vineri, mai 7, 2021

… de ce ne tampim?

… o intrebare simpla si – imi place sa cred – de bun simt. Ne tot intrebam de unde (ne) vin crizele – care personale, care de familie, nationale, internationale, sau mai stiu eu la ce alt nivel (sat, comuna, municipiu, club de sah, parohie, grup de prieteni(e) – alegeti). Cand colo, raspunsul pare a fi deja continut in intrebare: pentru ca suntem tampiti, or, se stie, tampitii fac, prin definitie, alegeri tampite, asa ca de ce sa ne mai miram? Raspunsul asta, insa, nu explica nimic lasat asa, de capul lui. Raspunsul asta, la randu-i, ramane unul tampit. Cu alte cuvinte, raspunsul asta are, la randul sau, nevoie de un cap. Un cap care sa se mire: de ce suntem tampiti?

S-o luam mai pe ocolite.

La scara individuala, tampenii facem cu totii, mai multe sau mai putine, mai devreme sau mai tarziu. Sa ridice primul piatra cel care n-a recunsocut c-a „ramas tampit„, ca „s-a tampit„, c-a „facut tampenii” in trecutul mai mult sau mai putin indepartat, ca n-o sa mai faca, sau n-a declarat asta despre vreun prieten, iubit(a) sau membru de familie, oricat de drag: „Ai auzit, draga? Marinela s-a tampit in ultima vreme!„. Si toti cunoscutii clatina usurel din cap, c-adica da, s-a cam tampit, ce putem face, asa merg lucrurile. Of-of. Tz-tz. Ba mai mult: la scara individuala, tampenii fac si geniile – asta ne mai racoreste nitzel frustrarile: Cine nu stie de tampeniile pe care le-a facut Heidegger, bunaoara, sau Eminescu, sau – ca sa ridicam stacheta – pana si David, din Biblie, cel cu Goliat? Raspuns: Cine nu stie, sa puna mana si sa citeasca. S-ar putea sa ramana … cum sa zic? … tampit.

Pana aici, tampenia individuala pare, ca sa spunem asa, relativ limpede: De tampit se poate tampi oricine, ceea ce presupune ca tampenia nu e totuna cu prostia. Din tampenie iti mai poti reveni. Din prostie, nu.

Uite deja o veste buna! Daca suntem tampiti, mai avem o sansa! Nu e de colea.

Deocamdata, insa, am vorbit despre tampenie doar la scara individuala. Ce ne facem, totusi, cu „totii”? Altfel spus, ce ne facem cu tampenia la scara numerelor mari? Nu „eu” sau „tu”, ci noi. Noi, cu totii, Noi suntem tampiti. Asta e un fapt – tampenia a devenit epidemica. Nu mai e punctuala, nu mai e tranzitorie. S-a impamantenit, ca sa spunem asa, a prins radacini, ne-a incolacit pe toti. Ca o liana parazitara: in loc sa ne tragem noi seva din ea, isi trage ea seva din noi. Se hraneste din noi. Ar fi lesne daca de tampit s-ar fi tampit doar „ei”. In realitate, daca e sa fim cinstiti cu noi insine si cat de cat stiintifici, nu putem exclude ipoteza ca macar parte din problema tampeniei consta taman in faptul ca nu ne putem vedea ca participanti la proces. Cine-si mai aminteste principiul indeterminarii lui Heisenberg, poate intelege mai bine. (Nu voi intra acum in disputa daca principiul lui Heisenberg e totuna cu principiul observatorului care, prin simplu fapt de-a observa, modifica experimentul. Din cate stiu, Heisenberg a zis ca da. Altii, mai tarziu, au zis ca e alta mancare de peste.)

Nu se mai stie care e arborele si care liana. Cine hraneste pe cine. Hrana, insa, vine de undeva.

La scara numerelor mari, nu mai e vorba de tampenii personale – am facut o alegere gresita, am votat cu PSD-ul, cu Donald Trump, m-am casatorit cu cine nu trebuia, am divortat cand nu trebuia, s.a.m.d.. La scara numerelor mari, problema e una mult mai serioasa – pentru ca de-acolo, de la scara numerelor mari, incepe politicul.

Si-atunci, pentru a intelege mai bine miza intrebarii – „de ce suntem tampiti?” – se cuvine a ne intoarce la inceputuri. La etimologia „tampitului”, adica. Provenienta, dupa toate aparentele, e slava (tomp(u)), mai defel convingatoare fiind teoria dacoromana pornind de la muntii cu numele de „Tampa”, lansata de catre Nicolae Draganu in 1921. Si-apoi cine s-ar bate cu pumnul in piept c-a inventat tocmai cuvantul „tampit”? De-o fi una, de-o fi alta, fara doar si poate, sensul initial al cuvantului „tamp” era de „tocit” sau „bont”, adica opusul lui „ascutit” sau „taios”. In Biblia de la Bucuresti, la Dosoftei, la Cantemir, etc. „tampite” erau cutitele, sagetile, acele.

Uneori si mintea.

[Nota: Multumesc, oricat de tarziu (la urma urmelor, asta e farmecul carturariei) pe aceasta cale doamnei profesoare Rodica Zafiu, cea care m-a luminat cu un articol in Dilema Veche ce poate fi citit, pentru mult mai multe detalii aici http://http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/timpit ]

Stim de-acum ca tampitii au o minte „tocita”, „boanta”, ceea ce presupune ca (1) fie a fost odata ascutita si-acum nu mai e; fie (2) n-a fost niciodata ascutita, dar ca are acest potential, precum orice tais. Florile, bunaoara, nu se pot ascuti.

Una e sa ai o minte „brici”, alta e sa nu ai brici defel, si sa n-ai ce ascuti.

Oricum ar fi, raman cateva intrebari in aer. Haideti sa incercam sa le aducem pe pamant, cu bun simt. Sa incepem cu sfarsitul:

(2): Daca am fost tot timpul de pana acum tampiti, tociti, bonti, etc., ce anume ne-ar putea scoate din aceasta stare si pe ce anume ne-am putea baza c-am putea iesi? Mai mult, de ce am percepe-o, la nivel individual si colectiv, ca pe-o criza permanenta in loc de-o stare de fapt? Ne-am putea da seama ca suntem „tociti” daca n-am avea la ce ne raporta? Daca – trageti adanc aer in piept – asta e, in fond, conditia umana? Sa fim tampiti? Acum rasuflati usurati: daca asta ne-ar fi conditia, de tampiti, n-am mai recunoaste-o ca atare. Pentru a te nelinisti „tocirea”, e nevoie mai intai sa cunosti „ascutisul”. Taisul. O floare nu se ingrijoreaza c-ar fi boanta. Un rau sau un copac, bunaoara, nu pot fi ganditi in termeni de „ascutit” sau „tocit”. Atributele astea nu se potrivesc oriunde si oricui.

Uite o alta veste buna! Se cheama ca nu suntem tampiti de la natura. Mai mult: se cheama ca, in momentul in care am realizat ca ne-am tampit, am si inceput sa iesim din starea de tampeala.

Tampeala e un proces. Un cutit nu se toceste cu una, cu doua. Dureaza. Ia timp. La fel si (re)ascutirea.

(1) Nu va bucurati, insa, inainte de vreme. Ceva am „pierdut” pe drum, daca odinioara eram „ascutiti” la minte iar acum ne-am „tocit”? Ce si de ce? Raspunsul ni-l da, printre altii, Aristotel. El spunea, foarte politically incorrect, ca oamenii nu sunt egali, si ca adevarata egalitate e „echitate”, i.e., sa dai egal egalilor si inegal, inegalilor. Nu-i dai un pian lui Michael Jordan, nici o minge de basketball lui Chopin, doar de dragul unei egalitati abstracte. Dai fiecaruia ce i se cuvine si cat poate duce. Truditorii, palmasii – spunea Aristotel – sunt cetateni doar „intr-un fel de-a spune”. In realitate, nu sunt. Ca nu-si pot duce cetatenia. A fi cetatean, apud Aristotel, presupune a te implica, intr-un mod informat, in viata cetatii. Pentru a fi informat cum se cuvine, insa, nu e suficient sa ai acces la informatie. Mai trebuie sa stii cum s-o triezi, cum sa selectezi esentialul de ne-esential, si cum s-o interpretezi rational.

Or, asta presupune educatie.

Educatia presupune timp.

Tocmai de aceea Aristotel spunea ca plamasii, truditorii, nu sunt cu adevarat cetateni. Nu pentru ca sunt prosti de la natura. Ci pentru ca n-au timp, ocupati fiind cu munca. Educatia prespune „timp liber” pentru cugetat. Cu alte cuvinte, palmasii, truditorii, se tampesc incetul cu incetul nu de la munca, ci de la absenta ragazului absolut necesar cugetarii.

De-acum putem intelege mai bine sloganulnoi muncim, nu gandim!” Ziceau muncitorii aia ceva.

Mintea nu e precum cutitul. Cutitul se toceste prin folosire repetata. Facand, adicatelea, ce stie el mai bine – sa taie. Mintea, in schimb, se toceste „pe invers”, i.e., prin nefolosire.

Uite vestea cea proasta – ne tampim cu totii, devenim cu totii palmasi, truditori ce nu-si mai pot purta cum se cuvine crucea cetateniei, i.e., vocatia de fiinte politice. [Nota: Da, nu e nici o greseala – vocatia e o cruce de purtat.] Iar asta nu pentru ca muncim zi de vara pana-n seara, precum taranii si mestesugarii lui Aristotel. De muncit, muncim cu totii vreo opt ore. Ceea ce ne lipseste insa, precum palmasilor de-odinioara, e timpul. Ne tampim cu totii pentru ca nu mai avem timp. Nu mai avem ragaz. Nu mai avem odihna. Suntem intr-o permanenta stare de agitatie.

Sa ne-ntrebam: Potrivit lui Aristotel, cati dintre noi ar mai avea astazi drept de vot?

Dupa cum spunea David Carr intr-un editorial din New York Times acum un an, „we are part of the now. If we look away, we worry we will disappear … [W]e know a little about everything and nothing about anything, really”. Daca nu ne verificam news-feeds, emailurile, Twitter account, Facebook account, Instagram, etc la fiecare cinci minute, daca nu informam lumea c-am baut o cafea sau ca partenerul sforaie si nu putem adormi (caz real!), ne e teama ca vom disparea cu totului tot. In literatura de specialitate, asta poarta chiar si un nume – FOMA (Fear of Missing Out). Ne e teama ca ne scapa ceva, ceva esential, nu conteaza ce, pentru ca totul devine esential in absenta criteriilor – de la al Treilea Razboi Mondial la rochia purtata de sotia presedintelui la ultima aparitie publica. Cum sa (mai) deosebesti esentialul de ne-esential, cand asta presupune ecuatie, educatia presupune timp, iar tu n-ai, pentru ca – iata! – tocmai am fost instiintat c-am mai primit un email, iar pe contul de Facebook cineva si-a mai postat o fotografie din concediu si patru pisoi super-simpatici. Si-apoi mai sunt filmele si serialele care i nici un caz nu trebuie ratate, altminteri te simti stingher printre oamenii care doar asta comenteaza, termenele limita de la serviciu, obligatiile profesionale, sociale si familiale – cand sa mai citesti, in tihna, Muntele vrajit al lui Thomas Mann sau Ulysses-ul lui James Joyce? Mai bine citesti un rezumat pe Wikipedia si-atunci poti spune ca-n Romeo si Julieta un baiat iubea o fata. Si viceversa. Si-au murit amandoi.

Noi nu mai muncim, dar nici nu mai gandim. Ca n-avem timp. Ragaz. Tihna.

Ne tampim pentru c-am uitat sa fim lenesi. E si lenea o arta. Si, ca orice arta, deprinderea ei cere timp. Nu poti invata lenea de pe Facebook.

PS In copilarie, Marcel Petrisor mi-a spus ca obsesia muncii, impartasita deopotriva de catre comunisti („munca l-a facut pe om„) si nazisti („Arbeit macht frei„), nu e defel intamplatoare. „Dupa cum scrie si-n Facere„, mi-a explicat, pufaind din pipa, „munca e un blestem, o pedeapsa, si nicidecum o binecuvantare. Muncim pentru c-am cazut din Rai.”

PPS In momentul in care am publicat textul pe Contributors, nu vazusem inca scrierea lui Ioan F. Pop „Despre lene„. Serendipity :) In treacat fie spus, Aristotel a fost primul (din cate stiu) care a admis ca sansa, hazardul, iti poate juca feste. In cazul asta, una placuta :)

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Va multumesc, in primul rand, ca acum vreo doua eseuri mi-ati bagat in seama comentariul meu necajit de optiunea dvs de a abandona ideea reintoarcerii in tara (eu tot mai am fantezii cu reintoarcerea emigratiei mai vechi sau mai noi).
    Va multumesc si pentru pomenirea, incorecta politic si, mai nou, poate chiar juridic, a lui Marcel Petrisor.

  2. Lumea sta online nu neaparat din placere … desi cu siguranta timpii s-ar putea reduce substantial ci pentru ca in online se deruleaza majoritatea afacerilor si nu numai … Evenimentele ce se petrec peste tot sunt anuntate online … In online timpul se contracta pentru ca limitele spatiale dispar … Cand timpul de raspuns intre Romania si America e sub o secunda … practic inseamna ca e ca si cum ai fi in aceeasi camera cu omul de acolo si nu doar cu el ci cu toata planeta. Adica intri intr-o camera si gata cati oameni sunt acolo 100, 1000, 2 milioane … Transmiterea cunostintelor e cvasi-instantaneee. Daca le-ai pierdut … si era ceva important … ghinion … Bine nu e ca lucrurile se schimba chiar de azi pe maine dar se schimba muuult mai repede decat se schimbau acum sa zicem 10-15 ani … Concluzia e ca oamenii intra online de multe ori pentru ca au sentimentul acut ca pierd clipa … De cele mai multe ori scopul pentru a intra online este chiar actiunea in sine … Pur si simplu esti on-line ca sa vezi ce mai e nou … Sigur unele din lucruri sunt de interes, altele nu … Chiar si articolele … sau interactiunea cu oamenii … Vrei sa spui ceva … trebuie sa o faci cand se pune articolul, degeaba rumegi tu la el o luna si pui un comentariu atunci ca nu-l mai citeste nimeni … adica ai pierdut trenul … lumea merge inainte si fara parerea ta … apoi te miri ca nimeni nu te intelege … pai daca nu zici nimic … aaa pai am zis, da dupa o luna … Deci e si aici un rost ca sa spun asa …

  3. Daca ai alta parere decat cea „standardizata” de incultii care foremaza majoritatea, esti considerat tu tampit.

    Asa ca singura solutie este sa te preface si tu tampit, sa poti trai cu tampitii.

    Sau mai poti si sa te apuci de baut. Asta, ca macar din cand in cand sa pari si tu tampit si sa fii acceptat.

    Sigur ca peste tot in lume oamenii mai se si prefac, mai fac si tampenii. Dar sunt putine locuri unde tampirea este singura solutie de surpavietuire.

    Nu vreau sa fac o confuzie intre instruire si educatie. Doar ca fiind amandoua la fel de catastrofale pe aici, nu prea mai merita sa le distingi.

    Solutia? Nu cred ca exista. Asa e epoca, se va schimba numai atunci cand va fi sufficient de greu. La fel a fost si in 1989: pana cand nu am ajuns sa murim de foame si de frig, comunismul a supravietuit. La fel este si acum: pana cand nu vom muri de foame (literalmente) nu se va schimba nimic.

    Traim in miezul unui ev tampit.

  4. Cu un amendament la nelamurirea dvoastra: „dece ne tîmpim?”
    – Pe mine sa nu contati, dle Fumurescu.
    Intrebarea corecta „dece ne timpim unii?”
    Chiar daca te cateri pe Statuia Libertatii, nu e cazul sa te crezi Axis Mundi.

  5. apai autorule ! nu stiu daca de voie ori de nevoie matale bre ai uitat forma cea mai iubita si folosita de vechii dumitale compatrioti :A FACE PE TIMPITUL ! care vreau sa cred ca acceptati ca aduce mari beneficii la romanica

  6. Din exprimarea d-voastră nu se poate stabili cu precizie cine pe cine nu lasă să doarmă. :)

    În rest, da, vă împărtășesc ideile. Există și o rimă care sintetizează bine situația: „Cine-i fraier și muncește/Ori e prost, ori nu gândește/Munca e pentru tractoare, ***** și calculatoare”.

  7. Acceptand sa raspund la intrebarea „… de ce ne tampim?”, ma aventurez intr-un exercitiu complex, care implica (subintelege…) 2-3 „dezvaluiri” personale :
    – recunosc ca nu fac exceptie de la „noi”, cei care ne tampim
    – cred ca raspunsul meu poate intra in categoria „remedii” la tampenie, ceea ce…practic, intareste afirmatia precedenta, pe care, in secret o credeam falsa…si nu este :( :
    pentru ca, daca as stii ce sa fac, ca sa nu mai fiu tampita, de ce mai sunt…?
    – narcisismul meu, dragul de el, ma tenteaza sa-mi exprim opinii, pe care le-am autopromovat la rang de „bune si pentru altii”, si este cunoscut ca „putem rezista la orice, numai la tentatii, nu!” (O.Wilde)
    Ca sa fac simplu (fara garantia ca reusesc…) as zice ca ceea ce recoltam, aia cultivam!
    In mod normal, adica fara miracole, sau alte interventii divine destinate celor mai norocosi ;) dintre noi, daca semanam porumb, recoltam porumb…sau nu recoltam nimic, dar asta-i alt subiect („ce rol activ avem in fatalitate si destin?”, as propune, de ex.).
    Probabil deci ca indopati, cu si fara voia noastra, cu tampenie expansiva, evidenta sau disimulata, prezenta insa peste tot si sub cele mai diverse si mai neasteptate forme, devenim tampiti, in lipsa altei „hrane” care sa o neutralizeze…Fiecare scapa cum poate! Pentru ca se si scapa! Cu conditia sa nu o desconsideram(!!!), asa cum facem cei mai multi dintre noi, de obicei, cu ceea ce, sau cu cine, detestam!
    Numai recunoscand forta adversarului, suntem in masura sa-l combatem eficient!
    Continuand sa ne convingem ca tampitii sunt prosti, dar mai ales inofensivi in fata inteligentei (latente…) pe care am avea-o (dar nu ne folosim de ea), le desconsideram capacitatea de nocivitate, ceea ce „e mai rau decat o crima, este o greseala” (J. Fouché), pentru ca abia atunci suntem noi, si tampiti si prosti!
    In fine, ce repere avem, spre ce modele sa ne indreptam privirea, cum sa iesim dintr-o capcana fara a intra in alta?
    O sugestie concreta : daca, ce-am facut in 25 de ani de libertate, adica nesiliti de nimeni, ne-a condus in tampenia ambianta si individuala actuala, ar fi de crezut ca, actiond exact invers, cu aceeasi determinatie (!) rezultatul se inverseaza si el…
    Ne-am silit sa fim cat mai duri, stricti, critici, moralizatori sau intransigenti, de frica sa nu se repete ce stiam ca-i rau, si ne pusese viata intre paranteze timp de 45 de ani, numai ca…surpriza! Am dat astazi de un rau si mai cumplit, pe care nu-l banuia nimeni (!!!) in 1990.
    Suntem nervosi, prapastiosi, paranoici si frustrati, ne-au manipulat toti incompetentii, care cum a vrut! Ei sunt azi niste tampiti, bogati, prosperi si linistiti, noi…nu! Numai prima, da!
    As fi de parere deci, sa revenim la natura noastra fireasca, a fiecaruia…
    Sa gasim motive ca sa ne respectam, sa ne incurajam, sa ne valorizam si sa valorizam pe altii, sa-i admiram si sa-i felicitam cand fac ceva bine, cat ar fi de neinsemnat, sa fim indulgenti cu cei mai slabi decat noi, si exigenti cu cei carora le acordam increderea, dar nu isterici, ca acum…un pic mai calmi, ca sa devenim lucizi…

  8. Daca vom citi primele pagini ale Bibliei (primele capitole din Geneza), vom observa ca Dumnezeu a dat munca oamenilor inca de la inceput, ca pe o binecuvantare (sa pazeasca edenul), iar dupa caderea in pacat a spus ca le va fi mai greu, totul va fi muncit cu truda, efort si piedici. Dar nu a dat munca atunci! Valabil si pentru dl. Ioan F. Pop.
    Altfel, un eseu briant, ca toate ale dvs., pentru care va multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro