joi, martie 28, 2024

Curăţenie in justiţie

Poate vă mai amintiți de celebrul dosar al senatorului Voicu – acela care avea în bu­zunarul de la piept judecători de la ÎCCJ. Una dintre vorbele spuse cu năduf de dom­nul Voicu a fost aceea că nu doar el face așa ceva, cu alte cuvinte, că există și al­te rețele în justiția română care își văd de treabă ne­stingherite, aranjând do­sa­re pe bani și alte favoruri. S-a vorbit atunci mult, dar cam degeaba, despre vul­ne­rabilitățile sistemului de alo­care aleatorie a dosarelor la judecători (Societatea pentru Justiție a explicat pentru HotNews încă din 2008 că se pot dirija dosarele spre judecători con­venabili). Niciuna dintre verificările efec­tuate de Inspecția Judiciară nu a con­fir­mat bănuielile privind manipularea siste­mului în folosul unora. Nimeni – jude­că­tori, grefieri sau avocați – nu știa nimic des­pre aceste lucruri, nicăieri nu se în­tâm­pla așa ceva – practic toți cei care spuneau că sistemul e șubred vorbeau prostii, pen­tru că, nu-i așa, verificările Inspecției Ju­diciare nu au confirmat nimic.

A trebuit să vină tot DNA să adune probe într-un dosar penal, ca să ne lămurim că cei care spuneau că avem probleme nu vor­beau prostii și că toți ceilalți băgau dis­cret murdăria sub preș, protejați fiind de această Omerta generalizată. Acum nu se mai poate nega faptul că dosarele impor­tante pot fi direcționate către judecători pe care avocații îi cunosc și îi pot corupe și avem și mercurialul șpăgilor care se iau pentru eliberări condiționate. Vedem că sis­temul are și un cod al onoarei – dacă ju­decătorul nu reușește să rezolve dosarul, dă banii înapoi interlopului. Încă o dată con­statăm că în România nu funcționează politicile pre­ventive, pentru că ni­meni nu vrea să curățe pro­pria ogra­­dă – ar fi putut să o fa­că CSMșiInspecția Ju­di­ciară și nu am mai fi ajuns azi să avem ju­de­că­tori în arest preventiv. Sin­gurul lu­cru care func­țio­nează es­te com­baterea co­rupției prin mij­­loace penale și admi­nis­trative (adică DNA și ANI), fapt ce ne pune mereu în de­za­vantaj față de cei care încalcă legea și care sunt mult mai mulți de­cât ar putea an­che­ta sau verifica aceste structuri spe­cializate. De fapt, asta e ma­rea diferență între Ro­mânia și țările mai curate decât noi – aco­lo prevenția merge pen­tru că șefii de ins­tituții vor să pună or­dine în felul în care funcționează instituția lor. Si­gur, pot exis­ta și excepții, situații în care șeful ins­ti­tuției chiar să nu știe des­pre ceea ce se întâmplă sub el, dar mă în­treb dacă e cre­dibil că, în cazuri similare celui de la Bu­curești, este cu putință ca șeful ins­tanței să nu știe despre cum func­țio­nează rețeaua de corupție în respectiva ins­tituție.

Poate că ăsta este prilejul de care aveam ne­voie pentru a declanșa proceduri ample de control la instanțe, care să ne lă­mu­rească prin ce minune a tehnicii anumiți ju­decători cunoscuți pentru soluțiile stra­nii pe care le dau în dosare primesc ale­ator dosare extrem de importante și cum se face că dosarele baronilor locali nu au nici acum, după mai mult de 5 ani de la sesizarea instanțelor, o primă soluție. Exis­tă și în justiție, ca de altfel în orice alt do­meniu, zone vulnerabile la corupție: do­sarele penale cu oameni importanți, eli­be­rările condiționate, marile dosare eco­no­mice, marile dosare în care zona privată se află în conflict cu statul (contenciosul ad­ministrativ) și marile dispute co­merci­ale. Atenția presei este axată mai mult pe do­sarele penale cu nume sonore, însă lu­cruri la fel de interesante s-ar putea des­coperi dacă s-ar urmări și celelalte zone vulnerabile.

Partea bună în această poveste urâtă este că în continuare avem instituții care își văd de treabă și anchetează dosare com­plicate. Nici DNA, nici ÎCCJ nu dau semne că ar ceda presiunilor la care sunt supuse în aceste zile. De fapt, asta e marea reușită a acestor ani: că avem magistrați curajoși care anchetează fără inhibiții pe toată lu­mea. Îngrijorarea ține de viitor, mai exact de cine va ajunge în fruntea acestor ins­ti­tuții. Nu vrem niște marionete care să răs­pundă la comenzi politice, nici personaje care au cunoștințe profesionale apro­xima­tive, astfel încât nici nu ar mai fi nevoie să sune telefonul pentru că, oricum, calitatea dosarelor care ar merge în instanțe ar fi în­doielnică. Doamna Pivniceru pare să se fi re­laxat acum, că pleacă la Curtea Cons­ti­tuțională – de altfel asta a fost de la bun în­ceput funcția râvnită de actualul mi­nis­tru al Justiției. Pentru a o obține a trebuit să încerce amplasarea unor oameni ma­nipulabili în vârful Parchetului General și al DNA și să facă o mică revoluție înCSM. Prima nu i-a ieșit, a doua, da. Se pare că o rată de succes de 50% e suficientă pen­tru obținerea recompensei.

Oricum, problemele rămân și după ple­ca­rea doamnei Pivniceru, iar de la noul mi­nistru al Justiției cerem tot ce am cerut și până acum: în fruntea DNA și DIICOT tre­buie să ajungă oameni care au demonstrat până acum că nu se tem să facă dosare mari de corupție și de criminalitate or­ganizată, iar noul procuror general tre­buie să demonstreze că are o viziune am­plă despre reformarea Ministerului Pu­blic, în prezent sufocat de dosare și care în curând va trebui să facă față intrării în vigoare a noului Cod Penal și a noului Cod de Procedură Penală. Nu ne permitem să-i pregătim la locul de muncă pe șefii celor mai importante structuri din Mi­nis­terul Public.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

    • Poate bloca cineva numirea unui magistrat corupt la CCR ?
      Toata lumea stie ca MP a aderat la un grup infractional organizat, ca este complice la lovitura de stat de anul trecut, la fraudarea masiva a Referendumului, la favorizarea infractorilor, prin acele propuneri penibile pentru conducerea Parchetului General si DNA, prin tergiversarea unor noi numiri.
      MP, si niciun alt magistat corupt sau coruptibil, nu trebuie sa poata ajunge la CCR.
      Adevarata Societate Civila trebuie sa se mobilizeze, sa gaseasca modalitatile legale, prin care sa blocheze numirea unor magistrati corupti sau coruptibili la CCR, dar si la Parchetul General, la DNA si la DIICOT.

  1. Frumos si real articol, insa pe moment trebuie sa intelegem sa va fi extrem de greu sa fie efectuata o schimbare fundamentala.
    Pana nu vom intelege si, mai ales, vom accepta ca tinta noastra trebuie sa fie sistemul de invatamant si de educatie este cert ca fondul problemei nu se va schimba nicio peste 50 de ani. Si aceasta intrucat cei ce formeaza statul roman astazi nu sunt altii decat insusi poporul, a carui calitate o gustam cu totii din plin.
    De cealalta parte nu se vorbeste deloc de plangerile si dosarele ce stau in sertare, inclusiv la DNA, ori de magariile ce se intampla in parchetele obisnuite.
    Nemaidiscutand de faptul ca in afara de infractiuni flagrante niciun magistrat nu a fost „deranjati” ca urmare a grosolaniilor cuprinse in hotararile judecatoresti, aspecte de care vorbiti si Dvs.
    Poate, odata si odata, vom intelege dracului cat de catastrofal a fost comunismul ce a reusit sa spulbere orice urma de buna cuvinta si decenta.

  2. Ura, Ura, Ura !!! De 3 ori URA. Nu ura de clasa ci, stiti voi … URA. Se face curatenie. Korekt. A venit primavara si justitia s-a inarmat cu mopuri, tarnuri, maturi, carpe de praf, lavete, etc … Am auzit ca au luat si utilaje de tocat crengi. Asta inseamna ca urmeaza marea taiere a copacilor de crengi si daca suntem ecologisti le tocam nu le mai ardem ca sa nu se faca fum si sa poluam. Dar ce facem cu tocatura?!. Daca o folosim ca ingrasamant ramane ciuperca aia a coruptiei si nu facem altceva decat sa ingrasam pamantul cu … ciuperca aia …

  3. Justitia este principala vinovata pentru intarzierea economica a Romaniei si pentru prabusirea standardelor morale a societatii. A acceptat sa fie controlata politic si astfel a „luptat” pentru perpetuarea coruptiei. Daca justitia isi facea datoria, nu era posibil jaful care se intampla in Romania de la Revolutie pana in ziua de azi, cu consecinte dramatice pentru nivelul de trai a majoritatii populatiei.

  4. Stimata doamna

    Am citit articolul dvs si cea ce am constatat acum multi ca si simplu cetatean la prima si ultima mea intrare intr-un tribunal ; si anume.

    Romania este trasa inapoi de la dezvoltare de catre acest sistem total neperformant, care nu este in sprijinul oamenilor, a dreptatii , care ca si orice alt sistem se protejeaza prin oamenii ce lucreaza in interior . Sistemul este astfel conceput incit sa apere infractorii, coruptii prin legile si mecanismele proprii.
    Cea ce faceti dvs si alti este doar o mica reasezare pe un fagas normal cit de cit pt putin timp dar ramane tot o cirpeala -scuze de cuvint – . Solutia ar fi schimbarea radicala a acestui sistem de sorginte francofona . Nu spun ca sistemul anglo-saxon , cu jurati nu are inconvenientele lui dar nici pe departe nu se compara cu cel actual , romanesc .
    Atita timp cit legile sint facute de cercetati penal in parlament si aplicabile cetatenilor onesti , ce fel de legi sint acestea ? Din ce stiu legea trebuie aplicata ” in litera si spiritul ei”, care spirit ?
    N-am auzit nici o asociatie din domeniul juridic sa faca ceva pentru a se curata sau a indrepta sistemic cea ce nu functioneaza . Avocatii nu se dau in git unii pe altii – sa-mi fie iertat dar cu mina pe inima cred ca cca 10 % din sint cu adevarat avocati iar restul isi bat joc de clienti – . Procurorii NU iar judecatorii – aici e buba mare – , nici atit .

    Nu apare nici intr-o lege sanctiunii financiare, penale pentru faptul ca un judecator a dat o sentinta proasta , nici un judecator nu plateste , in schimb plateste un om amarit , nevinovat . De ce ?
    De ani de zile tot aud de mica reforma in justitie , de scurtarea termenelor dosarelor, de uniformizarea sentintelor in dosare similare dar … nimic nu se intimpla

    Si atunci va intreb retoric cum se va produce o schimbare in bine a sistemului ???

    As completa cu rugaminte la dvs . Faceti un exercitiu si incercati sa scoateti dintr-o lege cuvintul POATE, eventual inlocuiti-l cu TREBUIE si observati ulterior transformarea acelei legi .

  5. aveti perfecta dreptate in ceea ce spuneti ,insa din pacate voci ca dumnevoastra sunt rare in aceasta tara unde a fi hot si spagar este o virtute iar corectitudinea o prostie,iar cel mai grav este ca acest lucru se poarta si in justitie unde judecatorii trebuie sa fie dumnezeii societatii.Mult succes in continuare .

  6. CSM este infiintata sa acopere magariile sistemului de justitie. Desi am semnalat ca un numar de 6 dosare consecutive au fost dirijate catre acelasi complet de recurs la Curtea de Apel Pitesti, CSM mi-a raspuns ca totul a fost in regula.

  7. Nu este „o minune a tehnicii” – este o minune a proastei implementari a tehnicii si a procedurilor de control interne.

    Va explic TOT: cand se introduce o actiune, dupa etapa fizica, pe care o numesc „da hartia, ia stampila” (cand vine avocatul sau urca dosarul de la instanta inferioara, se introduc datele in calculator pentru efectuarea repartizarii aleatorii. Buuuun, nimic de zis pina aici. Daca dupa repartizarea facuta de calculator pt un dosar / actiune cu dedicatie ea NU ajunge la completul spagar, eu, grefierul care scriu de mana copertile dosarelor, scriu coperta pt completul la care VREAU eu / STIU eu ca trebuie sa ajunga (in acest moment am deja portofelul gros) si pun actiunea in acea coperta.

    Nu exista control sa vina sa printeze lista de repartizare a calculatorului si lista cu completul la care a ajuns dosarul. Simplu nu ? Nici macar n-a trebuit sa invat programare sau sa umblu la soft. Asta mai lipsea.

    Asta e, rotitzele mici fac profiturile mari: oameni suntem, nu ?

    • ” Nu este “o minune a tehnicii” – este o minune a proastei implementari a tehnicii si a procedurilor de control interne. ”

      ” Prosta implementare a tehnicii si a procedurilor de control interne ” este numai un eufemism pentru infractiunea ( de stat ) calificata si cu voie de la sef ( nimic nu misca in frontt fara aprobarea lui ) , plus rea-vointa.

      Sistemul este vechi de cand lumea : daca mergeti la ITM, Casa de Pensii, etc, de la ghiseu vedeti numai calculatorul functionarului si cana cu cafea, dar daca ati fi in birou langa el ati vedea registrul de intrari-iesiri ( „cu regim militar”(sic!) ) dar in care se scrie cu mana , iar daca ajungeti in birourile de la Casele de Pensii vedeti ca functionarii pot avea inca un fel de caiet studentesc in care scriu cu pix-ul, deci tot „manu propria” ramane piesa de rezistenta in sistem.

      In sfarsit, oricate calculatoare vedeti intr-un sediu chiar nou, trebuie sa va orientati rapid dupa …secretare, grefier(e) si soferi. Ele raman constante de baza fara de care nu poate misca nimic .

  8. O completare: evident ca exista DE LA INCEPUT (inceputul sistemului de repartizare aleatorie) o solutie simpla, dar, cum se spune la noi „nu SE dorea acest lucru” Solutia de repartizare aleatorie a calculatorului trebuie inscrisa intr-un „log” accesibil pe internet, pt oricine fara NICI O posibilitate de umblat la butoane.

    Nu, pt mine nu e nici o problema: tocmai mi-am terminat casa, banii de studii pt copii sunt la cutie, le-am cumparat la amandoi masina, cred ca am sa dau X5 pe un Logan ca bate mai putin la oki si in curand ne vom recapata pensiile „categoria magistrati”. Va pup si o zi buna la toti.

    • As avea o intrebare . In baza carei legi a fost facut si implementat sistemul ECRIS ? Ce lege sau Hot de Ministru reglementeaza implementarea acestui sistem .
      Multumesc

  9. Lupta actuala impotriva coruptiei este similara luptei impotriva mentalitatii burgheze de acum o jumatate de secol. Parca si acum un secol si jumatate cineva lupta, „si dai si lupta, ce mai neicusorule”…Adica suntem intr-un penibil secular. Cred ca daca am avea putin bun simt si oleaca de responsabilitate institutionale lucrurile ar merge de la sine. Nu inteleg de ce nu pot demite ceea ce am ales, nu inteleg de ce nu pot ataca o decizie a oricarei autoritati daca consecintele acesteia sunt vadit paguboase, ba uneori criminale. Nu inteleg de ce trebuie sa aleaga in locul meu altcineva pe cel care vegheaza la linistea publica, in speta politistul, si pe cel chemat sa arbitreze diferendele dintre mine si un alt cetatean adica judecatorul. Pana cand cetatenii nu vor avea decizie si control in spete care-i privesc imediat, orice „lupta” este daca nu o smecherie, o cheltuiala prosteasca de resurse.Ramanem o tara de prosti guvernata de golani.

  10. Cum facem sa vedem de cate ori si-au depus dosarul penabilii importanti, gen Voiculescu. Va rog, haideti sa vedem, ce dosare au fost depuse de mai multe ori si la ce procurori au ajuns in cele din urma!

  11. Câtă vreme personaje ca şi cel care s-a autorecomandat, John pentru Prieteni şi Ghiţă pentru inamici(observaţi abordarea de cowboy, Cel Bun, Cel Rău) sau Codrin Ştefănescu( kosonii şi gustul pentru artă par preocupări comune cu cele ale fostului Premier..sursa banilor) consideră România propria lor moşie administrativă fără să fie măcar incomodaţi…nu prea sunt şanse în Justiţie. Problema e că nu realizează ei însăşi că sunt parte a unui sistem pervers, se văd mai degrabă cavaleri ai dreptăţii, când în realitatea sunt cei care au încălcat repetat legile fără să aibă consecinţele legale.

  12. Da’ la dl. Becali cum a fost? Bagau aia acelasi dosar de cinci ori si tipa calculatoru’ acelasi complet.
    Nu cumva …
    Dl. Becali, sunteti iarasi plecat? Aveti emotii?

  13. frumos articol, bine punctat (sefa institutiei si sefa ministerului…:) )

    Totusi, as avea o nuanta de precizat. Stiti ca sefa institutiei nu are in atributii / competente legate de modul in care se judeca in respectiva instanta?

    Pentru aceste aspecte cred ca trebuie sa se semnaleze, CSM-ul, prin inspectia judiciara. Sa ne raspunda noul CSM ce a facut ca inspectia judicara sa caute acei judecatori si procurori care nu-si fac treaba sau care si-o fac incorect. In sistemul lor Ecris, orice dosar este inregistrat. Se poate stii cate decizii ale unui judecator au fost casate, cate dintre ele datorita nemotivarii acestora sau a altor cauze. Totodata, poate ne spune noul CSM cate astfel de inspectii au avut loc. Poate ne spune ce a facut fiecare inspector de la inspectia judiciara. Cum si-a meritat salariul de magistrat (nu pot presupune ca doar „au fugit” de volumul mare de lucru din instante si parchete).

    poate reuseste noul CSM cu Dumbrava (ref la mandatul sau) si Stanciu sau noul vice „in frunte” sa ne lamureasca cu aceste aspecte. Poate reusesc judecatorii sa fie intr-adevar obiectivi si sa nu mai reactioneze emotional la faptul ca presedinte al CSM a fost ales un procuror (magistrate) ce poate oricand sa devina judecator.

    [Oare nu se pot solicita astfel de informatii in baza accesului la informatii publice (nu vreau sa-mi spuna public cine ce si cum … ci doar daca sunt si daca da, care este statistica)]

    Poate astfel, CSM nu mai reactioneaza ca un sindicat iar judecatorii nu se mai comporta ca niste sindicalisti. Poate reusim … Bafta!

  14. Stimata doamna Laura Stefan,

    In mod obiectiv , pentru cetateni cea mai importanta realizare a justititiei este aceea ca desi se confrunta chiar si acum cu probleme extrem de grave ( cf: omerta generalizata & „codul onoarei”,etc. ) este totusi singurul sistem functional din societatea noastra care ar putea reda increderea oamenilor in lege, dreptate si normalitate sociala.
    Recent, poate pentru prima data in ultimii 22 de ani , au existat si unele condamnari definitive ( ex: cazul asasinului studentei japoneze, cazurile de coruptie majora ,etc. ) care au satisfacut in mod real , in sfarsit , nevoia de legalitate, justitie si normalitate sociala a populatiei care de acum incolo se poate simti aparata de legea care ar trebui sa apare cetatenii onesti , nu infractorii !
    Problema este ca justitia da numai semnalul , dar nu poate rezolva de una singura toate problemele extrem de grave ale societatii romanesti . Aceasta actiune de asanare sociala ar trebui continuata exact in sectoarele si domeniile suparordonate si/ sau interdependente care vor de fapt sa controleze sau sa franeze demersul juridic , ori aici sunt cele mai grave probleme.
    Un sistem politic si social care promoveaza in functii de conducere persoane cu dosare PENALE este in acelasi timp o aberatie , un paradox social si o contradictie in termeni care echivaleaza practic cu „jungla lui Meinong” unde poate exista „cercul patrat”, dar la noi, se stie demult, realitatea depaseste imaginatia.
    Mai exact, intre cetateanul onest ( adica „ prost ” ) si cetateanul cu dosar penal si/sau incarcerat pentru coruptie de exemplu ( adica „ destept ” ) avem de rezolvat o problema dificila de prevalenta a statutului social respectiv imunitatii in fata legii.
    Daca in urma cu cativa ani un interlop din Constanta era plimbat legal cu elicopterul Ministerului de Interne ( „ pentru ca are drepturi ca orice cetatean care are bani sa plateasca elicopterul ” ) iar ceva mai recent un comisar de Politie din Piatra Neamt plangea public la TV de mila unui alt interlop , in urma cu cateva zile un politician roman liberal , respectiv domnul Radu Stroe, face un mare pas inainte si le da politistilor care au dosare penale …dreptul ( legal ) sa ocupe functii de conducere in Ministerul de Interne.
    Recordul absolut apartine totusi unui fost prim-ministru care desi incarcerat conform legilor in vigoare de la noi dar si dupa normele democratiei occidentale : „Mr. Nastase, 62, the most senior Romanian politician to be imprisoned since the end of Communism in 1989, was convicted of siphoning $2 million in state funds for his presidential campaign. His arrest was lauded by anti-corruption advocates as a seminal moment in Romania’s law enforcement history. But Mr. Nastase called the charges against him a preposterous “political game.” ( http://www.nytimes.com/2013/03/19/world/europe/former-romanian-premier-adrian-nastase-to-be-released-from-prison.html ) , jignind memoria seniorului Coposu si a altor martiri anticomunisti, acesta s-a considerat tot timpul „nevinovat” si un „detinut politic”(?!) , dand din inchisoare si de pe blog-ul personal „lectii de democratie” celor din afara inchisorii ( cu alte cuvinte , pedeapsa nu si-a atins scopul ). Mai mult decat atat, partidul din care provine doreste sa-l mentina si acum pe post de idola forum.
    Intrebarea cruciala ar fi ( dupa doua decenii deja irosite… ) daca, si cum, ar mai putea fi indeplinita o actiunea de asanare a altor sectoare si domenii sociale , pe baze legale si in mod democratic .

  15. Foarte interesante comentariile dumneavoastra! Ce-ar fi sa incercam sa adunam aici mai multe tipologii de fraudare a sistemului informatic – si cele care lasa urme, si cele care nu lasa urme. Poate dam o mana de ajutor Inspectiei Judiciare. Acolo unde sistemul permite fraudarea fara urme trebuie schimbat sistemul, acolo unde raman urme trebuie sanctionati vinovatii. Nu e chiar fizica atomica daca exista vointa la CSM. Cat despre ideea cu DNA – raspund inca o data ca sef la DNA nu poate fi decat un magistrat cu experienta, ceea ce eu nu sunt :) Dar va multumesc pentru compliment.

    • Poate ar mai trebuii pusa o intrebare: Ar putea fi schimbat ceva in sistem pentru ca rezolvarea acestor probleme sa nu depinda de „vointa CSM” si in general de vointa unei persoane sau a alteia care vremelnic ocupa anumite functii si sunt numite cum sunt numite… Utopica intrebarea? (poate din cauza backgroundului meu in IT :) )

  16. Toata lumea care are de-a face in mod curent cu instantele de judecata stie ce se intampla! Toti judecatorii stiu ce se intampla! Majoritatea „se servesc unii pe altii”. Cei mai curati judecatori (in sens relativ), foarte putini, se fac ca nu vad si nu vor sa stie nimic. De „servit” „servesc” toti in mod colegial daca nu e vorba in mod direct de bani. Cu cat mergi mai sus in gradul instantelor cu atat creste experienta si curajul. In general solutiile cerute se dau de catre alti judecatori decat cei care primesc foloasele. Mai mult, retelele de influenta functioneaza si intre instante („am vorbit cu fetele de la Curte”).
    Solutiile stranii pot avea si alte cauze si chiar au de foarte multe ori alte cauze in afara coruptiei. Pana nu vom avea un mecanism eficient de unificare a practicii judiciare nu se vor putea identifica solutiile stranii. Asta ar trebui sa fie ocupatia zilnica a ICCJ. Nu trebuie uitat ca la noi inca nu se publica toate hotararile judecatoresti ca sa nu vedem solutii contrare ale aceluiasi judecator.
    Va dati seama, daca la penal au asemenea curaj cand au in fata DNA-ul si SRI-ul, la civile si comerciale nu au nicio problema.
    Tratarea problemei doar cu DNA-ul nu va face decat sa ii invete sa se protejeze si sa gaseasca mijloace mai sofisticate. Daca nu se va intra in miezul problemei si nu se va merge la analizarea corectitudinii solutiilor si la raspunderea magistratilor nu se va schimba nimic. Sistemul acesta este defect in profunzime si nu poate fi reformat decat din afara. Sa o lasam mai moale cu independenta justitiei si cu cele cateva uscaturi care exista peste tot. Nu, justitia romana este plina de uscaturi (nu numai in sens de corupti), iar sistemul corupe implicit. Cel mai bine pregatit si mai bine intentionat judecator trebuie sa se adapteze, sa inchida ochii, sa accepte tot felul de solutii stranii din diverse motive (altele decat coruptia), etc. Nu poti functiona norma intr-un sistem care are defectiuni fundamentale. Reforma trebuie sa fie radicala, competenta si sa vina din exterior.

  17. una si cea mai importanta complicitate poate fi a celor din IT.
    (mentionez doar doua cele mai importante)
    1. cei care au construit sistemul, stiu cel mai bine cum se poate frauda. Daca au lasat vreun back door sau nu, ori daca cerintele de „business” ale sistemului au lacune din acest punct de vedere;
    2. Persoanele care administreaza bazele de date ale Ecris (care au acces direct la date in baza user/pass) pot fi complici directi ( ei sunt si in subordinea MJ dar lucreaza sub directa obladuire a presedintelui de instanta ce-i poate face viata un calvar … „tu ce bei apa sau valul”)
    Din cauza ca Ecris nu este un system certificat dpdv al securitatii (adica sa stiu si ce operatii face administratorului bazei de date (ca el poate opera stergeri si modificari care nu sunt „auditate”) e greu de probat implicarea personalului din IT.

    Alte complicitati, sunt ale utilizatorilor directi ai sistemului IT. Daca romanii au o calitate, atunci aceea este cea a inovarii. Trebuie sa ne mandrim cu aceasta calitate, dar din pacate ea ne produce, de multe ori, mai multe dezavantaje decat avantaje. (in cazul de fata, avem variante sa utilizam legal aceasta calitate… astfel, daca, in special intern (MJ/instante), am organiza un concurs cu premii de 10 000 de euro pentru fiecare persoana din system (system=+stakeholders) care poate arata cum se poate frauda sistemul prin intermediul Ecris cred ca am fi castigati pe toate planurile)

    Aceste complicitati se pot materializa doar prin influente (inculpati, avocati, magistrati si/sau alte persoane interesate) …
    !!! Aceasta este o problematica extrem de importanta!!!
    Astfel,
    am auzit de influente de la Morar, politicieni, ministrii de justitie, ministrii, paralamentari, functionari, magistrati, I-am auzit zicand ca aceste influente s-au oprit la ei ca nu au produs efecte in sensul celor ce exercitau influentele. Foarte bine, dar ce au facut ca sa curate sistemul de cei care au exercitat aceste influente? Mda, dupa 40 de ani de comunism si securism, noi nu turnam. Cine ofera o informatie despre un infractor este un turnator automat. Din pacate putem corecta doar prin educatie, de aceea 20 de ani ai lui Brucan au fost putini, si, din pacate pierduti… 20 de ani de acum inainte pot fi putini.

    Exista putina viziune si o lipsa de a strategiilor pe 20-30 de ani. Trebuie sa avem 2 tipuri de actiuni:
    1. Curente
    2. Strategice
    In afara de BNR care are stategia de adoptare a euro, restul institutiilor … hmm, trist.

    In studentie, un taran mi-a spus: „Pestele de la cap se-mpute si se curata de la coada” (chiar daca inlocuim capul, pestele tot nu este curatat). Mi se pare ca a priceput taranu care-i este puterea sa.
    O sa pricepem si noi sau ne uitam doar la actiunile noastre curente?

    • ” Mda, dupa 40 de ani de comunism si securism, noi nu turnam. Cine ofera o informatie despre un infractor este un turnator automat.”

      Nu , acesta este un paralogism . Nu trebuie niciodata confundata delatiunea politica prin care un coleg sau vecin isi denunta altadata colegul sau vecinul din ura, rautate, , invidie, prostie sau pentru bani ( acesta fiind in realitate complet nevinovat ! ) ca „a vorbit impotriva regimului” , ca dupa ce era arestat sa-i poata eventual lua/cumpara casa, terenul, etc. In schimb, daca un cetatean onest din zilele noastre , de aici sau de aiurea, asista fara voia sa la o crima sau vede un furt , si daca spune Politiei ce a vazut, inseamna ca „toarna” ?! Dimpotriva ( aici e o problema de constiinta ), daca nu spune ce a vazut , inseamna ca este de acord cu crima sau furtul la care a asistat , mai clar, devine complice.

      • Sergiu Simion spune:

        20/03/2013 la 17:17

        ” Mda, dupa 40 de ani de comunism si securism, noi nu turnam. Cine ofera o informatie despre un infractor este un turnator automat.”

        Nu , acesta este un paralogism
        =====================

        Acesta e un bun exemplu de comunicare defectuoasa ce a lasat loc presupunerilor.
        Poate se lamureste ratiunea daca raspunzi la intrebarea: Dupa 40 de ani, care crezi ca e efectul actiunilor de tipul:
        „coleg sau vecin isi denunta altadata colegul sau vecinul din ura, rautate, , invidie, prostie sau pentru bani ( acesta fiind in realitate complet nevinovat ! ) ca “a vorbit impotriva regimului” , ca dupa ce era arestat sa-i poata eventual lua/cumpara casa, terenul, etc.”

        ?

        Aditional, poate ne oferi cateva exemple de proprie proactivitate cetateneasca: De cate ori, din proprie initiativa, te-ai dus la politie pentru a reclama o incalcare a legii? Ai fost vreodata la medic? I-ai oferit o „recompensa”? Cunosti astfel de cazuri (din familie, etc)? (Acestea pot fi dintre cele mai frecvente stituatii dar exemplele nu trebuie sa se opreasca la acest domeniu)

        • Domnule ” istoria”,

          Mai intai e bine sa va lamuriti singur propria ratiune : nu ne cunoastem, nu suntem prieteni asa ca va puteti tutui numai cu cine va cunoasteti , cu cine sunteti prieten si cu cine va permite acest lucru .

          Apoi :

          „ Aditional, poate ne oferi cateva exemple de proprie proactivitate cetateneasca:………….”

          Chiar asa ? In ce calitate imi cereti asta , vreti cumva sa-mi vedeti si buletinul ? Nici un dialog nu este obligatoriu si nimeni nu poate fi obligat sa raspunda , singura conditie obligatorie a unui dialog civilizat este politetea si respectul reciproc care demonstreaza buna crestere chiar daca unii le considera facultative.

          Cand veti avea curajul barbateasc sa iesiti de sub pseudonimul sub care va ascundeti si sa puneti avalansa de intrebari politicos si in nume propriu ( deocamdata primeaza agresivitatea si va lipsesc argumentele ) mai vedem daca este cazul sa raspundem si la ce.

          Deocamdata e suficient sa intelegeti ca suntem in spatiul public si nu pe mosia dvs personala , iar cititorii forumului nu sunt nici subalternii dvs , nici angajatii dvs . Toti ( deci si dvs ) trebuie sa respecte aceleasi reguli de politete si respect reciproc care definesc un dialog civilizat.

          Sanatate.

          • Hai ca mi-ai placut! In special emotia ta! In plus, esti citit, imi place… nasol ca in spatiul public nu poti purta dialog cu argumente (anonime sau nu) si exemple concrete elocvente

            Te rog, poti avea tu ultimul cuvant!

          • Discriminare, misoginism sau greseala.

            Dl. Sergiu Simion,

            Din expresia dvs. „Cand veti avea curajul barbateasc …” s-ar putea intelege ca doar barbatii sunt curajosi.
            Cred ca sunt suficiente exemple de notorietate pentru a va prezenta scuze „sexului slab”.

            Va multumim

  18. Ma bucur ca mai exista voci ca ale dumneavoastra, dna. Stefan asa cum ma bucur ca mai apar, macar din cand in cand, niste anchete DNA care sa ne demonstreze, noua oamenilor obisnuiti, ca nu suntem complet nebuni. Va spun asta pentru ca eu am avut aceasta impresie despre mine: am crezut ca am luat-o razna, la modul cel mai serios. Si asta, bineinteles dupa ce am avut „norocul” sa simt pe propria piele ce inseamna „justitia” din Romania. A fost (de fapt este inca) vorba despre un proces civil, din categoria litigii intre profesionisti. Solutia data in acest dosar m-a socat pur si simplu. In prima instanta (la fond), s-a dat o penalizare – pentru o frauda inexistenta (lucru atestat de o expertiza contabila realizata de un expert numit de instanta). Penalizarea – foarte mare pentru orice om din Romania care munceste cinstit- depaseste suma de 100000 Euro, insa ce e si mai interesant este faptul ca articolul in baza caruia, instanta, in bataie de joc a dat aceasta solutie, prevedea penalizari in USD. Nu va puteti imagina felul indescriptibil in care a fost motivata sentinta, in bataie de joc si in dispretul legii. Dupa primul soc, mi-am spus ca despre orice ar fi fost vorba, nu poate ramane in picioare. Nu cu toate probele din dosar si nu cu toate legile in vigoare. A urmat apelul – raspunsul: se respinge ca nefondat!!! Dar nu s-a „observat” nici macar faptul ca valuta in care era exprimata penalizarea era diferita, intamplator cam cu 30% mai mica!!! Tot timpul am avut suspiciuni ca avocatul partii adverse ar fi facut ceva pentru a obtine aceasta solutie, mi-am reprosat chiar ca nu am angajat un detectiv particular pentru a putea demonstra acest lucru. Tandemul care a judecat fond – TMB, apel – CAB – este acelasi implicat in niste procese rasunatoare clienti contra banci. Este vorba despre niste nume foarte vehiculate pe internet. In plus, judecatoarea de la TMB a avut in 2011 – 42% dintre cauze casate de instanta superioara. Cu toate acestea, intra in continuare in sala de judecata si influenteaza destine. Sper din tot sufletul ca ancheta DNA va scoate la iveala multe mizerii ce au fost ascunse sub pres ani de-a randul. Din pacate, cred ca si inspectia judiciara are un rol deloc de neglijat in acest sens.
    In ceea ce ma priveste, sper ca macar la ICCJ sentinta sa fie cenzurata si sper ca avocatul respectiv sa nu poata dirija in continuare dosarul catre completul preferat.

  19. @Doamna Stefan

    am remarcat o prima diferenta in modul de inregistrare la prima instanta. Exista instante unde repartizarea se face de catre informatician, instantaneu, la depunere, in fata celui care depune dosarul. In cele cateva minute cat se asteapta se atribuie si numarul de dosar si termenul si completul, deci e greu de presupus ca in acest caz se poate manipula sistemul.
    Exista alte instante unde, toate dosarele se inregistreaza in registrul scris si la inchiderea programului cu publicul „mapa” cu cereri noi urca „sus” unde informaticianul instantei introduce datele in ECRIS. Cine naiba stie cum se repartizeaza dosarele acolo in spatele usilor inchise, cand s-a scris deja in presa cum pot fi manipulate optiunile la introducerea datelor in sistem?
    Concluzia: acolo unde s- a lasat repartizarea la informaticianul care sta fata in fata cu justitiabilul sau avocatul lui, inseamna ca presedintele instantei nu vrea sa controleze repartizarea dosarelor; Insa, acolo unde dosarele „urca” inseamna ca presedintele instantei sau orice alt sef de sectie poate interveni in repartizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laura Stefan
Laura Stefan
Laura Stefan a studiat dreptul la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti si a absolvit studiile masterale la Facultatea de Drept a Univestitatii din Cambridge. Lucreaza pentru Expert Forum (EFOR) si alte diverse organizatii din tara si internationale pe programe privind lupta anticoruptie si reforma sistemului judiciar.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro