luni, noiembrie 28, 2022

David Cameron s-a țicnit: votează împotriva propriului guvern!

Este joi 29 august 2013, ora 8 dimineața. La reședința sa de la 10, Downing Street,  prim-ministrul britanic, David Cameron, face un anunț stupefiant: va vota împotriva moțiunii introduse de guvernul său în parlament, care prevede posibilitatea participării Marii Britanii la o intervenție militară împotriva regimului Bashar Assad din Siria.

Premierul, care este și lider al Partidului Conservator, refuză să facă alte comentarii până la ora 14.30 când sunt programate dezbaterea și votul asupra moțiunii în Camera Comunelor.

Scena politica este cuprinsă de turbulență. Ministrul de externe, William Hague, până atunci cel mai ferm adept al folosirii forței în Siria, declară că nu știe cum va vota în Camera Comunelor.

Vice-premierul Nick Clegg, lider al Partidului Liberal Democrat, partenerul la guvernare al Conservatorilor, declară că nu s-a gândit la felul în care va vota asupra moțiunii.

Vi se pare absurd și incredibil? Este. E doar un scenariu pe care l-am inventat ca să demonstrez, prin reducere la absurd, ce înseamnă normalitatea în politică.

Să presupunem că un asemenea scenariu absurd ar putea avea loc în realitate în Marea Britanie. Ce s-ar întampla? În primul rând, ar duce la demisii imediate din cabinet și foarte probabil că dacă premierul însuși nu ar demisiona în decurs de câteva MINUTE, opoziția ar depune o moțiune de cenzură care are întruni, foarte probabil, o majoritate covârșitoare.

Cariera politică a lui David Cameron ar lua sfârșit pe loc și lumea s-ar întreba dacă mai e întreg la minte.

Așa ceva însă nu se poate petrece în Marea Britanie, unde responsabilitatea guvernului este foarte bine delimitată. Odată o decizie luată, nimeni, în frunte cu prim-ministrul nu se poate abate de la ea.

Dacă David Cameron ar fi avut o revelație peste noapte și, să zicem, ar fi zis că i-a apărut Isus Hristos în vis să-i spună că nu este un păcat să bombardezi Siria, atunci ar fi convocat de urgență cabinetul în acea dimineață, discutând posibilitatea reragerii moțiunii.

Chiar și în acest caz efectele politice ar fi fost dezastruoase pentru Cameron și cabinetul său.

În realitate, moțiunea introdusă de David Cameron a fost respinsă la 13 voturi diferență și deja se vorbește de eroarea tactică pe care a comis-o, cerând convocarea parlamentului în sesiune extraordinară cu doar patru zile înaintea sfârșitului vacanței legislativului, când o posibilă acțiune militară împotriva Siriei nu era nici clară, nici iminentă. De unde o slăbire a autorității premierului.

Ce se întâmplă însă dacă un ministru nu este de acord cu o anumită politică guvernamentală și dorește să voteze împotriva acestei politici. Simplu: demisionează din funcția de ministru.

Un exemplu în acest sens este Robin Cook, care în 2003 a demisionat din funcția de ministru al relației cu parlamentul, în semn de protest împotriva preconizatei acțiuni militare împotriva Irakului.

După demisie, Robin Cook a ținut un discurs memorabil în Camera Comunelor, argumentând împotriva invaziei susținute de guvernul Tony Blair, după care a votat împotriva guvernului din care făcuse parte până atunci.

Istoria i-a dat dreptate dintr-un anumit punct de vedere: s-a dovedit că Saddam Hussein nu mai avea arme de distrugere în masă – motivul oficial al declanșării atacului americano-britanic invocat de premierul Blair.

Cariera ministerială a lui Cook, care avea o minte sclipitoare și o limbă extrem de ascuțită, a luat sfârșit atunci. După alegerile din 2005, când Tony Blair a câștigat al treilea scrutin consecutiv în fruntea Partidului Laburist, Cook a ramas un simplu deputat și, la scurt timp după aceea, a decedat.

El și-a sacrificat ambițiile politice pentru a nu face compromisuri cu conștiința sa, dar a respectat convenția care spune că nu te poți opune guvernului tău, atâta vreme cât faci parte din el.

Este o convenție fundamentală, un fapt elementar al democrației parlamentare britanice.

În mod cert atunci, se poate spune, scenariul fantezist din debutul articolului nu se poate produce în vreuna dintre țările membre ale Uniunii Europene, nu-i așa?

Ei bine nu, există o țară în care premierul a anunțat că va vota împotriva unui proiect de lege (pe o temă extrem de importantă) pe care tot el l-a trimis în parlament.

Te-ai fi așteptat la o reacție unanimă a clasei politice, a presei, a opiniei publice în general, prin care să se ceară demisia premierului iresponsabil politic.

Ei aș, nici măcar n-a fost prima știre în majoritatea presei, iar în rândul firavei opoziții au fost câteva murmure de protest. Și, cine știe, poate sunt destui alegători care chiar apreciază comportamentul premierului care are o opinie, dar nu este de acord cu ea.

Absența reflexelor democratice s-a văzut din nou în această țară în care 23 de ani par să fi trecut cu fără prea mult folos din acest punct de vedere.

Pentru unii în aceasta țară, ceea ce este elementar în Maea Britanie, reprezinta în continuare acolo un mister, o nebuloasă. Nu-i de mirare că lucurile merg atât de prost acolo, când destui politicieni, jurnaliști și oameni de rând silabisesc încă prin abecedarul democrației și consideră anormalul în politică drept normal.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. O tara ca o marioneta gonflabila (si din ce in ce mai mica) , fara substanta , manipulabila, fara viata si fara speranta. Si o atitudina normala, cit de firava, e pusa sub semnul intrebarii, al suspiciunii, ceea ce demostreaza ca am admis tacit ca sintem un organism social mort, pe care il mai impaiaza atunci cind e necesar papusarii.

  2. De acord cu dvs., insa pierdeti din vedere contextul. Cine este (si a fost) Marea Britanie si cine este (si a fost) Romania? Pe de o parte, cea mai veche si mai stabila democratie din lume, pe de alta parte, o tara impartita intre Occident si Orient, cu traditii slavo-fanariote si cu un vag blazon latin. Nu mai iau in discutie trecutul recent, deosebit de traumatizant…
    Nu ii iau apararea lui Ponta, care ar trebui sa demisioneze dupa aceasta declaratie uluitoare. Dar, in Romania, se tolereaza (prea) multe…

    • Suntem în anul 2013 și ambele țări fac parte din Uniunea Europeană, iar exemplul pe care-l dau este unul de politică elementară, nu e nimic sofisticat. Cât timp va mai fi invocată „greaua moștenire” pentru astfel de chestiuni elementare? Cred că nu numai Ponta ar trebui să demisioneze, ci și majoritatea electoratului și a jurnaliștilor.

  3. Opinia dvs :

    ” David Cameron s-a țicnit: votează împotriva propriului guvern! ”

    ” Nu-i de mirare că lucurile merg atât de prost acolo, când destui politicieni, jurnaliști și oameni de rând silabisesc încă prin abecedarul democrației și consideră anormalul în politică drept normal. ”

    Foarte interesant. Apropo de politetea englezeasca , interesant limbaj pentru un ziarist cu scoala B.B.C ( inca putin si-l injurati de-a dreptul pe premierul englez !! ).
    Noroc cu faptul el nu va aude , iar englezii nu stiu limba romana :)).

    P.S. Apropo, sunteti cumva psihiatru ?! Pentru ca daca nu sunteti, aici va aflati in spatiul public , afirmatiile si/sau etichetele va apartin in nume propriu , si situatia devine foarte interesanta apropo de cultura insultei si/sau invectivei…
    In plus, daca un englez glumet asa ca dvs , ne-ar califica premierul nostru exact in aceeasi maniera (!!) , s-ar trezi instant patriotismul latent din dvs, ( si la ordin…) nu ?! :))

    • Aratati unde vreti si priviti tot unde vreti, simtul umorului ar trebui sa fie universal chiar daca dupa unele teorii a disparut de mult , dar nimic nu este obligatoriu intr-o democratie, nu ?:))

      • Domnule Simion, dacă aveți impresia că aveți simțul umorului, cred că vă înșelați. Dar trecând peste trăncăneală minoră, aveți ceva inteligent de comentat pe marginea acestui articol?

        • Domnule Clej ,cred ca impresiile dvs , ale mele, si ale altora conteaza mai putin intr-un text care reuseste sa vorbeasca despre unii …dar numai prin referire la altii ( e adevarat, referirea directa poate fi riscanta uneori…) . Cand va reusi sa exprime direct si la obiect exact despre ceea ce vrea sa spuna ( uneori exprimarea simpla este intr-adevar foarte complicata ) devenim seriosi . Promitem :))

      • @ Sergiu Simion,
        si io am banuiala ca dl Clej arata spre Luna cu gindul sa va faulteze.
        Va doare pentru prim plagia, pardon, prim Dottore?
        (Se pare ca nu ati inteles prima parte a articoluilui: inlocuiti David Cameron cu dotore Ponta.)

  4. Mie textul dumneavoastră mi se pare o demonstrație clară a absurdității regimului Ponta. O demonstrație prin reducere la absurd.

    Ce păcat că ceea ce este este absurd pentru oameni civilizați, cum sunt cetățenii britanici, este normalitatea pentru prea mulți cetățeni români. Un gest ca al domnului Cook relatat de dumneavoastră este o fiță, un semn de slăbiciune pentru stadiul animalic la care au ajuns mulți români. Un gest de looser.

    By the way. Îmi permit profeția că dl Cook va avea în nu multe decenii o statuie în GB ca model de urmat pentru o viață democratică autentică. El este poate un martir al valorilor libertății. John Stuart Mill l-ar lăuda.

    Domnule Clej, poate nu mai țineți minte dar acum câțiva ani mi-ați publicat un editorial pe acum.tv Pentru mine a fost o gură de oxigen în atmosfera infectă de aici, și mi-a prins bine.

    cele bune,

Dă-i un răspuns lui Petru Clej Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Petru Clej
Petru Clej este corespondent la Londra al redacției române a RFI. A fost jurnalist la BBC World Service, redacția română, între 1991 și 2008 (redactor șef între 2000 și 2008) și a lucrat între februarie și decembrie 2007 la BBC News Online.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro