Bilantul economic al doamnei Margaret Thatcher, ca prim ministru al Marii Britanii (MB), este foarte controversat. Unii accentueaza “socul” ca forma de supply side economics (stimulare a ofertei), pe care l-a aplicat unei economii/societatii vazuta in amortire si captiva a unor sindicate “inflexibile”. Altii, arata cu degetul la fracturi in societate, la o lipsa de compasiune fata de cetateni, la disparitia unor ramuri traditionale si pierderea excelentei in industrii de varf. Doamna Thatcher a fost la originea unei schimbari radicale de abordare in politica economica, care a rezonat cu politici de peste Ocean aplicate de administratia Ronald Reagan. In continuare vreau sa punctez mai ales un aspect: atitudinea fata de crearea zonei euro.
Doamna Thatcher a avut o pozitie lipsita de echivoc, de respingere a intrarii MB in zona euro. Nu a crezut in indemnurile unor comilitoni de varf din Partidul Conservator, de a alatura MB proiectului monedei comune. Poate instinctul, poate amprenta suveranista a relatiei dintre MB si alte tari din UE, poate sfaturi de la consilieri economici (pe prof. Alan Walters am avut posibilitatea sa il cunosc la cateva dezbateri) au cantarit in decizia luata. Opinia mea este ca toate aceste ingrediente au contat in algoritmul alegerii facute. Avand si beneficiul analizei retrospective vedem ca pozitia doamnei Thatcher a fost corecta.
Criza adanca a zonei euro este mai mult decat una a sistemului financiar; ea impleteste dificultati enorme ale bancilor cu o organizare defectuoasa institutionala si de politici, cu diversitatea prea mare intre economille compnente. Respect, fara a impartasi aceeasi paradigma, gandirea lui Milton Friedman si il apreciez deopotriva pe Martin Feldstein. Ambii au judecat cu scepticism proiectul monedei comune asa cum a fost gandit si apoi pus in aplicare. In 28 august, 1997, Friedman a scris un text cu talc “Euro: Unitate Monetara catre Vrajba Politica?”.
El remarca ca demersul de creare a monedei unice a fost motivat in principal de politica (nu de ratiuni economice), de dorinta de a lega Germania si Franta in mod indestructibil, “pentru a face un viitor razboi european imposibil” –este ce recunosteau si oficiali europeni ai vremurilor. De altfel, acest deziderat este mai mult decat onorabil. Dar tot el spunea ca euro va exacerba dispute politice din cauza unor socuri asimetrice, care ar putea fi mult mai usor amortizate de modificari ale ratelor de schimb. Concluzia sa era ca uniunea monetara va submina coeziunea politica. La fel a gandit si Martin Feldstein intr-un articol din Foreign Affairs din aceeasi perioada. Si nu putini economisti germani si din alte tari europene au privit cu mefienta modul in care s-a introdus euro, intre ei fiind Otmar Issing, primul economist sef al BCE.
Necazurile de acum ale zonei euro, atmosfera foarte apasatoare cu operatiuni de salvare (bail out) ce se tin lant, cu mari divergente in gasirea de solutii, inclusiv in privinta formarii unei uniuni bancare, arata ca pozitia doamnei Thatcher a fost corecta din punct de vedere al judecatii economice. Un temei de adoptare a monedei comune ar fi putut fi contrabalansarea fortei economice a Germaniei reunificate, care este, vedem, coplesitoare in zona euro. Mai ales ca doamna Thatcher ca si Francois Mitterand si lideri italieni au privit cu mefienta reintregirea Germaniei, care modifica balanta puterii in Europa. Dar se vede ca argumente de ordin economic au prevalat in cele din urma si, cred ca bine a fost pentru MB. Sa ne imaginam un contrafactual de genul: o MB in zona euro, cu un sector financiar supradimensionat, cu deficite externe mari induse de erodarea pozitiei industriei prelucratoare autohtone.
Care ar fi fost costurile pentru MB in ipoteza necesitatii de a avea corectii ale deficitelor mari, in conditiile in care nu poate utiliza cursul de schimb si nici politica monetara proprie. Si, repet, cu un sector financiar supraexpandat, care ar fi cauzat daune teribile bugetului public. Am fi avut, mutatis mutandis, cazul Irlanda, la o scara mult mai mare. Care ar fi fost presiunea pe restul zonei euro? Ne putem imagina un bail-out pentru MB, cu sectorul ei financiar asa de mare? Cine ar fi putut mobiliza resurse pe masura? Cand lira sterlina a iesit din ERM acum cca doua decenii, ca urmare a unor atacuri speculative, MB a avut posibilitatea de a utiliza instrumente de corectie, cursul de schimb si politica monetara proprie. Ce ar fi facut daca ar fi fost in zona euro, cu un sector financiar atat de mare?
Doamna Thatcher a avut dreptate, cred, in respingerea intrarii MB in zona euro in conditiile date. Dar nu acelasi lucru se poate spune despre alte decizii. Ma refer la dereglementarea industriei financiare, care a inceput cu Big Bangul din 1986. Este adevarat ca City-ul londonez a ajuns sa rivalizeze cu New York, ca centru international al finantei, dar s-a pus in miscare o masina infernala de expansiune a intermedierii financiare, adesea desprinsa de economia reala si cu efecte destabilizatoare –care au iesit la iveala in timp. MB a avut ani de crestere economica, care s-au vazut in recuperarea unor decalaje fata de economii mari, dar s-a bizuit excesiv pe industria financiara si exploatarile de titei si gaz din Marea Nordului.
Daca masuri de liberalizare in anumite domenii si chiar unele privatizari aveau sens, eu cred ca s-a gresit prin masuri duse la extrem, prin renuntarea la masuri de politica industriala, ceea ce a slabit pozitia competitiva a MB in industrie. De ce Germania reuseste sa aiba o industrie auto si alte ramuri industriale competitive si Marea Baritanie nu? Este vorba aici de o predestinare? Sa credem asa ceva este o prostie. Avem rezultatul unor decizii mai bune sau mai rele luate de-a lungul timpului. Exista diferente majore intre modelul anglo-saxon si cel neo-corporatist din Germania. Poate ca britanicii nu vor sa fie precum germanii si viceversa ca stil de viata si unele modele organizationale, de business. Dar unii pot invata de la ceilalti mereu.
Ironia face ca acum, premierul David Cameron sa incerce punerea pe picioare a unei strategii industriale, inclusiv prin resuscitarea invatamantului ingineresc. Si tot David Cameron continua o radicala reforma a reglementarii si supravegherii industriei financiare in MB (vezi raportul Vickers si documente ale Bancii Angliei).
Ps. argumentul ca proiectul euro a avut ca principala menire asigurarea pacii postbelice poate deconcerta. Fiindca are sens sa ne intrebam de ce democratia, valorile demnitatii umane, cele morale, nu sunt indeajuns pentru a ne apara de strigoii trecutului.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnu´ Dăianu,
Ați auzit de Harold Macmillan, Konrad Adenauer și Charles de Gaulle ? La începutul anilor 1960 primul (Prim Ministru al MB) DOREA să bage Anglia în Piața Comună. Generalul-președinte francez se opunea ca un catîr (avea de răzbunat niscai „umilințe” din vremea războiului cînd a depins complet de anglo-saxoni fiindcă proprii compatrioți se dovediseră niște lași ordinari). Bietul neamț încerca să dreagă busuiocul, dar nasul (cu S NU cu Ș) lunguiețului frînc nu putea fi retezat tocmai de către „infama” Germanie (cea vinovată pentru toate relele continentului).
Ia să plasăm în acest context inapetența ulterioară a Angliei pentru Uniunea Europeană, CU sau FĂRĂ Margaret Thatcher la cîrmă.
. 1.Nici o tara n-a construit un anume ,,model”, pe care apoi sa-l urmeze, acestea fiind expresia la zi, a rezultatului istoric national ,al proiectelor punctuale si secventiale de pe parcurs.
Fara parcursul ,,socialismului reformat”, din Cehia sau Polonia anilor 70, Romania nu putea sa aduca dupa 89, o dreapta politica la putere, ci o ,,emanatie” postcomunista, provenita din esaloanele II si III ale PCR, cu atitudine vadit anticapitalista si antireformatoare.
Ea a respins capitalismul ca evolutie economica, prin „proiectul economic postcomunist al FDSN din 28 iunie 1992″, de refuz a privatizarii si tranzitiel la capitalism ,prin terapia de SOC,ca in Polonia.
In lipsa unui alt/nou PROIECT politic, economic si social (de dreapta}, de Reconstructie Economica si Industriala, postcomunismul continua nestingherit, ameliorat uneori, prin actiuni de imagine sau de ,,reclama politica si economica”, ca aceea recent pusa la cale, de Guvern.
2.Anglia ,,thatcher”-ista a inteles ineficienta unei uniuni economice formale – vamale si monetare, lipsita de mecanismele de asigurare a functionalitatii sale – existente doar in cazul uniunii economice si institutionale, de tipul unui ,,stat” federativ.
Refuzind moneda Euro si aflata in espectativa retragerii din UE, Anglia are marja necesara evitarii riscului unui colaps economic si social, national, in cazul dezintegrarii UE.
Romania trebuie sa construasca un plan B, pentru cazul acesta, fiind obligatorie asumarea ,,creserii economice de 3-4 la suta pe an”, ca prim pas, in reconstructia economica si industriala a tarii.
El este si programul ,,reparatoriu”,a ceeace a ,,realizat” FDSN in Romania, prin programul economic din 1992, fiind imorala respingerea lui de PSD-USL!
3.Strategiile ,,industriale” au devenit noie,,utopii” economice, dupa scaparea din friu a domeniului financiar-bancar national si mondial, care au ruinat afacerile industriale.
Daca domeniul financiar-bancar, va putea fi resuscitat si tinut sub control, evolutiile nationale curente (industriale si ale serviciilor), vor putea avea un curs economic satisfacator in tarile UE si SUA.
In caz contrar, reindustrializarea lor va deveni imposibila.
Thatcher n-a vrut sa intre in UE pentru ca unu la mana, era conservatoare si doi la mana, nu voia o Europa in care motorul era Germania, asta o stie orice bebelus.
„De ce Germania reuseste sa aiba o industrie auto si alte ramuri industriale competitive si Marea Baritanie nu? Este vorba aici de o predestinare? Sa credem asa ceva este o prostie.”
Vauxhall Motors (GM), Mini (BMW), Jaguar Land Rover (Tata Motors) sunt brand-uri britanice produse in prezent (si) in Marea Britanie. Nu sunt expert in industria auto, urmaresc mai mult sau mai putin religios publicatii din domeniul auto. Din punct de vedere al consumatorului cred ca este dificil in aceste zile sa te impui pe piata mondiala cu produse dedicate unor nise subtiri, piata fiind dominata de brandurile nipone si nemtesti care produc autoturisme de toate genurile, pentru toate buzunarele. De unde si -in prezent- provenienta partial sau total alogena a proprietarilor brandurilor britanice. In plus, produsele din Regatul Unit sunt controversate din punct de vedere calitativ (fiabilitate), ma refer aici la Mini dar mai ales Jaguar.
O analiza ( mai corect , eseu ) ambigua , tipica pentru tendintele de a politiza economia sau de a face din economie, politica pentru ca in realitate, politica economica si politica sociala nu se pot confunda. Mai exact, nu prea rezulta din text , ceea ce ati afirmat si in titlu , si anume unde a gresit doamna Thacher pentru ca in cazul de fata , si printr-o analiza de stanga , practic opuneti padurea, copacilor :
„Unii accentueaza “socul” ca forma de supply side economics (stimulare a ofertei), pe care l-a aplicat unei economii/societatii vazuta in amortire si captiva a unor sindicate “inflexibile”. Altii, arata cu degetul la fracturi in societate, la o lipsa de compasiune fata de cetateni, la disparitia unor ramuri traditionale si pierderea excelentei in industrii de varf.”
Pe de o parte , orice schimbare radicala in politica economica atrage reconfigurarea structurii sociale, dar pe de alta parte , nu putem substitui sau amesteca intre ele deciziile politice , strategiile economice si impactul lor social in asemenea masura incat sa nu mai putem distinge intre ele pentru ca atunci ajungem la paralogisme , ori bilantul activitatii acestei personalitati de exceptie ( oare de ce nu am avut si noi una de asemenea calibru ?! ) nu merita un asemenea tratament , ci o evaluare obiectiva care sa o pozitioneze corect in contexul politic si social alaturi de alte doua personalitati care au schimbat istoria lumii si a Europei de atunci (http://inliniedreapta.net/lavedere/margaret-thatcher-1925-2013/ )
In sfarsit , intrebarea din final care se doreste retorica , are din nefericire un raspuns cu o acoperire exemplara in realitate :
„ Fiindca are sens sa ne intrebam de ce democratia, valorile demnitatii umane, cele morale, nu sunt indeajuns pentru a ne apara de strigoii trecutului. ”
Desigur. Pentru ca fara aplicarea justitiei sociale strigoii trecutului in loc sa stea unde le este locul pentru ce-au facut, ajung sa peroreze despre democratie si sa dea cetatenilor lectii publice de morala prin parlamentele lor nationale sau prin cel european , exact cum se intampla , inca, in unele cazuri, si la noi . Poate de aceea Germania isi vaneaza gardienii nazisti si in momentul de fata , iar Romania s-a trezit si ea , in sfarsit , sa-si ancheteze (numai) gardienii securisti din penitenciare , dar dupa (50+) 22 de ani , timp in care au cam disparut victimele, iar calaii lor isi striga in curand adunarea in fata justititiei ceresti, pentru ca varsta s-ar putea sa-i scape foarte usor de justitia pamanteasca.
O abordare alternativa a guvernarii Thatcher, care se axeaza pe dimensiunea sociala a acesteia: http://www.criticatac.ro/22206/10-critici-la-adresa-guvernrii-thatcher/.