marți, martie 19, 2024

Cum va intra Ion Iliescu în istorie

Iată că s-a ajuns unde trebuia să se ajungă de mult timp: fostul președinte Ion Iliescu si aghiotantul său devotat, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, se confruntă cu acuzatia de participare si chiar de instigare la crime impotriva umanitătii. Cei care au promovat minciuna, turpitudinea și violenta, cei care au uzurpat puterea in acel tulbure si insangerat sfarșit de decembrie al anului 1989, autorii morali si chiar materiali ai sinistrei mineriade din 13-15 iunie 1990, vor fi trași la raspundere. Reiau aici un articol scris impreună cu politologul Marius Stan, apărut pe platforma „Contributors”. Ni se pare, autorilor, de o incandescentă actualitate.

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/ultimul-stalinist-ce-a-facut-ion-iliescu-pentru-romania-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/

„Pe 3 martie, Ion Iliescu, urmașul lui Nicolae Ceaușescu în fruntea României, cel care a patronat lichidarea, printr-un simulacru judiciar, a predecesorului său, în scopul de a salva ce se mai putea salva din moștenirile regimului comunist, împlinește 85 de ani. Ion Iliescu a fost de câteva ori președinte al țării. Primul său mandat a fost, neîndoios, unul contrarevoluționar, deci s-a constituit ca o strategie restauratoare menită să conserve privilegiile unei nomenclaturi inepte și cinice, iremediabil rapace și coruptă. În acei sașe ani, dominați de personalitatea de tip bolșevic a lui Ion Iliescu, premierii s-au numit Petre Roman, Theodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu. S-au încercat vagi reforme economice, dar ele au fost, practic, ucise în fașă. Confruntarea cu trecutul totalitar a fost refuzată în numele devotamentului pentru sarcinile prezente și viitoare.

Amnezia a fost instituită ca politică de stat. Orientarea politicii externe a fost, în cel mai fericit caz, neprietenoasă în raport cu Occidentul. Partidele istorice și societatea civilă au fost continuu calomniate și agresate. În iunie 1990, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și alți corifei feseniști au organizat o acțiune barbară de suprimare a protestului non-violent anticomunist. În istoria României, Ion Iliescu este indisociabil legat de fasciile minerești îndrumate de securiștii lui Măgureanu. Modelul politic al lui Iliescu a fost unul de tip sovietic, hrușciovist și, doar până la un punct, gorbaciovist. Idealul său politic, culmea “liberalismului” său, s-a numit perestroika. Dincolo de aceasta, se căsca abisul democrației pluraliste, o zona interzisă mentalului iliescian.

În 1996, Ion Iliescu, forțat și de presiunile externe, a acceptat, scrâșnind din dinți, alternanța democratică. Se prefigura o schimbare majoră în întreaga cultură politică a ceea ce până atunci nu fusese decât o pseudo-democrație, funciar și consecvent anti-pluralistă. Înfrățirea cu formațiuni extremiste gen PRM era proba că “social-democrația” iliesciană se reducea la un penibil simulacru al valorilor stângii anti-totalitare. Din păcate, acea renovare radicală așteptată de majoritatea cetățenilor acestei țări nu a avut loc în timpul președinției lui Emil Constantinescu. Serviciile secrete au continuat să se bucure de avantaje și puteri cu totul neconforme unui stat de drept. Primenirea clasei politice s-a petrecut strict superficial, cu prea puține consecințe care să ducă la creșterea gradului de încredere al cetățenilor în reprezentanții lor. S-au făcut unele progrese pe linia statului de drept și a justiției independente, dar vechile metehne au fost departe de a fi eradicate. Corupția a prosperat. În acei ani, Ion Iliescu a sabotat, cât i-a stat în puteri, orientarea pro-occidentală a lui Emil Constantinescu și a celor care îl sprijineau.

După revenirea ca președinte în compania lui Adrian Năstase (ajuns premier), Iliescu a încercat să se reinventeze ca imagine publică. A mimat o atitudine pro-NATO, s-a declarat chiar dezamăgit de întreaga experiență a comunismului în secolul XX. A vorbit, într-o carte de dialoguri cu unul din autorii acestui articol, despre un “bilanț global negativ” al comunismului. Dar nu a regretat niciodată public rolul său în mineriade, ostilitatea în raport cu valorile democratice, filosovietismul de-o viață, trecutul său de ideolog comunist. Dimpotrivă, a făcut tot posibilul pentru mistificarea și măsluirea rolului său în timpurile lui Gheorghiu-Dej (participarea la represiunile anti-studențești) și Ceaușescu (ministru al tineretului, prim-secretar al CC al UTC, secretar cu ideologia, prim-secretar PCR la Iași, etc). În decembrie 2006, s-a opus din răsputeri condamnării dictaturii comuniste ca ilegitimă și criminală, i-a numit pe membrii Comisiei Prezidențiale “un grup de scribălăi”. De-a lungul deceniilor scurse de la revoluția din decembrie 1989, a fost principalul artizan al mistificării și ocultării adevărului despre acel eveniment. A negat cât a putut natura anticomunistă a mișcării care a dus la prăbușirea regimului Ceaușescu. În vara anului 2012, i-a susținut pe puciștii Victor Ponta și Crin Antonescu.

La ora actuală, Ion Iliescu este omagiat de Victor Ponta și de ceilalți exponenți ai autoritarismului cleptocratic pe care îl numim pontocrație. I se aduc omagii pentru “tot binele” pe care l-ar fi făcut, pasămite, României. In realitate, Ion Iliescu este numele unui trecut de care România trebuie să se despartă. Un trecut persistent si toxic care a furat câtorva generații șansele de a trăi intr-o democratie veritabilă. Nu a fost un Imre Nagy sau un Alexander Dubček, ci un reformist din interior, suspicios în raport cu orice aduce a spontaneitate civică. Il inspăimantă tot ce i se pare spontan, se ferește de “forțele stihinice”. Este simbolul insuși ultra-centralismului birocratic. Ion Iliescu a fost politrucul tern al epocii comuniste, obedient, chiar servil în raport cu potentații epocii. Nu a mișcat în front, rezervele sale, atâtea câte au fost, erau de o eclatantă timiditate. Adică străluceau prin absență. Ion Iliescu este un dinozaur leninist, aparține unei specii de fapt stinse. Au apărut alte voci neo-leniniste, cu alte mituri și alte pasiuni (să ne gândim la “Syriza”, de pildă).

Leninismul lui Ion Iliescu este veșted, vetust, de un incurabil, frapant anacronism. Ca om politic, a făcut nespus de mult rău acestei țări prin obtuzitate, exclusivism și anti-democratism visceral. A eșuat la capitolul învățare politică, a rămas fidel unei formule mentale înghețată, rigidă, complet lipsită de viață. În fond, Ion Iliescu este ultimul stalinist, o relicvă a timpurilor terorii, minciunii și fărădelegii.”

Recomandări:

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/la-vache-sacree-ion-iliescu-plagiatorul-ponta-%C8%99i-cangrena-psd-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/ion-iliescu-si-discipolii-sai/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/scoala-falsificarii-ion-iliescu-si-spiritul-revolutiei-din-1989/

https://tismaneanu.wordpress.com/2010/12/09/mistere-vendete-tradari-despre-iliescu-si-ceausescu/

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Exista vreo proba in sprijinul afirmatiei: `În 1996, Ion Iliescu, FORTAT DE PRESIUNILE EXTERNE , a acceptat, SCRASNIND din dinți, alternanța democratică`.? Eu tin minte doar ca au avut loc alegeri pe care le-au castigat Emil Constantinescu si o cooalitie a Conventiei Democratice cu PD si UDMR. Vreti sa sugerati ca acea victorie electorala a fost parecum trucata prin presiuni externe ? Adica si aceea ?
    Mai tin minte ca in 1996 Iliescu a plecat pur si simplu de la Cotroceni si pana prin 1998 nici nu s-a mai auzit despre el sau PSD. Este adevarat insa ca la un an dupa victoria non PSD istilor din 1996 au inceput sa se auda scrasnete de dinti . Dar nu erau ale PSD istilor ci ale taranistilor pe masura ce un tanar NUMBER TWO din PD ul foarte de stanga le darama doua Guverne Ciorbea succesive si le trimitea partidul – Partidul lui Maniu – in neant.
    Apoi victoria lui Iliescu la prezidentialele din 2000 nu mai poate fi in nici un fel catalogata ca PUCISTA , dupa cum nu se poate sustine in mod serios ca in acel ultim mandat Iliescu doar `A MIMAT o atitudine pro-NATO`. A mimat ? Pentru numele lui Dumnezeu, la intrarea Romaniei in NATO Presedintel Romaniei era ILIESCU , iar Premier eera Nasttase.

      • In 1999 Iliescu era in opozitie si era intrucatva normal sa fie impotriva guvernului.
        Sunt de accord cu Mihai ca a spune ca alegerile in 1996 au fost impuse este dincolo de limitele jocului democratic. Am stat atunci aproape toata ziua la coada la ambasada din Paris ca sa votez Constantinescu. Din pacate, Conventia nu si-a putut realiza programul pentru ca a fost sistematic carotata de PD in frunte cu Basescu. Asta asa ca sa ne aducem aminte.

        Si pentru ca tot ne postati linkuri la chestii mai vechi pe care le-ati scris, poate ne postati si linkul la cartea pe care ati scris-o cu Iliescu in 2003-4. Asa, doar ca sa respectam adevarul istoric.

        Stiu ca o sa ma cenzurati, dar mai incerc. Ce sa fac. Nu este normal, ca intelectuali ce suntem, sa fim intotdeauna de accord.

        Cristian Apetrei

        • Aveti argumente, altele decat propaganda antenista (de fapt nici de aia) ca Basescu a erodat nu stiu ce reforme sau program?
          Nu-mi amintesc mult din acea perioada, eram mai mic…dar un lucru mi-l aminstesc: Basescu, pe atunci minstru al transporturilor fata in fata cu grevistii de la CFR care se opuneau reformelor si stateau in greva. Basescu la Gara de N spunandu-le clar ca nu cedeaza. Eu am perceput acel lucru ca pe o incercare de reforma si nu ca o opozitie la reforma. Dar, ma rog…poate eram mic si nepriceput.
          PS. Daca e sa blamam ca unele factiuni din guverne ar fi vinovate de neaplicarea programelor, atunci Basescu si PDL-ul ar trebui exonerati de orice responsabilitati. Ei au guvernat singuri NICIODATA. Daca acea coalitie cu UDMR si UNPR insemna guvernare PDL…ma rog.

      • MIHAI 2 are dreptate in anumite cazuri, dle. Tismaneanu. In mod tipic, din nenorocire, pentru dvs., totul e negru, sau totul e alb. In anii 90, cand in Serbia sau Croatia opozitia a castigat alegeri locale in orase mari, Milosevic si Tudjman au impiedicat-o sa vina la putere. In ’92 si in ’96, cand opozitia a castigat orase mari in Romania au fost lasati sa vina la putere. Cand Iliescu a pierdut alegerile nationale din toamna ’96, el si-a acceptat infrangerea (Milosevic in schimb a rezistat).. Iliescu „stalinist” in perioada post-comunista? Sa fim seriosi Stalinism fara lagare pline de oameni nevinovati si fara munte de cadavre nu exista. Romania in perioada de 1990-1996 era, fara indoiala, un „illiberal democracy” dar n-a fost in nici un caz un regim stalinist. Despre NATO: fapte dle Tismaneanu, nu vorbe…vorbe in opozitie nu sunt acelasi lucruri ca fapte la putere. Sigur, timp de 4 ani, Iliescu numai „a mimat” o atitudine pro-NATO. Sunteti din nenorocire foarte subiectiv, Cateva fapte din perioada 2000-2004

        2001

        May 2001 – The North Atlantic Council – Romania meeting aimed at assessing progress made in fulfilling the objectives of the Annual National Plan of Preparation for NATO Membership, second cycle.

        May 2001 – EAPC Ministerial Meeting, Budapest

        September 2001 – The Parliament decides with an overwhelming majority that Romania will participate, as a de facto NATO ally, in the war against international terrorism, through all means, including military ones. In the event of a NATO request to such effect, Romania will grant access to its airspace, airports, land and sea facilities.

        2002

        January 2002 – Supreme Allied Commander Europe, General Joseph Ralston, visits Romania, noting the progress made in the reform of the military field.

        March 2002 – The „Spring of New Allies” Summit of the NATO candidate countries takes place in Bucharest.

        April 2002 – The North Atlantic Council – Romania meeting. The latest progress made by Romania in fulfilling the objectives of the Annual National Plan of Preparation for NATO Membership, third cycle, was reviewed. The Romanian delegation was led by the Prime Minister, Mr. Adrian Nastase.

        April 2002 – Meeting between President Ion Iliescu and NATO Secretary General Lord Robertson, in Brussels.

        May 2002 – EAPC Ministerial meeting in Reykjavik.

        21 November 2002 – Prague NATO Summit – Romania is invited to start accession talks.

        2003

        9 January 2003 – Second round of Romania’s accession talks to NATO takes place in Brussels

        27–29 January 2003 – NATO’s experts teams on defence, security and economic affairs visit Romania

        18 February 2003 – SPC(R) + Romania meeting takes place in Brussels. Romania’s calendar for finalizing the reforms is addressed.

        3 March 2003 – NATO Secretary General, Lord George Roberston, visits Romania

        21 March 2003 – The Romanian Minister of Foreign Affairs writes to NATO Secretary General, confirming Romania’s willingness and capacity to meet the obligations and commitments required for NATO membership. Romania’s calendar for finalizing the reforms is attached to this formal letter.

        2004

        26 February 2004 – The Parliament of Romania unanimously passes the law on accession to the North Atlantic Treaty.

        1 March 2004 – The law on accession to the North Atlantic Treaty is promulgated by President Ion liescu.

        4 March 2004 – Mr. Ion Iliescu signs Romania’s accession instrument to the North Atlantic Treaty

      • Poate ca a mimat atunci in 1999, cand cu actiunea militara NATO in Serbia.
        Cand e vorba despre un personaj complex, putem alege intotdeauna ce sa credem.

  2. Am inteles ca doar in urma unei decizii CEDO, Parchetul dlui Nitu a dat curs dosarului.
    Nu stiu daca si alte popoare au vorba magica „mai bine mai tirziu decit niciodata”.
    Dar acest „mai tirziu”, aceasta tergiversare dupa alta vorba „boala lunga, moarte sigura”, cred ca a vut suport de undeva.
    Contrar cerintelor dintr-un anumit timp:
    https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/videos/vb.361235817223309/1011946312152253/?type=2&theater
    A trebuit sa intervina CEDO? dece?

  3. Acum, daca s-a ajuns cu cazul mineriadei din `90 la tribunal, ce au de spus ziaristii care le cintau Ode minerilor plantatori de panselute?
    Da, ziaristi inca in viata si mari formatori de opinie :P
    Incitarea la ura si violenta s-a facut si prin scrisul lor.

  4. Nu e vorba de CRIME ci de INFRACTIUNI impotriva umanitatii, formulare tipic brucanist-sidoroviceasca – in realitate doar traducerea formulei bolshevic-staliniste prin care venitii pe tancurile sovietice vroiau in anii 45-47 sa lichideze – buna, rea – clasa politica romaneasca a vremii. Rar o asa prostie, daca nu e facuta intentionat de securistul Nitzu pentru a-l victimiza pe Iliescu acuzat de o asemenea aberatie. Ce e aia UMANITATE? omenirea toata? umanismul? ceatza totala. Pun pariu ca daca ar fi condamnat si apoi ar candida la presedentia Romaniei Iliescu ar fi reales cu peste 50% din voturi. Plus ca ne facem de ras in fatza lumii civilizate cu asemenea acuzatii prostesti. Altfel ar fi stat lucrurile daca acuzatiile ar fi fost concrete: instigare la vatamare corporala de exemplu. Circ, circ, circ.

    • …si mintile cele mai lucide pot avea clipe de ratacire.
      Chiar dvoastra, @ lucid, sinteti unmanitatea, o parte a ei.
      Iar daca au fost omoriti oameni, cum sa le spui doar infractiuni?
      -„Altfel ar fi stat lucrurile daca acuzatiile ar fi fost concrete: instigare la vatamare corporala de exemplu. Circ, circ, circ.”
      Ati citit dosarul?
      Pareti avocatul diavolului.
      NB,
      referitor la Nitu, am si eu aceleasi indoieli, si nu cred ca fara decizia CEDO ar fi urmat aceasta punere sub acuzare. Caci au trecut doi ani peste termenul promis, vara lui 2013.

      • @victorL

        „ …si mintile cele mai lucide pot avea clipe de ratacire.
        Chiar dvoastra, @ lucid, sinteti unmanitatea, o parte a ei.
        Iar daca au fost omoriti oameni, cum sa le spui doar infractiuni?
        -”Altfel ar fi stat lucrurile daca acuzatiile ar fi fost concrete: instigare la vatamare corporala de exemplu. Circ, circ, circ.”
        Ati citit dosarul?
        Pareti avocatul diavolului.”

        Nu pare , chiar este un reprezentant tipic al mentalitatii securiste prin dezinformare, diversiune si atac la persoana ( exceleaza in tupeu, insulte si perversiune morala ) respectiv genul care uraste visceral adevarul si mentalitatea democrata. Explicatia a oferit-o singur mai demult , mediul din care provine este unul dintre cele mai toxice din Romania dar care crede ca trebuie sa ramana si acum un „reper moral ” :

        lucid spune:
        09/08/2013 la 0:18
        Exact asta am vrut sa spun despre Petresti – ca si nomenklaturistii erau diferiti in comportament uneori. Cu Ileana si Dodu am fost coleg la ‘generala” 146 din Panduri. La “Lazar” am fost patru ani cioleg de clasa cu Ghitza Bodnaras, pentru ca batranul Bodnaras a tzinut cu tot dinadinsul sa-l trimita la un liceu normal intr-o clasa normala. Cu Nicu am fost coleg trei ani la “fizica” si pot spune ca cel putzin in primii doi era si el normal. Elena il astepta seara dupa ora 19 cand se termianu cursurile vis-a-vis de facultatea care era pe colt, unde e acum doar matematica, intr-un Mercedes negru de tip vechi – gen anii 60, langa sofer, in dreptul unui camin pe Edgar Quinet. Culmea e ca treceau oamenii pe langa ea si nu stiau cine e, noi, colegii stiam de la Nicu. Ceauseasca a luat-o razna cam o data cu Nicu dupa faimoasa vizita in China din 1971. Pe Nicu l-au ajutat sa deraieze si Cornel Pacoste dar mai ales Ion Traian Stefanescu care veneau regulat la adunarile noastre de partid din momentul ce Nicu a devenit membru in anul II. Erau de o lingusatorie gretzoasa, asa ca potzi sa-l intzelegi si pe Nicu ca a luat-o razna, desi Donca il mai tempera oarecum. Cunoscandu-i pe totzi trei copiii Ceausescu trebuie sa remarc diferenta evidenta dintre Valentin – un om de deosebita calitate din toate punctle de vedere, Zoia – o femeie care vroia sa fie normala dar haituirea ei la ordinul – poate cu buna intentie, de mama grijule – Elenei i-a facut mult rau, si Nicu care dupa anul III a devenit ceea ce a ramas pana in decembrie 1989 – un derbedeu. Iar faptul ca in iulie 1972 a omorat cu masina in zona Statuii Aviatorilor o fata proaspat bacalaureata si capitanul din escorta a luat totul asupra sa ma face sa cred ca Dumnezeu nu lasa nimic nepedepsit pe lume.

    • „Nu e vorba de CRIME ci de INFRACTIUNI impotriva umanitatii, formulare tipic brucanist-sidoroviceasca – in realitate doar traducerea formulei bolshevic-staliniste prin care venitii pe tancurile sovietice vroiau in anii 45-47 sa lichideze – buna, rea – clasa politica romaneasca a vremii. Rar o asa prostie,….

      Plus ca ne facem de ras in fatza lumii civilizate cu asemenea acuzatii prostesti.”

      Minciuna sfruntata de tip bolsevic si diversiune si dezinformare tipic securista :

      „ Procurorii militari au decis, după schimbarea încadrării juridice, continuarea urmăririi penale a lui Ion Iliescu, sub aspectul săvârșirii de „Infracțiuni contra umanității”.
      Infracțiunea pentru care este urmărit penal fostul președinte, prevăzută în Noul Cod Penal, una deosebit de gravă, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 până la 25 de ani. Potrivit procurorilor militari, faptele de care s-ar face vinovat Ion Iliescu sunt prevăzute la articolul 439, cel numit „Infracțiuni contra umanității”, la alin. 1, lit. a, g și j:
      (1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapte:
      a) uciderea unor persoane;
      g) vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane;
      j) persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios, sexual, ori în funcție de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional.”

  5. Domnule Vladimir Tismăneanu,

    Vedeți, vă rog, pe blogul meu articolul cu privire la dezinformarea și manipularea de azi cu privire la acuzarea dlor Ion Iliescu și Virgil Măgureanu.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  6. poate n ar fi stricat sa spuneti ceva atunci sau acum despre „ievenimentele de la Tg Mures ”
    initiatorul revoltei anticomuniste este azi un tradator,iar idealurili revolutiei din 89 sint si au ramas si azi ale psd,cum spunea tovarasul iliescu la congresul lor recent

  7. Și-au bătut joc de o țară întreagă. Iliescu este vârful iceberg-ului, grupul de gropari ai țării este în realitate vast. De notat este faptul că nici Iliescu nici adepții lui nu ar fi putut supraviețui timpurilor și schimbărilor inevitabile venite din vest dacă nu ar fi putut capitaliza pe lipsa de instrucție generalizată și credulitatea românimii. Tot ceea se s-a întămplat în ultimii 26 de ani descrie perfect chestia cu „s-a lucrat cu materialul clientului”. E o vorbă în inginerie care spune așa: garbage in, garbage out. Bilanțul administrațiilor „libere” este deprimant: o clasă politică la înălțimea genunchiului broaștei, instituții corupte care lucrează împotriva cetățeanului, partide politice care operează pe calapodul cartelurilor sud-americane și o crasă nesimțire care emană prin toate canalele media, cu câteva excepții firave și notabile. Asta e! Poate pentru generațiile viitoare mai există o șansă.

  8. Disocierea de Iliescu nu corecteaza derapajele sociale care s-au creat si care vedem ca isi schimba doar forma: Ponta, Dragnea … Mentalitatea si decrepitudinea au ramas aceleasi: acapararea puterii prin orice mijlloace pentru a apara pe de o parte pe marii corupti care au devalizat statul si pe de alta parte de a continua practicile care i-au consacrat.

    As adauga ca in plus fata de metodele folosite in perioada comunista: propaganda si dezinformare care inca sunt proliferate la o scara cred ca nemaintalnita in nici o alta tara fosta comunista, au aparut metode si practici noi atat in spectrul ideologic cat si tehnologic precum si o politica activa de deculturalizare si indobitocire a oamenilor.

    Sigur practicile isi arata limitele atat din punct de vedere al metodelor adoptate cat si al efectelor concrete dar ce ramane este anvergura si organizarea aparatului de propaganda si dezinformare precum si legaturile cu clasa politica si institutii cheie care este in sine ingrijoratoare si arata monstruozitatea si simulacrul pe care il promoveaza si traiesc unii oameni.

  9. Prea putin, prea tarziu. Chiar daca vor fi condamnati, nu cred ca vor face inchisoare. Si chiar daca vor face inchisoare, la varsta lor nu prea mai conteaza.
    A trecut prea mult timp. Pentru tinerii de azi, Piata Universitatii si Mineriadele nu inseamna nimic. Pentru acesti tineri, domnul Dragnea poate parea sincer si bine intentionat, atunci cand anunta un moment de reculegere pentru victimele comunismului.

    Pentru tinerii nascuti in anii ’80, ’90, comunismul este o notiune goala de continut. Cam cum era capitalismul despre care citeau elevii, in cartile de istorie ale anilor ’70-’80…
    Cred ca platim un pret urias, ca natiune, pentru ca nu am putut intelege, la momentul potrivit, cat de important era „punctul opt”. Fiecare dintre cei ce au trait, constient, momentele inceputurilor post-decembriste trebuie sa gaseasca macar un tanar caruia sa-i explice ce a fost, atunci. Trebuie sa convinga macar un tanar sa viziteze si sa inteleaga Memorialul din Sighet.

    Date fiind cele scrise mai sus, cred ca, totusi, imaginea unor Iliescu, Magureanu (si altii), iesind din duba cu catuse la maini, ar mai alina, putin, niste rani vechi. Si ar putea prilejui adanci reflectii la adresa ciclurilor vietii – poate chiar similitudini cu un personaj ce-si aranja caciula „de astrahan”, coborand dintr-un TAB…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro