie 29, 2024

Cum transformă Curtea Constituţională o democraţie constituţională într-una totalitară

Cum transformă Curtea Constituţională o democraţie constituţională într-una totalitară

În intervalul 27 iunie – 24 iulie 2012 instanţa constituţională a pronunţat 11 decizii, 2 hotărâri şi un aviz, denumite de noi în continuare actele instanţei constituţionale.

Cele 11 decizii au vizat, în principal, problemele: (1) reprezentării la Consiliul European; (2) competenţa Curţii Constituţionale cu privire la hotărârile Parlamentului; (3) Revocarea Preşedintelui Senatului şi a Camerei Deputaţilor; (4) Criteriile de validare a referendumului; (5) Revocarea Avocatului Poporului; (6) Conflictul dintre Parlament şi Preşedinte cu privire la suspendarea celui din urmă; (7) Votul uninominal; (8) Organizarea referendumului pentru demiterea Preşedintelui României.

Cele 2 hotărâri au atins următoarele probleme: (1) Conditiile interimatului funcţiei de Preşedinte al României; (2) Situaţia post-referendum în ceea ce priveşte Preşedintele României.

Avizul instanţei constituţionale a urmărit procedura de suspendare a Preşedintelui României.

Multe aspecte se pot spune despre aceste acte ale instanţei constituţionale, deopotrivă lucruri excelente dar şi lucruri mai puţin excelente. Am să mă refer doar la aspectele mai puţin excelente, întrucât cele excelente sunt în firea lucrurilor să existe la o instanţă constituţională, respectiv la judecători cu gradul de înţelepciune juridică prezumat de Constituţie şi lege pentru persoanele desemnate la Curtea Constituţională.

Situaţia inexplicabilă juridic nr. 1: Şi întrucât dorim să ne menţinem în sfera obiectivităţii tehnice, discutând despre actele instanţei constituţionale într-un palier al argumentelor tehnice, nu vom spune nimic despre aparenta coagulare a membrilor instanţei constituţionale pe criteriile politice ale numirii acestora (vezi Decizia nr. 683 cu privire la reprezentarea la Consiliul European, care a fost pronunţată de 5 membri – Augustin Zegrean, Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Motoc, pentru ca alţi 4 judecători – Acsinte Gaspar, Ion Predescu, Tudorel Toader şi Puskas Valentin Zoltan să formuleze opinii separate, adică au votat împotriva soluţiei reţinute de instanţa constituţională), respectiv despre atitudini aparent de neînţeles juridic ale membrilor instanţei constituţionale (vezi Decizia nr. 728 cu privire la revocarea Preşedintelui Senatului, unde Iulia Motoc, Aspazia Cojocaru şi Mircea Ştefan Minea au formulat opinie separată, dar în ceea ce priveşte Decizia nr. 729 relativă la revocarea Preşedintelui Camerei Deputaţilor unde problema de drept era identică până la suprapunere, niciun judecător al instanţei constituţionale nu a mai formulat opinie separată).

Luminile şi înţelepciunilor domnilor judecători ştiu mai bine de ce s-a ajuns la această situaţie, justificabilă sunt convins în totalitate pe raţiuni tehnice, care nouă ne scapă la acest moment.

Situaţia inexplicabilă juridic nr. 2: De asemenea nu voi spune nimic despre modalitatea în care grupurile de parlamentari, Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele Senatului au încercat să motiveze obiecţiile de neconstituţionalitate pe problemele mai sus menţionate. Preocuparea politică suprimă orice încercare juridică de justificare a unui astfel de demers.

Am mai observat genul acesta de abordare politică care nu foloseşte niciun argument tehnic sau juridic în alte două cazuri la fel de celebre: discursul Preşedintelui României din faţa instanţei constituţionale, respectiv situaţia procesului lui Adrian Năstase (şi nu mă refer la judecători). Subjugarea aspectelor tehnice, care în cazul de faţă sunt juridice, aspectelor politice trădează o trăsătură de caracter a omului politic român, aceea de a fi aproximativ şi relativ, de a vorbi şi nu explica, de a spune şi nu convinge. Cred că ceea ce trăim a arătat că astfel de vremuri au trecut şi cine nu are rigoarea şi precizia comportamentală, mentală şi intelectuală de a discuta altfel va dispărea.

Aici domnul Şova are un plus, întrucât a folosit argumente tehnice pentru a obţine un rezultat. În ce măsură interpretarea tehnică a dlui. Şova este cea corectă, aceasta–i o altă discuţie, dar cel puţin dânsul a convins că astfel de lupte politice se câştigă juridic. Deprinderea-i corectă. Mijloacele şi rezultatul sunt discutabile, inclusiv sub aspect tehnic.

Revenind la concluzii:

Concluzia instanţei constituţionale nr. 1: Instanţa constituţională apreciază că raţiunile şi aspectele politice exced controlului de constituţionalitate. Curtea Constituţională spune acest lucru atât în ceea ce priveşte atacarea hotărârilor Parlamentului cât şi în ceea ce priveşte revocarea Preşedinţilor celor două Camere respectiv revocarea Avocatului Poporului.

O astfel de concluzie este cel puţin greşită în cadrul unei democraţii constituţionale cum este România. Să ne ferească Cel de Sus de politizarea relaţiilor sociale şi instituţionale fără posibilitatea de cenzură juridică a acestora. Nu putem fi de acord cu o astfel de susţinere în condiţiile în care art. 1 din Constituţia României spune că România este stat de drept care se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale. Mai mult, alin. 5) al art. 1 din Constituţie dispune că respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu prevederile art. 142 din Constituţie în acord cu care instanţa constituţională este garantul supremaţiei Constituţie. După cum rezultă din aceste prevederi legale, respectarea Constituţiei şi supremaţia acesteia se răsfrâng asupra tuturor relaţiilor sociale, fără distincţie. Nu există categorii de relaţii sociale, fie că acestea sunt în sfera dreptului public, fie că sunt în sfera dreptului privat care să scape controlului juridic exercitat de instanţa judecătorească sau de instanţa constituţională.

În cadrul raporturilor care cad în competenţa instanţelor judecătoreşti avem dreptul de acces la justiţie şi dreptul la justiţie care se opun dejuridicizării raporturilor, pentru ca în cadrul relaţiilor care intră în competenţa instanţei constituţionale avem principiul statului de drept şi al supremaţiei Constituţiei care se opun ca anumite raporturi să fie considerate ajuridice. Echilibrul puterilor constituite în stat se realizează atât de către controlul pe care-l exercită fiecare dintre acestea asupra celorlalte puteri cât şi prin rolul şi implicarea autorităţilor care nu fac parte din nicio putere constituită în stat, cum este instanţa constituţională.

Concluzia noastră nr. 1: Principiul statului de drept şi al supremaţiei Constituţiei precum şi principiul echilibrului puterilor constituite în stat realizat prin autorităţi publice care nu fac parte din nicio putere constituită în stat, se opun concluziei instanţei constituţionale de a considera că există raporturi politice care nu pot fi cenzurate de aceasta. Într-o democraţie constituţională elementele politice sunt cuprinse în cele juridice şi nu invers. Că este aşa rezultă şi din decizia instanţei constituţionale care spune despre sine că este un organ politico-jurisdicţional, ceea ce înseamnă că este aşa atât în ceea ce priveşte procedura de numire a judecătorilor cât şi în ceea ce priveşte funcţionarea acesteia, adică atunci când analizează neconstituţionalitatea legilor sau alte obiecţii de constituţionalitate. Pentru a evita doza de relativitate şi de subiectivism, despre care instanţa constituţională vorbeşte, democraţia constituţională a inclus aspectele politice în cele juridice, supunându-le controlului obiectiv şi tehnic. Doar societatea comunistă permitea atât juridic cât şi intelectual ca aspectele politice să aibă întâietate asupra celor juridice, respectiv cele din urmă să fie judecate după criterii politice. A trecut acea vreme, sau cel puţin aşa credeam.

Concluzia instanţei constituţionale nr. 2: Instanţa constituţională consideră că demersurile Parlamentului, de fapt ale majorităţii parlamentare, de suspendare a Preşedintelui, de revocare a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, a Preşedintelui Senatului sau a Avocatului Poporului sunt dincolo de posibilităţile de cenzură ale Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională când analizează interferenţa legiuitorului în cadrul propriei sale competenţe vorbeşte despre supremaţia Constituţiei dar atunci când trebuie să analizeze posibilitatea de cenzură a hotărârilor Parlamentului, posibilitatea de interferenţă cu suspendarea Preşedintelui republicii, sau de revocare a Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Senatului respectiv a Avocatului Poporului, spune că aceste situaţii se încadrează în sfera relaţiilor care scapă controlului Curţii Constituţionale.

Dincolo de caracterul sinuos şi contradictoriu al justificării constituţionale, trebuie menţionat şi faptul că această concluzie este greşită întrucât nu ţine seama de două aspecte: (a) Concluzia noastră nr. 1 – am arătat mai sus că nu este de dorit să ajungem vreodată să apreciem că există raporturi care nu pot fi cenzurate juridic, întrucât aceasta ar contraveni separaţiei şi echilibrului puterilor, supremaţiei Constituţiei şi statului de drept, care nu-i o utopie juridică ci o realitate concretă şi verificabilă imediat prin perspectiva efectivităţii drepturilor şi obligaţiilor; (b) Art. 64 alin. 2 teza 2) reglementează instituţia Preşedintelui Camerei Deputaţilor respectiv al Senatului, ceea ce înseamnă că cel puţin supremaţia Constituţiei se răsfrânge asupra acestei instituţii. La fel cu instituţia Avocatului Poporului care este reglementată de art. 58, 59 şi 60 din Constituţie. Nu este admisibil juridic să spui că o instituţie juridică reglementată de Constituţie nu poate fi cenzurată de instanţa îndrituită să protejeze aplicarea acesteia.

Concluzia noastră nr. 2: Atâta vreme cât instanţa constituţională este sesizată cu privire la un incident relativ la o instituţie reglementată de Constituţie, este greu dacă nu imposibil din punct de vedere juridică să justifice o lipsă de competenţă pe acest aspect. Diferenţa dintre o societate democratică şi una totalitară este dată tocmai de posibilitatea unor instanţe judecătoreşti sau constituţionale de a verifica legalitatea sau constituţionalitatea tuturor relaţiilor sociale sau doar a anumitor relaţii. Prin felul în care Curtea Constituţională a distins între relaţii politice necenzurabile juridice şi relaţii verificabile juridic, aceasta a transformat România dintr-o democraţie constituţională într-un sistem totalitar constituţional. Nu poţi admite, rezonabil vorbind că există, democraţie doar pentru unii şi pentru alţii nu, căci aceasta-i esenţa democraţiei, anume intervenţia instanţei judecătoreşti sau a celei constituţionale.

Concluzia noastră finală: Culpa asupra acestui fenomen de politizare a aspectelor sociale revine clasei politice care prin presiunile pe care le exercită asupra instanţei constituţionale a determinat în aceasta trezirea instinctului de conservare, adică de derobare de la soluţionarea justă şi pe fond a incidentelor deduse judecăţii. De aceea avem nevoie de o independenţă reală pentru judecători, nu numai la nivelul sistemului ci şi la nivelul mental al politicienilor, pentru a evita crearea unei democraţii constituţional-politice. De aceea avem nevoie de o instanţă constituţională care să spună lucrurilor pe nume nu doar pe Facebook sau prin comunicate de presă.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Din moment ce CCR s-a pronuntat exclusiv asupra constitutionalitatii procedurii de suspendare, nu si asupra existentei unor indicii de incalcare grava a Constitutiei, rezulta ca nu ar fi trebuit sa se pronunte asupra legalitatii actului de suspendare, pana cand nu avea si indiciile incalcarii grave a constitutiei.

    Pentru ca ce fel de control de constitutionalitate este acela in care se verifica doar forma, nu si temeiul?

    Si totusi, CCR s-a pronuntat acceptand legalitatea suspendarii, ca si cum ar fi avut indicii privind fapta grava de incalcare a constitutiei. A creat practic o fapta!

    Prin urmare, CCR nu stie daca a fost sau nu incalcata Constitutia, dar poporul roman ar trebui sa stie. Adica, poporul roman ar trebui sa stie mai mult drept Constitutional decat CCR!!!!

    Ce fel de judecata a constitutionalitatii este asta? Pentru ce sunt platiti acesti judecatori? Doar sa analizeze proceduri si sa redacteze hotarari straluctioare din punct de vedere al exprimarii juridice?

    Pai, mai bine se exprimau ca niste manelisti, dar judecau ce aveau de judecat – adica daca exista indicii privind existenta unei fapte grave de inclacare a Constitutiei. iar daca asta nu e treaba lor, care e atunci? Sa vada daca sunt hartiile semnate in original?

    In aceste conditii, constatand ca judecata CCR nu foloseste, ma intreb daca nu cumva chiar ar trebui desfiintata CCR.

  2. Felicitari! Multe felicitari! Trebuie sa incepem sa nu ne mai ferim sa comentam, cu argumente si buna-credinta, hotararile instantelor. Iar punctul de vedere exprimat de autor merge la esenta problemei si este foarte util pentru o intelegere corecta si clara a realitatii. Cred ca acest articol ar trebui sa constituie o referinta si un punct de plecare pentru o rapida clarificare, fie si la nivel intelectual deocamdata, a acestor realitati care tin de esenta democratiei moderne liberale si de instrumentele juridice care o sustin. De asemenea, limpezirea relatiei dintre juridic si politic este nu doar utila, ci obligatorie. Apreciez si limbajul simplu si clar folosit de un profesionist care ar fi putut avea tentatia unor exprimari prea tehnice. In cateva comentarii la articolele domnului Vlad Perju (care pare un mare specialist), ii ceream sa faca exact aceasta analiza pe care autorul articolului a realizat-o astazi, insa a evitat. Am si o observatie: (din memorie) parca Iulia Motoc a facut totusi opinie separata in cazul demiterii Robertei Anastase.

  3. Asa cum observa si dl Vlad Ionescu, Iulia Motoc a facut opinie separata si la Decizie 729 din 9 iulie 2012 referitoare la demiterea Robertei Anastase. De altfel, concluziile articolului sunt asemanatoare cu opiniile ei separate; ex: in opinia separata la Decizia 370, Iulia Motoc arata ca CCR nu ar fi trebuit sa ignore, pentru considerente procedurale, gravele incalcari ale principiilor statului de drept.

  4. Revocarea abuziva a presedintelui Senatului putea fi stopata de Curtea Constitutionala, exista fundament constitutional pentru aceasta. De aici rezulta faptul ca puterea judecatoreasca din Romania nu este pe picior de egalitate cu celelalte puteri din stat (poate fi influentata de presiuni politice), probabil datorita modului in care sunt alesi judecatorii Curtii Constitutionale. „Spalarea pe maini” a Curtii Constitutionale in acest caz a avut ca efect „ungerea” unui presedinte interimar al Romaniei fara legitimitate.

    Argumente:

    Constitutia Romaniei:

    Art.81.(1) Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.
    Art.82.(1) Rezultatul alegerilor pentru functia de presedinte al Romaniei este validat de Curtea Constitutionala.

    Art.64.(2) Presedintele Camerei Deputatilor si presedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor.
    Art.98.(1) Daca functia de Presedinte devine vacanta ori daca Presedintele este suspendat din functie sau daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile, interimatul se asigura, in ordine, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.

    Regulamentul Senatului:

    Art.30.(1) Revocarea din functie a presedintelui Senatului poate fi propusa la cererea a minimum o treime din numarul total al senatorilor, in cel putin una din urmatoarele imprejurari:
    a) incalca prevederile Constitutiei;
    b) incalca grav sau in mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului sedintelor comune.

    Deoarece rezultatul alegerilor pentru functia de presedinte al Romaniei este validat de catre Curtea Constitutionala, inseamna ca Curtea Constitutionala este singura institutie in masura sa stabileasca legitimitatea presedintelui Romaniei.
    Revocarea din functie a presedintelui Senatului si alegerea unui nou presedinte schimba viitorul presedinte potential al Romaniei (conform Constitutiei).
    Pe cale de consecinta, la revocarea din functie a presedintelui Senatului, Curtea Constitutionala trebuie sa poata stabili legitimitatea acestui demers, in concordanta cu art.64(2) din Constitutie care spune ca presedintele Senatului (potentialul viitor presedinte al Romaniei) se alege pe durata mandatului Senatului si in concordanta cu art.30.(1), verificand daca acesta a incalcat prevederile Constitutiei sau daca a incalcat grav sau in mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului sedintelor comune.
    Legitimitatea presedintelui Romaniei (in functie, sau potential) este o problema care afecteaza „valori, reguli si principii constitutionale sau, dupa caz, afecteaza organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor statului” (dupa cum s-a exprimat chiar Curtea Constitutionala), asa ca Curtea Constitutionala este obligata sa se pronunte asupra legitimitatii acestui demers.

  5. Multumesc mult, articolul dumneavoastra ma ajuta sa deslusesc parte din intrebarile nascute din iuresul acestor zile. Luciditatea si pragmatismul, analiza tehnica echilibrata le primesc ca medicamente ale spiritului in psihoza colectiva care ne-a acaparat fara rest.

    Ma intreb cum se poate „forta” o asemenea lectura celor multi care “fac politica” emotional, cum se poate sa educi o masa care nu se lasa educata. Este demoralizator sa vezi cum lideri inteligenti si cultivati isi degradeaza discursul si renunta la argumente in favoarea mesajelor pompieristice din dorinta fireasca de a se intalni cu cei care ii vor vota. Este oare posibil sa ridici masele la nivelul exigenteler argumentului ori singura solutie pentru avizul electoral ramane degradarea care treptat conduce spre matrita polititicianului autohton.

    Asociez decizia de participare activa in politica romaneasca cu deplasarea pe termen lung intr-o tara exotica. Asa cum cu ceva timp inainte de plecare se recomanda controale medicale riguroase pentru a se certifica starea de sanatate si rezistenta a organismului precum si un set complet de vaccinuri, la fel si intrarea in politica trebuie pregatita riguros din punct de vedere epidemiologic si infectios.

    Trebuie gasit un set complet de vaccinuri, metode si tehnici de rezistenta si raspuns la infestarea cu coruptie, putere, limba de lemn si populism impreuna cu un sistem eficient (justitie, opinie publica) de excludere a corpurile infectate care prin proximitate contamineaza si putinele organisme sanatoase.

    Reflectiile de mai sus mi-au fost induse de iesirea la tribuna a unui politician pe care il admir si care ar putea impune o schimbare la nivel de principii, discurs si maniere in politica romaneasca.
    Ascultandu-i parte din ultimele discursuri am avut revelatia vulnerabilitatii sale si automat mi s-a activat instinctul de protectie. Oare cum ii putem proteja, cum ne putem asigura ca cei in care ne punem sperantele nu vor fi la randul lor contaminati, cum ii vaccinam, cu ce ii “echipam” ca sa nu cada prada epidemiei? Insist ca este o problema care ne priveste si pe noi, nu numai pe ei.

    Si de aici ne intoarcem la necesitatea de educare a unei societati blocata in umori si certitudini, altminteri intram in acelasi cerc vicios: fortam putinii politicieni de calitate sa se coboare pentru intalnirea cu noi. Din pacate de cele mai ori coborarea, degradarea este ireversibila.

    Solutia dupa mine ar fi articole ca acesta insa cum poti sa substitui acest tip de discurs cu cel de mare audienta la public de tip Mircea Badea? Cum poate fi inlocuit discursul pompieristico-penibil, indecenta si barbarismul cu echilibrul, luciditatea si profesionalismul ?

  6. Domnule Niculeasa,
    Am urmarit toata prezentarea dv. numai pe latura mea logica pentru a o intelege neavand pregatire juridica. Sunt de acord cu dv. Dar daca nu va deranjeaza intrebarea mea de profan, comentati va rog si pentru viitor posibilitatea reglarii acestor neajunsuri. Daca exista posibilitati de cenzurare a unor asfel de decizii la foruri internationale (ex. Comisia de la Venetia prin recomandari sau altceva ce eu nu cunosc…. ), revenirea prin rejudecare a unor spete similare sau altceva la care eu ca un necunoscator nu ma pot gandi.Va spun sincer ca eu am citit toate deciziile si motivarile CCR din ultima luna (referitor la aceasta suspendare ) si numai acel al saptelea simt mi-a spus ca ceva NU SE LEAGA. Sunt o cititoare constanta a legislatiei in general.Va multumesc si sincer astept un raspuns al dv mai degraba intr-un nou articol scris de dv.

    • Daca imi permiteti o parere. Eu cred ca o atitudine publica masiva, critica, in felul celei de fata, facuta si de persoane cu autoritate, prin care sa citim Constitutia intr-un mod cat mai apropiat de textele sale.

    • Va multumesc.

      Institutional nu cred ca avem mijloace de cenzura. Deciziile instantei constitutionale nu pot fi atacate. Solutia este de educatie fundamentala si de mentalitate.

  7. stimate domn niculeasa,

    doresc sa supun atentiei dumneaovastra doua conseciinte ce decurg din abordarea dumneavoastra:
    1. in cazul in care dau divort si ajungem la partaj, vorbind de un drept fundamental, si anume cel de proprietate, garantat de constitutie, inseamna ca as putea sa depun cererea de divort direct la curtea consitutionala, caci as putea fi lezat in dreptul meu fundamental.
    2. in cazul in care s-ar revizui constitutia, desigur, ca schimbarea ar fi neconstitutionala in viziunea curtii care este tinuta sa judece dupa vechea constitutie si nu dupa cea noua. cea noua trece prin parlament dar inca nu este in vigoare, poporul s-a exprimat, dar totul depinde de decizia curtii, care insa pe fundalul legii in vigoare (constitutia veche) nu poate decat sa o declare neconstitutionala pe cea noua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Madalin-Irinel Niculeasa
Madalin-Irinel Niculeasa
Madalin-Irinel Niculeasa este avocat specializat pe probleme de taxe, regulatory si drept constitutional, fiind doctor in drept fiscal. Timp de peste 11 ani a fost avocat si partener in firme de avocatura de prim rang din Romania. Autor a numeroase articole de specialitate si carti relative la taxe, drept administrativ, achizitii publice si contencios administrativ. Incepand cu anul 2012 este coordonatorul primului Boutique Law Firm din Romania specializata pe probleme de Tax, Regulatory and Litigators.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro