sâmbătă, mai 21, 2022

Datoria publică în concepția liberală

În contextul măsurilor restrictive luate de multe guverne pentru combaterea pandemiei, cererile de ajutoare de stat au crescut foarte mult. Ca urmare, într-o serie de țări, a avut loc creșterea spectaculoasă a datoriei publice. Această evoluție este însă periculoasă.

În România, principalele măsuri legate de pandemia COVID-19,  care au afectat situația bugetului de stat, au fost următoarele: reduceri la plata în avans a impozitelor pe veniturile corporațiilor, ajutoare de stat pentru păstrarea locurilor muncă, sporuri salariale pentru personalul aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei și pentru unele categorii de personal administrativ, cumpărarea de vaccinuri și de echipamente medicale și informatice, garanții de stat pentru creditele bancare, susținerea financiară a întreprinderilor de turism etc. În consecință, deficitul bugetului general al statului a crescut de la 4,6% din PIB în 2019 la 9,2% din PIB în 2020, iar datoria publică s-a mărit de la 35,2% din PIB în 2019 la 47,3% din PIB în 2020. Pentru viitor, se prevede că deficitul bugetar și datoria publică vor continua să crească: conform estimărilor Comisiei Europene, primul va fi 8% din PIB în 2021 și 7,1% din PIB în 2022, iar a doua va ajunge la 49,7% în 2021 și 52,7% în 2022.[1]  

Deteriorarea semnificativă a situației financiare a statului român a fost determinată parțial de măsurile fiscale legate de COVID-19 și de recesiunea economică. Astfel, în 2020, costul total al măsurilor de sprijin aferente COVID-19 a fost de aproximativ 1,6% din PIB, din care 0,1 puncte procentuale au fost finanțate din fondurile UE.[2] Ea a fost determinată însă și de măsurile expansioniste adoptate înainte de pandemie: creșterea pensiilor și a altor cheltuieli sociale, reducerea sau eliminarea unor impozite și taxe, reducerea unor contribuții sociale etc.

Se spune adesea că România are o marjă de manevră relativ mare în ceea ce privește datoria publică, deoarece limita prevăzută pentru aceasta de tratatul de la Maastricht este de 60% din PIB, iar alte țări au datorii suverane mult mai mari. Se invocă, de asemenea, faptul că UE a suspendat aplicarea măsurilor prevăzute în procedura de deficit excesiv (EDP) în care România se află din 2020.

Acest lucru poate fi adevărat. Nu înseamnă însă că marja de manevră existentă trebuie neapărat folosită.

Argumentul cel mai popular în favoarea creșterii datoriei publice este că statul trebuie să se împrumute pentru a stimula economia. Dacă economia se va relansa, susțin adepții acestei teorii, statul își va putea rambursa datoria ca urmare a creșterii veniturilor sale fiscale. Istoria economică nu oferă însă prea multe exemple concrete care să confirme că acest pretins remediu funcționează. Explicația rezidă în faptul că foarte puțini conducători politici sunt dispuși să ramburseze datoria publică în perioadele de prosperitate economică, deoarece aceasta i-ar obliga să reducă cheltuielile publice curente și să facă mai puține cadouri electorale cetățenilor. Or, în societățile democratice, politicienii urmăresc în primul rând să câştige alegerile.

Am analizat pericolele creșterii excesive a datoriei publice în mai multe lucrări și nu ne propunem să revenim aici asupra lor.[3] Menționăm doar că efectele negative ale acestui fenomen au fost semnalate încă de Adam Smith, care, în ultimele pagini ale cărții sale, „Avuția națiunilor”, avertizează că creșterea enormă a datoriilor care apasă asupra tuturor marilor națiuni europene le va ruina până la urmă. De asemenea, el scrie că atunci când datoriile statelor ating un anumit nivel, nu cunoaște nici un caz în care acestea să fi fost rambursate echitabil și complet. Iar istoria – inclusiv cea recentă –dă pe deplin dreptate fondatorului științei economice. Ea este plină de exemple care arată că datoria publică foarte mare provoacă, de regulă, crize economice de mari proporții. În perioada de după anul 1980, de exemplu, 73 de țări din întreaga lume au înregistrat 90 de cazuri de încetare de plăți. Aceste evenimente au avut, în general, consecințe nefaste: în cazurile de falimente ale statelor studiate de FMI pentru perioada 1998-2005, creditorii au fost nevoiți adesea să-și anuleze o parte însemnată din creanțele lor: de exemplu, 73% din creanțele asupra Argentinei – în 2001 și 82% din creanțele asupra Rusiei – în 1998. Deoarece creditorii acestor țări au fost, în principal, băncile și investitorii instituționali, falimentele aminitite au afectat toate țările implicate – debitoare și creditoare: crize bancare, crize financiare, crize economice, șomaj, falimente ale instituțiilor de pensii și de asigurări, reducerea sau anularea prestațiilor sociale promise de state etc. Situația s-a repetat în anii urmărori, când alte state s-au aflat în incapacitate de plată. În 2020, în încetare de plăți s-au aflat cinci state – Argentina, Ecuator, Liban, Suriname și Zambia –, iar agenția Fitch prevede că în 2021 situația va fi și mai gravă.

În vârful acestei spirale negative se află, de regulă, o „reformă monetară”, adică o operaţiune de mare amploare, constând în modificarea sau înlocuirea legii monetare şi a altor acte normative referitoare la elementele sistemului bănesc dintr-o ţară. Prin această operaţiune, statul retrage din circulaţie întreaga cantitate de semne monetare existente, erodate de inflaţie, înlocuindu-le cu semne noi, susceptibile să tempereze anticipaţiile inflaţioniste.

Reformele monetare încununate de succes, efectuate în Germania în anul 1923 şi anul 1948, arată că, în principiu, o asemenea metodă este posibilă. Totuşi, numeroasele reforme monetare eşuate, inclusiv cele efectuate recent în unele ţări din America Latină, arată că această tehnică nu este suficientă pentru a elimina dezechilibrele din economie. În acelaşi sens pot fi interpretate și reformele monetare nereuşite realizate în anul 1947 şi în anul 1952 în România, care învederează că, în condiţiile în care cauzele profunde ale inflaţiei nu sunt eliminate, metoda respectivă nu dă rezultate, nici măcar atunci când este aplicată cu mijloacele de constrângere de care dispune statul totalitar comunist.

Reforma monetară nu este o reformă economico-socială. Această operațiune nu elimină nici tendința guvernanților de a cheltui mai mulți bani publici, nici controlul băncii centrale de către politicieni, nici revendicările iresponsabile ale sindicatelor și ale grupurilor de interese, nici competiția între cetățeni pentru creșterea veniturilor și nici corupția. Singurul lucru care se schimbă este repartizarea averilor între cetățeni.

Acest proces – deși în ritmuri diferite – se desfășoară întotdeauna la fel: într-o primă fază, populația este sufocată treptat prin impozite, până când aceste noi creșteri de impozite și taxe determină reducerea veniturilor fiscale ale bugetului de stat, ori întâmpină o asemenea rezistență din partea cetățenilor încât autoritățile sunt constrânse să renunțe. În faza a doua, se recurge la arma secretă a politicii economice: creșterea datoriei publice și augmentarea fără limite a masei monetare în scopul menținerii ratei dobânzii și, deci, a costului creditelor la niveluri artificiale mici. Această expropriere ascunsă este continuată până când toată lumea înțelege jocul dureros în care este prinsă. Atunci se decretează exproprierea creditorilor și ștergerea completă a datoriei publice, însă procedeul este numit de ochii lumii „reformă monetară”. Iar apoi acest joc sinistru reîncepe. Totul, pe spatele populației, pe care politicienii pretind că o reprezintă și o apără.

Datoria publică nu creează doar probleme economice, ci subminează, de asemenea, libertatea și solidaritatea cetățenilor. Statul nu ar fi nevoit să se împrumute, dacă nu și-ar extinde sfera de acțiune într-un mod iresponsabil, ajungând să nu-și mai poate acoperi activitatea prin venituri fiscale ordinare. O datorie publică mai mare echivalează cu o creștere a aparatului guvernamental, pe care contribuabilii nu o aprobă în mod explicit prin dezbaterea și votarea bugetului în parlament. Ea reflectă, de asemenea, amplificarea activităților politice în detrimentul soluțiilor private, bazate pe piață și pe societatea civilă.

Acumularea de către statul-leviatan a unei puteri exorbitante și implicarea sa în toate  domeniile vieții sociale prin reglementări și interdicții reduc câmpul libertății individuale. Consecințele sunt paralizarea tuturor activităților productive de către aparatul birocratic și creșterea dependenței cetățenilor față de stat.

În final, creșterea volumului fondurilor vehiculate prin buget și îndatorarea excesivă a statului duc la o adevărată întrecere între diverse grupuri de interese pentru a obține subvenții și alte avantaje financiare din partea guvernului. Or, în modul acesta, este stimulat egoismul de grup: fiecare grup socio-profesional speră în secret să obțină de la stat cât mai mai mulți bani și să nu fie el cel care suportă impozitele, taxele și pierderile provocate de inflație. Ca urmare, coeziunea socială se erodează: fiind supuși unei sarcini fiscale tot mai mari, oamenii încep să creadă că au făcut destul pentru binele altora și că o mare parte din banii pe care îi dau statului intră, de fapt, în buzunarele birocraților și ale vânătorilor de rente.

Datoria publică subminează, de asemenea, solidaritatea între generații. Căci, o datorie publică mare înseamnă că generația actuală cheltuiește mai mulți bani decât câștigă. Cu alte cuvinte, ea consumă mai mult decât produce, transferând sarcina suportării costului acestui nivel de trai mai ridicat asupra generațiilor următoare. Chiar și din punct de vedere etic datoria publică este, deci, inacceptabilă.[4]

Problema care se pune la ora actuală în lume este de a ști dacă factorii decidenți sunt capabili să renunțe la această politică iresponsabilă și periculoasă, ori vor periclita pacea socială, libertatea și prosperitatea – în mod conștient sau inconștient, nu are importanță. Deși stoparea creșterii datoriei publice prezintă numeroase avantaje, acestea nu sunt evidente, iar simpla lor existență nu este suficientă pentru a duce la abandonarea acestei politici păguboase. Este necesară, deci, continuarea reflecției pentru găsirea unor noi mecanisme care să permită cetățenilor să impună mai multă chibzuință conducătorilor politici.

 În cazul României, judecând după cele întâmplate în cele trei decenii care au trecut de la căderea comunismului, speranța că elitele românești sunt capabile să regândească rolul economic al statului este deșartă.[5] De aceea, în acest caz, mecanismele vitale pentru salvgardarea sănătății financiare a statului înainte sunt constrângerile externe, reprezentate de procedura de deficit excesiv (EDP) a UE, de consultările periodice cu FMI cu privire la respectarea articolului IV din statutul acestuia și de condițiile impuse de UE pentru acordarea celor 29,2 miliarde de euro fonduri europene alocate prin „Planul Național de Redresare și Reziliență” (PNRR).

NOTE


[1] – Cf. https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9433-2021-ADD-1/en/pdf, p. 3.

[2] – Idem

[3] – S. Cerna, Datoria publică și iluzia keynesiană, https://www.contributors.ro/datoria-publica-%c8%99i-iluzia-keynesiana/; Independența băncii centrale, politica bugetară și gestionarea datoriei publice, https://www.contributors.ro/independen%c8%9ba-bancii-centrale-politica-bugetara-%c8%99i-gestionarea-datoriei-publice/; Consecințe economice ale datoriei publice,

https://www.contributors.ro/consecin%c8%9be-economice-ale-datoriei-publice/; Elicopterul cu bani: un mijloc miraculos de relansare a economiei?, http://www.contributors.ro/economie/elicopterul-cu-bani-un-mijloc-miraculos-de-relansare-a-economiei/; Drumul înapoi către servitute, https://www.contributors.ro/drumul-inapoi-catre-servitute/; Creditarea statului de către banca centrală și consecințele sale,

https://www.contributors.ro/creditarea-statului-de-catre-banca-centrala-si-consecintele-sale/; Pericolele populismului macroeconomic, https://www.contributors.ro/pericolele-populismului-macroeconomic/.

[4] – Acesta este unul din motivele pentru care D. Graeber propune ștergerea periodică  a datoriilor, așa cum se proceda în antichitate (V.: S. Cerna, Note de lectură: David Graeber, DATORIA. Primii 5000 de ani, Editura Art, București, 2020, https://www.zf.ro/opinii/nota-de-lectura-david-graeber-datoria-primii-5000-de-ani-20097343, http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-note-de-lectura-david-graeber-datoria-primii-5000-de-ani-editura-art-bucuresti-2020/,

https://www.contributors.ro/note-de-lectura-david-graeber-datoria-primii-5000-de-ani/).

[5] – Pentru argumentarea acestei afirmații, a se vedea: S. Cerna, Sunt capabile elitele românești să regândească rolul economic al statului?, Ziarul Financiar, 23 august 2017, http://www.zf.ro/opinii/sunt-capabile-elitele-romanesti-sa-regandeasca-rolul-economic-al-statului-16703137

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Foarte bun articol. Din nou unul care ar trebui sa faca parte din materialele predate in scoli. Literalmente fiecare paragraf reprezinta o lectie si o injectie de intelepciune.

  2. Ca de obicei, un articol bun.

    Comentarii:
    1. Daca privim in ansamblu creditarea externă a economiei ca fiind suma dintre creditul extern privat si creditul extern public, costul creditării externe este media ponderată a celor două. Rezultă că atât timp cât statul se creditează mai ieftin decât agenții economici, finanțarea economiei este mai ieftină dacă se creditează statul decât dacă se creditează agenții economici.
    2. Reforma monetară se referă numai la datoria internă, adică, in cazul României la o fracțiune din datoria publică, si la fracțiunea cea mai puțin problematică.

  3. Un semnal de alarma pe care nu-l aude nimeni.
    „Problema care se pune la ora actuală în lume este de a ști dacă factorii decidenți sunt capabili să renunțe la această politică iresponsabilă și periculoasă, ..”
    Ma intreb de ce problema se pune abia la ora actuala si nu s-a pus de vreo 20 ani.
    Datoriii publice uriase nu s-a creat doar in ultimii 2 ani, bulgarele de zăpada al datoriei publice se rostogolește la vale in multe tari fara ca nimeni sa incerce sa-l oprească. La datoria publica se adauga datoria persoanelor fizice care in unele tari nu este chiar mica, se apropie de mărimea celei publice.

  4. Foarte bine explicat . Ce pacat ca foarte putini vor citi acest articol si vor reactiona in consecinta . Din cresterea deficitului bugetar 2019-2020 de 4.6 % , doar 1.6 % este cauzata de masurile de sprijin aferente pandemiei Covid 19 . Restul de 3% sunt diverse cheltuieli cu pensii , salarii , nepricepere , furaciune , bineinteles puse la gramada sa nu mai intelegem nimic , doar am promis transparenta maxima . Ca sa nu mai vorbim de datoria publica , care a crescut cu un sfert intr-un an . ENORM . De la 35 la 47 % din PIB . In acest ritm , cea mai mare mostenire pe care o vom lasa generatiilor viitoare va fi constituita din datorii imense . Oare ce model de parinti suntem ?

  5. Simplu, clar, concis, pe intelesul (aproape) oricui – asa cum ar trebui sa fie un articol! :)
    Din pacate, insa, e putin probabil sa-l citeasca cine trebuie :(

    • Lucrurile sunt stiute de mult, doar ca decidentii politici sunt surzi.
      Acum aproape 225 ani John Adams spunea in fata Congresului tanarului stat american:
      The consequences arising from the continual accumulation of public debts in other countries ought to admonish us to be careful to prevent their growth in our own.
      Cred ca se referea la experienta franceza si consecintele ei, cand datorii uriase s-au acumulat in timpul lui Louis XVI. Marie-Antoinette a fost numita si Madame Déficit.
      Si Anglia a avut datorii mari in timpul războaielor napoleonene care au fost plătite abia prin 1830. Un fapt mai putin știut este ca abolirea sclaviei in Anglia in 1833 s-a făcut cu compensarea proprietarilor si ca asta a generat o datorie publica uriașa, plătita abia prin 2015.

    • O comparatie care m-a surprins prin simplitatea ei. Datoria publica totala a lumii este de cca 300% din global GDP. Ca aceasta datorie sa fie plătită ar trebui ca toti cetățenii lumii sa muncească 3 ani fără sa mănânce sau sa facă alte cheltuieli.

      • am o singura intrebare: pe ce anume si unde (la cine) au ajuns aceste zeci de mii de miliarde alocate in transe repetate, si cat de performante (randament) au fost investitiile

  6. Copleșit de emoția comentariilor entuziaste, îndrăznesc totusi sa exprim o opinie ceva mai temperata.

    Textul domnului Cerna nu „trebuie sa faca parte din manualele școlare” pentru ca el este parte a manualelor școlare, ideile cuprinse in acesta regăsindu-se in cursurile universitare si chiar -parțial – in manualul de economie de clasa a XI-a.

    Dar, efortul profesorului S Cerna de a aduce publicului informatii economice de baza este unul cu totul lăudabil si folosesc prilejul pentru a-i mulțumi.

    In alta ordine de idei, datoria publica nu este rea prin ea insasi, ci in raport cu modul in care sunt cheltuiți banii împrumutați. Daca ei merg in investitii, exista premise pentru prosperitate si progres. Daca sunt risipiți in cheltuieli populiste, generează pauperizare si subdezvoltare.

    Pe de alta parte, banii pentru Planul de Reziliență sunt obținuți din îndatorarea întregii Uniuni Europene, care ofera in bloc si Garanțiile necesare. Este o premiera de solidaritate si asumare a riscurilor, dar si un risc de hazard moral.

    Daca pana in prezent Eurozona isi asuma riscuri pentru membrii ei, prin extinderea umbrelei monetare asupra întregii UE din pricina COVID, poate face statele sa nu-si mai dorească apartenența la Eurozona, Astfel, pot exercita o politica monetară ineficienta la nivel national, folosindu-se de protecția celorlalte state europene, cu economii eficiente.

    • Domnule Silviu Cerna a realizat o analiza f.buna, sintetica si la obiect. De a lungul timpului in Ro au fost luate masuri economice doar la presiuni externe. Inainte erau cerinte aberante ale CAER acum sunt cele necesare ale UE. Dupa 1990 am facut o reforma schioapa pentru a mai elimina din efectele economiei socialiste si a incepe aplicarea cerintelor economiei de piata. Dar in fapt, tot in o tranzitie o ducem ca de restructurat mai este mult de lucru. Acum ni se cere sa mergem pe o economie verde si circulara. In realitate, noi nu avem inca o economie de productie diversificata, de piata adevarata, suntem mai mult o piata de desfacere si consum. Decalajul nostru fata de alte state de dezv.econ.medie din UE este de circa 100 de ani. Aplicarea cerintelor din acest program PNRR va fi un lucru f.anevoios si realizabil in mica masura, cu toate vorbele mari din toate discursurile oficiale. Realitatile din teren sunt altele decat cele vazute din birourile ministerelor.

    • Nu contest ceea ce spuneti, dar ma întreb ca omul simplu de la tara care imprumuta bani numai cand ii poate da înapoi in cateva zile, ce pot arata tarile indatorate cu aproape 100% din GDP (sau mai mult) pana la începutul lui 2020 (pre-COVID) pentru banii împrumutați, Ce proiecte majore au făcut in ultimii 10 ani? Si nu ma refer doar la România, care are o datorie publica ceva mai mica, ci la tari mai cu staif si cu buzunarele tot goale. Care este șansa Italiei de a reveni la un excedent bugetar?. Si ca Italia sunt multe tari. Btw, in Italia sunt interzise referendumurile care sa discute probleme de buget!
      As spune ca numai tarile mai sarace au o minim justificare de a rula cu deficite bugetare ani la rand si asta numai cand investesc in dezvoltare.

  7. Răspuns dlui. Bradut-Vasile Bolos:

    Vă mulțumesc pentru apreciere, atât dvs., cât și celorlalți cititori.

    Aveți drepate, reformele monetare au încearcat să soluționeze problema datoriei publice interne, care, în țările care au efectuat această operațiune, avea cea mai mare pondere.

    În general vorbind, datoria publică internă și cea externă au consecințe economice diferite și sunt supuse unor constrângeri diferite. Astfel, dacă deficitul bugetar este finanţat prin contractarea de împrumuturi publice – interne sau externe –, această modalitate nu are efect asupra bazei monetare şi, deci, asupra ofertei de monedă. În caz contrar, adică atunci când statul se împrumută de la banca centrală proprie, baza monetară şi oferta de monedă cresc, cu toate consecinţele care decurg de aici.

    Problema este că ambele modalităţi de finanţare a deficitului bugetar sunt limitate: prima, de capacitatea de susţinere a datoriei publice (ceea ce, în cazul datoriei externe, poate dispare rapid), iar a doua, de pericolul inflaţiei. Pe de altă parte, deficitul bugetar și deficitul balanței de plăți sunt strâns legate (deficite gemene).

    Am analizat mai pe larg aceste chestiuni și altele (de ex., modul în care se pun aceste probleme în țările care nu au monedă proprie, i.e. fac parte din zona euro) în lucrările menționate la nota (3) subsol.

  8. Dacă nu-s în stare să gândească rolul statului, atunci nu sunt elite, sunt instrumente.

    O chestiune mereu ocultată atunci când se vorbește de datoria statelor: către cine sunt datoare statele? Băncile respective au nume?Și dacă da, de ce este așa tabu menționarea numelor lor? Sunt bănci extraterestre? Pentru că dacă da, atunci trebuie musai să plătim! Altfel, riscăm o invazie extraterestră de pedepsire.

    Dacă așteptăm binele de la instituții mondialiste (nu globaliste!) precum FMI sau CE, atunci suntem pe drumul sclaviei. Dați exemplul unui stat care să fi fost salvat de FMI!!

    Aici sunt câteva lucruri utile pentru a înțelege Datoria: https://carturesti.ro/carte/datoria-945325662?t=a_related&p=5
    adică o construcție socială pe care se fondează puterea.
    Aurelien Barrau, militant și om de știință francez, face o comparație: se pot șterge mâine toate datoriile statelor, dar nu se pot reface stocurile de petrol sau mitiga încălzirea globală. Unele sunt probleme, altele sunt făcute să fie probleme. Unele sunt ziduri de netrecut, altele sunt cercuri desenate pe nisip și considerate ziduri și granițe.

  9. Nimic despre presiunea creditorilor ca statele să se împrumute și să dreneze excedentul de lichidități de pe piață. Acest excedent provoca pe vremuri crize mult mai grave decât cele controlate de state, descrise în articol.

    • Si cum pot „creditorii” sa creeze exces de lichiditati?
      Sa zicem ca Banca Ghita&Maricica investeste in imprimante si emite moneda proprie, „ghiurghiuliul”. Prost sa fii sa nu cumperi bani ieftini, corect!? Oricum vine statul si dreneaza excesul de lichiditate, cum ai drena o infectie. Adica statul e eroul.
      Cine pune sulfamida, daca excesul de lichiditate se impute? Ghita&Maricica!? EXACT! Eroul, cu banii alora de au cumparat banii printati de Ghe&Mary.
      Nu degeaba se cheama datorie publica. O fac parintii si o lasa mostenire copiilor si nepotilor.

  10. Haideti sa repetam cu totii ce inseamna aceste imprumuturi facute de catre UE in numele UE si redirectionate de catre UE guvernelor tarilor ce compun Uniunea Europeana . Acesti bani sunt imprumutati si contin o dobinda extrem de mica si o perioada de rambursare extrem de laxa ce se intinde pina in anul 2050 .Parte a banilor oferiti de catre UE sun granturi – sume de bani nerambursabile – parte imprumuturi cu dobinzi foarte mici .PNNR contine un cumul de proiecte de interes national si european – toata lumea stie deja care sunt acestea – proiecte a caror finalizare cuprinde niste conditii speciale . Cheltuirea banilor este controlata periodic – parcursul proiectului si etapele lui ce tin de drumul parcurs spre finalizare sunt si ele verificate ,daca se constata greseli sau alte forme infractionale – proiectul este oprit si banii trebuiesc dati inapoi . Deocamdata Romania – guvernul Romaniei a solicitat o aminare de inca o luna spre a putea fi finalizat un acord comun . Aceste uriase sume de bani si conditiile ce stau in spatele obtineri acestor sume de bani sunt o mana cereasca pentru noi toti . Romania trebuia sa se imprumute in continuare – nu avea alta solutie daca dorea sa plateasca pensiile si salariile la nivelul actual (stim cu toti cine a facut aceasta alegere )si dobinzile ar fi fost uriase daca Romania se imprumuta de una singura . Norocul nostru este sau se numeste -EXISTENTA BANILOR- .Acum exista bani de care ne putem folosi spre a redezvolta tara si putem reintoarce intreaga legislatie la un nivel democratic .Fara ajutorul UE am fi ramas undeva la periferia Europei .O problema masiv speculata politic de catre multi dintre compatriotii nostri aflati in functi politice sau avind alte meserii dar care , din motive diverse , ne arata , zic ei , pisica neagra . Reglementarile actuale in materie sunt stiute de noi toti sau cel putin asa ar trebui sa fie . Imprumuturile sunt doar o modalitate prin care o societate responsabila se poate dezvolta , isi poate reface infrastructura sau poate decide cheltuirea sumelor imprumutate pe activitati ce produc dezvoltare .Noile reglementari europene , in materie , au fost aprobate de reprezentantii tuturor tarilor membre .Banii din PNNR sunt sume , imense, imprumutate de catre UE si care sunt apoi redistribuiti catre tarile membre . Accesul la aceste sume este insa conditionat . Parcursul procedurilor in vederea realizarii proiectelor acceptate de UE este si el verificat periodic . Daca proiectele nu pot fi sustinute, in termenii deja stabiliti ,banii trebuie returnati .Concomitent Parchetul European verifica si el eventualele fraude si conlucreaza cu Parchetele Nationale atunci cind se depisteaza modalitati de fraudare a fondurilor europene . Astfel putem spune ca banii ce sunt luati cu imprumut (unii sunt doar granturi – nereturnabili ) nu se duc in consum , ci mai degraba creaza plusvaloare , locuri de munca , dezvoltare, de al carui beneficiu au parte si generatiile viitoare , mai abitir decit cei din ziua de azi .Sa reamintim cum acesti bani sunt purtatori de dobinzi extrem de mici (Romania tot trebuia sa se imprumute dar cu dobinzi uriase )si de termene extrem de lungi de returnare (pina in 2050 ). Pe masura ce digitalizarea este pusa in practica si procentul aferent ei creste , se va observa cum frauda (aproape in totalitate ) va fi redusa masiv si sume uriase vor reveni bugetelor tarilor membre UE .Acelasi lucru se va intimpla o data cu punerea in aplicare a impozitului minim pe veniturile , acolo unde sunt ele obtinute , ale marilor firme mondiale , fapt ce va elimina si paradisurile fiscale .Totul trebuie privit intr-un context mai larg – mondial .Practic , putem spune ca ne-a pus Dumnezeu mina in cap sau l-am apucat pe Dumnezeu de un picior (niste ziceri vechi romanesti ) si ca putem sa trecem peste aceasta criza pandemica cu banii – doldora – in buzunar . Va imaginati ce se intimpla daca nu existau aceste sume uriase in piata de capital asa cum s-a intimplat in 2008 cind recesiunea a falimentat pe multa lume .Daca priviti in viitor nu se poate sa nu intelegi beneficiile uriase ce tin de obtinerea acestor sume nemaintilnite , ca si valoare , in istoria umanitati

  11. Răspuns lui mafalda:

    Sinteza dvs. ilustrează foarte bine ideea din finalul articolului, și anume că PNRR este esențial pentru revenirea României la civilizația occidentală. Și trebuie subliniat, așa cum faceți, de altfel și dvs., că România se află pentru prima dată în istoria sa într-o asemenea situație favorabilă: este finanțată de către statele aliate, în loc să fie spoliată de puterile ocupante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro