sâmbătă, februarie 4, 2023

Cursurile online nu sunt cinema

Vremuri grele și nevoia de soluții urgente. Adevărat. Însă chiar și atunci când trebuie să răspunzi rapid, mai ales dacă știi că situația se poate prelungi, e bine să cântărești un pic soluțiile și modul lor de implementare. Mă voi referi în acest material la implementarea predării online în învățământul superior, ca soluție rapidă de adaptare la închiderea firească a universităților.

Dezbaterile cu privire la predarea față în față versus predarea online (sau la distanță) au deja mai bine de două decenii în cadrul discuțiilor referitoare la eficiența educației în general. Fiecare tip de predare are susținătorii ei și, firește, avantaje și dezavantaje. Pandemia actuală pare să grăbească însă lucrurile (virusurile se conduc după un alt timp…), dar să nu uităm să analizăm în continuare avantajele și dezavantajele, mai ales că acum vom avea la dispoziție ceea ce științele sociale numesc ”un experiment natural” (ce interesant suna această sintagmă atunci când citeam despre ea ca studentă… nici nu îmi imaginam că voi fi parte la unul!). Așadar, vă invit să reflectăm asupra stării de fapt, ca să extragem apoi învăţămintele utile educaţiei. Unii spun că era și timpul să trecem odată la predarea online: este predarea viitorului, modelele față în față fiind desuete. Poate. Dar haideți să vedem dacă este cu adevărat așa.

În primul rând, predarea online şi predarea față în față nu ar trebui să fie foarte diferite în mediul academic. Mă refer aici la stilul de lucru în învăţământul superior, care presupune munca intensă şi a studenţilor dacă aceştia doresc interactivitate şi specializare, şi a cadrelor didactice pentru aceleaşi motive. Deci, cursurile nu sunt nici pentru auto-prezentare dacă sunt faţă în faţă, nici pentru filme dacă sunt online. Ele sunt pentru a-l provoca pe cel care se specializează să analizeze în profunzime conţinuturi, să caute mental exemple, să facă asociaţii cu alte cunoştinţe şi, în cadrul practicii, să le aplice. Cu alte cuvinte, learning by doing aplicat la învăţarea însăşi. Iar din acest punct de vedere, predarea online „forţată” de acum, ne poate ajuta să adoptăm acest stil de lucru sau să îl consolidăm (pentru că, cu siguranţă, mulţi făceau asa şi înainte). Altfel, dacă folosim doar video conferinţe datorită facilităţii lor (şi nu vreau să spun că acestea sunt doar facile, vom vedea la argumentul următor), ele vor deveni filme care nu diferă prin nimic de cursurile plictisitoare la care un cadru didactic dictează sau perorează singur 2 ore (stil criticat în vremuri bune de toată lumea, ca fiind desuet şi nepotrivit pentru învăţământul centrat pe student…). În plus, stilul acesta de lucru este de aşteptat de la studenţi, care sunt la o vârstă la care se pot baza pe învăţarea auto-reglată.

În al doilea rând, este de dorit să fie integrate multiple modalități. Deci din nou, nu e cinema, ci este o îmbinare de modalităţi (clipuri video de clarificare, materiale scrise pe parcurs, activităţi, dezbateri, videoconferinţe, etc.). Fireşte, acest lucru reclamă efort susţinut de ambele părţi – cadrele didactice să creeze conţinuturi în variate forme, studenţii să le parcurgă săptămână de săptămână – însă rezultatul este unul fericit: aprofundarea reală a materiei pas cu pas (cum se întâmplă în sistemul american, de unde luăm adesea doar ce ne place, nu şi lucrurile bine făcute: de pildă, evaluarea în învăţământul superior pe baza a multiple evaluări săptămânale şi un examen final la care mai primesti aproximativ 2 puncte – deci, dacă nu ai realizat tot ce trebuia pe parcursul semestrului, nu poti avea notă finală…). Aici aş mai menţiona şi cât de ciudat este să fie cerute de către unii în contextul actual metode unice (am studenti care m-au intrebat de ce refuz videoconferinţa dacă la alte materii merge bine). Pe de o parte, dacă nici la universitate nu folosim modalităţi multiple şi perspective multiple, atunci unde? Pe de altă parte, vremea „partidului unic” a apus, deci de ce ar trebui toţi să predăm la fel… E mai util să găsim modalităţi variate care să susţină învăţarea de profunzime (inclusiv în cadrul aceleiaşi materii), lăsând loc şi pentru diferenţele interindividuale dintre cadrele didactice şi centrând în fond învăţarea pe studentul care învaţă.

În al treilea rând, dacă am vorbit deja de learning by doing, e foarte posibil că vom descoperi faptul că formele contemporane de online nu pot înlocui deocamdată interacţiunea faţă în faţă (dar nu cea de tip dictare timp de 2 ore…). Interacţiunea directă ca experienţă de învăţare aduce dovezi pentru abordarea cogniţiei ancorate (Barsalou, 2008), adică pentru ideea conform căreia cogniţia nu este separtă de corp şi de contextul în care navighează corpul. În cazul de faţă, se va dovedi că fără interacţiune socială învăţăm mai puţin eficient. În mediul academic avem însă noroc tocmai pentru argumentele de mai sus: avem studenţi care sunt adulţi deja şi care pot folosi învăţarea auto-reglată (reglarea de către alţii trebuie făcută la vârste mai mici, de aceea pentru copii va fi mai dificil în online cu conţinuturi noi) şi care pot transforma această experienţă într-una de learning by doing: studiu individual, cu citit mult şi scheme şi legături între cunoştinţe. E interesant faptul că sunt studii recente care arată că şi în cazul predării faţă în faţă nu entuziasmul cadrului didactic contează pentru cunoştinţe învăţate temeinic, ci modalitatea de studiu… (Motz et al., 2017).

Am putea spune, în concluzie, că nu prea contează formatul dacă ne gândim la formarea de specialiști, unde centrarea trebuie să fie pe aprofundarea de conținuturi dificile. În același timp, contează formatul dacă ne gândim la specia noastră: deocamdată câştigă interacțiunea directă. Observăm că răspunsul nu este unul simplu și de aceea cred că o concluzie mai potrivită este următoarea: e nevoie acum de analize lucide ale stării de fapt, ale avantajelor fiecărui format pentru a ajunge la soluții cu adevărat viabile, cu diferenţe datorate probabil şi tipului de învăţământ (preuniversiar şi universitar). Dezbaterea aceasta seamănă întrucâtva cu conflictele dintre adolescenți și părinți: e aparent o luptă între nou și vechi, luptă care dintotdeauna a dus la progresul omenirii. Dar să nu uităm că progresul a fost dictat cel mai adesea de îmbinarea noului cu vechiul: nici noul, nici vechiul nu sunt bune sau rele în sine. Ceea ce este important este că vechiul reține ceea ce a fost bun în trecut, iar noul aduce schimbari care determină modificarea a ceea ce nu a fost eficient în trecut. Așadar, să cântărim cu atenție noul și vechiul în educație, astfel încât pe baza unor argumente solide de ambele părți și cu luciditate să asigurăm un progres real, adică, în mediul universitar, învăţare eficientă care să formeze profesionişti. Și dacă tot suntem actori în acest experiment natural, e momentul perfect pentru a reflecta asupra acestei problematici pe măsură ce se desfăşoară, astfel încât atunci când vom fi depășit pandemia, să putem acționa pentru optimizarea reală a educației.

Și ca să încheiem într-o notă optimistă, poate că așa cum holera a dat și romane minunate precum Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez, și coronavirusul ne va da o educație mai eficientă bazată pe analiza situației de acum, adică a educației în vremea coronavirusului…

Referinţe:

Barsalou, L. W. (2008). Grounded Cognition. Annual Review of Psychology, 59, 617-645.

Motz B.A., de Leeuw J.R., Carvalho P.F., Liang K.L., Goldstone R.L. (2017). A dissociation between engagement and learning: Enthusiastic instructions fail to reliably improve performance on a memory task. PLoS ONE 12(7):e0181775. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0181775

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Migrarea în on-line a învățământului este un proces inevitabil. Dacă îl vedem doar ca o manta de vreme rea să nu ne mirăm că este strâmbă. În Corea de Sud au reînceput cursurile dar toate se desfășoară on-line. Și vorbim de o țară în care respectarea regulilor este o religie. Mă îngrozește ideea că pentru niște motivații mai mult sau mai puțin profunde se va trece la reluarea cursurilor în școli. În condițiile în care trendul printre copiii români este de nerespectare a regulilor.

  2. Am experienta a doua diplome avansate facute online, si mediul online este extrem de brutal pentru cine nu e pregatit pentru el. Educatia prin internet presupune un anume nivel de efort care trebuie facut constant in timpul cursului, practic in fiecare saptamana.

    Pentru cursurile pe care le-am facut online, pentru fiecare saptamana e publicata lista de refereinte de citit (o combinatie de manuale si articole). Pe la mijlocul saptamanii trebuie postata prima lista de teme de casa, facuta pe baza lecturilor din saptamana respectiva si in sinteza. Pana la sfarsitul saptamanii trebuie postate comentarii la munca colegilor, si ele trebuie sa auca valoare in sensul ca aduc detalii noi sau critica constructiv un punct de vedere. La sfarsitul saptamanii se depune de regula o lucrare referat pe o anumita tema. Unele lucrari se pot intinde pe mai multe saptamani, si in saptamana finala se depune o lucrare finala, care de obicei conteaza 20-25% din nota finala. Intarzierile la postare sau comentarii se penalizeaza, si sunt cu atat mai severe cu cat munca e postata mai tarziu. Criteriile de evaluare sunt clare si defalcate, si notarea este extrem de bine documentata dupa un barem publicat. Daca iei o nota proasta, stii imediat de ce anume uitandu-te la baremul dupa care munca ta a fost evaluata.

    Stilui de educare online nu prea duce bine la studentul roman din tara, obisnuit sa traga chiulul in timpul semestrului si trage tare numai in sesiune. Presupune efort constant in timpul semestrului, si mare la sfarsitul lui.

    Pentru mine, educatia post-universitara online a fost o experienta buna, insa nu stiu cati ar fi in stare sa intre in ritmul si sa suport rigoarea unui astfel de program.

    • Stimate domn, confundati capra cu varza. In Romania 50% dintre elevi si 25% dintre studenti(evaluare minimala) sunt analfabeti functional. Insa, in mod regulat, an de an, de vreo 20 de ani incoace, majoritatea acestora promoveaza examene de bacalaureat, de licenta si chiar de dizertatie(sa speram ca nu obtin si doctorate). Aceasta este starea de fapt in invatamantul romanesc.
      Cat de eficienta credeti ca poate fi abordarea online in educatia acestora? De fapt, poate ar fi eficienta, daca ar parcurge online cursuri pentru tamplari, strungari, maturatori, bucatari, etc Poate! Dar toti acestia sunt impinsi de la spate de parinti semianalfabeti iresponsabili catre obtinerea de diplome fara acoperire, cat mai inalte, daca se poate. Asta e o consecinta a dorintei furibunde de parvenire implantata in creierele clasei muncitoare de catre comunism. Si e o boala ereditara.
      Da, un postuniv mai putin incadrat in anume ramuri, poate fi abordat in totaliatate prin activitati online.
      Acum e o situatie de criza majora si abordarea online e o solutie de moment, care mai poate salva cate ceva din acest an scolar(universitar).
      Nu totul poate fi facut online in invatamant. Interactionarea online e vaduvita ab initio de multe valente formative pe care invatamantul clasic, face to face, le are. Invatamant clasic care inca functioneaza cu brio la universitati de top din lume. Abordarea online poate fi doar o adjunctie benefica in unele cazuri. Doar atat.

      • Stimate domn,

        Nu eu confund capra cu varza. Educatia online a prins bine in tari mai avansate. Nepotul meu e in clasele primare in SUA, si scolile pot continua numai online. Parintii trebuie sa fie responsabili si sa fie siguri ca odraslele se uita la prelegerile online, participa zilnic in clasa si trimit temele de acasa prin email. Nu prea merg bine clasele de educatie fizica si cele de laborator sau atelier, insa se pot imagina solutii si pentru ele. In SUA, educatia de acasa e perfect legala in anume conditii cu conditia copiii sa treaca un test de competente bazat pe grupa lor de varsta in fiecare an.

    • Mi-as dori ca unii studenti sa parcurga comentariul dvs. (aceia care vor invatare doar in sesiune, pentru ca altii s-au adaptat rapid si eficient la munca sustinuta saptamanala). Dar poate aceasta situatie este sansa invatamantului romanesc sa surprinda ce nu merge bine cu adevarat si sa propuna schimbari reale si necesare, ca sa nu mai fie modificarile apoi doar „mantale de vreme rea” asa cum a spus dl. Nedumerit mai sus.

  3. Felicitări pentru articol. În ce mă privește, cred că cel mai important câștig educațional al actualei situații ar fi să depășim niște false opoziții precum învățământ face-to-face versus învățământ on line. E cam același lucru cu ”războiul” artificial dintre diversele modalități de editare a unui text: care e marea diferență între a citi o carte editată, sau sub forma unei ”copii xerox”, sau ca pdf printabil, sau ca e-book pe ecran? Avem în momentul de față la dispoziție o tehnologice suficient de performantă – Moodle, Zoom etc. – pentru a reproduce cu succes condițiile predării face-to-face. Întrebările pe care ar trebui să ni le punem nu mai sunt, cred, ”real” sau ”virtual”?, ci, mult mai aplicat și mai relevant, ”monologic” sau ”dialogic”?, ”unidirecțional” sau ”pluridirecțional”?, ”informativ” sau ”formativ”? etc. S-ar putea să descoperim cu acest prilej că tehnologiile la care suntem constrânși să facem recurs în condițiile actuale nu sunt neapărat niște limitări. Ba, dimpotrivă, ele ar putea fi un sprijin pentru forme de interacțiune educațională mai vii și mai eficiente decât cele cu care suntem obișnuiți. Evident, cu o condiție: să știm să le folosim adecvat!

    • Foarte adevarat. Si da, cred si eu ca acum e sansa sa ii invatam sa invete cu adevarat si sa nu mai avem monologuri la cursuri si seminarii (pe care multi le doresc interactive doar declarativ), fie ca acestea se desfasoara online, fie ca au loc fata in fata…

  4. Felicitari Thea pentru articol. As veni cu niste precizari.
    NU lucrez in sistemul educational dar sunt trainer de mai bine de 5 ani si de mai bine de jumatate de an tin cursuri REMOTE in domeniul IT. Am spus cursuri remote si nu cursuri online pentru ca daca ne uitam de la semnificatia „online course” care a ajuns in limba romana cursuri online chiar inseamna cursuri „cinema”. Nu trebuie decat se ne uitam la cele mai mari platforme de cursuri online: coursera, udemy, edx etc
    Acum 6 luni cand am inceput sa tin aceste cursuri remote (cum le zic eu acum) initial le-am zis tot cursuri online si cei care se inscriau un intelegeau de ce ele se desfasoara la anumite ore, de ce trebuie sa aiba macar un microfon si de preferat si camera. Atunci mi-am dat seama ca am facut o greseala folosind termenul online.
    Eu venind din IT unde munca remote (la distanta) este destul de intalnita si unde interactiunea este destul de intensa drept urmare le-am intitulat cursuri remote dar pentru ca traduse „cursuri la distanta” ma ducea cu gandul fa facultatile ID am ramas la termenul „cursuri remote”. La acel moment am facut o comparatie destul de ampla aici https://invatamprogramare.ro/ce-este-un-curs-remote/2019/ unde pe scurt, am ajuns la trei formule, fiecare data de celelalte 3 tipuri de cursuri pe care le-am identificat: Cursuri online, Cursuri in sala si Webinarii
    Curs Remote = Curs Online + Live + Interactiune
    Curs Remote = Curs in sala + “Internet” (sala virtuala)
    Curs Remote = Webinar + Interactiune

    Asta nu face articolul tau mai putin bun doar ca nu cred ca vom putea schimba semnificatia termenului cursuri online. Si cred ca cel mai bine este sa avem un termen dedicat formei de invatamant la care vrei tu sa te referi fie ca ii spunem cursuri remote, fie ca le spunem clase online, dar cu siguranta nu cursuri online.

    • De acord si m-ar bucura mult daca randurile mele ar starni dezbateri de profunzime. Cu siguranta putem redenumi conceptul, eu folosindu-l doar pentru ca asa a fost numita trecerea invatamantului la alta forma in contextul actual, la invatamant online. Pe de alta parte, putem si sa ne gandim sa educam utilizatorii de cursuri online – sa explicam si sa analizam ce ar trebui sa insemne, iar apoi sa actionam in consecinta. Probabil mai sunt si alte variante de reactie – repet, ideal ar fi sa avem dezbateri reale, pentru ca mi se pare un moment bun in care sa modificam educatia in general in bine, orice forma sau combinare de forme ar imbraca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Thea Ionescu
Thea Ionescu este conferenţiar universitar la Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Domeniul său de specialitate este Psihologia Copilului şi predă Psihologia Dezvoltării atât la nivel licenţă, cât şi la nivel masteral. Este cercetător în cadrul Laboratorului de Psihologia Dezvoltării de la acelaşi departament, unde coordonează grupul Flexibilitate şi Cogniţie Ancorată. Interesele sale de cercetare includ: patternul variabilitate-stabilitate-flexibilitate în dezvoltare; dezvoltarea categorizării; formarea conceptelor; cogniţie ancorată (Embodied/Grounded Cognition) - implicaţii pentru dezvoltare şi educaţie; supradotare şi fenomenul de insight în rezolvarea creativă de probleme; educaţie timpurie.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro