vineri, martie 29, 2024

… Da Papa papa ? Cat mai costa sufletul?

… slabiciunea omeneasca e fascinanta.  De cum da cu nasul de greu – si omenirea, la scara mare, amusina de-acum un greu de care a inceput sa se dezobisnuiasca in ultimii patruzeci-cincizeci de ani – omul isi gaseste refugiu in « realism ». « Realismul » – intre ghilimele, pentru ca numai realist nu e – pare solutia odihnitoare pentru toata lumea, de la stanga, la dreapta.

« Haide, ne-am prostit si noi o vreme, dar acum a sosit timpul sa nu ne mai ascundem dupa degete. A sosit timpul sa fim « realisti ». S-o spunem pe-aia dreapta.”

‘Aia dreapta’, vazuta de la dreapta, se traduce de cele mai multe ori printr-o satisfactie de-abia mascata : « V-am spus noi ! » (Noica, daca mai tin bine minte, zicea ca oamenii ar fi in stare sa indure orice catastrofa doar pentru satisfactia de a putea rosti la sfarsit, cand lumea se prabuseste in flacari : « Ti-am spus eu ! ») In termeni mundani, imbraca argumentele impotriva statului asistential, desi nu e mai niciodata clar pana unde se intinde nemultumirea : Pana la sanatate ? Pana le educatie ? Pana la politie ? La pompieri ? Posta ? Armata ? Pana la Banca Centrala ? [Nota : In treacat fie spus, sintagma « stat asistential » e, pentru orice om de bun simt, un pleonasm. Statul de aia e stat, ca « asista » omul. Dar cum Hegel, bietul, a pierdut batalia de PR atat la stanga cat si la dreapta, am ramas cu toii convinsi ca « statul » e acolo, undeva, iar noi, aici. Statul nu mai e implinirea, ci dusmanul omului.]

Vazuta de la stanga, « aia dreapta », i.e., realismul, imbraca forme inca si mai fascinante.

« Cat mai costa Papa ? », « Cat mai costa Catedrala Neamului ? » – sunt intrebari puse, din ce in ce mai apasat, in media. Intrebari care, in cazul vizitei Papei in Spania, au scos in strada cateva mii de oameni, pentru cateva zile. Oameni nemultumiti ca banii lor, din taxe, sunt folositi pentru demersuri atat de futile – un papa, o catedrala. Asta ar fi realismul de stanga : da Papa papa ? De buna seama, nu da. Si, totusi, ceva face si el, cata vreme scoate pe aceleasi strazi un million si jumatate de tineri.

Oamenii nu traiesc numai cu paine.

Cine are dreptate ?

Ca-n bancul cu rabinul si capra, toata lumea are dreptate. Totul depinde din ce parte te uiti.

Am fost printre primii care au protestat impotriva Catedralei Mantuirii Neamului in aceste conditiiAm scris despre « Patriarhul Marta ». Am fost « afurisit » in comunicatele oficiale ale Patriarhiei, din aceasta cauza. Exista arhiva, se poate verifica. Nu va osteniti asadar in aceasta directie. Pe de alta parte, nu pot sa nu constat ca avem aici de-a face cu o impleticire a logicii si a bunului simt. De la o cheltuiala a banului public mai mult sau mai putin inutila, se trece abrupt, fara sughituri, la condamnarea in corpore a oricaror cheltuieli lipsite de o utilitate imediata.

Utilitatea imediata, palpabila, a devenit noua mantra, atat la stanga, cat si la dreapta.

Renteaza ? – asta e intrebarea ce stralumineaza dindaratul multor luari de pozitie : Renteaza ca statul sa cheltuiasca pe sanatate si educatie ? Renteaza sa dai milioane de euro pentru o catedrala sau pentru vizita Papei ?

Ce renteaza ? Renteaza sa ai copii ? Foloseste la ceva ? Departe de a-i mai putea folosi ca mana de lucru (sa duca vacile la pasune, sa are, sa pliveasca buruienile din ograda) copiii de azi sunt, strict utilitarian vorbind, o pacoste. Costa cat mama supararii si nu au, economiceste (sic) vorbind, nici un « return ». Se fac mari si pleaca. Care incotro. Ba, de multe ori, pleaca dupa ce te acuza ca le-ai distrus viata. [ Nota : Nu-i cazul meu, ca sa evitam discutii inutile.]

S-o luam altfel : Cat renteaza un sot sau o sotie ?  Cat renteaza un prieten ? Daca privim problema strict utilitarianist, nu renteaza. Nu renteaza o soata, nu renteaza un copil, nu renteaza un caine.  Si-atunci, intrebarea care se naste de la sine e « ce mai renteaza ? »

Sa ne aducem de-a minte : vorbim aici despre « realism ».  Ce-nseamna asta ?

Cat renteaza o poezie ? Cat renteaza o catedrala? Un tablou? Cat renteaza un suflet?

Haideti, asadar sa fim realisti de-adevaratelea : noi nu traim numai cu paine, altminteri n-am fi oameni ci gandaci de bucatarie. Astia, cica, spre deosebire de noi, pot supravietui unui razboi nuclear, incalzirii (sau racirii) globale, astia sunt exemplul cel mai bun al supravietuirii fara conditii.

Unii i-ar zice acestui trai « sub-vietuire ». Eu, unul, asa ii zic.

PS Va dati seama cati oameni ar fi trait mai bine cu banii si munca depuse in construirea, sa zicem, a piramidei lui Keops sau a catedralei de la Notre Dame ? Cati gandaci de bucatarie ?

PPS Imi dau prea bine seama ca unele afirmatii de mai sus pot starni pasiuni in buna masura indreptatite ( astept Casa Poporului). Din nefericire (sau fericire :)), n-am acum timp de scris o carte.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Bine spus Aline,

    materialisti am mai ajuns cu totii, mai mult sau mai putin; privim orice cheltuiala ca pe o investitie la care asteptam sa vedem un randament imediat si cuantificabil.
    Lucrurile pe care le-ai enumerat sunt insa nepretuite si reprezinta cele mai bune „investitii” pe care le putem face…ca oameni:)
    mult spor la realizarea lor!

  2. Salve,

    In sfirsit te regasesc. Desi nu ai foarte multi comentatori (cam toti prefera un punct de vedere mai radical pe aici) gasesc comentariile ca cele de mai sus pline de O2.

    • In primul rand, atunci cand ne indignam impotriva cheltuielilor pentru Catedrala, nu este vorba de doar de utilitatea ei (pe care eu personal recunosc ca oricum nu o vad) ci de faptul ca nu statul ar trebui sa o faca!
      In al doilea rand, orice cheltuiala „merita” nu intr-un mod absolut ci intodeauna relativ la alte nevoi ce treuie si ele satisfacute. Daca te vei uita la piramida lui Maslow vei vedea si ponderea pe care acele nevoi le au in „cosul zilnic” al fiintei umane (cu variatiunile de rigoare).

  3. Foarte corect punct de vedere. Dar, totusi, unde este granita intre „cheltuielile pentru suflet”, rezonabile, utile, si cele aberante ? Cum tragem linia ?

    E util sa existe un muzeu de arta finantat de stat ? Poate ca da. E util sa construim un nou muzeu de arta, de la zero, si sa-l dotam ? Poate ca nu. E util sa avem biserici ? Cu siguranta ca da. Cate ? Cred ca se poate stabili o valoare optima a metrilor patrati de lacase bisericesti la mia de cetateni. E util sa avem o Catedrala a Neamului ? In momentul de fata, cred ca nu.

    • @ Phane – aici, din pacate, nu exista raspunsuri dinainte trasate. „Linia” e subiect de dezbatere publica. Ceea ce m-a deranjat in aceste cazuri a fost faptul ca se nega existenta liniei pur si simplu: adicatelea, daca nu e „util” nu merita. Sa fim realisti?

  4. daca statul asistential este un pleonasm, atunci statul liberal este un oximoron. [se pare ca asistentialismul statului-social a intrat in pana de asistenti din moment ce liberalii marseaza si se contorsioneaza astazi la bara in apararea bugetului public de invazia unor libertarieni inconstienti, refugiati intr’o realitate de prost-gust]

  5. „S-o luam altfel : Cat renteaza un sot sau o sotie ? Cat renteaza un prieten ? Daca privim problema strict utilitarianist, nu renteaza. ”

    unul sau mai multi prieteni buni renteaza. garantat. face bine la creier.

    „statul asistential” – bine, o fi pleonasm. problema e alta, cum ziceati si mai sus: unde tragem linia. asistential, dar cat de asistential ?

    Notre Dame si piramidele se pare ca momentan renteaza. Dupa sute respectiv mii de ani au ajuns rentabile :) Catedrala Mantuieste Neamule nu cred ca va ajunge rentabila.
    ––––––
    zicea careva: este o masura in toate

  6. Mie lucrurile mi se par destul de simple:Atita vreme cit fiecare crede ca are dreptate nu e nici o problema .Problema incepe cind fiecare crede ca numai el are drepptate. In privinta stastului asistential problema e la fel de simpla. Trebuie stabilit care e masura pe care si-o poate permite . O zi buna !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro