marți, martie 18, 2025

Curs gratuit online de inteligenţă artificială la Stanford

Universitatea Stanford, una dintre cele mai bine cotate universităţi din lume, oferă online un curs gratuit de introducere în inteligenţă artificială. Înainte să continuu vreau să precizez că nu sunt afiliat cu Stanford în niciun fel şi nici nu îi cunosc personal pe profesorii care predau acest curs. Şi nici nu m-au plătit vreodată :( Dar sunt de meserie şi deci sunt foarte subiectiv: cred că este o disciplină nemaipomenită şi vreau să-i încurajez pe cât mai mulţi oameni să o înveţe.

Cursul va fi în limba engleză (nu există traducere) şi avea loc între 10 octombrie şi 18 decembrie, cu 8 teme săptămânale şi examene pe 20 noiembrie şi 18 decembrie. De asemenea, cursul va fi oferit într-o versiune simplă şi una avansată, iar studenţii vor putea să treacă de la o versiune la alta şi în timpul cursului.

Şi fiindcă sunt de meserie, cu mare bucurie voi ajuta pe oricine care ia acest curs şi are nevoie de ajutor; putem folosi formularul de comentarii de la sfârşitul acestui articol pentru asta. Nu vă voi spune răspunsurile la teme şi examene (şi voi şterge comentariile care fac asta), dar voi încerca să vă ajut în toate celelalte feluri posibile.

Pentru înscriere, click aici. Pentru orarul cursului, click aici.

Am fost întrebat în comentarii despre ce cunoştinţe sunt necesare pentru acest curs. Nefiind afiliat cu cursul, nu pot decât să ghicesc, deşi cam ştiu ce se foloseşte din proprie experienţă:

  • Matematică: probabilitate şi algebră lineară sunt de bază (o menţionează şi site-ul cursului), deşi numai anumite părţi din ele se folosesc în acest domeniu; nu cred că o să folosească analiză matematică (aka calculus); resurse:
    • Tutorial de algebră lineară
    • Tutorial de probabilitate
    • Khan Academy – cursuri video (nu am folosit acest site)
    • Document scris de mine de când am fost asistent; mult mai pe scurt decât celelalte, şi conţine numai conceptele necesare pentru acest domeniu; dar prezentarea este mult mai rapidă, asa că vă rog nu vă speriaţi; paginile 1-5 şi 7 conţin toată matematica necesară, plus demonstraţii pe care le puteţi sări. Sunt şi nişte integrale pe-acolo, dar nu vă speriaţi de ele; ∫ f(x) dx înseamnă doar (conceptual vorbind) f(x1)+f(x2)+f(x3)+…
  • Programare: cred că programarea va fi necesară doar pentru versiunea avansată avansată a cursului. Orice limbaj de programare va fi folositor, deşi probabil veţi avea să inversaţi matrici şi să calculaţi vectori proprii (eigenvector). Probabil cel mai simplu este în Python (recomandat de profesorii cursului) sau R:
    • Python – nici eu nu ştiu Python deşi probabil voi învăţa curând
    • R

Şi poate că până la sfârşitul cursului vom descoperi împreună cum se traduce „machine learning“.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Inainte de toate, multumesc pentru infos si disponibilitate.
    Personal as fi interesat de un astfel de curs. Insa nu sunt convins ca prin pregatirea mea de baza dispun de cunostintele primare necesare pentru a intelege acest curs. Absolvirea sa o consider de importanta secundara deocamdata, mai ales ca, printr-o coincidenta stranie, ambele date pentru examene nu voi putea fi online.
    Inainte de a „risca” o inscriere, v-as ruga deci, domnule Teodoru, sa ne spuneti cam ce cunostinte preliminare ar fi necesare pentru un astfel de curs. Multumesc anticipat!

  2. Bine venita informatia Dvs. O sa o dau mai departe.

    Multumesc si poate ma si inscriu. Am teama ca nu am mai facut de multisor programare si ceea ce am invatat eu odata s-a cam dus pe apa sambetei. Dar…Ma bazez insa pe similitudini existente in programare, sper sa nu gresesc, si pe puterea mea de invatare – adaptare, iarasi sper sa nu gresesc.

    Cu multumiri pentru preocuparea fata de altii, lucru mai rar intalnit in RO!
    Ma rog, cum gestul Dvs. vine de la Londra…

    Numai bine!

  3. M-am uitat din curiozitate pe lista cursurilor. Primele 4 dupa introducere mai au cite ceva in comun
    dar ultimele 4 abordeaza 4 domenii de cercetare care au devenit de mult domenii autonome. Ma intreb ce vor putea spune instructorii despre logica intr-o saptamina, procesarea de imagini in saptamina urmatoare, robotica in penultima, si procesarea limbajelor naturale in ultima…

    • Logica cred eu este pusa mai mult din interes istoric, si oricum nu e mare lucru de zis. Ultimele 3 saptamani sunt practic aplicatii in diferite domenii a principiilor matematice invatate in primele sase saptamani. Ceea ce incearca un astfel de curs sa faca de obicei este sa introduca toata conceptele si sa dea 1-2 exempl pentru mai multe domenii, dupa care studentul poate sa aprofundeze mai mult un anumit domeniu. Deci de exemplu, in saptamana de robotica, vor fi (probabil, ca nu stiu sigur) prezentate problemele din robotica si cum se pot rezolva ele (in cel mai simplu mod) cu metodele invatate.

  4. Salut!
    Suna bine.
    Ce beneficiu avemcand terminam,bineinteles daca trecem examenele?
    Se acorda la sfarsit o diploma Stanford recunoscuta?

    Multumesc.

    • Beneficiul este ce înveţi în timpul cursului, plus încă ceva de pus pe CV. În rest, ca să îi citez: „Only students enrolled at Stanford and admitted to the course can receive Stanford credit. Online students will receive a statement of accomplishment signed by the instructors with their name and rank within the online class.”

    • Cunosc io unu’ igzpert in facut patalamale: o’nceput cu bacu’ s’o ajuns acu’ la Osford. Stansford inca n-are in sortiment, da’ tot ford e si ala …
      Plata inainte!

  5. //. o integrala dintr-o functie, „….(conceptual vorbind)….”, este o ARIE si nu o suma de valori ale functiei in diferite puncte. Daca ai mai fi inmultit acele valori cu CEVA poate te apropieai de CONCEPTUL DE INTEGRALA, intr-o anumita aproximare….. E ca si cum ai aproxima „metri” cu „metri patrati”. ////

    • Daca vroiam sa fiu mai precis, scriam f(x1)*dx + f(x2)*dx + …, dar am incercat sa pastrez lucrurile simple pentru incepatori; mai ales ca probabilitatea unui punct dintr-o distributie continua cu densitate f(x) este f(x) dx.
      Integrala (Riemann) este o limita dintr-o suma; vezi http://mathworld.wolfram.com/RiemannIntegral.html Pana si semnul de integrala este un S alungit; S de la suma.

  6. wow! chiar peter norvig preda? tare! va recomand si eu sa va inscrieti, nu va speriati, nu e matematica grea.

    plus ca un certificat de absolvire al unui curs la stanford, semnat de personalitati consacrate in AI, suna bine in CV.

  7. machine learning am vazut case traduce ceva de genu „instruire automata a masinilor”sau „invatare automata a masinilor”

  8. Hai sa ma laud: urmand advanced track, dupa examenul final, folosind algoritmul de calcul cu nota la final, nota la partial si cele 6 note mai mari din cele 8 teme de casa, am scos 98,7%. Voi cat ati luat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabi Teodoru
Gabi Teodoru
Doctorand în "machine learning" la Gatsby Computational Neuroscience Unit, UCL, Londra, Anglia. A absolvit Indiana University (Bloomington, IN, SUA) la secţia compoziţie muzicală, şi a urmat cursuri de master în informatică muzicală şi teorie muzicală la aceaşi universitate. A lucrat ca asistent universitar de ştiinţe cognitive, machine learning şi teoria muzicii şi ca asistent de cercetare în statistică şi informatică muzicală. ("Machine learning" apare între ghilimele fiindcă nu ştiu cum să-l traduc – aştept sugestii.)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Disponibil pentru precomandă

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro