„Vă amintiți, acum câțiva ani, tot aici, cu un marker de culoare roșie vă atrăgeam atenția asupra unui blestem, un blestem major, blestemul unui Iran nuclear. Aduc astăzi tot un marker de culoare roșie ca să subliniez profilarea unei extraordinare binecuvântări. Binecuvântarea unui nou Orient Mijlociu, ce se construiește între Israel, Arabia Saudită și ceilalți vecini ai noștri. Nu numai că vom doborî barierele dintre Israel și vecinii noștri, dar vom construi un nou coridor de pace și prosperitate care să lege Asia prin Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania, Israel de Europa. Aceasta este o schimbare extraordinară, o schimbare monumentală, pivotală a istoriei. Pe măsură ce cercul păcii se extinde, cred că o cale reală către o pace autentică cu vecinii noștri palestinieni poate fi găsită în sfârșit.„[1]
Benjamin Netanyahu, discurs la ONU
În anul 1992, politologul Francis Fukuyama publica „Sfârșitul istoriei și ultimul om„, o declarație asumată a unei victorii ideologice a liberalismului turnat în tiparul democratic: istoria trebuie văzută ca un proces evoluționist și, din această perspectivă, sfârșitul istoriei trebuie înțeles ca o victorie a democrației liberale, ce va deveni forma politică universală de guvernare, mai devreme sau mai târziu. La acel moment viziunea lui Fukuyama era contaminată de euforia fără margini ce cuprinsese Occidentul în fața colapsului URSS, urmat de destrămarea unei bune părți a imperiului sovietic.
Alți gânditori, de orientare conservatoare, i-au criticat viziunea, printre ei și Samuel Huntington, care în „Ciocnirea civilizațiilor” accepta ideea că fostul imperiu sovietic este înfrânt, dar vedea confruntarea de bloc înlocuită de ciocnirea civilizațiilor; dacă Occidentul nu înțelegea natura acestei provocări și continua să insiste pe impunerea modelului său civilizațional, făcea o triplă eroare: se înșela profund, acționa total imoral, iar drept consecință urma să se confrunte cu consecințe dintre cele mai periculoase.
După atacurile asupra Americii din septembrie 2001 – la care Statele Unite au răspuns definind o „Axă a Răului” și constituind coaliții internaționale pentru a răspunde militar amenințării terorismului islamist, invadând Afganistanul și Irakul -, au venit și alte replici la teza lui Francis Fukuyama, de această dată ca avertismente privind amenințările serioase ce se ridicau dinspre Rusia și China: Azar Gat [Universitatea din Tel Aviv] – „Reîntoarcerea marilor puteri autoritariste” (2007, Foreign Affairs și Robert Kagan – „Revenirea istoriei și sfârșitul visurilor” (2008).
După ceva mai mult de trei decenii, Francis Fukuyama a fost nevoit să-și nuanțeze teoria, pus față în față cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina[2]: Criza actuală a demonstrat că nu putem lua ca de la sine înțeleasă ordinea mondială liberală existentă. Este ceva pentru care trebuie să ne luptăm constant și care va dispărea în momentul în care lăsăm garda jos.
Francis Fukuyama a rămas până astăzi atașat ideilor sale privind valoarea mult superioară a ideologiei liberale, ca speranță ultimă a umanității: Liberalismul este apreciat cel mai mult atunci când oamenii experimentează viața într-o lume iliberală. Agresiunea rusă neprovocată și bombardarea orașelor pașnice ucrainene Kiev și Harkov le-a amintit oamenilor în cel mai viu mod posibil care sunt consecințele dictaturii iliberale.
CINCI ANI DE LA ASASINAREA LUI JAMAL KHASHOGGI
În „Trilogia valorilor”, Lucian Blaga, analizând „spiritul inconștient” al civilizațiilor, vede Europa mânată în raportarea sa la universul valorilor de o dinamică a devenirii, aceasta fiind „stilistica” ce ar caracteriza, inconștient, Occidentul modern, spre deosebire de antichitatea greacă, care vedea lumea total diferit, adică statică.
În februarie 2022, când lumea aștepta cu înfrigurare deciziile lui Vladimir Putin privind Ucraina, după avalanșa de amenințări cu declanșarea unui război (doar că ordinul fatidic nu fusese dat încă), Yuval Noah Harari publica în The Economist un eseu care debuta cu următoarea frază:
În centrul crizei din Ucraina se află o întrebare fundamentală despre natura istoriei și natura umanității: este posibilă schimbarea? Pot oamenii să-și schimbe felul în care se comportă sau istoria se repetă la nesfârșit, cu oamenii condamnați pentru totdeauna să reacționeze la tragediile trecute fără a putea schimba nimic în afară de decor?
„Sfârșitul istoriei…” ne oferă imaginea unui Francis Fukuyama dominat de „spiritul inconștient” al dinamicii sociale, potrivit căreia există un sens al devenirii istoriei caracterizat printr-un progres implacabil care, în ciuda obstacolelor de parcurs, va aduce lumea într-un anumit punct, către acel „sfârșit al istoriei” în care ideile liberale necontaminate vor triumfa.
Trebuie să triumfe, o spune și Yuval Noah Harari, pentru că nu există alternativă, nu mai putem repeta istoria ciclic, pentru că pur și simplu am ajuns într-un punct al devenirii din care regresul ar implica un pericol existențial la adresa omenirii.
În mod ciudat, cu markerul roșu pe hartă, însuși premierul israelian Benjamin Nethanyahu a abordat chestiunea efectului Acordurilor Abraham în aceeași stilistică a evoluției, în care rolul Israelului ar fi acela de punte între Europa (Occident) și Asia (civilizația indică), peste un Orient Mijlociu al autoritarismelor de tot felul, amenințat concomitent de tendințele neo-imperiale ruse, persane sau chineze.
Pornită pe urmele „expediției celor zece mii”, descrisă de Xenofon, ca participant direct, în „Anabasis„, Sabina Fati devine martorul nostru că regiunea traversată de vârful markerului lui Netanyahu este și astăzi scena unui ghem de conflicte la fel de dificil de deslușit ca și nodul gordian – experiență descrisă în detaliu în „Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi”[3].
La Mosul, Sabina Fati are o conversație cu profesorul universitar Amed Al-Bajari, la care era prezentă și soția sa. La un moment dat, în conversație intervine soția universitarului cu o replică neașteptată: Când îl întreb pe profesor dacă destinul Mosulului ar fi fost mai bun sub Turcia, fiindcă orașul a fost revendicat după Primul Război Mondial de turci, ea îmi răspunde prompt: „Turcia este o altă față a Daesh[4]!„
Discursul recent al lui Benjamin Nethaniahu de la ONU nu a fost bine văzut de o parte a actorilor din Orientul Mijlociu, acuzația fiind aceea de „naționalism exacerbat” care ar contrasta cu ideile generoase clamate prin Declarația Acordurilor Abraham. Dar naționalismul este stimulat peste tot în regiune: Siria, Kurdistanul irakian, Arabia Saudită, Teritoriile Palestiniene, ca să nu mai vorbim de combinația naționalism-imperialism care stă ideologic la baza programului politic al lui Recep Tayyip Erdogăn.
Cazul uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi în urmă cu cinci ani (2 octombrie 2018), într-un sediu diplomatic al Arabiei Saudite din Istanbul, este pilduitor pentru ghemul de interese și conflicte din regiune. O scurtă oprire asupra evenimentelor de atunci aruncă o lumină interesantă asupra regimurilor politice din Turcia și Arabia Saudită, plasându-ne într-o poziție perfectă de analiză asupra tendințelor de astăzi: reforma judiciară dorită de guvernul Netanyahu, reluarea relațiilor diplomatice dintre Iran și Arabia Saudită (cu implicarea Chinei), întărirea relațiilor Turciei cu Israelul, ofensiva militară a Azerbaidjanului și autodesființarea republicii autonome separatiste armene din Nagorno Karabah.
În capitolul „Crimă pe Bosfor” [cu subtitlul „Turcia și Arabia Saudită 2015 – 2019”], din „Valul Negru”[5], cartea foarte apreciată a jurnalistei libaneze Kim Ghattas, este descris pe larg contextul în care jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a ajuns să-i irite pe liderii regatului saudit, până când Saud Al-Qahtani, consilierul prințului moștenitor Muhammad ibn Salmān [cunoscut în Occident ca Mohammed bin Salman sau „MbS”] a trimis o echipă de „lichidatori” în Turcia, să pună în aplicare planul de rezolvare a problemei.
La începutul verii anului 2017, Jamal Khashoggi a decis să-și părăsească orașul, Jeddah, unde nu mai putea publica nimic, și să se mute la Washington. În august 2017, Khashoggi a primit permisiunea să publice din nou în Arabia Saudită și a reînceput să scrie editorial, dar totul a durat doar o lună. La început s-a resemnat, apoi, brusc, s-a decis să treacă peste prudență și a publicat, în septembrie 2017, un editorial în The Washington Post, în care acuza tendința Arabiei Saudite de a se transforma într-un stat polițienesc.
A urmat luna noiembrie 2017, când MbS a început să acționeze în forță, pentru a înlătura orice pretendent la tron sau concurență, prin arestarea și reținerea la hotelul Ritz Carlton din Riad (devenit închisoare de lux) a câtorva sute de prinți, foști demnitari guvernamentali sau oameni de afaceri, sub acuzația de corupție. De asemenea, a șocat scena în care premierul libanez Saad Hariri a fost invitat la Riad, unde a fost reținut și forțat să scrie demisia guvernului[6] său în fața camerelor de luat vederi. Viziunea și avertismentele lui Jamal Khashoggi au fost confirmate.
În ce privește viața personală a jurnalistului saudit, acesta a ales calea divorțului, în parte pentru a-și proteja familia, în condițiile în care devenise indezirabil acasă, pentru ca în mai 2018 să o cunoască pe Hatice Cengiz și între ei să apară o poveste de dragoste și dorința de a se căsători. Decizia de a se recăsători l-a adus în situația de a avea nevoie de anumite documente ce ar fi trebuit emise de consulatul saudit din Istanbul. În ziua fatidică de 2 octombrie 2018, Jamal Khashoggi a intrat pe poarta consulatului, iar afară a rămas să-l aștepte tânăra sa pereche, Hatice, care nu avea să-l mai vadă vreodată.
Filmul asasinării este redat de Aljazeera, care citează un raport al serviciilor secrete americane și o concluzie: Din 2017, Prințul moștenitor [MbS, n.m.] deține controlul absolut asupra organizațiilor de securitate și informații ale Regatului, ceea ce face foarte puțin probabil ca oficialii saudiți să fi efectuat o operațiune de această natură fără autorizația Prințului moștenitor.
Kim Ghattas întărește concluzia și îl indică pe consilierul prințului moștenitor, Saud Al-Qahtani, ca fiind executantul ordinului de ucidere a jurnalistului saudit, eveniment care se înscrie în același șir de acțiuni demonstrative ca și arestările de la Ritz Carlton sau reținerea lui Saad Hariri, menite să le arate tuturor, acasă și în regiune, că: A trickster boy has come to town, who will show you how it works!
Kim Ghattas relevă încă un aspect: serviciile de securitate ale Turciei au controlat informativ întreaga acțiune, consulatul saudit dovedindu-se plin de aparatură de supraveghere, și i-ar fi putut salva viața lui Khashoggi dar, evident, nu au făcut-o. Și nu au făcut-o pentru că miza jocului politic al Ankarei este cu totul alta.
S-a așteptat ca cineva să se sesizeze și a făcut-o Hatice Cengiz, care, îngrijorată după câteva ore de așteptare, l-a sunat pe Yasin Aktay, prim consilier al lui Recep Tayyip Erdogăn, așa cum fusese instruită de Jamal Khashoggi înainte de a intra în consulat. Apoi, Ankara a început să dea publicității, pas cu pas, filmul uciderii jurnalistului saudit și să arate spre MbS, ca fiind responsabil de asasinat.
ERDOGĂN SĂRBĂTOREȘTE VICTORIA DIN CAUCAZ CU MESAJE ANTI-EUROPENE
Luni, 25 septembrie ac., agențiile de știri anunță că președintele turc Recep Tayyip Erdogăn s-a întâlnit cu președintele azer Ilham Aliyev în enclava autonomă Nahicevan, prilej cu care liderul de la Ankara a declarat: Este un motiv de mândrie pentru Turcia de a vedea operațiunile antiteroriste ale Azerbaidjanului îndeplinite cu succes într-un timp scurt și cu respectarea drepturilor civililor. Cu această victorie, noi ferestre de oportunitate se deschid pentru o normalizare generală în regiune.[7]
Erdogăn și Aliyev au sărbătorit și în 2020 succesul operațiunilor militare azere de patruzeci de zile din Nagorno Karabah, bine susținute de Turcia (și de Israel) cu livrări de tehnică militară de ultimă generație și intelligence.
Anul trecut, Ilham Aliyev a făcut mai multe referiri la intențiile statului azer de a rezolva definitiv problema enclavei Nagorno Karabah, pentru a repune în drepturi suveranitatea statului asupra întregului teritoriu și, mai mult decât atât, a subliniat că obiectivul său este să rezolve și „nedreptatea istorică” făcută de sovietici atunci când au înglobat teritoriul dintre Azerbaidjan și Nahicevan în fosta RSS Armeană.
Abia reîntors în țară, cu primul prilej care s-a ivit – iar acesta a fost atentatul sinucigaș revendicat de PKK, de duminică, 1 octombrie ac., ce a vizat sediul Departamentul de Securitate din Ministerul de Interne de la Ankara -, Erdogăn și-a vărsat supărarea pe Bruxelles, arătând cu degetul spre o decizie a CEDO (instituție a Consiliului Europei, nu a UE!) ce a condamnat Turcia pentru încălcarea drepturilor omului în cazul unui cetățean turc acuzat de legături cu Fethullah Gülen, imamul refugiat în Statele Unite:
Dacă UE intenționează să pună capăt procesului de aderare, care există doar pe hârtie, atunci aceasta va fi decizia lor. Decizia CEDO este ultima picătură care a umplut paharul. Membrii organizației teroriste și partizanii lor care sunt încurajați de această decizie să nu-și facă speranțe în zadar! Această decizie nu le va da nicio ușurare sceleraților membri ai FETO. Turcia nu va face niciun pas înapoi în lupta sa împotriva acestei bande de trădători, nu va permite nicio întoarcere în trecut! [8]
Este evident că Erdogăn folosește retorica antieuropeană cu un scop, în contextul în care vede în victoria Azerbaidjanului o confirmare a obiectivelor sale politice în Caucaz; nu ar fi deloc surprinzător ca în anii ce vor urma presiunea asupra Armeniei să se intensifice, până în punctul în care să cedeze – prin negocieri diplomatice combinate cu amenințarea cu utilizarea forței armate – un culoar pe teritoriul său care să unească Nahicevan (care are graniță cu Turcia) cu Azerbaidjanul, oferind Ankarei culoarul terestru spre Marea Caspică pe care și-l dorește.
Recep Tayyip Erdogăn rămâne fidel proiectului neo-imperialist otoman, care are un oarecare succes în Caucaz – sau cel puțin așa crede Ankara -, succes ce ar trebui să se repete în viitor și către sud și est, în teritoriile din Siria și Irak pe care Turcia le-a revendicat și în timpul și după încheierea Primului Război Mondial ori poate chiar mai departe, către Ierusalim, Cipru și chiar și în nordul Africii (cel puțin în Libia).
Expansiunea către Marea Caspică are ca preț pentru Turcia decuplarea de Occident, un preț pe care Erdogăn crede că merită să-l plătească, mai ales când vine vorba de europeni. Cât privește expansiunea către sud sau alianța regimului de la Ankara cu Frații Musulmani, aici lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru că reacția anticipată a Iranului, Arabiei Saudite, Egiptului și chiar a Israelului necesită o analiză atentă și bine ponderată, date fiind riscurile majore ce se ridică, după cum s-a văzut deja din atacul de duminica trecută.
Victoria azeră, care a avut ca rezultat autodizolvarea republicii autodeclarate din Nagorno Karabah, a generat o uriașă problemă umanitară, pentru că peste 100 de mii de etnici armeni și-au căutat adăpost pe teritoriul Armeniei[9], de teamă că va urma o epurare etnică, după modelul Turciei (experiența istorică a genocidului armean din Turcia este încă vie în memoria colectivă a armenilor). Întâlnirea liderilor victorioși din Nahicevan i-a îngrijorat o dată în plus, nu neapărat prin ceea ce a fost declarat public, cât prin ceea ce nu s-a spus, dar se poate bănui.
Am asistat recent la o dezbatere organizată de Atlantic Council pe tema Nagorno Karabah și mărturisesc că, deși participanții au cultura dialogului, în spatele discursului lor se puteau identifica cu ușurință pozițiile ireconciliabile ale armenilor (Nerses Kopalyan și Sheila Paylan), respectiv ale azerilor (Esmira Jafarova), care vor continua să alimenteze conflictul dintre părți, cu puține șanse să se rezolve, la intersecția a trei axe imperialiste, dintre care două revizioniste (Rusia și Turcia) și o a treia care internaționalizează militantismul islamic (Iran).
Dacă Azerbaidjanul și Turcia vor un culoar terestru până la Marea Caspică, ne putem imagina pe de altă parte cum va evolua Erevanul pus sub presiunea a 100 de mii de refugiați din Nagorno Karabah, frustrați și dornici ca suferința și pierderile lor să fie răzbunate într-un fel sau altul. Doar o minune poate aduce o pace durabilă în zonă.
STATUL ISLAMIC AL LUI MAHDI STĂ ÎN CALEA MARKERULUI LUI NETANYAHU
Ideologia lui Khomeini, care i-a adus simpatia mulțimii și l-a catapultat la putere în Iran, era pe cât de simplă, pe atât de paradoxală, ca o piatră în drum care sfărâmă roțile carului: Statul islamic perfect poate să apară doar odată cu întoarcerea lui „Mahdi„ sau „Imamul ascuns„, un mântuitor asemenea lui Mesia și al doisprezecelea imam după Ali. Dar cum în Coran se găsesc toate legile necesare pentru a crea și a guverna un stat islamic, cu aceste mijloace un bărbat înțelept („faqih„), poate fi gardianul care să conducă un asemenea stat („wilayat„) cu putere absolută și să creeze societatea islamică perfectă, justă.[10] Nu mai lipsea decât o revoluție care să facă totul posibil.
Aceste idei se regăseau și în alte ideologii, de exemplu cea promovată de Frăția Musulmană, inspirată de gânditori ca Sayyid Qutb și, mai apoi, Sayyid Abul al-Mawdudi, întemeietorul Jamaat-e-Islami. Imediat după ce Khomeini a luat puterea la Teheran, o delegație a Frăției Musulmane s-a deplasat în capitala Iranului și au pus problema în fața viitorului ayatollah cam în termenii următori[11]:
Frații erau gata să depună un jurământ de fidelitate în fața lui Khomeini, în a cărui victorie se regăsește victoria fiecărui musulman care luptă împotriva opresiunii, imperialismului și colonialismului. Khomeini ar putea deveni califul tuturor musulmanilor, lider spiritual a multe milioane de oameni, cu condiția ca Iranul să renunțe la șiism ca religie a statului și să devină pur și simplu o națiune musulmană.
Khomeini nu a refuzat tranșant, dar nici nu a dat curs ofertei, pentru că planurile sale erau altele și aveau de-a face în totalitate cu șiismul și cu ideea de exportare a revoluției islamice în toate regiunile locuite de șiiți, în primul rând, dar nu numai, așa cum vedem până astăzi în: Siria, Liban, Teritoriile Palestiniene, Irak, Kurdistanul irakian, Pakistan și așa mai departe.
Frăția Musulmană înseamnă astăzi Turcia și interesele lui Erdogăn (neo-otomanismul)[12], în timp ce wahhabismul Arabiei Saudite și interesele saudițiilor trasează o a treia linie de forță în regiune. În ciuda alinierilor și realinierilor la care asistăm, cele trei linii de forță nu vor putea fi aduse niciodată la un numitor comun, indiferent de brokerul care va dori să încerce așa ceva (apropo de așa-zisul succes al Chinei în privința reconcilierii irano-saudite).
Ce alt exemplu mai bun că așa stau lucrurile, decât declarația prințului moștenitor saudit, extrasă dintr-un interviu pentru Fox News[13], care sună așa: Dacă Iranul obține arma nucleară, va trebui să o obținem și noi.
NETANYAHU, ACEST DISRAELI CONTEMPORAN
Trăim vremuri în care stilistica dinamică occidentală este fracturată în politica internațională de lupta ideologică dintre progresismul fără limite și conservatorismul fără viziune? Altfel formulat: să aibă mai mult succes astăzi naționalismul conservator, cu accente religioase și populiste, admirator al unui autoritarism de tip orbanist în fața unui socialism internaționalist, cu accente eco, ateu și admirator al liberalismului în treburile publice? Va continua Occidentul să privească cu îndrăzneală spre viitor sau se va întoarce în trecut?
Ungaria este de peste 13 ani un reper fix al acestui conservatorism, căruia i s-au adăugat Austria, Italia, Suedia și, recent Slovacia, iar peste Atlantic se vorbește tot mai mult de revenirea curentul conservator populist la Casa Albă, în persoana lui Donald Trump. Care Donald Trump este un „prieten drag” al lui Vladimir Putin, al lui Viktor Orban, dar și al lui Benjamin Netanyahu.
Același Benjamin Netanyahu care, după ce a revenit în fotoliul de premier, a forțat o total nepopulară reformă a justiției care să-i permită să se descotorosească de controlul de „rezonabilitate” pe care Curtea Supremă de la Ierusalim îl putea face până de curând asupra actelor emise de executiv, în conformitate cu cadrul celor 13 legi cu caracter constituțional ale statului Israel[14].
După adoptarea legii care a desființat controlul de rezonabilitate, Netanyahu a declarat într-un discurs televizat: Astăzi am făcut un act democratic necesar, un act menit să readucă o măsură de echilibru între ramurile guvernului.[15]
Încântat, probabil, de „reformele” de acasă, prin care a gâtuit justiția pentru a-și „orbaniza” fără griji guvernarea, Benjamin Netanyahu a venit în septembrie ac. în fața Adunării Generale a ONU cu un discurs provocator. Discursul a fost imediat dezaprobat de liderii palestinieni, iar șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, emirul Qatarului a remarcat că:
Ierusalimul răspunde inițiativelor arabe de pace și normalizare cu și mai multă intransigență și extremism naționalist ultra-ortodox, așa cum de altfel se poate vedea prin componența coaliției de guvernare, prin măsurile de extindere a coloniilor evreiești din teritoriile palestiniene, prin atacurile asupra locurilor sfinte ale islamului din Ierusalim și prin represiunea draconică îndreptată împotriva populației din Gaza.[16]
Normalizarea relațiilor Israelului cu vecinii arabi, sub umbrela Acordurilor Abraham, a început printr-un acord cu Bahreinul, după care au urmat Maroc, Sudan și Emiratele Arabe Unite. Acum, Netanyahu (cel puțin așa a putut fi interpretat discursul său de la ONU) consideră că este la numai un pas de normalizarea relațiilor cu Arabia Saudită, insistând pe ideea că problema palestiniană nu are de ce să influențeze extinderea Acordurilor Abraham (să nu stea, adică, în calea markerului roșu), dimpotrivă.
Doar că, în același interviu pentru Fox News, MbS a declarat în legătură cu normalizarea relațiilor cu Israelul: Pentru noi, problema palestiniană este foarte importantă. Trebuie să rezolvăm acea parte. Trebuie să vedem încotro mergem. Sperăm că se va ajunge la o înțelegere care va ușura viața palestinienilor, dacă Israelul își dorește să fie un jucător în Orientul Mijlociu.[17]
Analiștii politici de la Ierusalim sunt sceptici și îl acuză pe Benjamin Netanyahu că este superficial și acționează nechibzuit atunci când mizează pe evoluții sigure și rapide în relația cu Riadul. Într-un articol publicat în Jerusalem Post, jurnalistul Rafael Castro a citat opinia unor experți în probleme arabe, cu privire la succesul abordării pe care premierul Netanyahu o are față de Riad[18]:
Încercarea de a face monarhia saudită, custodele celor mai sfinte locuri ale islamului, să pară că nu se preocupă de soarta palestinienilor și a locurilor sfinte al-Aqsa, poate fi interpretată de ummah [comunitatea musulmană, n.m.] într-un singur mod: ca o palmă peste față. Evident, câteva zile mai târziu MbS a întors gestul anunțând lumii că nu se grăbește în chestiunea normalizării relațiilor diplomatice cu Israelul, în special cu actualul guvern. Această declarație, pe care mulți probabil au și salutat-o ca fiind reconfortant de sinceră, a asigurat lumea arabă și musulmană că MbS ține Israelul, în special pe Netanyahu, în antecameră. Curând după aceea, MbS a transformat palma într-un pumn, desemnând un consul general la Ierusalim[19].
Normalizarea relațiilor Israelului cu Arabia Saudită va mai aștepta o vreme. Cât? Pare că depinde mai degrabă de MbS decât de Netanyahu. Deocamdată, în marja Adunării Generale a ONU, Benjamin Netanyahu s-a întâlnit cu Recep Tayyip Erdogăn, în încercarea declarată de a restabili complet relațiile dintre cele două state.
De fapt, normalizarea relațiilor dintre cele două state a survenit ca o necesitate după ce Rusia a invadat Ucraina, președintele israelian Isaac Herzog vizitând Ankara în martie 2022, pentru a marca dezghețul diplomatic complet.
Lui Benjamin Netanyahu nu i-au reușit prea multe în actualul mandat și chiar dacă a alergat demonstrativ cu un marker roșu pe o hartă a Orientului Mijlociu, nu are cum să livreze ceva concret în acest moment. Poziția sa politică reală este aceea a unui vânător de iluzii, așa cum, pe vremuri, mulți politicienii britanici argumentau în legătură cu prestațiile lui Benjamin Disraeli[20].
SIMPTOME ALE VREMURILOR CE VOR VENI
Până la urmă, de ce a trebuit să moară Jamal Khashoggi? A fost toată viața lui un bun musulman, a făcut jurnalism de război în Afganistan (unde, pentru o vreme, se împrietenise cu Osama bin Laden), s-a remarcat ca editorialist la publicația Al Madina din Jeddah și în general a adoptat poziții ferme, chiar dacă moderate.
S-a spus că moartea lui Khashoggi nu a fost cerută de MbS, ci rezultatul unui exces de zel al lui Saud Al-Qahtani, care concepuse un sistem de urmărire, contracarare și chiar lichidare a dizidenței saudite (ce funcționează în continuare, de altfel), fie că încerca să se manifeste în regat, fie că se exprima liber în străinătate.
În realitate, dincolo de îngrijorările Occidentului, înlăturarea unui dizident, fie el și unul cunoscut ca Jamal Khashoggi, nu era o decizie atât de importantă pentru un lider în devenire ca MbS, care este mult mai atent la mizele pe care le presupune întărirea autorității sale în regat și conturarea staturii de om politic important în arena globală.
Faptul că Turcia a monitorizat cu atenție cazul Khashoggi și a încercat să transforme situația într-una stânjenitoare pentru MbS da, a fost un semnal important pentru prințul moștenitor saudit, dar MbS a transformat criza într-o oportunitate și a permis condamnarea unora dintre membrii echipei de lichidatori și l-a trecut un timp pe linie moartă pe Saud Al-Qahtani, ceea ce a oferit o oarecare credibilitate declarațiilor sale prin care a declinat că ar fi dat vreun ordin ca Jamal Khashoggi să fie ucis.
MbS a vizitat Ankara la începutul acestei veri[21], dând de înțeles că a făcut uitată lecția primită de la Erdogăn în 2018, deși, în fond, președintele Turciei nu are nicio cădere morală să ofere lecții în materie de drepturi ale omului, când se știe bine ce amploare a luat vânătoarea opozanților politici și a militanților pentru drepturi civile de când are puterea.
MbS joacă tare și surprinzător: Erdogăn, Vladimir Putin (deși, să ne amintim, Rusia nu a fost invitată la negocierile de pace privind Ucraina, din această vară![22]) Ebrahim Raisi sau Benjamin Netanyahu, ba chiar și Joe Biden sau Xi Jinping văd noi și noi perspective în cooperarea cu noul și ambițiosul prinț moștenitor saudit.
Jamal Khashoggi este una din multele victime ale unui regim autoritar, un exemplu concret al modului în care ar putea arăta lumea pe care ne-o propun cei care laudă de la tribuna BRICS alternativa „adevăratei libertăți”: lumea multipolară de mâine.
Zeci de Khashoggi mor neștiuți zilnic în Rusia, în Turcia, în Iran, în China, în Afganistan, în Pakistan, în Nordul sau Centrul Africii, oriunde autoritarismul face legea. Khashoggi a murit degeaba, dacă lumea liberă nu înțelege această realitate și nu strânge rândurile să își apere principiile și valorile.
[1] https://www.timesofisrael.com/full-text-of-netanyahus-un-address-on-the-cusp-of-historic-saudi-israel-peace/
[2] https://republica.ro/francis-fukuyama-in-financial-times-despre-sfarsitul-zsfarsitului-istoriei-razboiul-declarat-de-putin
[3] Editura Humanitas, 2022
[4] A.k.a. Statul islamic
[5] Editura Humanitas, 2022
[6] A fost nevoie ca Emmanuel Macron să se deplaseze personal la Riad pentru a-l elibera pe Saad Hariri
[7] https://cursdeguvernare.ro/presedintele-turciei-se-intalneste-cu-presedintele-azerbaijan-in-enclava-autonoma-nakhcivan.html
[8] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26574731-erdogan-39-39-turcia-nu-mai-asteapta-nimic-din-partea-uniunii-europene-39-39.htm
[9] De subliniat că misiunea ONU care s-a deplasat deunăzi în Nagorno Karabah nu a putut confirma presiuni ale autorităților azere, cu atât mai puțin violențe, asupra etnicilor armeni din zonă care să fi determinat acest exod masiv (https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/10/02/nagorno-karabah-misiunea-onu-nu-a-observat-nicio-distrugere-si-nu-a-primit-nicio-marturie-privind-violente-impotriva-civililor–1179334)
[10] Vezi Kim Gattas
[11] Ibidem
[12] Vezi sabina Fati
[13] https://english.alarabiya.net/News/saudi-arabia/2023/09/21/If-Iran-gets-nuclear-weapon-we-have-to-get-one-Saudi-Crown-Prince-
[14] Pentru a înțelege semnificația reformei promovate de coaliția de guvernare care susține mandatul lui Netanyahu, este ca și cum la noi guvernul ar promova o lege de desființare a controlului de constituționalitate al CCR
[15] https://www.g4media.ro/adoptarea-legii-de-reforma-a-justitiei-a-deschis-o-imensa-falie-in-societatea-israeliana-provocand-cea-mai-mare-criza-din-istoria-de-75-de-ani-a-statului-modern-israel.html
[16] https://www.timesofisrael.com/palestinian-officials-fume-after-netanyahu-un-speech-call-address-arrogant-racist/
[17] https://apnews.com/article/saudi-prince-us-politics-fox-a65f1e4c39ee2d83667aa433f59b59c8
[18] https://www.jpost.com/opinion/article-755042
[19] Ambasadorul Nayef al-Sudairi, actualul ambasador al regatului saudit în Iordania, a fost numit sâmbătă, la ambasada palestiniană din Amman, în calitate de trimis nerezident în Palestina și consul general la Ierusalim
[20] Vezi și Hannah Arendt, „Originile totalitarismului”, partea I, capitolul 3
[21] https://www.euronews.ro/articole/turcia-si-arabia-saudita-in-pragul-unei-noi-ere-de-cooperare-dupa-vizita-printulu
[22] https://romania.europalibera.org/a/summit-pace-ucraina-rusia-arabia-saudita/32531260.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Felicitari autorului pentru acest articol de geopolitica bine documentat si structurat. Dincolo de acest ghem de conflicte si aliante stau puternice interese teritoriale si economice. De a lungul istoriei Asia Mica si Orientul Mijlociu au fost mereu izvoare de razboaie locale si regionale. Chiar musulmanii intre ei nu reusesc sa se inteleaga. Multe orgolii, averi imense, coruptie si interese discutabile ale clasei conducatoare in contextul in care populatia traieste in saracie. Coranul a fost transpus in nationalism si extremism feroce. Adevarul si curajul de a lupta pentru el au fost mereu inabusite si platite cu sange.
-foarte pertinenta observatia autorului.
Eu cred ca occidentul se ghideaza astazi dupa acelasi tip de gandire la care a recurs SUA in relatia cu talibanii religiosi afgani. Cand URSS-ul a atacat Afganistanul SUA au sprijinit si ajutat ca acolo sa ajunga la putere talibanii cei mai religiosi pentru ca ei erau decisi sa lupte pana la unul impotriva URSS, dusmanul SUA. Dar dupa plecarea rusilor din Afganistan, SUA s-au vazut confruntate chiar cu cei pe care mai inainte i-au ajutat si stim ce s-a intamplat nu demult cu retragerea trupelor americane din Afganistan: le-au luat armele si le folosesc chiar si impotriva SUA. La fel occidentul a sprijinit in Ucraina talibanii cei mai nationalisti pentru ca ei sunt hotarati sa lupte impotriva Rusiei, inamicul SUA, tot pana la ultimul ucrainian. Dar ma tem ca odata pericolul rusesc diminuat sau disparut sa nu pateasca ca si SUA cu talibanii religiosi. Caci talibanii, fie ei religiosi sau nationalisti, nu pot fi manipulati si nici transformati in democrati asa cum crede si acum occidentul. Dar acum e mult mai grav pentru ca mai exista un pericol major: cel al unui razboi nuclear, caci iata rusii vor sa iasa din tratatul de netestare nucleara, adica se pregatesc sa utilizeze bomba nucleara. Sigur se va declansa atunci apocalipsa nucleara cu efect nimicitor pentru toata lunea. Caci rusii asa gandesc: decat o lume fara rusi mai bine fara lume. E o gandire bolnava dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa fim atenti la ea.
Eu cred ca doar Dumnezeu mai poate impiedica o astfel de alunecare in hau, ca de la liderii actuali nu mai am nicio speranta. Doamne ai mila!
Domnu Lavrov dar ce onoare sa va vedem si aici pe Contributors!!
Toti mafiotii sunt papusati din acelasi loc. Mafiile locale sunt obediente acelorasi..de secole. In rest difera doar scenariile si scenaristii. Imperiile sunt inmuiate constant si permanent la ordin . Cei ce fac mormane de bani vor face si in continuare. Follow the money.
Am spus din 2022 ca Rusia trebuie demantelata. La fel trebuie sa se intample si cu Turcia. Succesul occidentului nu poate sta decat in vechea reteta „divide et impera”.
Excelent articol! Multumim!
Deoarece Arabia Saudita era prietenul SUA si beneficia de imunitate. Cum a beneficiat si la 9/11. Deoarece a dat spagi imense familiilor Clinton si Bush .
Interesant dar n-am inteles titlul. Dupa cate stiu, l-a criticat pe dictatorul MBS.
Liberalismul global pe care il reprezinta Fukuyama si care domina politica Occidentala, incls UE, de multi ani este o utopie sinucigasa. Este o utopie bazata pe o viziune eronata a lumii, a civilizatiilor, a religiilor si a naturii umane, ca si comunismul. Occidentul se auto-pulverizeaza in timp ce toate celelalte tari si puteri de pe glob isi vad de interesul propriu.
Conservarea Occidentului si a valorilor Occidentale in Occident este cruciala. Fara acest spatiu, care a creat si a dezvoltat aceste valori ar fi greu/imposibil de trait din nou – in minciuna, coruptie, functii pe relatii si aliante, nu pe pricepere, desfiintarea opozitiei politice, a presei libere si a dreptului de vorbire, desfiintarea justitiei independente, care apara interesele cetateanului de abuzurile puterii, la cheremul bunului plac al unui dictator sau al unei clase la putere.
Hamas și Jihadul Islamic au atacat Israelul. Nu au trecut decât vreo două săptămâni de la discursul lui Netanyahu de la ONU, considerat „istoric”.
În opinia mea, acest atac este o replică armată la ideea lui Bibi că palestinienii nu contează în avansul negocierilor pentru implementarea Acordurilor Abraham.
Și încă o întrebare, de conjunctură: știa MbS că va fi atacat Israelul sau, la fel ca în cazul Khashoggi, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase?
Oricum, atacul vine de fapt la fix pentru Netanyahu, făcând uitată sub imperiul conflictului, siluirea justiției.
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26588973-video-atac-supriza-hamas-asupra-israelului-valuri-rachete-fost-trase-din-fasia-gaza-luptatori-inarmati-trecut-gardul-separare.htm
Asa este militari din Israel au fost luati prizonieri iar pe strazi palestinieni par a fi fericiti.5000 de rachete au trimis spre Israel .Nu prea mai e de joaca ceea ce se intimpla chiar acum .Ciitiva morti si foarte multi raniti . Complicat !?A naibii de complicata este situatia din Orientul Mijlociu asa cum a fost, mereu si mereu, in Istoria zonei .Un Netanyahu ce este contestat de mii si mii de cetateni in strada de luni bune .Un Natanyahu ce aidoma lui Erdogan isi cam joaca ultimile carti politice .Daca in SUA Trump nu este nominalizat ,ca si participant in alegeri ,de catre Partidul Republican (ce interes ar putea avea Partidul sa faca asta daca Trump nu este nici macar prezent la dezbateri ) si daca J.R.Biden sau doamna Michelle Obama (totul functie de sondaje ) cistiga detasat alegerile din SUA, acolo unde intreaga lume civilizata , tot Occidentul si aliatii lui , noi toti europeni fiind , ne vom napusti sa oferim Partidului Democrat inca un mandat de Presedinte ,atunci jocul politic al lui Netanyahu sau cel al lui Orban de Budapesta ba chiar si cel al actualului Cancelar Austriac se incheie pentru totdeauna .Nu avem nici o indoiala .Intreaga lume democrata si aliatii ei se va uni spre al opri , cu orisice mijloace , pe Trump .Deocamdata vedem cum SUA opreste in mare masura oferta de armament data Ucrainei dar asa cum era de asteptat UE si toti aliatii inlocuisc ,alternativ ,pentru o perioada , (dupa alegeri totul revine la normal ) aportul material si militar al SUA.Este evident cum toate situatiile au fost extrem de bine calculate si extrem de bine realizate .Nimic nu i-a luat prin surprindere pe occidentali si UE a jucat perfect intreaga situatie .Iaca ce zice Putin : UE poate asimila in structurile sale Ucraina .Pina si Rusia a inteles care este forta actuala a UE si care ii sunt nazuintele .Stie si Rusia ce inseamna forta UE. Acum UE devine o mare putere militara avind structuri noi de putere . Un NATO largit si foarte bine echipat cu Suedia si Finlanda parte, ce are in componenta doar noi echipamente si tehnica militara de ultima generatie ce si-a dovedit performanta in razboi devine imbatabil .Nici o alta entitate statala sau supra statala nu poate face asta .Costurile ar fi enorme iar retehnologizarea ar fi parte a unui proces uman de o nemaintilnita si foarte greu aplicabila solutie . Va imaginati ce ar insemna pentru China sau Rusia o astfel de retehnologizare ?Ce costuri ar fi necesare ? Ca sa nu mai vorbim la accesul UE la tehnologie ce acum este in intregime parte a structurilor militare UE ce cumuleaza si cunostiiinte militare sovietice si cele ale SUA si cele ale propriilor structuri de forta .Nimeni nu are asa ceva la indemina .Va imaginati ce pacaleala a reprezentat, pentru toate natiunile, prietene rusilor ,momentul in care acestea au descoperit inutlitatea si mincinoasa prezentare a unor tehnologii militare ce le-a fost vinduta ? Turcia are si ea o mare problema pe care a inteles-o tirziu .Disparitia enclavelor pe model Nogorno face ca toate natiunile ,ce au astfel de probleme ,sa le rezolve urgent si asta ofera UE posibilitatea de a integra mai toate natiunile Europene non UE in structurile UE.Piedicile dispar si ele .Turcia nu are cum uita cui a apartinut cindva Constantinopole .Oare sa fie Erdogan ultimul Sultan ? Va putea Erdogan sa faca fata inflatiei devastatoare ?Oare Europa inca viseaza la a-si aduce aproape toate natiunile si a-si reface vechile granite cele ce cindva apartineau Romei antice ?Nu ma indoiesc ca asta se doreste .Tot ceea ce se intimpla ne indreapta gindurile spre Roma cea nemuritoare .
Diavolul trebuie privit in ochi si luptat impotriva lui. Nu poti sa-l eviti sau sa fugi de el.
Evitarea prelungita a intrarii in razboi cu Gaza, de teama miilor de rachete ale Hezbolahului si Iranului, a cauzat catastrofa de astazi in Israel.
In loc sa aspire sa invinga in lupta, de ani de zile strategia Israelului a fost evitarea luptei, cu orice pret. Astazi a fost scadenta. Cel putin 100 de morti, 900 de raniti si un numar mare de prizonieri. Sper sa schimbe conceptia, ca e gresita.
Este imperativ ca informatiile privind situatia actuala din Israel sa fie culese din surse multiple . Din fericire in Romania putem ” prinde” nemtii, britanicii, italienii, francezii, elvetienii, americanii plus toate Agentiile internationale de stiri.
Nu am vizitat Israelul dar am prieteni evrei traitori in Occident. Palestinieni nu cunosc dar am putut viziona filme documentare despre istoria acestui popor transmise pe Arte .
Dupa vizionarea filmului München in urma cu doua zile, seara trecuta, am picat tarziu pe stirile b1tv.
O moderatoare incrancenata informa telespectatorii comentand imagini in bucla privind atacarea Israelului de catre teroristii palestinieni.
O cladire impunatoare a explodat concentric de la baza. Ceea ce moderatoarea nu a observat, preocupata sa citeasca inflacarat textul impus era faptul ca inainte de naruirea imobilului, doi oameni aflati la ultimul etaj , au desfasurat un cerceaf Alb.
La 4 secunde dupa aparitia lor, cladirea locuita, aflata in Gaza ( cf surselor occidentale) s-a prabusit.
Marturii veridice ar trebui sa avem de la pelerinii romani blocati in Israel si repatriati prin grija autoritatilor.
Cu tot dramatismul situatiei au trait un moment istoric grav si cine stie, au avut si unele revelatii.
Crestinii isi fac cu siguranta griji privind Autoritatea care protejeaza „locurile sfinte”.
Pana acum aceasta Autoritate au detinut-o palestinienii.
Evenimentele deplorabile nu au fost generate de motivatii religioase dar alte evenimente, minore in comparatie cu acestea, continua sa se petreaca in Tara Sfanta https://www.g4media.ro/un-turist-american-a-distrus-statui-romane-blasfemiatoare-de-la-muzeul-israelului-din-ierusalim.html
Interesanta ideea cu evitarea luptei.
La traditionalul rave-party organizat pentru iubitorii de muzica electronica, participau mii de tineri care stiau ca sunt protejati de politisti si militari , uniform rasfirati. Parintii stateau fara griija caci ” copiii” erau profesionist vegheati.
Ce s-a intamplat si de ce s-a intamplat oroarea soldata cu morti , raniti si rapiri?
Cf. informatiilor furnizate de jurnalistii RTBF la stirile amiezii preluate de TV5 si urmarite si de telespectatorii romani, in mod exceptional manifestarea nu a fost supravegheata de catre organele de ordine.
Atacatorii s-au parasutat inarmati si concomitent, teroristii au invadat zona cu mijloace motorizate.
In haosul actual se poate presupune ca se va face si o ancheta?
Supravietuitorii si familiile celor ucisi sau brutalizati vor purta plangere impotriva organizatorilor si in mod sigur vor cere sa se faca lumina si dreptate.
Informatia RTBF a fost insotita de imagini filmate de participanti.
In caz ca mai intereseaza pe cineva Legea si Ordinea Internationala
https://news.cgtn.com/news/2023-09-24/Lavrov-accuses-U-S-of-double-standards-over-Golan-Heights-Donbas-1nlOVBYFQti/index.html
Așa cum observă autorul articolului, inclusiv prin evocarea opiniilor unei bine cunoscute creatoare de literatură de călătorie, situația din Orientul Mijlociu a fost, este și va fi una tensionată.
Din nefericire, guvernul rezultat din actuala majoritate politică israeliană nu a reușit să evite cu îndeajuns de multă abilitate tensiunile interne și externe.
Este cumplit ceea ce se întâmplă acum în Israel. Observăm că dacă deschidem orice canal de știri, nimeni nu mai spune nimic despre războiul din Ucraina. Nu cred că se poate face vreo comparație, însă nu pot să nu cred că la Kremlin există persoane care văd lucrurile astăzi dintr-o perspectivă diferită față de ieri.
De dragul cititului si pentru limpezirea intelesului incrancenarii cu care jurnalistii damboviteni afirma ca palestinienii nu sunt un popor si Palestina nu e exista istoric.
Probabil pregatesc momentul iceperii capaniei ” romanii nu exista si Romania ca Stat este o impostura incropita de niste politicieni vanduti francezilor”
https://www.monde-diplomatique.fr/2017/06/GRESH/57582
Tin sa precizez ca vin din traditia PNTCD, am demisionat din PNL din motive de Crin Antonescu, am cotizat pentru disparuta ” Miscare crestina pentru Pace si optiunile actuale sunt de Centru.