Există un consens în rândul observatorilor războiului ruso-ucrainean că acesta ar trebui să se încheie cât mai curând posibil. Majoritatea ucrainenilor ar fi foarte de acord. Astăzi, de asemenea, mulți ruși, se poate bănui, nu ar avea ceva împotrivă dacă ar înceta măcelul. Atunci de ce nu există încă, și probabil că nu va exista în curând, un final negociat al războiului?
Există, cel puțin, șase motive care împiedică compromisul dintre Kiev și Moscova. Acestea sunt actualele constituții ucraineană și rusă, precum și situațiile interne, nevoile specifice ale Crimeei și rolul acesteia pentru Rusia, dar și memoria istorică est-centrală europeană. Fiecare dintre aceste șase obstacole în calea unui armistițiu rapid este puternic prin sine însuși. Impactul lor combinat asupra factorilor de decizie și a celor care iau decizii la Moscova și Kiev este mare.
Prin urmare, a face presiuni, în acest moment, pentru o încetare a focului negociată, de o anumită durabilitate – ca să nu mai vorbim de o pace durabilă – între Ucraina și Rusia este inutilă. Finalitatea acestei strategii nu numai că ar fi neconcludentă. Ea ar absorbi energia necesară pentru a urmări căi mai promițătoare în vederea unei soluții a conflictului.
Constituțiile Ucrainei și Rusiei
Fundamentele dreptului internațional, și anume inviolabilitatea frontierelor și integritatea teritorială a statelor, sunt obstacole frecvent menționate în calea unui compromis între Kiev și Moscova. Deși acest lucru este fără îndoială valabil, normele globale de bază nu reprezintă cel mai mare obstacol juridic pentru succesul negocierilor și compromisului ruso-ucrainean. În trecut, Rusia post-sovietică a fost implicată în crearea sau susținerea mișcărilor separatiste, declanșând sau alimentând războaie civile, precum și în stabilirea așa-numitelor „republici” sau „republici populare”, în ceea ce pretinde a-i fi teritoriul stăpânit de ea. Cu toate acestea, în urmă cu zece ani, Moscova a mers dincolo de această strategie informală de distrugere a statelor independente care provin din fostul său imperiu.
În martie 2014, Rusia a anexat în mod oficial Crimeea și a făcut-o oficial parte din pseudo-federația sa. În septembrie 2022, Moscova a repetat această mișcare ieșită din comun și a declarat patru regiuni continentale din sud-estul Ucrainei ca fiind, de asemenea, parte a Federației Ruse. Legislația internă a Rusiei a fost modificată pentru a le încorpora pe deplin. Ca urmare, există acum cinci unități administrative ale Ucraine, revendicate de Constituția Rusiei și zeci de acte juridice rusești subsidiare, inclusiv legi, decrete, rezoluții etc.
În mod evident, revendicarea Moscovei este nulă și neavenită, în conformitate cu legislația ucraineană și internațională. Contrar credinței populare din Rusia și a unor observatori externi induși în eroare, dreptul autoproclamat al Rusiei asupra celor cinci regiuni ucrainene ocupate este îndoielnic din punct de vedere istoric. Aceste teritorii au fost colonizate de imperiile țarist și sovietic moderne și nu au fost deținute de un stat moscovit primordial. Cu toate acestea, pretenția ilegală și anistorică a Moscovei privind cele cinci regiuni ucrainene este acum pe deplin consacrată în legea fundamentală rusă, în legislația federală și în structura statului. În special în Crimeea, acest lucru a avut deja efecte materiale și psihologice profunde asupra vieții economice, sociale, culturale și private de zi cu zi a populației locale capturate.
Nici constituțiile Ucrainei și nici cea a Rusiei nu pot fi schimbate cu ușurință. Teoretic, Constituția ucraineană poate fi modificată rapid de o majoritate de două treimi din parlamentul unicameral al Ucrainei, Verkhovna Rada (Consiliul Suprem). Cu toate acestea, o astfel de reformă constituțională nu va trece niciodată la vot. Sub presiunea Berlinului și a Parisului, fostul președinte Petro Poroșenko a încercat, în august 2015, să modifice marginal și temporar Constituția Ucrainei, pentru a îndeplini infamele Acorduri de la Minsk. Cu toate acestea, programarea la o dată anume a votului parlamentar privind această reformă constituțională minoră și, fără îndoială, lipsită de consecințe, a dus la un conflict violent în fața Verkhovna Rada. Mai multe persoane au murit și zeci au fost rănite în centrul orașului Kiev. Propunerea de statut special temporar pentru părțile ocupate de Rusia din Donbas nu a trecut de parlament. În acest context și având în vedere alți factori, o renunțare a Ucrainei la teritoriul său legitim de stat nu se va întâmpla niciodată.
În schimb, perspectiva unei reveniri rusești asupra reformelor constituționale din 2014 și 2022 care pun în aplicare anexările este mai puțin fantastică din punct de vedere politic, decât o renunțare a Ucrainei la teritoriile sale ocupate temporar. Cu toate acestea, o îndeplinire de către Rusia a obligațiilor sale în temeiul dreptului internațional – dacă și când o astfel de intenție va apărea – nu va fi ușor de pus în aplicare. Nu doar că este mai ușor din punct de vedere politic să anexezi teritorii, decât să le cedezi, dar procedura de revizuire constituțională a Rusiei este mai complicată decât cea a Ucrainei.
Un ipotetic vot de dezanexare din partea parlamentului rus ar fi doar un prim pas din mai multe etape în promulgarea unei noi reforme constituționale. Pentru ca o astfel de revizuire să devină realitate, atât regimul de la Moscova, cât și situația de pe teren din Ucraina ar trebui să se schimbe în mod fundamental. Cu alte cuvinte, o revenire juridică formală rusă asupra aventurii expansioniste a lui Putin va veni doar după și nu înainte de sfârșitul material al acesteia. Speranța că Ucraina sau/și Rusia pot, ca urmare a unui proces diplomatic, să promulge chiar și o abrogare temporară a constituțiilor lor valabile în prezent este nerealistă.
Grupările militante din Rusia și Ucraina
Atât Ucraina, cât și Rusia au grupuri sociale și politice semnificative care sunt strict împotriva oricărui compromis teritorial și politic cu inamicul. Ca urmare a prețului ridicat al războiului pentru ambele țări, chiar și concesiile simbolice făcute celeilalte părți ar genera provocări politice interne pentru guvernele ucrainean și rus. Chiar pași conciliatori minori în direcția celeilalte părți, ca rezultat al unor negocieri ipotetice, vor fi considerați ca fiind acte de trădare națională. Mulțimi mai mult sau mai puțin mari de cetățeni și partide întregi s-ar opune acestora. Aceștia își vor face auzite vocile, precum și vor deveni activi din punct de vedere politic și, poate, chiar fizic.
Cu siguranță, formațiunile militante din Ucraina și Rusia nu sunt comparabile nici din punct de vedere normativ, nici politic. La fel ca și pretențiile teritoriale ale celor două constituții, ele sunt fundamental diferite în numeroase moduri – din punct de vedere moral, istoric, cultural etc. Pe de o parte, grupările militante ucraineane nu fac decât să ceară restabilirea legii, a ordinii și a justiției. Aceste grupuri de cetățeni includ majoritatea populației Ucrainei – deși procentul de militanți ucraineni a scăzut oarecum în cursul anului 2023.
De cealaltă parte se află diverse tipuri de militanți ruși care insistă ca cel puțin unele câștiguri teritoriale și politice obținute în urma intervenției militare a Moscovei în Ucraina începând cu 2014 să rămână permanente. Aripa radicală a taberei belicoase din Rusia, inclusiv Vladimir Putin însuși, consideră că expansiunea teritorială obținută până în prezent este de fapt insuficientă. Anumite regiuni care nu au fost încă anexate ilegal de Rusia, cum ar fi Odesa și Nikolaiev, ar fi de asemenea rusești. În plus, în această perspectivă, actuala neapartenență a statului ucrainean la UE și NATO ar trebui să devină permanentă. Suveranitatea Ucrainei ar trebui, de asemenea, să fie limitată în alte câteva privințe – de la limbă la politicile de apărare.
Cu siguranță, profunzimea și amploarea militantismului în populația Rusiei este cu totul mai mică decât cea a cetățenilor Ucrainei. O viitoare acceptare populară rusă a pierderii celei mai mari părți a câștigurilor relative obținute de Rusia în urma războiului este mai probabilă și poate deveni mai răspândită decât o acceptare populară ucraineană a unei recunoașteri scrise a pierderilor de teritoriu sau/și suveranitate. Pe de altă parte, însă, anexarea Crimeei de către Moscova din 2014 continuă să beneficieze de un sprijin covârșitor în rândul populației ruse. Acest sentiment se extinde mult dincolo de secțiunea imperialistă declarată a taberei de militanți ruși.
O astfel de perspectivă creează – pentru Kremlin, populația rusă și actorii externi – o enigmă strategică deosebită: din motive geografice, Crimeea este cea mai puțin apărabilă și suplă, pentru Rusia, dintre cele cinci regiuni ucrainene anexate începând cu 2014. Fiind zona ocupată care este cea mai îndepărtată și mai greu accesibilă din Rusia, peninsula de la Marea Neagră este prada de război care, prin urmare, este prea puțin probabil să rămână permanent în mâinile Rusiei. Cu toate acestea, Crimeea este încă și, probabil, va rămâne cea mai populară dintre realizările teritoriale ale lui Putin în acest război. (Mai multe despre complicația Crimeei mai jos).
Cu siguranță, scopurile, sentimentele și viziunile ucrainenilor și rușilor obișnuiți cu privire la război, măsurate în sondajele de opinie, s-au schimbat în conținut și intensitate din 2014. În ultimii doi ani, aceste schimbări într-o direcție sau alta au fost, în ambele țări, mai pronunțate. Cu toate acestea, rămân majorități clare în Ucraina în ceea ce privește restabilirea deplină a integrității teritoriale, iar în Rusia în ceea ce privește caracterul permanent al cuceririi Crimeei. În plus, în ambele țări există grupuri vocale maximaliste de militanți, care se opun cu strictețe chiar și concesiilor minore. Unele dintre aceste părți deosebit de intransigente ale societății conțin, atât în Rusia, cât și în Ucraina, membri care au experiență în utilizarea armelor și au acces la acestea.
Chiar și după o ipotetică schimbare a constituției rusești sau ucrainene sau a ambelor, ar rămâne o dublă provocare politică internă pentru succesul negocierilor. Guvernele rus și/sau ucrainean ar putea deveni înclinate să obțină un sfârșit negociat al războiului. Rămâne însă neclar ce compromis ar putea ele să vândă părților mai puțin pașnice ale publicului lor intern. Având în vedere sentimentele belicoase mai mult sau mai puțin răspândite în rândul populației ucrainene și rusești, atât Moscova, cât și Kievul ar risca un război civil, acasă.
De fapt, Moscova a încercat în mod intenționat să transforme războiul interstatal al Rusiei împotriva Ucrainei, inițial delegat și ulterior deschis, într-un război civil în interiorul națiunii politice ucrainene, încă din 2014. Timp de opt ani, Occidentul a sprijinit în mod ciudat această strategie a Kremlinului prin presiunile sale asupra Kievului pentru a pune în aplicare acordurile de la Minsk. Această politică rușinoasă a Berlinului și Parisului, în special, s-a încheiat abia în februarie 2022.
După cum a ilustrat revolta lui Prigojin din vara anului 2023, perspectiva unor tulburări civile interne a devenit acum o problemă și pentru conducerea rusă. Revolta armată a lui Prigojin a fost motivată, poate că merită reamintit, de insuficienta atitudine belicoasă a Moscovei și nu de pacifism. Având în vedere situația politică precară atât în interiorul Rusiei, cât și în cel al Ucrainei, este puțin probabil ca Kievul sau Moscova să poată face concesii suficiente pentru a obține o încetare a focului de durată, ca să nu mai vorbim de un acord de pace.
Enigma Crimeii
Un al cincilea obstacol în calea ajungerii la un sfârșit negociat al războiului este rolul deosebit al Crimeei în mentalitatea națională rusă și în expansiunea militară din 2014 încoace. După cum am spus, Crimeea a fost cea mai populară realizare teritorială pe care Putin a prezentat-o națiunii ruse. Este o achiziție mult mai apreciată decât Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Donețk, Luhansk, Zaporojie sau Herson. Asta în ciuda faptului că anexarea din 2014 s-a bazat pe o narațiune istorică profund eronată despre o Crimeea pretins rusească.
Crimeea a fost legată din punct de vedere administrativ de teritoriul Federației Ruse de astăzi doar timp de 32 de ani – din 1922 până în 1954. Înainte de aceasta, a fost legată prin intermediul Hanatului Crimeii (până în 1783) și al Guvernului Tauric al Imperiului Romanov (1802-1917) de teritoriul actualului sud al Ucrainei continentale. După scurta perioadă petrecută ulterior în așa-numita Republică Socialistă Federativă Sovietică Rusă, a fost legată, prin intermediul Republicii Sovietice Ucrainene (1954-1991) și al Ucrainei independente (din 1991), de teritoriul întregului stat ucrainean de astăzi.
Caracterul rusesc al Crimeei este parțial ficțiune istorică și parțial rezultatul unei inginerii demografice nemiloase a guvernelor moscovite pre-sovietice, sovietice și post-sovietice. În ultimii 240 de ani, Sankt Petersburg sau Moscova au redus ponderea tătarilor crimeeni indigeni în populația Crimeei de la peste 84% în 1785 la 12% în prezent, conform statisticilor oficiale rusești. Țarii, bolșevicii și Putin s-au angajat în represiuni violente, deportări și expulzări pentru a strămuta permanent sute de mii de tătari din Crimeea de pe pământurile lor natale.
Politicile coloniale ale Sankt Petersburgului/Moscovei în peninsula Mării Negre au însemnat, de asemenea, înlocuirea populației indigene cu slavi estici. Până în 1991, acest lucru i-a vizat și pe ucraineni, care au ajuns să reprezinte atunci aproximativ un sfert din populația Crimeei. Începând cu anii 1940, majoritatea populației din Crimeea a fost de etnie rusă. Ponderea rușilor a crescut la peste 50% abia după deportarea în masă și violentă a aproape tuturor populației indigene din Crimeea de către Stalin în partea asiatică a Uniunii Sovietice, în 1944. Mulți dintre ei au murit pe drumul spre exilul lor forțat. Dominația demografică etnică rusă în Crimeea – obținută prin intermediul unei crime în masă oribile – are mai puțin de 80 de ani.
Cu toate acestea, astăzi, majoritatea rușilor și unii observatori externi consideră că Crimeea aparține Rusiei. Această mitologie este motivată, în rândul rușilor, mai mult de frumusețea peninsulei, de plajele sale lungi de la Marea Neagră și de climatul său parțial subtropic decât de istoria în mare parte non-rusă a Crimeei. Când Putin a anexat Crimeea în 2014, mulți ruși au devenit atât de extaziați încât indicele de percepție a corupției din Rusia, măsurat de Transparency International, a scăzut temporar. În anul anexării, 2014, cerul era mai albastru și iarba era mai verde pentru majoritatea rușilor. Acest lucru face ca nu ca o cedare a Crimeei la Ucraina de către Rusia în urma negocierilor să fie puțin probabilă.
De asemenea, creează o dilemă strategică deosebită pentru Kremlin. Este posibil ca la un moment dat Moscova să devină interesată să pună capăt războiului. O nouă conducere rusă ar putea, poate, chiar să fie pregătită să „sacrifice” o parte din teritoriile rusești continentale anexate în 2022. Cu toate acestea, Crimeea a avut întotdeauna nevoie de aceleași teritorii ucrainene continentale din nordul său pentru propria dezvoltare.
Strânsa legătură geografică și istorică dintre Crimeea și partea continentală a Ucrainei a fost principalul motiv pentru care, în 1954, guvernul sovietic a decis în mod colectiv (și nu Nikita Hrușciov personal) să transfere Crimeea de la republica sovietică rusă la cea ucraineană. În 2022, un considerent oarecum similar l-a determinat pe Putin să atace Ucraina în toată regula. După ce a capturat peninsula în 2014, el și-a dat seama că Rusia trebuie să ocupe și teritoriile continentale ucrainene din nordul Crimeei pentru a face sustenabilă dezvoltarea economică a perlei de la Marea Neagră. Între 2014 și 2021, Crimeea anexată fusese nu doar cea mai ilegală, ci și cea mai subvenționată regiune a Federației Ruse.
Astfel, Crimeea este parte integrantă a unei zone geoeconomice mai mari, care cuprinde, de asemenea, mari părți din Ucraina continentală. Într-o ipotetică viitoare negociere ruso-ucraineană privind viitorul teritoriilor ocupate în prezent, este totul sau nimic nu doar pentru Kiev, ci și pentru Moscova. Acest lucru este valabil mai ales după ce podul Kerch din 2019 va fi distrus de forțele armate ucrainene – o acțiune care se va întâmpla probabil mai devreme sau mai târziu. O acceptare parțială de către Rusia a faptului că Ucraina își recâștigă teritoriile continentale, lăsând totuși Crimeea ca premiu de consolare pentru Moscova, nu ar fi inacceptabilă doar pentru Kiev. Aș fi, de asemenea, o soluție nesustenabilă pentru Kremlin.
Menținerea Crimeei ca o exclavă izolată, departe de alte teritorii controlate de Rusia, nu ar avea prea mult sens pentru Moscova, nici din punct de vedere economic, nici strategic.
Cu toate acestea, mulți observatori non-ucraineni văd Crimeea ca pe un obiect de negociere și un potențial instrument de compromis. De fapt, peninsula nu este nici una, nici alta. O simplă privire pe hartă și consultarea istoriei Crimeei pe Wikipedia ar trebui să clarifice faptul că, în cadrul negocierilor, peninsula ar fi mai degrabă o parte a problemei decât un mijloc de rezolvare a acesteia. Nevoia Crimeii de a avea o legătură strânsă cu partea continentală a Ucrainei la nord, adică o legătură cu regiunile Zaporojie, Herson și Donbas, scade probabilitatea unui compromis între Kiev și Moscova.
Scepticismul est-central european față de Moscova
Poate că cel mai important factor care reține Kievul de la negocieri premature cu Moscova este experiența sa istorică cu Rusia, precum și interpretarea comparativă a dilemei sale actuale. Istoria națională ucraineană și trecutul altor națiuni din Europa central-estică sugerează că Rusia nu va susține un acord obținut prin compromis diplomatic, în loc de unul prin victorie militară. Ucraina independentă a semnat, în ultimii 30 de ani, sute de acorduri cu Rusia – dintre care majoritatea sunt astăzi nule.
Printre acestea s-au numărat atât memorandumuri sau acorduri politice, precum Memorandumul de la Budapesta din 1994 sau Acordurile de la Minsk din 2014/2015, cât și înțelegeri pe deplin ratificate, cum ar fi Pactul trilateral Belovezha din 1991, semnat de Boris Elțîn, sau Tratatul bilateral de frontieră ruso-ucrainean din 2003, semnat de Vladimir Putin. Mai multe dintre aceste documente recunosc în mod explicit frontierele, integritatea și suveranitatea Ucrainei. Cu toate acestea, chiar și cele cu semnătura președintelui Rusiei și ratificate de parlamentul rus s-au dovedit a deveni invalide în 2014 și 2022.
Unul dintre primele și cele mai instructive exemple post-sovietice ale modului în care Moscova se comportă față de fostele sale colonii a fost intervenția și negocierea cu Moldova la începutul anilor 1990, când Putin era încă un birocrat secundar la Sankt Petersburg. În 1992, comandantul Armatei a 14-a ruse, Aleksandr Lebed, a justificat intervenția trupelor sale într-un conflict intern moldovean prin afirmația că noul guvern al Moldovei se comporta mai rău decât o făcuseră trupele SS cu 50 de ani înainte. Lebed a oferit astfel explicația pe care Putin avea să o aplice din nou mai târziu pentru invaziile sale în Ucraina în 2014 și 2022. Sprijinul militar rusesc acordat separatiștilor pro-ruși din Moldova a dus la consolidarea unui pseudo-stat separatist, Republica Moldovenească Transnistreană. Această entitate cu o formă ciudată se întinde pe sute de kilometri între malul estic al râului Nistru și granița Moldovei cu Ucraina.
Pentru a rezolva problema, Moldova și Occidentul au făcut în anii 1990 ceea ce mulți observatori non-ucraineni sfătuiesc astăzi Kievul, Washingtonul și Bruxellesul să facă. Chișinăul a intrat în negocieri cu Moscova și a implicat organizații internaționale precum OSCE în rezolvarea conflictului. Occidentul nu a sancționat economic Rusia și nici nu a sprijinit Moldova cu arme. În 1994, Chișinăul a semnat un tratat cu Moscova privind retragerea trupelor rusești din Moldova. Mai mult, în noua sa Constituție adoptată în același an 1994, Moldova s-a definit ca o țară neutră. Ea a exclus astfel o viitoare aderare la NATO. În anii următori, au avut loc multiple negocieri între Chișinău și Tiraspol – cu și fără participarea Occidentului. Schimburile economice, contactele interumane și alte măsuri de consolidare a încrederii, organizațiile internaționale și alte instrumente de mediere și soluționare a conflictelor au fost aplicate ca la carte. Cu toate acestea, rămășițele Armatei a 14-a a lui Lebed, numită acum Grupul Operațional al Federației Ruse, se află încă în Transnistria. Acestea continuă să susțină cvasi-regimul separatist. După mai bine de trei decenii, pseudo-statul susținut de Moscova pe teritoriul recunoscut internațional al Republicii Moldova este bine și viu. „Republica” transnistreană îndeplinește, pentru Kremlin, din 2014, funcția suplimentară de a crea o amenințare de securitate pentru Ucraina dinspre vest.
Timp de treizeci de ani, Republica Moldova a fost una dintre cele mai sărace țări din Europa și un stat permanent eșuat. Soarta Moldovei, succesul experimentului transnistrean al Moscovei și comportamentul Occidentului au devenit experiențe instructive pentru Kremlin. Acestea au format comportamentul și strategiile Rusiei în Georgia în 2008 și în Ucraina în 2014. Funcția de model a proiectului transnistrean a mers atât de departe încât unii funcționari instalați de Moscova în cvasi-guvernul pseudo-statului de la Tiraspol au fost transferați în Donbas în primăvara anului 2014. Acolo au contribuit la crearea așa-numitelor „republici populare” Donețk și Luhansk, care au fost anexate de Rusia în septembrie 2022.
Acest lucru și aventuri similare ale Moscovei în spațiul post-sovietic nu sunt de bun augur, din punct de vedere ucrainean, pentru negocierile cu Kremlinul. Ucrainenii, precum și alte câteva națiuni și etnii din fostele imperii țarist și sovietic au acumulat, de-a lungul secolelor, multe experiențe amare cu imperialismul rusesc, care este și astăzi ideologia abia deghizată a Moscovei. Aceste lecții istorice sfătuiesc nu doar Kievul, ci și Helsinki, Tallinn, Riga, Vilnius, Varșovia, Praga sau București că Ucraina trebuie să obțină o victorie – cel puțin parțială – înainte de a intra în negocieri semnificative cu Rusia. Doar atunci când se va confrunta cu un dezastru militar, Moscova se va angaja într-o căutare reală a unui compromis care ar putea fi acceptabil pentru Kiev și care ar avea potențialul de a rezista.
Concluzii
Negocierile vor începe, la un moment dat, să joace un rol. Cu toate acestea, ele trebuie să aștepte până când situația de pe teren și de la Moscova se va schimba într-o asemenea măsură încât să aibă sens pentru Kiev. Un acord semnat înainte ca Ucraina să fi obținut, cel puțin, un avantaj militar important și o poziție de negociere mai puternică va fi, probabil, o mascaradă. Cel mult, se va obține o amânare mai degrabă decât sfârșitul conflictului armat.
Un acord rapid de încetare a focului astăzi ar putea contribui, de fapt, la prelungirea duratei generale a războiului de mare intensitate. Acesta ar fi contrar preocupărilor de securitate care au dus la începerea negocierilor în primul rând. Pentru comparație, acordurile de la Minsk au atenuat într-adevăr, în 2014 și 2015, confruntarea armată aflată atunci în desfășurare. Cu toate acestea, ele nu au împiedicat escaladarea masivă din 2022 și, fără îndoială, au pregătit-o.
Odată ce va fi semnat un acord semnificativ între Kiev și Moscova, va trebui să se asigure funcționarea acestuia. Pe fondul comportamentului Rusiei în spațiul post-sovietic în ultimii 30 de ani, asigurarea unei păci viitoare va fi posibilă doar cu o descurajare militară plauzibilă împotriva unei escaladări repetate. Furnizarea unui sprijin militar substanțial Kievului este, prin urmare, strategia corectă din trei puncte de vedere. În primul rând, va ajuta la pregătirea unor negocieri semnificative, în al doilea rând, va asigura un acord durabil – spre deosebire de acordurile de la Minsk – între Kiev și Moscova la un moment dat în viitor și, în al treilea rând, va menține pacea intactă ulterior.
În primăvara anului 2014, Kievul a încercat în Crimeea să pună în aplicare unele formule pacifiste populare, cum ar fi „Imaginați-vă că este război, dar nimeni nu participă” (în germană: „Stell Dir vor, es ist Krieg und keiner geht hin”) sau „Construirea păcii fără arme” (în germană: „Frieden schaffen ohne Waffen”). Acest comportament ucrainean s-a întâmplat, în urmă cu zece ani, cu aprobarea explicită, dacă nu chiar cu încurajarea activă a Occidentului. Rezultatul a fost cel mai mare război european de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. O deducție banală din acest dezastru strategic ar fi aceea că comportamentul Kievului și al Occidentului ar trebui să fie ghidat de o analiză empirică a provocărilor reale abordabile, mai degrabă decât de intenții bine intenționate, dar la care nu s-a reflectat îndeajuns, și de referințe istorice irelevante.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Războiul declanșat de Rusia contra Ucrainei nu este numai un război pentru teritorii, este mai mult decât atât. Pentru Rusia sunt trei motive principale:
1. Rusia vrea să demonstreze Occidentului că încă este o mare putere. Deci rezboiul din Ucraina este și un război contra Occidentului, arătat ferm de Rusia prin Ultimatumul dat NATO de a se retrage pe aliniamentele din 1997.
2. Rusia fără Ucraina își pierde identitatea și istoria. Până pe la 1650 Rusia nu reprezenta nimic după aproape 400 de ani de dominanță mongolă.
3. În contextul Noii Ordini Mondiale, Rusia vreau să fie în continuare considerată o „mare putere” cu drept de a sta la masa conducătorilor Lumii.
Deci, da, pentru Rusia nu există altă alternativă decât războiul, diplomația este exclusă dacă nu se dă satisfacție Rusiei. Va accepta din nou Occidentul să cedeze amenințărilor Rusiei? Din nenorocire, eu cred că DA. O nouă Yalta este posibilă.
Foarte interesanta analiza geopolitica cu aspecte istorice din trecutul recent si de azi. Pacea, din pacate, nu este dorita de nicio parte. Pana la urma va ceda una din parti dupa pierderi imense in oameni, arme si bani. Lectiile trecutului recent cu pacte de compromis si cedari teritoriale nu au nici un efect in actuala conjunctura a acestui conflict intre doua tari cu populatie slava si largi teritorii.
„dreptul autoproclamat al Rusiei asupra celor cinci regiuni ucrainene ocupate este îndoielnic”
NU este îndoielnic.
Este criminal și ilegal d.t.p.d.v.
Dacă ar fi legal, nimic și nimeni nu poate opri ambițile imperiale a clicii Putin.
Scri in Constituție că Alaska e teritoriu rusesc ( că doar ei au vândut Americii zona) , că Transnistria e teritoriu rusesc, că țările baltice sunt parte integranta a Rusiei, și uite așa găsești formula minune prin care poți ucide , ataca , subjuga pe oricine.
1- Constituția rusă e o gluma. Nerespectată de conducători, modificată după bunul plac și interese.
2- Rusia e o dictatura. Cu nimic diversa de dictatura comunistă românească și sub Ceaușescu în special.
3- cine crede că se poate trata ceva cu dictatori criminali, să revadă și să rescrie istoria ( eventual) .
Daladier si Chamberlain , doi naivi care au crezut că oferind lui Hitler teritoriile ALTOR ȚĂRI , salvează pacea.
Basca luau hotărî in numele cărui drept internațional ?
– Stalin cu Hitler ( doi dictatori) au aprobat un pact criminal prin care Polonia era împărțită între ei.
Si cum ambitile erau prea mari, se vor lupta pe viață și pe moarte între ei.
Deci succes tuturor care NU VOR să învețe nimic din istorie repetând aceleași greșeli .
Războiul Ucraina-Rusia ,o incercare istorică de a cuceri și îngloba noi teritorii cu calcarea in picioare a oricărui principiu de drept internațional.
Occidentul e din nou nepregătit. Nu învață veci și nimic din propriile greșeli.
Știe doar să caute scuze.
Si mie imi pare ca motivul constitutional pentru imposibilitatea rezolvarii pe cale diplomatica este cel mai subtire, daca nu chiar utopic. Dar este a doua oara cand vad ca Dr. Andreas Umland il pune in discutie… Probabil de departe se vede mai aproape de ideal democratia slava.
Modificarea Constitutiei Rusiei se poate face de azi pe maine (s-a testatt!), daca-i ordin de la marele sef. In regim de urgenta, poate fi si problema de minute, ca doar nu se asteapta aprobarea celor care-l primesc pe tzar cu fruntea-n tzarana.
N-as baga mana-n foc ca si in Ucraina, asta ar fi cea mai mare piedica. Desi, acolo, riscul unei rebeliuni creste, pe masura ce suferinta razboiului, pe masura ce durata lui se prelungeste, face ca pretul cedarii sa devina din ce in ce mai greu de acceptat.
Războiul imperialist declanşat de conducătorii politici şi militari ai Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a deschis o nouă etapă în analizarea comparativă a evenimentelor desfăşurate în primul deceniu al Războiului Rece. Istoricii familiarizaţi cu perioada respectivă pot constata mai multe similitudini şi deosebiri în planurile pe care doi miniştri ai Afacerilor Externe, Viaceslav Molotov şi Serghei Lavrov, le-au prezentat şi susţinut an de an în favoarea Uniunii Sovietice, respectiv a Federaţiei Ruse.
Un exemplu elocvent în acest sens este nota diplomatică sovietică din 10 martie 1952, în care s-a cerut ca Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa să fie de acord cu următoarele propuneri sovietice:
– organizarea cât mai repede posibil a negocierilor dintre cele patru Mari Puteri, în scopul încheierii unui tratat de pace cu Germania;
– recunoaşterea graniţei de vest a Poloniei pe fluviul Oder şi râul Neisse de cele patru Mari Puteri şi de Republica Federală Germania;
– cele patru Mari Puteri să acorde Germaniei unite permisiunea de a-şi constitui forţe militare, iar acestea să fie limitate numeric pentru a se asigura doar apărarea naţională a ţării;
– Germania să nu adere niciodată la o alianţă militară îndreptată împotriva statelor care au învins-o în cea de-a doua conflagraţie mondială (sovieticii se refereau atât la N.A.T.O., cât şi la armata europeană, pe care prim-ministrul francez René Pleven a propus-o la 24 octombrie 1950 în planul său de întărire a securităţii europene şi de înlăturare a influenţei americane din ţările Europei occidentale);
– forţele militare de ocupaţie ale celor patru Mari Puteri să fie retrase de pe teritoriul german în termen de un an de la semnarea tratatului de pace.
În cazul în care dorim să formulăm condiţiile diplomatice pentru o posibilă încheiere a războiului imperialist declanşat la 24 februarie 2022 de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, acestea ar putea să fie următoarele (în viziunea ministrului rus Serghei Lavrov, după ce a citit documentele întocmite de Viaceslav Molotov în urmă cu 70 de ani):
– organizarea cât mai repede posibil a negocierilor dintre cele patru Mari Puteri, în scopul încheierii unui tratat de pace care vizează Ucraina (nu Republica Federală Germania);
– recunoaşterea de către cele patru Mari Puteri şi de Ucraina (nu de Republica Federală Germania) a graniţei de vest a Federaţiei Ruse (nu a Poloniei) pe aliniamentul stabilit de autorităţile ruse (includerea Crimeei şi a teritoriilor ucrainiene cotropite până la data semnării armistiţiului în componenţa Federaţiei Ruse şi recunoaşterea tuturor anexărilor respective de către toate părţile semnatare ale tratatului de pace);
– cele patru Mari Puteri să acorde Ucrainei (nu Germaniei unite) permisiunea de a-şi constitui forţe militare, iar acestea să fie limitate numeric pentru a se asigura doar apărarea naţională a ţării;
– Ucraina (nu Germania) să nu adere niciodată la o alianţă militară îndreptată împotriva Federaţiei Ruse (nu împotriva statelor care au învins Germania în cea de-a doua conflagraţie mondială). Autorităţile ruse pot să explice aici faptul că vizează atât N.A.T.O., cât şi armata europeană, pe care prim-ministrul francez René Pleven a propus-o la 24 octombrie 1950 în planul său de întărire a securităţii europene şi de înlăturare a influenţei americane din ţările Europei occidentale;
– forţele militare de ocupaţie ale celor patru Mari Puteri (în realitatea, doar forţele ruseşti) să fie retrase de pe teritoriul ucrainean (nu german) care va rămâne sub controlul autorităţilor de la Kiev în termen de un an de la semnarea tratatului de pace.
Într-un asemenea joc în oglindă în analiza istorică, ceea ce încerca Viaceslav Molotov în anul 1952, în cazul Germaniei şi ceea ce doreşte Serghei Lavrov în prezent, în cazul Ucrainei este impunerea dreptului forţei în defavoarea forţei dreptului. Prin acţiunile susţinute pe plan diplomatic, ambii lideri politici se află în tabăra promotorilor războiului şi ai anexiunilor teritoriale imperialiste.
Jocul depaseste ceea ce se intimpla in Ucraina .Dar apreciem punerea fata in fata a celor doua propuneri una realizata de mult si alta dorita de care Rusia acum .Cele doua natiuni nu mai pot fi nici natiuni frate ,nici prietene ,si nu mai pot locui „usa in usa ”niciodata .Crimeea va fi reucerita .Cit despre Donbas si Lugansk acolo mai trebuie sa vorbim .Fie cele doua Regiuni vor fi oferite Rusiei in schimbul pacii fie ele vor deveni un no mans land asa cum se pare ca si sunt deja .Nimeni nu va mai investi un euro ca sa refaca ceea ce deja este distrus si nimeni nu are garantia viitorului atunci cind facem referire la ele .
@bn – N-au devenit frati americanii cu japonezii si germanii dupa ww2? Deci se poate, numa’ vointa sa fie.
”Când armele vorbesc, muzele tac”
Si totusi eu am incredere oarba in diplomatie, eu cred ca tarie ca diplomatia poate rezolva mai toate problemele. Nu cred ca acum e prea tirziu.
Aveam un vecin care ma teroriza, nu numai pe mine ci si pe toti cei din jur. Numai era tinar si avea si betesuguri. In ciuda terorii la care ma supunea, teroare care avea si o componenta ausländerfeindlichkeit, cind il intilneam pe strada il ajuta si-i caram bagajele, i le duceam pe scari. Nu avea mindria sa se opuna, chiar imi multumea. Pina laurma a murit, dar nu din cauza asta.
În așa zisa Crimeea e un climat submediteranean, marin, ca cel din Varna – antica Odessos -, asemănător influențelor vagi ceausistosrrrbveshti din unele mici părți din Banatul Băniei hune, fără Mărin – acolo unde trăiește mare majoritate a trădătorilor, sabotorilor și dezertorilor… toți din
Sebvia = servia, Servus= sclav = slav!
In mold ova/ Ava/ Aqua – scriau în slavonă oficial, deoarece prin slavi au primit ortodocsismul grecilor zombificati de islam, vezi Milka Ov, Bach Lui… de unde denumirile – marog, avem la bază limbi indo-europene… – NU exista și nu a existat vreodată! Transnistria! inventata de Antonescu și hit leeristi! Acolo, Momentan, exista respublica moldovenească – adică, a Moldovei, că cea democratică din 1918… – care cuprinde Tighina cu tot cu cimitirul românesc profanat acolo de ruși încă din 1945!, pe care o denumesc după colonizare Bender, pe turcește, ca să le reamintească moldovenilor cine sunt și cine i a eliberat prima oara! Moldovenii lui Ștefan care au murit lîngă Cafa pentru Maria de Magop…
Crimeea tătărască, după ce mai înainte fu…, a fost Autonomă! Iată cum s-au fi întâmplat acolo toate acele grozăvii, și nu are cum fi in viitor decât…
Auto Nomă!
Daca esti slab Rusia te ataca, daca ii infrangi si ii fortezi sa semneze un tratat oricat de „corect” in anii urmatori se vor inarma si vor porni iar un razboi. Este modul lor de existenta din anii 1500. Problema care creeaza probleme absolut tuturor vecinilor de atatea secole are o singura solutie.
@Al – R36 te absolva de ganduri. Cel mai bine e sa-i observi ca pe un fenomen natural. Abia astept un nou pachet de sanctiuni, care se va dovedi mai departe o noua eliberare de o dependenta.
Sau prin sanctiuni se capata mantuirea.
Daca ar fi doar Crimeea, ar mai fi cum ar mai fi.
Dar Putler, si imperialistii rusi, vor tot sudul U. Cu Odesa si Bugeac cu tot.
Nu e vorba doar de Crimeea si tinuturile est ucrainene, care asigura legatura terestra Moscova/Crimeea.
Si apoi… si Moldova etc.
Rusia a ratat reforma economica si are o economie rudimentara, necompetitiva. Pretentiile lor imperiale au renascut (sau au izbucnit, dupa ce au stat sub cenusa 25 de ani). Si singura modalitate pe care o aveau la indemna a fost armata. Au fost si inselati de rapoarte care prezentau U ca fiind ruseasca si anti Zelenski, noile rachete hipersonice „de neoprit” si masa imensa de tancuri pe care o au.
Acum vad ca toate visurile lor au fost desarte: U lupta fara crutare si preget cu rusii, rachetele sunt oprite, tancurile sar in aer pe banda rulanta, mai repede decat se produc etc. Sigur ar vrea sa iasa din impas, dar nu stiu cum si nici nu vor sa renunte la pretentiile lor prostesti.
@Mongolul – Desigur, rusii prefera sa moara ca la Verdun decat sa bombardeze strategic Ucraina.
Si mizau pe un Occident divizat si fara curajul de a se opune.
„Cu toate acestea, mulți observatori non-ucraineni văd Crimeea ca pe un obiect de negociere și un potențial instrument de compromis. ”
Deși premisele sunt corecte, autorul desprinde concluzii mai mult decât discutabile…
Desigur resentimentele față de Rusia în Polonia și România sunt mari, dar nu acestea sunt cauza imposibilității acceptării unei încetări a războiului în condițiile Rusiei (singurele despre care Rusia vorbește), adică cele ale păstrării teritoriilor ocupate din Ucraina.
Istoria este simplă, este necesar a fi doar reamintită, iar ea se rezumă la o singură întrebare, fundamentală…
După aceste anexări teritoriale ale Rusiei, care vor fi următoarele, câci în mod SIGUR nu se va opri la acestea?!
Probabil, locuința domnului Profesor Dr. Andreas Umland nu ar fi de la început afectată…A mea, spre exemplu, este ceva mai apropiată de locul în care se petrec evenimentele asupra cărora domnia-sa se apleacă și istoria arată că riscul în cazul Europei Centrale și de Est este cu mult mai mare. Ce a uitat domnia-sa? Că mai devreme sau mai târziu suntem afectați cu toții.
Sunt impresionat de cat de frumos este prezentata situatia populatiei din Crimeea. Dar de fapt aproape nimanui nu ii pasa de acesti bieti oameni, stabiliti pe acolo de milenii, de secole sau de decenii.
Conteaza pozitia geostrategica, cine are Crimeea controleaza Marea Neagra si Marea Azov, dar si comunicarea prin Don-canal-Volga cu Marea Caspica, legand Europa de Asia Centrala si Orientul Mijlociu fara a iesi in calea marilor flote ale lumii.
Deci de fapt lupta nu ar fi pentru Ucraina, cat pentru Crimeea si asta ar face ca orice tratative sa esueze, pana cand unul va stapani definitiv Crimeea. Altfel va ramane un mar al discordiei pe termen lung.
Dar de fapt…Scurt pe doi. Crimeea tătarilor a fost ocupată de Rusia țaristă in 1783. Șovinul și anti-occidentalul Dostoievski propusese oficialităților țariste deportarea totala a tătarilor din
Crimeea și înlocuirea lor cu mujic aduși din toate teritoriile ocupate ale Imperiului țarist. Criminalul Stalin avea să realizeze visul lui Dostoievski. Rusia a fost doar un vasal al tatarilor. Până în 1700 muscalii, așa-ziși ruși, plăteau tribut succesorului Hoardei de Aur. Hanului! Apropo! Unde a primit botezul prințul Vladimir al Kievului? Da, da! In Crimeea. Istoria de 1000 de ani a așa-zisei Rusia e un fals, o delapidare.
populația Crimeei era reprezentată de tătari semi-nomazi. Ei erau puțini din motive evidente. Evident că pentru colonizarea cu ruși agricultori era nevoie ca tătarii să fie mutați sau sedentarizați. Nu aveau cum să se plimbe în continuare cu turmele prin toată peninsula. Un exemplu foarte similar, inclusiv ca perioada, este eliminarea și sedentarizarea populației amerindiene, care nu aveau de asemenea așezări permenente, de către coloniști. Evident că populația sedentară odată stabilită a creat comunități care s-au dezvoltat mult peste capacitățile de creștere a populației exclusiv crescătoare de animale.
Va fi o pace forțată negociată de marile puteri. Ucraina nu are fizic cum să recupereze pierderile.
Deoarece dupa ce Kiev a recunoscut public ca a semnat si incalcat cu rea-credinta acordurile de la Budapesta si Minsk 1 si 2 , nu mai negociaza nici semneaza nimeni nici un tratat cu ei.
Singurul lucru pe care-l poate face Ucraina daca vrea sa mai existe este sa semneze, ca o formalitate , actul capitularii totale si neconditionate.
Cand se fac cele 3 zile in care este cucerit Kievul de catre hoarda moscovita?
Oricand doreste Rusia. Europa importa gaz rusesc prin conducta ucraineana. Care poate pati buba asa cum a patit North Stream. In 2 zile Rusia poate lasa Ucrainta fara energie electrica. Intuneric total. Nu exista deocamdata nucaieri in lume aparare impotriva rechetelor supersonice. In a treia zi Zelenschi fuge ca Ceausescu ca sa nu pateasca ce a patit Gadafi.
@reality
Mai rar vezi atitea timpenii intr-un text atit de scurt. Vezi ca ai gresit forumul si articolul. Incearca pe Telegram.
Care acord de la Budapesta? Poate Memorandumul de la Budapesta din 1994 referitor la Ukraina si semnat initial de catre US, UK, Rusia (apoi de China si Franta) si care zice asa:
– Respect the signatory’s independence and sovereignty in the existing borders (in accordance with the principles of the CSCE Final Act).[7]
– Refrain from the threat or use of force against the territorial integrity or political independence of the signatories to the memorandum, and undertake that none of their weapons will ever be used against these countries, except in cases of self-defense or otherwise in accordance with the Charter of the United Nations.
[…]
Deci, ce nu respectat Ukraina care a cedat tot arsenalul nuclear in urma acestui memorandum?
De-aia rusia e plina de imigranti care preseaza granitele si vor sa intre in raiul kgb-ist. Ai un loc acolo.
De fapt, acordurile au fost FACUTE „cu rea credință”!!
Siktir la greu puterilor „garante” din 91, 94 etc etc!
Asa e, acordurile aveau un footnote care zicea „acorduri semnate cu rea credinta”, deci nu se pune… Si tu cind iei bani de la banca semnezi hirtiile cu rea credinta dar tot platesti, altfel o cam patesti.
Partea proasta e ca acel memorandum de la Budapesta a fost semnat de Eltin dar niciodata ratificat de catre duma de stat ruseasca.
Si Romania avea Puteri garante in 1940, si la ce i-a folosit?!
Pare foarte complicat si de durata.
M-am tot gandit azi la materialul acesta. Si cred ca tocmai de aceea si scriu.
Nu am un comentariu bine asezat. In schimb imi da tarcoale o idee. Pe care am incercat sa o formulez si la care am primit rapid replica- nu se poate! Oamenii sunt meschini. Nu exista asa ceva.
Si replica asta pe mine m-a zgandarit un pic. Pai da, nu exista. Deaia si spun. Ca ar putea sa existe. In ciuda meschinariei oamenilor.
Sa ma explic. Edward O. Wilson propunea in anii anteriori o solutie pentru evitarea dezastrului ecologic si umanitar asociat – jumatate de Pamant sa fie cedata naturii, tot ce tine de antropic sa se concentreze in cealalta jumatate. Asa s-ar putea crea premisele unei stari de echilibru.
Si cum sa faci asta? Nu poti sa tai planeta-n doua, ca pe un mar. Pare fantezist sa muti oameni ca sa lasi locul termitelor- nu?
Si totusi, ideea creari unei retele de noduri si coridoare de legatura intre ele, suprapusa peste mediul antropic, si care sa insumeze jumatate din suprafata planetei, parca nu mai e chiar fantezista.
Daca ar exista cadrul legal potrivit, Crimeea, care se deserifica in deceniile urmatoare, devine nesustenabila vietii si agriculrurii fara alimentare cu apa dinspre Ucraina sau Rusia, dar are importanta strategica pentru controlul asupra partii nordice a Marii Negre, ar putea primi statutul de dublu nod strategic: pentru reteaua ecologica globala si pentru securizarea comertului alimentar global.
Adaugat la ceea ce reiese din dreptul international actual, aceste doua cauze ar prima in fata oricaror revendicari istorice ale Rusiei
Cu o administrare internationala ( de vreme ce aceasta retea ar deservi intreaga planeta), si in custodia Ucrainei ( Rusia fiind partea perdanta intr-un astfel de scenariu).
Stiu, suna fantezist.
In mod normal, razboiul poate inceta daca Rusia isi retrage soldatii si Crimeea si tinuturile estice ale U, sunt ocupate de castile albastre. In acest fel, administrarea acestor teritorii devine internationala si castiga si Rusia, care isi apara vorbitorii de rusa, si U, care da afara armatele ocupantilor.
Dar nimeni nu cedeaza. Asteapta sa se epuizeze.
Ceea ce ma mira nu este prostia rusilor sau incrincenarea U.
Lipsa de viziune a americanilor, UE si Chinei, care nu vor sa puna capat razboiului. Probabil au un poligon de incercari militare si complexele militar-industriale preseaza pentru mentinerea razboiului. Lesne de inteles de ce.
In rest, avem aceeasi fanteze.
Respect!
De ce oare nu este mentionat si un alt motiv mult mai relevant si plauzibil – Turcia sultanului Erdogan.
https://www.msn.com/en-gb/news/world/turkey-blocks-royal-navy-ships-sent-to-ukraine-as-nato-falls-apart/ar-AA1mmhdm?ocid=winp2fptaskbar&cvid=472dd2d0b2f94098a295bbd9b6d5970e&ei=4
Deoarece dl Erdogan a avut recent curajul sa declare public ca Israel este mai rau decat Germania nazista iar dl Prim Mnistru Netanyahu mai rau decat Hitler. Iar noi nu ne putem permite sa pierdem Turcia -a doua cea mai numeroasa armata din NATO dupa SUA- deoarece odata cu Turcia pierdem Israel, Golful Aden -deci Canalul de Suez- si tot Pacificul . de pe coasta de est a Africii pina in China. Ganditi-va ce ar insemna iesirea Turcei din NATO si/ sau aderarea la BRICS+
Pozitia geostrategica a Turciei este inestimabila iar tentativa de lovitura de stat gulenista a fost una dintre cele mai mari imbecilitati ale licuriciului.
sultanul il incurajeaza pe Putler, care are ca tinta tot Bosforul, conform vechiului testament, devenit dogma pentru siloviki; vedeti de ce nu s-a inflamat cand a pierdut tarile baltice si Polonia, si se inflameaza la U;
Turcia va regreta amarnic alianta cu Rusia
Crimeea nu va fi cedata rusilor, dacat daca este demilitarizata si toate trupele vor fi trimise acasa. Lucru inacceptabil pentru Moscova. In rest, blablabla.
Oricum, zvonul asta cu pacea impusa U este un zvon abil raspindit de agentii FSB.
Deocamdata, U lupta si este hotarita sa continue; NATO o ajuta! Pentru ca stiu pretul daca cedeaza si pentru ca desteptul de Putin s-a declarat dusman al Occidentului si globalizarii.
E un lucru pe care-l uitati, mereu. Nu e in joc doar soarta U sau Crimeea.
Abia acum sunt cercetate cu meticulozitate trecutul Rusiei expansioniste, mentalitatea sa dictatorială și comportamentul său versatil. Abia acum, specialiștii trag toate aceste învățămintele, iar cei care s-au fript cu fiertura rusească, cu pompa și gazele toxice, suflă și in iaurt. Or, diplomația Rusească are o sculă care îi ține loc de inteligență: tragerea (pe sfoară, de foloase, de cenușă pe turta sa, in țeapă, in jug etc.). Să fim și mai clari. Politica acestui imperiu al relelor tratamente, metodele și tacticile sale sunt ca pe vremea maicii lor, Hoardă Nepereche. Jihadul muscălesc, cel de toate zilele, de 400 de ani, băltește in sufletul suveranului de la Kremlin. Orice suveran „cezarean”, orice ministru de externe încarnează in sine un animal de prada. Iar animalele de pradă se îndreaptă încotro le împinge instinctul gregar, fără nicio reținere. Din punct de vedere mental, comportamental și paranoidal, Noua Lighioana, Vladimir Putin, mare Câine pechinez al Moscovei, care s-a autoproclamat lider suprem până la moarte, nu se deosebește de predecesorii săi. Eurofobia, manifestată încă în vremea lui Ivan cel Groaznic, aprofundată de succesori și de acest Urmaș al Vomei nomenclaturisto- KGBiste este un microb ancestral. „Rusia, așa cum a sugerat Marx, are o idee fixă – dominația mondială”. Adică, Moscova – Caput Mundi. Ceea ce înseamnă, un drum pavat cu crime și atrocități către „Moscova – Caput Imundi”. O mizerie crunta! De aceea, putem spune fără echivoc: proiectul Rusiei – O oroare criminală – înseamnă un cadril al răfuielilor cu fostele republici sovietice sclave, o teroare de amploare, un convoi imens de victime și o dorință animalică de a anexa alte state. Este bine cunoscut caracterul duplicitar, pervers, inconsecvent al diplomației ruse. Caută să dea o motivare politicii de acaparare și să-și justifice pretențiile la dominația „spatiilor vitale”, pentru că acești „Caput” de brute sunt devotati cu adevărat numai jocului, jocului dublu, al subterfugiului, al voluptății aproape mortale și diabolice de a înșela. De unde reiese că politica externă a Rusiei este un obiect de speculație demagogică. O continuare a politicii tradiționale de sarlatanie. Așadar, orice proiect de pace, propus de Rusia expansionistă, este Sărutul Morții. Orice garanție de securitate, este o farsă. O festă! Nu-i așa că deposedarea Ucrainei de arsenalul nuclear a fost un renghi hidos, rafinat jucat? Nu-i așa că pretinsă „denazificare” este o festă splendid imaginată și îndrăzneț dusa până la capăt? Nu-i așa că Rusia încalcă toate promisiunile, toate acordurile, toate convențiile și toate angajamentele? Se spune că negocierea politica e o artă a compromisului. Cu o singură condiție: să nu te compromiți tu, ci adversarul. Și cum adversarul e rus artificial și belicos, orice compromis, cu el, e complicitate infamantă. Poți negocia cu marțienii, cu klingonieni. In cazul lui Herr Putin, negocierile sunt imposibile din cauza mentalității sale dictatoriale, din cauza fanatismului sau de tip mongoloid. Așadar, cei care așteaptă negocieri cu Rusia sălbatică, așteaptă degeaba. Căci Fățarnica Rusie, când negociază, nu face diplomație politică, ci înșelătorie grosolană. Orice negociere cu Fuhrer-ul Roșu nu are mai mult sens decât cu un aligator. Putinoizii nu au, nu vor avea în veac niciun motiv să renunțe la metodele barbare, supte odată cu laptele matern. Din îngustimea de extremismului atroce, considerat ca virtute, din spiritul asiatic, posedat de resentimente, ca suflet, din războiul „sfânt”, considerat ca misiune, este imposibil să înflorească o umanitate superioara. Un Nowa Caput Mundi…Mujicul Putin urăște dreptul, pacea și lumea civilizată. Criminal desăvârșit – nu ocazional, consecvent doar in sfidare, o fire genială de ipocrit sângeros, aceasta și numai aceasta este firea sa originară.
Și totuși, cuplul de ruși Gorbaciov-Eltin a făcut mult bine Omenirii distrugând Imperiul Rus. Putin încearcă refacerea Imperiului dar…mortul de la groapă nu se mai întoarce…
Dintre toate imperiile care au existat, imperiul moscovit este singurul care nu a contribuit la modelarea lumii. Iar imperiul puținist, care propovăduiește atrocități, a făcut ca societatea intinsorii să fie răsturnată pe dos. Prin tiranie și crime, frică și delațiuni, jugularea libertății și a voinței. Elțin i-a eliberat din surghiun pe toți disidenții. Criminalul Putin a tixit pușcăriile cu „inamici” și „incomozi”. Crescut și educat într-o periferie a Leningradului, printre șobolani și bandiți, parașutat, ulterior, in scaunul de la vârful puterii de oligarhi, mafioți și gangsteri, penalul Puțin, nu numai că l-a năucit pe Gorbaciov, ci a zdruncinat temeliile tuturor tratatelor internaționale. Pentru despotul Putin, structura normala a statului este autocrația țaristă+ plutocrația+patocratia. Perfidia și cruzimea lui nu s-au manifestat dintr-odată. După ce și-a negociat virginitatea la ur(i)ne, a început să-și facă loc încetul cu încetul, ca o cârtiță turbată care găurește prin întuneric galerii, afânând pământul sub temelii…Tacticile lui sunt ca pe vremea Hoardei. Politica RuSSiei Imperialiste și politica imperiului mongol nu sunt doar similare, ci și identice, Așadar, indezirabilul Herr Putin – ultimul genghishid – vrea sa refacă Imperiul stră-stra-stramosului muscalilor, Genghis Han.
Foarte profesional prezentat – și obiectiv!
Însă e bine să cunoaștem și perspectiva Bibliei, pe temă.
Iar ca s-o spunem de-a dreptul – dat fiind că sunt oameni (chiar comunități întregi) care susțin că li s-a făcut de cunoscut ce va fi în Viitor / pe lângă acestea având și textele Bibliei – din sursele citate tragem concluzia că în conflictul Rusia Ucraina lucrurile se vor „rezolva” nu prin pace – sub orice clauze termeni sau forme ar veni pacea – ci prin violență și anihilare totală, cea vizată nefiind Ucraina, ci SUA.
Fapt dealtfel știut – sau cel puțin intuit – de aproape întreaga planetă: că ne place sau nu, SUA este luată, de o bucată de vreme în vizor, de către Rusia și China. Și nu oricum; ci ireversibil.
Însemnând că, și dacă li s-ar face concesii din partea SUA, celor două – economice, teritoriale, etc – cele două, nu Rusia & Chinanu mai pot fi „convinse” „cu nimic”. (Procesul demarat fiind nu atât împotriva NATO, cât împotriva SUA).
Începusem, că unor oameni de pe glob sau chiar anumitor comunități (creștine) li s-au transmis mesaje – explicite, cu subiect și predicat – Autorul mesajelor identificându-li-se ca fiind Dumnezeul lui Israel. *Același care se identifică pe Sine, ca fiind și Autorul Bibliei/temă separată.
(Câteva aspecte, aici: cu peste 10 ani în urmă, răsfoind pe YouTube, am dat peste o duzină de astfel de mesaje/videoclipuri – și nu doar unul ci mai multe, sub useri diferiți; eu personal, NU am primit astfel de mesaje ci doar am urmărit cu atenție materialele. Majoritatea celor care au postat fiind americani /nu am găsit niciunul postat de ruși/ cea mai mare parte din acele videoclipuri astăzi nu mai există pe YT).
Iar cei care le-au postat susțin așa:
„Va fi un atac devastator, brutal, asupra SUA, pe neașteptate și fără o ripostă semnificativă, efectuat de Rusia și China – de Coarnele Gemene, cum sunt ele numite în linkul dat – SUA fiind una și aceeași cu „Babilonul” „cea mai cu vază” dintre națiuni – vezi Cap 18 Cartea Apocalipsa NT; și care „va arde de tot în foc, într-o singură zi”.
Tot conform textelor Bibliei, referitor la Constituția Ucrainei, specificată în articol – după acest eveniment (distrugerea Babilonului/a SUA) – aceasta va fi „în mod automat” abolită. Ca dealtfel și celelalte Constituții, ale tuturor Statelor.
Iar „măsura” … ei bine, va veni de la sine. Pentru că Lumea va trece/va intra într-o cu totul altă paradigmă: o Nouă Ordine Mondială.
Bazată pe „o Lume fără drepturi” (drepturile omului devenind între timp Istorie) moment în care se va instaura o Dictatură Absolută, nemaiîntâlnită – fără precedent în Istoria Lumii. („Isus le-a zis: Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.” – Matei 24:21, NT)
Dictatură în care, Inteligența Artificială – numită în Apocalipsa Cap 13 NT, „Fiara” – va juca un rol decisiv. Aceasta fiind Autoritatea absolută, care va coordona Noua Ordine Mondială și [va coordona] implicit Dictatura ce rezidă din această „Ordine”.
Dealtfel în pasajul din Biblie găsim specificată și „metoda” prin care Fiara își va exercita această Autoritate și implicit Dictatură (absolută).
Ilya Sutskever – Director de cercetări la OpenAI – pe contul de pe X (Twitter) în data de Feb 10, 2022 afirma: „it may be that today’s large neural networks are slightly conscious”. [S-ar putea ca rețelele neurale mari să fie ușor conștiente, în prezent] „Nu este clar ce l-a motivat să afirme asta, însă știm că e preocupat de mulți ani, de AGI; ce operează la un nivel uman, sau super-uman[…] El a declarat, în documentarul iHuman din 2019, că „AGI va rezolva toate problemele pe care le avem în prezent”. El a avertizat, că „acest tip de inteligență artificială are de asemenea potențialul de a crea dictaturi cu o stabilitate infinită” Sursa: HotNews/12 Feb 2022.
Unul din videoclipurile/sau userii susținând cele prezentate mai sus:
https://youtu.be/z8D2yJoaMiY
Iar aici, transcriptul în limba română:
http://twinkles.uv.ro/
Potrivit unor analize ale serviciilor de informații occidentale, Rusia ar putea ataca Europa (spațiul NATO) iarna viitoare, intre noiembrie si ianuarie, exact in perioada de „gol” administrativ la Casa Alba. Nu doar ca au aparut aceste amenințări, însă serviciile europene confirma deja informatia. Astept un articol cu privire la aceasta amenințare si daca este posibila, având in vedere lipsa de fonduri pentru Ucraina si de arme.
Priviti toate aceste ziceri ce contin atacul asupra NATO si asupra Europei ca parte a Alegerilor din 2024 .Rusia ar putea ataca UE si implicit NATO doar daca cucereste intreaga Ucraina ceea ce nu se va intimpla niciodata .Zicerile cu pricina ca si oprirea unor fonduri fac parte din politicile Guvernelor actuale si ele sunt vadit atasate in ceea ce am putea numi identificarea dusmanului politic ce din motive stiute sustine deciziile luate la Moscova .In Franta – Le Pen in Romania AUR si Sosoaca s.a.m.d. Am vazut cu usurinta care este trendul european atunci cind in recentele alegeri din Polonia guvernantii asimiliati comunistilor au pierdut guvernarea .Dupa ce trec aceste Alegeri ne vom intoarce in nrmalitatea jocului politic .Pina atunci adversarul politic ,de pina acum ,ce respecta jocul politic, trebuie transformat in dusman politic pe masura ce acesta copiaza cuvintarile Moscovei .
In cazul asta s-ar impune revenirea la „The Bush Doctrine of Pre-emptive Strikes”, nu? Adica, sa atace statele NATO inainte de atacul posibil al rusilor din iarna viitoare!
Ai facut armata, mike?
Analizele serviciilor de informații facute publice nu au rolul de a informa, ci de a asigura prin propaganda si dezinformare sustinerea populara pentru planurile inca secrete ale politrucilor.
Din continutul art.nu rezulta atat ca Nu ar fi posibila o solutie diplomatica ci ca autorul e adeptul teoriei victoriei UKR, no matter what. Cu alte cuvinte: Razboiul e preferabil pacii….”Negocierile […] trebuie să aștepte până când situația de pe teren și de la Moscova se va schimba într-o asemenea măsură încât să aibă sens pentru Kiev. Un acord semnat înainte ca Ucraina să fi obținut, cel puțin, un avantaj militar important și o poziție de negociere mai puternică va fi, probabil, o mascaradă.”
Dar se pune intrebarea despre cat de dornica de negocieri ar fi UKR&co dupa obtinerea „un avantaj militar important”. Nu ar fi mai logic sa ne imaginam ca exact in acel moment s-ar auzi indemnul la Hai cu capitularea neconditionata a RUS, Hai cu schimbarea lui Putin, hai cu declasarea RUS din randul marilor puteri ?!?
Ar mai trebui mentionat (la capitolul impedimente constitutionale) ca in Constit.UKR apartenenta la Nato e o obligatie constitutionala. De altfel trebuie amintita legea UKR care interzice orice negocieri cu Putin.
Ar mai fi asa-zisul plan de pace, in 10 pct., al lui Zele din care rezulta capitularea neconditionata a RUS.
Autorul spune ca „Occidentul a sprijinit în mod ciudat această strategie a Kremlinului prin presiunile sale asupra Kievului pentru a pune în aplicare acordurile de la Minsk. Această politică rușinoasă a Berlinului și Parisului, în special, s-a încheiat abia în februarie 2022.”. Daca UKR punea in aplicare „acordurile infame de la Minsk” probabil astazi nu aveam razboi, UKR nu era quasi-distrusa, floarea tineretului nu era sacrfirifcata pe campul de batalie, oblasturile secesioniste nu ar fi intrat in componenta RUS, etc, etc. E preferabil ceea ce se intampla astazi?!? Autorul numeste, in cazul acesta, infamie insistenta ptr.realism geopolitic al FR&DE. Bizar….