sâmbătă, mai 8, 2021

De ce Binele trebuie să ne afle pregătiți

De aproape un an viețile noastre au fost bulversate de un virus păcătos care ne atacă sănătatea și viața, ținându-ne la distanță. Sensul profund al acestei aventuri teribile, permițând incertitudinii să ne stăpânească, nu cred că-l putem descoperi singuri. Nici Biserica nu poate să pretindă soluții unilaterale, ea fiind chemată să transmită, odată cu mesajul lui Isus, bucuria credinței, în așa fel încât să nu pierdem din vedere dragostea lui Dumnezeu și seriozitatea adevărului vieții de apoi.

Faptul că în lume totul este trecător, nu înseamnă că trebuie să-i disprețuim realitatea. O asemenea atitudine n-ar demonstra decât stupiditate și ar ușura considerabil munca ticăloșilor care speră să parvină, profitând de indolența celorlalți. Ușurința cu care ne putem pierde viața sau pe cei dragi impune, însă, o anumită distanță față de iresponsabilitatea cu care am trăit până acum. Distanțele și frica de contagiere ne au permis să observăm de ceva vreme lucrurile mici, aparent fără valoare, dar care au revelat valoarea ființei noastre. Câte suflete generoase din spitale, de pildă, au îmbogățit lumea în aceste luni prin devotamentul lor! N-au făcut-o pentru câștig, ci pur și simplu din compasiune, dobândind un respect al meseriei lor, nu numai prin indemnizații bugetare – de altfel justificate -, cât mai ales prin simțul datoriei de conștiință și recunoștința neputincioșilor pe care i-au ajutat. O spun ca pățit, căzut sub loviturile virusului și internat la spital, în noiembrie trecut, și care n-a avut parte de o formă tocmai ușoară.

Cred că niciodată nu va fi suficient să povestim așa-zise istorii „banale”, cele care ne marchează dispoziția față de bunul simț, omenie și compasiune, bineînțeles fără accente melodramatice și interese ascunse. Altfel, adevărul pare să se reducă la senzațional și informații care nu ajută la nimic.

Cu școlile închise, surmenați de poveri imprevizibile care durează de ceva vreme, aflăm tot mai greu limpezime în judecată și ne lovim împreună de lucruri a căror explicație se lasă tot mai greu de surprins. Este inutil să exaltăm suplețea sau politețea instituționale. Onestitatea și bunăvoința de a reforma drastic sistemul de practici birocratice ipocrite par să se fi pierdut în peisajul dezolării. O zonă a relei voințe, a favorurilor, a răutății crase! Dacă am știi ce trebuie să suporte un medic de familie în acest context, apropo de hârțoage și justificări, am vedea injustiția și suveranitatea disprețului față de omul simplu și cinstit. Nu ne-am mai mira atunci că medicii dispar imediat după absolvire. Dezgustat și nemaisimțindu-se parte a contractului moral cu autoritatea, cetățeanul devine un suflet pierdut pentru orice bătălie în favoarea binelui din societate. Dacă nu ne străduim cu fermitate și smerenie să-i câștigăm pe oameni în responsabilitate, pierdem miza morală a încercării comunitare. Inutile vor fi morga sfătoșeniei oficiale sau cuvintele contorsionate. Acestea pot, cel mult, să ne facă să râdem de calvarul absurd al prostiei. Paradoxal, lipsa caracterului se măsoară, astăzi, în țara noastră și prin incapacitatea morală de a nu știi să pierzi.

Personal, timpul epidemiei l-am petrecut rugându-mă, citind sau scriind. Am celebrat duminica la biserică, bucurându-mă de dialogul și sensibilitatea multor credincioși care nu s-au lăsat stăpâniți nici de frică, nici de trufașul dispreț față de prudență. După spitalizare, am recitit o carte-dialog foarte interesantă: „Alegerea lui Dumnezeu”. Cardinalul Jean-Marie Lustiger, fost arhiepiscop al Parisului, povestindu-și viața de convertit dinspre iudaism, evocă mandatul de azi al omului credincios. Cei care cred în Dumnezeu, spune el, „primesc misiunea de a atesta fidelitatea lor față de Dumnezeu, nu doar prin a-l iubi și sluji, ci și de a-l apăra pe om față de sinele său, în baza luminii pe care o primesc de la Dumnezeu […] Nu este vorba despre o intruziune nelegitimă a religiosului în raționalitate. În autodeterminarea rațiunii, trebuie să existe pe undeva «nordul», fiindcă aceasta se poate auto-determina ca libertate, doar dacă acceptă să se lase inspirată de o libertate mai mare decât ea însăși” (1). Când omul se poate apăra și de sinele său, recurgând la credință, încercarea – ceea ce se poartă greu, ceea ce riscă să ne și dispere! – revelează până la urmă că nimic nu se întâmplă fără știrea lui Dumnezeu și că putem primi ajutorul Lui pentru a depăși greul.

Multe lucruri importante și hotărâtoare din istorie se scriu în tăcere și fără fast public. Depinde cum citești evenimentele și cu ce ochi privești realitatea. Venirea în trup a lui Hristos nu a fost o aventură de fațadă. Nașterea Lui a fost complet discretă și smerită. „Născându-se din femeie și murind în grele chinuri înseamnă că smerenia și suferința au fost preferate” (2) înaintea oricăror lucruri. Dumnezeu nu s-a prefăcut, a coborât între noi, s-a jertfit pentru mântuirea noastră ca să ne poată purta cu El în drumul Lui spre veșnicie. El a venit să poarte alături de noi nedreptatea lumii în suferința sa, tocmai de aceea, se naște în lume: pentru a da un nou curs vieții. Cu discreție, pe străzile pribegiei, Dumnezeu se face astfel părtaș soartei noastre, „devine mic pentru ca noi să l putem înțelege” (3). De aceea smerenia lui Dumnezeu descoperă minciunile noastre, smulgându-ne din huzurul egoist al vieții.

Cea mai elocventă probă a bunătății și compasiunii lui Dumnezeu pentru oamenii pe care Isus i-a întâlnit, la venirea sa în lume, a fost fără îndoială curajulLui de a suporta suferința și moartea. Dincolo de precepte, de vindecările făcute și de înțelepciunea de care a dat dovadă, jertfa a fost pentru Isus măsura dragostei sale. Astăzi, diferența dintre ceea ce se cade și ce nu se cade pare să se fi pierdut, senzaționalul absurd devenind între timp „virtutea” esențială. Ne este, pur și simplu, mai comod să trăim în minciună. Anul pandemiei ne-a demonstrat, însă, suficient că ținuta omului de caracter nu poate să ajungă la țintă, adică în inimile noastre, fără încercări și greutăți pe care viața le presară înainte. Revin la experiența mea din spital din timpul contagierii. Oare chiar trebuie să vedem moartea ca să înțelegem cinstea și bunul simț? Oricând putem pleca din lume, dacă un cheag pornește pe vasele de sânge. Faptul de a fi cunoscut cum personalul medical își trăiește zilnic vocația, mi-a întărit speranța și m-a făcut mai atent față de lepădarea de sine, față de măsura lucrurilor, de jena în a mai da sfaturi cu lejeritate celor încercați moral. Suferința ascunde, într-adevăr, o taină pe care, din păcate, cu cele mai bune intenții o putem călca în picioare. Atunci să nu tăcem, oare, mai mult, să nu plângem cu cel care suferă, să nu ne abținem de la cuvinte ieftine, pe care nu le putem rosti, decât impietând asupra rănilor celuilalt?

Care este atunci mesajul Betleemului? Pentru a ne smulge din minciună, avem nevoie în mod constant de o neliniște sufletească permisă de Dumnezeu spre binele nostru. E școala credinței pe care o propune Isus. Tocmai de aceea, încercarea acestui an dureros devine măsura celui mai incert și nesigur viitor. Invitați să ne revedem pătimirile, nu-l descoperim lângă noi doar pe Dumnezeu și dreptatea Lui, ci și pe semenii noștri. O dreptate complexă care inspiră altfel de fapte, în spiritul unui dialog real cu viața și cu ceva vag pe care vom putea, mai târziu, să-l numim Providență. Când lucrurile vieții nu mai depind de noi, de destoinicie sau abilitate, necazurile ne oferă, cred, șansa să regăsim omenia și, implicit, viitorul. Binele – nu Răul! – merită să ne găsească atunci întotdeauna pregătiți.

NOTE___________

1 .Jean-Marie Lustiger, Les choix de Dieu (Alegerile lui Dumnezeu), Editions de Fallois, p. 292.

2. Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Polirom, p. 235.

3. Joseph Ratzinger în dialog cu Peter Seewald, Dumnezeu și lumea. A crede și a trăi în epoca noastră, Sapientia, p. 390.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Mesajul este fara indoiala unul atasat notiunii de bine , de speranta intr-o viata viitoare (chiar daca ea nu poate exista in forma cunoscuta noua ca si OM), Un mesaj aparut o data cu sarbatorile crestine ,dar care ne spune printre altele cum scoala este inchisa (sunt inchise doar cladirile unde pina mai ieri se producea invatamintul , azi scolile sunt deschise online si poate ca este mai bine asa ) , cum o viata dupa moarte ar fi posibila , cum Isus este nascut din femeie (dar din femeie fecioara cu harul domnului pogorit asupra sa ), cum reprezentarea dumnezeiasca si existenta Fiului Omului este parte a fintei intregii natii, dar fara asumare povestii ,ce tine treaza nasterea si moartea domnului nostru ISUS , nimic nu poate fi implinit . Putem oare insa noi toti sa ne asumam si povestea in intregime ?

  2. Un microeseu de zile mari ! ”Cu discreție, pe străzile pribegiei, Dumnezeu se face astfel părtaș soartei noastre,”
    Mulțumesc, părinte MIHAI FRĂȚILĂ .

  3. Fara a mentiona evrei convertiti (Lustiger, Steinhard) nu mai exista argumente?
    La Templul Coral pe vremea lui Ceausescu era plin de evrei ateisti pensionari care isi amintisera ca erau evrei.

  4. 1) Scuze pt. mesajul adresat de fapt dlui
    F : ” Dece ” . Dece … corectorul nu a observat ? 2) Pensii Speciale de aşa zişi ilegalişti, marea majoritate fiind din gaşca lui Bella Khun. Sau Kuhn.

  5. Despre religie si moralitate.
    1. Despre religie:
    E de inteles ca fara religie viata omului ar fi fost insuportabila. E foarte greu sa accepti ca existenta ta e limitata strict la durata vietii. Pentru un bolnav de cancer terminal, cel mai bun ajutor e un psiholog bun care il poate face sa-si accepte soarta. Durata de viata era in jur de 30 de ani pana prin 1850. Oamenii mureau din orice, o zgarietura, o raceala mai serioasa cu pneumonie, apendicita, virusi, bacterii, mancati si otraviti de fiarele salbatice, omorati in razboaie, invazii.
    In plus cei dragi (copiii si sotii/sotiile) puteau muri cand iti era lumea mai draga. E greu sa accepti ca ii pierzi pentru totdeauna pe cei dragi.
    La inmormantari, preotul, pastorul, etc, va mentiona intotdeauna ca fara credinta respectiva, n-ar exista “revedere” dupa moarte.
    Regii si imparatii lumii au promovat religia pentru ca le ofera un mijloc de ai multumi pe toti supusii. In orice judecata, cel care pierde e nemultumit. Religia oferea o compensatie psihologica. In plus le oferea ocazia de a comite abuzuri fara consecinte pentru ei din partea supusilor.
    Azi, lumea incepe sa nu mai aiba nevoie de religie. Deja religia incepe sa incurce. Avem teroristi religiosi, “biserici nationale” care paraziteaza si tin tari in inapoiere. Poate putem pastra partea buna a religiei in viitor, dar asta va fi posibil atat timp cat fanaticii nu vor avea nici o putere in societate.
    Cat despre cei care cred inca intr-o religie, singurul lucru care pot sa-l faca in a-si dovedi ca au dreptate, e sa aduca o dovada despre existenta divinitatii, care sa fie irefutabila si care sa fie acceptata de stiinta moderna, de toti atei si de persoanele de alta religie. Daca era posibil, ar fi facut-o deja!
    Totusi, religia in sine nu e un lucru rau atat timp cat se mentine la nivelul interior al omului, devine un lucru rau cand unii oameni, lideri politici, preoti, se folosesc de ea in scopurile lor personale.
    2. Despre moralitate:
    Moralitatea nu vine din credinta religioasa. Vine de la nevoia celor puternici de a-si proteja interesele.
    De exemplu, “sa nu furi”. Nu poti fura ceva de la cineva care nu are lucrul respectiv, ci doar de la cineva care il are. Si nu e nevoie sa furi ceva, daca deja detii acel lucru! Aceasta “porunca” morala e usor de urmat de cei puternici si bogati, ei nu au nevoie sa fure, dar nu e la fel de usor pentru cei saraci si lipsiti care au nevoie ca sa traiasca de bani, mancare, haine, si nu le au.
    Unele reguli morale din trecut, si-au pierdut importanta odata cu modernizarea si evolutia societatii. De exemplu virginitatea inainte de nunta nu mai conteaza azi, dar in trecut era o regula morala esentiala.

    • La indicatia expresa a lui Marx, s-a incercat deja abolirea proprietatii. Incercarea de a lua de la cine are a costat omenirea vreo suta de mii de morti. Cele 10 porunci sunt inca actuale, la loc de frunte asta cu furatul.
      La fel si cu libertatea religioasa. Toate regimurile comuniste i-au ucis sau inchis pe crestini, dar putine au admis oficial ca permit religia doar „la nivelul interior al omului”, ca in inchisori. Ramasesera biserici deschise si religie legala chiar si pe timpul lui Stalin. Tu te apropii de Enver Hogea.

  6. Parinte,
    cred ca ar fi potrivit de acuma sa discutam si despre acea deformare posibila a sufletului omului modern de azi, cum se poate constata deja, la cei inregimentati in …partidul USR +PLUS. (Sau – PLUS…). Ma refer la cei care au refuzat sa jure credinta tarii prin faptele lor viitoare, pe Bibie. Care credeti ca ar fi pe cale de consecinta a respectivului fapt, reperul lor…moral, reperul care sa le tina treaza constiinta?. Accelerarea vizibila a orientarii multora dintre tineri, spre alt gen de invataturi decat cele crestine, ii poate trasfera intr-o zona a unei „credinte” lipsita de …Dumnezeu. Pana unde oare va merge orientarea lor?. Ce vor dorii, sau urmarii ei, pentru ceilalti?. Si…ce-i de facut fata de o asemenea posibilitate, teoretica, deocamdata, in contextul faptului ca „Programul” lor politic, nu facea nici cea mai mica aluzie la o posibila (re)orientare ideologica, sau chiar dogmatica, catre traseul materialismului dialectic ?. Catre marxism…
    P.S. Intr-o pozitie adversa (teoretic vorbind) se afla insa Alianta pentru Unirea Romanilor, care pare a nu-si gasi inca o linie si o cadenta, potrivite discursului…crestin. De ce oare?.

    • Biserica trebuie sa isi ridice glasul, sa invete si sa corecteze. Episcopilor li se da carja arhiereasca ca să poată povăţui, sa ii pedepseasca pe cei plecaţi şi ii adune pe cei depărtaţi (Sf. Simeon). Nu se pot plange ca turma se risipeste, daca ei nu o strang si nu o conduc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Fratila
Mihai Fratila
Episcop al Episcopiei Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. A studiat teologia la Roma (1991-1996) la Universităţile Urbaniana şi Gregoriana, cu bursă la Colegiului Pontifical Pio Romeno, și la Institutul Catolic din Paris. Preot din 1996, a fost vice-rector și apoi rector al Colegiului Pio Romeno de la Roma. La 20 iunie 2007, este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI la 27 octombrie 2007. Este hirotonit episcop în Catedrala “Sfânta Treime” din Blaj, la 16 decembrie 2007, iar la 4 mai 2008 este instalat solemn la Bucureşti ca episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, vicar general pentru Bucureşti şi teritoriul fostului Regat. La 8 mai 2014 este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop al noii Episcopii Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Francisc, la 29 mai 2014.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la...

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro