S-au strâns câteva zeci de reclamații la CNA împotriva lui Mircea Badea numai pe cazul injuriilor și amenințării la adresa unui trecător prin zona unde se producea emisiunea Antenei 3, În gura presei. Motociclistul a fost făcut cu ou și cu oțet în direct și i s-a promis ”să moară în chinuri groaznice și să îi sărim cu picioarele pe cap”. Mai departe, întâlnirea cu un grup de motocicliști venit să își ia revanșa l-a transformat pe Badea din leu-paraleu într-un ”pisicuț”, după modelul idolului său politic, Ponta. La Consiliul Național al Audiovizualului arhivele gem de isprăvi care încalcă legislația audiovizuală, codurile de conduită deontologică în mass-media și bunul simț elementar. Mircea Badea este campion, că tot se dă el mare, dar nici alți realizatori TV sau invitați – Banciu la B1, tot grajdul de la Un show păcătos sau Acces direct de pe Antene, mai nou Pătraru pe TVR1 nu se lasă mai prejos în competiția pentru un loc fruntaș la exprimări vulgare, jigniri, adresări și gesturi indecente, înjurături tradiționale și versiunile lor sofisticate. Că televiziunile vând mahalaua ca ”stand-up comedy”, ”one man show”, pamflet sau umor contemporan, asta e una; dar că majoritatea decidentă a CNA nu le sancționează drastic, asta este déjà o încălcare a misiunii sale ca unică autoritate de reglementare și control în domeniu, cu urmări grave: proliferarea fenomenului în societate ca posibil model.
Prin 2010, Badea își dădea drumul la gură cu o înjurătură de periferie. Secvența a ajuns pe YouTube și a primit peste 283.000 de vizualizări din care 265 de like-uri. Vulgaritatea a dat tonul, iar comentariile s-au contaminat: ”marș în gâtu mă-tii!” îi răspunde APRG!beats unui forumist care a cutezat să nu fie de acord cu exprimarea lui Badea., iar Xtyson a adaugat
”îți dai tu seama …acum ai descoperit tu p…. (bip) mă cretinule”. Vine și replica de la cosmin.samoila: ”se vede adevarata față a ta boule”. Fanii găsesc mereu scuze pentru golăneală: ”Ăăăhm… și? Toată lumea înjură… Credeai că omu’ ăsta nu înjură când în majoritatea frazelor ce aduc injruii se cenzurează? Fii serios, prietene”, crede UnuJumateRecords, la unison cu BigBoyBigDreams care zice, cam supărat:”bah dar numai să criticați sunteți buni frate ..serios omu ăsta vă dă 100 la 100 adevăru ceea ce se întamplă în românia și voi tot orbi sunteți…o greșeală care face ..hopaa hai să-l mâncăm sau săl criticăm…”. Concluzia o trage, leșinată de admirație, Ioana Melania Herteg: ”E bestial omu asta!”. Cine să îndrăznească pe forum să mustre atâția agramați ascunși sub pseudonime! Ar țipa ca arși că se încalcă libertatea de exprimare. Numai o autoriatate legală ar putea opri trivialitatea promovată în audiovizual. Oficial o avem, însă fără folos. Un membru CNA a semnalat într-o scrisoare publică similitudinea exprimărilor lui Badea cu limbajul președintei CNA. Arbitrii spun că, la concurență, Laura Georgescu l-a depășit pe Badea la proba de cuvinte tari cu înflorituri. PNL vrea să modifice Legea Audiovizualului pentru a putea determina schimbarea președintei, inamovibil după legea actuală. Vom vedea cum suna proiectul și dacă el nu include alte capcane în beneficiul controlului politic.
Asociat numeroaselor reclamații ale cetățenilor, ActiveWatch a semnalat ce articole din Legea Audiovizualului s-au încălcat în ediția din 26 august a emisiunii În gura presei și cu ce consecințe: ”Insultele exprimate afectează mai mult decât persoanele sau comunitățile cărora le sunt adresate; sunt insulte la adresa profesiei jurnalismului. Prin aceste instigări fățișe la violență s-a ieșit total din sfera jurnalismului. Ne aflăm într-o zonă a propagandei disperate în favoarea unor interese ce nu au nicio legătură cu nevoia societății de a beneficia de informații și opinii diverse. Prin sancțiunile mult prea blânde aplicate acestor fapte grave, CNA devine responsabil de escaladarea fără precedent a agresivității limbajului folosit de unii oameni de televiziune. Aceste sancțiuni nu au avut efectul de a descuraja ci, mai degrabă, de a încuraja asemenea comportamente ce compromit însăși ideea de presă”.Și? Nimic. Deocamdată.
Pentru că mitocănia înfundă România în presă, pe rețelele de socializare și pe stradă, fostul vicepreședinte PDL Ioan Oltean, sătul de insulte, s-a gândit în 2012 să reglementeze domeniul online. Visa o lege similară cu Legea audiovizualului, care să sancționeze jurnaliștii din presa online. Proiectul a rămas baltă. Propria ogradă, cea a politicului deșănțat, nu i s-a părut interesantă deputatului. Becali, Vadim Tudor, Bunea Stancu, Ponta și Mazăre ar completa singuri o antologie a mahalalei politice. Dacă primarul Constanței, care i-a înjurat public pe procurorii DNA, nu va fi sancționat, semnalul e dat: și cetățenii au voie să se dezlănțuie împotriva autorităților.
Articol apărut în revista 22
Cred ca ii faceti o mare nedreptate domnului Patraru asociindu-l cu ipochimeni gen Badea si Banciu. Dupa ce ,-am uitat la citeva emisiuni „Starea natiunii” pot sa confirm ca sint cu adevarat satirice, nu genul de „pamflet” de mahala creat de Badea. In plus emisiunea nu are nici un partizanat politic, lucru rar intilnit in presa romaneasca.
Prima data cand am vizitat Ro, in martie 1990, am remarcat lipsa de politete a oamenilor pe care-i intalneam, nervozitatea pe care o degajau mai toti, si „rasparul” in care se vorbea…
Mi s-a spus ca „nu e grav” ca nu se raspunde la „buna ziua” pe scara blocului, sau ca nici macar in „intimitatea” liftului nimeni nu pare dispus la un minimum de amabilitati , ca este „normal” ca oamenii sa traverseze buimaci strazile fara sa adreseze macar o privire amicala, daca nu „un multumesc” celor care le ofera prioritatea (chiar si atunci cand nu o au), si asta pentru ca oamenii sunt napaditi de probleme si macinati de griji „mult mai importante”…
Mi-am zis ca trebuie sa aiba dreptate, stiu ei mai bine!
Anul urmator, imi amintesc ca, citind pe usile multor magazine „Trage/Impinge” am spus ca mi se pare a fi un exces de familiaritate surprinzator, deoarece incitativ la acea neglijenta in limbaj care poate generaliza un comportament lipsit de civism si de respect! Am remarcat rapid ca mass media in general, publicitatile si chiar lozincile de campanie electorala, adoptasera acelasi mod de exprimare „la per tu”…si m-am aratat ingrijorata de consecintele concrete ale acestei lipse de respect afisata si, aparent asumata!
Mi s-a spus ca sunt chiar ciudata…ca ma leg de toate chichitele, si ca „nu asta conteaza”!
23 de ani mai tarziu, articolul dvs, stimata dna B.Armanca, ma intristeaza profund…doar atat!?
Cred ca numai un om slab, care se desconsidera total si nu se respecta nici pe el nici pe altcineva, poate considera marlania ca fiind amuzanta sau poate vedea in agresivitate un atribut al puterii!
Primii responsabili de declinul societatii sunt cei care accepta sa fie calcati in picioare! Badea, Banciu, Ponta si toti ceilalti, cati ar fi ei de numerosi sau de influenti nu sunt altceva decat consecintele firesti ale mentalitatii romanilor in 2014!
Romanii i-au fabricat, tot romanii, numai ei(!) sunt singurii care-i pot anihila definitiv si durabil…daca vor!?
Extindeți mîrlănia capitalei la întreg teritoriul. Fiind născut în vestul țării din părinți moldoveano-bucureșteni cred că îi pot judeca pe TOȚI (fără milă).
Așadar, finele anilor 1960 în „satul cu miniștri” (așa îi spunem prin facultate, noi, ”provincialii”, inclusiv cei de la țară – Vechiul Regat). Undeva, pe strada Labirint, (actualmente aproape dispărută) un camion semi-tras pe trotuar lăsa loc de trecere pentru un om și jumătate. Mă angajez, în timp ce din partea opusă venea cineva, dar care NU intrase încă în strîmtoare. Fiind vorba de o persoană în vîrstă, cînd a ajuns în dreptul meu m-am lipit cu spatele de gard pentru a-i face loc. Spre surprinderea mea individul, cînd ajunge lîngă mine, începe să mă facă cu ou și oțet (fără înjurături, dar isteroid). Deși avea loc suficient, personajul, EVIDENT FORMAT ÎNAINTE DE COMUNISM, dovedea un potențial scandalagiu complet în contradicție cu aspectul de bătrînel blajin și cvasi-elegant.
De atunci încoace, și ținînd cont (printre altele) de impecabila politețe ACTUALĂ a piețarilor din orașul în care trăiesc, privesc Bucureștiul drept caput miseriae al României.
Așadar, VĂ ROG SĂ NUANȚAȚI !
Un sigur exemplu de mitocanie nu poate fi concludent!
Mai degraba cred pe varu-meu, venit din Timisoara sa faca Arhitectura in Capitala (pe atunci la ei nu era), care povestea ca „in Bucuresti, daca mergi mai mult de doua statii cu tramvaiul, imposibil sa nu auzi ca izbucneste o cearta!”
Multumesc pentru amintiri: m-am nascut si am trait pe Labirint, pina in vara lui 1988 cand ne-a demolat. Da, acum chiar si bucatelele ramase din strada au fost redenumite „Matei Basarab” si respectiv „Cauzasi” …
Va cer scuze dvs, si tuturor celor pe care i-am neindreptatit in comentariul pe care l-am facut acestui articol! Nu era nicidecum intentia mea, multumesc pentru intelegere.
Apoi, cu toate ca evit sa ma justific, invitatia dvs de „a nuanta” ma obliga sa o fac:
Relativ la „marlania capitalei”(?) pe care as extinde-o la intreg teritoriul, mi se pare ca exagerati!
Eu am spus „Cred ca numai un om slab, care se desconsidera total si nu se respecta nici pe el nici pe altcineva, poate considera marlania ca fiind amuzanta…”, si as nuanta…dar chiar ca nu stiu ce!?
Pardon??!!
Pai eu, in cei 15 ani cat am stat „in vestul tarii”, am luat PRIMA DATA contact cu mame care isi trimit copiii „in p***a ma-tii”, cu copii pentru care „p*la mea” era o expresie curenta… samd…!! Pana a nu fi ajuns acolo, pana si un simplu „dracu’ sa-l ia” mi se parea o injuratura oribila!!
Hai, mai lasati legenda cu „ardeleanu bun vs. regateanu rau” – ca nu tzine la toata lumea!! Unii au avut de-a face cu realitatea chiar la fatza locului!
Extrapolarea marlaniei unui caz, posibi izolat, la intreaga capitala e cam acelasi lucru.
P.S. Poate ca batranelul a crezut ca sunteti soferul camionului.
da, ma tem ca Ela (de mai sus) a surprins bine realitatea (din nefericire).
asta i senzatia traita dupa ce treci pragul romaniei (nu cred s o fi fost altadata mai cotropita de nesimtire ca acum). dar e logic, insasi autoarea articolului vorbeste despe ipochimeni despre care nici n ar trebui sa se pomeneasca. este rezultatul unei tranzitii ratate si a inversarii totale a valorilor. pe linga multe alte cauze, mass media a contribuit decisiv la actuala stare de fapt. pitiponci si pitipoance care oriunde altundeva n ar fi decit prostituati si prostituate,in romania sint vedete.bretonate agramate,deputate. hoti si mincinosi, ministri si prim ministri. nimic altceva decit o iesire masiva in strada ar mai putea schimba ceva.
Dna Armanca, Banciu e parfum fata de ceilalti. Iar faptul ca ActiveWatch a sesizat CNA-ul (pe motivul inventat ca Banciu a ‘alarmat’ populatia re. la proiectul de autonomie al Tinutului Secuiesc) e absolut regretabil. Un asemenea excel de zel din partea unei organizatii ca ActiveWatch sugereaza faptul ca e fidela Stingii, PSD-ului. La fel ca CNA dealtfel.
De ce nu spuneti adevarul?
-mitocania nu poate fi reglementata, controlata. aici fiecare e responsabil pentru ce ia din ce i se ofera.
-CNA a fost infiintat doar pentru a avantaja un actor politic cand lumea si-a dat seama de influenta televizorului. In perioadele neaprinse politic, isi justifica existenta cu mize tembele, interzicand unele melodii sau categorisind programele TV.
S-a gandit cineva din partile afectate sa dea in judecata CNA pentru non-actiune? Pot sa ceara penalizarea de catre instanta a postului de televiziune bazat pe legea CNA in vigoare.
In acelasi timp poate sa ceara daune morale de la CNA pentru lezarea respectului de sine al reclamantului.
Daca se aduna o gramada de procese si completele or sa inceapa a decide impotriva CNA si penalizand televiziunile bazat pe ceea ce ar trebui sa faca CNA, o sa apara reforma CNA imediat, deoarece statul ar incepe sa piarda mult prea multi bani si Curtea de Conturi si DNA or sa intre pe fir pentru neglijenta in serviciu criminala.
Emanciparea = vulgaritate
Emanciparea este marca specifica modernitatii.
Romania este cea mai moderna tara din lume. Nicaieri emanciparea nu a avut efecte atat de spectaculoase. Nicaieri nu mai vezi urma din vechea societate. Or, aceea societate era educata, culta, politicoasa, etc. iar cei care nu erau asa erau mai umili. Era o lume in care nu era frumos sa… dracui…Lumea noastra e doar moderna. Si vulgaritatea e doar un aspect al acestei modernitati. Ea este pretul libertatii. Savurati’l!
Si pe forumurile straine exista astfel de marlanii, chiarmai rau.
Faptul ca engelza e mai putin inventive in materie de insulte si mitocanii poate fi o explicatie a unui impact mai scazut al golaniei in lingua franca.
Ia incercati sa traduceti in engleza dialogul citat in articol… :-)
Cred totusi ca dam prea multa importanta unor excese de limbaj de pe net. In definitiv, cui nu-I place nu are decat sa nu citeasca /sa nu urmareasca.
Pe strada, e altceva. In urma cu mulit ani (multi multi) se spunea ca daca injuri pe strada, poti fi amendat. Nu stiu daca a fost cineva vreodata amendat pe acest motiv, dar aici sunt de accord: grosolania pe strada nu are ce cauta.
Pe strada mai sunt si copii, nu vad de ce ar trebui sa suporte un limbaj trivial.
Dar nu cred ca e vorba de nimic altceva decat de un trai prea imbelsugat cu munca prea putina.
Vorba lui Moromete:
„Se vede ca nu sunteti munciti, baaa!” ;-)