duminică, iulie 25, 2021

De ce n-a votat diaspora, și cum s-au lăsat PNL și USR furate la parlamentare

Patru deputați și doi senatori, care să reprezinte 9.7 milioane de oameni în parlamentul României. Asta li s-a oferit românilor din diaspora ca motivație să meargă la vot. La fel de mulți senatori, și cu un deputat mai puțin decât reprezintă în parlament județul Teleorman, cu o populație de 360.000.

Așa se explică prezența scăzută la vot a diasporei. O sfidare, un refuz de a participa la hoția instituționalizată și legiferata de PSD. Pentru că sistemul actual de “reprezentare” a diasporei în parlamentul național, de către șase oameni, nu este altceva decât hoție. PSD a îngrădit treptat și sistematic reprezentarea diasporei în parlament peste ani, iar PNL și USR, partidele care de obicei câștigă în diaspora, nu au rectificat acest abuz.

Acolo unde votul diasporei contează, diaspora se prezintă. Un exemplu sunt alegerile prezidențiale, altul europarlamentarele din 2019, la care diaspora a votat în sistem proporțional, la fel ca toți cetățenii din țară. Deci, la europarlamentare, votul unui cetățean roman din diaspora a contat la fel de mult ca al unuia din România. Si asta se reflectă fără echivoc în prezența la vot, care a fost următoarea pentru alegerile recente: Europarlamentare 2019: 375.000, prezidențiale 2019: 944.000, parlamentare 2020: 265.000 (încă provizorie).

Reprezentarea diasporei în mod echitabil în parlamentul național este o problemă des dezbătută în multe alte țări. In cele în care se votează în sistem proporțional, soluția e cea mai simplă– votul diasporei e inclus în votul național, la fel cum s-a întâmplat la Europarlamentarele din 2019. In situația în care se votează în sistem mixt, sau pe districte, soluția echitabilă este cea practicată de țările europene care trimit votul alegatorului din diaspora în districtul, circumscripția sau județul de care acesta aparținea înainte de a emigra. Un sistem similar, echitabil si democratic, trebuie adoptat și în Romania. Mă întreb de ce PNL si USR, nu par a avea nici interesul democrației, nici propriul interes politic în vedere în cazul de față.

Distribuie acest articol

97 COMENTARII

  1. In Romania lucrului bine făcut , diaspora e buna exclusiv în două cazuri :
    – cînd există un referendum pentru suspendarea președintelui și e nevoie de votul lor.
    – cînd investitorii instituționali străini nu mai pompează valuta și atunci se descoperă ( doar in statisticile oficiale. In discursuri veci ) că diaspora a fost și este principalul furnizor de valuta ( nerambursabila ) in Romania. De ani de zile.
    Ar mai fi și o altă rugăminte către diaspora :
    Sa vina sa ne apere ( alaturi de NATO evident ) in caz de război , atac de prin Crimea.

    Asta e tot ce a cerut / oferit tara iubita propriilor fii și fiice plecați pe alte meleaguri.

    • ok, si ce ar trebui sa li se ofere, fara discriminare fata de cei din tara? Nu inteleg, parca ar fi toti simoni din cirene, obligati sa duca crucea tarii

      • Cand cei care echilibreaza bugetul bine balansat al unei tari au mai putin de zis decat Teleormanul lui Dragnea si ai lui , cand cei care traiesc in societati mai avansate decat in tara lor de origine nu au nimic de spus, de ce ne mira ca mai vine cate unul ca tine care intreaba ce e de facut ? Stii ce e culmea , culmea e ca nici asa zisele partide de dreapta nu doresc schimbarea acestei tari. Toti prostii care nu au iesit 15 minute din satul , orasul, tara lor ca sa dea cu nasul prin alte parti se intreaba inca ce avans se poate obtine din faptul ca ai invatat , pe pielea ta, cum e sa traiesti mai bine , sau sa observi cum altii au schimbat de zeci de ani lucruri care la tine in tara nu se schimba. Si orbii continua sa le indice drumul celor ce vad ….

  2. Un alt motiv e ca din ce inteleg doar cei cu pasaport albastru pot vota la parlamentare. Multi din diaspora de tip nou nu au asa ceva, pentru ca nu au nevoie – pasaportul normal sau buletinul sint suficiente in relatia cu autoritatile din tara gazda, cel putin din UE. Deci din start numarul potential de alegatori era drastic redus.

    • Intr-adevar, in acest caz nu putea vota orice roman aflat in strainatate, insa nu trebuia sa ai pasaport albastru. Era permis votul doar celor cu statut de rezident. Il puteai dovedi printr-un permis de rezidenta, un document de identitate emis de tara respectiva (daca ai cetatenie dubla), ba chiar si cu un abonament pentru mijloacele de transport in comun.

      • In toate tarile UE dovada reședinței se făcea cu o banala factura de utilități. Despre ce vorbim, fratele meu a votat în Marea Britanie, și nu sa cerut nimic la urne, pur și simplu cartea de identitate, în schimb a avut nevoie de 3 ore sa găsească secția de vot.. Asta cu adevărat a fost o problema

  3. … sau diaspora a votat prin corespondenta, insa nu i-a fost luat votul in considerare (dezorganizare, incompetenta, cum doriti). In timp ca premierul, posta si AEP se intrec in a da vina pe altii (posta din alte tari, alegatorii care s-au razgandit) insa nu se gandesc sa verifice situatia din ograda proprie. Toate problemele au un numitor comun: modul in care sunt administrate voturile prin corespondenta (posta, AEP). Daca nu se iau masuri concrete, nu se va schimba nimic.

    • Votul prin corespondenta e prea usor de fraudat si de influentat, si inca mai mult cel electronic. Ele ar distruge in totalitate institutia votului, nu intamplator sunt luate atat de multe masuri ca fiecare om sa poata ajunge sa voteze: in ziua votului, intr-o cabina securizata, singur, fiind interzisa campania cu 48 ore inainte de vot, etc.. Cum s-ar mai putea realiza asta in cazul votului prin corespondenta sau electronic?

      • Totusi, unde este problema? Faptul ca in cabina de vot esti singur, ori ca in sectia de votare nu mai ai mesaje electorale e, evident, normal, insa pana cand ajungi acolo esti expus factorilor de influenta. Poate ca nu se face campanie electorala la TV cu 48 de ore inainte de vot, insa mesaje electorale, stiri, etc. vin constant. Daca o persoana isi schimba optiunea de vot cu o zi inainte doar din cauza unui mesaj electoral primit pe facebook ori vazut pe o pagina de web inseamna ca, oricum, nu era prea convinsa de optiunea initiala.

        Ppana la urma e optiunea personala, daca esti capabil sa faci o alegere bazata pe argumente, o faci fie in sectia de vot, fie prin corespondenta. Daca optiunea ta se schimba dupa cum bate vantul, se intampla la fel si in cabina de vot.

        Exista destule tari cu traditii democratice in care votul prin corespondenta, ori cel prin delegatie, este institutionalizat chiar si la alegerile locale. E un lucru normal, iar in timpul unei pandemii cu atat mai mult.

        • In destule locuri in Romania poti sa mergi si sa platesti pentru sute de voturi. Pe care le verifici inainte de a plati. Persoane pe care nu-si permite nimeni sa le insele vor plati la numar de buletine.
          Sau poti sa fi doar activist. Aduni tot ce poti buletine din familie, din prieteni care sunt mai lenesi pentru vot si trimiti voturi.
          Sau poti sa fii si activist si terorist, in familie. „Daca tot se voteaza prin corespondenta hai sa votam impreuna”. Atat le va trebui sa nu voteze ce vrea activistul.
          Sunt convins insa ca realitatea va depasi cele mai urate asteptari.
          Deci sa vedeti prezenta la vot daca se da drumul la corespondenta sau electronic. Record.

          • Partail ai dreptate , dar nu cred ca ai inteles , problema e ca reprezentativitatea celor din Diaspora este in raport de 1/30 cu cei din Teleorman ( sau orice alt judet echivalent ). Chiar daca ar vota toate milioanele de romani de afara , chiar daca ar exista partide care sa merite votul , tot 6 mandate li s-ar atribui ! Raportul de peste o jumatate de milion de votanti pe un reprezentant e problema

      • Dacă ai fi primit un plic acasă cu opțiunile de vot, nu ai fi avut timp de 2 3 zile pentru a reflecta asupra candidaților. Și ai fi votat, astfel și prezenta ar fi fost cu mult mai sus. Și ce înseamnă frauda!

  4. Fix de asta nu au ieșit cei din diaspora la vot, de parcă in țară lumea s-a călcat in picioare la urne.
    Motivul principal pentru care prezența la alegerile parlamentare este mică il reprezinta faptul că oamenii nu știu ce înseamnă parlamentul. In general românii au impresia că președintele este cel mai important, el dă legi și decide ce se întâmplă în țară, un fel de Ceaușescu dacă vreți.
    De data asta prezența redusă a fost „ajutată” și de pandemie. În mod normal ar fi fost in jur de 40% în țară și poate cu 100 de mii mai mare în străinătate.

    • Cred ca aveti dreptate. Voteaza mult la prezidentiale pentru ca acolo
      e mai clar si pot in telege.
      Din acelasi motiv au votat acum AUR – pentru ca le-a explicat
      mai demult Dan Diaconescu Direct ca trebuie luptat cu ciocoii
      care s-au dus la scoala , in loc sa bata mingea pe maidan.

    • Si eu cred ca oamenii nu stiu / inteleg ca – din punct de vedere practic – cele mai importante alegeri sunt cele parlamentare .
      Asta vad in jurul meu – fara exceptie .
      Intrebarea este de ce politicienii nu isi incep fiecare discurs cu explicarea importantei Parlamentului in ceea ce se intampla – zi de zi – in Romania .
      Pare ca politicienii nu sunt capabili sa sesizeze existenta unui paradox : oamenii nu participa la cele mai importante alegeri din punct de vedere practic , dar participa – semnificativ mai mult – la alegeri care au doar relevanta simbolica ( prezidentiale , europarlamentare ) .
      Probabil ca nu sunt in stare sa depaseasca mitul ” romanului care le stie ( intelege ) pe toate ” …
      Ieri l-am auzit pe Cristian Parvulescu vorbind despre faptul ca oamenii gresesc cand nu acorda importanta alegerilor parlamentare , dar a trecut imediat la altceva , fara sa insiste …

    • Cred ca s-a marcat un punct. Inca odata , cand votezi cu milioanele pentru a obtine sase reprezentanti in Parlament ( adica pe intelesul tau cam putin peste 1 % din membrii Parlamentului ) , e ca si cum ai incerca sa scazi nivelul marii cu o cana de apa. Calcul simplificat 16 milioane romani din tara au 525 de locuri in Parlament , 4 milioane de romani in diaspora au 6 locuri.
      Cine e cu capul acum ? Fraierii aia care traiesc, multi dintre ei , in tari mai dezvoltate si civilizate decat Patria Mama, nu trebuie sa aiba nimic de zis ? Dati-le vot prin corespondenta ca oricum nu vor avea reprezentare in Parlament si oricum nu vor bate sistemul construit pe reprezentare indirecta. Referendumuri recunoscute de Curtea Constitutionala nu au fost aplicate si nu sunt aplicate de Parlament, aceeasi Curte Constitutionala care da norme cu aplicabilitate imediata reuseste sa valideze un Referendum , dar nu sa-l si puna in aplicare, asta e adevarata frumusete a reprezentarii indirecte prin Parlamentari! Votul direct , cu exceptia alegerii Presedintelui , in Romania nu are valoarea hartiei igienice , asta e problema reala, iar autorul a subliniat ca si reprezentarea indirecta a unor romani, care nu traiesc in tara, e incorect reprezentata! Ce e greu de inteles , Parlamentul si Constitutia apara Statul Paralel sa isi faca jocurile! Incurca-i drace ….!

  5. Care 9,7 milioane ??? Sunt cel mult doua milioane cu drept de vot; niciodata nu s-au prezentat – pana acum – mai mult de 200.000 ! Pe unii chiar ca nu-i intereseaza, considera ca nu ei ci locuitorii Romaniei – mai bine informati, interesati direct – trebuie sa decida conducerea Tarii; altii, cu drept de vot in tara de domiciliu, cu doua cetatenii adica, cred – pe buna dreptate – ca fiecare are drept doar la un vot ! Ca sa nu mai spun ca, in final, voturile se redistribuie !
    Interesant rezultat : in tarile in care emigrantii romani sunt mai scoliti s-a votat „normal”, in Italia si Spania s-a votat masiv AUR. Spune si asta ceva !

    • Faceti generalizari masive…sa inteleg ca Germania e plina exclusiv de ingineri romani „scoliti”, iar Italia e rezervata pentru salahorii cu 3 clase? De asemenea dubla cetatenie nu e universala, domnule…
      In schimb aveti dreptate, e normal sa nu-i intereseze soarta tarii pe diasporenii ancorati bine cu copii si afaceri, mai mult decat pe rezidentii din Romania.

    • serios? vezi in UK cati au votat cu aur…inainte era diaspora „buna”, acum sunt analfabeti :). Dar da, 9.7 milioane, aberatie borderline fake news

    • Probabil că da. Căpșunarii, precariatul, sezonierii, cei în situații de muncă și salarii precare în vest sunt frustrați și răspund cum se simt: AUR. Ce e de făcut?

  6. Tata cu diabet, mama cu diabet ma intreba sora mea plecata in tarile calde de ce nu se poate vota prin posta dupa modelul american?
    Desigur ei sunt in tara nu in afara ei dar tinand cont de varsta si bolile lor in pandemie era util ca cei care se gandesc la binele nostru sa se gandeasca anul asta sau pe viitor…dar noi muncim nu gandim daca intelegeti.

  7. Nici unul din partide nu a facut absolut nimic pentru diaspora odata ce s-a instalat la guvernare. Chestiuni absolut bazice, cum ar fi de exemplu dubla cetatenie cu anumite tari europene sunt taraganate de zeci de ani.
    Diaspora a fost folosita fara scrupule de partide dornice sa speculeze sentimentul anti PSD si ulterior lasata in voia sortii. Asta e adevarul pur si dur, toate partidele de pana acum au fost absolut nefaste pentru diaspora si, mai trist, si pentru Romania.
    De ce PNL si USR nu au facut nimic? Pentru ca pe fond sunt din aceeasi stofa ca PSD, cu nunate, desigur. Nu e o chestiune de doctrine ci realitatea ca o clasa politica oriunde e oglinda fidela a societatii. Pana cand tesutul social nu se regenereaza, nu va asteptati la minuni (vorbim de decenii aici, in varianta optimista).

  8. Nu inteleg, cam cati parlamentari ar trebui sa aiba „Diaspora”? 20?,50?,100?, 200? Cam cat v-ar multumi? Dumneavoastra nu intelegeti ca diasporenii , in mare parte, au renuntat sa participe la „construirea cetatii”? Multi sunt dusi de 10-20-30 de ani din tara, si multi voteaza mai mult ca o nostalgie a taramului pierdut si uitat. Nu inteleg obsesia asta cu numarul crescut de parlamentari diasporeni. Imi pare de conotatie marxista – gen, orice international va putea sa voteze pentru orice, oriunde, asa pare rezultatul final. Ce ar trebui sa faca acei parlamentari diasporeni mai exact? Pentru ce drepturi ale diasporei nediscriminatorii fata de cei din tara ar trebui sa se lupte? Ar trebui sa se faca o coalitie cu un partid distinct al diasporei? Nu pricep aceasta obsesie cu diaspora – diasporenii sunt to romani, cu bune si rele, nu a plecat doar materia cenusie afara, au plecat si minti netede, la fel ca in tara. Also, 9.7 milioane?!?!?!?!, de unde ati scos cifra asta? Borderline fake news, dar e opinion piece deci orice se poate scrie

  9. Vin din aceeasi diaspora si nu sunt de acord.
    In primul rand, oficial suntem doar 5.6 milioane. Trebuie sa ai macar un pasaport romanesc valabil pentru a putea vota si sigur sunt multi plecati din anii ’90 care nu au renuntat la cetatenie, dar nici nu mai sunt interesati de ce se intampla in tara. Si in astia 5.6 milioane intra inclusiv copiii. Per total, cred ca sunt mai putin de 3 milioane care ar putea vota, daca ar dori.
    In al doilea rand, numarul de parlamentari care reprezinta diaspora nu va creste niciodata daca disapora nu voteaza la parlamentare. De ce nu s-au inscris 9.7 milioane de romani la votul prin corespondenta? 5.6 milioane? 3 milioane?.. Macar aia 944.000 care au votat la prezidentiale in 2019?
    Pentru ca nu le pasa. Asta este realitatea. A fost o data ca niciodata o runda de alegeri prezidentiale.. si cam atat.

    Ar fi extrem de simplu sa cerem reprezentare pentru 3 milioane de alegatori daca s-ar inscrie la vot 3 milioane. Cine ar mai putea refuza, daca actele ar dovedi ca este necesara reprezentarea?.. Din contra, noi dovedim ca nu este nevoie.

    • Daca vrei poti! Deci daca reprezentarea celor din Diaspora ar fi zero ar fi OK si pentru tine si pentru altii ( doctrina iliesciana tarieste si respira in Romania ). Cei din Diaspora nu sunt romani , au renuntat sa traiasca ca noi romanii neaosi , da-i Doamne iarta-ma ! Noi romanii din tara ne ocupam de trebile Cetatii ! Suntem ocupati si avem o gramada de treaba , iar rezultatele se vad , cei de afara de-abia asteapta sa se intoarca sa traiasca ceea ce nu pot experimenta pe unde or trai astia din Diaspora ! Ce rost ar avea sa isi dea o opinie , taiati-le fratilor dreptul de vot la trecerea granitei, ca vor sa va intoarca din viitorul luminos… Gata GLUMA ! Pe bune … in mintea cui exista Romani din Romania si extra Romani? Dar cand voteaza cum sunt reprezentati ? Aici tu nu ai inteles nimic. La Prezidentiale ai vot direct si contezi, la Parlamentare ai vot indirect si fie si 9 milioane de voturi , daca esti din Diaspora , vei avea 6 ( bai SASE ) parlamentari ! E OK sau nu? De ce sa nu fie reprezentanti in Parlament proportional cu numarul de voturi? Joac-o pe-asta …

  10. Eu am votat pentru democratia liberala, asa cum o fac mereu. Cu toate acestea, Diaspora n-a avut pe cine vota in realitate, iar ca reactie a votat masiv AUR, sperand astfel ca establishmentul nostru politic clasic se va trezi la realitate si va adauga mai multi parlamentari care sa reprezinte diaspora romana. Diaspora nu este proasta, iar acest lucru s-a vazut la alegerile trecute de fiecare data cand a salvat tara de lideri mediocri. Chiar daca n-a votat mereu din convingere pentru un lider sau altul, diaspora a votat pentru o normalitate europeana si impotriva coruptiei, acestea fiind doua lucruri esentiale.
    Practic, nimeni nu doreste ca diaspora sa influenteze decisiv aceste alegeri parlamentare, deoarece puterea politica reala in Romania se afla in Parlament si guvern. Acolo se afla, iar politicienii n-au nevoie, de exemplu, de un USR foarte puternic care sa le strice lor jocurile politice si care sa le taie legaturile cu sursele de sifonare a banilor publici. Asadar, chiar daca diaspora ofera presedintele pro-occidental care, intre noi fie vorba nu are prea mute atributii constitutionale, parlamentul este decis de romanii de acasa fiind mai important pentru clasa politica. Practic, oamenii s-ar razbunat in felul lor. Cu ce costuri, vom vedea. Nu mai dati vina pe pandemie, pentru ca nu are legatura. Cel putin aici, in afara, organizarea sectiilor de votare a fost excelenta si nu avea rost sa ne temem de virus, mai ales ca aici avem super spitale si servicii medicale in caz ca se intampla ceva…

  11. Mai intai trebuie sa voteze in mod constant x milioane si abia apoi au sa primeasca reprezentare. Nicaieri nu se dau recompensele inainte.

    • Pentru aceasta ar tebui sa li se si permita… de ce sa fie reprezentate in parlament 2000 de persoane inregistrate la aceeasi adresa (pentru care mai faci si o sectie de votare), insa pui in discutie dreptul de reprezentare al celor din strainatate?

      In aceeasi logica, sunt destule judete ale tarii care ar trebui sa aiba o reprezentare parlamentara mult mai redusa. Intai sa meaga oamenii la vot, si apoi sa isi pirmeasca „recompensa”. Apropos, reprezentarea parlamentara e un drept legal, nu o recompensa.

    • Subiectul este unul pe care se poate discuta mult. Eu, de exemplu, in contextul globalizării, cred în dreptul de vot în tara în care ai resedinta fiscala, acolo unde ai o contribuție si de unde beneficiezi de drepturi sociale, indiferent de naționalitate.
      Pana acolo insa, analiza dvs., utilizează unele date manipulate, sau cel puțin scoase din context pentru a ajuta o concluzie prestabilita. Mai exact la europarlamentare ponderea diasporei in total votanti a fost aprox. 4.3% in vreme ce, la parlamentare, a fost aprix 4.74 %. Deci, numerele în context nu susțin opinia dvs, ci doar ca și în diaspora e aceeași lehamite. La prezidențiale fenomenul este diferit și nu cred ca poate fi analizat in paralel cu alegeri care privesc partide.

  12. Mai intai sa se respecte referendumul cu privire la reducerea numarului de deputati si senatori la 300 si dupaia sa vorbim de reprezentare inegala!

  13. Nu asta e motivul pentru care nu a fost lumea la vot. De fapt, as spune ca multi habar n-au care este sistemul de reprezentare si ca diaspora are doar 2 senatori si patru deputati, indiferent cati voteaza acolo. Am vazut comentarii pe Facebook cu oameni care il cautau pe Valeriu Nicolae pe listele de candidati din Caras-Severin.

    In 2019 s-au dus multi la vot ca sa-i dea o …. lui Dragnea, nu ca sa se simta reprezentati in Parlamentul European. Putem sa comparam cu alegerile europarlamentare din 2014 – nu am gasit datele pentru Diaspora, dar prezenta totala atunci a fost de 32%.

    La prezidentiale intotdeauna a fost prezenta mare – pentru ca, in mentalul romanesc, in continuare, Presedintele e cel mai important.

    Acum nu a mai fost nicio tema emotionala, care sa mobilizeze, in afara de restrictiile si gestionarea pandemiei. Cei mobilizati de aceasta tema (cei anti-masca, anti-restrictii, etc) s-au dus, inclusiv cei din Diaspora, si au votat AUR.

  14. Faptul ca emigrantii romanii „nu au iesit la vot”, nu este atat de grav cat decizia lor de a vota AUR intr-o proportie de 25%. O miscare heterogena, de extrema dreapta, formata din populisti fara exceptie aberanti, o adunatura urlanda de scandalagii si penali. Se pare ca efectul de civilizare al emigrantilor, presupus de cei ramasi in Tara, nu exista. Care ar trebui sa fie rolul „diasporei” in politica Romaniei ? Adica a unor oameni care au ales sa traiasca intr-o alta tara in iluzia ca se vor reintoarce intr-o buna zi. Ceea ce nu face aproape nimeni – dar iluzia aceasta este un fel de suport moral pentru cei plecati. Daca nu stai „acasa” tot timpul, sa muncesti si sa te lupti cu morile de vant romanesti, de fapt motivul plecarii, de ce sa ai aceleasi drepturi cu cei ramasi ? Plecat de 46 de ani din Tara, faptul ca imi pot exercita votul conform cetateniei mele romane, mi se pare decent, eu nefiind implicat direct in viata de toate zilele din Romania. Ce-ar fi sa conteze votul diasporei la fel de mult ca si votul celor din Tara ? O „mobilizare totala” a votantilor de origine romana ar putea „dea lectii” celor ramasi si ar influenta o politica de care diaspora nu depinde de fel. Un exemplu negativ: Turcii din Germania, traind intr-o tara democrata si seculara, l-au ales pe dictatorul islamist Erdogan cu mare majoritate. Nici unul dintre acesti „turci germani” nu se gandeste sa se reintoarca in mizeria din Turcia.
    Cei din tara nu au nevoie de lectiile noastre, ale diasporei. Dimpotriva, exemplul actual al diasporei dovedeste indubitabil ca „parerea diasporei”, cu 25% voturi pentru AUR mai degraba induce in eroare decat sa fie un exemplu de „scolire” sau de cultura civica.

  15. In primul rind este de observat ca NIMENI nu stie cu adevarat citi romani traiesc/lucreaza/invata/sint in concediu peste hotare. Daca ar fi 9,7 milioane imobiliarele ar avea un curs descendent al pretului, mai ales intr-o tara de propietari.
    Nedreptatea nu a fost facuta doar celor din strainatate – foarte multi din rezidentii in tara nu au putu vota din cauza regulilor absurde impuse. In mod normal orice persoana care detine cetatenia romana si are un act valabil are dreptul sa voteze oriunde pe suprafata globului prezentind acel act.
    Insa nu e numai vina decidentilor.
    Da, diaspora ar trebui sa aibe mai multi reprezentanti – pentru aceasta ei ar trebui sa isi rezolve problemele legale de inregistrare in tara respectiva. Practic ei vor sa ramina sub radar permanent, din motive de taxe, dar vor ca cineva sa ghiceasca unde sint (fara sa ii deranjeze insa) si sa le acorde drepturi. In mod normal pentru fiecare tara a lumii in care exista diaspora si in care se gaseste nr minim pt un deputat/senator trebuie ca in parlament sa fie prevazut un loc de deputat/senator. Daca nu se intruneste un nr minim atunci pe o regiune formata din mai multe tari. Nr minim trebuie astfel ales incit sa respecte vointa exprimata la referendum de 300 reprezentanti (pt un popor considerat 20 milioane) unicameral.
    Pt a creste independenta alesilor fata de partide e bine ca cel ales de 4 ori la rind intr-o circumscriptie ca deputat sa devina senator de drept si sa fie ales pe viata in parlament (unicameral). In felul asta parlamentarul ar fi mai interesat de nevoile celor care il aleg si dupa o vreme ar fi independent de partid. In acelasi timp alegatorii ar fi mai atenti pe ce pun stampila altfel se pot trezi ca unele circumscriptii au si un deputat si un senator ceea ce ofera avantaje. Nr senatorilor de drept nu trebuie sa fie continut in cei 300, sint suplimentari.
    Dar un asemenea sistem nu este aplicabil cu partide facute din partipriuri si relatii ascunse.
    PS. cei ce nu participa de trei ori la vot ar trebui sa piarda dreptul de a vota. In felul asta se pot gestiona mai bine resursele implicate. Dreptul poate fi recistigat dupa urmarea unui curs de popularizare a multipartidismului si a structurilor sociale moderne

  16. Nu s-au lasat furate doar PNL si USR, toti am fost furati!
    Nu trebuie decit sa gindim putin. La europarlamentare marele lider politic George Simion a avut putin peste 1%. La locale AUR a avut sub 1%. Pentru ca, brusc, la parlamentare, sa ia peste 8%!
    Nu-si pune nimeni intrebari?
    Explicatia oficiala e ca au fost foarte activi si agresivi online, in special pe Facebook, si ca aveau mii de sustinatori cu mii de like-uri in fiecare zi. Ei bine, pentru mine, explicatia asta oficiala e doar un pretext, o justificare. Pun pariu ca daca se iau la puricat like-urile de pe Facebook o sa se constate ca apareau ca din pamint, in 5 minute de la fiecare postare, ceea ce, in mod real, e foarte greu de crezut. In lumea reala nu stau oamenii cu telefonul in mina sa pindeasca fiecare postare a lui GS si sa dea like imediat, mai ales tipul de sustinatori AUR. In schimb, in lumea virtuala se poate intimpla absolut orice, iar fabricarea de like-uri (justificarea de mai tirziu) nu e imposibila, ba chiar foarte probabila daca fabricantii de like-uri au resursele si priceperea necesara.
    Si mai e ceva… Stie cineva ce scor avea AUR in sondajele de dinaintea alegerilor, ca nici acolo nu prea i-am vazut!
    Deci, nu cistiga nimic la europarlamentare, nici la locale, nu apar in sondaje, n-a auzit nimeni de ei, dar brusc cistiga 9 % in ziua alegerilor! Nu da cu virgula? Si nu te pune pe ginduri? Se pare ca nu, toata lumea accepta fara sa mestece pastila cu nemultumirea romanilor fata de clasa politica si campania agresiva pe Facebook…
    Dar ia ginditi-va putin, pt scorul asta erau necesare doar 10 voturi/sectie de votare (sint citeva mii de sectii), voturi care pur si simplu se pot cumpara foarte usor. Doar ca trebuie bani si cumparatori… Exista si acestia, si banii si cumparatorii de voturi (cu interse prea mari ca sa le vedem noi usor) doar ca nimeni nu ii stie si nimeni nu se gindeste ca ar putea fi adevarat.
    E mai buna explicatia cu campania pe Facebook…
    Parca am fi copii in fata parintilor, care le spun ca Mos Craciun are mult de umblat si poate o sa ajunga mai tirziu la ei, asa ca nu o sa-l vada anul asta, etc. etc. etc.

  17. Mare atentie! Rreferendumul a fost pt parlament unicameral si 300 de parlamentari!

    Nu se poate implementa doar jumatate de referendum! Ce promit parlamentarii acum NU este modificarea Constitutiei, ci modificarea legii alegerilor parlamentare! Nu-i tot un drac, dar nici asa nu merge.

    Autoarei ii lipseste o informatie din premise: orice modificare a legii alegerilor parlamentare va cadea la Curtea Constitutionala (s-a intamplat deja, acum.cativa ani!), pentru ca rezultatul modificarii trebuie sa duca la 300 de parlamentari SI parlament unicameral, intrucat, desi nu exista termen de implementare, rezultatul referendumului este valabil si nu este optional. Deci urmeaza sa fie implementat, doar ca … cu prima ocazie. :)

    Deci nu se va modifica prea curand nici o virgula, din indiferent care articol al legii alegerilor parlamentare sau al Constitutiei, pentru ca si in cazul in care tu vrei sa modifici doar reprezentarea diasporei, rezultatul trebuie sa fie (pe langa reprezentarea diferita a diasporei) 300 de parlamentari si parlament unicameral. Ori chiar nimeni nu vrea sa faca asta!

    In plus, luati aminte ca AEP a declarat ca sunt pest 18 milioane de alegatori! Mai adaugam si copiii si ajungem la …. polulatia visata de Ceausescu.
    Cum a scos AEP atatia?! Lasand si mortii pe liste, pentru ca norma de reprezentare a parlamentarilor depinde direct de numarul de alegatori. Scade numarul de alegatori, scade numarul de parlamentari. Nasol, mai bine pastram butaforia cu 18 milioane de alegatori …

    Isi mai inchipuie acum cineva ca vreun partid chiar o sa reuseasca sa modifice ceva din legea alegerilor parlamentare sau Constitutia (cu exceptia situatiei in care o schimba cu totul si atunci se reseteaza si rezultatul cu unicameral si 300 de parlamentari)?

    Totul e demagogie de manual. Toti zic ca o sa faca, dar nimeni nu zice exact cam cum cred ei ca o sa reuseasca.

  18. Cu tot respectul
    Poate reusiti sa ma faceti sa inteleg DE CE TREBUIE SA VOTEZE cei ce au decis sa plece din Romania,pentru parlamentul tarii pe care au parasit-o?

    • Pentru ca diaspora contribuie in prezent la economia Romaniei cu vreo 3.2% din PIB? Adica mai mult decat procentul alocat apararii, si mult mai mult decat procentul alocat educatiei. Google it 😉

  19. Interesanta denumirea de inceput – cum s-au lasat furate PNL si USRPLUS in alegerile parlamentare . Asa este ,asa se vede din orisicare unghi ,al intelegerii, ai privi . Dar nu este totul, La aceste vorbe gasite cu atita iscusinta scriitoriceasca se mai adauga un cumul de fapte inexlicate si inexplicabile . Sa le enumaram , chiar daca am mai facut-o o data : plata anticipata de TVA catre firme , imprumuturile unor sume imense de bani , neplata la termen a obligatiilor asumate de catre PMB a sumelor atribuite persoanelor cu handicap si a altor categorii similare ,nefurnizarea agentului termic in parametrii corespunzatori , carantinarea fara rost a multor orase sate si comune , restrictionarea participarii la slujbele religiase , disfunctionalitati la accesarea telefonica a diferitelor servicii – Radet – Apa Nova -ENEL, discursuri nonnecesare ale presedintelui si a unor ministri prezentate public din locuri neadecvate si care seamanau foarte mult cumva cu trecutul comunist (discursurile ) , repetarea la nesfirsit a unor lozinci de campanie si a unor masuri deja arhicunoscute de noi toti , inchiderea scolilor (OMS ne sfatuia de contrariul ) inchiderea restaurantelor si a barurilor si multe altele , unele facute chiar inainte de alegeri , parca intentionat , au dus la ceea ce am vazut cu totii . Lehamitea si-a aratat adevarata fata si doar 30 % dintre noi au iesit la vot .Imediat premierul Orban si-a anuntata demisia(cumva sugerind mea culpa) . Oare totul a fost o capcana ?- Ceva e putred in Danemarca -.

  20. Articolul pleaca de la o premisa gresita, ca votul diasporei se rezuma la cele 6 mandate. Fals.
    Votul diasporei conteaza si cand se fac redistribuirile, pe resturi electorale, pentru ca acolo se iau in calcul procentele fiecarui partid.
    De ex, daca in diaspora ar fi votat 1 milion de oameni, USR, AUR si PNL ar fi avut procente totale mai mari (si ar fi luat mai multe mandate per total), in timp ce PSD ar fi avut un procent total mai mic.

  21. Daca ar fi pe proporționalitate ar trebui sa avem jumate din parlament reprezentați de diaspora, ceea ce cred ca e cam aberant de vreme ce milioanele astea nu trăiesc in țara. Apoi, din cei 9.7 milioane o parte au dubla cetățenie și nu mai pot vota din cauza ca după 5 ani le expira actele romanesti(pașaportul). Ca sa reînnoiești la consulat sau ambasada României…îți trebuie nervi, determinare, bani (sute de dolari) și timp. Unii sunt plecați in lume de 15 ani (munca, ciordit, plasament) ce decizie informata fac ei asupra alegerilor din zona lor natală, când oricum ei nu citesc de pe net decât Cancan și Libertatea și alte asemenea? De-aia au și votat masiv cu aurarii! Mie nu mi-ar pica bine!

  22. Hei dragilor! Nu mai învârtiți problema aceasta a diasporei precum, zicea bunicul, ”învârtește porcul bostanul și nu știe să-l mănânce” !.
    Dragilor, ”purceaua este moartă în coteț”! (tot de la bunicul). Situația este gravă de tot. Indiferent câți x deputați și y senatori ar avea promiși diaspora în parlament, voturile sunt măsluite (prin programe pe calculator, gen Dominion, sau în mod grosolan, cu guma și pixul pe procesele verbale) ca să iasă o formulă cere să predea țara!! Da, să se adopte constituția europeană care prevede o federalizare a Europei în care fiecare țară pune în comun resursele. Da! Resursele (materiale și umane), de care România este plină (chiar dacă din punct de vedere ființe, nu locuiesc toate pe teritoriul României). De ce credeți că romanii au sărbătorit 3 ani victoria asupra Daciei ( regiunea cea mai bogată din acel timp)? De ce Papa a numit România ”Grădina Maicii Domnului” ( pentru mine este un semnal dat de Papă comunității europene că aici trebuie acționat mai întâi cu ”acapararea”). Nu vă spune nimic că, în plină situație de criză, când toți eram în case, cu botnițe și frică de contaminare (prin martie-aprilie), conducătorii României au trimis 2000 de români (fără distanțare și protecție) la cules sparanghel că așa s-a ordonat? Nu vă spune nimic că doctorii sunt plătiți suplimentar pentru cazurile declarate de covid? Cum credeți, toți, indiferent unde locuiți, că parlamentul va avea grijă de noi și că cineva, sau puținii aleși, vor avea un cuvânt în parlament? De ce au votat mulți cu AUR-ul? Pentru că această alianță a prins firul acestei împotriviri mocnite a românilor în fața nedreptăților și a lansat o linie naționalistă. În curând, însă, și AUR-ul se va transforma în plumb (după ce își ia porția promisă!!).
    Deci, dragilor, gândiți-vă ce putem face ca să ne apărăm libertatea nației, a țării și a credinței.

  23. SilviaBucuresti
    Cine sunt cei care au votat pentru Romania din Diaspora ?
    As vrea sa traiasca si sa munceasca aici si apoi sa voteze pro sau contra !
    Unii au plecat mai demult si nu sunt la curent cu toate problemele noastre. Vestile care ajung la ei sunt interpretate in mare parte,…astfel incat votul lor nu se suprapune pe votul nostru.
    Exista si varianta in care una voteaza si una se transmite la noi ….Nu stiu, n-as pune mare baza pe votul din diaspora astfel incat sa fac atata caz ….

  24. Normal ar fi ca cei care au ales sa rămână în tara, cei care au ales sa lupte în direct cu sistemul și greutățile de zi cu zi, sa decidă viitorul țării. Nu am nimic cu cei plecați în afara țării, pentru ca contribuie și ei substanțial la economia țării, dar ei nu cunosc foarte bine și nici nu simt direct pe pielea lor, ce înseamnă să ramai pe baricade aici. Nu putem pleca toți, ca altfel nu am mai avea țară, dar a fi mai bine ca noi, „localii”, sa ne hotărâm viitorul, altfel vom ajunge sa i urâm pe cei care sunt departe de grijile și problemele noastre. Cei care în multe cazuri și au abandonat copii la bunici ca să o ducă mai bine.

    • „Noi, localii”…mai urma sa spui ca diaspora n-a mancat salam cu soia :))
      Am plecat tocmai pentru ca stim cat de bine e in tzara. Stai pe pace ca nu am votat :))

  25. Totusi ar exista un remediu universal valabil, desi deocamdata nu este posibil in lume. Dreptul de a vota ramine universal dar conditionat de un singur lucru: ca un minim, studii liceale.

  26. de unde 9,7 milioane in diaspora ? ceva nu este bine de loc ! e gresita sau umflata cu buna stiinta cifra de catre doamna Anca Turcu .

  27. Diaspora nici nu ar trebui sa voteze!Ei, dispora, nu sunt contribuabili ai statului roman. Pentru ce din buzunarul nostru, sa suportam chestuielile electorale in strainanate? Daca vor sa voteze, sa pofteasca in localitatea de domiciliu, daca mai au domiciliu in Romania

  28. Dupa modelul american ar vota electronic sau prin posta toti mortii romani sau imigranti din cele 2 razboaie mondiale, mortii din timpul razboaielor cu otomanii, mortii din timpul razboaielor dacice etc. etc.
    Astfel ar iesi la vot intotdeauna cine trebuie sa iasa, fara surprize neplacute si in plus ar fi prezenta la vot 199,99% deci ar exista legitimitate+reprezentativitate.
    Da, dupa modelul american s-ar rezolva multe.
    Am vazut cu totii ce s-a intamplat la ultima votare din SUA. Bineinteles ca cei care se uita la CNN si la BBC ca la moastele Sf. Parascheva nu au vazut nimic.

  29. Buna ziua!
    In primul rand cred ca diaspora ar trebuii sa tina cont si de parerile celor care stau si traiesc in tara. Daca ne uitam la legislatia altor tari, vedem ca cei care nu stau o perioada in tara respectiva nu au drept de vot. Iar ca nu au venit sa voteze, vedem ca nici in tara nu s-au inghesuit. Si cine a numarat atat de multi in diaspora?!?
    Observ tot mai mult ca cei care am ramas in tara suntem tratati ca prosti, si avem nevoie sa vina altii, sa ne lumineze. Mai incet, avem si noi cap sa gandim.

    • Din pacate gandirea se face cu mintea, si citind pe aici ca localnicul beat din crasma din sat e mai breaz si mai cu drepturi decat amaratul pleacat la munca ca sa stranga banul pe care nu il poate obtine acasa imi amintesc de vorba ai cu „cap ai, minte nu-ti mai trebuie”…

  30. Din pacate…mesajul dreptei a fost doar anti-PSD,fara sa puna nimic in loc…Acest lucru nu-l stie autorul articolului pt ca traieste departe si nu in realitatea tarii in care s-a votat. Doar faptul ca arunci cu pietre toata ziua in celalalt nu-ti aduce automat voturi in plus…Si mai este asa o lehamite…pe care iarasi nu o cunoaste autorul…

  31. Multumesc pentru acest articol.
    Avind in vedere ca d-na autor este „doctor in științe politice și profesor de politici comparate” la o univesitate americana as fi dorit sa ne prezinte detalii despre diferite „diaspore” in comparatie cea din Romania si in primul rand cu diaspora americana.

    De asemenea as ruga orice diasporean sa prezinte cum este organizata votul pentru diaspora in tara de adoptie.
    In acest fel, am putea sugera noi solutii pentru votul si respectiv implicarea diasporenilor in viata (politica, sociala, economica etc.) a tarii.
    Multumesc pentru orice contributie.

  32. Diaspora nu a votat pentru ca nu este lasata si nu va fi lasata nici in urmatorii ani sa voteze cu drepturi depline . Cu exceptia simplilor cetateni , nimeni (nici partidele politice , nici societatea civila din tara care are alte prioritati ) nu are acest interes, De ce nu este lasata a voteze ? De teama . Diaspora ( vorbim de cetatenii onesti ) nu poate fi controlata, nu este santajabila , are o cu totul alta mentalitate, un alt nivel de educatie si de constiinta, iar prin contactul cu alte societati poate face o comparatie obiectiva intre ce este aici si ce este ” afara” iar rezultatul este unul catastrofal pentru actuala clasa politica .
    Daca diaspora ar ajunge sa fie cu adevarat reprezentata in Parlamentul Romaniei , ar insemna inceputul sfarsitului pentru modul in care se face politica la noi deoarece nu numai ca ar accepta actuala stare de fapt , dar ar face totul ca sa o schimbe.
    Un antreprenor revenit din Coreea de Sud explica si de ce :

    ” Cum ai regăsit România după revenirea din Asia? Ce s-a schimbat, ce a rămas la fel?
    Nu s-a schimbat mai nimic și asta pare a fi un lucru bun atunci când revii dintr-o cultură străină, după o perioadă de îndepărtare. Dar m-am schimbat eu. Cumva, șocul cultural al întoarcerii m-a lovit mai tare ca cel al plecării. Am înțeles că este mai ușor să te adaptezi la o ordine cu care nu ești familiar, decât la un haos familiar. Înainte să plec eram obișnuit cu agresivitatea, mârlănia, traficul care ignoră regulile și bunul simț, claxoanele, gropile, burțile, murdăria și haosul capitalei. Însă la revenire, toate astea m-au lovit puternic.

    Nu mi-am pierdut răbdarea, însă mi-e mult mai greu să înțeleg de ce într-un oraș de 20 de milioane de locuitori, cum e Seul, este posibil ca oamenii să fie toleranți și administrația să gestioneze majoritatea problemelor în timp real, în timp ce la noi, într-un an, nu s-a întâmplat nici un pas spre bine.

    Și nu, acolo nu politicienii fac diferența, ca și ei au doi președinți la închisoare, ci cetățenii. Acolo contează comunitatea mult mai mult și este tolerat egoismul dus la extrem, cum vedem zi de zi în jurul nostru acasă. Oricât de grăbit ai fi acolo, nu-ți trece prin cap să fii mai cu moț ca alții și să te bagi pe linia de autobuze. Oricât de rău ai duce-o, nu iei portofelul altora. Oricât de grăbit ai fi, găsești timp să ajuți oamenii din jur. În Seul te simți în siguranță. ”

    https://trendconsult.ro/csibi-magor-ecologistul-intors-din-coreea-de-sud-ca-sa-creeze-o-noua-generatie-de-lideri-in-romania-trebuie-sa-invatam-sa-fim-mai-buni/

    Pe de alta parte, avem deja un test despre socul cultural si impactul a doua culturi organizationale antagonice . Primarul Timisoarei este un cetatean german ( !) votat de timisoreni, iar modul in care va evolua ne va spune multe.

  33. și diaspora plătește în România impozit? este afectată de măsurile politice?
    eu am dublă cetățenie, dar doar acolo votez, unde trăiesc
    așa este fair

  34. Buna ziua,
    Cu tot respectul stimata Doamna, dar de unde Dumnezeu 9,7 mil de romani care traiesc in afara granitelor tarii?
    In ce statistici apar. Poate in cele americane, fabricate special pentru a sprijini un partid sau altul, in functie de interesele oculte. Sa fim seriosi, o stim cu totii cei care am o parte din viata si inainte de momentul ’89:
    – PSD – PDSR = partid derivat din FSN, care la randul lui a fost format din esalonul 2 al nomenclaturii (cel trecut pe linie moarta de Gh.Dej si Ceausescu si care nu s-a mai bucurat de privilegiile avute in anii ’50, anii Stalinisti)
    – PNL – o fantoma doar cu numele a adevaratului PNL antebelic si interbelic. De la Radu Campeanu, pe care „aripa tanara” l-a mazilit, nu vad nici un reprezentant onorabil. Ca sa nu mai vorbim de Coposu, Diaconescu sau Ratiu, dar acestia erau „taranisti”. Tot emanatii FSN-iste sunt ! Corcitura PNL+PD+FSN.
    – USR – „partid” derivat din ONG-uri, fundatii cu surse de finantare mixte, din proiecte si oculte (vezi FSD-ul lui Soros si puii lui). Promoveaza interesele finantatorilor sau de grup, nu interesele nationale.
    – AUR – un partid fara o ideologie economica bine definita. „Revolutionari de profesie”. Ideologia lui e cladita pe cateva teme de nemultumire:
    – Basarabia nu face parte din Romania,
    – Ce cauta UDMR in Parlament?
    – Cine nu e roman, nu e bun(tema nationalista),
    – In perioada de pandemie nu au fost permise pelerinajele (tema religioasa),
    – Masca o purtam degeaba (tema libertatii de decizie individuale).
    Si mai sunt si altele.
    Asta este cauza pentru care vechile partide au dat indarat si AUR a intrat in Parlament si Senat.
    Uitati-va mai bine cine s-au insinuat pe fundalul acestui partid, cine il finanteaza. E o asa zisa alternativa la menajeria politica actuala. Un fel de P.P.-D.D. din 2012.

    In final haideti sa vedem, din ce minti „luminate” e formata marea parte din atat de plansa diaspora, in afara de tinerii care studiaza in strainatate. Zero barat !

    Sa ma ierte onoratii cititori care nu sunt de acord cu mine, dar asta e parerea mea.
    Libertatea de exprimare nu?

    Cu stima,
    A.

  35. Bună ziua! Cu toată stima pentru autoarea articolului! Numai că nu are dreptate! Dreptul la vot ar trebui să-l aibă doar cetățenii care trăiesc între granițele țării! Soarta acestora nu trebuie decisă de cei care au ales să plece din țară, diaspora, pentru că greul de zi cu zi aici este nu în diaspora. Aleșii politici, cu noi se luptă nu cu diaspora, pe noi ne înjură în fiecare zi de la președinte până la ultimul om de serviciu de la guvern! Și asta pentru că o parte din cetățenii acestei țări au o altă orientare politică, pentru că încă mai vrem să credem că este democrație între aceste granițe ale României! Dar ce facem cu majoritatea românilor, cc 68%, acei români care nu au fost să-și exprime votul, și asta pentru că ei nu au președinte, nu au parlament, nu au guvern! Și cred că nu mai sunt dispuși să muncească, nefiind reprezentați administrativ politic, pentru această infimă clasă politică care se autointitulează a tuturor românilor, să le plătească lefuri imense, beneficii nemeritate, mașini, hoteluri, etc.. Într-un cuvânt o gașcă de trântori! Și ceilalți mulți au drepturi, nu numai îndatoriri și parte de înjurături!

    • Buna sa-ti fie inima,Dorys!

      Constitutia Romaniei, Articolul 36:
      (1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
      (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

      Deci TOTI cetatenii romani (mai putin cei din (2) ) au drept de vot, inclusiv diaspora. Asta e. Cind o avea PSD-ul 2/3 din parlament, sa schimbe ei constitutia si sa scrie ca au drept de vot numai cei care voteaza pentru PSD. E adevarat ca sunt si tari care nu permit votarea decit in tara, ca Irlanda, Grecia. Motivul e ca cetatenii lor din afara granitelor depasesc cu mult numarul celor din interior. Dar, pina la urma e o decizie constitutionala.

      In 2019 Romania a fost pe locul 2 in EU dupa Portugalia in ceea ce priveste contributia diasporei la PIB, 1,48%, aprox 3 mld euro, mai mult decit in Polonia, de exemplu. Cu acesti bani trimisi in tara, s-au cumparat produse si servicii, deci contributie de TVA pentru buget si bugetari. Si de-asta diaspora trebuie sa voteze.
      Ca diaspora voteaza in general altfel, e alta discutie, oare de ce?

    • Adica daca nu au mancat salam cu soia si dupa 1990 sa nu voteze ca nu mai sunt ai nostri! Atata timp cat su cetatenie romana au drept sa voteze. Nici dupa 30 de ani, multi nu inteleg democratia si drepturile omului!

  36. USP PLUS au cerut permanent mărirea numărului de parlamentari, de secții, etc. Dar USR PLUS nu au fost la guvernare.

    Chiar și așa, au câștigat în Diaspora.

  37. Diaspora?

    poti fi subiect economic intr-o tara si subiect politic in alta tara?

    iar noi vorbim de guvernare care ii are in vedere pe subiectii economici care sunt simultan subiecti politici!

    daca nu am gandi in acesti termeni, ai rolului si rostului individului, atunci si Ceausescu ar fi putut face sectii de votare prin ambasadele din strainatate!

    asta este o problema care inca nu o stapanim teoretic, ea se va rezolva prin modul in care UE va ajunge sa fie!

    pana atunci, o dam cu sofismele, adica cu numerele! Cum zice Steinhardt ? *Diavolul este contabil!*

  38. Eu cred ca solutia prezentata in articol este valabila si pentru cei care sunt in Romania, dar care locuiesc intr-un alt judet decat cel inscris pe cartea de identitate. Am prieteni care locuiesc in Bucuresti de peste 16 ani de cand au inceput facultatea, dar pentru ca stau in chirie si nu au „buletin de Bucuresti”, trebuie sa se deplaseze pana la Suceava ca sa voteze.

  39. Bazinul electoral al PSD nu a inclus integral lumea pensionarilor caci multi nu au votat din cauza pandemiei. Dar multi dintre cei care au acum 40-50 de ani, nemultumiti de evolutia opozitiei au votat tot cu PSD ori AUR. Asa zis partide de drapta au acceptat si facut prea multe compromisuri, afaceri dubioase si de aici pierderile de voturi. In timp multi de la AUR se vor duce la PSD.

  40. Sunt doua teme controversate aici. Una este dreptul la vot al emigratiei romanesti si cealalta este dreptul de a fi reprezentata in parlament. Aceste teme se adauga la alte anomalii strecurate in constitutia actuala, dintre care sunt notorii dreptul de participare in alegeri a unei asociatii etnice care nu este partid politic- balama nelipsita din toate coalitiile postdecembriste – respectiv reprezentarea in parlament a minoritatilor pe un numar important de locuri – alta balama. Toate la fel de chestionabile. Nu sunt indoieli ca actuala constitutie ar trebui amendata serios dar, dupa rezultatul de la urne din 6 decembrie, formarea unei majoritati de 2/3 ramane un deziderat de viitor.

  41. Normal ar fi ca cei diaspora cu cetataeniei valabila a voteze pt candidatii din circumscriptia domicilului din Romania si nu pentru cei cativa deputati si senatori.
    Suntem in UE si numai coteaza unde traiesti, conteaza doar locul de provenienta.
    In aceste conditii toate discutiile ar fi inutile si totul ar fi clar iar rezultatele alegerilor ar arata altfel.
    Daca functioneaza pt alegerile prezidentale ar trebui sa fie la fel si pt cele parlamentare.
    Urmatorul parlament n-are decat sa schimbe legea in acest sens, este in interesul direct al partidelor de drepata din Romania., fara AUR.

    • @ Hans 09/12/2020 At 14:21
      Eu sunt in diaspora – de 25 de ani – dar nu in UE ci in America de Nord. Am dubla cetatenie, doar pasaport romanesc si evident domiciliu in strainatate. Si la mine mai sunt alte zeci/sute de mii in aceasta diaspora.
      Dupa cum spuneti „nu conteaza unde traiesti, conteaza doar locul de provenienta.” pentru a vota.
      Si ce-i acela „locul de provenienta” ? Ultimul domiciliu din Romania ?
      Si cum dovedesc ca am locuit acolo ?
      Cum raspundeti la aceasta situatie.

      Dupa mine, cel mai important, conteaza unde platesti taxe, pentru ca din taxe se fac toate proiectele de autostrazi, spitale si toate celelalte care le insira politicienii in campanie electorala.
      Daca platesti taxe si in Romania (si eventual locuiesti acolo) atunci poti avea drept de vot. Altfel prin votul tau distorsionezi rezultatul alegerilor iar unele partide vor trece (sau nu) pragul electoral pe niste voturi din diaspora.

      • !Jimi H

        acelasi lucru l-am sustinut si eu, folosind o terminologie de specialitate..si care au stat la baza modernitatii…

        sunt surprins ca autoarea articolului nu a plecat in analiza facuta de la principiile atat de clar expuse de domnia-voastra si care ar trebui sa stea la baza legilor in cauza!

        • @ stefan cel mic, mic de tot 10/12/2020 At 12:36

          Am lucrat cu un american (din Minnesota) la un proiect intr-o alta tara la o companie fara capital american (in afara USA) si el mi-a spus ca asta-i regula in USA: sa platesti taxe si in USA – intr-un procent mai redus, e drept – pe linga cele platite in tara in care lucrezi.
          De ce am intrebat.
          Si mi-a raspuns ca asta e legea si una din ratiuni este ca statul sa te ajute/protejeze in cazul in care esti „in trouble”. De aceea orice american este judecat in USA conform legislatiei USA (a se vedea celebrul caz al tobosarului ucis de un miltar american la Bucuresti) . Un alt amanunt (semnificativ), votezi (fizic) in toate alegerile in toate tipurile de alegeri (locale, statale, federale) in NUMAI in circumsrciptia electorala unde ai domiciliu, fie in data alagerilor sau in avans.
          Discutia asta am avut-o acum cativa ani in urma.
          D-na „Anca Turcu este doctor in științe politice și profesor de politici comparate la University of Central Florida. ” dar nascuta in Romania n-a stiut sau a uitat sa prezinte aceste detalii care – in opinia mea – sunt foarte importante.

          Cat priveste numarul de romani din America de Nord cifra lor este – conform Google – 240 mii (Canada) si peste 468 mii (USA) si am dubii ca in UE ar fi restul de peste 8.6 miliaone.

      • Scuzati, am „uitat” de cei din afara UE dar nu schimba cu nimic propunerea mea.
        Cine este cetean cu domiciului in strainate a avut, sau cum multi mai au si unul in Romania.
        Da, la acesta adresa ar trebuie raportata situatia persoanei in cauza si nu are nici o legatura ca taxele si impozitele platite undeva, cetatenia conteaza.
        Toti romanii indifierent unde se afla trebui sa fie reprezentati in parlament dar nu dupa actualul format, ca. 4 milioane de 6 !!! parlamentari, este un scandal pt ca cei din diaspora contribuie cu sume foarte importante la PIB romanesc prin miliardele care le trimit an de an in tara sau se schimba taxarea, fiecare roman care nu traieste in Romania plateste taxe in Romania asa cum fiecare american indifernt unde locuieste plateste taxe americane, am caz in familie.

        • @ Hans 10/12/2020 At 14:48
          Cateva precizari.
          Mi se pare politicianista afirmatia „……… ca cei din diaspora contribuie cu sume foarte importante la PIB romanesc prin miliardele care le trimit an de an in tara…….” atata vreme ca nu exista o confirmare pe „persoana fizica” suma trimisa. Si asta se poate remedia daca „se schimba taxarea, fiecare roman care nu traieste in Romania plateste taxe in Romania…….” Vedeti vreun partid/ guvern sa implementeze aceasta masura ? Eu NU.

          Cat priveste „…….. fiecare american indifernt unde locuieste plateste taxe americane, am caz in familie.” lipseste un IMPORTANT amanunt : Nu exista sectii de votare pentru „diaspora” americana.
          Votarea se face in circumscriptia electorala aferenta domiciliului din USA, fizic, fie in ziua votarii sau in avans (cu circa o luna) sau prin corespodenta.

  42. Am incercat sa votez prin corespondenta, insa sunt dezamagit de proces. In primul rand, sunt dezamagit de felul in care posta s-a achitat. Am primit plicul in jur de 15 noiembrie in SUA. Am respectat toate instructiunile si am pus plicul in cutia postala pe 18 noiembrie, numai ca sa il primesc inapoi pe 23 noiembrie. Pe 24 m-am dus la posta sa aflu de ce plicul a venit inapoi si a trebuit sa platesc timbrul. Autocolantul romanesc in general nu e recunoscut de posta americana. Plicul a plecat in aceeasi zi si pe 4 am aflat ca plicul nu a fost primit.

    Nu o sa mai fac greseala sa votez prin corespondenta.

    Prezenta scazuta la vot in diaspora are doua surse. Una e conditia de domiciliu sau rezidenta in strainatate, care face putini votanti eligibili. Al doilea e miza alegerilor. Toata diaspora se lupta pentru patru deputati si doi senatori, si castigatorii se can stiu dinainte. Nu avea importanta pentru noi daca USR sau PNL castiga aceste sase pozitii de parlamentari. De aici prezenta foarte redusa, insa a fost inalta unde trebuia, la alegerile pentru presendinte sau europarlamentare.

  43. Hai sa facem o dezbatere de fond.
    1. Parlamentarii de diaspora sunt la fel de utili pentru diaspora ca si frectia la piciorul de lemn.
    De ce?
    a) Pentru ca daca ai o problema mergi la consulat sau ambasada, nicidecum la parlamentar.
    b) Pentru ca prin lege ca sa fii parlamentar trebuie sa ai domiciliul in Romania. Cum sa reprezinti diaspora cind ai domiciliul in Romania? S-a practicat smecheria tipic romaneasca de a fi in strainatate cu domiciliul in Romania. Se poarta, dar devii santajabil. In plus codul civil nu e clar intre domiciliu si resedinta.
    c) Pentru ca parlamentarii pentru diaspora nu pot face activitate in teritoriu. Si si daca ar face cum sa deschida birouri in fiecare tara?
    2. Ce alta tara are in parlamentul propriu reprezentanti ai celor de peste granita? Nici una din ce stiu eu. Deci iar e Romania originala!
    3. Legea votului prin corespondenta este una discriminatorie, creind niste cetateni mai egali decit altii. CCR a admis-o. In plus, legea e preocupata de tot soiul de maruntisuri, dar nu de securitatea votului, iar prin faptul ca a facut ca acele plicuri sa fie specifice, Posta Romana, si asa renumita pentru intirzieri, pierderi si plicuri rupte ajunse (fiecare are macar o istorie de corespondenta neajunsa) mai are un prilej sa se afirme pe plan politic, facind sa ajunga cu intirziere sau deloc aceste plicuri.
    Solutii?

    Toate legile care ingradesc articolul 36 din Constitutie sunt NECONSTITUTIONALE.
    ARTICOLUL 36
    (1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
    (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

    Avocatul poporului trebuie sa atace la CCR toate legile electorale.
    Registrul electoral trebuie sa permita verificarea listelor si de catre noi, persoane fizice si sa fie pus in ordine.

    • @ Stelian 09/12/2020 At 19:13
      Chiar nu stiam asta cu domicilului in Romania a candidatului din diaspora. Tipic romanesc si in slujba unor sinecuri politice.
      Solutia est una singura: platesti taxe in Romania si ai domiciliu in Romania, poti vota. Asa consider ca e fair.

      • Va rog sa incepeti cu a citi Constitutia.
        Exista niste probleme de principiu acolo. Exista circa 700.000 romani plecati care si-au stabilit domiciliul in strainatate si si-au facut pasaport cu abtibild (numitul pasaport CRDS-cetatean roman cu domiciliul in strainatate.) Apropos de pasaport. Stiti ca in lege pasaportul dumneavoastra nu este denumit ca document de calatorie? Sunt documente de calatorie numai pasapoartele diplomatice si de serviciu.
        Sunt o parte de romani ce sunt in Europa plecati cu pasaportul. Sunt altii ce sunt plecati numai cu buletinul (cartea de identitate). Apropos de buletine, exista astazi in Romania un numar de persoane relativ insemnat care se legitimeaza cu Buletine de identitate ce au Stema RSR.
        Deci toti acesti romani plecati cu Pasaport sau CI sunt cetateni romani ce au domiciliul in Romania. Cind le expira Cartea de identitate sau pasaportul vin in Romania si le reinnoiesc. Nu merg la consulate si ambasade, fiindca acolo pentru un act romanesc le cer acte straine (dovada ca sunt rezidenti sau cetateni acolo, le cer CI si pasaportul devine CRDS). Taxe platesc in tarile unde lucreaza, dar cind vin in Romania cheltuiesc si acolo ceva si platesc si in Romania taxe (TVA,accize la benzina, dar nu numai). Nu platresc impozit. E o chestiune de dezbatut.
        Pe de alta parte, da, exista tari unde daca ai plecat din tara de mai mult de cinci ani pierzi dreptul de vot, drept ce-l recapeti in momentul restabilirii inapoi.

  44. Pai daca nu e inscrisa ca partid politic si nici ca minoritate etnica „diaspora” nu poate candida in alegeri deci nu poate obtine nici un loc de deputat sau de senator in Parlament. Deci „diaspora” nu e reprezentata de nimeni , ca nici n-are cum. „Diaspora” nu are o optiune politica despre care sa vina careva in Parlament si sa spuna „…domnilor, asta doreste diaspora”.
    Fiecare dintre cei care locuiesc in strainatate e reprezentat el personal de catre exact candidatul pe care l-a votat , daca acel candidat castiga alegerile.
    Nu stiu cum e in Texas dar in Constitutia Romaniei asa scrie.
    Nu are nimeni acordul „diasporei” sa o reprezinte politic in Parlament, deoarece nu s-a adunat „diaspora” in nici o sedinta sa delege vreun reprezentant.
    Stiti dvs. ca s-au adunat 9 milioane de romani din strainatate si au ales pe cineva sa-i reprezinte ?
    Daca nu, ramine cum e legal si constitutional : votul e individual, fiecare voteaza pe persoana fizica pe cine vrea. Si astfel e reprezentat in Parlament.

  45. @ Stelian 11/12/2020 At 14:11
    Mutumesc de informatii.
    Am observat ca majoritatea comentatorilor se refera la cei ce lucreaza in tari din UE fie cu domicliu in tara respectiva sau nu.
    Eu sunt plecat demult din Romania in America de Nord, (inainte de 2000 cand Romania nu era membru UE).
    La acea vreme mi s-au retinut, la directia pasapoarte, atat buletinul de identitate cat si livretul militar in schimbul unui pasaport de cetatean roman cu rezidenta in strainate.

    In tarile in care am calatorit fara exceptie am platit taxe pentru cumparaturi de bunuri sau servicii ca de exemplu „(TVA,accize la benzina, dar nu numai)”. Asta mi s-a intamplat in toate calatoriil;e mele indiferent de actul de identitate prezentat.
    „Nu platresc impozit. E o chestiune de dezbatut.”
    Mea culpa ! Aici se foloseste aproape exclusiv termenul de „tax/taxes” si nu este chestiune de dazbatut: platesti Annual Income Tax ai drept de vot altfel ai doar cetatenie fara drept de vot.

    • @JimiH,

      Exprimi opinii foarte periculoase și neconstituționale atât în România cât și în SUA. Știai că în SUA există un amendament constituțional care interzice încasarea unei taxe ca precondiție la acordarea dreptului de vot? Amendamentul a apărut după războiul civil din SUA, când statele din sud au încercat să pună o taxă de votare de $20 ca să îi împiedice pe bărbații de culoare proaspăt eliberați, însă săraci, să participe la vot în statele respective. La vremea respectivă $20 era o sumă mare de plătit. Femeile de culoare în SUA au obținut dreptul de vor mai târziu, după primul război mondial, odată cu cele albe.

      • @ Anonymous 12/12/2020 At 20:00

        Daca ati fi citit postarea mea de mai sus, n-ati fi inceput cu asemenea acuzatii foarte ferme exprimate in prima propozitie.
        =========================================
        Jimi H 10/12/2020 At 15:21
        @ stefan cel mic, mic de tot 10/12/2020 At 12:36

        Am lucrat cu un american (din Minnesota) la un proiect intr-o alta tara la o companie fara capital american (in afara USA) si el mi-a spus ca asta-i regula in USA: sa platesti taxe si in USA – intr-un procent mai redus, e drept – pe linga cele platite in tara in care lucrezi.
        =====================================
        Daca, nu doar o citeati ci si „rumegati” (ca sa citez Presedintele Romaniei) observati cateva lucruri esentiale: am relatat o discutie cu un american, nu locuiesc in SUA, discutia se purta in afara SUA.
        Ca o noutate, tot din acea discutie am aflat ca fusese ofiter in armata americana si participase in razboiul din Iugoslavia. Nu l-am intrebat/testat de cunostintele lui in drept.

        Se pare ca dvs. locuiti in SUA si aveti pregatire in drept constitutional „atât în România cât și în SUA”.
        Eu nu am nicio pregatire in drept constitutional (national, comparat, international etc.) .

        Multumesc pentru informatiile privind votul in SUA. Chiar nu le stiam.
        Multumesc anticipat pentru detaliile care sa-mi corecteze opiniile „foarte periculoase și neconstituționale” cu privire la Romania.

        • @Jimi H
          Votul cenzitar a dispărut in România începând cu Constituția de la 1923, fiind păstrată ca principiu constituțional în toate constituțiile anterioare. Nu există nici o țară occidentală la ora asta care să permită vot cenzitar, însă multe state pot să pună restricții la dreptul de vot pe motiv de neplată nejustificată a obligațiilor către stat, cum ar fi amenzile. Statul Florida are o astfel de lege care interzice dreptul de vot al eliberaților din pușcărie care au diverse datorii către stat și nu le-au plătit la liberare.

          • @ Anonymous 14/12/2020 At 4:45
            Astea erau opiniile mele „foarte periculoase și neconstituționale” cu privire la Romania ?
            Si unde am vorbit de vot cenzitar ?
            Cat despre conditionarea amenzilor din Florida care-i legatura cu votul romanilor di diaspora.

            • @Jimi H,

              Se vede ca nu stiti ce vorbiti. Votul cenzitar este exact votul conditionat de detinerea unor proprietati si plata unor taxe. Mai cititi inainte sa comentati. Inainte de primul razboi mondial, numai cei bogati so subtirea clasa mijlocie aveau dreptul de vot in Romania.

            • @ Anonymous 14/12/2020 At 19:45
              Marturisesc ca sunt foarte impresionat de cunostintele dvs. in istoria votului cenzitar. Din partea mea va reamintesc ca, anterior, m-am autodenuntat cu privire la cunostintele limitate de drept.

              Totusi subiectului articolului este votul diasporei romanesti in alegeri parlamentare.
              De mare folos si bazta pe expertiza dvs. ati putea sa informati (pe cei interesati) despre votul diasporei americane in alegeri: cum sunt organizate, cine are drept de participare, cati parlamentari sunt alesi etc.

              Ar fi de mare ajutor, mai ales, ca ar veni de la o persoana romana domiciliata in SUA si desigur cunoscator din interior al vietii politice americane.
              Multumesc.

            • @Jimmy H,
              Diaspora americana are acelasi drept de vot ca si orice fel de cetatean american. Cetatenii americani au obligatia sa depuna o declaratie de taxe fiscului, chiar daca nu datoreaza bani SUA. Nu au congressmani asociati si voteaza prin corespondenta in circumscriptiile lor electorale din statul, comitatul, si localitatea unde isi au declarat domiciliul in SUA. Daca nu au rezidenta declarata intr-un stat anume unde sunt inregistrati pentru vot, nu pot vota.

            • @ Anonymous 16/12/2020 At 16:19
              Multumesc de clarificari.
              Observ ca fostul meu coleg de proiect, american din Minnesota, m-a informat corect iar dvs ati confirmat-o.

              Deci, diaspora romana are mult mai multe drepturi decat cea americana:
              – NU exista nicio o obligatie de a depune o declaratie fiscala fata de Statul Roman,
              – AU parlamentari pentru o circumscriptie electorala (nr.43) asociata.
              Pentru ca orice cetatean roman trebuie sa se supuna legilor si sa plateasca taxe si impozite in statul unde realizeaza venituri sau au proprietati este evident ca existenta acestor parlamentari are eficienta ZERO dpdv legislativ pentru orice roman diasporean oriunde s-ar afla.
              In schimb, acesti parlamentari pot aduce voturi partidelor lor prin redistribuirea proportionala a voturilor ramase de la partidele care nu au atins pragul electorala de 5%. Ca urmare, partidele care au obtinut voturi mai multe in tara vor fi avantajate.
              Se tot vorbeste acum de modificarea Constitutiei – in urmatorii ani – si nu cred ca existenta acestor parlamentari va fi pusa in discutie. Ne vor explica politicienii de toate „culorile” – ca-n Caragialae – cu „fratii nostri” si „diaspora noastra”, etc.
              Daca s-ar dori alinierea cu legislatia partenerul strategic SUA (si probabil cu cea din tarile europene), Romania ar trebui sa aduca cateva modificari :
              – Obligatia de a avea rezidenta in Romania si exercitarea deptului de vot doar in circumpscriptia asociata si ca urmare desfiintarea acestor sinecuri politice de parlamentar in diaspora,
              – Obligatia de a face acea declaratie fiscala chiar daca nu ar datora vreo taxa/impozit statului roman.
              Am serioase dubii ca cele de mai sus se vor intampla mai ales ca se va aduce de – toata „clasa politica”‘ la unison – ca argument, contributia diasporei cu banii trimisi acasa.

            • @Jimi H,

              Nu am o problema cu ce spuneti, si de fapt are sens. Parlamentarii pentru diaspora sunt frectie la picior de lemn. Romanul din diaspora poate vota in circumscriptia cu ultimul domiciliu din Romania. Pasapoartele pentru el sunt procesate oricum in aceeasi cricumscriptie. Insa o astfel de initiativa e jale pentru PSD, UDMR, si altii ca ei, pentru ca voturile lor in circumscriptie ar fi diluate de voturile romanasilor muncind prin Italia, Spania, sau alte locuri. Or sa lupte la baioneta impotriva unei astfel de legi.

            • @ Anonymous 17/12/2020 At 19:33
              Se zice ca anul acesta majoritatea voturilor romanilor din Italia si Spania au fost date lui AUR. Nimeni nu prea stie de ce ? Unde dai si unde crapa !

    • Interesant ce spuneti. La acea vreme statul era si mai abuziv. Eu am plecat ceva mai tirziu si cred ca suntem vecini, eu mai la nord. Eu am fost acela ce s-a dus si si-a predat livretul, dar buletinul l-am predat cind a trebuit sa-mi reinnoiesc pasaportul… Scuze, am fost eu poate excesiv de exigent cu exprimarea facind deosebire intre taxe siimpozite. Impozite se platesc peste tot unde ai drept de sedere si lucru si daca lucrezi oficial.
      Da, exista doua categorii de romani, cei plecati in Europa si cei plecati in America (SUA, Canada). Cei din Europa sunt inca in doua locuri, desi multi incep sa se stabileasca definitiv acolo. Cei din America vin aici cu gindul de a-si reincepe viata si o cam fac reincepind de la „furculita si cutit”. SUnt doua moduri de gindire sau filozofii de viata diferite.
      Schimbul de idei cu domnia ta a fost o reala placere.
      In chestia cu „Nu platesc impozite. E de dezbatut.” Ma gindesc mereu la chestia ca cetateni romani ce nu au renuntat la cetatenie (costul renuntarii este extrem de mare comparat cu costul capatarii ei, basca lista de acte cerute) si care sunt pe aiurea in Europa. Muncesc acolo, platesc impozite acolo, dar voteaza si pentru Romania. Insa acesti oameni fac si au facut ceva extraordinar: au trimis si trimit suume mari de bani in Romania. Statisticile spun ca acestia au trimis sume de bani mult mai mari decit investitorii. Si statisticile vorbesc de banii trmisi prin banci, nu cei trimisi prin microbuze sau adusi de ei lichizi in Romania si lasati familiei. Le iei dreptul de vot acestor oameni? Asa cum am spus, e nevoie de dezbatere serioasa, pe argumente pro si contra…

      • @ Stelian 13/12/2020 At 4:19
        N-as spune ca statul era mai abiziv. Asa era legea in vigoare atunci (neschimbata de pe vremea comunistilor) dar acest aspect nu m-a deranjat, avand in vedere ca actele respective nu aveau nici o relevanta pe teritoriul altui stat.
        Romania este originala si fascinanta, in multe aspecteainclusiv in ce priveste Parlamentul.

        1.- Exista parlamentari (18) pentru minoritati nationale. Seamana a disriminare pozitiva si este o sinecura politica (vezi liderul lor armean de la ’90). Este o caractersitica exclusiva a Romaniei si/sau a Uniunii Europene sau exista si in alte tari democrate de pe mapamond ?
        2.-Exista parlamentari pentru diaspora (4+2). Aceeasi intrebare ca mai sus. In plus cum se defineste diaspora prin domiciliu sau rezidenta; in unele tari exista diferente intre aceste notiuni in special legat de durata sederii.
        Pentru edificare, va rog dati o cautare pe site-urile Camerei Deputatilor si Senatului si veti fi surprins ca unii parlamentari n-au specificat unde au un birou parlamentar in „diaspora” desigur – tara, oras, telefon nr. etc – pentru ca „diaspora” sa-i poata contacta si cere sprijin in rezolvarea problemelor.
        3.-Pe langa dreptul de a vota – raportat la plata/neplata de impozite/taxe – cel mai important este eficienta acestor „alesi” sa reprezinte diaspora (conditia sine qua non este rezidenta in Romania !!!) adica, ce pot face pentru diaspora ca fiecare fiecare tara are „in force” legislatia ei. Cum am spus mai sus unii nici nu un birou parlamentar in tarile in care pretind ca-i reprezinta pe romani.
        4.-Votul prin corespondenta si in doua zile- pentru diaspora – a fost o masura populista a unor autoritati din Romania. N-a impresionat diaspora asa ca rezultatele s-au vazut si poate este un raspuns la intrebarea din titlul acestui articol.
        In plus, pierderea unor scrisori (voturi) de catre Posta Romana cat si timitere raspunderii de la Ana la Caiafa va reduce si mai mult participarea diasporei la viitoarele alegeri.

        In finalul comentariul dvs. observ o apropiere de sistemul american: in loc platii de taxe/impozite direct statului propuneti trimiterea de bani (fara numar) familiei in tara de origine(si prima cetatenie) . Deosebirea pe care o vad este de substanta: din cate stiu eu statul american iti asigura ajutor si protectie cand esti pe teriroriu strain si ai probleme….pe cand statul roman te mai si blagoslovesti ca-i perturbezi din „treburile lor”.

        In final, de dragul discutiei, sa presupunem ca ar fi votat 5 milioane de „diasporeni” din cei 9.6 milioane (cifra avansata de autoare) va rog sa va imaginati cam cum ar arata negocierile pentru noul guvern si restul posturilor de impartit. Cati din votantii din diaspora ar fi numiti (sau angajati prin concurs) in pozitii decizionale (decision-makers) in care sa arate experienta practica de antreprenori/manageri in tari „ca afara” ? Si aici nu vorbesc de cei ce si-au facut studii universitare sau doctorale (sau orice alt nivel) ci doar cei care u practica de cel putin 10 ani in afara. Dar cat ar rezista in jungla politica romaneasca ?

        Ramane cum a spus , la începutul secolului XX scriitorul, satiristul și umoristul american Mark Twain:
        “ Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.

  46. Foarte multi postatori in mediu virtual acuza PNL si chiar USR de diverse inactiuni in parlament in legatura cu aceste alegeri ca :primari in 2 tururi,nai multi parlamentari in diaspora,votul in localitatea de resedinta,uitand complect ca PSD are o majoritate clara in parlament su care a respins toate aceste cerinte.Asta e ,demagogia domneste in Romania!

    • Sincer nu vad sa fi sesizat aceste probleme cele 2 partide sau ca ar gandi la remedierea lor.
      Aici e buba.Prioritatea PNL sa vazut, temporar la putere sa incalece orice functie buna de muls, apoi cum vor actiona cand vor avea guvernul pentru 4 ani?
      USR e cu anticoruptia pardon #farapenali adica un fel de ciorba reincalzita marca Basescu si cam atat.
      Despre PSD stim cum si ce lea putut cand au fost si la guvern si la parlament.
      Si mi se cere sa ies la vot in plina pandemie sa votez niste nimicuri bune de inchis si aruncat cheia,3/10 au fost la vot si ei vor sa guverneze ba chiar se cearta intre ei nu pentru a reforma sistemul de vot ci pentru cine ce functie ocupa.

      Am si eu o curiozitate de ce poti avea serv bancare sigure pe telefon dar nu poti vota cu el?

      • Si aici la mine se pot face tranzactii bancare prin telefon, on-line si la banca/teller.
        Deci nu stiu daca cineva poate raspunde la intrebarea dvs. cu privire la votul prin telefon nici macar STS, o institutie militara (unde-i ordin, cu placere !) care se ocupa de colectarea si procesarea datelor legate de alegeri liberi si democratice.

Dă-i un răspuns lui Gogu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Anca Turcu
Anca Turcu este doctor in științe politice și profesor de politici comparate la University of Central Florida. Născută la Brașov, s-a stabilit in SUA după terminarea liceului și a urmat studiile universitare si post-universitare la University of Texas at Dallas.

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Nikita Hruşciov dixit: „În România socialismul nu poate fi construit fără mămăligă”

Într-o şedinţă desfăşurată la Moscova, la 8 iulie 1953 – în cursul căreia câţiva politicieni sovietici au discutat despre un plan de...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

Vaccinarea anti-COVID: între tipic statistic și potențial național

România este vaccinată cam cât ar prezice indicele dezvoltării noastre umane. Ne comportăm tipic statistic, suntem un punct cuminte pe o curbă...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro