Pentru lumea secularizată, decizia de a reconverti un muzeu UNESCO într-o moschee este o surpriză neplăcută, în special pentru că se petrece într-o țară deocamdată laică. Cu puține excepții, gestul lui Recep Tayyip Erdoğan a fost blamat. Unele excepții sunt paradoxale, pentru că vin din rândul unor prelați creștini. Pentru aceștia din urmă, secularizarea este demonică de-a dreptul, iar ideea de a face un muzeu dintr-un locaș de cult este o profanare. Ei salută sofistic transformarea Hagiei Sofia în moschee ca victorie împotriva secularismului, rămânând dezarmant de miopi la motivațiile acestei decizii, care țin mai degrabă de politic, decât de religios. Instrumentalizarea religiosului de către politic are însă o istorie foarte lungă.
Relația strânsă dintre politic și religios coincide, de fapt, cu începuturile primelor forme de organizare socială. Politica, în forma ei primară, se naște pe un teren religios. Cele trei mari religii monoteiste nu diferă în acest sens. Pentru iudaismul veterotestamentar, legile divine sunt date poporului ales, acestea nefiind, în primă instanță, universale, ci specifice Israelului. Creștinismul cultivă la rândul său un model propriu de sincronizare între politic și teologic, iar exemplul mai mult decât grăitor în această privință poate fi găsit chiar în timpul domniei lui Iustinian I (527-565), ctitorul Hagiei Sophia. Iustinian reușește să teoretizeze acest consens: cunoscuta armonie – mai exact, simfonie – dintre autoritatea imperială (imperium) și ceea sacerdotală (sacerdotium), în care vioara întâi este, de cele mai multe ori, însuși împăratul. Construită în urma înăbușirii violente a revoltei Nika, (1) Hagia Sophia avea să reafirme și să consolideze centrul politico-religios al Bizanțului. Iustinian reconfigurează noul Ierusalim, aducând „cerul pe pământ” cu un nou templu al lui Solomon, trimițând în același timp rivalilor săi politici dinăuntrul și din afara imperiului mesajul unei puteri inexpugnabile. De aceea, orice vis triumfalist asupra Bizanțului avea să comporte de-al lungul veacurilor ca punct culminant intrarea triumfală în Hagia Sophia.
Nimeni nu e naiv să creadă că intrarea lui Erdogan în Hagia Sophia este cauzată (doar) de evlavie. Istanbul nu avea nevoie urgent de încă o moschee. Una în plus, fie ea și uriașă, nu era vitală pentru credincioșii musulmani: în 2013, Istanbul avea 3 113 de moschei, cele mai multe din toată Turcia; tot aici se află și cea mai mare moschee din Turcia, Çamlıca Camii, care poate găzdui până 63 000 de oameni și a cărei construcție a trecut peste criticile interne conform cărora nu ar servi, de fapt, unor nevoi reale. Dacă partida lui Erdogan nu a reușit să coaguleze suficiente voturi încât să câștige primăria Istanbulului, poate că astfel de intervenții în forță îi vor aduce mai multă susținere în ceea ce rămâne încă fieful celor cu opțiuni kemaliste. Erdogan ar fi putut să mai aștepte până în 2023, anul alegerilor prezidențiale în Turcia, dar s-a grăbit, cel mai probabil și pentru a distrage atenția de la problemele domestice de natură economică. Discursul șovin de tip Make the Ottoman Empire Great Again! şi dramaturgia intervențiilor sale publice cu referințe multiple la marii cuceritori otomani (cum este inaugurarea primei rugăciuni în fostul muzeu) vin pe un teren deja pregătit. Neo-otomania s-a tot consolidat în ultimii ani, fără prea multe subtilități. Erdogan a făcut să fie un eveniment de presă faptul că a vizionat înainte de premiera oficială controversatul film Fetih 1453, din 2012. Pe lângă alte inadvertențe istorice ale peliculei, care narează cucerirea Constantinopolului din perspectivă otomană, la momentul 2:01:00 se poate vedea o rescriere a istoriei ca la carte: Mahomed al II-lea intră triumfal în Constantinopol și mesianic în Hagia Sophia, unde își etalează mărinimia față de cei care sperau la un ultim refugiu în biserică. Filmul a fost foarte apreciat de publicul turc, ajungând să fie, în doar 18 zile de la premieră, cel mai vizionat film în Turcia. Cinematografia își permite legitim grade variabile de ficțiune; dar atunci când politicul proliferează aceeași coregrafie fictivă vorbim deja de propagandă și de falsificare a trecutului – după cum se poate vedea în discursul lui Erdogan în care încearcă să justifice de ce e nevoie ca Hagia Sophia să redevină moschee (în special de la minutul 4:54 până la 5:14, unde invocă cruțarea vieților și libertăților bizantinilor de către Mahomed al II-lea, care, de fapt, nu prea a avut loc). Sultanul a acordat într-adevăr libertate religioasă creștinilor din lărgitul Imperiu Otoman, dar nu în ziua Constantinopolului, cum indică filmul și repetă Erdogan, și nici în zilele imediat următoare cuceririi. E drept că, după ce inițial le promisese soldaților că vor avea libertate timp de trei zile să facă ce vor în cetatea cucerită, atât de mare a fost masacrul, încât sultanul i-a oprit după doar o zi. Realitatea a fost deci dramatic diferită de cea prezentată cinematografic, dar și politic, în „cronica” după Erdogan a primei intrări otomane în Hagia Sophia din 1453, pe care președintele Turciei încearcă să o emuleze prin propria lui „intrare triumfală” în Hagia Sophia în 2020. Decupajul lui Erdogan contrazice bibliografia clasică pe subiect, bibliografie pe care o recomandă înseși universitățile respectabile din Turcia. Ce s-a întâmplat la căderea Constantinopolului în toată cetatea, inclusiv în Hagia Sophia, nu a purtat în nici un fel pecetea vreunei generozități de moment, ci a urmat logica sângeroasă a oricărei cuceriri: supraviețuitorii au fost vânduți ca sclavi, bătrânii refugiați în Hagia Sophia au fost uciși, iar femeile violate, după cum atestă cronicile contemporane evenimentului. (2) Cu același aplomb cu care neagă genocidul Armean, Turcia, la nivelul discursului politic, își rescrie istoria, făcând-o și mai glorioasă. Acum, când vestul devine foarte sensibil la comemorarea în spațiul public a personalităților care au avut un rol în proliferarea sclaviei, Erdogan elogiază figura celui care, în primele 24 de ore după cucerirea Constantinopolului, a transformat în sclavi cel puțin jumătate din populația orașului (conform celor mai optimiste estimări), care număra la acea vreme în jur de 50 000 de oameni.
Amintirea căderii Constantinopolului a rămas pentru creștinătatea europeană, îndeosebi pentru cea răsăriteană și încă și mai mult pentru cea grecească, o rană deschisă. Transformarea moscheii Ayasofya în muzeu după rezoluția lui Kemal Atatürk a venit ca un armistițiu peste veacuri între lumea otomană și cea europeană. Într-o Turcie modernă am fi sperat ca această transformare să fie de durată. Într-o Turcie tolerantă, ne-am fi așteptat ca Istanbul, cu extraordinara sa moștenire pre-islamică, să joace rolul (predestinat prin poziționarea geografică) de spațiu de întâlnire între islam și creștinism. Hagia Sophia ar fi putut să devină un spațiu în care cele două religii monoteiste s-ar fi putut întâlni nu numai sub aceleași ziduri, ci într-un dialog interreligios autentic, (3) care să funcționeze dincolo de ecumenism birocratic. (4) În schimb, Erdogan alimentează prin decizia sa tendințe fundamentaliste atât din islam, cât şi, indirect, din creștinătate. Mai mult, acest gest are potențialul de a reaprinde recentele conflicte din Balcani între musulmani și creștini ortodocși.
Turcia lui Atatürk pare a fi emulat modelul francez de secularism strict şi nu cel american, în care rolul religiei în buna funcționare a unui stat secular nu este minimalizat. Și poate acest al doilea model ar fi fost de dorit într-o țară cu tradiție islamică, pentru a nu încuraja antagonisme ideologice. (Nici statele cu majorități creștin ortodoxe nu par a fi trecut cu bine prin modelul francez, ci dimpotrivă). Turcia, până nu demult exemplară pentru felul în care secularismul poate conviețui cu islamul, poate deveni acum, sub conducerea lui Erdogan, opusul. După modelul Chinei și al Rusiei, Turcia lui Erdogan pozează în putere civilizatoare. Transformarea Hagiei Sophia în moschee țintește astfel, dincolo de sfidarea vestului, foarte mult spre lumea islamică (din India, Pakistan, până în Sudan sau Maroc). Este într-adevăr o afacere internă, (5) dar mai degrabă internă lumii islamice. O capturare de regină care dă șah prințului saudit: indirect, Erdogan îi arată lui Mohammed bin Salman că, deși nu are în custodie Mecca sau Medina, are încă în mâinile sale fost-râvnita capitală a Bizanțului (despre care însuși profetul spunea că va fi cucerită într-o zi) şi unul din cele mai importante simboluri ale creștinismului. Dar sultanii otomani nu au fost niciodată recunoscuți drept lideri absoluți ai lumii islamice și nu sunt mulți cei care se bucură de ascensiunea politic-islamică a lui Erdogan. Până și unii lideri sau teologi musulmani critică, mai mult sau mai puțin categoric, decizia lui Erdogan, iar înalți funcționari din țări islamice o etichetează ca „lezare a valorii culturale”.
Pusă în context, transformarea acestui monument UNESCO în moschee aduce claritate în înțelegerea ambițiilor lui Erdogan, care trec dincolo de chestiuni muzeografice. Dacă politicile sale din ultimii ani nu au spus-o destul de răspicat, intrarea în Hagia Sophia, acum moschee, marchează clar o direcție neo-otomană şi declarat anti-Kemalistă. Care ar fi pasul următor? Poate o schimbare a alfabetului (din cel latin în cel arab), o revenire la vestimentația tradițională? Sau, mai grav, o încercare de refacere a granițelor otomane, de recuperare a mării Egee ca lac turcesc? Ceea ce ar trebui să ne preocupe cel mai mult pe noi, europenii, este că anti-Kemalismul înseamnă, de fapt, anti-occidentalism. Iar în urma reacțiilor (sau mai degrabă a lipsei de răspunsuri ferme) europene, secularismul european face, până acum, o figură slabă în fața neo-otomanismului erdoganian…
NOTE_____________________
1 În timpul revoltei, multe clădiri laice și de cult au fost distruse, printre care și vechea Hagia Sophia, care o precedase pe cea construită de Iustinian. Se estimează că în urma aceste revolte au murit în jur de 30 000 – 35 000 de oameni.
2 În ciuda filmului şi discursului elogios al lui Erdogan, principalele izvoare istorice ale căderii Constantinopolului atestă infernul cuceririi. Cronicile lui Critobul din Imbros (1410-1470), Dukas (1400 -1462), Laonic Chalcocondil (1430-1490) ori Georgios Sphrantzes (1401-1477) sunt surse principale, cu toată retorica victimelor, de această dată, pentru oricine vrea să afle cum s-au derulat ostilitățile după 29 Mai, ziua căderii Constantinopolului. Doar câteva exemple: Critobul din Imbros, după ce face o incursiune istorică în istoria marilor cuceriri de orașe importante, de la Troia, Babilon, Cartagina, Roma ori Ierusalim, concluzionează că „nenorocirile acelor orașe nici nu se pot asemăna cu ale acestuia (I, 68, 8.1, p. 152)”, „căci pretutindeni [după cucerire] starea-i nenorocită [a orașului] i-o vestesc locuitorii lui, bărbați și femei și copii, risipiți cu rușine spre robie și sclavie și batjocură (69, 2.35, p. 152)” (Critobul din Imbros, Din domnia lui Mahomed al II-lea. Anii 1451-1467, ediție şi trad. de V. Grecu, Editura Academiei, 1963). Georgios Sphrantzes (1401-1477), devenit sclav (în propriile cuvinte: „fiind luat prizonier si indurând, nenorocitul de mine, toate neajunsurile si relele robiri” (XXX, 12-13), în urma căderii Constantinopolului, răscumpărat după câteva luni, a scris o Cronică în care relatează despre „împresurarea şi robirea şi nenorocirea noastră fără de margini” (XXIII,14-15, p. 59). Printre altele, familia acestuia, intrată în sclavie, a fost vândută și revândută (XXXV, 11); fiul lui avea să fie executat în 1453, iar fiica acestuia avea să moară în Harem, în urma unei infecții, în 1455 (G. Sphrantzes, Memorii: 1401–1477, ediție şi trad. de V. Grecu, Editura Academiei, 1966).
3 Pluralitatea religioasă pare a fi asigurată chiar de către Coran, iar convertirea unei biserici sau sinagogi într-o moschee nu este un deziderat primar al religiei islamice. Dimpotrivă, religiile abrahamice se bucură de un statut privilegiat în ochii islamului. După cum bine spunea misticul islamic Rumi, „există sute de moduri de a te prosterna și a săruta pământul”.
4 S-ar fi putut astfel și încă se poate dezvolta un ideal afirmat cu multă viziune în documentul A Common Word Between Us and You din 2007, semnat de 132 de teologi musulmani și creștini, viziune trasată în anii ’60 de documentul de pionierat Nostra Aetate (în special articol 3) al Conciliului Vatican II.
5 Una dintre marile apărătoare ale ortodoxiei încearcă să ne amăgească că este doar o afacere internă, propunând ca soluție construcția unei replici (sic!) a Hagiei Sophia în altă parte. După aceeași logică, de afacere internă, guvernul indian, care are în prezent o relație foarte tensionată cu islamul, ar putea converti mausoleul Taj Mahal într-un templu hindus, din moment ce este pe teritoriul Indiei. Islamofobia naționaliștilor hinduși, care au dărâmat moscheea Babri Mahjid, este poate la cote mai ridicate decât creştinofobia naționaliștilor turci, pe care Erdogan pare să încerce să o resuscite acum politic.
Un articol mai mult decit util, dar, as mai adauga o mica nota.
Spuneti ca „Cinematografia își permite legitim grade variabile de ficțiune; dar atunci când politicul proliferează aceeași coregrafie fictivă vorbim deja de propagandă și de falsificare a trecutului” cu referire clara la un anumit film de succes ce a rulat in Turcia.
Atunci ce sa mai spunem despre filmele „istorice” de succes facute de Sergiu Nicolaescu, Mircea Dragan, Dinu Cocea, George Vitanidis, etc ??
Următoarea mișcare logică este restaurarea monarhiei otomane.
Poate pare absurd acum, dar multe lucruri care se întâmplă acum în Turcia păreau absurde în urmă cu vreo 10 ani.
E destul de clar ce doreste sultanul-ersatz, la fel cum e foarte clar ca Turcia va avea probleme economice intr-o masura direct proportionala cu devierea antikemalista. Toate bune si frumoase insa povestile religios-ideologice-otomanistice nu tin de foame. Si cam tot se face (sau se desface) cand e vorba de … mancarica. Sau mai precis, de pierderea unui standard de viata destul de ridicat, cu precadere in urban. E pacat ca turcii nu isi dau seama cat noroc au avut cu Ataturk si cat risca sa piarda bajbaind „prin cenusa imperiului”, prostiti de un farsor a carui unica preocupare este pastrarea scaunului. Goodbye Turkey, it has been nice knowing you…
Spuneti-i sofism cat doriti, fetisul separarii religiei de politic e un ideal frumos al coalitiei liberali – atei – secularisti – modernisti religiosi – conservatori de rit nou, care sunt doar cu cinci ani in urma liberalilor, dar este imposibil teoretic si practic. Ce nu e explicit religios devine religie politica.
https://www.youtube.com/watch?v=g6BK5Q_Dblo
Cine poate crede ca un ortodox fervent are mai multe in comun cu luptatorii justitiei sociale transgen cu parul roz decat cu un musulman pios?
„Muslims are better christians than christians”
https://www.youtube.com/watch?v=UMtqCapeVRA&t=28m30s
Turcia a devenit stat secular printr-o dictatura militara si este mentinuta asa doar cu imperialism cultural occidental.
Conservatori din toate tarile, uniti-va!
https://www.youtube.com/watch?v=AMIAutqar3s
Cu tot respectul: Justinian NU este ctitorul Hagiei Sophia. Ceea ce a ctitorit el este Catedrala Sfânta Sophia. Hagia Sophia nu există. Daca turcii vor una, să și-o construiască…
„Hagia” e transliterarea cuvântului grecesc „Ἁγία”, deci e corectă formularea. Altfel, și grecul ar putea zice că Iustinian a ctitorit „Agia Sophia” și nu „Sfânta Sophia/Sofia”.
Nu numai ca ar putea, dar asa si zice. Fiecare in tara lui zice pe limba lui. La noi se numeste catedrala.
Pe scurt:
– nu stiu de ce se da lumea atat de mult peste ca ce face Erdocang cu lucrurile interne Turciei, sunt bunurile lor, face ce vor cu ele. Chestia asta suna ca si cum lumea crestina ar fii avut in proprietate fosta biserica/catedrala mai nou muzeu, si acum transformata in orice vrea Erdogan. As zice treba lor! e proprietatea lor! fac ce vrea cu ea. E ca si cum Erdogan ar avea ceva de zis, daca brusc Franta sau Romania ar decide sa transforme o moschee intr-o biserica.
Eu as fii mult mai atent la ce face Erdogan cu in relatiile externe cu lumea, adica daca se tine sau nu de ce a semnat si promis. Atat, restul e treba lot. Ca mutarea nu este o mutare prietenoasa, asta e alta treaba.
Muzeul ăla face parte din patrimoniul universal, nu e al Turciei să facă ce vrea cu el. Dincolo de asta, Sfânta Sofia e construită de Imperiul Bizantin, nu de turci. Oricât de puternic ar fi sultanul, va trebui să accepte că lumea creștină, chiar și secularizată, nu uită a doua Romă. Pentru lumea creștină, tot ce a fost roman rămâne roman, iar statele musulmane din Maghreb până la Turcia, pot deține pământul pe care stau, dar din punct de vedere cultural sunt doar niște uzurpatori tolerați. Sfârșitul Romei e sfârșitul lumii noastre.
Talibanii au aruncat in aer statuile din Bamyan, Palmyra a fost aruncat in aer de statul islamic, faceau si ele parte din patrimoniul universal.
„Recucerirea” muzeului Hagia Sophia a fost una pasnica si fara varsare de sange si nu vad cum fostul Bizanz sa devina iarasi pamant crestin, uzurpatorii fiind acum stapanii locurilor si al urma urmei cine ii poate „alunga” acolo de unde au venit ? consider naiva abordarea si neintelegerea realitatii actuale.
Intoleranta și cruzimea turcilor s-a manifestat cu mult inainte de 1453. Comunități întregi de creștini greci, armeni si siriaci au fost macelarite încă din sec 14. Turcii au fost mai cruzi decat arabii, aproape la paritate cu mongolii.
Au fost dar acum au ramas la fel ? lumea sa mai schimba.
Pina la schimbarea alfabetului (pe care o vad extrem de improbabila – turcii nu-i iubesc deloc pe arabi in ciuda Koranului despre care invata in general superficial la scoala) Erdogan a mai transformat o biserica-muzeu (Chora) in moschee. Ca turist nu e rau, nu mai e nevoie sa platesti biletul destul de scump si mai poti admira si temenelele de la rugaciuni. Mai rau e de turci, pt care situatia economica e din ce in ce mai proasta (vezi link: https://www.tradingview.com/symbols/EURTRY/) insa dupa cum stim si din alte tari cica mai avansate dpdv politic omul voteaza cu inima, nu cu punga …
Oricum devenise cam obor ! Oameni care habar nu aveau unde pasesc…doar un selfie cum a vizitat el Hagia Sofia!
Este vorba de un populism conservator de care nu este straina nici lumea occidentala, iar Europa de Est este cea mai permeabila in fata acestui gen de politica. Noua, deocamdata, ne-a trecut glontul pe la ureche, insa germenele ramane si, cu siguranta, va mai fi exploatat in viitor. Paralela intre fervoarea religioasa de tip Erdogan si constructia „hagiei sofia dambovitene” cred ca este adevaratul subiect de urmarit pentru ramanii cat de cat laici.
Turcia sub Erdogan are crestere economica chiar si cand in restul europei este scadere…
Nu va mai imbatati cu apa rece ca vine saracia peste ei, ca nu vine.
Pe langa crestere economica Erdogan livreaza proiecte de infrastructura mamut, politica externa agresiva si, mai nou, resurse energetice.
Nu zice nicaieri in teoria economica si nici in observatiile practice ca cresterea economica a unei tari este legata de laicitatea statului dupa model francez sau de carta drepturilor omului.
N-are nicio treaba una cu alta.
Asa ca nu stiu in ce consta „populismul”.
Si nu zic asta ca fan al lui Erdogan… dimpotriva… dar nici nu cred ca trebuie sa ne mintim singuri ca se revolta turcii din cauze de saracie (adica se trezesc din „populism” cum ar veni) si il indeparteaza pe Erdogan, pentru ca nu se va intampla.
O idee pertinenta:
https://adevarul.ro/international/in-lume/hagia-sophia-razbunarea-putin-nu-intarzie-niciodata-1_5f4118d05163ec427137cd75/index.html
Mesajul lui Erdogan este cat se poate de clar pt cine il intelege, reorienterea Turciei catre radacinile ei asiatice si ruperea de occident.
Erdogan si Turcia au fost si sunt impinse catre rasarit tocmai de occidentali care au tinut aceasta tara vitala pt Europa in fata „portilor ferecate” ale apusului, statutul de partener privilegiat al Turciei fata de UE nefiind destul lui Erdogan, el dorea aderarea Turciei la UE.
Cum acest fapt nu a fost posibil datorita reticientelor de ordin economic, totul se rezuma la bani, din partea „marilor puteri” europene, Erdogan a facut stanga imprejur si s-a orientat catre rasarit parteneri sai fiind acum Rusia, China, statele din centrul Asiei, Iranul etc.etc, state islamice dar nu numai, avem si crestini, budisti, hinduisti etc. in opinia mea religia nefiind motorul acestei schimbari de macaz, sunt considerente economice, Asia avand mult mai multe oportunitati decat Europa care din multe puncte de vedere nu poate tine pasul cu dinamica economiilor asiatice si arabe luminate.
Modelul democratiei occidentale nu mai este atractiv pt Turcia, de regula politicul fiind cu mult ramas in urma evolutiilor economice.
Turcia are nevoie de proiecte mari de infrastructura, de proiecte imobiliare, de reorinetare industriala, imbuntatirea situatiei sociale a claselor de jos ale societati turcesti lucru pe care Erdogan l-a inteles mai bine decat multi comentatori occidentali care bat apa in piua strict legate de drepturile omului, de poltica minoritatilor si respectarea normelor democratice de tip occidental.
Erdogan este cel putin la nivelul tarii sale mult mai respectat decat multi politicieni occidentali in tarile lor fapt pt. care ele poate guverna prin alte metode is mijloace decat cele dorite de occident insa mai putin de marea masa a turcilor din tara si chiar din afara ei, sprijinul lui Erdogan in diaspora europeana fiind substantial.
In acest context putem spune ca Turcia este „pierduta” pt occident si crestinatate drumul ei de acum inainte fiind din ce in ce mai asiatic, fapt imbucurator pt dezvoltarea ei economica si la urma umei ce conteaza,
omul de rand dorind bunastare materiala, servicii de calitate, libertate religioasa si securitate personala cat si a bunurilor sale, regimul politic nemaifiind de importanta covarsitoare. Omul de rand se aptateza si orienteaza catre acele forme politice care ii pot asigura in primul rand necesitatile de baza, modele asiatice de guvernare devenind din ce in ce mai atragatoare.
Cred in separarea dintre biserica si stat. Iisus a spus „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu” (Marcu 12, 13 – 17), iar Sf Apostol Pavel „Insa patria noastra este in ceruri” (Filipeni 20 – 21). Nici Iisus, nici apostolii, nu au fost preocupati de politica, guvernare, sau de „cele lumesti”. „Simfonia” de care vorbiti (intre biserica si stat) este in fapt un concubinaj, o curvasarie ce nu este intemeiata nici pe dogma crestina, nici pe interesul cetateanului, ci doar pe seta de putere a oamenilor – clerici si politicieni deopotriva. Conservatorismul nu este, in fapt, crestin: el contrazice aproape in totalitate invataturile Noului Testament – empatie, solidaritate, dragostea fata de semeni, smerenie. De fapt, fundamentalismul conservator din SUA & Europa este mai apropiat de fundamentalismul islamic, decat este fata de democratia liberala.
Transformarea unui muzeu in lacas de cult este un lucru trist. Islamizarea statului este un lucru trist. Nu este insa cu nimic diferit fata de ce se intampla in Polonia, de exemplu.
Turcia se indreapta catre o directie gresita. Mai ingrijorat sunt insa ca si noi ne indreptam in aceeasi directie…
Nu consider ca Turcia se indreapta catre islamizare, este reorinetarea catre viitorul ei asiatic. Avem destule exemple a unor state musulmane care n-au nici o legatura cu islamizarea.
Principiul (orb) al legitimității religioase are două taișuri și e folosit, cu egal succes sau insucces, de ambele părti ale unui conflict. Cam în același timp cînd otomanii cucereau Costantinopolul și își lansau cavalcadele în inima Creștinatații, la cealaltă parte a scenei, spaniolii recucereau peninsula iberică și mai mult încă, se pregăteau să-i creștineze pe sîngeroșii azteci. În paranteză, Principatele valahe nu erau întemeiate cînd turcii erau instalați bine în Asia mică și chiar în Balcani , dacă facem abstracție de daci , traci și de alți hiperboreeni protocreștini, așa că recursul la pedigreeul istoric e riscant. Normal că după revrajirea geopolitică a Sf. Sofii , odată reactivat principiul revizionist al dominoului, a fost pusă in discuție situația marii Catedrale-moschei de la Cordoba, care nu era muzeu internațional. Urmașii aztecilor ar putea revendica și ei ´Catedral Metropolitana de la Asuncion de la Santisima Virgen Maria a los cielos´, construită pe Marele templu al lui Huitzilopochtli, în Tenochtitlan. Apoi, nu grecii au fost primii în Anatolia, lidienii, frigienii, hittiți, cimerienii sau chiar troienii își aveau templele marilor zei și zeițe, Apollon, Attis, Kybele, Teshub, pe locurile Bizanțului. Cît despre pericolul neo-otoman, sună cam prea propagandistic, dar mai ingrijorător e behaviorismul ( academic). ´Bolnavul Europei´ și Orientul Mijlociu au fost ( și mai sint ) arena jocurilor geopolitice ale Marilor Puteri, care nu prea au avut interese în stabilitatea sau bunăstarea regiunii, așa că subînțelesurile ´imperialiste´ sint puțin ridicole în context. Turcia kemalistă era un regim militar și există continuitați de profunzime cu actualul regim ´neo-otoman´ , iar gestul ´sultanului´ e în primul rînd unul popular, adică populist, un avertisment și un mesaj de independența. Oricum, dacă ar fi să-i lăsăm pe teologi ( și cripto- , pseudo- sau cvasi-teologi ), așa cum ar dori ei, în echipă cu noii lideri alpha, consfințit legal printr-un mare referendum popular, probabil că ambele sau toate parțile ar cădea de acord, ca pe vremea marii catedrale internaționale a Babelului: ar năvali , echipați ca la galerie, împotriva triburilor inamice și a idolilor lor.
Diferenta dintre Aghia Sofia si toate celelalte posibile revendicari pe care le enumerati e ca in timp ce Aghia Sofia a fost reclamata in numele majoritatii covarsitoare de musulmani, in toate celelalte cazuri nu mai e cine sa faca revendicarea.
…”În paranteză, Principatele valahe nu erau întemeiate cînd turcii erau instalați bine în Asia mică și chiar în Balcani , dacă facem abstracție de daci , traci și de alți hiperboreeni protocreștini,…”
@ L.A. – aici trebuie sa va documentati, cautati pe Google: „Gelu, Vlad, Menumorut”, „Dragos-Voda”, „Diploma Cavalerilor Ioaniti”, „limba romana in teritorii extracarpatice”, „manastirea Vodita”, „Mircea-Voda”, etc.
Sunt insa de acord ca un locas religios (Sf Sofia, Cordoba, Tenochtitlan) caruia i se schimba hramul cu forta nu mai poate fi decat un muzeu (in credinta iudeo-crestina-islamica ceva furat/luat cu forta nu poate fi dat nici macar de pomana); din fericire acestea sunt exceptii intre zeci de mii de situatii normale.
Multumesc, trebuie nuantat putin.
Turcii selgiukizi au intemeiatul Sultanatul Rum, cu capitala la Konya, dupa prima Cruciada ( 1096). Otomanii au luat Bursa in 1326, devenita capitala Imperiului, mult inainte de caderea Constantinopolului, deja impresurat bine ; Adrianopole ( Edirne) in 1365, apoi au cucerit Bulgaria, Macedonia si intreaga Tracie, ( Maritsa, 1371, Kosovo, 1389). Data Descalecatului Moldovei e controversata , prin jurul 1350, intemeierea Tarii Romanesti de Basarab putin mai inainte ( Posada, 1330 ), deci practic contemporane cu inaintarea otomanilor si probabil nu fara legaturi ( moldovenii au devenit vasalii Hoardei de Aur ; miscarile turcilor erau o consecinta a invaziilor mongole ). Vorbeam de Principate, nu de cnezate si voievodate, unde lucrurile ramin foarte obscure (v, de ex. teza lui N. Djuvara despre cumani si pecenegi ). Corect totusi, otomanii au cucerit Balcanii putin dupa infiintarea Principatelor – initial avanposturi in fata tatarilor ( vorbim de intemeierea politica, statala , nu de existenta populatiilor bastinase ) , de aceea am nuantat cu un ´chiar´, caci Imperiul era o formatiune politica bine constituita, pe cind inceputurile tarilor romane ramin in aburii legendelor, nici macar nu sint identificati voievozii, de ex. mitul sau enigma lui Negru-Voda, iar teza dlui Djuvara ca ar fi fost alogeni cuceritori, asemenea ungurilor , francilor, normanzilor, etc. – de la care venea sau cobora Dragos, ca vasal- , si cum era cazul mai peste tot , e credibila , mai ales pe baze lingvistice: Basarab, Dragos, Bogdan, Vladislav, Tihomir, etc.
NU Domnul meu ! Nimeni nu e stapan pe tezaure culturale ! Nici o lege nu permite distrugerea unor tezure culturale pe motiv ca sunt RAMASE perin „alte tari” cu religii deosebite ! Ce face Erdogan este un „amitz” politic – menit sai mai prelungeasca domnia si furturile ! In Romania avem vechi moschei la Mangalia si Tulcea – Chiar crezi ca romanii ar vrea sa le transforme in biserici ? Daca asa crezi – merita „sa te cauti” !
„…secularizarea este demonică de-a dreptul, iar ideea de a face un muzeu dintr-un locaș de cult este o profanare”
Articolul se centrează pe politicile „otomane” ale președintelui Erdogan, dar excursul autorului prin religii, cu aplecare asupra creștinismului, este contradictoriu (deși e însoțit de exemple). Ba creștinii sunt încântați de islamizarea renumitului muzeu, ba înfuriați. În fine…
În primul rând aș vrea să amintesc celor care au uitat că Turcia este un partener strategic, un partener comercial important și unul dintre cei mai fideli aliați militari ai României.
Turcia președintelui Erdogan se repoziționează pe scena politică internațională, într-o perioadă de reașezări geostrategice, iar în regiune reprezintă o forță militară care impune respect, inclusiv din partea Rusiei. Despre rolul Turciei în migrația spre Europa nu mai reamintesc.
În anul 2018 economia Turciei [sub președintele Ergogan] a cunoscut o criză profundă, din care își revine cu greu. Anunțul cu privire la descoperirea unor resurse energetice în Marea Neagră, în linia politicii religios-otomane a președintelui Erdogan, are un rol preponderent intern. Valul de represiune după tentativa de lovitură de stat și-a trecut efectul, iar populația devine tot mai nemulțumită. Religia, independența energetică și „măreția” războinică afișată (în raport cu Grecia, spre exemplu) sunt teme de mobilizare socială pentru uzul intern.
De ce contează Hagia Sophia ? Hagia Sophia nu a contat cu adevărat pentru dl Erdogan, după cum am văzut că nu a contat nici pentru lumea occidentală, religioasă sau nu.
Pentru un musulman reconversie Sf Sofia in moschee nu sare in ochi pentru ca majoritatea moscheilor vechi au fost copiate dupa biserici bizantine. Exemple tipice sunt cea din Damasc sau Domul Stâncii din Ierusalim. Chiar și im perioada otomană timpurie arhitectura turcească era dominată de împrumuturi crestine. Cel mai mare arhitect otoman, Sinan, era un grec convertit la Islam, care s invatat arhitectura pe cand era ienicer.