miercuri, mai 18, 2022

De ce investițiile straine in România vor continua cu țârâita

România are motive să se bucure la fiecare bănuț intrat în țară, însă trebuie să înțeleagă că pentru investiții străine serioase mai are multe de învățat, atât generic cât și prin comparație cu vecinii sai. Altfel, investiții precum cea a Daimler la Sebes vor ramâne excepția și nu regula, într-o perioadă în care România are nevoie serioasă de bani.

Lecțiile pe care România trebuie să le invețe țin de contextul internațional, de felul în care funcționează capitalul mondial, si de procesul investițional. In ceea ce privește contextul, Europa –per ansamblu, dar si cea de Est- nu mai e vazută ca una din principalele piețe de investit banii, piețele emergente luandu-i locul. In consecință, creste mult concurența pentru atragerea de investiții, căci dincolo de competiția globală cu țări din Africa, America Latină si Asia, avem o concurență acerbă “între noi”, în estul si sud-estul Europei, pe bani mai puțini. Ca să castigi această luptă trebuie să ai o imagine de țară bună dar si să prezinți oportunități de afaceri importante. Daca nu procedezi astfel, stau alte țări la coadă, nerabdătoare.

Mai întâi, câteva impresii cu privire la imaginea de țară. Din perspectiva investițiilor straine, ea ține atat de brandul national cat și de perspectivele de a face afaceri. Imbunătățirea imaginii presupune atat un brand national mai atragator cat și usurinta de a face afaceri, exprimată de exemplu in rapoartele Bancii Mondiale, “Doing Business”, unde, in 2013, noi ne aflăm pe locul 72. Pentru comparație, câteva state relevante se află inaintea noastră: Bulgaria pe locul 66, Turcia pe 71, Polonia pe 55, Azerbaijanul pe 67. Cel din urmă stat menționat este unul din cei mai de succes promotori ai unei imagini de afaceri de top în plan internațional. Cine accesează site-uri precum atoz.az  și merge la evenimente cheie –de la care noi lipsim in mod sistematic- precum Summitul de la Davos, îsi face o impresie extrem de bună cu privire la Azerbaijan, “ținutul viitorului”. Desigur, și frunza ține de viitor -cât timp vor exista copaci cel puțin-, dar ideea de reținut e că un ban investit în îmagine în cercurile care contează se intoarce înzecit.

In ceea ce privește modul în care funcționează capitalul internațional, trebuie sa ințelegem că de multe ori capitalul nu vine de la sine; chiar și cu o imagine de țară îmbunatațită; în condițiile concurenței acerbe, trebuie curtat la el acasă. Or, noi nu suntem prezenți economic in Londra, New York, Frankfurt, Singapore si în alte locuri cheie. Mai există o variantă bună de promovare, în caz că “nu merită o vizită cu avionul atata drum”, și anume să apari în revistele pe care “ei” le citesc, prioritar Financial Times si Economist. De remarcat în acest context este proiectul “Investiți in Bulgaria” realizat de Guvernul bulgar și FT (detalii disponibile aici) în perioada noiembrie 2012-martie 2013, dar și rapoartele de investiții realizate de FT cu privire la Polonia (detalii aici) respectiv Turcia (mai multe informatii aici). Astfel, un stat se poate considera pe harta marilor investitori internaționali.

Nu în ultimul rând, merita discutat procesul investițional, de la “primirea interesaților” până la “finalizarea” investiției. Presupunând interesul investițional deja stârnit, ce facem cu el? Contează enorm felul în care stim să gestionăm timpul si banii unor oameni ocupați si pragmatici. Din păcate, de-a lungul anilor, mai multi investitori au plecat fără să poata face mare lucru in România și au avut sentimentul de timp pierdut; fie din cauza discuțiilor fără finalitate sau interminabile, fie din cauza apariției de “bonusuri” in cerințele “gazdelor”.

Cifrele arată sumbru. Investiţiile străine atrase de România au înregistrat un trend descrescător începând cu 2008, în 2011 atingând minimul de 1,815 miliarde euro, raportat la 2003. Investiţiile străine directe atrase de România au scăzut, apoi, din nou, în 2012, la 1,6 miliarde de euro. Pentru comparatie, potrivit OECD, Polonia a scazut abia in 2012, la 3,4 miliarde dolari, in 2010 strangand 13.9 iar in 2011 o suma impresionanta pentru criza: 18.9 miliarde dolari. Turcia a suferit o coborâre doar in 2009 (de la 19.5 miliarde dolari in 2008 la 8.4), crescand in 2011 la 16 miliarde si obtinand un onorabil 12.4 in 2012.

Lucrurile însă nu sunt iremediabil pierdute. România poate deveni o destinație mai bună de investiții dacă, pe langă o imagine imbunătățită, transmite o noua atitudine, mai pragmatică, către mediul de afaceri străin. Insă, dincolo de imagine, să nu uităm de asteptări rezonabile, pe fond, ale oricărui investitor: stabilitate politică, predictibilitate economică si legislativă. Totodată, “pe teren”, avem nevoie de investiții -proprii- în infrastructură; pare banal, dar este un adevăr absolut: fara drumuri nu vin investitorii. Nu în ultimul rând, un cadru îmbunătățit pentru parteneriatul public privat ar fi binevenit. Daca nu se modifică ceva fundamental în actuala abordare fată de investițiile străine, investițiile vor continua cu țârâita.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. domnule autor;ar fi un cishtig mai mare daca s ar scrie ptr poporul profund care apoi alege conducatorii.acolo ii hiba mai mare:in romanica imperialistul suge singele poporului si fura bogatziili patriei noastre dragi.

  2. Ai multa dreptate dar comparatiile cu Polonia siTturcia, tari cu populatie dubla, respectiv quadrupla nu sunt relevante.
    Sunt desigur importante – pana la un punct si , oricum, azi in Romania – investitiile straine dar pe termen lung ar fi timpul sa invatam, sa economisim si sa investim noi, ca „plus-valoarea’ sa ramana in tara.

    • In conditiile in care guvernele tarilor UE au ajuns la concluzia ca depunatorii trebuie sa-si asume riscuri in mod solidar cu bancile, sa economiseasca tanti Merkel…

Dă-i un răspuns lui dorin valeriu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Magdin
Radu Magdin este consultant de comunicare si afaceri publice, fiind interesat de IT, energie si marile tendinte din Uniunea Europeana. A lucrat la Bruxelles, la Parlamentul European - ca ofiter de presa, pentru reteaua EurActiv - ca manager de comunicare, respectiv pentru Google - ca manager de politici europene. Anterior a activat, in Romania, in presa si diplomatie.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro