marți, mai 21, 2024

De ce a fost primită cu ostilitate cartea de memorii a lui Daniel Morar?

Lansată oficial cu ocazia Târgului de carte Gaudeamus desfășurat la începutul lunii decembrie, prezentă în librării cu cel puțin o săptămână înainte, relativ repede vândută în pofida dimensiunii sale (vreo 650 de pagini) și a prețului pe măsură, cartea de memorii Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiției după 1990 (Editura Humanitas, București, 2022) a lui Daniel Morar, fostul procuror șef al DNA și, mai apoi, judecător la Curtea Constituțională, nu a avut parte până astăzi de recenzii prea prietenoase.

I-au fost aduse cărții tot felul de acuze. Ba că e prea groasă, ba că ar fi neglijent tipărită (ceea ce nu e deloc conform cu realitatea), ba că mustește de egolatrie (e adevărat, nu poate fi negat faptul că Daniel Morar are despre sine o părere foarte bună și că nu prea socotește că ar avea ceva esențial să-și reproșeze), ba că apare prea devreme. Adică la foarte puțin timp după ce autorul ei nu mai deține nici o funcție publică. Morar ar da prea rapid și mult prea mult din casă și asta nu se face.

Numai că aproape aceiași recenzenți ce îi impută autorului că nu ar fi ieșit public, adică pe vremea când avea tot felul de funcții, să dezvăluie implicarea serviciilor secrete, recte a SRI, în diferitele etape ale actului de justiție, a strângerii și instrumentării probelor ce au condus la trimiterea unor mari ai zilei în judecată, consfințind astfel frăția dintre serviciile secrete și DNA despre care s-a vorbit atât, îl acuză acum pe Daniel Morar de grabă și de încălcarea deontologiei.  Fapt ce se întâmplă mai ales în partea a doua a volumului, parte ce rememorează anii în care autorul cărții a fost judecător la Curtea Constituțională. Parte care este, de altminteri, și cea mai interesantă și – de ce nu?- chiar palpitantă.

I s-a mai reproșat volumului și că ar fi de un subiectivism atroce. Că nu avansează decât viziunea proprie a autorului, că nu produce suficiente dovezi palpabile în susținerea unor opinii, că îi cere cititorului să îl creadă pe cuvânt pe cel ce depune mărturie. Numai că toate acestea sunt în specificul oricărei cărți de memorii. Putea să fie altcumva e o carte de non-ficțiune, e o carte de mărturii, martorul e Daniel Morar însuși și știm, de la Philippe Lejeune și de la Tzvetan Todorov , că subiectivitatea deține o poziție cheie în compoziția chimică a celui ce se încumetă să depună mărturie. În plus, subiectivitatea este asumată de Daniel Morar încă din subtitlul volumului al cărui autor este.

Care ar fi, totuși, motivele ce explică ostilitatea atroce cu care a fost primită cartea?

Mai întâi, persoana însăși a autorului. Care nu a fost nici pe departe tocmai pe placul nici al presei, nici al marelui public și, desigur, nici al justițiabililor. Cu atât mai mult cu cât Daniel Morar a trimis la ocnă un mare număr dintre cei dovediți a fi certați cu legea.  E vorba despre nume sonore, adică un fost premier (Adrian Năstase) un vicepremier (George Copos), un număr considerabil de miniștri (Decebal Traian Remeș, Nagy Zsolt, Avram Mureșan, Tudor Chiuariu, Monica Iacob-Ridzi, ș.a.m,d.), șefi de partide (Dan Voiculescu), stele căzătoare ale mass-media (Dan Diaconescu), magnați și samsari din fotbal  (frații Becali sau Gheorghe Popescu). Și asta numai în perioada în care a fost procuror șef al DNA. Nu îi mai punem la socoteală cei ce au fost trimiși în judecată de același Daniel Morar în vremea în care și-a desfășurat activitatea la Cluj-Napoca.

Transpiră, e drept, din carte, o anume voluptate a formulării și comunicării verdictelor. Îi place lui Daniel Morar să spună că a autorizat arestări și foarte adesea regretă vizibil că inculpații nu au fost pedepsiți mai aspru, mai consistent, mai dur. Cu mai mulți ani de închisoare. Daniel Morar are ceva din încăpățânarea lui Javert și asta nu i-a făcut deloc bine.

Cum spuneam, neiertător a fost Daniel Morar și în perioada în care a deținut diferite funcții în feluritele structuri judiciare cu sediul în Cluj-Napoca. I-au fost clienți și Gheorghe Funar, și șefii Băncii Dacia Felix, și patronii feluritelor jocuri piramidale, printre care Ioan Stoica, șeful celebrului Caritas.

Daniel Morar nu a fost un foarte bun comunicator, nu a fost un amic al presei, nu a apărut prea des pe ecranele televizoarelor, nu a căutat popularitatea, O mărturisește chiar el însuși în capitolul final al volumului. Care începe cu fraza : “Mai mult de treizeci de ani am decis soarta altora, la început destinul unor oameni, iar, mai apoi, mersul unor legi, al unor instituții și al unor sisteme cu oamenii lor importanți cu toți” pentru ca mai apoi să conțină mărturisirea: “Puteam să fiu mai relaxat, mai comod, mai prietenos, mai sociabil, mai înțelegător? Tind să cred că da. Și totuși nu am fost nici altceva și nici altfel. Viața și destinul meu au fost conturate de ideea simplă că lucrurile trebuie făcute bine”.

Or, binele, așa cum a fost el gândit și pus în practică de Daniel Morar, nu a corespuns întotdeauna, mai ales în cei 9 ani petrecuți la Curtea Constituțională, cu binele dorit de marele public. Sau de presă. În cea mai consistentă parte a ei ostilă și lui Dragnea, și PSD-ului, și lui Tăriceanu, și lui Teodor Meleșcanu, și altor puternici ai zilei. 

Binele lui Daniel Morar nu a fost pe placul populației și al societății civile nici în ceea ce privește celebra Ordonanță 13  âdin 31 ianuarie 2017 și  acțiunile guvernului Grindeanu manipulat de voința lui Liviu Nicolae Dragnea,  nici în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kövesi care a dobândit în respectivii ani, din postura de șef al DNA, o popularitate dorită, greu de intuit a fi posibilă pe vremea când tot ea era procuror general al României. Iar față de d-na Kövesi, Morar nutrește o ostilitate în creștere.

Binele lui Daniel Morar nu e nicidecum același cu cel rostit de partea vocală a populației nici în ceea ce îl privește pe Toni Greblă care, și pe vremea când era coleg de Curte cu semnatarul cărții, și acum nu beneficiază de o presă chiar foarte bună. În vreme ce Toni Greblă e prezentat ca o victimă, alți judecători ai Curții- e vorba despre Livia Stanciu și Simina Tănăsescu- sunt puși la zid, caricaturizați pur și simplu. Fostul judecător dovedește talente de scriitor autentic atunci când rezumă ezitările și felul de a vorbi al Siminei Tănăsescu. Despre care mai are totuși și vorbe bune ceea ce nu se poate spune despre Livia Stanciu.

Nici președintele Iohannis nu iese chiar foarte bine din cartea lui Daniel Morar. Și nu am în vedere când scriu asta doar secvența mult citată a intrării anunțate marțial de gong, până la urmă un fel de pandant al momentului paltonul, ci dorința șefului Statului ca, într-un fel sau altul, SRI să fie păstrat în gramatica anchetelor penale. Excluderea celui mai cunoscut și mai puțin simpatizat serviciu de informații, ruperea parteneriatului acestuis cu DNA i-ar fi displăcut președintelui.

Plouă cu acuze în Putea să fie altcumva  la adresa lui Coldea și a lui George Maior, însă nicăieri Daniel Morar nu scrie că Dan Voiculescu, Năstase, Remeș, Chiuariu, Monica Iacob-Ridzi  ar fi fost condamnați pe nedrept.

De altminteri, mai nimeni nu iese tocmai bine din cartea Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiției după 1990. Nici polițiștii, nici judecătorii, nici procurorii, nici oamenii politici. Nici presa socotită a fi fost superficială și de un partizanat inadmisibil.

În al doilea rând, cartea lui Daniel Morar a fost întâmpinată cu foarte multe critici din cauza faptului că autorul ei a fost mereu perceput nu doar ca un intim, ci și ca un produs al lui Traian Băsescu, Cam tot la fel ca Elena Udrea sau Alina Bica. Daniel Morar îi ia partea vizibil fostului președinte și atunci când relatează despre cele două referendumuri eșuate vizând demiterea acestuia, și când povestește cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în vara anului 2012, și când se situează hotărât împotriva USL, a lui Victor Ponta și a lui Crin Antonescu. Nici Mircea Geoană nu îi e tocmai pe plac fostului procuror șef al DNA care preferă să nu prea insiste asupra alegerilor prezidențiale cu cântec din iarna anului 2009.

În al treilea rând, Putea să fie altcumva a fost primită cu ostilitate de inamicii editurii Humanitas și, îndeosebi, ai directorului general al acesteia, filosoful Gabriel Liiceanu. S-au readus în actualitate susținerea de care a beneficiat din partea d-lui Liiceanu și a prietenilor acestuia Traian Băsescu, sunt reiterate reproșurile că autorul Jurnalului de la Păltiniș nu și-a făcut vreodată mea culpa după ce au fost dezvăluite multiplele pete negre din biografia și cariera fostului președinte. Este acuzat complet deplasat și filosoful Andrei Pleșu, uitându-se jignirile de care a avut parte marele intelectual din partea prea frustului și a sumar educatului Băsescu.

Bine nu i-a făcut autorului, memorialistului Daniel Morar nici faptul că a avut-o drept ajutor în scrierea cărții pe jurnalista Sorina Matei. Și ea socotită o partizană a regimului Băsescu. Chiar mai abitir decât au fost Andreea Pora sau Rodica Culcer.

Merită a fi citită cartea lui Daniel Morar? Indubitabil. Chiar dacă nu e o lectură tocmai ușoară și nici confortabilă. Merită să fie parcursă  fie și numai ca un remember, din perspectiva proprie a autorului, a istoriei agitate post-revoluționare a României.

O Românie care se tot zbate să scape de corupție.

Daniel Morar- PUTEA SĂ FIE ALTCUMVA. O istorie subiectivă a justiției după 1990; Editura Humanitas, București, 2022

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Bineînțeles că ”putea să fie altcumva”. Dacă erau la butoane ”ăilalți”, Băsescu era în pîrnaie cu toată gașca și ai lui Ilici jucau tontoroiul pe spinarea noastră. Așa, acum avem un stat de drept foarte mișto condus de securiști, cu o justiție independentă care ocrotește hoția și jaful la scară mare dar pedepsește aspru găinarii, organizat pe principiul furăm împreună și nu ne mai băgăm la pușcărie între noi, după cum zicea ilustrul politician Năstase. Rotativa guvernării merge, Isărescu gospodărește rotativa tiparniței de bani, rotativa presei merge la ordin sau se oprește tot la ordin, Galileo să trăiască cu ”eppur si muove” al lui, că nici nu știa sireacu’ cîtă dreptate are!

  2. e o carte imunda, un elogiu al autonesimtirii; probabil va avea recenzii apreciative de la bica, dorneanu, marius enache s a lighioane et ejusdem farinae / pt ce D-zeu ar putea cineva sa-si piarda timp sa citeasca asemenea maculatura?!?

  3. „Merită a fi citită cartea lui Daniel Morar? Indubitabil.”
    – Indubitabil că nu, aș zice, dar, dincolo de asta, nu înțeleg de ce Humanitas a ales să publice această colecție de bârfe, frustrări și neadevăruri.
    … câteva remarci asupra articolului:
    – „M. a trimis la ocnă un mare număr dintre cei dovediți a fi certați cu legea” – niciunul dintre cei la care faceți referire nu a fost trimis în judecată de acesta, ci de alți procurori care au muncit din greu, așa că lui nu i se pot acorda acele merite. Dimpotrivă, se spune că „meritul” său, acela că, în calitate de judecător CCR, a distrus munca foștilor săi colegi și a scăpat o grămadă de corupți, interlopri, tâlhari, criminali.
    – „Fostul judecător dovedește talente de scriitor autentic atunci când rezumă ezitările și felul de a vorbi al Siminei Tănăsescu. Despre care mai are totuși și vorbe bune ceea ce nu se poate spune despre Livia Stanciu.” – nu cred că este cazul să validați acele calomnii, calificându-le astfel, mai ales că talentul de scriitor autentic la care faceți referire aparține de fapt unei jurnaliste, cu ajutorul căreia recunoaște că a produs scriitura.
    – cartea „fost primită cu ostilitate de inamicii editurii Humanitas” – Cât se poate de fals! Nu din cauza asta, deși publicarea unei asemenea colecții de bârfe, calomnii și neadevăruri dă argumente celor care îl urăsc pe Liiceanu și consideră că a obținut editura prin fraudă.
    – „S-au readus în actualitate susținerea de care (M) a beneficiat din partea d-lui Liiceanu și a prietenilor acestuia” – De fapt, cred că aici este miezul problemei. Majoritatea intelectualilor îl apreciază pe Liiceanu și le vine greu să recunoască această conivență, legată de publicarea la Humanitas a unei asemenea cărți. Este evident că inclusiv autorul articolului a remarcat că această carte este indigestă, dar, totuși, o recenzează, poate din respect pentru Liiceanu sau poate din alte motive.
    Să fim înțeleși, fiecare are libertatea de a scrie, astfel încât lui M nu i se poate reproșa că a scris (așa cum a știut el) niște memorii, însă ține de seriozitatea unei edituri să păstreze o linie roșie, peste care nu se poate trece. În continuare apreciez Humanitas-ul cu rolul său paideic, care a format generațiile de după revoluție, însă trebuie să o spun răspicat: aici a greșit! A greșit și Liiceanu pentru că s-a lăsat influențat de acel narativ fake din carte, cu toate că îl apreciez în continuare pentru ce a făcut pentru cultura română. (În paranteză fie spus, când a apărut cartea lui M. tocmai îi citeam cu plăcere „Ce gândește Dumnezeu” și mă întrebam cum e posibil ca Liiceanu, persoana în a cărui minte încercam să pătrund prin acea lectură, să o publice pe Sorina Matei și M ?)

    • Dumneavoastră omiteți ca dl. Morar a fost procurorul șef al DNA. A deținut și alte funcții de conducere. În această calitate a imprimat un stil de muncă instituției. Acesta este sensul poveștii cu trimisul la ocnă. Mai faceți in comentariu si alte observații greșite. Semn că sunteți prost informată și că nu ați citit toate recenziile apărute până acum consacrate cărții.

    • Este posibil daca a platit editurii pentru publicare. Dar sint de aceeasi parere: Humanitas nu trebuia sa incurajeze acest gen de laturi de la unul ca Morar si mai ales de la una ca Sorina Matei, care a prestat pentru tot felul de mafioti din presa manipulatoare. Rusine editurii si dlui Liiceanu ca incurajeaza astfel lichelele!

    • ” cum e posibil ca Liiceanu …”
      Foarte simplu .
      Este suficient sa ne amintim ca domnul Liiceanu a fost demascat de remarcabilii ganditori deontologi de la Antena 3 ca facand parte – impreuna cu domnii Plesu (???),Patapievici, Cartarescu – din grupul (infam) cunoscut drept ” intelectualii lu’ Basescu „.
      Si sa nu uitam de cetatenii ( cu adevarat ) integri , care ” considera ca a obtinut editura prin frauda „.
      De aceea , nu ar trebui sa va mire faptul ca – din punct de vedere moral – domnul Liiceanu este mult sub nivelul (asteptarilor) dv .
      Si sub cel al ” majoritatii intelectualilor care il apreciaza ” ( desi aici ar putea fi un mic paradox ) .
      Activitatea domnului Morar la CCR il incrimineaza indubitabil , deoarece este evident faptul ca domnia sa – asa cum bine ziceti dv – a decis hotararile Curtii .
      Sunt convins ca domnul Liiceanu este foarte multumit de faptul ca dv – ccc – apreciati in continuare Humanitas-ul .
      Remarcabila taria convingerilor dv .
      Aminteste de vechea zicere ” Nu ma indoiesc , deci cuget …”

  4. Cumpar des carti de la Humanitas, insa pe aceasta nu, si nici nu am de gand. De ce? Autorul a fost un mare sef care a ajuns in niste functii importante impins de personaje puternice. De exemplu, a ajuns la CCR propus de Traian Basescu. Pe scurt, putea sa fie altcumva, daca nu existau niste proptele mari. Apoi, cand a vazut si a inteles ca protocolul facut Kovesi cu SRI este ilegal, de ce nu si-a dat imediat demisia si nu a anuntat presa? De ce a stat la CCR cand CCR-ul condus de Dorneanu a fost anti-europen si anti-democratie in mod sistematic? De ce ? Fiindca este un om al sistemului care se crede altcumva fata de alti colegi,dar nu este. Sistemul l-a rasplatit-are o pensie speciala uriasa care ii permite sa traiasca de la excelnt in sus el si famila sa. Si nici nu poate fi micsorata cum s-au grabit repede sa zica noii membri ai CCR condusi de Marian Enache,un vechi fesenist, parlamentar pe care daca l-ati revedea la tv sau video ati cauta rapid o punga alba de hartie pe care scrie numele unei companii aeriene.

  5. Lipseste esecul, gafa cu sotii BARSAN (inclusiv, dar fara a ne limita, la perchizitie) … Si asta, dintre esecurile sonore. Un om fin, ca dumneavoastra, dle. Morariu, nu cred ca a lasat sa ii scape, asa, … , printre degete. Ce scrieti ? Cu aceeasi stima ce o port pr dumneavoastra, Roland

  6. Vroiam sa scriu că lipsește din materialul dumneavoastră. De la dl. Morar,nu am avut,vreodată, pretenția să își fi cerut scuze – ca om,nu că fost procuror -,deoarece atâta poate. Cu certitudinea că va veți revedea materialul, al dumneavoastră Roland

    • Credeți ca o recenzie trebuie sa prezinte toate aspectele, temele, subiectele abordate în carte? Să citeze sute de nume?
      Cu atât mai mult cu cât e vorba despre sute de cazuri.

      • Gafa „Barsan” (impardonabila la un procuror ardelean, cu pretentii de supraprocuror, supraom, …), este unul dintre raspunsurile la intrebarea:”De ce a fost primită cu ostilitate cartea de memorii a lui Daniel Morar?”. D’aia ! (vorba lu’ Moromte) Deoarece (in unele cazuri) a fost subiectiv, obedient si „necinstit sufleteste” ! Si, cu un astfel de caracter, nu poti sa te vinzi ca fiind moral ! Cu deosebita consideratie, al dumneavoastra R

          • Voi reciti pasajele,numai din respectul pe care vi-l port, încercând să îi găsesc d-lui. ex procuror ceva circumstanțe atenuante . Cu aceeași considerație, R

  7. MM isi apara „opera” atacand pe toti care incearca sa o completeze sau, vai, chiar isi permit s-o corecteze…
    Asta nu va spune nimic?

    • Îmi spune despre numitul Stănila Ion, care se ascunde sub un pseudonim, cî are mari probleme. Sper sa și le rezolve cu ajutorul celor îndrituiti în anul 2023. Îl avertizez pe aceasta cale ca, de azi încolo, nu ii voi mai tolera calomniile. Oricare i-ar fi vârsta si problemele, numitul Stănila Ion poate răspunde în fata legii. Sunt deja în posesia a destule probe care îl încriminează pe acest hiper-activ.

  8. Cand vezi cat de greu ,spre imposibil, le intra democratia in cap unor critici de profesie stai si te intrebi cum de-or fi dibuit-o vechii greci ? „Alegerile cu cântec” din 2009 din Romania ( ce sa mai zici de alea cu damf de razboi civil din America de anul trecut?) sau celebrul meci de ” box” dintre needucatul Basescu ( dar si turnator cu acte in regula) si titratul Nastase ( dar si puscarias eliberat conditionat) au lasat rani adanci din care nu s-a inteles nimica.Brucan a zis 20 de ani.Cred ca a spus 200 , dar ziarele au crezut ca e o greseala si au mai taiat un zero la redactare.

  9. Eu nu as primi cu ostilitate o carte. Doar pot vedea în ea dacă îmi este utila sau nu.
    In momentul in care o tratez ostil, problema este a mea și am a cerceta pe care inavuabile m-a calcat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro