Dacă și Bogdan Chireac e jurnalist…

Plimbat de la o televiziune la alta deghizat în țoale ba de ”comentator”, ba de ”jurnalist”, activat pe DC News, Bogdan Chireac n-a dispărut din pestrițul nostru târg mediatic nici după ce a fost gonit în 2007 de la ziarul ”Gândul” pentru afacerile sale cu STS-ul, pe atunci vreo 8 contracte de milioane de dolari, nici după jenantul episod al tentativei de șantajare a președintelui ANI, Cătălin Macovei, nici după implicarea în afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu pe care l-ar fi ”împrumutat” cu jumătate de milion de Euro înainte de arestare. A rămas pe firmament pentru a ilustra corupția din mass-media, ”liga mare” a falșilor jurnaliști. Nici apelul unor organizații media de a retrage titulatura de jurnalist celor care nu sunt demni de ea n-a ajutat: Chireac a continuat să fie pus în vitrină fără să aibă nevoie de acreditări profesionale sau de competențe. Comentariile livrate neobosit de acesta se compun din propagandă formulată șerpește, miștocăreli ieftine, discreditări partizane, terfeliri pe ton reținut. Doar în vremurile când se gudura pe lângă premierul Năstase pe care îl intervieva apoteotic la Cornu cu tot familionul în jur, vizând fotoliul ministrului de externe, se dădea drept ”analist” pe politică externă și vindea platitudini culese din presa zilei, fără să cunoască chestiuni elementare de context internațional.

Și acum altă tăreșenie iese la iveală, prin declarațiile fugarului Cristian Sima, care a luat cu sine nu doar banii clienților, ci și secretele lor: Bogdan Chireac era intermediarul între compania Ericsson și politicieni care încasau sume uriașe pentru campania electorală. Asta susține Sima, asociat cu Chireac în WBS Holding până în 2003. ”O putem numi mită sau finanţarea ilegală a unor partide. Da, în anul 2000 el a primit mulţi bani de la companii multinaţionale. După aceea, a primit banii pe care i-a trimis politicienilor care erau în campanie electorală în acel moment. Pot da nume. Compania Ericsson, care ulterior a câştigat proiectul 112 în România. Pot dovedi că Ericsson i-a trimis bani lui Bogdan Chireac şi el a dat banii altor persoane”, a declarat Cristian Sima într-un interviu dat televiziunii islandeze. O căutare pe Internet dezvăluie că erau cunoscute operațiunile de acest gen efectuate de Bogdan Chireac, un caz deloc singular: ”Chireac e doar un mic element..într-o rețea de ziariști care duc bani de la multinaționale la politic. După care ne “formează” opiniile despre anticorupție și moralitate. Există documente și nu este exclus să apară cumva prin presă…există conturi și transferuri bancare swifturi”, apărea un text premonitoriu în 18 iulie 2009 pe site-ul www.badpolitics.ro

Chireac zice că habar nu are, n-a fost acționar la WBS Holding, n-a văzut, n-a auzit și amenință cu justiția. Pe blogul lui Turcescu documentele vorbesc de la sine. A fost acționar la WBS Holding. Mai departe, Sima pare să stea cu hârtiile pregătite pentru a dovedi cum și-a tras Chireac 60 000 dolari pentru serviciile sale, bani transferați în contul soției la National Bank of Greece. ”Categoric nu, nu am avut nicio relație financiară cu firma Ericsson”, a declarat Chireac contactat telefonic  de RISE Project-Islanda. “Pot dovedi că Ericsson i-a trimis bani lui Bogdan Chireac şi că Bogdan Chireac a trimis bani către alte persoane”, susține Sima. Scandalul e în toi și lovește din nou în credibilitatea jurnalismului.

De ce nu se poate descotorosi presa românească de un personaj atât de dubios ca Bogdan Chireac? Pentru că nu presa îl impune, nu presa îl manevrează, presa fiind doar o acoperire, destul de străvezie în acest caz. Dar și așa, de ce nu poate elimina breasla un corp străin, care îi face praf credibilitatea? Fiindcă sancțiunile autoreglementării mass-media sunt soft și au efect doar acolo unde normele deontologice sunt puternice și cu adevărat consimțite de breaslă. Acte de desolidarizare morală s-au mai produs, ziariști, formatori de opinie s-au exprimat critic, ironic, uneori batjocoritor la adresa insului. Dar ei joacă de obicei în liga inferioară a jurnalismului corect, deci nu contează.

Articol apărut și în revista 22