marți, martie 19, 2024

De ce citesc norvegienii?

Nu, nu pentru că „au noaptea mai lungă”, aşa cum îmi spunea acum vreo câţiva ani un editor specializat – pare-se – în umor involuntar. Nici pentru că au de vreo zece ori mai multe librării la milionul de locuitori decât noi. Şi nici pentru că e monarhie şi nu face parte din UE.

Citesc pentru că au cărţi de când sunt copii. Părinţii norvegienilor născuţi după intrarea noastră în UE nu dau buluc la cărţi de 1 euro (sau de 0,50 euro) decât dacă e vorba de cine ştie ce cărticică de 10×10 cm, care chiar atât face. Are desene dedicate, nu cumpărate de pe vreun portal de profil şi îndesate în pagină indiferent de categorie, scop, valoare artistică sau potenţial educaţional. Cărţile pentru copii care costă 16 euro se vând cu 16 euro. Bineînţeles că există. Sunt cărţi pe care cel mic nu le aruncă într-un colţ după o jumătate de oră, ci le studiază luni sau ani şi le ţine minte toată viaţa. Îl formează… La şcoală „doamna” nu e un fost instalator văr al primarului şi membru de partid – care întâmplător are şi o firmă, care din pură întâmplare a construit gardul şcolii şi veceul din curte, inutilizabil.

În ghiozdan elevul nu cară maculatură colorată cumpărată de stat la preţuri de nimic (şi produsă, bineînţeles, tot cu preţuri de nimic – suntem într-o economie de piaţă!) şi nici tablete dăruite de guvern pentru a putea folosi varianta digitală a manualului, care e şi ea tot o maculatură, sau o variantă de maculatură, pentru că are aceeaşi valoare culturală ca maculatura tipărită. Şi care variantă e făcută de firma (sau firmele) unor tovarăşi ai celor aflaţi la guvernare.

Când mai creşte, norvegianul ăla mic nu rămâne cu un portofoliu literar alcătuit doar din Cenuşăreasa şi Jurnalul unui puşti plus două, trei accidente pure. Profesorii nu-i bagă pe gât analiza frazei (pe care până la sfârşitul liceului o s-o uite cu desăvârşire) şi comentarii literare (care-l vor face să nu-şi mai dorească vreodată să deschidă o carte de literatură), nu-l pun să înveţe pe dinafară capitalele statelor lumii şi nici să spună ca papagalul care dintre bazinele Ruhr sau Donbas e mai tare la producţia de cărbune.

La istorie ascultă poveşti fascinante despre Harald (nu ăsta de-acuma, ci ăla din secolul IX) şi vikingi (sau invers), nu citesc (dacă le trece lehamitea) paragrafe de genul ăsta:

„În acest scop, el [Constantin cel Mare] construieşte un mare pod peste Dunăre. El se întindea între cetăţile antice Oescus (pe malul drept) şi Sucidava (pe malul stâng). Foarte mulţi arheologi români, preocupaţi de această construcţie, fac cercetări arheologice aici prin activitatea lor ei au reuşit să descopere tehnica de construcţie şi să afle dimensiunile elementelor componente.”

(Observaţi savoarea anacolutului, piruetele stilistice cu veleităţi literare şi puseurile patriotard-nostalgice de sorginte comunistă.)

Bietul elev român lucruri de genul ăsta citeşte – schimbând ce e de schimbat – şi la Limba română (care nu se mai numeşte aşa, ci „Comunicare în limba română”, pentru că acum nu mai contează disciplinele, ci comunicarea; probabil ăsta e motivul pentru care trei sferturi dintre absolvenţii noştri de liceu sunt agramaţi şi au o logică gângavă), şi la Geografie, şi la Chimie, şi la Fizică ş.a.m.d.

Dacă ar fi avut un sistem educaţional ca al nostru şi cărţi ca cele pe care le găsim noi azi la supermarket (că librăriile sunt pe cale de dispariţie, iar bibliotecile au devenit un soi de complexe muzeale), norvegienii n-ar fi fost acolo unde sunt azi, nici economic, nici cultural. Ar fi semănat foarte mult cu noi, iar oraşele lor ar fi arătat la fel ca ale noastre.

Când vine vorba de educaţie, puteam reprezenta un foarte interesant obiect de studiu pentru Occidentul continental. Suntem într-o pură şi prelungită „stare de natură”. Avem o organizare tribală centralizată (scuzaţi oximoronul) vicioasă. Vicioasă nu pentru că funcţionează aşa cum funcţionează, ci pentru că nu-şi serveşte cum trebuie nici măcar propriile scopuri! În loc să constituie un mecanism parazitar care mimează o funcţie esenţială în corpul nostru social (aşa cum se întâmplă şi cu alte sisteme esenţiale pentru viaţa socială), sistemul educaţional din România un mecanism parazitar care nu e în stare să mimeze nimic. Nici măcar nu se poate adapta la mediu întru propăşirea membrilor activi.

Pentru cine spune că avem mai mulţi olimpici internaţionali care au adus medalii la mate şi fizică am două întrebări. Unde sunt olimpicii care au adus medaliile de acum 10 ani? Câţi sunt, în masa amorfă şi subculturalizată de aproximativ 200 000 de cetăţeni per contingent? Dacă răspunsurile înfăţişează un peisaj de staţie orbitală zonală specializată în cine ştie ce tehnologii avansate în care lucrează 3-5% dintre locuitorii României, cot la cot cu alţi specialişti de prin lume, înseamnă că m-am înşelat. Dar mi-e greu să cred asta, pentru că ar însemna să avem – cel puţin în marile oraşe cu mediu universitar cât de cât acceptabil – câteva zeci de mii de indivizi bine educaţi, care cercetează chestii complicate, propun tehnologii şi sunt recompensaţi ca atare. Lor ar trebui să li se adauge de vreo două ori mai mulţi specialişti care să pună în practică ideile şi descoperirile primilor, producând bunuri (eventual şi pentru export). Pe toţi aceştia ar trebui să-i deservească vreo două, trei milioane de cetăţeni care lucrează şi ştiu foarte bine ce şi de ce fac, consumând bunurile pe care le produc alţi cetăţeni (de la produse agricole până la hârtie), număraţi tot cu milioanele. Toate astea ar trebui să se întâmple cu ajutorul unui aparat de stat care să ofere servicii publice cât mai bune, cu ajutorul unor angajaţi număraţi şi ei cu milioanele. Bineînţeles, nu trebuie să fii specialist ca să-ţi dai seama că orice asemănare între acest tablou şi realitate este pur întâmplătoare.

Să revenim la întrebarea din titlu.

Norvegienii citesc pentru că au cărţi. Începând de la cele pentru copii (foarte cunoscute şi în afara ţării, datorită promovării făcute de institutele lor culturale), şi tineri, continuând cu manualele şi cărţile de autoperfecţionare, trecând prin beletristică şi ajungând până la literatura academică. Pentru orice domeniu au o ofertă bogată, în care partea leului o au scriitorii norvegieni. Guvernul cumpără şi distribuie în biblioteci şi centre culturale câte 1 000 (o mie) de exemplare din fiecare carte (cu excepţia celor pentru copii) publicată de un scriitor norvegian. NORLA (instituţie care stipendiază traducerile din norvegiană în orice limbă străină) finanţează anual publicarea a câteva zeci de titluri – ficţiune şi non-ficţiune, de la carte pentru copii la carte academică – în ţări cu o cultură scrisă greu de egalat, cum ar fi Germania şi Rusia.

Pentru că au fost atraşi spre carte, cu programe inteligente şi cărţi bune, iar cei mai mulţi s-au dus la şcoală cu plăcere (sau măcar fără groază sau lehamite). Iar cei care au abandonat şcoala (şi există exemple celebre: campionul mondial de şah Magnus Carlsen şi scriitorul Ingvar Ambjornsen; de altfel, peste 25% dintre adolescenţii norvegieni abandonează studiile în ultimii ani de liceu) şi-au continuat educaţia pe cont propriu, în principal cu ajutorul cărţilor.

Pentru că au înţeles că oamenii care citesc trăiesc mai bine. Că educaţia stă în puterile fiecăruia şi că locuirea într-un popor educat te fereşte de viaţa „solitară, săracă, urâtă, brutală şi scurtă” cu care-şi ameninţa Thomas Hobbes contemporanii acum aproape patru secole.

În orice statistică privitoare la cheltuielile pentru educaţie şi la banii cheltuiţi pentru cărţi într-un an pe cap de locuitor Norvegia intră în top 3. Nu ştiu pe ce loc se află România, dar pot să estimez că banii daţi pe cărţi de un cetăţean român sunt de vreo 100-150 de ori mai puţini decât cei pe care îi dă un cetăţean norvegian (sau german, sau rus, elveţian, ceh, olandez etc.). Şi acum gândiţi-vă că dacă un guvernant întreg la minte şi-ar propune să dubleze cheltuielile astea în fiecare an, preţ de un mandat, prăpastia asta ar deveni un şanţ. Abia atunci am ajunge în şanţ… Dar cred că în şanţ se trăieşte mai bine decât pe fundul prăpastiei.

Distribuie acest articol

65 COMENTARII

  1. Sincere multumiri pentru tema adusa in discutie si felicitari pentru calitatea si incisivitatea mesajului.

    Mi-as dori ca articolul dvs sa stimuleze o campanie nationala pentru renasterea lecturii ca mijloc simplu si „democratic” de dezvoltare umana, la nivel individual, si ca generator de dezvoltare la nivelul societatii in ansamblu.

    Si poate ca in, cele din urma, o astfel de campanie ar forta si clasa politica sa se angajeze intr-un „proiect national” de a carei lipsa altminteri se plange. Mai mult, un astfel de proiect unificator ar putea mobiliza cu adevarat si intelectualii acestei tari, altfel iuti la manie si degrab’ varsatori de sange cand este vorba de chelfaneli politice.

    Si daca tot am ajuns la cronicari, sa ne reamintim ce ei stiau si noi parem a uita: nu este alta mai frumoasa si mai cu folos zabava decat cetitul cartilor.

    Lectura este o forma de energie regenerabila pentru ca este cea mai directa si mai eficace forma de identificare si punere in valoare a resurselor latente interne care exista in fiecare individ.

    A tolera in continuarea transformarea individului intr-un simplu recipient de mesaje telemediatice si tabloide inseamna transformarea sa in pubela a deseurilor de „comunicare” care nu servesc decat celor care le produc.

    • Mulțumesc, sunt foarte corecte observațiile dumneavoastră. Mi-aș dori să pot contribui cu idei la o astfel de campanie. Am văzut astfel de campanii în țări estice și mai puțin estice, am văzut librării și târguri de carte din multe țări europene și cred că am destule idei de împărtășit. Problema e că cine are banii și capacitatea de decizie are întotdeauna alte priorități.

      • ” Problema e că cine are banii și capacitatea de decizie are întotdeauna alte priorități.”

        Gresit. Nu mai asteptati sa faca statul. Fiecare isi poate face publicitate cartilor, isi poate imprumuta cartile. In alte țări oamenii isi scot la poarta cartile pe care vor sa le imprumute. Se numeste „Take a book, leave a book”. Si pentru ca suntem in era internetului, se poate face si un site in care oamenii isi pot pune cartile la dispozitia celorlalti. Se poate chiar sa si scanam cartile si pune la dispozitie in format electronic, mai ales cand e vorba de carti rare si valoroase.

        Dar nu trebuie sa mai asteptam sa faca statul.

  2. In urma cu 22 de ani, pentru ca am fost format sa pretuiesc cartea, am emigrat si am luat in bejenie vreo cinci sute de carti. Au numai valoare sentimentala pentru ca practic nu mi-au folosit. Cele profesionale au valoare zero (informatia medicala si tehnica se reinoieste cam la sapte ani). Nu spun ca nu s-au adaugat carti la mica mea biblioteca dar biblioteca publica cu ultimele editii in materie profesionala reprezinta baza. Acolo trebuie investit la valoarea de virf. Aceste carti nu le gasesti pe internet si nu au substitut.

  3. Romania are mari probleme de management social, politic, economic, e o evidenta, o carare batuta deja.
    Nu suntem singura tara din regiune sau din Europa in aceasta situatie, vezi criza morala, economica si falimentul la propriu al unor tari occidentale pe care le credeam noi (gresit se pare) ceva mai bine structurate si organizate, dar la noi e mai grav pentru ca se combina cu situatia finantelor publice si mai vizibil pentru ca venim dupa decenii de comunism si „tranzitie” brutala la capitalism.

    Problemele de management nu se pot rezolva altfel decat printr-o chestionare continua, o adaptare permanenta, o atentie la ceea ce reusesc altii, o aplicare mai riguroasa a legii.

    Problemele societale create de tranzitia la capitalism nu se vor rezolva prea curand pentru ca apartin unui teren nou, nu exista societati europene care sa fi trecut rapid de la comunism la capitalism si sa fi reusit totul fara probleme, au exact aceleasi dificultati ca noi si difera doar magnitudinea acestora, atat.

    Problemele de finante publice sunt pe cale de a fi tinute sub control prin interventia UE, a FMI, a DNA-ului. Mai e destul de facut, dar e mult mai bine decat acum 10 ani si inevitabil va fi mai bine pentru ca de anul asta bugetele sunt preverificate obligatoriu de Comisia UE.

    Parghii sa crestem rapid resursele publice alocate achizitiei de carti (cum face guvernul norvegian) nu prea avem, sunt cifre concrete de care ne lovim si de care ar fi de bun simt sa tinem cont in comparatii Romanii vs. alte state europene:

    salariu mediu net Norvegia: 3.500 euro/luna
    salariu mediu net Franta: 2.128 euro/luna
    salariul mediu net Romania: 375 euro/luna

    PIB-ul Norvegiei pe cap de locuitor e cel mai mare din Europa, dublu fata de Elvetia care deja e o tara foarte bogata. Nu trebuie uitat ca Norvegia are atatia bani din petrol ca nici nu mai reuseste sa ii cheltuie imediat si e singura tara din Europa care depune anual miliarde intr-un fond pentru viitor, sunt vreo 300 de miliarde acolo.

    O comparatie cu Romania e nepotrivita, ar fi nepotrivita chiar si cu Franta, acolo anul asta breasla librarilor se plangea ca e al doilea an consecutiv cand francezii cheltuie mai putin pe carti si mai mult pe..caini !

    Si nu e o diferenta de 1:150 la banii cheltuiti pe carti, e una de 1:33 (2,5 euro/locuitor in Romania fata de 83 euro/locuitor in Franta, in 2013; nu am tinut cont de faptul ca multe carti sunt mai ieftine in Romania, ceea ce face ca numarul de carti cumparate de un roman sa fie si mai apropiat de cele cumparate de un francez !), exagerarea risca sa arunce o umbra de derizoriu asupra argumentelor.

    Totusi, ce ar putea face Romania? Cu ce resurse si cu ce viziune strategica?

    Sa fie mult mai activa si creativa in politica publica de educatie, sa se adapteze la realitatea demografica si sociala, sa ofere sanse de reusita educationala si celor care nu fac fata nivelului mediu, sa mentina anumite standarde de control la examene, sa fie mai exigenta cu recrutarea si pregatirea corpului profesoral, sa combata coruptia si pervertirea sistemului (o minoritate de elevi e privilegiata) la care duc „pregatirile” cu profesori, o piata neimpozitata de 400 milioane euro/an, sa promoveze prin campanii nationale de publicitate cartea tiparita sau digitala, cu accent pe mediul scolar si universitar.

    Sa creeze un fond national de carte digitala la care sa poata accede gratuit orice elev pe baza numarului sau matricol, nu e complicat si nu e nevoie de sume imense. Elevii, cautand carti pentru scoala, ar putea gasi macar din intamplare si alte carti „interesante” care le-ar trezi poate dorinta de a citi mai mult.

    Sa aiba programe nationale pentru a-i ajuta concret si substantial pe acei olimpici care parasesc tara pentru ca nu sunt sustinuti suficient aici. Pentru ca acele zeci de mii de supradotati printre tinerii Romaniei pot trage dupa ei intreaga societate daca li se ofera conditii pe masura.

    Iar ideea de a cumpara exemplare (nu chiar 1.000, dar macar 3-4 pentru fiecare biblioteca publica din Romania) dintre cartile publicate de autori romani din toate timpurile mi se pare una foarte utila, nu stiu daca se practica deja, ar fi de dorit. Intrebati-l public pe dl Kelemen Hunor ce planuri are in domeniu, pe ministrul Educatiei, pe primul ministru. Ei sunt ordonatori de credit si oameni cu mana pe stampila, destinul cartii in Romania depinde din pacate si de acesti politicieni.

    • Nu știu cât de relevantă e comparația cu Franța, pentru că e o piață atipică. Nu am nici date statistice. În România este în mod limpede vorba de o greșeală.
      Dar cred că nu despre asta trebuie să vorbim, ci despre inițiative. Văd că idei sunt… face cineva ceva?!

  4. Problema institutiilor din Ro este politizarea. Ar trebui ca in educatie, sanatate, adminstratia financiara si altele sa nu fie permisa activitatea politica de nici un fel. Cine vrea sa lucreze in aceste domenii sa nu aiba voie sa faca din niciun partid sau formatiune politica si sa nu aiba voie sa participe la activitatile acestora si nici sa candideze la vreun fel de alegeri. Vor sa desfasoare activitatipolitice sa plece in alte domenii de activitate. Acum toti acestia se ocupa mai mult de satsfacerea cerintelor politice de cele profesionale si pentru ca promovarile depind in mare masura de politica. Chiar administratia locala si centrala ar trebui sa se supuna acelorasi reguli cu exceptia functiilor alese (primari ……). Sistemul acesta in care educatorii (de orice nivel) au pe linga activitati educative si unele politice (chiar au functii politice) face ca activtatea educativa sa fie lasata pe ultimul loc. Cred ca cei din armata si justitie se supun unor asemenea reguli si daca acolo se poate ar trebui sa se poata si in celelalte domenii mentinate.

    • @un_batrin. extraordinara idee, domnule. Indrăznesc să o completez cu propunerea ca şi alte activităţi strategice să fie depolitizate*. De pildă, agricultura. Fermierilor să le fie interzis să facă parte din vreun partid, să participe la alegeri şi in general să se implice in orice fel de activitate publică ce nu are legătură cu munca pământului. La fel in industrie. Muncitorii şi patronii nu au ce căuta in funcţii publice! La fel in cultură, ştiinţe, arte. Librarii, doctorii, inginerii, arhitecţii, avocaţii…aşijderea! Ce să caute un avocat in Parlament? Să profite de educaţia sa pentru a corupe politicienii profesionişti neprihăniţi prin definiţie? Afară cu avocaţii din politică! Statul să dea o lege prin care doar absolvenţii de studii politice să aibă voie să intre in politică, să facă partide şi să candideze pentru demnităţi. Şi tot ei să stabilească categoriile de cetăţeni cărora le este permis votul. Păi…chiar aşa…oricine poate să-şi dea cu părerea in politică? unde o să ajungem cu debandada asta?

      *se exceptează, desigur, domenii precum hidrologia, geologia, transporturile maritime şi catedrele de drept ale universităţilor de stat. istoria ne demonstrează că aceste sectoare au produs personaje eminente ale politicii şi ca atare nu putem să blocăm ascensiunea geniilor care in mod natural apar in asemenea medii.

      • E misto sa faci misto. Atunci ar fi mai constructiv ca pe vremuri cind nu puteai promova daca nu erai membru de partid. Deci mai bina sa nu aiba voie sa activeze in sectorul bugetar decit membrii de partid (obligatoriu PSD, UNPR, PPDD si mai ales PC – toate odata nu doar in unul din ele).
        Partidul e in toate!
        Tot inainte!
        Servim patria!

  5. Mentionati in articol ca profesori sunt cei ce n-au nici chemare si nici pregatire. Este clar ca Romania cheltuieste prea puțin pentru educație Ar fi simplu ca suplimentarea cheltuielilor pentru educație sa aducă o schimbare. In SUA in sistemul public din Washington DC se cheltuiesc cei mai mulți bani pe elev in comparație cu alte state cu rezultate dezastruoase. Iar librăriile sunt pe cale de dispariție cam in toată lumea si nu sunt sustinute din bani publici.
    A face aceasta pledoarie când printre primele masuri ale actualei guvernari au fost distrugerea ICR si desfiintarea postului România Cultural e bizar.
    Intr-o țara in care elevilor li se amintește zilnic ca poți reuși exemplar daca plagiezi iar majoritatea electoratului este dependenta de clasa politica si de ciubucele lor din campania electorala si de apoi care-i interesul de a educa aceasta masa de manevra pentru a gândi independent ?

    • @Nadia Ramasawmy,
      doamnă, nu ştiu ce informaţii aveţi la dispoziţie, dar, din câte ştiu eu îmi rezultă că statul român cheltuie enorm pentru educaţie şi obţine extrem de puţin. Statul investeşte in şcoli de calitate foarte slabă ce produc o rată uimitoare de analfabetism funcţional, precum şi in universităţi publice ce se găsesc in topul celor mai proaste universităţi din lume. Universităţile mediocre ce reuşesc să producă ceva specialişti in câteva domenii îşi exportă aproape automat după absolvire exemplarele cele mai performante, iar statul, adică noi -cetăţenii obligaţi să susţinem acest sistem- rămâne cu nulităţile dintre care se recrutează apoi miniştri, funcţionari, magistraţi, precum şi cu acei mediocri suficienţi, leneşi, fricoşi ce îşi ambalează neputinţa in veşmântul patriotismului. In mod normal, orice om cît de cât inteligent ar căuta permanent o cale de a evada din acest lagăr socialist guvernat de cele mai rele specimene de escroci şi bandiţi, insă aici intervine educaţia totalitaristă care inoculează din fragedă pruncie germenii stagnării şi seminţele dependenţei psihice faţă de autoritate. Prin urmare, serviciul oferit/impus de stat fiind atât de prost şi chiar dăunător, găsesc că preţul pe care trebuie să-l plătim pentru el este foarte mare. Este criminal de mare. Este jaf la drumul mare. Şi mi se pare incredibil că se găsesc intelectuali care cer imperios ca statul să fure şi mai mult de la cetăţeni pentru a produce şi mai mulţi tâmpiţi. Mă întreb…oare de câţi analfabeţi loviţi in grila bacului e nevoie pentru ca intelectualitatea să priceapă că se cheltuiesc prea mulţi bani pentru o iluzorie educaţie de stat.

      http://openbudget.ro/

      • Cheltuiel invatamint 4,224,668,000.
        Cheltuieli asigurari si asistenta sociala (fara sanatate si pensii) 25,836,354,000.
        Cam de 6 ori mai multi!
        La un buget de 213,392,254,000 invatamintul este 1,9797 % fata de 6% din PIB cit prevede legea!
        No comment.

  6. Sa citesti de ce? Imi dau seama ca va lipseste motivul. Lectura norvegionilor are mai curand de-a face cu obiceiul. Or obiceiurile pot fi practicate, dar niciodata intelese destul. In orice caz nu poate fi vorba pur si simplu de viata mai buna (lectura e expresia mai curand a acestei vieti mai bune, nu invers). E naiv sa presupui asa ceva. Literatura e plina de indivizi cultivati si spirituali dar neimpacati, bovarici sau catastrofali, de la Faust, Werter, Julien, Raskolnikov, Oneghin pana la, nu stiu, Harry din Lupul de stepa, tipul din Geniul Pustiu, tipul din Omul invizibil, Boris din Whatever works (ca sa va livrez ceva si din scepticismul recent), ca sa nu mai spun nimic de autori ca Eminescu sau Caragiale, adevarate monumente de tristete, idignare sau sarcasm, sau de toate aceste culturi ale vocatiei si ale geniului, cum sunt culturile europene –adevarate capcane ptr o multime de naivi care se lasa fascinati de spiritul asta faustic. Nu fac elogiul ignorantei, se ne intelegem, ci mai curand al lecturii dictate de problemele pe care le ai sau ar trebui sa le ai.
    Bun, va plac norvegienii si sistemul lor de educatie. Nu uitati va rog sa luati in calcul data viitoare spiritul protestant de fond, care cred ca descrie aproape toata jumatatea de N a Europei si care a dus la individualism, la self-realization sau self-sufficiency si la ce vedeti dvs acolo acum. Nu toata lumea se grabeste sa aprecieze lucrurile astea. Lectura singura in mod clar nu-i salveaza pe norvegienii dvs, s-ar putea de fapt sa actioneze destul de des pe dos; in orice caz indivizii astia faustici au multe probleme –sunt studii de psihiatrie care mi se pare ca indica altceva (va recomand lectura lui Robert Tucker asupra psihiatrei Karen Horney si a ei ‘neurotic personality’ din The Philosophy and Myth in Karl Marx).
    Toate cele bune

    • Haha…am mai auzit asta, mai ales din gurile fundamentalistilor profunzi esto-ortodocsi. Nordicii e de rau, nene…depresati si betivi. Ortodocsii singurii care stiu ce este fericirea adevarata. Si poate ca asa o fi, nu zic nu. doar ca ortodocsii care cunosc „fericirea adevarata” a lor sunt infinit mai putini decat „betivii superficiali auto-suficienti” nordici care cunosc o fericire similara, doar ca in cutumele lor.
      Daca si nordicii sunt auto-suficienti, ce sa mai zicem de romanasii care „le stie pe toate”, ei sunt experti in orice, fara nici o tagada. Ca s anu mai vorbim si de dedesubturile pe care doar esticii astia le cunosc in amanunt, de la rotocoalele sionului si pana la bilderbergi si organisme modificate genetic. La gazele de sist dau lectii companiilor de profil iar la alimentatie sanatoasa si ne-sanatoasa sunt doctori docenti.
      Rezultatul acestei „ne-self-suficiente”??? Pai, lumile pe care le vedem astazi in Nordul europei si in Estul Europei si Rusia profunda. Mai mult nici nu trebuieste cautat in cartulii, nu-i asa?

      • „Românaşii care le ştie pe toate” au şi ei motivele lor.

        De fapt, dacă urmăreşti orice dialog de la noi în ultimii ani având ca subiect nordicii, românaşii până la un punct o ţin cu limitarea proprietăţii, confiscarea proprietăţii, impozite gândite special ca să nu poată fi plătite şi să descurajeze proprietatea, până în punctul ăsta îi linguşesc într-un mod caraghios pe nordici şi îi dau ca exemplu de socialism şi comunism cu faţă umană în care cocalarii nu au Q7, nici X5, nici A8 şi nici alte rebusuri cu 4 roţi.

        Din punctul acela, se inversează situaţia, românaşul începe să îi porcăie pe nordici în fel şi chip fiindcă sunt printre cele mai puţin religioase şi mai neduse la biserică dintre toate popoarele, ceea ce la noi e inacceptabil şi în unele judeţe mai nord-estice te poate face să fii linşat.

        S-ar putea trage concluzia că pronunţi cuvântul cheie „Norvegia” sau „Danemarca” şi îi provoci românaşului un acces de schizofrenie.

      • A asculta ortodocsii militanti criticind valorile si realizarile protestante este similar cu a vedea o maimutica surda criticind muzica lui Bach, ca inferioara, rationalista si mercantila.

        Ideea ca protestantii vor fi fiind mai prosperi dar noi romanii ne scaldam in binecuvintarile unei „spiritualitati” superioare este una dintre cele mai ridicole manipulari post-kaghebiste venind dinspre centrul „binefacerii” ortodoxe, Putinista Maica Rusie – sora buna a egal de „spiritualelor” Coreea de Nord si Iran.

        Propaganda de tip kaghebisto-fascisto-ortodox este cel putin la fel de dezgustatoare precum cea de tip neonazist. Putintica democratie pe care o mai avem trebuie aparata de cirtitele ortodox-moscovite – vedeti vizita recenta a lui Alexandr Dughin, care isi activeaza agentii „sleeper” din b.o.r.

        • Alexandr Dughin: ” Daca Noua Dreapta europeana ne alege pe noi, inseamna ca alege elementul barbar, si deci trebuie sa adopte metodele noastre de actiune. Trebuie sa organizeze atacuri, sa se ocupe de sabotaje, incendieri, sa arunce in aer poduri. Anti-globalismul adevarat este distrugere si teroare. Trebuie sa creezi gherila. Daca esti impotriva Noii Ordini Mondiale, atunci ia un cutit si pune-ti o masca, iesi din casa in fiecare noapte si omoara macar un iancheu.”

          …Oare cum a fost când au dat foc la Biblioteca Centrală Universitară pe vremea Loviluţiei?

    • „Cele mai fericite tari din lume sunt in nordul Europei, potrivit clasamentului „World Happiness Report 2013”, publicat de „Earth Institute” din cadrul Universitatii Columbia (New York, SUA):

      1. Danemarca
      2. Norvegia
      3. Elvetia
      4. Olanda
      5. Suedia

      17. SUA

      90. Romania

      http://tinyurl.com/nhxy9fh

      • Pai, v-as putea arata si eu texte in contrapartida despre sinucidere si afectiuni psiho-patologice accentuate mai curand in culturile protestante (sau in partea mai dezvoltata sau unde se citeste mai mult a Europei) decat catolice (partea mai putin dezvoltata sau unde se citeste probabil mai putin, in Sud), judecand dupa cum puneti problema. Ce spuneti despre tratatul lui Durkheim despre sinucidere?
        Nu mai insiste, repetati greseala dlui Zaicu de a trage niste concluzii de ordin calitativ pornind de la o serie de rezultate sau observatii de ordin cantitativ (altminteri deloc explicite ptr ele).
        Toate cele bune

    • „lectura e expresia mai curand a acestei vieti mai bune, nu invers”

      pe termen lung, cealalta relatie s-ar putea sa fie mai importanta. as vrea sa va dau doua exemple:

      1. lumea araba, criticata constant in „the economist” pentru lipsa cartilor si obiceiului de a citi:

      http://www.economist.com/node/1213392
      ” The report comments sadly on the severe shortage of new writing, and, for instance, the decline in the film industry. Nor are foreign books much translated: in the 1,000 years since the reign of the Caliph Mamoun, say the authors, the Arabs have translated as many books as Spain translates in one year. ”

      2. Japonia in perioada Edo – obiceiul cititului cartilor in randul oamenilor obisnuiti exista inca din secolul 17, cu biblioteci ambulante cu sute de titluri care ajungeau pana prin satele indepartate (inclusiv destule titluri „pentru adulti”:D). se estimeaza ca la inceputul secolului 19, gradul de alfabetizare al Japoniei pe ansamblu era mai mare decat al Londrei (The Making of Modern Japan, Marius Jubin)

      pornind de la aceste doua exemple extreme si facand abstractie de Norvegia, mi-e greu sa cred ca obiceiul cititului cartilor este, la modul general, doar o consecinta a bunastarii. bunastare, pace si timp liber au destule state mentionate mai sus.

      cred ca cititul cartilor e important pentru ca modul in care societatea functioneaza este influentat de modul in care o intelegem si ne reprezentam mecanismele ei. exemple despre cum isi reprezinta lumea oameni care nu citesc sunt destule, inclusiv la noi. eu unul nu cred in ideea de om simplu care, fara prea multa scoala, creste in spiritul adevaratelor valori etc . doar la nivel de comunicare orala nu se poate face mare lucru. nu pot fi transmise decat banalitati, ca la televizor. asta nu inseamna ca toti cei care citesc carti sunt mai castigati, indiferent ce citesc, dar la modul foarte general, cei care citesc carti sunt preferabili celor care citesc ziarul, iar cei care citesc ziarul sunt preferabili celor care nu citesc deloc :)

      • Nu stiu daca cei de la The Economist le inteleg ei pe toate, dar ptr ca iubiti lectura, am un singur raaspuns ptr dvs, M. Oakeshott, Rationalismul in politica. Imi e clar ca nu o cunoasteti. S-ar putea sa va revizuiti parerea despre mulsumanii dvs, dupa lectura asta
        Toate cele bune

        • intr-adevar nu am citit eseul de care vorbiti, dar mi-au cazut in mana alte critici ale rationalismului in politica in decursul timpului. (s-ar putea sa va placa asta http://en.wikipedia.org/wiki/The_Dignity_of_the_Nation – varianta si mai „estica” a anti-multe chestii).

          dar daca asa stau lucrurile, trebuie sa observ ca argumentul dvs din primul comentariu e suspect de „rationalist”. spuneti ca literatura e plina de personaje cu probleme. pe urma multi cititori sunt naivi. rezulta logic ca acei citiori risca sa devina asemenea personajelor cu pricina daca citesc astfel de carti. chiar asa sa fie? :D eu ma asteptam sa ne spuneti cat de greu de intuit sunt efectele lecturii asupra cititorului.

          si inca un lucru. in ce mod credeti ca imi voi schimba parerea despre arabii „mei”? voi ajunge sa cred ca e un lucru bun faptul ca nu traduc carti si nu citesc?

          • ‘rationalist’ in sensul in care e Oakeshott, da :)
            nu m-as grabi sa vad o mare probl in faptul ca nu ne traduc cartile, ar trebui sa presupun, urmandu-va logica, ca a citi, eventual traduceri occidentale, e totuna cu a fi fericit sau a gasi raspunsurile la probl vietii (vedeti ca asta e sugestia dlui Zaicu; as putea specula ca domnia sa nu l-a citit pe Faust niciodata pana la capat, eventual n-a inteles nimic din el)
            Pe scurt, ramane acelasi raspuns: Oakeshott.
            Ptr ca pasiunea dvs ptr carti e atat de mare, va mai livrez alte doua nume: Stuart Hampshire (un tip ceva mai sofisticat, dar pe aceeasi linie) sau Amitai Etzioni (mai putin filosofic si plin de date sociologice -o lectura altminteri extrem de frumoasa si instructiva)
            Multumesc ptr rasp
            Toate cele bune

            • asa deci. lucrile sunt prea complexe, subtile si profunde pentru ratiune, dar doar acolo unde concluziile nu va convin. in rest e simplu si logic. ce chestie, domnule.

              discutia insa trebuie sa se incheie datorita afirmatiilor pe care le faceti la adresa domnului Zaicu. dansul v-a raspuns decent. dvs dati dovada de aroganta de 2 lei. cei care se lauda singuri cu vezi doamne cat de mult au citit si au inteles ei in comparatie cu x sau y sunt tot un fel de manelisti. obiectul muncii difera intamplator, dar esenta e aceeasi – valoarea mea, valoarea mea, nu o are nimenea. venind de la o persoana care se tot da al naibii de citita, profunda si de spirituala it’s nauseating. asa ca pana aici a fost.

            • Ati incurcat borcanele: eu sunt the bad guy in povestea asta, dvs sunteti celalalt. Vorbesc de carti, se intelege
              Altminteri procedati cam infantil sau probabil va credeti la teatru, daca ati ales sa va suparati din cauza dlui Zaicu (pesemne ca nu ati fost destul de atent cu domnia sa, nu-i destul sa nu fii magar pe lumea asta). Cealalta suparare nu v-o inteleg nici sa ma picati cu ceara. As fi pariat dimpotriva ca veti sari intr-un picior de bucurie daca va vorbi de carti. Asta ma face nu stiu de ce cam suspicios in ce priveste adevarata relatie cu cartile. Va place am impresia mai mult sa faceti caz de ea decat sa citi.
              Dar noi sa fim sanatosi
              Toate cele bune
              :)

    • 1. Faptul că declarați „Nu fac un elogiu al ignoranței” nu anulează declarațiile anterioare, care tocmai asta constituie.
      2. Nu-mi plac norvegienii, deși apreciez foarte mult câțiva scriitori de-ai lor. Problema e că nu-mi place ce se întâmplă la noi…

      • Nu va plac norvegienii, dar va plac. Nu vad de ce ar trebui sa ni-i serviti ca exemplu altminteri, si atat de simplist si contrastant, cand tot ce preferati de fapt sunt doar cativa autori.
        La celalalt pct: daca logica mea vi se pare ca are probleme, este ptr ca dvs sunteti confuz cand credeti ca ne puteti servi un argument despre valoarea personala a lecturii (o chestie de ordin calitativ), urmarind direct un fenomen statistic sau cultural sau sociologic (sau cantitativ). Lucrurile sunt nuantate, nu logica mea are probleme.
        Altminteri nu puteti nega caracterul neurotic sau faustic si cultura individualista de fond a acestor intreprinderi. E cam blunt sa-mi spuneti ca fac elogiul ignorantei cand va atrag atentia asupra lor. Argumentul meu e bun.

        • Este din pacate tipic pentru homo ortodoxus sa se impauneze cu o superioritate iluzorie, rotind crucea deasupra capului sau tare cu aceeasi postura de cimpanzeu „alpha male” de la inceputul filmului „Odiseea spatiala 2001”. Pentru homo ortodoxus ignoramus, crucea este o arma, o arma a intolerantei, a prostiei, a primitivismului de nevindecat, nimic mai mult.

          Ortodoxia nu este o spiritualitate, este o patologie nevindecabila, mustind de infinite si irezolvabile veninuri. Biata babuta a lui Tutea care se duce sa se roage la biserica nu este in atit de mare pericol, ea se poate ruga si in biserica si in debara, nu face rau nimanui si mai uita si ea de necazuri cum poate. Spre deosebire de mitica – si pe fond inocenta – matusa Tzutziana, ortodoxul pseudo-informat, teologul de ocazie mocneste de frustrari, invidii si are de predat „lectii” la toata lumea. Maimute explicind trufas calculus unor laureati Nobel. Daca lumea nu simte nevoia lectiilor acestor apostoli ai Urii, ei se simt indreptatiti sa-si impinga otravurile pe gitul victimelor.

          Occidentul ar putea fi poate caracterizat drept neurotic, dar cu o „adincime” a analizei care nu merge mai departe de superficialitatea unui Woody Allen. Prin comparatie insa, Romania fascist-ortodoxa este pur si simplu infernul pe pamint. Nu intimplator expresia cea mai pura a ortodoxiei romanesti, legionarismul, a fost un cult desantat al Mortii si Crimei.

  7. Bolșevicii și urmașii lor nu au avut și nu au ce face cu un public țintă citit, cultivat. Lor le trebuie prostime care să aibă certitudini, nu dileme. De aia norvegienii citesc mult și românii puțin către deloc.
    Subscriu integral la conținutul articolului. Felicitări!!!!

    • Norvegia beneficiază de condiții unice, resursele imense de petrol descoperite după 1974 și prețul uriaș al petrolului pe plan mondial. Când ai 4.500 euro salariu (unul destul de obișnuit în Norvegia) și îți trebuie doar 2.500 ca să trăiești foarte bine, îți rămâne destul timp și pentru cărți. Înainte de aventura petrolului, Norvegia se descurca mai rău decât Suedia.

      Pe lângă asta, e o națiune de numai 5 milioane de oameni, e destul de ușor să-i aduci pe toți la un nivel rezonabil de educație și bunăstare. Asta s-a văzut și în cazul Sloveniei, primul dintre statele ex-yugoslave care a aderat la UE. În România, diferența între locuitorii din Dorohoi și cei din Ploiești e practic de două generații. În Norvegia nu există astfel de discrepanțe.

      Și dobânda la credite ipotecare în Norvegia: 3,6% (3,72% DAE)

      • Si Rusia are resurse de miliarde. Si Namibia. Si Zimbabwe. Ei, si? Sunt ca Norvegia? NU. De ce? Ai auzit de un cuvant numit CORUPTIE? Dar de HOTIE? Dar de EDUCATIE? Ehehe…daca avea Norvegia resursele Romaniei posibil sa fi fost de 2 ori mai bogata….

        • Educația durează minimum 3 generații ca să dea rezultate, românii nu au avut niciodată mai mult de o generație la dispoziție. Dacă una era liniștită, a doua deja era complet bulversată și micile începuturi de educație deja dispăreau.

          Mergeți să trăiți vreo 6 luni în Norvegia și după aceea veniți să ne povestiți cum e. Așa, de pe malurile Dâmboviței, e simplu să ridicăm statui norvegienilor. În primul rând, au fost la adăpost de războaie. Dacă aveau chef să se implice în vreun conflict de pe continent, se implicau. Dacă nu, nu. Astfel că la ei acasă puteau să construiască o bunăstare care să dureze acele 3 generații sau chiar mai mult. Românii nu puteau construi nimic, în cel mult 20 ani urma o invazie și se făceau toate praf.

          Nu ne plac rezultatele de azi? Da, nici mie nu-mi plac și n-aș fi dispus să mai trăiesc din nou în România. Dar am trăit destul prin alte țări ca să pot realiza că nici Norvegia nu e o opțiune. Ce trăiesc ei acolo e o ocazie cu totul specială, care nu mai durează mult. Au bani de-aruncat cu ei în câini, iar genul ăsta de chestii n-au cum să dureze.

          • Alta chestiune romaneasca (no offence) este aceasta scuza permanenta: noi am fost fost no. one DAR: si urmeaza o lista enorma de scuze. Am fost in vartejul vicisitudinilor, n-am avut timp, am fost in razboi, am fost calcati. Altii au avut adapostul pacii, linistea tutelara, tot ce-au vrut. De aceea sunt ei unde sunt.
            1. Nu vorbesc de pe malurile Dambovitei ci chiar din coasta acestei Norvegii.
            2. Scandinavii au fost in razboaie similare, doar ca la dimensiuni mult mai mari, ei fiind actori mult mai importanti decat niste tarisoare romanesti pe care le calca fiecare cum putea. Danemarca si Suedia, de pilda au fost intr-un permanent razboi…elemente de aparare gen fortificatii, castele, buncare sunt mult mai vizibile si mai numeroase pe aici decat pe la noi (prin asta traduc resurse mult mai mari „bagate” in aparare).
            3. Flota daneza a fost nimicita la un moment dat de englezi…n-a ramas barcuta la ei…iar padurile daneze erau inexistente tocmai pentru ca masacrasera totul pentru constructia acelei flote.
            4. Norvegia s-a razbelit bine cu multi, printre care nazisti in WWII…celebrele batalii de la Navrik si nu numai. Cu pierderi importante si relevante.
            5. Sa mai continui?
            NU…parerea mea este ca inapoierea in care biserica medievala a tinut populatii intregi in intuneric si ne-educare e responsabila. Sa nu dati in mine, nu sutn anti-crestin sau ceva de genul…doar ca se vede foarte clar diferenta intre protestantismul euroepi si ortodoxo-catolicism.
            Luterani, calvinisti (Scandinavia, Elvetia si Olanda/Flamandia) conduc topurile moralitatii si transparentei…ceilalti se balacaresc in mizerie si lux.

          • Aaaa…si inca ceva..:ROmania ca si Romania, poate e nesemnificativa. Dar Rusia??? Pai Rusia are resurse incomparabil mai mari (la scara populatiei si a teritoriului) decat Norvegia sau EAU). Pe ei cine i-a mai macinat prin istorie? Cele 3 generatii ar fi fost simplu de „adunat”.

  8. De ce sa citeasca romanii? Ca sa ajunga capsunari in Spania, zarzavagii in Germania sau sa aiba grija de batrani in Italia?
    Mai e valabila expresia: ai carte ai parte?
    Acum e valabila alta: ai parte daca ai pile, daca dai spaga, daca esti in partid, daca babacu a furat si pentru tine, daca duci fetite la produs, daca falsifici acte si iei terenuri, etc.
    Romanii vad si ei ce „meserii” sunt mai banoase.

    • Se putea sa nu apara si propaganda ruseasca pe aici? Omniprezentii preacuviosi morali pana in oase. Moral si putin si ponta si oprisan, ortodocsi pana in maduva, piosi si morali si teofan care merge de-a gatea cu toti penalii, moral si daniel bisnitarul sau Iustin securistul. Si pimen e moral ca stie el ce e mai bine cu gazele si oamenii. Nordicii este imporali si depravati…in ce lume buna si morala traieste rusul si romanul si in ce lume pervertita traieste norvegianul. Mai sunteti multi de astia?
      Nimic nu ma scoate mai mult din minti decat sa vorbesti despre una dintre cele mai necorupte si cinstite tipuri de societati de pe planeta – sistemul scandinav care mai este si social pe deaspupra ca fiind inferioara in vreun fel societatii de tip retard comunistoid-bolsevica romaneasca sau ruseasca.
      Pai popii aia care fac ce vor ei prin sate (fapte total reprobabile) ce sunt? Macar astia cer pe fata, vor pe fata. popa romanu te prosteste cu ce vrea el si te face pe la spate tot cum vrea el, moralul.
      Iar ca el sunt si preacinstitii enoriasi pervetiti moral pana la cea mai jhoasa speta.

  9. ” comentarii literare (care-l vor face să nu-şi mai dorească vreodată să deschidă o carte de literatură)”

    1. Un fenomen specific României anilor ’80 şi relaţiei dintre plimbătorul de catalog şi copilul sau tânărul de vârstă şcolară, fenomen mai greu de întâlnit în alte ţări europene, fie ele şi din Blocul Estic (a fost inventat în China): învăţatul pe dinafară. Antrenat încă de la grădiniţă, cu învăţatul de poezii în mod cu totul inutil.

    Cei mai apreciaţi în ultimii ani ai lui Ceaşcă erau elevii care învăţau lecţia ca robotul şi o recitau pe nerăsuflate, maca-maca-maca precum raţa când cere de mâncare, fără să înţeleagă nimic şi fără să pună întrebări. Ei luau notele cele mai bune şi de cele mai multe ori erau feriţi de curea şi băţ acasă.

    2. Cam în aceeaşi perioadă s-au întâmplat nişte fenomene la fel de ciudate:

    -un mare număr de laboratoare din şcoli, construite cu mari eforturi şi cheltuieli, au fost abandonate, încuiate tot timpul anului şcolar, nu intra nimeni, nici măcar femeia de serviciu ca să măture praful;

    -mulţi puştani care au făcut un sport la clubul pionieresc sau la baza sportivă de întreprindere au fost luaţi cu forţa de acolo de părinţi (când copilul făcea un sport, mai ales dacă nu era fotbal, băbimea din cartier îl bârfea, profesorii îl şicanau, iar părinţii erau abordaţi la serviciu şi traşi de mânecă sau li se arăta obrazul).

    3. Jucăriile-materiale-didactice, care îi permit unui puşti să înţeleagă cum funcţionează lucrurile din jurul său, dispăruseră total după 1980 şi au reapărut la mulţi ani după Loviluţie (atlasele care nu mai fuseseră reeditate din anii ’80 după 1994, machetele/modelele realiste după 1995, enciclopediile multimedia după 1997-1998 şi atunci prin contrabanda cu CDuri, seturile de construit “ceasornicăria” sau “asamblează un radio” etc după 2004).

    Pentru un comunist (tânăr atunci şi trecut de 50 de ani acum), în ciuda producţiei de ingineri pe bandă rulantă, orice încercare a unui puşti de a dobândi cunoştinţe tehnice era subversivă.

    Cum am spus mai sus, singura categorie de elevi care era apreciată era cea a tocilarilor maca-maca-maca. Dacă făceai parte dintre ei, adică erai „conştiincios / sârguincios” (ăsta era titlul de onoare. Să fii „inteligent”, „curios” etc erau defecte), plimbăreţii de catalog te tratau ca pe un nobil cu sânge albastru.

    25-30 de ani mai târziu, lucrurile sunt tot acolo…

    • Exceptional! Comentariul asta mi-a facut ziua mai frumoasa! Si enunta clar de ce nivelul de intelegere se afla la nivelul bugetului invatamantului.

  10. Nu ma pronunt cu privire la Norvegia ca n-am trait acolo dar in Danemarca, pe cind eram la facultate, fiind in sectia engleza a librariei de la facultate ma intreaba un coleg danez: „Spune-mi, tu citesti?”. Eu, crezind ca ma intreaba daca citesc in engleza, ii raspund: „Bineinteles, doar am facut engleza din clasa a doua!”, la care colegul (altfel foarte amabil si prietenos) imi raspunde: „Nu, ma refer la carti in general. Stii, eu n-am citit niciodata vreuna, doar carti tehnice.”.

    Cunosc insa un norvegian care citeste cam o carte pe saptamina, si inca din cele interesante (politica), insa e oarecum piinea lui …

    • Cornel, am avut musafiri vizitand Danemarca si iti pot spune ca pe multi dintre ei i-a impresionat (printre altele) parcurile pline de cititori de carti. Acuma, un comentariu de frate preaslavonic (chiar al meu): „Depinde si ce citesc”. Chestia asta „literatura buna” si literatura gunoi” e iarasi o chestie comunistoida intr-un fel. Cunoscand societatile scandinave destul de bine pot spune ca :
      1. cu siguranta cititul acela le foloseste la ceva (dat fiind pragmatismul local)…macar ca-si relaxeaza circumvolutiunile
      2. colegi de-ai mei danezi citesc in fiecare seara. Desi poate parea ciudat…Harry Potter sau Cohelo…dar se citeste…mai mult decat la noi, as zice.

  11. „GDP per capita in Norway in 1970 was 3284 US dollars. During 1970-2012 GDP per capita in Norway rose by 96772 US dollars (in 30.5 times) to 100056 US dollars. The average annual growth of GDP per capita in Norway was 2304.1 US dollars or 70.2%.

    GDP of Norway in 1970 was equal to 12.7 billion US dollars, ranked 29th in the world and was on par with GDP of Pakistan (13.1 billion US dollars), GDP of Romania (12.7 billion US dollars), GDP of Greece (12.5 billion US dollars).”

    In 2013 erau 3 tari cu GDP per capita peste $100.000:
    Luxembourg – $110,423
    Norway – $100,318
    Qatar – $100,260

    Romania – $8,910

    Pe scurt: in 1970, Norvegia si Romania aveau fix acelasi GDP; in 2013, GDP-ul per capita al Norvegiei e de 11,25 ori mai mare decit al Romaniei.

    Pina prin anii 1970, cind au devenit o natie de rentieri pe baza de petrol, norvegienii erau sarantocii Scandinaviei. Pescari si marinari. Acum au un stat socialist-asistential si demonstreaza omenirii uimite ca socialismul e… viabil. Atita timp cit cineva/ceva il finanteaza, desigur. Petrolul, in cazul lor, jaful tarilor ocupate si munca a milioane de sclavi (germani in primul rind) in cazul URSS. N-as vrea sa fiu printre norvegieni cind le vor seca zacamintele ori se va prabusi pretul petrolului din cine stie ce motive. Vor retrai experienta URSS din anii 1990. Pe moment, insa, au atit de multi bani incit nu sint in stare sa ii cheltuiasca.

    „Cărţile pentru copii care costă 16 euro se vând cu 16 euro.”
    „Cost of living: Norway is among the most expensive countries in the world, as reflected in the Big Mac Index and other indices.” Am fost in Norvegia acum vreo 10-15 ani. O pizza costa de 3-4 ori cit in USA. Bineinteles ca pizza nu era o exceptie, toate preturile erau la fel de umflate. Am auzit ca asa era si in Valea Jiului dupa ’89. Minerii din zona aveau salarii uriase in comparatie cu restul tarii si, fiind bani multi in zona, buticarii si circiumarii isi vindeau marfa la preturi pe care doar minerii si le puteau permite.

    E nevoie de o anumita organizare si de politici clare in Romania, zice autorul articolului. Si „Toate astea ar trebui să se întâmple cu ajutorul unui aparat de stat care să ofere servicii publice cât mai bune, cu ajutorul unor angajaţi număraţi şi ei cu milioanele.”. Ce nu zice e de unde banii cu care sa platesti milioanele astea de mint rubbers.

    Putin mai la vale se plinge ca norvegienii „au de vreo zece ori mai multe librării la milionul de locuitori decât noi” pentru ca, apoi, sa constate ca in Romania „librăriile sunt pe cale de dispariţie, iar bibliotecile au devenit un soi de complexe muzeale”. Pai, ori sint prea putine, ori sint prea multe, nu se poate si-si. Pe de alta parte, daca ne uitam la GDP vedem ca raportul de 10 la 1 la numarul de librarii seamana foarte bine cu raportul dintre banii disponibili per capita. Ce coincidenta!

    „Pentru orice domeniu au o ofertă bogată, în care partea leului o au scriitorii norvegieni. Guvernul cumpără şi distribuie în biblioteci şi centre culturale câte 1 000 (o mie) de exemplare din fiecare carte (cu excepţia celor pentru copii) publicată de un scriitor norvegian.” „În orice statistică privitoare la cheltuielile pentru educaţie şi la banii cheltuiţi pentru cărţi într-un an pe cap de locuitor Norvegia intră în top 3.” Vezi (si) GDP/capita. Ce coincidenta!

    „Nu ştiu pe ce loc se află România, dar pot să estimez că banii daţi pe cărţi de un cetăţean român sunt de vreo 100-150 de ori mai puţini decât cei pe care îi dă un cetăţean norvegian (sau german, sau rus, elveţian, ceh, olandez etc.).” Probabil in jur de 70, vezi tabelul cu GDP-ul. Ce coincidenta!

    „Şi acum gândiţi-vă că dacă un guvernant întreg la minte şi-ar propune să dubleze cheltuielile astea în fiecare an, preţ de un mandat… „ etc., zice, foarte iscusit, directorul editorial al Grupului ALL. Ma gindesc, iar concluzia e ca dv personal ati avea sanse bune sa va dublati veniturile in fiecare an. Dar de unde banii, tovarase? Ca guvernul nu produce nimica-nimicuta. Doar jefuieste si toaca banii altora.

    De un comic nebun in textul asta propagandistic de proslavire a modelului socialist norvegian e mentiunea ca, desi asa si pe dincolo, „peste 25% dintre adolescenţii norvegieni abandonează studiile în ultimii ani de liceu”. Mi-am amintit de sedintele de utc, sindicat etc. Aveau aia o vorba devenita refren: „mai avem si lipsuri, tovarasi”…

    P.S. De cind a aparut internetul mai cumpar carti (tiparite pe hirtie, ca acum 500 de ani) doar daca nu le gasesc in format electronic. Asta e directia, iar rezistenta la schimbare a celor direct afectati e pe cit de naturala pe atit de inutila.

    • Excelent comentariu. Aş adăuga o analiză in detaliu a sintagmei „cheltuielile astea” din următoarea frază:

      „Şi acum gândiţi-vă că dacă un guvernant întreg la minte şi-ar propune să dubleze cheltuielile astea în fiecare an, preţ de un mandat”

      Cheltuielile la care se referă autorul pare că sunt private, dacă este vorba de achiziţiile de carte. Este neclar cum anume ar trebui un guvernant -întreg la minte?- să dubleze cheltuielile populaţiei pe ceva ce in curând o să devină un capriciu al îndrăgostiţilor de imagine cu iz de plumb.

      Pare că sunt private, dar, la o scrutare mai atentă a intenţiilor, intuim că ar putea fi vorba de incă o anihilare a liberei dispoziţii după modelul medicamentelor sub pretextul oferirii unui nou serviciu public de către agenţiile statale. Dacă statul poate domina piaţa medicamentelor din postura de client majoritar in anumite cazuri şi unic in altele, de ce nu ar fi posibil acelaşi fenomen şi in sectorul carte şi revistă? Dacă statul poate achiziţiona in umele cetăţenilor medicamente de ce nu ar ar achiziţiona şi cărţi, inclusiv beletristica şi specialităţile, pe lângă manualele de şcoală deja intrate in domeniul public? Şi nu e vorba numai de aprovizionarea bibliotecilor -acele biserici pustii ale unei religii vetuste- ci de alimentarea gospodăriilor private cu hrana spirituală fabricată de către cele câteva edituri aliniate politicilor guvernamentale „inteligente”. Cum altfel s-ar putea dubla achiziţiile publice de carte dacă statul nu s-ar substitui persoanelor private pe o piaţa culturală ş-aşa sufocată de dirijismul guvernamental?

      Cheltuielile astea sunt amprentate de o semnificaţie superioară in raport cu cititorii ăştia puţintei şi sărăcuţi. Important nu este ca cetăţeanul cult să citească mai mult, ci să fie obligat să cumpere mai mult, chiar dacă nu are nevoie de titlurile respective, chiar dacă achiziţiile forţate nu-i sunt nicidecum destinate. Important este stocul, nu consumul. Consumul oricum e o chestie negativă, tipic capitalistă. In faţa muntelui de hîrtie junele copleşit va suferi o mutaţie culturalizantă care-i va permite asimilarea informaţiei prin simpla conştientizare a existenţei ei. Lectura şi analiza sunt futile, un moft al burgheziei academice.

      Sau poate că nu; poate că greşesc. Poate autorul a dorit să sugereze că un guvern se poate implica pe piaţa cărţii exclusiv prin vorbă bună, şi, in loc de scandaluri, să avem dialoguri culturale, să participe la emisiuni cu ştaif nu la circ, in care să mediatizeze titlurile zilei şi să impulsioneze astfel alegătorii lor să cumpere mai multe cărţi. Un guvern de intelectuali.

  12. „Muzeul Literaturii Române din Bucureşti este în pericol iminent de a fi evacuat forţat, împreună cu întreaga sa arhivă de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu şi cărţi vechi (unele mai vechi de 500 de ani), evaluate la peste 1 miliard de euro, dar a căror valoare istorică şi culturală este inestimabilă. Printre ele, manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti şi Mihai Eminescu, în numele căruia a fost creat acest muzeu, relatează Mediafax.”

    http://www.gandul.info/stiri/kelemen-hunor-critica-primaria-generala-a-capitalei-pentru-situatia-de-la-muzeul-literaturii-in-6-ani-puteai-sa-gasesti-o-solutie-12784874

    Mai este ceva de adaugat???

  13. nu va entuziasmati prea tare, socialismul o sa-i prosteasca pe norvegieni pana la final. deocamdata au bani datorita petrolului…..mai vedem noi cd ne rezerva viitorul, cand poate se va schimba balanta demografica.
    pe de alta parte, in romania, problema este ca din cauza superstitiei religioase, omul nu crede ca are vreo putere, el crede ca ce i se intampla este doar voia lui dumnezeu. in consecinta, de ce sa-si mai bata capul? insusi isus spune ca pasarile din cer nu au nici o grija, noi de ce am avea?

  14. Stimate domnule Zainea,

    Literatura norvegiană e foarte bogată in titluri. Dar, pentru ca aceste titluri sa ajungă și pe piața românească, ați fi dispus să tipăriți titluri precum: ”Maestrul Vânturilor(Bășinilor mot-a-mot)” sau ”Mica cârtiță care ar dori să știe cine s-a căcat în capul ei” ?

  15. Stimate domnule Zaicu
    Cu toată stima pentru activitatea editorială a Grupului All, materialul dvs. este mult prea subiectiv;
    1. Comparația volumului de achiziții de carte între Norvegia și România este absurdă; vă propun spre comparație volumul de achiziții de băuturi alcoolice între familia dvs. și o familie moscovită
    2. Nu comparați corect prețurile; în Norvegia o carte care costă $50, chiar atâta costă. În România o carte care costă $50 înseamnă că atât își propune editura să obțină.
    3. Nu comentați de loc modalitățile de reducere a prețului informației. Cel mai important este editarea în format electronic pe care TOȚI conducătorii de edituri o evită întrucât presupune câștiguri mai mici pentru edituri.
    4. Faptul că se cumpără mai puțină carte, nu vă face să vă puneți întrebarea dacă editați/selectați titluri și autori conform cerințelor pieții ? Nu cumva criterile selecției dvs. nu corespund necesităților?
    Altfel, cu bune urări tuturor editurilor –

  16. Ultima carte pe care am dat bani a fost matematica aplicata in economie pentru ca nu se gasea la biblioteca, cu abonamentul la biblioteca 30 lei/an am acces la cartile care imi trebuie pentru facultate + acces la diverse resurse (springerlink proquest ebsco etc) , daca nu gasesc o carte in biblioteca oricand se gaseste un „prieten” din Rusia care imi da voie sa ii accesez calculatorul pentru a downloada orice doresc eu

  17. Deci plecasem de la Manguel lecturând pentru Borges… :). Poate școala are un merit. Ca și răsplata tangibilă a studiilor. Poate televiziunea norvegiană este mai plicticoasă decât cea de la noi :)- setea bolnăvicioasă de „breaking news”, adicția față de scandal împachetat pompos. Chiar și fără veniturile din gaze naturale și petrol, poate societatea scandinavă e mai puțin pornită să urască pe cineva. Poate și proiectul lor național, mai reușit, dezarmează necesitatea patologică pentru animozitate. Poate și accesibilitatea cărților în special și a culturii în general, e parte din explicație. Poate și modelele lor, modelele copiilor și tinerilor sînt altele. Multe traduceri în românește sînt atroce. Nu știu dacă alte națiuni, în condiții socio-economice similare, citesc mai mult. Nu știu nici măcar dacă statistic se poate demonstra că americanii citesc mai mult, iar lectura acoperă lucrări de mai bună calitate. Era un studiu care arăta că mai mulți americani se consideră capabili să scrie o carte decât să manifeste dorința de a citi vreuna. Ajungem la un paradox eleatic în care autorii nu se mai citesc pe ei înșiși :). Dar și despre Dinu Săraru se spunea că a scris mai mult decât a citit.
    Deplângeați acele lucrări ieftine și colorate care populează lectura unor români. Dar ele nu sînt mult diferite de accesul la abundența capitalistă, care pentru mulți reprezintă aceeași noțiune de mărgele de sticlă pentru băștinași. Poate televiziunea gen OTV și sticla de PET sînt ceea ce săracul român poate să „atingă” din cornucopia lumii dezvoltate. Poate și cărțile lui sînt la fel. Citesc monegascii sau luxemburghezii mai mult decât grecii ? Citesc milanezii mai mult decât palermitanii ? Școala românească interbelică rămâne un nivel de referință pentru noi. Se citea în România de atunci, la fel de săracă în clasamente ca și acum, mai mult decât în Franța sau Anglia ? Dar așa săracă cum era, România de atunci generase o „industrie a culturii”, nume și repere care au rămas până în ziua de azi. Cum ne măsurăm cu ei, comparând ? Orice trecere la capitalism generează ceea ce în ochii aristocratici este un „parvenit”. Am avut și o aristocrație a culturii. Cei care studiau în străinătate (și nu erau puțini), reveneau acasă. E posibil în lumea dezvoltată ca un analfabet sau semi-doct, să întemeieze un „imperiu capitalist”. E posibil dar puțin probabil. Este posibil ca în România veșnicei tranziții un analfabet sau semi-doct să întemeieze un imperiu capitalist. Este chiar probabil. Seamănă vârfurile noastre „intelectuale” în sensul popularității și nu valorii intrinseci cu capitaliștii noștri ?

  18. Cred ca norvegienii citesc mai mult decat romanii din nenumarate motive (unele, expuse in comentariile precedente) care pot fi rezumate la „pentru ca asa VOR ei!”, iar romanii citesc mai putin decat norvegienii pentru ca asa POT ei sa faca!
    Pentru ca este stiut, si verificat, ca „doar daca nu vrei, nu poti!”, inseamna ca sursa problemei noastre s-ar afla in modul de gandire pe care ne-am obisnuit sa-l acceptam ca just…
    Mentalitatea romaneasca, spre deosebire de a altor popoare care o duc mai bine, este impregnata de o auto-limitare sistematica provenita, paradoxal, din frica zilei de maine, alimentata (indopata!) de mesajul fara echivoc „glorie inculturii!” al modelele locale de reusita si, nu in ultimul rand, intretinuta de mediocritatea nivelului ofertei culturale!
    Cum s-ar putea transforma acest cerc vicios intr-altul, virtuos? Probabil prin actiuni care sa vizeze exact punctele nevralgice a caror „vindecare” depind de noi…pare logic?
    Daca da, e simplu de priceput ca nu ne vom mai irosi (intelectualii, media) timpul si cerneala cu polemici de genul „uite unde a ajuns plagiatorul!” sau „coruptii si hotii impanzesc parlamentul Romaniei!”, pentru simplul motiv ca ele pot fi interpretate mai ales (!) : „nu doar ca plagiatul merge, dar ajuta, si inca cum!” sau „doar facandu-te frate cu Dracul treci puntea…in masina cu sofer!”
    Tot logic mi se pare ca, un om sarac, cat ar fi de grijuliu pentru educatia copiilor lui, nu va avea reflexul spontan sa cumpere o carte cu pretul a catorva kg de carne, nici in Ro, nici in Norvegia*! Propun deci, ca editurile in colaborare cu ministerul invatamantului si al culurii, sa faca un efort colectiv pentru a „bombarda” piata cu carti bune si ieftine”! Daca in Franta se gasesc clasicii literaturii universale la 2-3 Euro, si in Ro e posibil!
    *: In Norvegia „Cărţile pentru copii care costă 16 euro se vând cu 16 euro”! Va cred, doar ca eu am platit parcarea in centru la Oslo 25 Euro/ora!!! Deci: cartile sunt scumpe sau ieftine?

  19. Dupa zecile de comentarii observ un numar apreciabil de „dusmani” ai cartii si chiar ai educatiei. In plus o imagine fantezista a situatiei cititului de carte inainte de 1989. Adevarul este ca inainte de 1989 se citea mult, mult mai mult decit acum. E adevarat cartile se gaseau greu, trebuia sa ai relati la librarie (ca peste tot de altfel) dar cartile circulau si o carte era citita de 5-10 persoane. Motivul – era unica distractie in lipsa televizorului, cinematografului (in general filme de doi bani) si mai cu seama a distractiilor moderne, mall-ul, clubul etc. Astazi lectura (si nu neparat cartea pe hirtie si nu numai beletristica ci si literatura de popularizare) care concureaza cu distractiile facile ar trebui incurajata si cultivata altfel ajungem la generalizarea „culturii” de tip becali, care de altfel se vede si la unii din comentatorii de aici.

    • Multă lume are obiceiul să se laude cu modul în care s-au bătut (la propriu, nu la figurat, încăierare cu spargerea geamurilor) pentru cărţi la Librăria Kretzulescu „înainte de 1989”. E şi asta o formă de snobism, „doreii se bat pentru mâncare precum porcii, eu mă bat pentru o carte că sunt un tip cult”.

      Ceea ce ei nu pot şi nu vor să spună e motivul pentru care puştiului de şcoală al acelei epoci îi dădeau peste mână dacă îl vedeau cu orice fel de altă carte în afară de aceea de şcoală.

      Pe vremea aceea am crezut că s-a întâmplat asta câteodată, unora mai puţin norocoşi.

      După ce a pomenit şi Arhi de asta, şi au mai pomenit şi alţii, de la Suceava până la Constanţa, încep să iasă la iveală multe chestii ciudate din acea iepocă. Unele care se leagă şi de încuierea laboratoarelor din şcoli, cam tot în vremea datului peste mână.

      • Nu stiu ce s-a intimplat in tara dar eu nu am avut asemenea probleme nici cu cartile (nu mi-a nimeni peste mina ca sa-mi cada cartea indiferent care) si nici nu am stat pe la usa laboratoarelor. Cel putin pina in ’76 cind am terminat liceul nu am avut asemenea probleme si nici nu am auzit la altii.

        • Azi, în Ziarul Financiar:

          „sistemul de educaţie din România ucide creativitatea, curiozitatea şi iniţativa. Există săli de clasă în România în care pe perete sunt agăţate lozinci de tipul „Nu vorbi neîntrebat!”, în vreme ce în alte ţări – caz real – se-ntâmplă ca un părinte să fie chemat la şcoală pentru ca învăţătoarea să-şi exprime îngrijorarea că elevul nu pune destule întrebări.

          Conceptul însuşi al învăţământului românesc actual este bazat pe memorare şi reproducere.

          Chiar şi la matematică, da, unde – printr-un volum cât mai mare de exerciţii, se-ncearcă asigurarea unei ample arii de acoperire, adică maximizarea şanselor ca, în faţa unei probleme, elevul să-şi amintească rezolvarea uneia similare!”

          „La ce foloseşte şcoala?” – Tudor Călin Zarojanu

          Se vede treaba că în chestiunea învăţatului pe dinafară nu sunt singurul nebun care şi-a dat seama că împăratu… profesorul (co)mu(n)ist e în curul gol.

  20. Iata cum se „developeaza” calitatea populatiei rrrrominichii (chit ca unii incearca sa se „descurce” abroad) prin comentarii la un astfel de subiect. Cum bine remarca @un_batrin incredibil cati dusmani ai cartii si deci ai educatiei exista la un website pretins „spalat” precum contributors.ro
    Sfertodocti care cred ca internetul furnizeaza CULTURA cand el furnizeaza INFORMATIE, altii care ne spun incantati cum folosesc ei cartile piratate de altii (rusii, de exemplu – tzin minte ca pana in 1990 marile edituri occidentale refuzau orice contact cu URSS pentru ca orice publicatie-carte de specialitate era imediat tradusa si publicata in ruseste fara a tzine cont de niciun drept de autor), altii care – obsesie bolnava permanenta a sectantilor si anti-teistilor – gasesc in Crestinismul Ortodox sursa departarii de cartzi. Aiurea, totul se explica simplu: populatzia actuala a rrrominichii are in sange hotzia, lenea si prostia. Ar trebui re-alfabetizata, dar cine sa o faca si mai ales cine mai e interesat?
    Pilduitoare deruta totala a absolventilor de opt clase luni cand li s-a cerut sa imagineze o discutie cu un scriitor contemporan – pur si simplu nu pricepeau ce inseamna „scriitor contemporan”. Daca le dadeau subiecte despre bianca dragusanu, adrian-minine sau gutza si ale lui neveste sa vezi cum li se lumina creierul. Vai de tzara asta!

    • Nu sint de acord ca a nu accepta orbeste fanteziile costisitoare si, franc, insultatoare ale unei secte religioase sau cvasi-religioase – fie ea ortodoxa, sunita, adventista, or comunista – este o obsesie, bolnava au ba.

      Dimpotriva, este o dovada de sanatate mintala, de acceptare a primatului ratiunii, a responsabilitatii individuale, de refuz al spiritului de turma ghidat de superstitii jenante emanind din epoca de piatra.

      In 2014, biologia evolutiei, cu toate implicatiile ei mergind mult mai departe decit Darwin si-a imaginat, este un cimp de studiu incomparabil mai important decit pseudo-„teologia” lui Iehova, studiul „profetului” Mohamed, studiul „fiului virginei Maria si al Sfintului Vint”, sau al zeului copacului din nu stiu ce trib.

      Faptul – nu ipoteza, faptul – ca asociatia pentru profit b.o.r. ne trage inapoi, in maniere tragice, se vede in realitatea de zi cu zi. „Dupa roadele lor ii veti cunoaste”, ca sa citam, apt, din Matei.

  21. Ce articol exceptional, domnule Zaicu! Felicitari. Este prin oameni ca dv. ca avem o sansa sa parasim paradigma harazita noua de agentii sovietici.

    Nu va faceti probleme din cauza atacurilor talibanilor locali. In mintea lor, daca mi se permite expresia, Isus s-a nascut la Caracal, fecioara Maria era legionara sadea iar intre lenea, hotia si prostia clerului ortodox si cea deplinsa in societate ca intreg nu este nici o legatura.

  22. Da, și tot în Norvegia dacă te aude vecinul de bloc că îi faci observație propriului copil ridicând un pic tonul la el, imediat sesizează „protecția copilului“ și te trezești în ani de procese cu statul să-ți recuperezi odrasla. Hai s-o lăsăm mai moale cu Norvegia (și în general occidentul sau țările nordice) că au și părți muuuult mai proaste decât noi, și acolo unde contează, în fundamentele ființei umane!

    • Serios? Poate tocmai de aceea norvegienii nu sunt complexati si speriati de oricine e teoretic superior lor (adik politicieni, sefi, oricine ajunge intr-o pozitie de „superioritate”). Poate nu e atat de rau, nu v-ati intrebat? Eu vad copii mult mai civilizati, mai ascultatori, mai sanatosi si mai isteti aici, iNS candinavia decat atunci cand ajung acasa si dau te copiii fratilor, vecinilor sau cunostintelor. Acolo alintatoreala si prostie. Sabotaj pe fata iti face copilul roman. Eu n-am vazut asta pe aici. In sfarsit, fiecare cu ce crede…dar sa nu va asteptati sa iesiti din marasmul complexului si a fricii pe care il au toti romanii (si amplificat masiv si de perioada comunistoid-bolsevica).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Viorel Zaicu
Viorel Zaicu
Studii de filosofie, incheiate cu un doctorat obtinut la Universitatea din Bucuresti in mai 2008.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro