joi, martie 28, 2024

Dana Iovanovici-Șoșoacă- Un detaliu îngrijorător

Nu voi comenta în cele ce urmează violențele de ieri din SUA. Nu e rostul meu și pe urmă nu am nici competența necesară.

Mă voi mulțumi doar să observ că faptele au fost cu totul incredibile,  că ele au dobândit o turnură de-a dreptul tragică de vreme ce la ora la care scriu se știe că etapa de sfârșit a nebuniei reprezentate de prezența lui Donald Trump la conducerea celei mai mari puteri a Lumii (nu, nu spun singura fiindcă eu nu cred în slăbiciunea Rusiei) a costat 4 vieți. Și că e teribil ca după ce vreme de zeci de ani ai auzit și ai fost convins de faptul că SUA  reprezintă un inexpugnabil bastion al democrației, să îți fie dat să afli că sunt comentatori, și nu puțini, care vorbesc despre debilitarea democrației  americane și despre faptul că aceasta se află în primejdie. 

La unul dintre posturile de televiziune românești la care am urmărit desfășurarea evenimentelor din SUA (și am făcut ca mulți români, am zapat, și pentru a avea cât mai multe informații, și din curiozitate profesională, eu fiind interesat și de modul în care ni se livrează informația) am auzit chiar sintagma fragila democrație americană. Gândul nu avea cum să nu mă ducă la faptul că acum 30 de ani pe plaiurile mioritice se repeta cu obstinație sintagma fragila democrație românească. De altfel ieri seară, au fost destui comentatori care au comparat faptele la originea cărora s-a aflat un apel dement al lui Donald Trump cu mineriadele. Cea din 18 februarie sau cea din 13-15 iunie 1990.  Iar pentru acest apel dement insul care, printr-un accident de mari proporții, a devenit președintele SUA trebuie să plătească.

Aștern pe ecranul computerului aceste însemnări pentru a atrage atenția asupra unui detaliu. Ieri seară în studioul Antenei 3, la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, se afla senatoarea AUR, Diana Iovanovici-Șoșoacă. De profesiune avocată.Apărătoarea în instanță a ÎPS Teodosie, Cel care își bate joc pe față de autoritățile Statului Român. La fel cum face și doamna Șoșoacă, mai ales de când benneficiază de imunitate parlamentară. Diana Iovanovici Șoșoacă se presupune că, prin calificare, ar cunoaște legile și știe cum se pedepsesc pretutindeni în lumea civilizată acțiunile vizând tulburarea/subminarea ordinii constituționale. Or, în sediul Capitoliului, luat cu asalt de hoardele ce au dat curs chemării iresponsabile a lui Donald Donald, se săvârșea un act prevăzut de Constituția Statelor Unite. Validarea victoriei celui ce va îndeplini din 21 ianuarie funcția de președinte al SUA. Doamna Șoșoacă se dădea în stambă, oferea circ pe gratis, sporea prin vorbele ei de clacă audiența postului Varanului. Adică își îndeplinea exact misiunea pentru care a fost chemată.

 În clipa în care Antena 3 a început să transmită terifiantele imagini, parlamentara Diana Iovanovici-Șoșoacă a scos pe gură vorbe ce mi-au dat fiori. Doamnei senatoare Șoșoacă i se părea cum nu se poate mai normal ceea ce se întâmpla. Poporul intră în Capitoliu.  E dreptul său. Capitoliul este al poporului a edictat politiciana cu pricina. Indiciu clar că extremistul partid AUR nu este nicidecum o normalitate, așa cum au susținut o seamă de analiști politici în seara zilei de 6 decembrie, atunci când, îndată după închiderea urnelor, am aflat stupefiați că AUR, o creație politică până atunci cvasi-nebăgată în seamă, a intrat în Parlamentul României.

Nu, odată cu pătrunderea în Legislativ a partidului d-lui George Simion, nu am intrat în rând cu lumea, ci ne-am amplificat și noi coeficientul de anormalitate. AUR e mai primejdios decât a fost dispărutul partid România Mare, d-na Șoșoacă nu e nici pe departe o inocentă prezență politico-mediatică savuroasă, colorată, o reîncarnare a Danielei Buruiană-Aprodu. Ci o veritabilă primejdie la adresa siguranței naționale și a ordinii de stat din România.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Cind e bine nu-i de mine , cind e rau hop si eu sau cum – a da din gura nu este echivalentul cu a spune adevarul – , ba mai mult , cu totii stim cum -fiecare pasare pe limba ei piere- . Daca pina mai ieri revenirea Trumpismului in 2025 parea posibila , acum totul trece in uitare . Cei ce au mizat , multi la numar , pe aceasta carte pseudonationalista sau inselat amarnic . Tot raul spre bine sau cum -cine face ca mine ca mine sa pateasca – . Inca o data s-a adeverit zicerea ce ne spune :niciodata un politician nu a cistigat batalia cu presa . Si daca -cistiga – tot nu cistiga- este mai actual decit oricind . Daca , pina mai ieri ,reintoarcerea lui Trump ,o data cu alegerile din 2025, parea posibila , acum totul este sfirsit . Partidul Republican este obligat de evenimente sa isi reconsidere atitudinea . Intreaga putere este in mina democratilor ce au cistigat si alegerile din Georgia , controlind astfel ambele camere . Viitorul USA si raspunderea efectiva asupra politicii din urmatorii patru ani este in mina lui Biden . Vizibilitatea actiunilor , imediat intreprinse de noua administratie ,va atinge cote uriase . Mai pe romaneste – intreaga planeta va sta cu ochii pe ei (pe democrati )- iar Biden va fi in centrul tuturor lucrurilor . Si ca vrem si ca nu vrem si ca ne place si ca nu ne place – globalizarea – este viitorul omenirii . Daca in urma cu patru ani UE nu a avut nici cea mai mica dorinta de a se amesteca in alegerile americane , de aceasta data multi dintre americanii de rind si-au adus aminte de originile lor Europene si au votat in consecinta . Sa urmarim totul cu atentie ,dar oricit cit de mult aur ai in buzunarele gaurite de atita naiva intelegere sau premeditata expunere a faptelor ,exista un moment in viata cind nu poti fi iertat la nesfirsit . Natia se trezeste brusc si cei care au incercat sa o pacaleasca nu vor fi iertati de istorie .

  2. In SUA, noul presedinte merge pe jar incins, orice greseala va fi taxata dur. Daca lui Trump i-au mai fost acceptate unele derapaje, lui Biden nici atata, avand in vedere si etatea. Toate democratiile au evolutii ciclice in functie de schimbarea generatiilor. Una era pe vremea lui B.Clinton si Bush senior si alta situatie este acum. Problema este sa nu se dilueze continutul si structura democratiei si sa fie functionala.

  3. Exact! Si situatia se va agrava odata cu trecerea timpului, daca nu se iau masuri rapide si dure impotriva acestei imbecile care are un tupeu inimaginabil. Si mai grav este nivelul de inteligenta, sub cel al pasarilor de curte, al tuturor celor din AUR. Una este sa te confrunti cu un prost ce-si cunoaste lungul nasului si altceva inseamna sa te confrunti cu un prost obraznic si violent!

    Toleranta in cazul celor ce produc mult rau in societate este total neproductiva. Avem exemple suficiente din istoria recenta, a ultimilor 30 de ani. Mari greseli s-au facut!

    Prima a fost povestea cu „sula-n coaste”! Este vorba de coastele tovarasului Iliescu. Liderii PNL-PNT au crezut ca pot purta tratative in mod civilizat si decent cu grupul comunist condus de Iliescu! S-au inselat amarnic! Cu bestiile comuniste nu poti trata decat daca le lipesti pistolul la tampla! Daca te porti decent cu nemernicii, acestia te vor distruge!

    Aviz lui Johannis! Tratand raul prin metode blande, practic tolerezi raul si nu faci altceva decat sa inrautatesti situatia. Raul trebuie starpit cat mai rapid, cu metode dure! Nu e deloc lipsit de democratie sa cureti societatea de infractori si nemernici.

    Trebuie rapid schimbata legislatia penala, inasprite pedepsele, cumulate, iar liberarile conditionate sa fie cazuri rare, in situatii exceptionale. Vrem duritate maxima in pedepsirea politicienilor si magistratilor corupti. Este necesar ca procuratura sa aiba in subordine un seviciu de filaj audio-video! Daca CCR a decis ca probele obtinute prin SRI nu sunt valide! Nu ne mai permitem sa lasam infractorii sa-si bata joc de noi in continuare. Daca PNL nu intelege asta, societatea romaneasca nu se va insanatosi! USR nu poate lupta singur impotriva infractorilor, mai ales daca li se vor pune bete-n roate de catre partenerii de guvernare.

  4. Stimate dl Morariu, in SUA au fost violente publice mult mai grave incepand de la sfarsit de mai 2020. De ce nu le-ati comentat si pe acelea?
    Da, Capitoliul este al poporului. Nu trebuie impuscat daca intra intr-o cladire publica, chiar si cu forta. poate fi arestat. dar nu impuscat.
    Daca nu gresesc revolutia Americana a avut loc tocmai pentru ca puterea nu dadea socoteala pentru deciziile sale si pentru taxele extrase de la popor.
    Acest lucru se intampla mai abitir in prezent, in care marile retele sociale, corporatii, mass media, Hollywood si educatocratia hotarasc cum ai voie sa vorbesti, ce anume ai voie sa vorbesti, ce istorie ai voie sa inveti si ce istorie nu ai voie sa inveti, cui ai voie sa te inchini in spatiul public si cui nu, cine are voie sa intre cu forta in cladiri publice si sa le dea foc si cine nu, cine are voie sa darame statui si cine nu, cine are voie sa arda steaguri si cine nu ….
    Va inselati daca credeti ca SUA mai rezista 30 de ani, cu actuala dictatura a corectitudiini politice, ca un intreg social si politic. dar pe dvs nu va intereseaza pentru ca nu o sa mai fiti in viata la capatului acestui orizont de timp.
    altfel toate bune, si aratati mai multa dorinta de a afla faptele si pe seama lor adevarul, inainte sa dati cu parul, desi sustineti ca nu aveti caderea si nu va pricepeti.
    mai multa analiza onesta a faptelor si a mecanismelor si mai putina regurgitare a punctului de vedere permis pe retele si la televiziuni, v-ar aduce mai multa claritate si cunoastere. e adevarat ca v-ar adduce mai putina apreciere din partea celor intre care va invartiti.
    stiu, nici nu e greu de ales. confortul sau onestitatea?

    • Aveti dreptate, Capitolul este al poporului, a fost doar in vizita iar politia a deschis larg usile ca doritorii sa faca o vizita, nu-i asa ? Atunci de ce n-au fost invitati sa paticipe cativa reprezentanti la validarea alegerilor ?
      Nu cred ca protestatarii ar fi fost de acord si ma mir ca n-au fost impuscati mai multi ? o fata a fost impuscata alti 3 au murit undeva pe strazile din preajma in urma unor probleme medicale.
      „Acest lucru se intampla mai abitir in prezent, in care marile retele sociale, corporatii, mass media, Hollywood si educatocratia hotarasc cum ai voie sa vorbesti, ce anume ai voie sa vorbesti, ce istorie ai voie sa inveti si ce istorie nu ai voie sa inveti, cui ai voie sa te inchini in spatiul public si cui nu, cine are voie sa intre cu forta in cladiri publice si sa le dea foc si cine nu, cine are voie sa darame statui si cine nu, cine are voie sa arda steaguri si cine nu ….”
      Aici intradevar avem o problema care merita discutata insa civilizat si nu cu pistoalele pe masa dar mai ales de ce s-a ajuns unde s.a ajuns si cine poarta vina unor manipulari de ambele parti.
      Poate ne spune autistul Zuckerberg ceva, nu cred ca se poate articlula corect, de accea a inventat retele de socializare carora Trump le-a cerut „socoteala”.
      Situatia este foarte complicata datorita infectiei mult mai periculoase cu aceste retele decat insasi cu virusul pandemic.

  5. inceputul dialogului: nu ati inteles nimic!
    Continuarea piesei: ???

    asa este, eu nu am inteles nimic. eu sunt un jalnic.
    dvs. ati inteles ceva?
    sa savurezi voma propagandistica a CNN, CNBC, NY Times, WashPost si ce alte retele tv sau online mai urmariti, va ofera posibilitatea sa intelegeti multe.
    Cu toate astea sunt destui care nu apreciaza acest fapt ca o culme a analizei si sintezei. Ci doar ca o culme a propagandei corecte politic. Ce le spuneti acestora?
    Ca sunt vanduti rusilor, chinezilor etc.
    va rog, dezvoltati. sa stim si noi ce nu am inteles.

  6. E jale mare printre lobbystii-limbisti-trumpisti. Neamtu, saracu’, e in lockdown. Cine naiba ii mai cumpara cartea? Cat despre Sosoaca Gura de AUR (primejdie la adresa sigurantei nationale), cred ca gresiti. Ii dau dreptate lui CTP, cand spune ca astia sunt doar niste caricaturi palide ale unei caricaturi raposate.

  7. Tovarasu’ Morariu, mai era unu’ preocupat de constitutie si legalism. Ia uite ce-a zis el pe 20 decembrie 1989:

    „Deoarece acțiunile grupurilor antinaționale, teroriste au continuat, conform Constituției și în conformitate cu legile țării, unitățile militare au fost obligate să se apere, să apere ordinea și bunurile întregului oraș. De fapt să apere ordinea în întreaga țară.”

    Da? Ordinea trebuie aparata, bunurile trebuie aparate, in fapt „În fața acestei situații deosebit de grave, este necesar să acționăm în deplină unitate, cu toate forțele, pentru apărarea independenței, integrității și suveranității României, de a asigura dezvoltarea construcției socialiste în patria noastră.”

    Nici o saptamina mai tirziu, autorul(?) vorbelor de mai sus isi capata ratia de plumb.

    Dumneata esti doctor in filologie, profesor universitar, intelectual adica, invata-ne intr-un articol si pe noi, clasa muncitoare, de ce in 1989, Ceausescu aparatorul independentei si integritatii tarii este criminalul si „grupurile” care atenteaza la ordinea constitutionala sint eroii iar in 2020, „hoardele” din Washington care atenteaza tot la ordinea constitutionala sint fortele raului si sfintul Gheorghe Biden e aparatorul legii, protegiuitorul Constitutiei si pastratorul adevaratei democratii americane?

    Intrebarea e retorica, desigur. Erou e cel care a reusit sa-si impuna punctul de vedere, de obicei prin forta. Satana e cel care nu a reusit.

    Might makes right.

    Tanti Sosoaca e o amenintare, asa este. Dar nu la adresa SIGURANTEI nationale si a ORDINII de stat din Romania ci la adresa unei ANUMITE ordini de stat din Romania si la siguranta celor care sustin aceasta ordine anume.

    Asa ca e normal sa te treaca fiorii, daca te afli in partea gresita a diagramei Venn.

    S-atunci, sa judecam leninist, ce e de facut?

    Tolerezi pericolul si risti sa decalotezi falusul in pas de defilare cu sloganul „e loc pentru toti sub soare” atirnat de prapori?

    Sau „indepartezi” pericolul?

    Si daca-l indepartezi, sustii in continuare, cu ipocrizie, ca e loc pentru toti sub soare sau iti alaturi numele altor Satane din trecut care au admis ca totusi aia care fac prea multa umbra sint o problema care se cere rezolvata?

    In capul meu, cei ce tolereaza si risca, indiferent de consecinte, sint singurii care au dreptul sa-si spuna democrati si ordinii pastrate de ei, democratie.

    Restul, aia care „trag semnale de alarma” si „iau masuri” de fiecare data cind ceva le ameninta status quo-ul caldut, sint ipocritii si Satanele.

    Desigur, ei prefera sa fie numiti pragmatici si realisti.

    Si desigur, din aceste motive adevaratele democratii si adevaratii democrati sint pasari rare si efemere.

    • Cetățene, eu cu dumneata nu am ce să discut. Ți-am dat ok la publicarea comentariului doar fiindcă acesta mi se pare simptomatică pentru cum scrie cineva vulnerabil în fața primejdiei AUR!

      • Domnule Mircea Morariu,
        Mi-ati amintit de admonestarile facute mie si separat tatalui meu si mamei mele de sefii de partid din institutiile unde lucram inainte de 1989 ca noi si colegii nostri foloseam apelativele domnule/doamna si nu cetatene/cetateana.
        Nu suntem la o ceremonie de casatorie ca sa folositi apelativul „Cetatene” pentru ca presupun ca nu aveti autoritatea sa oficiati astfel de evenimente.
        Nu suntem nici pe vremea raposatului (sau dupa 1948) cu organele de represiune folosind acest apelativ intr-un mod menit sa intimideze – a se revedea referinta binecunoscuta Garcea.
        Nu suntem nici in Franta dezaxatilor criminali revolutionari cu ghilotina sau in URSS ca sa folositi apelativul asta.
        Este profund regretabil ca:
        a) Amestecati probleme de politica romaneasca cu cele de politica americana cand pare ca nu intelegeti fundamentele constitutionale americane si abuzurile executive in detrimentul constitutiei americane din diferitele state.
        Va sugerez sa (re)vedeti de urgenta ceea ce profesorul Alan Dershowitz a scris recent si mai ales referintele (presupun cunoscute chiar daca nu pe deplin intelese sau poate ignorate) la Montesquieu referitoare la separatia puterilor – inclusiv si mai ales mass-media (presa in referintele pre-Internet).
        b) Ascensiunea unor partide de factura (PRM in trecut) si acum AUR vi se poate imputa direct prin consecintele neintelegerilor fundamentale in prea multe domenii exprimate/practicate/continuate din pacate de prea multi intelectuali din Romania.
        Ati putea sa incepeti cu referinta „Lapusneanu”.
        c) Ignorati in mod deliberat si/sau neglijent si/sau pur si simplu dintr-o lipsa fundamentala de intelegere a puterii mass-media in lumea de azi cu fake news nu numai de la dictaturi ca Rusia si China ci si de la oficinele de propaganda gen CNN si Nytimes care instiga permanent in loc sa promoveze discutii civilizate si la obiect.

        V-as sugera sa faci comparatii intre mineriadele din anii ’90 pe fondul propagantistic „e ceata, nu putem transmite la TV” si ceea ce s-a vazut la TV in America cu vandalizarile Capitoliului calificate drept insurectii. Aveti situatii comparabile pe plan local din punct de vedere al actiunilor fizice.
        Din pacate cred ca sunteti parte a problemei si nu a solutiei daca veti continua pe aceeasi cale.
        Detest violenta si dictaturile de orice fel si resping orice incercare de a fi tratat intr-un mod paternalist/arogant.

      • Domnule Morariu , cu ingaduinta, va atrag atentia ca va indreptati mult prea repede la atitudini ale anilor marilor razboaie…. !! „Cine nu-i cu mine ” ( nr. „cine nu gandeste ca mine” )…. e impotriva mea !! ( nr. „si mai e si extremist pe desupra” ) !!
        Inteleg ca nu agreati un/alt partid , un politician , samd dar , de la acesta pana la a-l cataloga extremist …. e o cale atat de lunga…. !!
        Cu stima,

  8. Interesant ca nu AUR ci USR PLUS a
    cerut recent DEMOLAREA ZIDULUI DIN JURUL PARLAMENTULUI ROMANIEI.
    Au mai fredonat-o si altii pe vremea odioasei Veorica
    cand – vorba aia – poporul (poporul BUN ! cu beculețe de la Piata Victoriei )
    avea oarecari dorinte legitime de a-si vizita Casa.
    ***
    Insa ultima reluare a fost pe 15 decembrie acum , cand
    USR aflase deja ca va domina Parlamentul si viitorul Guvern.
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ideea-demolarii-zidului-din-jurul-parlamentului-readusa-in-discutie-de-un-deputat-1418775
    In imprejurarile enumerate se poate intui atat IQ ul cat si persoana initiatorului.
    Da – tot el a fost !

  9. Domnule Morariu,

    Am zis si cu o alta ocazie si o sa mai zic odata desi nu-mi place sa ma repet.

    Practicarea criticii sfichiuitoare ,doar pentru ca asta va este meseria, in alte directii decat cea in care aveti pregatirea ,expertiza, sa o faceti ( e vorba de teatru ) nu intotdeauna e benefica.

    Concret am sa va aduc aminte ca ati criticat PSD cat era la guvernare ,ati criticat PNL incepand din primul an de guvernare,ati criticat noul guvern PNL-USRPLUS,UDMR desigur folosind scuza ca daca cineva ” greseste” trebuie criticat !
    Numai ca ,atunci cand critica e doar critica de dragul criticii,un fel de exercitiu pentru mana stanga,pentru a arata cat de vigilenti suntem noi, s-ar putea sa cream o situatie la care nu ne-am gandit.
    Mi-aduc aminte acum de inversunarea cu care il criticati pe Florin Catu care ,iata,e acum premierul Romaniei ( asta ca sa dau doar un exemplu ).

    Am mai zis ca toti cei care simt ca pot face ceva in politica ar trebui sa se inscrie intrun partid si sa incerce din interior sa schimbe lucrurile pentru ca altfel ii vad doar in postura de spectatori din tribuna la un meci de fotbal strigand….Hai Popescule,paseaza…Hai Ionescule da gol.
    Daca crezi ca esti mai bun decat cei din teren intra in echipa si da tu gol !

    O sa trec la concluzii.
    Aparitia formatiunii politice AUR ar putea fi si rezultatul unor asemena critici sfichiuitoare care sadesc in in mintea unor oameni (deocamdata relativ putini ) idea ca ne trebuie „altceva ” care sa reformeze din temelii actualul sistem social.

    PS.
    Nu as vrea sa mai spun ca procedand asa cum am aratat va pierdeti si credibilitatea iar multitudinea criticilor care vi se aduc denota,in opinia mea, exact acest lucru.

    • Voi discuta cu dvs. doar în momentul în care veți scrie corect INTR-UN. Când veți ști să folosiți virgulele,

      • Am inteles.

        Nu mesajul transmis conteaza ci scrierea gresita a unui cuvant si nestiinta folosirii virgulelor.
        Seamana cumva a incercare de afirmare a „superioritatii” in gandire sau doar mi se pare mie ?

  10. Multe comentarii care dovedesc un adevar crunt al zilelor noastre: prostia e la putere. Si se manifesta si ‘entitled’, debitand prostii cat casa despre drepturi si libertati despre care habar nu au nici ce inseamna, nici ce responsabilitati incumba. De autolimitarea data de bun simt, respect fata de lege, de punerea la indoia a proprilor judecati si perceptii, ce sa mai vorbim.
    Oameni usor ‘prostibili’ cu idei preambalate, ‘ready-made’, livrate fara nici un filtru minimal si care prind usor pe fondul educatiei superficiale si a unei evidente puturosenii cronice a spiritului critic si de analiza a realitatii.
    Acestia tergiverseaza progresul societatii actuale la nivel global si sunt una din cauzele discrepantei crescande de sanse si bunastare intre conducatori si condusi.

  11. Lumea sta sa crape si noi ne certam pe internet. Ceva fundamental s-a schimbat odata cu aparitia internetului si a acestor asa-zise retele de socializare. A disparut autoritatea, sau mai degraba s-a disipat intre nenumarati „influenceri”. Numai asa personaje gen Sosoaca pot ajunge sa conduca Romania. In Parlament sunt egalii lui Rafila si Cercel si sunt ascultati si urmati de „masele largi populare” chiar in probleme de stricta specialitate, de epidemiologie. Si uite asa, satui de nebuni si prosti, ajungem, maine, sa imbratisam cu convingere modelul chinezesc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro