În febra discuțiilor despre soarta Europei, conservatorii britanici au un punct de vedere aparte. Daniel Hannan (MEP) este nu doar un retor spumos și vedetă a televiziunilor americane, ci mai ales o tânără stea a partidului condus astăzi de primul ministru David Cameron. Polemica între Daniel Hannan și Gordon Brown pe tema recesiunii economice a avut aproape trei milioane de vizualizări pe YouTube.
Educat la Oxford, Daniel Hannan s-a bucurat de o ascensiune rapidă. În prezent este secretarul general al Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, partid european cu orientare de centru-dreapta în care se regăsesc şi Partidul Lege şi Justiţie din Polonia sau Partidul Civic Democrat din Cehia. Daniel Hannan susține localismul și subsidiaritatea, democraţia directă şi o viziune eurorealistă.
Mihail Neamţu: Daniel Hannan, ne aflăm în Bruxelles, vă mulţumim că ne-aţi primit aici la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni. Care este în prezent principala dumneavoastră temere în ce priveşte viitorul Europei? Scrieţi pe blog despre aceste lucruri, vorbiţi oamenilor, deci care este cea mai importantă îngrijorare?
Daniel Hannan: Ne confruntăm cu un faliment iminent. Nu mai este o temere teoretică, ci una practică. Majoritatea oamenilor din cea mai mare parte a Europei asistă la o scădere reală a standardului lor de viaţă. Frica mea este că Uniunea Europeană răspunde la această criză accelerând exact politicile care ne-au adus aici! Avem deci o problemă provocată de o integrare europeană excesivă, incapacitatea de a aplica un set unic de politici monetare unor ţări extrem de diferite cultural şi economic, iar soluţia lor este o mai mare integrare! Dacă Uniunea Monetară n-a fost de-ajuns, ar trebui să avem o Uniune Fiscală, să avem euro-obligaţiuni, să avem un ministru european de finanţe… Avem o problemă cu îndatorarea excesivă, iar soluţia lor este o creştere a datoriei! Asta se cheamă să dai pacientului o doză mai mare din medicamentul care de fapt l-a îmbolnăvit.
MN: Totuşi, unii spun că măsurile de austeritate sunt o încercare de a reduce datoriile. Germania insistă pe această idee… Cum aţi evalua reacţiile recente pe care l-am văzut din partea Franţei, de exemplu… Politicieni precum Fr. Hollande au câştigat pe un discurs împotriva austerităţii?
Daniel Hannan: În mod clar guvernele, ca şi persoanele private, trebuie să trăiască în limitele resurselor pe care le au. Nu poţi cheltui mai mult decât câştigi, indiferent dacă eşti statul francez sau o persoană privată. Nu pentru mult timp. Vine un moment când banii se termină, iar acesta este punctul în care am ajuns acum.
Dar vreau să spun două lucruri: mai întâi că oamenii vor accepta măsurile de austeritate dacă sunt încredinţaţi că există o lumină la capătul tunelului. Dacă sunt încredinţaţi că, după ani de austeritate, vor ieşi din situaţia în care se află. Problema UE este că stinge lumina de la capătul tunelului. Austeritatea se întinde în faţa noastră la infinit, fără a se întrevedea vreo şansă de ieşire prin intermediul preţurilor şi al revenirii pe creştere cu ajutorul exporturilor.
Celălalt lucru pe care vreau să-l spun este acesta: ţările, ca şi persoanele private, trebuie să fie responsabilizate dacă vrem să se comporte responsabil. Dacă tratezi electoratele ca pe nişte copii, dacă le faci complet dependente de subvenţii externe, ele se vor comporta exact ca nişte copii când acele subvenţii vor fi retrase! Se vor bosumfla, vor protesta la retragerea privilegiilor, nu vor sta să se întrebe de unde vin banii. Dar, dacă sunt responsabile pentru propriile afaceri, electoratele se vor comporta responsabil.
MN: În felul acesta vom avea mai mulţi „copii ai revoluţiei”! Domnule Hannan, sunteţi cunoscut ca un avocat al democraţiei directe. Ce se poate face pentru ca această foarte generoasă idee să nu se suprapună cu noţiunea de populism? Să consulţi oamenii este un lucru foarte bun, dar practica mituirii electoratului este şi ea o realitate.
Daniel Hannan: Am o mare încredere în oameni. Cu cât mai multă încredere ai în oameni, cu cât mai mult îi consulţi, cu atât mai mult îşi exercită această funcţie în mod discret şi matur. Ţara europeană cu cea mai directă democraţie este desigur Elveţia. Un lucru notabil legat de Elveţia este că, datorită faptului că votează regulat pe problemele fiscale, este practic singurul stat din Europa în care cetăţeanul obişnuit are o oarecare idee despre cât cheltuie guvernul. Şi despre cât trebuie tăiat dintr-un loc pentru a plăti mai mult într-altul. Rezultatul este că nu găseşti un populism exagerat în această ţară.
Elveţia este o democraţie liberală foarte stabilă, care are un guvern de mici dimensiuni, care nu se află în criză economică, ceea ce este uimitor ţinând cont de faptul că această criză cu care se confruntă Europa este o criză bancară: la prima vedere Elveţia ar fi trebuit să fie foarte vulnerabilă. Dar pentru că au datorii reduse, taxe reduse şi cheltuieli reduse, nu se află în încurcătura ce a afectat cea mai mare parte a Uniunii Europene. Marele economist Amartya Sen spunea: „N-ar trebui întrebat dacă o naţiune este adecvată pentru democraţie, ea devine adecvată prin democraţie.”[1], iar Elveţia este un foarte, foarte bun exemplu că, dacă ai încredere în oameni, eşti răsplătit.
MN: Cât de departe aţi merge cu această idee? Votul electronic, poate?
Daniel Hannan: Eu sunt întotdeauna şi oriunde pentru referendumuri. Şi mai ales pentru referendumuri locale, sunt multe lucruri care pot fi decise la nivel municipal şi care nu este nevoie să fie decise la nivel naţional, şi cu atât mai puţin la nivel european. Referendumurile sunt un mod foarte bun de a le reaminti politicienilor că lucrează pentru noi, ceilalţi.
MN: Sunteţi încă un foarte tânăr politician conservator britanic, care este lecţia pe care aţi desprins-o din viaţa şi lucrările lui Margaret Thatcher?
Daniel Hannan: Să nu accept permanenţa declinului. Lucrul uimitor când vorbim de Margaret Thatcher… sunteţi foarte amabil, dar sunt suficient de bătrân încât să-mi aduc aminte atmosfera de dinainte ca ea să preia conducerea la sfârşitul anilor ’70. Aveam întreruperi de curent, penurie de alimente, greve permanente, inflaţie de ordinul zecilor de procente şi, mai rău decât toate, sentimentul declinului inevitabil. Cu oricine vorbeai, credea că Marea Britanie e terminată, că zilele noastre de glorie s-au dus şi că totul era ireversibil. Iar Margaret Thatcher a refuzat să accepte acest discurs, pur şi simplu n-a vrut să accepte, a dat frâu liber spiritul întreprinzător natural al oamenilor liberi şi a răsturnat situaţia. Şi a fost o realizare extraordinară, cum nu cred că am văzut în ţara mea înainte sau după aceea. Deci oricât de rău ar fi, nu trebuie niciodată să credem că va fi aşa pentru totdeauna. Cum obişnuia să spună chiar Margaret Thatcher: „Asta se spunea despre comunism.”
MN: Corect. Dar în legătură cu declinul Europei şi problema demografiei? Sunteţi mai optimist în legătură cu ele, credeţi că există un viitor în acest sens?
Daniel Hannan: Da, nu sunt atât de pesimist ca alţii, există lucruri mai grave în suprapopulata mea circumscripţie din Anglia de sud-est decât lenta scădere în număr a populaţiei către nivelul de la începutul secolului XX. Suntem îngrozitor de înghesuiţi acum. Desigur, această situaţie va crea probleme. În timpul tranziţiei apare probleme din cauza schimbării raportul salariaţi/pensionari. Dar, în cele din urmă… În primul rând este o problemă tranzitorie, raportul se va stabiliza din nou în cele din urmă la o valoare nouă, mai înaltă, cu o populaţie mai redusă dar mai longevivă. În al doilea rând… Bunicul meu, care lucra într-o mină de cărbuni la 70 de ani, nu se compară cu mine, care voi lucra în faţa unui ecran de computer la 70 de ani.
MN: Tehnologia ne-a schimbat viaţa.
Daniel Hannan: Exact. Şi cred că unul dintre lucrurile pe care toate ţările vestice trebuie să-l accepte este că nu putem continua politicile de pensionare concepute pentru o societate complet diferită. Este o problemă foarte plăcută! Avem fericita problemă că oamenii au o viaţă mai lungă şi mai împlinită, iar la 65 de ani nu suntem bătrâni şi uzaţi, putem încă să ne bucurăm de viaţă şi să fim activi, iar asta e o problemă foarte plăcută! Dar trebuie să facem schimbări la nivel fiscal.
MN: Daniel Hannan, o ultimă întrebare. Aici, la Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, lucraţi mult cu politicieni tineri şi vârstnici din Europa de Est. Ce experienţe aţi avut în cadrul acestor interacţiuni cu est-europenii (polonezi, cehi şi aşa mai departe)?
Daniel Hannan: Cred că este uimitor când te gândeşti că societatea civilă poate fi distrusă de statul supradimensionat. Am fost prezent în timpul celor două mari (pentru mine) momente fondatoare ale României moderne. Am fost acolo în timpul asediului asupra postului de televiziune din Bucureşti şi am fost din nou acolo când au venit minerii în Bucureşti să împrăştie studenţii demonstranţi. Şi ce mi s-a părut cel mai remarcabil la România de acum 22 de ani a fost modul în care o conducere unică a acaparat totul, de la fanfara satului la cercetaşi.
Nu exista deloc societate civilă. Şi e nevoie de generaţii pentru a recrea instituţiile societăţii civile şi a avea din nou acel capital de încredere. Cred că această generaţie de oameni din societatea postcomunistă, care au avut această sarcină extraordinară, sunt acum în poziţia de a culege roadele. Şi există roade: România, ca multe ţări postcomuniste, are o mână de lucru în esenţă educată, dar costuri mici şi exporturi ieftine. Deci pe o piaţă liberă se află într-o poziţie potenţial foarte puternică, cu condiţia ca instituţiile civile să fie pe poziţie, ca oamenii să aibă încredere în integritatea proprietăţii, în integritatea procesului public, iar aceasta este sarcina acestei generaţii.
MN: Şi aş adăuga că țările est-europene, inclusiv România, pot găsi de asemenea în trecut exemple morale de rezistenţă şi de luptă pentru libertate. Oamenii care au suferit în închisorile comuniste sunt un exemplu pentru noua generaţie, şi poate că aceşti oameni care au suferit, martiri ai unei cauze drepte, ne pot inspira.
Daniel Hannan: Mai exista o diferenţă majoră între ţările postcomuniste şi ţările aflate deja în UE: oamenii înţelegeau puterea şi valoarea patriotismului. Patriotismul era aliat cu cruciada pentru libertate. Când am fost acolo în 1990 oamenii mărşăluiau în urma steagului cu simbolul decupat. Iar independenţa naţională însemna pentru oameni libertate personală şi reprezentare ca grup. E ceva complet diferit de părerea majoritară din Uniunea Europeană, conform căreia patriotismul e o forţă primejdioasă, care provoacă războaie, provoacă ură… Noi ştim că nu e aşa, şi o ştiţi şi voi. Patriotismul nu înseamnă să priveşti de sus alţi oameni.
Un adevărat patriot preţuieşte libertatea tuturor ţărilor şi se bucură de patriotismul tuturor popoarelor prietene, pentru că asta ne face să ne purtăm altruist. Patriotismul este cel care ne face să recunoaştem o obligaţie către oamenii din jur.
MN: Poate într-o zi vom cânta împreună „Rule, Britannia”!… Acum vă mulţumesc foarte mult şi vă urez succes în activitatea dumneavoastră.
(Bruxelles, 16 mai 2012)
Traducere şi adaptare: Vlad Lungeanu
[1] Varianta exactă: „A country does not have to be deemed fit for democracy; rather, it has to become fit through democracy.” (http://www.unicef.org/socialpolicy/files/Democracy_as_a_Universal_Value.pdf)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
” Cred că această generaţie de oameni din societatea postcomunistă, care au avut această sarcină extraordinară, sunt acum în poziţia de a culege roadele. Şi există roade: România, ca multe ţări postcomuniste, are o mână de lucru în esenţă educată, dar costuri mici şi exporturi ieftine. Deci pe o piaţă liberă se află într-o poziţie potenţial foarte puternică, cu condiţia ca instituţiile civile să fie pe poziţie, ca oamenii să aibă încredere în integritatea proprietăţii, în integritatea procesului public, iar aceasta este sarcina acestei generaţii.”
De mult nu am mai citit ganduri atat de frumoase si optimiste despre Romania si cred ca toti ne-am dori ca acest lucru sa fie adevarat , dar realitatea ne spune cu totul altceva ( nu cu forste mult timp in urma , dintr-o suta de absolventi romani straluciti ai universitatilor de top din Occident si pregatiti pe banii statului roman, nici macar unul nu a putut obtine un post in structurile administratiei centrale de la noi , nu este nevoie sa mai explicam de ce ).
E drept, ne-am dori si noi oameni politici de calitatea intelectuala si morala intervievatului, dar pana alta avem exact ceea ce se vede pe ecranele TV.
Pe de alta parte, nu stiu unde si cum se intampla cu tanara generatie ceva de genul urmator :
” Oamenii care au suferit în închisorile comuniste sunt un exemplu pentru noua generaţie, şi poate că aceşti oameni care au suferit, martiri ai unei cauze drepte, ne pot inspira.”
Deocamdata, adica de peste 22 de ani, se intampla cu totul altceva. PNTCD-ul de exemplu , infiintat de martiri ( carora li se contesta de unii chiar si aceasta calitate ! ) a ajuns sa fie condus de traseisti si alti –isti, iar modelele sociale in uz sunt de cu totul alta natura si structura .
Ma tem ca singura posibilitate sa cinti ‘rule Britannia’ cu Hannan e la BBC Prom…sau in biroul ala din bruxelles impreuna cu 2-3 cehi si polonezi. desi oricum ar suna disonant!
Daca tii neaparat sa canti Rule Britannia, atunci de ce faci politica in Romania? Pe britanici ii doare „la basca” de Romania, dupa cum ne-au aratat si in ’45, degeaba vrei sa ii convingi matale sa ne colonizeze. Asa patriot, mai rar…
Era o ironie cordială.
Ploconirea fara shira spinarii de dupa 1989 nu se numeste … ironie cordiala, ci ………………..ironie a sortii !!
Reconfortant interviu.
Sint printre cei care cred ca doar votul electronic poate produce o modernizare a politicii la scara mica sau mare. In Romania ar trebui sa existe chiar mai multe partide de dreapta puternice care sa faca inutila stinga de orice fel. Fiindca in Romania, stinga politica nu mai poate aduce vreodata ceva bun: aici, stinga nu ne tine pe loc, ne duce inapoi, la propriu.
Trebuie facut suficient de repede ceva. Din cite imi pot da seama, majoritatea celor tineri sint ca orientare de centru dreapta dar ei nu pot contrabalansa cu votul lor majoritatea masificata a stingii. Incit, dreapta nu poate echilibra situatia decit prin versatilitate si rapiditatea dezvoltarii/consolidarii sale. Am mai spus-o, cei invechiti in rele nu pot tine pasul cu tehnologia iar tinerii, chiar si cei cu studiile neterminate au o legatura naturala cu noile tehnologii de comunicare.
Pe de alta parte, singura modalitate de a ne impaca cu trecutul nostru traumatic este sa avem un proces al comunismului: momentul zero al modernitatii noastre acesta va fi. Orice partid serios de dreapta trebuie sa aiba in vedere judecarea celor care au facut posibil comunismul si prelungirea sa neverosimila. Batrini sau bolnavi, toti cei raspunzatori vor trebui judecati. Nu exista alta cale pentru a restabili dreptatea. Fireste, nu e vorba aici de a face procese politice: scopul nu e vendeta ci dreptatea. Procesul va trebui sa aiba loc in justitie, departe de influentele politice.
Nu poti cladi o societate sanatoasa si moderna pe minciuna. Oricine a studiat onest istoria recenta a Romaniei s-a putut lamuri pe deplin ca stinga a insemnat de la inceputuri si pina azi minciuna si crima.
Urmatoarele obiective ar trebui sa fie intarirea justitiei si democratiei: fara democratie si justitie, capitalismul singur, desi absolut necesar, va plati pentru greselile stingii, in mod paradoxal, revigorind-o.
Ma repet intrucat „democratic nu a aparut al doilea comentariu diferi:
Din interviu apar concluzii: 1 Ceea ce a facut si crezut d-na Thather este aplicabil pe timp de criza
2 Democratia financiara este foarte buna pentru cei ce au de impartit corect banii, dar este in folosul celor ce au asa ceva
3 Iluzia ca diferiti porumbei albi, puri, vechi si eventual chinuiti de comunisti ne vor rezolva problemele interne si nu cei tineri si entuziasti, ba chiar patrioti
4 Nu tot ce merge in occident pentru unii se aplica si la dezvoltarea RO, de ex. „pozitie favorabila pe piata'”, Piata libera pentru cei ce o dirijeaza fara a fi posibil controlul consumatorului cinstit si mai mult – in conditiile de lanterna rosie a exportatorului roman, ba chiar a intreprinzatorului nostru.
Singura sansa a Europei este sa se organizeze dupa modelul Elvetiei.
Oare ? Cred ca mai degraba devine captiva bancilor de la Wall Street ! Nimic nou sub soare.
Si in Evul Mediu bancile din Venetia controlau jumatate de Europa