joi, decembrie 2, 2021

De ce Binele trebuie să ne afle pregătiți

De aproape un an viețile noastre au fost bulversate de un virus păcătos care ne atacă sănătatea și viața, ținându-ne la distanță. Sensul profund al acestei aventuri teribile, permițând incertitudinii să ne stăpânească, nu cred că-l putem descoperi singuri. Nici Biserica nu poate să pretindă soluții unilaterale, ea fiind chemată să transmită, odată cu mesajul lui Isus, bucuria credinței, în așa fel încât să nu pierdem din vedere dragostea lui Dumnezeu și seriozitatea adevărului vieții de apoi.

Faptul că în lume totul este trecător, nu înseamnă că trebuie să-i disprețuim realitatea. O asemenea atitudine n-ar demonstra decât stupiditate și ar ușura considerabil munca ticăloșilor care speră să parvină, profitând de indolența celorlalți. Ușurința cu care ne putem pierde viața sau pe cei dragi impune, însă, o anumită distanță față de iresponsabilitatea cu care am trăit până acum. Distanțele și frica de contagiere ne au permis să observăm de ceva vreme lucrurile mici, aparent fără valoare, dar care au revelat valoarea ființei noastre. Câte suflete generoase din spitale, de pildă, au îmbogățit lumea în aceste luni prin devotamentul lor! N-au făcut-o pentru câștig, ci pur și simplu din compasiune, dobândind un respect al meseriei lor, nu numai prin indemnizații bugetare – de altfel justificate -, cât mai ales prin simțul datoriei de conștiință și recunoștința neputincioșilor pe care i-au ajutat. O spun ca pățit, căzut sub loviturile virusului și internat la spital, în noiembrie trecut, și care n-a avut parte de o formă tocmai ușoară.

Cred că niciodată nu va fi suficient să povestim așa-zise istorii „banale”, cele care ne marchează dispoziția față de bunul simț, omenie și compasiune, bineînțeles fără accente melodramatice și interese ascunse. Altfel, adevărul pare să se reducă la senzațional și informații care nu ajută la nimic.

Cu școlile închise, surmenați de poveri imprevizibile care durează de ceva vreme, aflăm tot mai greu limpezime în judecată și ne lovim împreună de lucruri a căror explicație se lasă tot mai greu de surprins. Este inutil să exaltăm suplețea sau politețea instituționale. Onestitatea și bunăvoința de a reforma drastic sistemul de practici birocratice ipocrite par să se fi pierdut în peisajul dezolării. O zonă a relei voințe, a favorurilor, a răutății crase! Dacă am știi ce trebuie să suporte un medic de familie în acest context, apropo de hârțoage și justificări, am vedea injustiția și suveranitatea disprețului față de omul simplu și cinstit. Nu ne-am mai mira atunci că medicii dispar imediat după absolvire. Dezgustat și nemaisimțindu-se parte a contractului moral cu autoritatea, cetățeanul devine un suflet pierdut pentru orice bătălie în favoarea binelui din societate. Dacă nu ne străduim cu fermitate și smerenie să-i câștigăm pe oameni în responsabilitate, pierdem miza morală a încercării comunitare. Inutile vor fi morga sfătoșeniei oficiale sau cuvintele contorsionate. Acestea pot, cel mult, să ne facă să râdem de calvarul absurd al prostiei. Paradoxal, lipsa caracterului se măsoară, astăzi, în țara noastră și prin incapacitatea morală de a nu știi să pierzi.

Personal, timpul epidemiei l-am petrecut rugându-mă, citind sau scriind. Am celebrat duminica la biserică, bucurându-mă de dialogul și sensibilitatea multor credincioși care nu s-au lăsat stăpâniți nici de frică, nici de trufașul dispreț față de prudență. După spitalizare, am recitit o carte-dialog foarte interesantă: „Alegerea lui Dumnezeu”. Cardinalul Jean-Marie Lustiger, fost arhiepiscop al Parisului, povestindu-și viața de convertit dinspre iudaism, evocă mandatul de azi al omului credincios. Cei care cred în Dumnezeu, spune el, „primesc misiunea de a atesta fidelitatea lor față de Dumnezeu, nu doar prin a-l iubi și sluji, ci și de a-l apăra pe om față de sinele său, în baza luminii pe care o primesc de la Dumnezeu […] Nu este vorba despre o intruziune nelegitimă a religiosului în raționalitate. În autodeterminarea rațiunii, trebuie să existe pe undeva «nordul», fiindcă aceasta se poate auto-determina ca libertate, doar dacă acceptă să se lase inspirată de o libertate mai mare decât ea însăși” (1). Când omul se poate apăra și de sinele său, recurgând la credință, încercarea – ceea ce se poartă greu, ceea ce riscă să ne și dispere! – revelează până la urmă că nimic nu se întâmplă fără știrea lui Dumnezeu și că putem primi ajutorul Lui pentru a depăși greul.

Multe lucruri importante și hotărâtoare din istorie se scriu în tăcere și fără fast public. Depinde cum citești evenimentele și cu ce ochi privești realitatea. Venirea în trup a lui Hristos nu a fost o aventură de fațadă. Nașterea Lui a fost complet discretă și smerită. „Născându-se din femeie și murind în grele chinuri înseamnă că smerenia și suferința au fost preferate” (2) înaintea oricăror lucruri. Dumnezeu nu s-a prefăcut, a coborât între noi, s-a jertfit pentru mântuirea noastră ca să ne poată purta cu El în drumul Lui spre veșnicie. El a venit să poarte alături de noi nedreptatea lumii în suferința sa, tocmai de aceea, se naște în lume: pentru a da un nou curs vieții. Cu discreție, pe străzile pribegiei, Dumnezeu se face astfel părtaș soartei noastre, „devine mic pentru ca noi să l putem înțelege” (3). De aceea smerenia lui Dumnezeu descoperă minciunile noastre, smulgându-ne din huzurul egoist al vieții.

Cea mai elocventă probă a bunătății și compasiunii lui Dumnezeu pentru oamenii pe care Isus i-a întâlnit, la venirea sa în lume, a fost fără îndoială curajulLui de a suporta suferința și moartea. Dincolo de precepte, de vindecările făcute și de înțelepciunea de care a dat dovadă, jertfa a fost pentru Isus măsura dragostei sale. Astăzi, diferența dintre ceea ce se cade și ce nu se cade pare să se fi pierdut, senzaționalul absurd devenind între timp „virtutea” esențială. Ne este, pur și simplu, mai comod să trăim în minciună. Anul pandemiei ne-a demonstrat, însă, suficient că ținuta omului de caracter nu poate să ajungă la țintă, adică în inimile noastre, fără încercări și greutăți pe care viața le presară înainte. Revin la experiența mea din spital din timpul contagierii. Oare chiar trebuie să vedem moartea ca să înțelegem cinstea și bunul simț? Oricând putem pleca din lume, dacă un cheag pornește pe vasele de sânge. Faptul de a fi cunoscut cum personalul medical își trăiește zilnic vocația, mi-a întărit speranța și m-a făcut mai atent față de lepădarea de sine, față de măsura lucrurilor, de jena în a mai da sfaturi cu lejeritate celor încercați moral. Suferința ascunde, într-adevăr, o taină pe care, din păcate, cu cele mai bune intenții o putem călca în picioare. Atunci să nu tăcem, oare, mai mult, să nu plângem cu cel care suferă, să nu ne abținem de la cuvinte ieftine, pe care nu le putem rosti, decât impietând asupra rănilor celuilalt?

Care este atunci mesajul Betleemului? Pentru a ne smulge din minciună, avem nevoie în mod constant de o neliniște sufletească permisă de Dumnezeu spre binele nostru. E școala credinței pe care o propune Isus. Tocmai de aceea, încercarea acestui an dureros devine măsura celui mai incert și nesigur viitor. Invitați să ne revedem pătimirile, nu-l descoperim lângă noi doar pe Dumnezeu și dreptatea Lui, ci și pe semenii noștri. O dreptate complexă care inspiră altfel de fapte, în spiritul unui dialog real cu viața și cu ceva vag pe care vom putea, mai târziu, să-l numim Providență. Când lucrurile vieții nu mai depind de noi, de destoinicie sau abilitate, necazurile ne oferă, cred, șansa să regăsim omenia și, implicit, viitorul. Binele – nu Răul! – merită să ne găsească atunci întotdeauna pregătiți.

NOTE___________

1 .Jean-Marie Lustiger, Les choix de Dieu (Alegerile lui Dumnezeu), Editions de Fallois, p. 292.

2. Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Polirom, p. 235.

3. Joseph Ratzinger în dialog cu Peter Seewald, Dumnezeu și lumea. A crede și a trăi în epoca noastră, Sapientia, p. 390.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Mesajul este fara indoiala unul atasat notiunii de bine , de speranta intr-o viata viitoare (chiar daca ea nu poate exista in forma cunoscuta noua ca si OM), Un mesaj aparut o data cu sarbatorile crestine ,dar care ne spune printre altele cum scoala este inchisa (sunt inchise doar cladirile unde pina mai ieri se producea invatamintul , azi scolile sunt deschise online si poate ca este mai bine asa ) , cum o viata dupa moarte ar fi posibila , cum Isus este nascut din femeie (dar din femeie fecioara cu harul domnului pogorit asupra sa ), cum reprezentarea dumnezeiasca si existenta Fiului Omului este parte a fintei intregii natii, dar fara asumare povestii ,ce tine treaza nasterea si moartea domnului nostru ISUS , nimic nu poate fi implinit . Putem oare insa noi toti sa ne asumam si povestea in intregime ?

  2. Un microeseu de zile mari ! ”Cu discreție, pe străzile pribegiei, Dumnezeu se face astfel părtaș soartei noastre,”
    Mulțumesc, părinte MIHAI FRĂȚILĂ .

  3. Fara a mentiona evrei convertiti (Lustiger, Steinhard) nu mai exista argumente?
    La Templul Coral pe vremea lui Ceausescu era plin de evrei ateisti pensionari care isi amintisera ca erau evrei.

  4. 1) Scuze pt. mesajul adresat de fapt dlui
    F : ” Dece ” . Dece … corectorul nu a observat ? 2) Pensii Speciale de aşa zişi ilegalişti, marea majoritate fiind din gaşca lui Bella Khun. Sau Kuhn.

  5. Despre religie si moralitate.
    1. Despre religie:
    E de inteles ca fara religie viata omului ar fi fost insuportabila. E foarte greu sa accepti ca existenta ta e limitata strict la durata vietii. Pentru un bolnav de cancer terminal, cel mai bun ajutor e un psiholog bun care il poate face sa-si accepte soarta. Durata de viata era in jur de 30 de ani pana prin 1850. Oamenii mureau din orice, o zgarietura, o raceala mai serioasa cu pneumonie, apendicita, virusi, bacterii, mancati si otraviti de fiarele salbatice, omorati in razboaie, invazii.
    In plus cei dragi (copiii si sotii/sotiile) puteau muri cand iti era lumea mai draga. E greu sa accepti ca ii pierzi pentru totdeauna pe cei dragi.
    La inmormantari, preotul, pastorul, etc, va mentiona intotdeauna ca fara credinta respectiva, n-ar exista “revedere” dupa moarte.
    Regii si imparatii lumii au promovat religia pentru ca le ofera un mijloc de ai multumi pe toti supusii. In orice judecata, cel care pierde e nemultumit. Religia oferea o compensatie psihologica. In plus le oferea ocazia de a comite abuzuri fara consecinte pentru ei din partea supusilor.
    Azi, lumea incepe sa nu mai aiba nevoie de religie. Deja religia incepe sa incurce. Avem teroristi religiosi, “biserici nationale” care paraziteaza si tin tari in inapoiere. Poate putem pastra partea buna a religiei in viitor, dar asta va fi posibil atat timp cat fanaticii nu vor avea nici o putere in societate.
    Cat despre cei care cred inca intr-o religie, singurul lucru care pot sa-l faca in a-si dovedi ca au dreptate, e sa aduca o dovada despre existenta divinitatii, care sa fie irefutabila si care sa fie acceptata de stiinta moderna, de toti atei si de persoanele de alta religie. Daca era posibil, ar fi facut-o deja!
    Totusi, religia in sine nu e un lucru rau atat timp cat se mentine la nivelul interior al omului, devine un lucru rau cand unii oameni, lideri politici, preoti, se folosesc de ea in scopurile lor personale.
    2. Despre moralitate:
    Moralitatea nu vine din credinta religioasa. Vine de la nevoia celor puternici de a-si proteja interesele.
    De exemplu, “sa nu furi”. Nu poti fura ceva de la cineva care nu are lucrul respectiv, ci doar de la cineva care il are. Si nu e nevoie sa furi ceva, daca deja detii acel lucru! Aceasta “porunca” morala e usor de urmat de cei puternici si bogati, ei nu au nevoie sa fure, dar nu e la fel de usor pentru cei saraci si lipsiti care au nevoie ca sa traiasca de bani, mancare, haine, si nu le au.
    Unele reguli morale din trecut, si-au pierdut importanta odata cu modernizarea si evolutia societatii. De exemplu virginitatea inainte de nunta nu mai conteaza azi, dar in trecut era o regula morala esentiala.

    • La indicatia expresa a lui Marx, s-a incercat deja abolirea proprietatii. Incercarea de a lua de la cine are a costat omenirea vreo suta de mii de morti. Cele 10 porunci sunt inca actuale, la loc de frunte asta cu furatul.
      La fel si cu libertatea religioasa. Toate regimurile comuniste i-au ucis sau inchis pe crestini, dar putine au admis oficial ca permit religia doar „la nivelul interior al omului”, ca in inchisori. Ramasesera biserici deschise si religie legala chiar si pe timpul lui Stalin. Tu te apropii de Enver Hogea.

  6. Parinte,
    cred ca ar fi potrivit de acuma sa discutam si despre acea deformare posibila a sufletului omului modern de azi, cum se poate constata deja, la cei inregimentati in …partidul USR +PLUS. (Sau – PLUS…). Ma refer la cei care au refuzat sa jure credinta tarii prin faptele lor viitoare, pe Bibie. Care credeti ca ar fi pe cale de consecinta a respectivului fapt, reperul lor…moral, reperul care sa le tina treaza constiinta?. Accelerarea vizibila a orientarii multora dintre tineri, spre alt gen de invataturi decat cele crestine, ii poate trasfera intr-o zona a unei „credinte” lipsita de …Dumnezeu. Pana unde oare va merge orientarea lor?. Ce vor dorii, sau urmarii ei, pentru ceilalti?. Si…ce-i de facut fata de o asemenea posibilitate, teoretica, deocamdata, in contextul faptului ca „Programul” lor politic, nu facea nici cea mai mica aluzie la o posibila (re)orientare ideologica, sau chiar dogmatica, catre traseul materialismului dialectic ?. Catre marxism…
    P.S. Intr-o pozitie adversa (teoretic vorbind) se afla insa Alianta pentru Unirea Romanilor, care pare a nu-si gasi inca o linie si o cadenta, potrivite discursului…crestin. De ce oare?.

    • Biserica trebuie sa isi ridice glasul, sa invete si sa corecteze. Episcopilor li se da carja arhiereasca ca să poată povăţui, sa ii pedepseasca pe cei plecaţi şi ii adune pe cei depărtaţi (Sf. Simeon). Nu se pot plange ca turma se risipeste, daca ei nu o strang si nu o conduc.

Dă-i un răspuns lui Graur Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Fratila
Episcop al Episcopiei Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. A studiat teologia la Roma (1991-1996) la Universităţile Urbaniana şi Gregoriana, cu bursă la Colegiului Pontifical Pio Romeno, și la Institutul Catolic din Paris. Preot din 1996, a fost vice-rector și apoi rector al Colegiului Pio Romeno de la Roma. La 20 iunie 2007, este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI la 27 octombrie 2007. Este hirotonit episcop în Catedrala “Sfânta Treime” din Blaj, la 16 decembrie 2007, iar la 4 mai 2008 este instalat solemn la Bucureşti ca episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, vicar general pentru Bucureşti şi teritoriul fostului Regat. La 8 mai 2014 este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop al noii Episcopii Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Francisc, la 29 mai 2014.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

Cât costă viața ta? Ar trebui statul să plătească despăgubiri pentru decedații de Covid?

După ce mor 4-500 de oameni pe zi în timp de pace, iar România este astăzi pe locul 10 la număr de...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro