vineri, martie 29, 2024

De ce e bine că Iohannis tace

Povestea asta cu Iohannis ”taciturnul” și Băsescu ”volubilul” nu e doar o chestiune de gust, de preferință. La nivel mai profund, o comparație între cei doi ar trebui să țină cont de obiective, context, resurse, profil de personalitate și mai puțin de așteptările noastre. În ce mă privește, prefer un președinte vorbăreț, implicat, care să pună apăsat accentele, mai ales atunci când situația o cere, când publicul freamătă în jurul unei teme de actualitate. Dar recunosc că dincolo de preferințele și așteptările mele pot sta calcule strategice mai complicate.

Nu întotdeauna Traian Băsescu a avut de câștigat din repetatele ieșiri publice contondente, altfel, bine țintite și absolut corecte pe fond. Dimpotrivă, el a acumulat un anumit profil, pe care adversarii săi politici l-au folosit cu cinism și măiestrie. Orice reacție a fostului președinte, oricât de îndreptățită ar fi fost, era prezentată obsesiv ca un simptom al unei personalități conflictuale, care se hrănește din ostilizarea inamicilor politici. Din ce în ce mai mult, focalizarea se muta de pe conținutul declarațiilor pe formă: ”iar a ieșit Băsescu, iar vrea scandal”. Acest tipar i-a erodat lent capitalul de simpatie și, mai ales spre sfârșitul mandatelor, anihila aproape în fiecare ieșire publică substanța mesajului. Acesta e un dezavantaj al ieșirilor repetate, de tip reactiv, chiar dacă de foarte multe ori în concordanță cu starea de spirit a publicului.

E foarte adevărat că Traian Băsescu avea o reputație de personalitate orientată spre confruntare, încă înainte de a-și începe mandatul de președinte. La Iohannis, e un risc destul de mic să fie vreodată încadrat în profilul ”conflictual”, dat fiind portretul său de ardelean domol, așezat, ușor autist chiar. Pe de o parte, profilul lui Iohannis e inadecvat retoricii polemice aprinse, dar tocmai acest profil l-ar ajuta să-și ”înțepe” mai des adversarii politici, fără riscul de a părea un certăreț cronic.

Trecând în registrul reprezentării, sunt momente în care poporul așteaptă să audă cuvântul Președintelui, uneori momente tensionate, care iscă revoltă, controverse, așa cum a fost ziua în care conducerea Senatului a interpretat votul membrilor săi ca favorabil imunității lui Șova. Sunt evenimente grave la nivel internațional, care într-un fel sau altul îi afectează și pe români, iar ei aud în vocea Președintelui propriile lor îngrijorări sau tristeți. Sunt momente solemne de bucurie sau comemorare în viața unei națiuni, când cetățenii vor să regăsească în cuvintele Președintelui speranță, optimism, bucurie.

Sunt alte momente de confuzie, când publicul larg așteaptă o voce clarificatoare, care să limpezească lucrurile. Am mai vorbit în alte rânduri despre rolul de pedagog pe care l-a jucat Traian Băsescu în mandatele sale. Când zgomotul luptelor politice sau declarațiilor înflăcărate se risipea, Președintele ieșea și explica, punea punctul pe ”i”, extrăgea esența, lecția pe care o aveam de învățat. Chiar și în reacțiile la cald,  e nevoie uneori de vocea care să exprime corect și sintetic mesajul, ca un titlu de ziar.

Din nou, în cazul Șova, nu împotrivirea senatorilor față de cererea porcurorilor era problema reală, ci sfidarea Constituției de către șeful Senatului. Majoritatea senatorilor a votat pentru ridicarea imunității, doar că majoritatea a fost interpretată abuziv ca insuficientă, în pofida prevederilor constituționale. Era nevoie de o voce care să explice clar asta.

Și, tot în direcția clarificărilor, de multe ori voturile controversate ale parlamentarilor, cele care apără sau promovează interese individuale sau de grup, se ascund chiar în spatele majorităților indistincte. E un mod perfid al partidelor de a ”împrăștia” responsabilitatea, de a o face difuză, spre a evita costurile politice ulterioare. În final, ”Parlamentul” ca instituție devine cel responsabil, ceea ce explică, de altfel, cota scăzută de popularitate în sondaje. De aceea e nevoie de o voce care să lămurească jocul politic, să indice clar distribuția voturilor, să separe responsabilitățile la nivelul partidelor politice, în așa fel încât blamul să nu cadă asupra instituției Parlamentului. Cine ar putea face asta mai bine decât Președintele?

E drept că Președintele are la dispoziție o serie de prerogative constituționale care înseamnă ”acțiune”. Președintele poate contesta legi la Curtea Constituțională, poate respinge o singură dată legi de la promulgare, poate respinge propuneri de membri ai cabinetului, se poate adresa Parlamentului, poate participa la anumite ședințe de Guvern, poate declanșa un referendum național etc. Acestea sunt instrumente certe, dincolo de cuvinte și declarații. Și acestea, mai mult decât cuvintele, pot fi utilizate în sensul reprezentării. Acțiunile, la rândul lor, trebuie explicate. E până la urmă și o chestiune de transparență. Nu poți, pur și simplu, să respingi o propunere sau o lege, fără să faci publice motivele. Altfel, totul va căpăta aparența unei decizii discreționare. Vrei nu vrei, chiar și atunci când acționezi ești obligat să vorbești.

Există un motiv, un singur motiv, pentru care cred că Iohannis face bine când tace, mai ales în privința unor gesturi controversate, scandaloase ale politicienilor. Dar s-ar putea ca acest motiv să cântărească mai mult decât toate celelate argumente aduse în favoarea exprimării.

Cred că un Președinte implicat, vocal, aflat în permanență în prima linie a bătăliilor pentru justiție, stat de drept, democrație, inhibă instinctele naturale de revoltă din societate, slăbește sistemul imunitar atât de necesar în momentele de cumpănă ale națiunii. Da, Traian Băsescu a învățat românii să reacționeze în fața abuzurilor, a avut un rol de pedagog, dar, pe de altă parte, a copleșit prin prezența sa orice formă de opoziție reală atât în clasa politică, cât și în societatea civilă. Românii au devenit dependenți de Traian Băsescu, așa se și explica, probabil, nemulțumirea față de Iohannis, comparat cu un model cu care ne-am obișnuit, care a suplinit incapacitatea noastră de acțiune și reacțiune.

Când ceva rău se întâmpla în Parlament sau în Guvern, presa, organizațiile civice, partidele politice, toți românii așteptau reacția fostului Președinte. Toți așteptau ”lead”-ul, interpretarea, mesajul. Pe baza lui își scriau editorialele, comunicatele, își calibrau pozițiile publice. Sigur, pentru românul simplu era un act de ”descărcare” a propriei frustări. Ieșea Băsescu, îi trăgea de urechi și ne răcoream cu toții. Viața noastră mergea înainte nestingherită. N-a fost rău că o vreme s-a întâmplat așa. Uneori, punctual, sistemul imunitar se întărește prin intervenția medicului, dar, în cele mai multe cazuri, el se întărește durabil, în contact cu viruși, microbi, bacterii.

Poate ca e timpul ca românii să nu mai aștepte vocea ”tătucului”. Poate că e timpul să se organizeze singuri când ANAF acționează pe baza unor legi inepte, când aleșii abuzează de imunități, când Parlamentul dă legi împotriva justiției. Poate că e timpul ca românii să protesteze nu numai atunci când e vorba de proiecte precum Roșia Montană sau votul din diaspora.

Poate că e timpul ca presa, liderii de opinie să înțeleagă singuri interpretarea corectă a unor acte și decizii și să nu mai aștepte lumina de la Cotroceni. Poate că a sosit timpul ca instituțiile să reacționeze singure atunci când au loc încălcări flagrante ale Constituției (de apreciat că DNA a cerut CSM invocarea conflictului de natură constituțională, chiar înainte ca Iohannis să se pronunțe – în fond, era vorba de un conflict între puterea judiciară și cea legislativă, care nu îl privea direct pe Președinte). Poate că e timpul să nu mai așteptăm ca niște copii să ne apere ambasadele străine și Președintele de abuzurile clasei politice și să ne apărăm singuri. După 25 de ani de democrație avem toate instrumentele, inclusiv cele de mobilizare, ne mai trebuie maturitatea și voința să facem asta.

Și știți de ce e mai bine așa? Pentru că vechea ordine, întruchipată de o majoritate a politicienilor actuali, se poate apăra mai ușor de un singur om, fie el și Președintele, decât de un curent public majoritar. Un singur om poate fi denigrat, compromis, călcat în picioare, pe când o reacție vie la nivelul societății nu poate fi îngenucheată. Costurile pe care le provoacă partidelor politice vocea critică a Președintelui sunt considerabil mai mici decât costurile provocate de vocea majorității românilor.

Iar de la Iohannis, eu unul nu aștept neapărat capacitate de reacție, ci capacitate de a face agenda publică. Aștept ca cineva în statul român să vorbească și despre viitor, despre acele subiecte pe care nu le atinge nimeni, despre acele lucruri cu adevărat importante pe termen mediu și lung cum ar fi: reforma în educație, în sănătate, revizuirea Constituției, reorganizarea administrativ teritorială, declinul demografic, politicile în domeniul energiei, securității naționale etc.

Și mai aștept să folosească la maximum toate instrumentele de acțiune pe care le are la dispoziție pentru a-și realiza promisiunile din campanie și pentru a învinge rezistența sistemului la schimbare. Nu mă aștept, de pildă, să avem votul prin corespondență până la următorul scrutin fără organizarea cât mai curând a unui referendum național pe această temă.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. „Pas cu pas” spre Fata Morgana

    Cred ca un presedinte „normal” poate sa fie si performant doar intr-o tara „normala”. Intr-o tara cu probleme mari, rezistenta la schimbare va fi pe masura – foarte mare. A fi performant intr-o astfel de tara inseamna a te lupta cu aceasta rezistenta uriasa la schimbare, prin luari de pozitie urmate de actiuni prompte si ferme pentru corectarea derapajelor de la directia corecta („normala”). Pentru a progresa „pas cu pas” este obligatoriu sa se faca pasi inainte, nu lateral si inapoi. Nu poti sa schimbi un sistem corupt fara sa ii antagonizezi pe cei care isi doresc ca romanii sa bata pasul pe loc, adica pe cei pentru care schimbarea inseamna pierderea privilegiilor (poate chiar a libertatii). Acestia sunt nevoiti sa iasa din „linistea profitabila” si sa riposteze murdar atunci cand se apropie, „pas cu pas”, de „prapastia normalitatii” (in sistemul lor de „valori”, rasturnat). Astfel, chiar daca nu iti doresti sa fi un „presedinte jucator”, riposta „echipei coruptilor” la luarile de pozitie si actiunile „normale” te va obliga „sa iesi la joc”, in caz contrar vei avea liniste insa nu vei avea rezultate. In concluzie, nu poti sa speri ca „tara se schimba singura in bine sub vraja ta”, nu poti sa schimbi un sistem profund corupt fara sa iti faci dusmani – care vor face tot posibilul sa iti distruga imaginea construita cu grija si astfel sa creeze confuzie in randul „fanilor”. Fara reforme insa, „fanii” se vor imputina „pas cu pas”, pe masura ce timpul trece si promisiunea „normalitatii” se dovedeste a fi doar o Fata Morgana.

  2. In primul rand, nu cred ca putem face comparatie, intre actualul si fostul presedinte. Au in comun doar functia si, sper eu, dorinta de a face bine Romaniei.

    Intre un om care face apel la virtutile oamenilor si un om care se bazeaza pe slabiciunile lor, il voi alege pe primul. Vorbele unui prim-ministru sau ale unui presedinte de senat pot parea bataie de joc (pentru cei cu un anumit nivel intelectual) si, in acelasi timp, pot parea foarte corecte (pentru „pelicani”). Cam la asta se reduce, cred eu, „lupta politica vizibila”, in Romania de azi: fiecare vorbeste pentru publicul sau. In acest context, tacerea domnului Iohannis poate fi interpretata si ca o dorinta de a face pe plac tuturor.

    Era o vreme cand aproape zilnic, la ora 18:00, domnul Basescu tinea o conferinta de presa. Poate unele teme justificau aparitia presedintelui, dar altele nu. Poate ca era prea mult…
    In contrast, domnul Iohannis apare o data la 100 de zile si, intre timp, isi posteaza parerile pe FB. Cred ca e prea putin…

    Eu, personal, am decis sa-i acord domnului Iohannis (pe care l-am votat, de frica alternativei) un an in care sa ma convinga, an din care a trecut un trimestru. Dupa acest prim trimestru, nu pot spune ca domnul Iohannis este corigent, dar nici ca pare vreun premiant.

    Consider ca domnul Iohannis a fost ales presedinte, in mod accidental, de un popor care prefera un presedinte cu personalitatea domnului Basescu. Inclinatia spre confruntare si scandal, copios sustinuta de mass-media, pare sa fie o trasatutra a romanului-animal politic. Am senzatia ca domnul Iohannis se vrea presedintele tuturor romanilor, dar fara sa se simta obligat sa „se amestece” cu unii dintre romani. Ramane de vazut daca domnul Iohannis va putea constientiza ca, odata ce a fost votat ca presedinte, nu-si mai apartine siesi si ca trebuie sa puna pe planul doi proriul confort (psihic, fizic, intelectual).

    Nu stiu daca USL traieste sau daca domnul Iohannis a facut un pact de neagresiune cu PSD (si, implicit, cu televiziunile „de casa” ale PSD), dar nu pot sa nu remarc ca, de cate ori trec (fugitiv) peste posturi ca Antena 3 sau Romania TV, tot „Basescu” scrie pe burtiere, nu „Iohannis”.

    Nu e indicat sa superi pe toata lumea, dar nu cred ca poti sa fii lider si barbat de stat fara sa superi pe nimeni. Sunt unele teme pentru care retragerea in tacere (sau in cuvantul scris) miroase a non-combat (ca sa nu folosesc un cuvant mai tare)…

  3. Daca dl Lazaroiu chiar crede in afirmatia „De ce e bine că Iohannis tace”, atunci sa regrete ca nu a avut amici care sa-l sfatuiasca la fel.
    Sa-si aminteasca (n-o spun cu rautate): a fost demis de la Cotroceni pentru.
    Ca nu a tacut cind trebuia.
    Daca isi va renega trecutul netacut, si ne va spune ca tacerea e de aur, atunci poate-poate :P
    – „Românii au devenit dependenți de Traian Băsescu”; dictatorul?
    -„Uneori, punctual, sistemul imunitar se întărește prin intervenția medicului, dar, în cele mai multe cazuri, el se întărește durabil, în contact cu viruși, microbi, bacterii.” Da, parca la fel e si sistemul de sanatate romanesc :P
    Nu, Romania nu este la stadiul unui presedinte marioneta.

    • Nu e asta. Pur si simplu incerc sa vad si partea plina a paharului. Incerc sa nu raman anchilozat intr o paradigma. Poate ca trecem intr o alta etapa, cu mai multa efervescenta civica si mai putini lideri providentiali. Deocamdata e greu de spus. Totul e experimental. Stim sigur ca presedintele jucator a dat rezultate, avem dovada. Nu stim sigur daca modelul Iohannis va da, dar incercam sa vedem partea pozitiva. S ar putea sa esueze. Sa se dovedeasca de fapt ca nu suntem onca suficient de maturi sa nu mai simtim nevoia unui „tatuc”

  4. Nu, eu cred ca demonstratia este gresita.
    2) Intre dei doi, „pedagogul” este Traian Basescu, desi actele zic ca acesta ar fi trebuit sa fie KI.
    1) Daca romanii au trecut in noiembrie de la gradinita politica la scoala primara (ceea ce poate fi adevarat), atunci atitudinea invatatorului de clasa I de a denigra invataturile educatorului de la gradinita este complet gresita. Vom obtine o clasa de dezorientati.

    Eu zic altceva: denigrarea cvasi-unanima, in piata publica, a lui Traian Basescu si negarea efortului sau profund patriotic de a prelua Rro de la Ilici, de a deturna pachebotul si de a ancora Romania in UE si NATO vor face ca si „basistii” sa dispara din peisaj, in lipsa unui preluator de stafeta. As paria ca in aceste conditii, corpul electoral din 2016 se va reduce, natural de data asta, la 14 milioane.
    USL este PRm. Punct.

    • Romania era in NATO, iar avortonul de politruc – avorton al razboiului care a tras cu mitraliera in veteranii din primul si al doilea razboi mondial, executand ordinul sovieticilor si a Generalului Sovietic stalinist Ceausescu Nicolae -, n-are niciun merit vis-a-vis de intrarea in UE.
      …chiar niciunul!
      ba, dimpotriva.
      Avortonii tradatorilor Romaniei ajung mari patriotzi romani sabotand statul din cele mai inalte functii – sys recompensandu-i corespunzator, deoarece …

  5. Domnule Lazaroiu, stiindu-va un om inteligent si care isi cantareste bine cuvintele, eu cred ca intentia dumneavoastra este sa ne faceti sa credem ca pilula amara pe care ne-a servit-o presedintele Iohannis nu este chiar asa de amara ci, daca ne mai gandim putin, poate ca este chiar usor dulcica. Pe mine presedintele Iohannis trebuie sa ma conviga prin fapte si, deocamdata, eu inca astept acele fapte pe care vreau sa le vad facute de dumnealui. Eu sunt un om rabdator, insa exista momente in viitor in care voi face personal bilantul si voi trage linie.

    • Aici suntem de acord. Si eu astept fapte. Ca sa fiu sincer astept un singur rezultat pana in 2016. Votul prin corespondenta. Daca se face asta, multe lucruri se vor schimba natural in bine.

      • Trebuie sa recunoastem ca nici Basescu nu a avut prea multe FAPTE in ultimii doi ani de mandat – cu exceptia relatiilor internationale.Constitutia Romaniei este destuld eoferta de fapte ale presedintelui. Sa respinga vreo lege si, mai ales, sa faca declaratii. Cam atit.Daca face (prea multe) declaratii, ajunge in situatia in care a ajuns Base. Daca respinge legi, parlamentarii se invata si trimit la avizare legi „incomplete”, pt a fi respinse, stiind ca a doua oara va iesi cum vor ei. La fel e cu numirile.
        Basescu a avut avantajul unui corp de consilieri care l-au ajutat cu adevarat. Chiar cind unii din ei au plecat, au venit altii, BUNI. In schimb, Johannis s-a cam inconjurat de consilieri contestabili. Sa vedem ce sfaturi vor da si cit va aplica Johannis din acele sfaturi.
        Mai nou, Johannis este acuzat mai ales ca „nmu ia pozitii” – deci, intr-un fel, sa devina Opozitia. Ceea ce nu e normal! Asta vine chiar din dejobisnuita romanilor de a-si asuma riscul declaratiilor politicie, a atitudinii. Ponta „nu stie” (sau minte/contrazice cele declarate), dar si cei de la PNL ori nu spun nnimic, ori dovedesc slabiciune. Penelistii, mai ales, nu i-au atitudine, asteapta sa zica ceva dna Gorghiu, eventual Blaga (asta NU ZICE!). Le e tea,ma chiar sa isi asume riscul unei declaratii publice PERSONALE! Ati vazut vreunul spunind ceva „de dulce” „tradatorilor” care au votat ALTFEL decit se astepta sustinatorii penelisti? Ati vazut masuri punitive adoptate de Partid? Se ascund cu totii in spatele partidului, sperind ca, in cazul unei noi legi, vor gi pe „lista” si vor ajunge, cumva, din nou in Parlament.

      • KI nu tace. El sapa. Adanc. Nu numai la statuia lui Basescu, ci si la fundatia ei. Sloganul „Fara Basescu!” Este coaja care are ca muez schizoidala logica duoa care basismul este bun, dar Basescu este rau. Care poate produce numai dezorientati. Primul pas: dezaxatii, deveniti brusc vocali. Ro inteligenta este nevoita sa se intoarce la stadiul majoritatii tacute.

  6. Inteleg, Dle Lazaroiu, ca de fapt pledati pentru un presedinte activ, dar in cadrul cinstitutional.
    este perfect pentru toti cei care credem ca in Romania trebuie revenit la normal.
    Un presedinte NU trebuie sa fie ‘ vocal’, trebuie numai sa fie ferm si mai ales EXPLICIT in cadrul competentelor sale ( cum ziceti Dvs: Președintele poate contesta legi la Curtea Constituțională, poate respinge o singură dată legi de la promulgare, poate respinge propuneri de membri ai cabinetului, se poate adresa Parlamentului, poate participa la anumite ședințe de Guvern, poate declanșa un referendum național etc. Acestea sunt instrumente certe, dincolo de cuvinte și declarații.).
    Dar un presdinte ales nu numai pentru el insusi, dar in special IMPOTRIVA PSD SI A LUI VICTOR PONTA , trebuie ca in cqadrul acestor competente sa faca tot ce poate SI CIT MAI REPEDE pentru a-si promova programul, adica sa aduca la poutere un givern AL SAU.
    Nu el trebuie sa vorbeasca la TV , dar trebuie sa existe conferinte de presa ale purtatotului sau de cuvint .
    Totul este ca presedintele Iohannis sa actioneze ferm pentru scopul sau care este GUVERNARE IN DIRECTIA PROGRAMULUI SAU, al lucrului BINE FACUT.
    Lucrul NEFACUT este la fel de daunator ca si lucrul RAU FACUT.

  7. Domnule Lazaroiu, din practica omului asupra vietii (sociale) care tren vi se pare a fi mai eficient? Trenul cu locomotiva in fata sau un tren cu o locomotiva de forma in fata, urmata de vagoane si avand locomotiva tractoare in locul ultimului vagon? Stiti (cred) ca ceea ce cauta Viata nu este un moft ci se numeste „maxima eficienta”. Si mai cred (sper) ca nu confundati eficienta cu eficacitatea.

    • Nu e doar ineficient ca tracțiune, dar britanicii au descoperit ”the hard way” că trenul cu locomotiva în spate se comportă catastrofal în caz de coliziune, asta după ce se străduiește din greu și fără succes să o evite.

      Tăcerea lui Iohannis nu înseamnă ”liniște și consens”, tăcerea lui Iohannis înseamnă că Ponta face tot ce-i trece prin cap, ceea ce nu cred că folosește cuiva. Nici măcar lui Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sebastian Lazaroiu
Sebastian Lazaroiu
Sebastian Lazaroiu este nascut in 1970. Este de profesie sociolog. A lucrat in domeniul sondajelor de opinie la CURS (1997-1999, 2002-2007) si CSOP (1999-2001). A participat in calitate de consultant politic la campanii electorale din 1996 pana in 2009.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro