vineri, martie 29, 2024

Dansul lui Zorba

Vă mai amintiți sfârșitul apoteotic al filmului “Zorba grecul”? Toată afacerea pe care o pusese la cale, pentru care muncise din greu, se năruie. Ce face eroul filmului? Dansează sirtaki!

Mi-am adus aminte de această scena privind, tot mai siderat, ce se întâmplă în țara noastră. Guvernul actualei majorități a început aplicarea părții economice a programului său punând în centru teoria #wageledgrowth – deși ea nu mai fusese vreodată încercată de nimeni și toți oamenii cu cât de puțină înțelegere a fenomenului economic avertizau că ea nu are cum să funcționeze pe termen mai lung.

Ei, iată că a funcționat – oarecum. Am avut un an de creștere economică fulminantă, indusă parţial de creșterea puterii de cumpărare; după aceasta, creșterea economică s-a mai temperat, ca și puterea de cumpărare, de altfel, dar rămâne un fapt: salariile reale au crescut apreciabil, în special în sectorul public. Doar că, nesusținută nici de creșterea productivității muncii, nici de creșterea cât de cât proporțională a veniturilor statului, creșterea salariilor a început să muște din celelalte cheltuieli publice și să oblige la identificarea de venituri suplimentare. Pe partea de cheltuieli, investițiile au fost amputate voios; pe partea de venituri au apărut, rând pe rând, acciza pe combustibil care abia ce fusese scoasă, apoi dividendele distribuite trimestrial de la societăți ale statului (care au rămas fără surse de dezvoltare, dar ce mai contează amănuntul acesta?), apoi diverse măsuri mai degrabă cosmetice, cum ar fi contabilizarea în 2018 a unor rambursări pe seama fondurilor europene a unor investiții plătite din buget în ultimii 2-3 ani; totul, pentru a menține deficitul sub magica cifră de 3% din PIB.

Dacă ar fi să îl parafrazez pe Marin Sorescu “Dar toate astea n-au servit la nimic, doctore, și-am cheltuit pe ele o groază de bani”. Așa că, pe la Crăciunul trecut, guvernul a produs o ordonanță de urgență de-a dreptul fantastică, fără precedent chiar și în țara noastră și, cu siguranță, de neînțeles pentru investitori. Ordonanța, fără urmă de studiu de impact, fără consultarea industriilor afectate (nu puține!) a avut drept obiectiv obsesia de a găsi bani, mulți bani pentru a echilibra cumva bugetul, făcut franjuri-franjuri de sus-numita politică “wageledgrowth”. Singura scuză, că “nu se dă dus câinele de la măcelarie” – formulată de un domn care nu este în guvern, dar nu mai prididește să explice, dacă nu să și croiască politica guvernului – nu estompeaza nici un milimetru din riscul ca OUG 114 să arunce în aer și puținul care mai rămăsese din echilibrul macroeconomic.

Au început dialoguri pe diferite canale cu oficiali guvernamentali; Banca Centrală Europeană transmite scrisori oficiale guvernului, atenţionându-l că încalcă Tratatul Uniunii Europene; industriile afectate încearcă să explice că nu avem de a face cu o bombă cu efect întârziat, ci cu una care ne va exploda în față, poate încă din acest an. Oficialii discută politicos, uneori fac și promisiuni (cum ar fi scutirea de taxa de 2% a producției de electricitate pe cărbune); agențiile de rating încă așteaptă să vadă încotro o apucă guvernul cu această OUG; cele mai multe investiții semnificative din mediul privat sunt “on hold”. Toată lumea așteaptă ca guvernul să își vină în fire.

În momentele mele de maximă reverie, încerc să îmi imaginez o lume în care OUG 114 ar fi abrogată cu totul. Rațiunea economică așa ar spune. Apoi ar trebui revăzute promisiunile fantasmagorice făcute în dreapta și stânga, ar trebui abandonată falimentara politică wageledgrowth (eventual, cu mazilirea ritualică a unor țapi ispășitori) și reconstruită din temelii politica economică a României, pe baze mult mai realiste decât cea din prezent.

Doar că alegerile sunt mult prea apropiate. Riscul coaliției de la guvernare de a deconta direct și prompt rezultatele propriilor politici este pur și simplu de neacceptat, iar pentru unii pierderea puterii poate fi urmată și de alte evenimente, cu mult mai grave în plan personal. Așa că, după regula “decât să mă sinucid azi, mai bine mă sinucid mâine”, ordonanța va rămâne cum e, poate cu ceva modificări, pe ici pe colo, și anume în puncte ne-esențiale, în speranța că, cine știe, poate merge.

Din păcate (sau, poate, din fericire?) un scenariu moderat-optimist nu avea mari sorți de izbândă nici înainte de OUG 114 ; scadenţa cheltuielilor excesive şi a veniturilor insuficiente venea, oricum. Acum, însă, declanșatorul crizei este chiar aici. Singura necunoscută reală este orizontul de timp: 6 luni? Poate ceva mai mult? Sau mai puțin? Primul scenariu care îmi vine în minte este că primele vor începe să se agite agențiile de rating și instituțiile financiare – cele care au investiții de capital în țara noastră, dar nu numai ele. De exemplu, investiția BERD la Banca Transilvania a atras ca un magnet plasamente ale unor persoane din țări ale UE; cum OUG lovește puternic în bănci, iar cele mai vulnerabile sunt fix băncile românești, acțiunile Băncii Transilvania s-au prăbușit de la un maxim de 2,45 lei în decembrie 2018 la mai puțin de 1,60 lei la sfârșitul lui ianuarie; speranța că guvernul va renunța la cele mai grave măsuri din OUG 114 a dus prețul la peste 1,80 lei, ceea ce reprezintă oricum o pierdere de 27% pentru investitori. Visează cumva miniștrii români (și, eventual, supra-ministrul fără portofoliu) că BERD și alți investitori vor înghiți această pierdere? Și chiar admițând că da, o vor înghiți, cam cum își imaginează dumnealor că va fi tratat guvernul României când va dori să acceseze piața financiară externă?

Să revin la agențiile de rating. Cred că primul lor pas va fi de “negative outlook”, care va fi păstrat până când prima fisură importantă devine aparentă. Care va fi aceasta? O bancă mai mică, a cărei activitate este restricționată de BNR pentru că nu mai îndeplinește indicatorii prudențiali de nivel al capitalului? O emisiune de titluri de stat care nu își găsește subscriere sau aceasta devine cu mult, mult prea scumpă? Unul dintre fondurile de administrare a pilonului II de pensii chiar se retrage din România? Acestea, sau altele, ar putea fi declanșatorul scăderii cu o treaptă a rating-ului de țară. O treaptă. Atât.

Doar că o astfel de scădere înseamnă revenirea la statutul “nerecomandat pentru investiții” (“non-investment grade”). Și atunci să te ții… Atunci nu mai urmează decât un lucru: dansul lui Zorba. Doar că pierderea nu este a unui foarte pitoresc personaj literar. Pierderea este a unei țări întregi.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Da. Wage led growth e doar o gaselnita cu pretentii de teorie economica folosita pentru a masca faptul ca politica reala este mita electorala practicata la scara mult mai mare decat pana acum. Vezi doamne nu mai e vorba de cresteri de salarii si pensii contra voturi, e vorba de o strategie de a creste veniturile potentiale care vor justifica investitiile viitoare in capacitate productive. Prostii promovate de niste pacalici utili actualei puteri (unul dintre ei util pana la slugarnicie si regimului Ponta – intre timp a schimbat macazul).

    In alta ordine de idei, pana vin agentiile de rating cu laudele pentru puterea actuala, vedeti cat de impresionati de politica originala de la Bucuresti sunt cei din departamentele de research ale bancilor mari (nu ma refer neaparat la cele care au o prezenta in Romania). Banuiesc ca BNR are acces. Nu stiu daca cei de acolo se ridica la nivelul pretentiilor academice ale domnilor Valcov si Socol, dar asa, ca idee.

  2. As separa OUG 114 de wageled growth. Nu cred ca au vreo legatura.

    OUG 114 are legatura cu profitul speculativ imens realizat pe curs si actiuni.

    Wageledgrowth este doar o aiureala neo-comunista, care spune in esenta ca daca iei bani de la cei care au si ii dai la cei care nu au, asta ar conduce la crestere per total. Un fel de 1 +1 = 3.

    Asta pentru ca, sa fim seriosi, cand dai bani mai multi, ii iei de undeva unde vor ramane mai putini.

    Nu reiau si celalalte contraargumente asupra acestei „teorii” pe care nici initatorul sau, domnul Socol nu se inghesuie sa o apere.

    ///

    Socialismul da intoteauna rezulatate in primii 4-5 ani. Cateodata, „mulgerea” dureaza si 10 ani. Asta de fapt este si marea sa problema: rezultatele aparent (doar aparent!) promitatoare.

    Si guvernele tot aduna bani, se tot imprumuta, tot decapitalizeaza. Cand apar primele efecte negative, apar si primele „motive” : opozitia interna rauvoitaore, companiile straine, diverse personaje gen Soros. Si lumea crede, pentru ca nu e nimeni nebun sa nu creada, cand tot primeste bani degeaba. Daca a mers atat, spun cei mai mult, de ce nu mai merge? Aha! Bancile, corporatiile, americanii – si lista poate continua.

    Ruperea angrenajului e foarte dificila, pentru ca e nevoie de 2 lucruri:

    a) un partid + o persoana care sa tot explice de ce nu e bine

    b) o actiune solida in plan politico-electoral care sa distruga esafodajul neo-comunist cu aceleasi arme (adica, nicidecum cu flori de iasomie, ci folosind aceleasi tunuri cu … )

    ///

    In Romania de fapt partidele se bat pe cadavrul Romaniei. Partide de stanga si extrema stanga se prefac de fapt ca nu vad ce am spus eu mai sus. Stiu foarte bine, destui politicieni si experti, ca neo-socialismul (comunismuil) se va sparge intr-o zi. Dar pana atunci, fiecare vrea sa apuce cate o halca din Romania.

    Este o mizerabila complicitate, prin care niste cadavre in miscare (adica tot felul de mosi si babe, tot felul de ratati si panarame) arunca firimituri pensionarilor ca sa le vanda nepotii, parintilor ca sa le vanda copiii – totul pentru o vila uriasa, o scalda in Dubai sau o masina superluxoasa.

    Apoi se plang cu totii. Desi cu totii stiu ce fac, nu e vorba de prostie aici. E vorba despre vanzarea copiilor nostri pe vile si masini.

  3. Wage-led growth este, în esență, un perpetuum mobile. Despre care toată lumea știe că în fizică nu există, dar o mulțime de inși insistă că se poate implementa în economie, alții insistă că se poate implementa în domeniul energiilor regenerabile ș.a.m.d.

    • Nu e cu totul si cu totul diferit – ci in punctele esentiale – de modul in care functioneaza economia capitalista, adica stimularea consumului prin imprumuturi urmate de investitii care sa puna pe masa ceea ce cer banii imprumutati. Am citit un articol al Dnului Socol si de acolo am retinut ca statul, cu banii ce revin la buget din cresterea economica bazata pe consum, ar trebui imediat sa dea drumul la mari investitii care sa readuca banii in economie. Ce sa-i faci, teoria ca teoria dar practica ne mananca…
      De data asta, insa, nu mai sunt imprumuturi, sau nu mai sunt in totalitate. Adica in loc sa se imprumute indivizii sau companiile, se imprumuta statul care distribuie banii imprumutati fara nici un fel de discernamant sau calcule angajatilor sai. Pe de alta parte, creste si salariul minim fara nici un fel de calcule, fortand privatii sa cresca salariile angajatilor lor (oricum, mult mai putin decat cel dat de stat propriilor angajati). Nu mai exista, insa, nici un fel de investitii, pentru ca privatii si-au secat fondurile de investitii cu cresterea salariilor – partial ca sa tina cat de cat pasul cu sectorul de stat – iar statul oricum nu are de unde, pentru ca a exagerat cu cresterile si pentru ca nu e in stare sa colecteze cat ar trebui. In loc de investitii, cu banii pe care i-a obtinut nu reuseste nici macar sa plateasca noile salarii. Deci se imprumuta sau pune alte taxe, de data asta noile taxe vor aduce reactii negative serioase, retrageri, falimente, cresterea costului imprumutului si la capatul tunelului, recesiunea. Dar as intreba eu, oare numai PSD-ALDE sunt vinovati? Cei care i-au votat si care au beneficiat de aceasta redistribuire fortata a avutiei nationale, de la cei care produc la cei care nu produc, nu au nici un fel de responsabilitate? Ei sunt vesnicii naivi, pacaliti dar cu banii in buzunar? Si ceilalti, oare singura solutie ramane emigrarea?

      • Da’ nu așa funcționează economia capitalistă! :)

        E adevărat că se oferă diverse produse în speranța că vor fi cumpărate, e adevărat că se fac împrumuturi pentru a derula diverse activități economice, dar asta nu înseamnă că împarte cineva bani în speranța că oamenii îi vor folosi ca să cumpere produsele obținute din acea activitate economică.

        Guvernul actual asta face, împarte bani, inclusiv unii pe care nu-i are.

        • Sunt de acord, asa este, un perpetuum mobile dar tocmai pentru ca nu mai exista intrare – adica energie (investitii). Ce voiam sa spun cu economia capitalista este ca si acolo exista imprumut – capitalul, asta e esenta, nu-i asa? – dar el se acceseaza de companii care produc si rezista daca sunt validate de piata, din profit platesc imprumutul, etc. dar si de consumatori care in felul asta participa la piata/ valideaza produsele. Statul insa denatureaza totul tocmai prin faptul ca nu poate da faliment cu una cu doua si daca da faliment esecul este monstruos si suferintele uriase. In Romania a monopolizat piata muncii si cea bancara, el dicteaza salarizarea, tot el acceseaza capitalul si-l cheltuieste pe salarizare! Etatismul este politica practicata de Romania din ’89 incoace si acum a intrat in faza lui cea mai acuta – „wageledgrouth”.

  4. Dansul este expresia unei stari de spirit, unei expresii cum cineva spunea : „Tangoul este expresia verticala a unei dorinte orizontale”.
    Ce se intampla in Romania este incomparabil cu gestul lui Zorba. Ce se intampla in tara este expresia unei manifestari patologice care a atins cele mai inalte varfuri din politica. Incepand cu oligrofeni in adevaratul sens, trecand la cazuri severe de narcisism si pana la manifestari schizofrenice, aproape fiecarui decident din poltica romaneasca putand fi atribuit cate un diagonstic sever.
    Asemanator daca nu si mai grav este afectata presa dar si justitia, bolnavii mintali zburdand in voie fara sa fie legati in camasi de forta si sedati cum se cuvine.
    Romania se afla undeva in mijlocul acelui dans nebun, ritmul „tropaielilor si topaielilor” devend pe zi ce trece tot mai alert pana …..
    Intr-un final sandramaua se va darama precum acel funicular rudimentar care poate fi asemanat Romaniei, un provizorat sortit esecului iar linistea care va urma va fi , asurzitoare, va provoca dureri extrem de mari.

  5. Chiar si fara OUG 114 situatia s-a inrautatit.
    Poate perceptia situatiei se va mai imbunatati daca Banca Nationala a Romaniei ar practica la timp quantitative easing , creditind guvernul si patria prin tiparire de bani.

  6. Cresterea economica nu apare brusc, ea rezulta in mare masura din actiunile din anii anteriori. Cresterea fulminanta de care vorbiti a fost de fapt generata anterior si partial atenuata, de fapt, de masurile nechibzuite care incepusera sa fie aplicare. Ar fi interesant de estimat cat ar fi fost de fapt fara respectivele masuri, fara marete revolutii fiscale si cu o pastrare a nivelului investitiilor.

  7. Teoria keynesiană „Demand-led growth” cu referire la impulsionarea creșterii economice prin sporirea cererii agregate, aplicabilă în condițiile reducerii consumului, precum în perioadele de recesiune, a fost preluată de economiștii „stângiști” și redenumită „Wage-led growth”. De parcă te-ai putea scoate dintr-o mlaștină trăgându-te singur de păr…O zvâcnire îți poate fi, însă, de folos, pentru a pune piciorul pe un teren solid pe care să te înalți. Asta este „Demand-led growth”, o zvâcnire.

    Efectul benefic asupra economiei este pe termen foarte scurt, reprezintă un impuls, iar o creștere sustenabilă este imposibilă fără investiții care să armonizeze oferta internă de bunuri și servicii cu cererea aflată în creștere. Altfel, cresc deficitele, pentru că bunăstare din nimic și „prânzuri gratis” nu există. Ce zisei până acu’ este confirmarea spuselor autorului, dar…

    Apare în politicile publice actuale o contradicție fundamentală.
    Este cât se poate de evident că criza economică spre care ne îndreptăm (orice economist sau istoric știe că este doar o chestiune de timp venirea ei) este agravată de măsurile aberante ale actualilor politicieni. Este încă proaspătă în memorie criza anilor 2008-2010, potențată de măsurile prociclice ale guvernului Tăriceanu 2. O.K. Doar că guvernanții actuali fac demersuri în sensul instaurării unui regim autocrat. Limitarea libertăților cetățenești, subordonarea politică a justiției, intervenția în economie etc. Asta indică intenția de a rămâne la putere pe o perioadă mai lungă, inclusiv pe parcursul crizei economice care va avea loc. Nelămurirea mea este care ar putea fi scenariile avute în vedere de consilierii economici ai PSD pentru depășirea efectelor crizei și totodată menținerea susținerii electoratului?

    Contradicția semnalată poate fi atenuată aparent (cum se pare că fac guvernanții) prin continuarea măririi veniturilor. Dar, asta nu face altceva decât să crească efectele negative deja existente ale strategiei „Wage-led growth”asupra economiei în lipsa investițiilor, ceea ce agravează dezechilibrele macroeconomice cu rezultate catastrofale în perspectiva viitoarei crize. Iar investițiile nu pot crește din lipsă de bani, utilizați pentru „Wage-led growth strategy”, împrumuturile sunt tot mai dificile, iar mediul investițional, tot mai puțin atractiv (nici până în prezent nu a fost foarte atractiv). În realitate, nu se atenuează, iar contradicția se manifestă în principal în evoluțiile dobânzilor, inflației și cursului de schimb. Or, repet, asta este absolut de neînțeles în condițiile în care PSD-ALDE-UDMR dorește menținerea la putere cu disperare (altfel unii dintre membrii de vază ar putea ajunge la închisoare)…

    Opinia mea este că ne îndreptăm către modelul social din Turcia. Rămâne de văzut cum se va acomoda Uniunea Europeană cu un astfel de model socio-economic în interiorul său.
    Dar Banca Națională a României?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Eugen Radulescu
Eugen Radulescu
Născut în 1958 în București. Absolvent al ASE, Facultatea de Finanțe-Contabilitate, 1982. Doctorat în economie, ASE, 1998. Director și consilier al guvernatorului BNR din 1990 până în prezent, cu excepția perioadelor in care a activat ca : președinte Banca Agricolă/Raiffeisen (1999-2002) și CEC (2005-2007) ; și Consilier al Directorului executiv FMI (1996-1998). Consultant FMI – misiuni în Afganistan, Maldive, Tunisia, Mauritania, Gabon s.a.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro