De ce ar pune Iohannis obrazul pentru nişte Tsipraşi de Chişinău?

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a devenit ţinta un tir de atacuri directe şi indirecte pe tema presupuselor sale erori, sau cel puţin a inactivităţii sale în ce priveşte relaţia cu Republica Moldova, un subiect întotdeauna sensibil în România. Tema Republicii Moldova a reintrat în actualitate pe de o parte datorită recentului anunţ al UE, care a anunţat îngheţarea finanţărilor pentru statul de peste Prut, iar pe de altă parte ca urmare a întâlnirii de marţi, 7 iulie, dintre preşedinţii Iohannis şi Timofti de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu ocazia conferirii titlului de doctor Honoris Causa preşedintelui Republicii Moldova.

Ce spun criticii preşedintelui României

Linia principală de mesaj a criticilor la adresa lui Klaus Iohannis este aceea că în Republica Moldova situaţia este foarte gravă, chiar disperată, din cauza sistării finanţărilor de către UE şi ceilalţi parteneri de dezvoltare, FMI şi Banca Mondială. De dificultăţile Republicii Moldova ar putea profita Rusia, iar soluţia ar fi după unii, ca România să acorde ea însăşi un sprijin financiar de urgenţă Republicii Moldova, iar după alţii ca preşedintele Iohannis să facă demersuri la Bruxelles pentru a determina UE să deblocheze fondurile pentru Republica Moldova. În schimb, preşedintele nu ar face nimic din toate acestea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, în cursul unui discurs ţinut la filiala PMP din judeţul Argeş, a spus că situaţia din Republica Moldova este grea, chiar disperată, dar că România ar putea ajuta statul vecin „şi fără să ia de la gura românilor”. Traian Băsescu a postat apoi pe facebook un mesaj în care enumera „cele trei mari probleme cu care se confruntă România”, a doua dintre acestea în opinia lui Băsescu fiind „criza economică şi politică din Republica Moldova”. Eugen Tomac, liderul PMP, în cadrul unei intervenţii telefonice la o televiziune a reamintit despre situaţia grea a Republicii Moldova şi a spus că România, având un Produs Intern Brut de 150 miliarde euro ar putea ajuta Republica Moldova, care are nevoie de un miliard.

La rândul său, deputatul PSD Cristian Rizea a declarat că: ”Președintele Klaus Iohannis este dator să intervină imediat la Bruxelles pentru ca fondurile sa fie deblocate pentru Republica Moldova. Urgent. Aruncarea Moldovei în haos nu va face decât să servească interesele Moscovei și va detona o bombă socială în Republica Moldova. Domnule președinte, vorbele sunt frumoase, dar faptele contează! Deja am pierdut prea multe partide în Basarabia din neștiință sau pur și simplu din prostie.”

Nu este clar însă dacă deputatul Rizea reprezintă poziţia partidului său. O persoană mult mai competentă în această chestiune este europarlamentarul PSD Andi Cristea, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru Republica Moldova. Andi Cristea face demersuri pe lângă autorităţile de la Chişinău în consens cu ceilalţi reprezentanţi UE, cerând formarea cât mai grabnică a unui guvern de coaliţie pro-european, încheierea acordului cu FMI, implementarea acordurilor de asociere şi liber schimb cu UE, continuarea reformelor, în special a reformei Justiţiei, acţiuni fără de care Republica Moldova va fi exclusă de la finanţări externe.

Liviu Dragnea, coordonatorul politic al PSD, a ieşit şi el cu o declaraţie despre Republica Moldova pe 9 iulie. Dragnea a cerut să se acorde „sorei noastre” Republica Moldova cel puţin tot atâta atenţie câtă se acordă Greciei. El a constatat că, în ciuda sumelor importante pe care le-a acordat România cu entuziasm, traseul european al Republicii Moldova este „puţin frânt”. Deocamdată ar fi prematur să speculăm că Dragnea a făcut reproşuri indirecte premierului Ponta, care pe durata şederii sale în Turcia a postat mesaje pe facebook despre Grecia, ignorând situaţia din Republica Moldova, sau că Dragnea şi-a arătat dezamăgirea faţă de rezultatele sub aşteptări ale sprijinului masiv acordat Republicii Moldova din 2012 în prezent, la iniţiativa lui Victor Ponta. Soluţia după Liviu Dragnea ar fi găsirea unei foii de parcurs pentru Republica Moldova „împreună cu partenerii externi”. De asemenea, el a făcut apel la toate forţele politice şi instituţiile româneşti cu atribuţii în domeniu „să se aşeze la masă pentru a găsi o soluţie”. Deci nici pe de parte nu rezultă că Dragnea ar critica politica externă a preşedintelui României, sau că ar viza transformarea temei Republica Moldova într-o controversă de politică internă.

Ziaristul Andrei Bădin susţinea într-un articol nici mai mult nici mai puţin decât că „După alegerea lui Klaus Iohannis în calitate de preşedinte al României, Bucureştiul a cedat Basarabia. Jocurile de la Chişinău nu au mai fost controlate de la Bucureşti, ci lăsate aparent la voia sorţii. Adică sa facă pasul spre dezastru”. Acuzându-l pe preşedinte că şi-ar fi subordonat politica Germaniei, Bădin mai spune că „O explicatie ar fi retragerea Germaniei de pe frontul basarabean. Merkel NU mai doreşte Moldova în perimetrul UE din cauze care probabil ţin de prietenia mai veche cu Moscova.  Aşa cum se explică şi non combatul german pe Ucraina.” Bădin a continuat în acelaşi stil afirmând că „europenii au băgat Republica Moldova în faliment pentru a face jocurile Moscovei”. În opinia acestui ziarist, preşedintele Iohannis ar fi trebuit să ceară de la Suceava deblocarea imediată de către UE a fondurilor pentru Republica Moldova.

De ce UE şi FMI au pus piciorul în prag la Chişinău

Republica Moldova este un stat cu o economie subdezvoltată care nu-şi poate acoperi deficitele bugetare decât cu finanţările partenerilor de dezvoltare: UE, FMI, Banca Mondială, BERD, BEI, România, SUA, Suedia, Polonia ş.a.m.d. Guvernanţii de la Chişinău au făcut însă totul pentru a agrava această situaţie. În anul 2013, ca urmare a unei privatizări frauduloase, au dat Banca de Economii (BEM) unui interpus de numai 27 ani, Ilan Shor, cu cetăţenia R. Moldova, Federaţiei Ruse şi Israelului. BEM este banca de economii a populaţiei încă din perioada sovietică şi funcţionează şi ca trezorerie a statului. Aici au conturile deschise administraţia publică centrală şi locală şi companiile de stat.

În noiembrie 2014, cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, guvernul a constatat că BEM se află în dificultate, motivul fiind „activele toxice”, adică credite acordate unor firme înregistrate pe numele unor alcoolici, drogaţi, oameni ai străzii. În consecinţă, guvernul a emis o Hotărâre de Guvern secretă prin care se stabilea ca Banca Naţională a Moldovei (BEM) să acorde BEM un credit de 9,5 miliarde lei MDL (peste 500 milioane dolari) ca ajutor pentru situaţii de urgenţă, creditul fiind garantat de guvern prin Ministerul Finanţelor. La câteva zile după ce acest ajutor a intrat în conturile BEM, a fost pur şi simplu furat, trimis în străinătate în conturile unor firme off shore. În total suma furată de la BEM cu complicitatea celor mai înalte persoane din stat se ridică la circa un miliard de dolari, deşi paguba ar putea fi mult mai mare. Suma este imensă, dacă o comparăm cu PIB-ul acestui stat, de 111 miliarde lei MDL. Contrar celor susţinute de Andre Bădin, nu „europenii”, ci proprii guvernanţi „au băgat Republica Moldova în faliment”.

Republica Moldova a semnat cu UE Acordul de Asociere (AA) şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) în 2014 şi urma să implementeze prevederile acestora şi să accelereze ritmul reformelor, UE fiind interesată în primul rând de reformarea coruptei justiţii din Republica Moldova. Pe 4 martie 2014 partenerii de dezvoltare au remis Guvernului Republicii Moldova un Memorandum cu măsuri şi termene de îndeplinire ale acestora în vederea implementării prevederilor din AA şi DCFTA. Coaliţia de la guvernare nu a luat în serios Memorandumul respectiv şi măsurile solicitate nu s-au întreprins. Prima care şi-a pierdut răbdarea a fost Suedia, care a anunţat pe 1 iunie 2015 că blochează fondurile pe care le alocase pentru reforma Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău. A urmat a doua zi ambasadorul SUA, James Pettit, care s-a dus la o televiziune critică la adresa puterii şi a declarat că „furtul miliardului a fost ceva şocant” şi a cerut ca „investigaţiile să meargă până la capăt”, cu alte cuvine până la peştii cei mari. O lovitură grea a venit pe 16 iunie 2015, când Alex Kremmer, directorul Băncii Mondiale pentru Republica Moldova a anunţat că a blocat 45 milioane dolari care fuseseră alocaţi pentru reforma Justiţiei, suma fiind prevăzută în Bugetul de Stat. Furia lui Kremmer s-a datorat refuzului Guvernului de la Chişinău de a adopta modificări la Legea Consiliului Naţional de Integritate (CNI), organism omolog ANI din România.

Încăpăţânarea liderilor politici din Republica Moldova de a nu reforma Justiţia îşi are explicaţia în oroarea acestora faţă de efectele luptei anticorupţie din România, mediatizată pe larg de televiziunile de peste Prut, iar scandările zecilor de mii de protestari din piaţa centrală din Chişinău, de genul „DNA să treacă Prutul” nu sunt deloc încurajatoare pentru ei.

În aceeaşi zi, Pirkka Tapiola, reprezentantul UE, a anunţat că a blocat suma de 60 milioane de dolari destinaţi reformei Justiţiei. În fine, acelaşi Tapiola a anunţat pe 7 iulie 2015 că UE a îngheţat tot sprijinul bugetar pentru Republica Moldova până la instalarea unui guvern care să negocieze un acord cu FMI şi să rezolve criza din sistemul bancar. Trebuie adăugat că UE a trimis o scrisoare tuturor partenerilor de dezvoltare prin care le-a cerut să fie solidari şi să oprească finanţările pentru Republica Moldova.

În această situaţie, liderii coaliţiei nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să trântească uşa în nas FMI, deşi Republica Moldova ar putea intra în încetare de plăţi interne până în luna octombrie, în lipsa unui acord cu Fondul. Au forţat demisia premierului chiar înainte de vizita programată a delegaţiei FMI, deşi ştiau foarte bine că FMI nu discută cu premieri interimari. Demisia lui Gaburici a fost cu atât mai deranjantă, cu cât acesta se aliniase la poziţia UE şi FMI, susţinând lichidarea BEM.

Sfidând FMI, liderii coaliţiei au ieşit în public şi au declarat că vor „naţionaliza” BEM, deşi aveau cunoştinţă că FMI va cere lichidarea băncii. În consecinţă, FMI şi-a anulat vizita la Chişinău, iar Republica Moldova a intrat în cea mai gravă criză din scurta sa istorie de 23 de ani. În lipsa finanţărilor externe, majoritatea fiind prevăzute în bugetul pe 2015, Guvernul de la Chişinău riscă să nu mai poată plăti salariile şi prestaţiile sociale cândva prin octombrie sau noiembrie.

Cum poate fi ajutată Republica Moldova

Solicitările ca România să facă demersuri la Bruxelles pentru a determina UE să reia finanţările pentru Republica Moldova, sau chiar să acorde unilateral suport bugetar acestui stat, indiferent de poziţia UE, sunt nerealiste. UE are o înţelegere cu FMI conform căreia nu va acorda suport bugetar unui stat care nu acord cu Fondul, pe considerentul că UE nu are la dispoziţie instrumentele pe care le are FMI pentru măsurarea performanţelor unui stat. Aşadar, în etapa actuală nu mai decide UE, ci FMI, organism care are criteriile sale specifice privind înceierea unui acord de împrumut, fără legătură cu eventuale intervenţii diplomatice din partea României sau a altui stat membru. Tocmai acest lucru l-a spus şi Pirkka Tapiola, reprezentantul UE la Chişinău, care a anunţat că UE ar putea relua finanţările „după formarea cât mai grabnică a unei coaliţii de guvernare, iar noul guvern să contacteze FMI pentru a încheia un nou acord de finanţare”.

Eventuale insistenţe ale României pentru reluarea necondiţionată a finanţării pentru Republica Moldova ar fi fără obiect şi nu ar avea alt efect decât izolarea ţării noastre în cadrul UE. Iar acordarea unilaterală de către România a unui suport bugetar pentru Republica Moldova în lipsa unui acord cu FMI ar putea fi considerată o adevărată erezie în cancelariile occidentale. România ar dori totuşi să transfere Republicii Moldova circa 100 milioane euro ca suport bugetar, bani cu care Chişinăul ar putea ieşi din iarnă, şi în prezent se pare că partea română sondează terenul la Bruxelles să vadă dacă nu cumva poate deduce această sumă din contribuţia sa anuală la bugetul comunitar. Sperăm totuşi că aceste demersuri româneşti se fac în ipoteza că, între timp, Republica Moldova va încheia un acord cu FMI.

Republica Moldova ar putea fi ajutată dacă se spune clar forţelor politice să formeze o coaliţie partidelor europene care să excludă Partidul Comuniştilor. Guvernul astfel rezultat ar trebui să iniţieze urgent negocierile cu FMI şi să accepte măsurile cerute de acesta, inclusiv lichidarea băncilor cu probleme. Concomitent, noul guvern ar trebui să adopte măsurile de reformă a justiţiei şi de combatere a corupţiei pentru a avea din nou acces la finanţările UE şi ale Băncii Mondiale. Altă cale nu este, iar prelungirea agoniei poate agrava situaţia până la dimensiunile unui dezastru fără precedent, cu urmări greu de estimat.

Mitul „vânzării Basarabiei” ruşilor de către Germania nu are niciun temei. Angela Merkel a fost la Chişinău anume pentru a marca sprijinul său faţă de parcursul european al Republicii Moldova şi a anunţat de acolo dreptul statelor de a-şi stabili singure drumul (citeşte fără ingerinţa Rusiei). De asemenea este exclus ca Republica Moldova să fi putut semna AA şi DCFTA ori să obţină regimul liberalizat de vize cu UE fără aprobarea şi sprijinul Germaniei. Relaţiile dintre Berlin şi Chişinău s-au răcit însă pentru că liderii coaliţiei la putere în Republica Moldova au sfidat-o pe Angela Merkel. Aceasta trimisese la Chişinău după alegerile din noimebrie 2014 pe consilierul său de securitate şi politică externă Christoph Heusgen, care a fost de două ori, precum şi pe Elmar Brok, preşedintele Comisiei de politică Externă din Parlamentul European cu două recomandări simple: să se facă o coaliţie cu toate cele trei partide proeuropene care să implementeze prevederile AA şi DCFTA şi să se numească un procuror general independent. Recomandările respective au fost comune cu cele ale României şi ale celor trei grupuri politice importante din Parlamentul European. Liderii de la Chişinău au ignorat aceste recomandări, au făcut o coaliţie parlamentară cu Partidul Comuniştilor lăsând în opoziţie partidul proeuropean PL şi au menţinut în funcţie acelaşi procuror general.

Iar aberaţia că preşedintele Iohannis şi-ar fi subordonat politica externă Germaniei nici nu merită comentată.

Iohannis marchează teritoriul

Pe 7 iulie, la ceremonia de la Universitatea „Ştefan Cel Mare”, Klaus Iohannis a ţinut o alocuţiune în cursul căreia a transmis anumite mesaje AICI http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20282257-presedintele-klaus-iohannis-primit-suceava-nicolae-timofti.htm

În primul rând preşedintele a subliniat încărcătura identitară al relaţiei bilaterale. Astfel, Klaus Iohannis s-a referit la „cele două state de limbă română” precum la Ştefan Cel Mare, care „a contribuit enorm la formarea identităţii şi solidarităţii unui neam”, identitatea comună fiind negată la Chişinău, care preferă de obicei identitatea „moldovenească”, fie civică, ori de-a dreptul etnică.

Relaţia dintre România şi Republica Moldova a fost calificată de preşedinte drept „unică în Europa”. De asemenea, preşedintele României a făcut o afirmaţie enigmatică: „Sunt, totodată, convins că oamenii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci și în comuniune”.

Iohannis a ţinut să marcheze teritoriul, reamintind că „Marea şansă a Republicii Moldova este România…cel mai redutabil susţinător în procesul de integrare europeană”. Referitor la parcursul european al Republicii Moldova, Klaus Iohannis a spus că „asumarea în practică a valorilor și principiilor europene fără de care nu poate exista integrare deplină. Combaterea corupției, stabilitatea economică și întărirea instituțiilor reprezintă singura cale de succes”. În consens cu ceilalţi lideri europeni şi parteneri de dezvoltare, preşedintele român a spus astfel că Republica Moldova nu va putea beneficia de sprijin dacă nu va face reforme, în special în ce priveşte combaterea corupţiei. Deci, nimic despre vreun suport bugetar pentru Republica Moldova în lipsa reformelor. Cu toate acestea, lucrurile ar putea fi mai nuanţate, deoarece, până în prezent, preşedintele nu s-a pronunţat în niciun fel asupra iniţiativelor anunţate de premierul Victor Ponta, de exemplu privind posibila finanţare de către România a gazoductului Ungheni-Chişinău.

Preşedintele, în discursul său, a făcut referire şi la criza politică de la Chişinău, unde este în funcţie un guvern interimar ca urmare a demisiei fostului premier Gaburici. Klaus Iohannis a spus că „speră să se constituie cât mai curând un guvern de orientare proeuropeană clară”. Cu alte cuvinte, preşedintele României a transmis că ar fi de dorit ca cele două partide proeuropene PLDM şi PDM care au susţinut guvernul precedent, să facă o coaliţie cu PL, un alt partid proeuropean, nicidecum cu PCRM, comuniştii lui Vladimir Voronin.

Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova, este cunoscut ca o persoană onorabilă, neimplicată în scandalurile de corupţie şi intrigile politice de la Chişinău. Având în vedere situaţia tulbure de pe scena politică a Republicii Moldova, este posibil ca implicarea preşedintelui român în acţiunea de la Suceava să fi urmărit întărirea poziţiei lui Timofti şi profilarea acestuia ca un interlocutor credibil pentru România şi pentru Occident în general. Este adevărat că mandatul preşedintelui Timofti expiră pe 16 martie 2016, dar până atunci se vor întâmpla multe, având în vedere ritmul în care se succed evenimentele la Chişinău.