Zilele de 23 și 25 martie au reprezentat, cel puțin la nivel declarativ, repere distincte pentru definirea obiectivelor a două mari blocuri de interese, care inevitabil se întâlnesc, potrivit geografiei fizice și în Marea Neagră.
Pe 25 martie, a avut loc summit-ul virtual al Consiliului European la care a participat și președintele Joe Biden, iar pe 23 martie, la Guilin, în China, a avut loc o întrevedere a șefilor diplomației chineze și ruse.
Potrivit declarațiilor oferite de Charles Michael – președintele în funcție al Consiliului European, principala îngrijorare o reprezintă tendința de slăbire a valorilor democrației și statului de drept, iar speranțele europenilor se îndreaptă spre consolidarea alianței tradiționale cu SUA, înțelegând prin aceasta ca regiunea Atlanticului să coexiste ca sferă de influență întărită, iar națiunile europene să-și mențină angajamentul ferm pentru modelul occidental de dezvoltare economică și politică.
În celălalt pol al lumii, vizita lui Serghei Lavrov în China a reprezentat un efort de apropiere a pozițiilor celor două state ca efect al distanțării Vestului, astfel, Moscova încercând să convingă și să contureze alături de China o viziune comună asupra lumii, catalogând Uniunea Europeană și SUA ca puteri rivale.
În mod natural, pe parcursul analizei vom căuta să înțelegem în ce măsură dinamica geopolitică actuală reprezintă o nouă tendință de conturare a două curente globale distincte.
Cu privire la distribuirea puterii pe eșichierul global, tabloul pare să se regăsească în tonuri similare și în Marea Neagră, devenind un reper elocvent pentru dinamica geopolitică mai amplă. Realitatea practică ne indică faptul că Statele Unite nu mai doresc să sprijine singure regiunea Atlanticului ca sferă de influență întărită, cum a fost cazul din timpul Războiului Rece sau în marile competiții de putere ale secolului al XIX-lea, dar, cu siguranță, rămân actorul dominant pe scena globală.
În ecuația geopolitică, amenințarea militară pentru regiunea Atlanticului de Nord și Central rămâne Rusia. Cu acces maritim din Marea Neagră, prin Marea Mediterană, Rusia aprovizionează și întreține conflictele din Siria și Libia, încercând să conteze în mizele geopolitice mai ample față de occidentali și în raport cu actorii din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA). Dosarele geopolitice, instrumentate de Rusia în Siria și Libia, demonstrează „abilitatea” sa strategică de încurcare și ruinare a proiecțiilor occidentale, fie ele de stabilizare, dezvoltare energetică sau economică. Deși capacitatea ei de construcție globală este nulă, abilitatea de a încurca și deranja planurile celorlalte state este notabilă. Eforturile sale în Marea Neagră, caracterizate prin ambiții militare și handicap economic fac din Rusia un locatar cu nuanțe agresive, nesustenabile și extrem de imprevizibile.
Analize declasificate, realizate de strategii britanici în perioada Războiului Rece, evidențiau rolul determinant al Mării Negre și implicit pe cel al Turciei ca factor de prevenție și limitare a accesului Rusiei din nordul continental, spre apele calde ale Mării Mediterane. Odată ajunsă acolo, Rusia ar fi problematizat proiecțiile și climatul de securitate al Europei Occidentale. Călătorind în timp, astăzi Marea Neagră își păstrează relevanța strategică, iar anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia devine un avanpost apetisant pentru Moscova în dorința sa de a-și proiecta influența.
Contextul geografic al Mării Negre prezintă un profil naval specific, explicat prin două elemente de referință. Ne raportăm la un spațiu semi-închis (dat de strâmtorile Bosfor și Dardanele, regim reglementat prin Convenția de Montreux) și o zonă de contact, respectiv o frontieră maritimă cu Rusia. Astfel, Marea Neagră este inclusă în viziunea strategică a Rusiei ca o platformă regională pentru dezvoltări geopolitice mai largi și ca un spațiu de instabilitate, o veritabilă zonă gri.
În același timp, China avansează comerțul și investițiile pentru a obține pârghii diplomatice și politice în regiune. China a devenit extrem de activă din punct de vedere diplomatic și caută modalități de a câștiga puncte de sprijin pentru achiziții, investiții sau cooperare științifică. Astfel, Marea Neagră prezintă simptomul unui nod geopolitic important, unde proiecțiile SUA, ale UE, Rusiei și Chinei se intersectează. Datorită forței sale economice, China are puterea de a avansa proiecte concurente la scară globală, profil care nu se regăsește în cazul Rusiei, însă observăm eforturi de apropiere ale Moscovei de Beijing și rămâne să descifrăm în ce scenarii se va plasa relația acestora.
Ambițiile Rusiei față de Ucraina tind spre escaladarea unui nou conflict deschis
Rapoartele OSCE din luna martie 2021 arată că structurile de forță ale Federației Ruse din teritoriile ocupate au activat măsuri pentru suplimentarea cu personal și consolidarea rezervei de mobilizare a corpurilor de Armată în regiunile Donețk și Luhansk, iar pe rețelele sociale au început să apară o serie de filmări și imagini cu anumite convoaie, terestre sau feroviare care se îndreptau spre estul Ucrainei.
Potrivit raportului SMM al OSCE din 2 martie 2021, în săptămâna precedentă, libertatea de mișcare a misiunii a fost restricționată de 7 ori de către forțele ruse, toate acestea având loc în zone în care nu există control guvernamental.
Comandantul Șef al Forțelor Armate din Ucraina, Gen. Ruslan Khomchak, a prezentat un raport în cadrul Parlamentului Ucrainean, pe 30 martie 2021, în care subliniază faptul că „forțele armate ale Federației Ruse au desfășurat 28 grupuri tactice de batalion la granița cu Ucraina”, aceasta reprezentând rezerva pentru Corpurile de Armată 1 și 2 care sunt dislocate în regiunile Donetsk și Luhansk, ocupate de Rusia.
Operațiile informaționale lansate de Rusia în mass-media cu acces în teritoriile ocupate din Donbass, dar și în Federația Rusă, includ declarații intimidante și insinuări ale unor întăriri aparent pripite ale pozițiilor ucrainene la linia de contact, presupuse planuri ucrainene de a începe o operație militară, catalogată ca „Scenariul Karabah”. În ultimele trei luni, lunetiștii ruși au vizat punctele de proximitate ucrainene, generând sporadic victime în tabăra ucraineană. Din ultimele rapoarte OSCE, se desprinde faptul că Rusia folosește tactici de provocare în teritoriile ocupate pentru a pune în scenă situații care să demonstreze presupuse încălcări ale acordului de încetare a focului de către trupele ucrainene, justificând astfel o reintrare în forță a Rusiei.
Deși Ucraina și-a arătat angajamentul pentru soluționarea pe cale pașnică, politico-diplomatică a conflictului armat ruso-ucrainean, bazată pe principiile stabilite în cadrul acordurilor de la Minsk și în „Formatul Normandiei”, toate acțiunile Rusiei de până acum vizează diminuarea potențialului de a pune capăt conflictului și de a reintegra în mod pașnic teritoriile ucrainene ocupate. Astfel, Rusia continuă să utilizeze toate instrumentele disponibile de tip război hibrid, inclusiv escaladarea pe linia de contact, obstrucționarea misiunilor de monitorizare ale OSCE, extinderea operațiilor informaționale în Ucraina și încercările de a provoca agitație socială.
Un număr considerabil de analiști dedicați regiunii Mării Negre, semnalează și anticipează noi evenimente în estul Ucrainei, și într-un timp relativ scurt, iar aici ne referim la evoluții ce pot căpăta materializare în termen de câteva săptămâni.
Regiunea Extinsă a Mării Negre și Caucazul de Sud
Prezența militară a Moscovei în Nagorno-Karabah are potențialul de a constrânge fluxurile de energie și de a-și asigura avantajul geopolitic regional prin transformarea Armeniei dintr-un stat client în vasal, dar și încercarea de a submina, cel puțin la nivel simbolic, relația transatlantică a Turciei. Dinamica războiului din Nagorno-Karabah arată că nu Azerbaidjanul este marele câștigător, ci Rusia care poate perturba stabilizarea regiunii și dezvoltarea vecinilor săi, transformând conflictul într-o zonă gri cu recurență a activităților clandestine, șantaj politic, intensificarea clivajelor etnice și religioase. Un lucru este cert, noul mediu din Caucazul de Sud încurajează lipsa de încredere reciprocă a actorilor implicați și amplifică dilema de securitate pe fondul unor acorduri de încetare a focului vagi și neclare, o veritabilă zonă gri. Deși, Turcia a investit foarte mult în sprijinul militar pentru Azerbaidjan, în ultimul moment, Rusia a luat premiul printr-o amplasare unilaterală a forțelor sale militare de menținere a păcii.
Potrivit unei analize prezentate pentru Centrul de Studii de Globale al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, de către András RÁCZ, analist la German Council on Foreign Relations (DGAP), dânsul apreciază că „în perspectiva realizării coridorului exclavei Nahicevan, acesta va fi condus și administrat de trupele de Pază a Frontierei al FSB-ului rusesc, care vor avea rolul de strangulare asupra Azerbaidjanului și Armeniei, iar în Azerbaidjan, bazele militare ale Rusiei și Turciei – în calitate de membru NATO, sunt staționate foarte aproape una de cealaltă, indicând un potențial major de escaladare cu un timp de avertizare foarte scurt”.
În consecință, vorbind despre Regiunea Extinsă a Mării Negre, viitorul Nagorno-Karabah rămâne incert, Rusia intenționând, cel mai probabil, fie să „înghețe” conflictul, fie să transforme Nagorno-Karabah într-un protectorat rus.
Lecții învățate pentru o agendă calibrată la Marea Neagră
Mirajul dialogurilor Rusia-NATO și Rusia-UE a condus la tergiversări, fiind cel mai adesea contraproductiv și lipsit de transparență/predictibilitate din partea Rusiei. Abordarea Rusiei pe sistemul dual track-strategy avansată de anumiți membri NATO, prin care sunt utilizate atât canalul descurajării militare, cât și cel al deschiderii față de dialogul cu Rusia, s-a dovedit doar parțial eficient ca instrument diplomatic, predominând excepționalismul de tip agresiv al Rusiei.
Tiparul disimulant al Rusiei prin utilizarea grupurilor proxy și acțiunilor subversive impune asumarea operațională, la nivelul Alianței, a răspunsurilor la agresiunile hibride. Ne aflăm în fața unei dileme, respectiv, comunitatea euroatlantică întâmpină dificultatea de a atribui o încadrare legitimă de răspuns în fața agresiunilor cu caracter disimulat, care devin în realitate mecanisme și resurse de putere pentru Rusia, iar tehnicile utilizate pentru anexarea ilegală a Crimeii reprezintă exemplul perfect.
Nefiind persuasivă pe criterii de soft-power, singura opțiune demonstrabilă a Rusiei este agresivitatea și destabilizarea periferiei, prin încercarea de a menține statele din Regiunea Extinsă a Mării Negre sub nivelul său de dezvoltare. Totodată, Rusia a demonstrat istoric că respectă doar interlocutorii puternici, ceea ce justifică creșterea eforturilor de descurajare fermă din partea aliaților. În consecință, este important ca eforturile României să fie canalizate spre consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA, iar SUA să-și asume rolul de a deveni o mare putere la Marea Neagră.
Totodată, NATO și UE trebuie să aducă în prim-planul discuțiilor cu Rusia respectarea suveranității statelor. Agresiunea flagrantă trebuie sancționată conform dreptului internațional, în caz contrar, incursiuni similare vor mai greu de descurajat în viitor.
Evoluțiile recente din Regiunea Extinsă a Mării Negre arată că Uniunea Europeană a eșuat lamentabil în a proiecta securitate în vecinătatea sa estică. În consecință, este necesar ca UE să demonstreze mai multă determinare și angajament pentru a apropia această zonă de nucleul funcțional și democratic al Uniunii, prin angajarea unor instrumente politice și economice adecvate (ex. un Parteneriat Estic recalibrat).
Continuarea și creșterea numărului exercițiilor militare cu aliații prin sistem rotativ: naval, aerian și cyber au rolul de optimizare a capabilităților comune, dar și de a transmite un mesaj ferm de angajament al membrilor NATO pentru menținerea unui climat de securitate la Marea Neagră.
Și, nu în cele din urmă, Marea Neagră reprezintă o oportunitate la nivelul Alianței de a înțelege mai profund intențiile și comportamentul Rusiei, ceea ce justifică consolidarea și creșterea capacităților de cooperare în domeniul intelligence.
Departe de a fi o poveste romanțată, Marea Neagră are un profund caracter practic și factual
Geografia contează!
Datorită geografiei, deși, la periferie, Rusia se manifestă predominant ca un agresor militar zilnic, iar față de centru prin măsuri active, trebuie conștientizat caracterului contagios al tolerării comportamentului său malign. Dacă nu stăpânim periferia geostrategică, periclităm stabilitatea centrului democratic și funcțional al lumii occidentale, însă pavăm și destinul nefast al statelor atrase în prăpastie, aflate în preocuparea directă a Rusiei.
Lecția istoriei ne îndeamnă să privim spre emergența blocurilor de putere
Citându-l pe Serghei Lavrov, în preajma întâlnirii cu șeful diplomației chineze, Wang Yi, acesta afirma pe 23 martie 2021, următorul lucru: „pe fondul încercărilor active ale Occidentului de a-și promova conceptul de „ordine mondială bazată pe reguli”, eforturile comune ale Rusiei și Chinei de a păstra sistemul modern de drept internațional devin din ce în ce mai relevante.”
Aici se impune o clarificare. În realitate, multilateralismul fără angajament pentru respectarea statului de drept, a drepturilor omului și normelor internaționale împarte lumea într-o tipologie care conține două forme incompatibile de regim politic și, respectiv, în două curente majore: multilateralismul bazat pe ordinea liberală (așa cum s-a născut și Organizația Națiunilor Unite) și multilateralismul mascat, care ascunde de fapt un internaționalism de stânga, care dezvoltă organizații multilaterale concurente.
Afirmația lui Lavrov mă duce cu gândul la multilateralismul contestat, concept elaborat de Morse și Keohane în 2014, distinși gânditori care descriu acest demers ca pe „o situație care rezultă din strategiile utilizate de către anumite state pentru contesta regulile, practicile sau misiunile instituțiilor multilaterale existente, fondate pe valori liberale”.
Cred că Marea Neagră ne oferă deja o ipoteză de travaliu: dincolo de disputele economice și accentele militare, în cazul materializării unui binom China-Rusia, marea competiție globală se anunță a fi una ideologică, iar aplecarea asupra lecțiilor istoriei poate deveni utilă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
un text bine scris, intr-un stil cam pretios care arata mai mult nivelul de competenta al autorului, insa este ca un iepure fals. nu are finalitate si nici actualitate. un lant de informatii interesante puse cap la cap sa alimenteze un subiect gonflat. Marea Neagra nu este unul dintre punctele fierbinti ale planetei oricat ne temem noi pentru ca e normal sa fim cu o teama mai mare de vecinatatea ursului rus, imprevizibil cum il stim.
Dar zona Asia – Pacific este de departe cea mai ingrijoratoarea zona de conflict intre marile puteri – China, Coreea de Nord vs Japonia, Coreea de Sud, Australia, este apoi un conflict la vedere intre doua puteri atomice India – Pakistan cu toate ramificatiile China, aliat al Pakistanului si inamic al Indiei, apoi eterna provocare Orientul Mijlociu cu Iranul sprijinit de Turcia si Rusia vs ceilalti actori regionali Israel, Arabia Saudita, EAU, Egipt. Libia este si el un conflict potential periculos pentru ca acolo e un razboi civil de uzura cu prea multe interese divergente ale puterilor Turcia, Franta, Rusia.
Marea Neagra e o ecuatie complicata ca tot ce inseamna problematica vecinatate a Rusiei, care este inconjurata de conflicte potentiale sau inghetate cu o gramada de vecini – pb cu Ucraina, Georgia, Armenia – Azerbaidjan, diferendele teritoriale latente de decenii cu Japonia si China. Rusia este mai degraba provocatoare si oportunista poate pt a arata ca inca mai conteaza in jocul global, unde sunt doar doua megaputeri – Us si China. Dar Rusia a intrat deja in umbra Chinei, inversand rolurile de acum trei decenii cand China era in umbra fostei Uniuni Sovietice. Chiar si ipotetic, nu cred ca Rusia si-ar permite un razboi 1 la 1 cu Us sau China, dar oricum de la o vreme nu mai exista conflicte reale 1 la 1, de cele mai multe ori chiar si conflictele nationale gen Coreea de Nord – Sud, Grecia – Turcia, Armenia – Azerbaidjan, India – Pakistan, China – Taiwan, Siria, imbraca forme mai extinse si mai complexe de aliante, formule in care intervin puteri regionale sau globale.
Rusia isi doreste o suprematie in bazinul Marii Negre, dar greu de atins. Turcia vrea si ea acelasi lucru. In trecut in zona Balcanilor mereu s-au razboit rusii cu turcii. Unele conflicte s-au derulat in Ro, in special Dobrogea desi tara noastra nu este un stat balcanic. Competitia este data de Rusia si Turcia. Pe tava mai exista acum si prezenta NATO, prin Romania si Bulgaria. Asa ca Rusia se viseaza a deveni o putere mondiala dar va fi doar regionala.
La Marea Neagră este unul dintre Fronturi, dar cel mai neglijat( o spune şi autorul). Mai importante sunt Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Nordul şi Centrul Africii şi Marea Baltică. Şi asta mai ales din cauza politicii ţărilor din Vestul Europei, în principal Germania şi Franţa, interesate mai mult de bune relaţii economice şi politice cu Rusia decât de soarta ţărilor din Est. Şi, da, Parteneriatul Estic a fost un mare eşec, tratatele Minsk I şi II au fost mai favorabile Rusiei decât Ucrainei, ba s-au tolerat şi conflictele îngheţate din Abhazia, Transnistria, Karabach, Estul Ucrainei. „Europa noastră” trebuie să spună ce vrea şi apoi să facă.
România are mari interese la Marea Neagră( Moldova şi celelalte teritorii) şi se află la o aruncătură de băţ de Fortăreaţa Sevastopol din Crimeea. Şi cu ajutor mic din partea vecinilor ca Turcia şi Bulgaria interesate mai mult de bune realaţii cu Rusia decât de antagonisme periculoase.
Pentru România este important ca Europa de Vest să-şi definească politicile economice şi militare pe Frontul de Est. Până atunci, singurul sprijin este NATO( parţial) şi parteneriatul strategic cu SUA.
UE e un tigru fara dinti, nu are armata, puterea economica e din ce in ce mai scazuta, e dependenta energetic si materii prime de Rusia, nu are nici un lider cit de cit cu personalitate, ii place doar sa dea din gura… asa ca nu va puneti sperante in ea. Doar USA poate salva EUropa, daca vrea si daca ar avea interese, dar altfel… Dumnezeu cu mila.
Asa cum arata acum aliantele globale sunt doua tabere mari, rivale: intr-una s-a aliat batausul cu mafiotul, iar rolurile sunt impartite: batausul curata terenul de adversari iar mafiotul isi tese reteaua sa proprie. Pe partea cealalta s-a aliat baiatul de bani gata cu filfizonul spilcuit. Baiatul de bani gata plateste totul si vrea sa construiasca o lume ca a lui, iar filfizonul spilcuit vine doar cu gargara utopica de 2 lei. Cine va castiga din confruntare? Depinde mult de ce baieti vor atrage de partea lor si de muschi lor. Dar mai depinde si de soliditatea aliantelor, daca nu se vor destrama si reface in alta configuratie, ceea ce este foarte posibil. Caci nu PRINCIPIILE ii mana pe ei in lupta, ci INTERESELE proprii. Iar Marea Neagra e doar un patratel pe imensa TABLA de SAH mondiala.
„Evoluțiile recente din Regiunea Extinsă a Mării Negre arată că Uniunea Europeană a eșuat lamentabil în a proiecta securitate în vecinătatea sa estică. ” Uniunea Europeana nu asigura nici un fel de securitate. Securitatea este asigurata de NATO si SUA in Marea Neagra. Mai precis, Romania se bazeaza pe SUA pentru asigurarea securitatii sale, caci in ce-i priveste pe ceilalti aliati din NATO nu stiu cat ne mai putem baza pe ei. Asadar, UE si-a luat cel mult niste suturi in fund de la Lavrov acum cateva luni…cam asta a fost marea realizare a UE. Nu intelegeti ca UE nu mai exista si nu mai are autoritate si credibilitate? Credeti ca daca ne ataca rusii ii mai pasa cuiva de ce zice UE? Franta si Germania au stiut doar sa loveasca in NATO si SUA in ultimii 15 ani si sa se opuna politicilor si actiunilor americane in zonele de conflict si in estul Europei. Dupa 11 septembrie 2001 lumea s-a impartit in pro-SUA si anti-SUA, iar anumite state europene nu au facut exceptie.
Sincer cea mai mare problema este orwelizarea democratiilor vestice cu disparitia aferenta a clasei de mijloc. Daca acestea ar fi fost sanatoase, aberatii triste de genul Rusiei acaparate de mafie sau a Chinei totalitare s-ar fi prabusit in final de la sine, din interior, sub greutatea putregaiului unui sistem contra naturii, care nu are nimic bun de oferit individului.