marți, iunie 28, 2022

Dan Puric Calgon

De două ori pe an, de Crăciun și de Paști, Institutele Naționale de Bârfă – televiziunile de știri și talk-show-uri –  se simt nevoite să prezinte poporului tema la zi: Nașterea , respectiv, Învierea.  Deoarece sarcina lor în Managementul Științific al Ordinii Sociale imaginat la sfârșitul secolului al XIX-lea de către magnații internaționali ai cărbunelui, este să ducă tot ce ține de suflet în derizoriu, două copii xerox reciproce – Andreea Crețulescu la Realitatea TV și Cătălin Striblea la România TV – l-au avut ca invitat pe Dan Puric. Afirmația “copii xerox reciproce“ e susținută nu numai de faptul că cei doi gândesc la fel, dar și de tehnica jurnalistică folosită:  selectarea și prezentarea insistentă și cu satisfacție a unor imagini “din realitate“ , aproape aceleași la ambele televiziuni, care să contrazică spusele lui Dan Puric, menite să-l pună în încurcătură, să-i dea cu tifla, să-l facă mic, să-i arate că nu e decât un puric, să se dea pe brazdă, ce tot îi dă cu sufletul neamului, iote sufletul neamului ici, pe ecran, cum se bate, sâc, sâc, sâc!, pe sarmalele lui Vanghelie.

Îl las deoparte pe MMGEU (Marele Maestru întru Garderoba Elenei Udrea) de la România TV (de vreo patru, cinci ani prezintă săptămânal această temă – teza sa de doctorat – ajutat de asistentele sale Corina Dragotescu et co.) și încerc să analizez o secvență din emisiunea de la Realitatea TV. Andreea Crețulescu îi proiectează lui Dan Puric (și nouă) imagini cu o coadă imensă de oameni, bătrâni, femei, copii, – poporul – gloată – înghesuindu-se ore și zile întregi să atingă moaștele Sfântului Dumitru. Camera operatorului TV își restrânge cadrul și se focalizează pe o “băbuță“, căzută în înghesuială. Se mai văd mâinile unor jandarmi care încearcă s-o ridice, dar operatorul caută, insistent, să ne prezinte fața schimonosită de efort a femeii. (Ei, dac-ar fi murit acolo, ce mai știre! ce mai rating!).

– Ce mai ziceți acum, d-le Dan Puric?

– Ce să zic? întrebă, nedumerit, acesta.

– Despre ce vedem cu ochii noștri, despre realitate; asta e realitatea!

De fapt, e realitatea ei. Dacă Andreea Crețulescu ar fi priceput (că de tocit, sigur a făcut-o) capitolul referitor la Optică din Fizica de clasa a șaptea, ar ști că ochii nu văd, sunt doar un  receptor al luminii reflectate de corpuri, adică al unei infime fracțiuni din frecvențele spectrului electromagnetic care, întreg, reprezintă doar 0,005% din masa universului. Restul, e  “dark matter“ despre care avem cunoștință prin efectele ei. Și, dacă la aceste informații, ar adăuga cunoștințele despre ochi din Anatomia de clasa a opta, care ne spun că lumina reflectată de corpul “băbuței“ trece prin cornee, ajunge la pupilă care, cu ajutorul irisului, mai reduce din lumină, apoi prin lentilă unde lumina este centrată, și prin “umoarea sticloasă“, este transmisă la retină, ecranul pe care imaginea/informația devine bidimensională și cu capu-n jos (sau cu fundu-n sus). Aici lumina se oprește , intervine un “blind spot“, – bârna din ochiul propriu-, transformându-se în semnal electrochimic trimis prin nervul optic către lobul occipital. Abia acum creierul re-asamblează imaginea într-o formă tridimensională pe care noi credem că o vedem cu ochii.

Dacă acest rezumat al unor lecții din școala generală pare plictisitor, să mai adăugăm la rețetă câteva informații din neuropsihologie ca să aflăm că, pe drumul semnalului de la ochi la cortexul vizual, lobii temporali editează și reconstruiesc (șterg, generalizează, abstractizează, distorsionează, reformulează)  aproape 50% din lumina percepută ( Michael Talbot – The Holographic Universe, pag. 163), ceea ce înseamnă că, în ceea ce vedem, punem, din gros, de la noi. Iar lobii temporali sunt sediul credințelor, convingerilor, judecăților și prejudecăților, al așteptărilor noastre.  Prin urmare, putem spune, științific, că vedem ceea ce credem, nu invers.  Neconștientizând acest proces (aducerea în planul conștiinței durează aproximativ 0,5 secunde, iar procesarea luminii de la ochi pâna la producerea imaginii de către creier ia doar 0,01 secunde),  ni se confirmă preconcepțiile și se întărește tendința de a favoriza informațiile care corespund credințelor noastre, cu alte cuvinte, intrăm, împreună cu Andreea, într-un cerc vicios. Las la o parte alte cunoștințe din  genetică, informații care ne spun că sistemul de credințe, prin răspunsul mental  dat la trecerea semnalului optic, influențează ADN-ul, care, la rândul lui, influențează rearanjarea fotonilor/frecvențelor pe care îi/le captează ochiul (de unde și ideea exploatată de mulți “experți“ care ne învață gândirea pozitivă!). Iată, deci, că enunțul lui Lenin, “conștiința e o reflectare subiectivă a realității obiective“ se confruntă cu un altul, mai științific: lumea din afară e o oglindă a ceea ce e în tine: vezi ceea ce crezi!

-Ei, ce ziceți?

– Înainte să-ți răspund, dă-mi voie, Andreea, să-ți pun și eu o întrebare: tu ce simți când privești asemenea imagini?

– Ăăăă…Mă gândesc că….

–  Nu, nu te-am întrebat ce gândești, ci ce simți?

Încurcată, mai ales de adresarea familială (până atunci Dan Puric folosise pluralul de politețe), Andreea Crețulescu, forțată să caute cuvinte  care să exprime emoții , cuvinte cu care nu era obișnuită, îngăimă:

-Simt așa… ceva… dureros.

În acel moment de suspensie, între cuvintele“ceva“  și  “dureros“,  strălucirea ironică a ochilor Andreei și mustăceala inteligentă permanent afișată de colțurile gurii au dispărut.  Ochii i se umeziseră. Printr-o simplă întrebare, Dan Puric reușise, pentru o clipă, s-o transfere din planul mecanic  în care funcționa, în planul spiritual unde lucrurile nu se văd cu ochii, ci cu sufletul. Turnase CALGON într-o mașinărie de produs vorbe, nu mult, că n-a avut timp, însă o mică bucățică din crusta de calciu dezvoltată în jurul sufletului Andreei, o luase la vale împreună cu umezeala ochilor. (Nu degeaba se spune că ochii sunt fereastra sufletului).  Efectul s-a mai prelungit puțin, ducând la un fel de destăinuire:

– Nu vă supărați, dar, știți, (uite că dau din casă!), asta e o tehnică jurnalistică de-a noastră, să provocăm…

-Știu Andreea, m-ai confundat cu vreun politician din ăia pe care îi aduci zilnic aici.

Și am avut intuiția că, cel puțin acasă, în familie, Andreea Crețulescu are momente când e mai mult decât o păpușă mecanică.

Notă: Câțiva dintre cei aproape 40.000 de mii de cititori ai articolului meu : Nimeni nu s-a născut adult mi-au reproșat metafora cu boul și cerbul. Unii au fost chiar indignați. Vreau să le spun că, dacă la începuturile școlii obligatorii, idealul acesteia era “boul instruit“, între timp s-au inventat tractoarele, scopul școlii fiind “mașina eficientă“.  Andreea Crețulescu, împotriva căreia n-am nimic personal, ba chiar e o persoană plăcută, inteligentă, este expresia sintetică a idealului școlii publice și produsul real al acesteia: o mașină eficientă, pusă la lucru acolo unde trebuie, care își îndeplinește, cu scrupulozitate, rolul de a băga jordeaua printre rosturile gardului (așa se cheamă, popular, tehnica jurnalistică a provocării) pentru a crește rating-ul și a aduce bani companiei. Dacă, doamne ferește! face vreo greșeală, trece cu ușurință și indiferență de la Realitatea TV la B1 TV, pentru a face același lucru din partea cealaltă a gardului. Ceea ce nu știe Andreea Crețulescu, e scopul și rolul companiilor mass-media în mașinăria socială: de management al boilor instruiți deveniți inutili (un fel de deșeuri) în epoca tractoarelor. Ca și în managementul deșeurilor, managementul dirijării maselor are nevoie de gunoieri care să aplice tehnica provocării, veche de la Julius Cezar: când ești depășit de dușmani, împarte-i și fă-i să se lupte între ei!

P.S. Îmi cer scuze față de persoana Andreea Crețulescu pentru că am folosit-o drept material didactic ilustrativ. În fapt, aproape toți vrem să fim ca ea. O invidiem. Uitați-vă la liota de “fătuce“ care, chiar și în noaptea sfântă a Crăciunului și în noaptea de revelion, au păzit gardurile președintelui. Idealul lor e să ajungă gunoier șef, în studio.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. domnule ne consumam energia pentru lucruri minore.
    intre scriblea / cretuleasca si PURIC e o diferenta enorma. primii fac parte din categoria professionals/focusati/targetati/prosti patentati care si cistiga existenta de sclavi vorbind despre maimute urlatoare si gaini ouatoare, iar ultimul e un OM LIBER.

  2. Bun articol !
    …. pe care incepusem totusi sa-l citesc cu multa mefienta – din cauza tematicii, aparent usurica, pericolul fiinbd ca se poate spune orice pe o astfel de tema-pretext. In final, articolul este o f. reusita demonstratie (si gratie cititorului Vald A) de cat poate fi de nociv sa lucrezi la o televiziune. Tinerii acestia – Striblea, Cretulescu, dar si altii – sunt sacrificati, definitiv pierduti pentru jurnalismul autentic.

    Cat priveste Dan Puric, m-am bucurat mult revazandu-l la B1tv (cu Turcescu), la Realitatea si la RTV – cu cei de mai sus – si de fiecare data, am putut constata cu usurare in suflet ca Dan Puric reuseste sa evite capcanele poncifelor si repetitivitatii, ramanand proaspat si autentic, mereu cu un simt inefabil al naturaletii, al lipsei de fasoane, al notei juste in aprecieri… Nu e putin lucru. in Romania zilelor noastre…

    Am remarcat si eu momentul descris aici, cand Andreea Cretulescu ii oferea un subiect cu raspuns preformatat – ea astaptandu-se ca Dan Puric sa preia „comanda” ei interpretativa, ca zecile de politicieni care cad in capcanele ei. Ma intrebam cu oacerare iritare – deja ! – cum de a acceptat Dan Puric sa vina la o asemenea emisiune incarcata de clisee, de obtuzitati si rastiri – dar admirand apoi felul in care a stiut el sa iasa din incurcatura….

  3. Ce frumos articol ! Motiv de adastare pe contributors… M-a facut sa visez si ca urmare incep sa problematizez : evident , d-le Marcel Capraru sunteti un mare autor de povesti in care se infrunta boii cu cerbii , Andreea cea Urata cu Dan cel Frumos , s.a.m.d.. si de aceea imi permit sa ma intreb care este rolul Povestii dvs. , al Visului meu , al Ideii pe care va straduiti sa o promovati si ce inflenta au toate acestea asupra Realitatii (sociale , sa-i zicem ) . Credeti ca dialogul dintre Dan Puric si Andreea Cretulescu il va determina pe Puric sa coboare de pe calul alb al credintei si iubirii iar pe Andreea sa se transforme dintr-o masina murdara de spalat , intr-un ceas de perete cu cuc? Adica oamenii pot sa se schimbe ? Si daca nu pot , atunci cum reusesc sa modifice mereu realitatea prin gardul careia Andreea baga mereu jordeaua profesionalismului ei de mahala pentru a stimula latratul invitatului si urletele de raspuns , interioare, ale spectatorilor? In concluzie , puteti face o legatura intre Poveste, Vis, Idee , Munca si Realitate? Astept cu melancolie urmatorul dvs. articol.

    • Pssst! torino, îți spun ceva, doar ție. Am descoperit câteva lucruri simple și îți destăinui unul ( să nu ne audă careva!) : Când ne naștem, n-avem minte și n-avem nicio problemă. Apoi, de pe la vreo trei ani până la sfârșitul vieții, începem să avem probleme pe care ne chinuim să le rezolvăm, vrem să schimbăm Realitatea. Fiecare dintre noi, bogat sau sărac, are probleme. Românii au probleme, grecii au probleme, americanii au probleme… Toți ne luptăm cu problemele noastre și ale celorlalți. Și vine un moment, când fiecare dintre noi ajunge într-o ladă de lemn cu mâinile pe piept ( unii au noroc și de o lumânare/luminare). Și toate problemele dispar. Te întreb, torino, unde au fost toate problemele: în Realitate sau în Povestea din minte?
      P.S. Urmărește-mă, că am aflat și cum ia naștere Povestea!

  4. http://www.africanglobe.net/africa/ethiopian-kids-hack-tablet-pcs-training-instructions/

    Cand va ascult, parca il ascult pe profesorul Negroponte de la MIT, care are idei foarte similare, cu One Laptop per Child. Si ma apuca furia si remuscarile, pt. ca era o vorba sa introducem aceste laptopuri in Romania si nu mi-am dedicat toata energia sa ma transform intr-un buldozer care sa dea la o parte Ministerul Educatiei si sa implementam chestia asta. Poate intr-o zi, totusi…se va face.

  5. „Realitatea” este ca Dan Puric poate sa mearga la orice emisiune. Poate sa faca fata la toti Cretulestii, Scriblenii, Gazii,Tudorii etc, fara un prea mare efort. Ca dovada… Orice ar face doamna Cretulescu nu se poate schimaba, ca de, „ce naste din pisica….” Eu nu ma uit de mult timp la emisiunile ei. In schimb am o placere deosebita sa ma uit in emisiunile in care apar Gadea si Radu Tudor. Au un umor tembel cand vorbesc serios, incat e o desfatare sa-i asculti si sa-i vezi (mai ales pe Gadea!).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marcel Capraru
Profesor asociat la Universita di Padua, conferentiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din Craiova, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, fondator şi preşedinte al Asociaţiei Alternative Pedagogice (APA)- iniţierea şi implementarea proiectului internaţional: Montessori to Romania (1997)

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro