marți, martie 19, 2024

De ce nu avem o opoziție? Pentru ca nu e rentabilă

Unul din subiectele ultimelor săptămâni l-a constituit jocul ambiguu al postului de televiziune Digi24: după ce şi-a construit o imagine “de opoziţie”, acesta face un slalom ciudat, apropiindu-se de ţarcul puterii. Din punctul meu de vedere nu câteva emisiuni în care liderii PSD sunt vedele de facto reprezintă semnul capitulării celor de la Digi24, ci renunţarea – cu doar două luni înainte prima rundă de alegeri (cele europene) ale celor doi ani ce vor urma – la staţiile teritoriale ale postului. La scară naţională ele erau cunoscute doar prin corespondenţele “de pe teren” transmise cu diverse ocazii; însă pe plan local aveau o pondere mult mai mare. Căci, în definitiv, la asemenea televiziuni zonale se semnalau şi se dezbăteau problemele regiunii. Şi tocmai aceste probleme – legate de starea drumurilor, de cea a şcolilor şi a spitalelor, de ceea ce spune în mod concret un edil, un om dintr-un domeniu tehnic sau de la poliţia locală – erau cele care vorbeau, cât se poate de direct, exact acelei categorii de oameni pe care, îndeobşte, sociologii media o consideră “captivă” a televiziunilor de propagandă. Informaţia locală – şi vectorii ei – erau unul din puţinele mijloace eficiente de a contrabalansa agresivitatea şi fake-news-ul permanent indus de televiziunile de la Bucureşti. Omul obişnuit poate crede orice despre d-na Kövesi ori despre d-nul Lazăr, despre d-na Dăncilă ori despre d-l Cuc, din simpla raţiune că nu are de-a face – în mod direct – cu dânşii. Opinia lui e formată de informaţia (cu sau fără ghilimele) la care are acces, ori – mai exact – “care i se dă”. Unii îl cred pe d-l Badea “pentru că e frumos”, alţii pe d-l Guran deoarece “combate bine”, unora le place patriotismul cu batistă la piept al d-lui Bogdan, altora profilul inalterbail al d-nei Esca. Pe acest teren capacităţile retorice – dublate de perseverenţă – sunt cele care impun. Telespectatorul nu poate verifica (mai) nimic din ceea ce i se inoculează; rămâne doar faptul că, dacă atâţia oameni “serioşi”, “deştepţi” şi “frumoşi” reiau aceeaşi temă (cu noi şi noi “dezvăluiri”) “trebuie că la mijloc e ceva”. Nu acelaşi lucru e valabil pentru televiziunile teritoriale: aici oamenii – mai mult sau mai puţin – se cunosc, ştiu (deja) suficiente unii despre alţii ca să aibă o idee cu privire la creditul pe care-l acordă persoanei ce vorbeşte. Exact ca la alegeri: pe plan naţional contează mai mult tendinţa (şi partidul ce-o poartă); pe plan local e mai important omul şi conţinutul spuselor lui ce vizează aspecte concrete ale vieţii, care pot fi verificate de cei ce-l privesc. Aşa că nu e deloc de mirare că tocmai faimoşii pensionari – ţinuţi a gusta cotidian platourile servite de Antene – zapau şi pe postul urbei pentru a vedea ce mai spun şi, mai ales, ce mai fac oamenii de care depindea cotidianul lor. Luându-li-se această sursă de informaţie, nu le rămân decât televiziunile centrale. Dacă “zgomotul şi furia” acestora mai era – cât de cât – moderată de vocile, mult mai clare, din împrejurimi, de acum monopolul Antenelor va fi zdrobitor. Mai mult chiar decât postul din capitală, staţiile teritoriale ale Digi24 au reuşit să fie formule de echilibru ale unui discurs public ce tinde să devină tot mai deplasat. În egală măsură au reuşit să atragă şi să profesionalizeze un număr semnificativ de tineri cu vocaţie jurnalistică. Aruncaţi pe drumuri, toţi aceştia au (ne)şansa de a fi recrutaţi – şi încă la preţ mic – de televiziunile ce cultivă mercenari. Decizia d-l Teszari e o lovitură dată independenţei presei, informaţiei credibile, jurnalismului nealiniat şi celor care caută să reziste propagandei inoculate de cartelul trusturilor media arondate puterii.

Fără îndoială, d-l Teszari îşi are raţiunile dânsului pentru a lua această hotărâre. Oficial, încă de acum doi ani – de când posturile locale şi-au redus emisia (la cele două ore de tristă amintire) – a fost vorba de “motive economice”. Inutil să mai spunem că acesta e un argument – măciucă, cu care poate fi închis orice; în definitiv câte sunt afacerile oneste din ţara aceasta care n-au dureri de cap din “motive economice”?! Şi totuşi, poate că d-l Teszari are dreptate. Nu pentru că întreţinerea acestor staţii teritoriale l-ar fi costat exorbitant (deşi nici n-ar fi fost o sumă nesemnificativă), ci pentru că vocile lor – tocmai pentru că-şi făceau treaba cinstit – au ajuns să interfereze cu afacerile patronului. D-l Teszari e renumit ca fiind un businessman pe val, tânăr, dinamic, capabil să sesizeze noi oportunităţi, să se extindă, să-şi creeze alte “imperii” în noi domenii; pe scurt, nu e un om legat de o singură afacere, în speţă de televiziunea Digi (care, oricum, nu se reduce la canalele ei de ştiri). “Miliardarul fără chip” face afaceri la scară mare în România, în Ungaria, poate şi mai departe. Şi poate că aceste afaceri – cu energie, în telecomunicaţii şi cine ştie în ce ne mai rezervă viitorul – vor fi ajuns mai importante decât televiziunea de la care, odată, au pornit multe. Ca om de afaceri lucid, d-l Teszari e în situaţia de-a alege acele lucruri care au o direcţie de dezvoltare previzibilă şi de-a renunţa la cele care se închid în fundături.

Or, poate că televiziunile din teritoriu tocmai la o asemenea fundătură îl duceau. În România se apropie patru alegeri – cu referedumul anunţat de preşedinte, cinci – la capătul cărora nu e deloc clar ce ar putea urma. Deocamdată sunt certe doar două lucruri: că PSD-ul nu-şi poate permite să piardă, mai ales legislativele (pentru că acest lucru ar însemna anularea tuturor măsurilor luate, cu atâta greutate, în ultimii patru ani şi expunerea liderilor lui unei judecăţi mai riscante – deoarece vine de la baza partidului – decât cea a DNA-ului d-nei Kövesi) şi că PNL-ul nu-şi poate permite să nu câştige (căci, cu perspectiva de a fi lipsiţi încă o legislatură de funcţii mănoase, oamenii lui “de încredere” ar migra în masă la noua putere – în speţă la versatilul ALDE, iar cei rămaşi abia dacă ar mai alcătui un club de discuţii de talia PNŢCD-ului). Cam acestea sunt singurele lucruri ferme pe care le ştim cu privire la alegeri. Formula “centrului non-sistem” (USR – PLUS), pe model francez, care să construiască o majoritate din colapsul marilor partide nu pare a fi – încă – de actualitate la noi. Pe de altă parte şi USR-ul şi PLUS-ul sunt partide tinere şi-şi pot (încă) permite o legislatură – sau chiar două – în opoziţie, până ce erodarea PSD-ului şi a PNL-ului le va permite să se înalţe. În ce le priveşte, aceste ultime două “partide (deja) istorice” – singurele de masă şi cu filiale (aproape) peste tot în teritoriu, au o mare problemă: niciunul dintre ele nu e capabil să treacă de o treime din votul celor ce vor participa la alegeri. Sigur, fiecare e liber să gândească scheme de alianţe pre- şi mai ales post-electorale cu partidele-satelit, cu UDMR-ul sau cu noii centrişti, numai că asta ar duce (dacă ar duce) – şi-ntr-un caz şi-n celălalt – la o guvernare de coaliţie foarte policromă, cu dificultăţi în Parlament, cu inevitabile scandaluri şi cu o eficienţă ridicolă. Ca atare, oamenii cu capul pe umeri din cele două mari partide cred că văd în viitor mai curând necesitatea unei alianţe de guvernare “de tip german”. Menirea campaniilor electorale e, ca discuţia dintre Stalin şi Churchill din octombrie ’44, aceea de-a stabili procentajele şi masculul alfa al celor patru ani ce vin. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie unuia mi se pare destul de limpede că, cu cât mai agitat e prezentul, cu atât mai clar se profilează înţelegerile viitoare. PNL-ul nu are şansa unei guvernări monocrome – nici dacă mai reuşeşte încă odată să-l impună pe d-l Iohannis ca preşedinte; o alianţă cu USR, PLUS (eventual UDMR) i-ar scoate în evidenţă toate fragilităţile (căci, în ultimii opt ani a crăpat pe la toate încheieturile), aşa că – oricât de imorală ar fi – o nouă combinaţie cu PSD-ul ar fi singura în măsură a-l transforma în “anchetatorul bun” al cuplului de la guvernare. Echilibrul intern al Grand Old Party-ului e foarte fragil şi, neîndoielnic, oamenii din teritoriu nu sunt dispuşi să mai aştepte prea mult înainte de-a “întoarce armele”, astfel că presiunea e destul de mare de jos în sus. Plecarea la Bruxelles a d-lor Hava, Falcă şi Blaga e un semn că asemenea personaje realizează destul de limpede că nu le va mai fi cu putinţă să-şi conducă disciplinat armatele de militanţi locali. Pe lângă aceasta, evacuarea onorifică a staff-ului fostului PDL dă mai multă libertate de negociere fostului PNL. În plus, aleşii locali şi diverşii oameni din deconcentrate (ca să nu mai vorbim de parlamentari şi foşti miniştri) ai PNL-ului nu sunt nici pe departe adversarii legislaţiei penale propuse de PSD; sigur, n-ar da bine s-o promoveze ei înşişi, însă faptul de-a o accepta – ca pe-o fatalitate – odată ce-a trecut prin Camere le-ar rezolva două probleme: ar scăpa şi de hărţuiala magistraţilor şi, un timp, le-ar mai ţine retorica cu “statul de drept”. Aşa că genul acesta de alianţă (sau cârdăşie, pe modelul USL-ului şi a “marelui partid” cu aripi de tendinţe diferite, dar cu un corp comun visat de d-l Brucan) nu e deloc străin de combinaţiile ce traversează mentalul actualei “opoziţii”. Toate acestea vor să spună un singur lucru: că PSD-ul are în mână cărţi mai bune decât pare, chiar dacă nu le poate juca pe toate de-odată şi nici nu-şi permite să facă paradă cu ele. Iar asta înseamnă că cine se gândeşte la viitor trebuie să compună cu PSD-ul.

De la bun început, acesta a fost partidul-stat, altfel spus acea formaţiune (moştenitoare directă a Partidului Comunist Român) care a îmbinat perfect conducerea politică, gestiunea economică şi dispensa socială. Toate acestea trei au rămas centralizate la vârf şi în seraiul câtorva “aleşi” care făceau şi desfăceau campanii electorale, averi inimaginabile şi “legi cu dedicaţie”. Sigur că mai există firme străine (unele chiar mari), tot soiul de afaceri autohtone care – de bine, de rău – merg înainte, oameni care-şi fac treaba acolo unde muncesc; adică un soi de aparenţă de capitalism (relativ) funcţional. Şi mai e, evident, eternul domn Isărescu care, din fotoliul Băncii Naţionale, dă un soi de garanţie internaţională acestei funcţionalităţi. Însă toate acestea au nişte limite clare, care pot fi – şi sunt – reamintite mereu: marile afaceri trec pe la judecata Partidului şi de-acolo vin (cu “comisionul” de rigoare) “licenţele” pe baza cărora se creează topurile Forbes-ului autohton. Fie-mi îngăduit să cred că d-l Teszari – care nu e un nou venit în business – a înţeles acest lucru. Mai ales că azi problema dânsului e amplificată de faptul că nici în Ungaria nu (mai) e la adăpost, dată fiind simpatia, din ce în ce mai vizibilă, dintre d-nii Dragnea şi Orban (de astă dată Viktor). N-ar fi exclus ca premierul maghiar – care-şi are propriile lui idei despre economia ungară – să-i facă “un mic favor” liderului conservator şi naţionalist de la Bucureşti (de pildă în schimbul unui vot, sau a lipsei unui vot la Bruxelles), “favor” care să-l coste pe d-l Teszari miliarde adevărate. Şi asta cu atât mai mult cu cât d-l Teszari a comis deja un păcat capital – de care-i e aproape imposibil să (mai) scape: s-a legat de “Ministerul Adevărului” al PSD-ului – Antenele! Şi, cum se ştie, nici d-l Dragnea nu-i poate refuza o favoare d-lui Voiculescu. Aşa că s-ar putea ca atitudinea din ultima vreme a patronului trustului Digi să fie dictată de interese mult mai presante: pentru a-şi salva – sau măcar pune la adăpost – nucleul dur al afacerilor, d-l Teszari să fi fost nevoit să “închidă gura” televiziunilor dânsului chiar înaintea celor patru/ cinci scrutinuri pe care PSD-ul nu-şi permite să le piardă.

S-ar putea, iarăşi, ca ceea ce am văzut “în direct” (dispariţia antenelor locale ale Digi24, “evacuarea” câtorva realizatori de emisiuni, redactori sau moderatori incomozi /fie şi doar prin nume, nu prin ceea ce făceau pe post/, atitudinea mult mai friendly faţă de anumiţi reprezentaţi ai puterii) să fie soluţia de avarie găsită de d-l Teszari (şi/sau de oamenii dânsului) în această situaţie. Şi, în egală măsură, s-ar putea ca tocmai această licenţiere aproape fără preaviz să fie modalitatea în care patronul să-şi fi arătat consideraţia faţă de cei care i-au făcut renumele postului. Le-a închis uşa studiourilor, dar nu i-a obligat să-şi schimbe judecăţile de azi pe mâine. Să ne amintim că a fost o vreme în care şi Antenele, şi divizia lor tipărită, “Jurnalul Naţional”, erau cât se poate de frecventabile, chiar trendy şi o mulţime din cei demonizaţi azi pe platourile lor colaborau fără probleme la diversele lor emisiuni sau rubrici. Apoi, când CNSAS-ul şi justiţia au ajuns la d-l Voiculescu (Dan), a fost întoarsă foaia şi ordinul pe unitate al televiziunilor (şi al ziarului) a fost dovedirea inocenţei patronului şi (după încarcerarea acestuia) a “caracterului criminal” al justiţiei. După câţi sunt cei care-au trecut Rubiconul alături de stăpânul trustului Intact se vede că oamenii se gândesc de mai multe ori atunci când e vorba de-a alege între un salariu de vedetă (plus expunerea de care beneficiază) şi demnitatea sărăciei. Poate că procedând în felul acesta abrupt, d-l Teszari pur şi simplu va fi refuzat – dintr-un uman scrupul moral – să-şi încerce oamenii. Şi, cine ştie, poate pur şi simplu asta e înţelegerea: în definitiv dacă Digi-ul s-ar alătura corului celor care laudă guvernarea Dăncilă şi lupta d-lui Dragnea pentru “mândria de a fi români”, PSD-ul n-ar câştiga prea mult (căci – oricum – are celelalte televiziuni), în schimb i-ar dezgusta pe mai mulţi decât cei care scriu pe Facebook. Aşa că soluţia cea mai bună e non-combatul; neutralitatea care – sub pretextul imparţialităţii – lasă lucrurile să meargă într-o direcţie pe care, oricum, un singur post de televiziune (fie şi cu staţiile lui teritoriale) nu o mai poate schimba. Poate că cei rămaşi la Digi-ul central nu vor fi obligaţi să-i cânte osanale “marelui lider” din Teleorman, ci doar să-l arate la câte-o tăiere de panglică iar în rest să vorbească despre tradiţii, despre credinţă, despre cucerirea spaţială sau să facă emisiuni de bucătărie şi muzică populară. “Ce voiesc? Voiesc să nu mă combaţi!” – asta e ideea. Poate chiar va mai fi lăsat câte un critic al actualei guvernări ca “obiector de conştiinţă”, dar va fi dublat de Cristian Tudor Popescu sau de “Maestrul” Cristoiu. Per total o zeamă incoloră, inodoră şi fără gust care-i va determina pe amatorii de senzaţii tari să se mute pe Antena 3 sau România TV. Mai rămâne să se dea o ordonanţă – minoră în fond – cu privire la panotaj şi la “distribuirea materialelor electorale” (care să fie cât mai discretă cu putinţă) şi, practic, Antenele şi RTV-ul vor rămâne singurele vehicole “de dezbatere” ale celor patru/ cinci campanii. Asta înseamnă, ca să fie clar, faptul că PSD-ul şi-a adjudecat monopolul comunicării publice (cel puţin) pe următorii doi ani. Sigur, rămâne on-line-ul, câteva publicaţii de nişă (şi – cele mai multe – de club), RFI-ul, Europa Liberă, campania de-la-om-la-om, însă, în fapt, toate acestea se vor afla în trista situaţie de a comenta (cât de critic se cred în stare) mesajele publice ale PSD-ului. Sunt deja ani buni decând partidul-stat e cel care face agenda dezbaterilor din România şi până acum nimeni n-a fost în stare să spargă acest monopol. De acum înainte va fi, onest vorbind, imposibil s-o mai facă cineva. În ciuda a ceea ce se spune, partidul de guvernământ este astăzi mult mai stăpân pe media decât era FSN-ul în anii ’90. Mă tem că în viitor onestitatea profesională în domeniul presei se va reduce – exact ca pe vremea comunismului – la o specializare din ce în ce mai acribă în acele probleme care nu deranjează pe nimeni. În rest, presa va consta în lauda prietenilor şi înfierarea duşmanilor.

La prima vedere pare ciudat că aşa ceva e cu putinţă tocmai în democraţie (aşa cum e ea la noi, dar să nu uităm că suntem membri ai Uniunii Europene). Şi totuşi, nu e nimic surprizător. Mai întâi deoarece puterea e precum magnetul: aliniază perfect interesele şi pe cei care ştiu să şi le urmărească. Când lucrurile se conturează, cei care se opun tendinţei nu au nimic de câştigat, ci foarte multe de pierdut. Pe de altă parte, prietenia – ca să nu mai vorbim de favorurile – guvernanţilor sunt foarte uşor cuantificabile în cash. Chiar cei tentaţi de rezistenţă pot rămâne în off side doar un timp; la un moment dat vor realiza că fie “intră în joc”, fie dispar de pe piaţă (şi în locul lor apar alţii cu nimic mai buni). Aşadar, din momentul în care e clar cine va câştiga – sau cel puţin cine nu poate pierde – o politică de acomodare (cu costuri minime şi beneficii maxime) pare a fi soluţia cea mai bună. Nu asta s-a întâmplat şi în 1944 – 1945? Sau în 1990? Forţat de manifestaţiile din primăvara lui 2017, PSD-ul a descoperit un lucru simplu: societatea se poate mobiliza într-o mare acţiune, însă nu rezistă la uzură. Secretul obţinerii puterii îl reprezintă hotărârea şi tenacitatea. Da, asta înseamnă să renunţi la orice “principii” (à propos: ce mai înseamnă acestea? Şi cât mai valorează?), să săruţi mâna ce te-a lovit, să mănânci de unde-a scuipat altul, să renegi pe oricine, să faci albul – negru şi negrul – alb şi să calci orice în picioare. Dar puterea justifică totul. Pentru că – aşa cum spunea unul care se pricepea, Napoleon: dincolo de ea nu mai există nimic. Cine are puterea, are capacitatea de-a-şi impune propria lui versiune asupra faptelor şi tot ceea ce nu convine acestei “legende aurite” va fi lovit de damnatio memoriae. Aşa poate fi înţeles motivul pentru care – neavând justiţia subordonată – d-l Dragnea se plânge că, de fapt, nu are puterea. O justiţie independentă – la fel ca o presă profesionistă – îi poate pune la îndoială (şi încă cu consecinţe directe!) versiunea asupra trecutului, prezentului şi viitorului pe care dânsul o forjează din mers. Se spune că, în ziua abdicării, la obiecţia Regelui că poporul îl iubeşte, Petru Groza i-ar fi răspuns – cu legendarul lui cinism – că da, e adevărat, poporul îl iubeşte pentru că aşa a fost învăţat s-o facă; dar că, în viitor, va fi învăţat să-i iubească pe comunişti şi va sfârşi prin a-i iubi. Dacă ne uităm la admiratorii lui Ceauşescu şi la nostalgicii comunismului nu s-ar zice că “doctorul” Petru Groza s-a înşelat. Tot ceea ce-i trebuie lui Liviu Dragnea e timpul în care să-şi impună propria lui poveste. Oficinele d-lui Voiculescu i-au dat “timp de antenă” cât a dorit, stingerea – înceată sau bruscă – a celorlalte voci critice îi dă şi mai mult, dar abia victoria în alegeri îi va da cât are nevoie.

Rămâne un fapt demn de reflecţie: cum se face că opoziţia – care se revendică a fi purtătoarea de cuvânt a păturii mijlocii şi dinamice a oraşelor (altfel spus a oamenilor de afaceri) – şi intelectualitatea – situată, în bună măsură, într-o opoziţie istorică faţă de PSD – nu au fost capabile nici să creeze un vehicol media cu adevărat independent, nici să impună temele de dezbatere ale agendei publice? Intrebarea rămâne, ca un subiect de reflecţie. Din multele răspunsuri care-i pot fi date, am să mă opresc la câteva. Mai înainte de toate, mediul nostru de afaceri e mult prea “concurenţial” pentru a face cu putinţă agregări de durată în jurul unui proiect. Oamenii se întâlnesc sau se despart, în geometrii variabile, dictate de interesele de moment şi asta îi face foarte uşor separabili, influenţabili şi – finalmente – cumpărabili (şi încă la preţ redus). Proiectele de anvergură şi de durată le rămân străine. O să dau un singur exemplu, care-mi este mie accesibil: la finele anilor ’90 Fundaţia Soros (da, tocmai ea!) a “iniţiat, coordonat şi finanţat” (aşa scrie pe fiecare apariţie) o colecţie intereditorială intitulată “Cărţi fundamentale ale culturii române” (aviz patrioţilor!). Cât a dat Soros-ul banii – şi, probabil, parte din expertiza editorială – colecţia a apărut, într-un format elegant şi la preţuri relativ accesibile. Când Soros-ul s-a dus, proiectul a murit (şi nici măcar Centenarul nu l-a mai înviat), căci editorii noştri n-au găsit – în ei înşişi şi-n colaborarea lor – resursele pentru a-l continua. Cred că un om de afaceri din România găseşte absolut normal faptul de a crea un canal de teneviziune ca să-ţi faci reclamă, ca platformă pentru o lansare în politică ori chiar ca sinecură pentru nişte dudui ce se viseză “prezentatoare”. Dar să faci – eventual colaborând cu alţii – un canal pentru simpla plăcere de a difuza ştiri oneste şi pentru a-ţi învăţa publicul ce înseamnă respectul faţă de veritabila informaţie, asta cred că nu-i poate trece prin cap. Genul acesta de oameni nu-şi pun problema că o televiziune onestă le-ar putea apăra interesele; pe-aceştia şi le apără ei înşişi, pe cont propriu, faultându-se unul pe altul, căci – într-un joc de sumă nulă cum e economia noastră – şansa de-a creşte tu se bazează pe ceea ce înhaţi de la altul. Faimosul middle class urban de prin coroporaţii nici măcar nu vede aşa departe; pentru reprezentanţii lui problemele sunt ceva mai concrete: un apartament, o casă pe pâmânt, vacanţe în Grecia, în Turcia, apoi în Thailanda şi copii la grădiniţe şi şcoli particulare, pregătiţi pentru o carieră în patria mamă a corporaţiei. Problema e simplă: nimini nu e în stare – adică nu are nici mijloacele, nici imaginaţia şi nici tenacitatea – să pună pe picioare un proiect media care să impună (making) şi să menţină (keeping) un standard adevărat în domeniul informaţiilor. Aşa că, inevitabil, suntem cu toţii la discreţia mogulilor care – ar fi ipocrit să le-o reproşăm – au, fiecare, câte o agendă proprie.

Cât priveşte intelectualitatea, după căderea comunismului aceasta n-a mai fost în măsură a găsi o comunicare vie şi permanentă cu societatea şi a ajuns, în cele din urmă, o subcultură urbană, una printre multele (mult mai puţin influentă decât – de pildă – cea a cântăreţilor de “muzică populară”). Pierderea şcolii (care a sfârşit sub tutela unor funcţionari de partid), a reţelei de biblioteci şi librării (mai ales din rural), dezinteresul (şi, de multe ori, dispreţul faţă de dascălii de rând, arheologii amatori şi poeţii de poşta redacţiei), reacţia aproape nesemnificativă din momentul distrugerii Institutului Cultural Român, al canalului Cultural al televiziunii naţionale, toate acestea şi multe altele au sfârşit prin a-i reduce la minoratul unui grup similar faimosului “Cenaclu de Luni”. Intelectualitatea noastră poate gândi oricât de bine, însă nu mai are capacitatea de a a-şi difuza ideile în corpul social şi nici pe aceea de-a prelua şi formula – într-o manieră clară şi accesibilă – problemele şi doleanţele oamenilor de rând. Intelectualitatea noastră este, şi azi ca-n interbelic, perfect europeană – în ceea ce priveşte standardele de muncă şi de viaţă, profesionalismul şi calitatea discursului – însă lumea în mijlocul căreia pluteşte ca o insulă în derivă nu înţelege şi nu se recunoaşte în acest discurs. Cu adâncă tristeţe, nici mulţi dintre “managerii” de modă nouă nu sunt – nici pe departe – la înălţimea lui. Faptul că-l invită, ocazional, pe d-l Pleşu ca enterteiner pe la câte un eveniment ţine mai curând de life style-ul şi de ceea ce e chic (sau cool) în anumite medii decât de disponibilitatea de a-l asculta realmente pe distinsul invitat. O străveche anecdotă povesteşte că, la începutul secolului XIX, în Anglia, amfitrionului unei petreceri selecte i-a venit ideea de-a organiza un concurs de societate pe tema cine scrie, ad hoc, cel mai frumos lucru. Lordul Byron a scris un distih nemuritor, alţii ce-au putut, însă concursul a fost câştigat de Lordul Trezorier, care a scris simplu şi citeţ: “Plătibil imediat 100 de lire purtătorului.” Şi s-a semnat. Cam aşa şi cu oamenii de afaceri şi intelectualii de la noi. Cei din urmă pot vorbi oricât de frumos şi de adevărat, cei dintâi sunt mult mai sensibili la umorile de moment ale d-lui Orlando (tot mai furioso). Alianţa dintre ei – dacă e – e doar circumstanţială şi eu cel puţin nu ştiu vreunul (sau vreo asociaţie a lor) care să fi avut disponibilitatea şi tenacitatea lui George Soros de a susţine proiecte culturale şi educaţionale deopotrivă europene şi naţionale.

În fapt, pentru cei care contează cu adevărat – pentru politicienii ce nu sunt la putere (şi care văd perspectivele accederii la ea împuţinându-li-se) şi pentru oamenii de afaceri (care înţeleg de unde vin banii şi comenzile adevărate) – opoziţia adevărată, fermă şi consecventă în timp, nu e o soluţie dintr-o raţiune cât se poate de capitalistă: nu rentează. Probabil fiecare se întreabă, în sinea lui, dacă merită să-şi piardă locul “pe listă” luptând donquijotesc pentru ce? Pentru nişte deziderate în care doar spiritele angelice mai cred? Pentru mulţimile care votează împotriva celor care-i apără şi care, mai apoi, o cotesc candid în Vestul pe care aici îl acuză de toate relele? Pentru o Europă a civilităţii şi a moderaţiei care se surpă din interior spre bucuria fundamentaliştilor de toate culorile şi toate religiile? “Şi pentru cine vrei să mori? / Întoarce-te”, te-apleacă, sărută mâna care-ţi dă şi zi “Bogdaproste!” Occidentul acela ne-a fost şi ne e dintotdeauna (şi mai ales de când ne-a înghiţit copiii) străin; problema noastră – a tuturor, inclusiv a d-lui Teszari – e cum să ne descurcăm în săptămâna ce vine. Mai departe, cum o vrea Sfântul.

Distribuie acest articol

62 COMENTARII

  1. Saru’ mana, PSD! Ma primiti si pe mine? Stiti, si eu sunt de-al vostru….. Bogdaproste, sa traiti! Mai departe, cum o vrea Satan.

  2. Televizorul (ca aparat legat la o antena sau la cablul cu semnal TV) ramane important pentru anumite generatii (mai varstnice), dar nu mai inseamna mare lucru pentru generatiile tinere. Nu stiu daca posturile TV din Romania se pregatesc pentru „decaderea” televizorului, dar mi se pare evident ca informatia „via internet” este viitorul.
    In cativa ani, internetul va putea disemina informatie de orice tip (audio, video sau scrisa), in timp real si la calitate tehnica foarte buna. Nu stiu daca entitatile media sunt pregatite pentru „democratia informatiei” (cu toate cele rele si cele bune ale ei), dar ar trebui sa se pregateasca, cred… cu un telefon mobil bun, cu fler si cu talent, oricine poate fi „reporter local” si poate disemina informatie. Chiar daca nu vor trece cu totul in online, entitatile media trebuie sa-si construiasca o prezenta solida online.
    Orice post de radio sau de televiziune „traieste” din audienta. Daca media de varsta a privitorilor creste, orice post comercial de radio sau televiziune trebuie sa „vorbeasca” pe limba privitorilor. Pentru a sustine o structura extinsa, o televiziune trebuie sa aiba multi privitori, in afara cazului in care aceasta televiziune este finantata de stat.
    Prin urmare, as zice ca e logic sa vedem cum, in urmatorii ani, entitatile media vor vira catre acele medii de disemninare pe care le agreeaza publicul lor tinta. Cum isi alege fiecare publicul tinta, e alta poveste… :)
    Ce am scris mai sus, e valabil pentru o lume normala. In lumea reala, fiecare entitate media are „simpatiile” si „antipatiile” sale politice (bazate pe interese, evident). De aceea, puterea politicului in mass-media ar trebui limitata la reglementarea si asigurarea sanselor egale pentru toti jucatorii. Intr-o lume normala…
    Guvernarile monopartite nu cred ca (mai) sunt de dorit, in Romania. E posibil ca o alianta USR-PLUS-ProRomania-PMP sa ajunga sa guverneze, iar PMP sa „fure” rolul de Jolly Joker UDMR -ului. :)
    Oricum ar fi, vrand-nevrand, taras-grapis, mai de buna voie mai impinsi din spate, trebuie sa progresam. Iar toti cei care se opun acestui progres nu fac decat sa-l amane, nu sa-l blocheze. Evident, ei nu-si dau seama, dar nu il pot bloca. Legea firii e mai puternica decat orice. :)

  3. Din aceasta perspectiva, nimic nu merita implicare si omenirea ar fi putut foarte bine sa ramana in pesteri, ca in epoca primitiva. Lumea trece printr-o faza de decadenta, chestia este sa iesim din aceasta gaura neagra a istoriei. Daca nimeni nu face nimic „ca nu renteaza”, iesirea o sa vina mai tarziu si o sa fie mai dureroasa.

  4. Corect, în România lui „mie ce-mi iese”, nu este absolut deloc rentabil să faci politică în opoziție.
    Dar, pentru că există întotdeauna un dar, se pot găsi soluții pentru o opoziție profitabilă – patentul pentru acest timp de abordare în politica românească este deținut, evident, de UDMR (cu precizarea că și alte partide politice au încercat formula, dar nici pe departe cu același succes).

  5. Câtă vreme 50% din populația României nu e mobilata cu minime instrumente de gândire critica, a-cefali cum îi numea Brâncuși, cei care vor face apel la emotii și instincte vor câștiga „alegerile”. In democrația antica asemenea sub-oameni nu li se permitea să voteze. Acum alegerile ” democratice” sunt un joc al manipulării și al minciunii. Securitatea și membrii activi ai PCR au învățat asta de la psihologii nemernici ce au distrus și imperiul țarist răspândind o boală extrem de greu de vindecat. Nu degeaba ” consultanții” OSD- ului sau ai lui Tăriceanu nu au nici un fel de scrupule în a îi ghidona către cele mai oribile acte. Venalul Băsescu a încercat ceva la fel de toxic. Impunerea unor neinstruiți la conducerea României nu putea duce decât la dezastru.

    Cum frumos se explică singura șansă e sinuciderea spirituală, intelectuală,a rațiunii in folosul burții, supraviețuirii cu orice preț, animalicului.
    Nu degeaba marile valori românești odată plecate n-au vrut sa mai calce pe aici; Ionesco, Cioran, Eliade, Brâncuși ( întoarcerea în 1936 a fost pentru că familia Tătărăscu – dușmanul poporului- a comandat monumentul de la Tg. Jiu, altfel el vorbind cu greu românește – evitând vreau sa spun.), Coandă, Palade.
    Ce valori mondiale a scos România după 1947? Nadia, Năstase, Halep, Hagi- adică non-stop intelectuali. Da, acem, încă, material genetic bun. Qui prodest ? Nu nouă!
    Așa zisa intelectualitate nu poate creste aici și nici nu poate fi valorizată in România. Prea multi ” idioți” ce o trag in jos, în mlaștina lor atât de confortabilă.

    • Nu prea am înţeles ce „neinstruiţi” a impus „venalul” Băsescu, (mai ales prin comparaţie cu „nevenalii” de azi): Boc, Isărescu, Pleşu, Patapievici, Lăzăroiu, MRU, Baconski, Kovesi, Lazăr, Funeriu, Miclea, Adriana Săftoiu, Cristian Preda, Cătălin Avramescu şamd. Parcă si Udrea are mai multă carte (chiar cu preşedintele Norvegiei, cu tot). Multe păcate a avut şi are Băsescu, dar să spui minciuni despre el doar de dragul (unei false) argumentaţii nu e frumos deloc!
      ‘cei care vor face apel la emotii și instincte vor câștiga “alegerile”’. La ce alegeri participi?

    • Mircea Eliade pleaca din Romania si nu se mai intoarce nu pentru ca nu ar vrea, ci pentru ca nu i se va permite de regimul comunist. Va muri in 1986, cu acest dor la inima, ca nu si-a mai vazut tara niciodata. Mircea Eliade va scrie pana la final literatura, si numai in limba romana, doar ca om de stiinta utilizeaza limba engleza sau franceza. Brancusi isi lasa toate operele Romaniei, insa nemernicul si criminalul regim comunist i le refuza. Eugen Ionescu pleaca din tara in 1939, si va deveni in Franta academician si parintele teatrului absurd, ce se trage direct din teatrul lui Caragiale. Nu se intoarce niciodata in tara pentru ca nu i se permite, iar dupa ’89, intr-adevar, pastreaza resentimente locului in care s-a nascut, dar pentru ca nu mai poate sa-si apere tara, Romania, va apara prin opera lui toate tarile cazute sub monstruosul jug al comunismului, astfel incat devine un vajnic luptator impotriva comunismului.
      PS. Dane, pune si tu mana sa mai citesti cate ceva, inainte sa judeci tu scriitorii si artistii Romaniei.

  6. Materialismul exacerbat de care ne plângem acum a crescut sub ochii și cu participarea noastră. Dacă un canal de televiziune este un business, este condus ca un business. Și dacă ne pare rău că n-a răsărit un post TV dedicat informării neorientate, ar trebui să știm că în fiecare țară din Occident trusturile de presă sunt comandate de oligarhi (sună rusește, dar e nemțește, franțuzește etc.). Dacă vrem să facem ceva în vremea banului, să donăm pentru ceea ce vrem. Eu urmăresc în reluare pe youtube emisiunile postului TV Libertes, spre exemplu. Aș vrea să donez 20-30 RON / lună pentru a menține independența unu post similar românesc.
    Apoi, tabloul dvs e cam limitat la România: dacă orientarea Occidentului ar fi cea pe care-o presupunem noi, forțele democratice de-acolo ar trebui să se conecteze cu cele de-aici. Spre exemplu, nu știu ce-ar face Antenele cu un boicot comercial și chiar cu un boicot al opoziției. Dacă vreo câteva companii mari opresc publicitatea la Antene și dacă oamenii din opoziție ar trimite doar comunicate de presă și nu s-ar mai expune flegmelor lui Gâdea et comp., poate că oamenii ar intra la unele bănuieli.
    Intelectualii și „oamenii de bine” sunt mai desolidarizați ca oricând. Pentru că, pe scara vieții, azi, a consuma înseamnă mai mult decât a discuta. Dar tocmai asta e provocarea: ce soluție găsim? Dumnezeu e în ceruri, patria e parțial plecată, idelologia nu se mănâncă. Toate-au fost deconstruite. Ne-a rămas corpul și sufletul și cei pe care-i iubim. În asta credem, de aici trebuie să pornim. Dragnea și pesedismul pot cuprinde o țară (ca nazismul sau comunismul), dar dintr-o oarecare perspectivă istorică au fost și sunt un regres.

  7. Trist adevar dar … cat se poate de adevarat. Felicitari si pentru valoarea … literara, stilistica a textului.
    Un „spirit angelic” va intreaba totusi : Ce-i de facut ?
    P.S. A mai pus intrebarea asta candva un rus si ce-a iesit ….

  8. E o intrebare foarte buna, mi-am pus-o si eu de nenumarate ori, inclusiv unor lideri in Piata. Problema ar fi cred eu ca banii necesari nu-s putini iar cei care dispun de ei nu vor sa intre in lumina reflectoarelor puterii. Cred ca acest mosntru aparent inexistent numit CNA se poate trezi imediat la viata daca simte miros de sange proaspat si independent pe piata media si cu siguranta ar reusi sa obtina suspendarea licentei, indiferent de legalitatea sau moralitatea deciziei si a modului de actionare.
    Asteptarile mele se indreptau copilareste catre cei „de afara” in anii trecuti. Mi-am pus mari sperante la intrarea marilor trusturi vestice in zona de media romaneasca. Elvetieni, nemti, francezi … toti au esuat lamentabil intr-o cloaca de publicatii si televiziuni aservite vulgului, consumerismului, banului facut usor.
    Nu ma astept l animic bun in zona asta. Sa ne bucuram ca inca folosesc cat de cat metode legale de a-si impune punctul de vedere. Se vor satura la un moment dat probabil si sa o tot cheme pe Kovesi sa dea cu subsemnatul si ii vor implanta niste plumbi in cutia craniana. La fel si unr ziaristi incomozi. Si atunci marele vis Iliescian de liniste si consens va prinde in sfarsit viata. Cu largul concurs al unei Europe impotente care va da declaratii peste declaratii de
    dezaprobare.

  9. Într-o seară friguroasă a acestei ierni un jurnalist cunoscut îmi spunea în Piața Victoriei că probabil în curând nu va mai exista presă obiectiv-independentă în patria noastră. Măi, să fie! Dar nici n-am crezut vreo clipă că a fost în ultimii 70 de ani. Și totuși…De ce nu este rentabilă presa independentă?

    Nu vreau posturi TV „de opoziție”, nu vreau „pro putere”, ci unele care prezintă informații în mod obiectiv.

    Or, atunci când observ că un exponent mass-media (în ansamblul său, ori în parte) devine extrem de obiectiv, încep să mă îngrijorez… Devin atent. Îl urmăresc. …Dar doar din motive care țin de tehnicile de comunicare, pentru că știu întotdeauna la ce să mă aștept și care va fi urmarea, dar vreau să privesc cu atenție cum evoluează și momentul când are loc „întoarcerea”.

    Jurnașliștii folosesc obiectivitatea ca tehnică de a atrage publicul. Este o tehnică de marketing, de atragere a atenției, folosită adesea în comunicare. După ce se asigură că au căpătat încrederea receptiorilor transmit mesajul pe care îl au pregătit. Se apropie alegerile, firește că demersurile sunt în sprijinul unei formațiuni politice. Toată „obiectivitatea” de până în momentul „întoarcerii” este doar o tehnică de captare a atenției. Sunt mijloace de informare care folosesc drept instrumente de captare a atenției publicului spectacole de divertisment, concursuri șamd.

    Nu trebuie neglijat, cred, amănuntul că atât pentru mass-media, cât și pentru „servicii” informația reprezintă materia primă de lucru…Prin urmare, javrele care-i slujesc pe porci (în sens owellian, desigur) sunt bine înșurubate în mass-media.

    Bun! Și ce determină „întoarcerea”? De cele mai multe ori banii – interese materiale. Alte ori este vorba pur și simplu de „conserve” ale „serviciilor” care sunt „desfăcute” la nevoie (la alegeri, bunăoară), alte ori este șantaj pur și simplu (a se vedea datoriile, ori diverse dosare).

    PSD poate să piardă alegerile, nu contează. Cei care NU își pot permite să piardă sunt cei din cleptocrație, adică cei care fac parte din Statul paralel (în accepțiunea lui Robert Paxton), iar apariția unor partide „non-sistem”, care „nu cuplează” la „manevrele” sistemului, îi îngrijorează.

    Dar, așa, ca temă de meditație… De ce oare nu există și organisme media obiective independente financiar, sau dependente de cercuri din afara cleptocrației, finanțate din surse care să permită o linie editorială dincolo de interesele oligarhilor? De ce oare?!….

    • Nu exista partide „non-sistem” , acesta gaselnita prin care se incerca departajarea de „statul paralel” este o himera. Un stat nu poate functiona fara un sistem bine pus la punct, acest sistem fiind compus din institutii, de la servicii pana la inspectoratul scolar.
      Cleptocratia romaneasca, a nu se confunda cu oamenii de afaceri in afara celor pt. care statul este unicul client, se compune dintr-un amestec de pseudopoliticieni si afaceristi dubiosi.
      Idem, nu exista partide nonpolitice, iar o tampenie dupa parea mea. Orice partid care doreste puterea intr-un intr-un stat este unul politic. Cum poate functiona un stat democratic fara partide politice ? fara pluripartidism ?
      este o intrebare la care inca nu s-a gasit un raspuns respectiv pseudodemocratiile de tip Ungaria, Polonia, Romania arata un model de neacceptat.
      Daca privim in SUA ar trebui sa „lesinam” de cate state paralele exista acolo.

      • Vă mulțumesc pentru atenția pe care ați acordat-o modestului meu comentariu…dar dacă era puțin mai multă, probabil n-ar fi stricat.

        Întrucât textul meu se referă la articol, am utilizat termenul „non-sistem” în contextul și cu înțelesul pe care i-l dă dl Mihai Maci. Înțeleg din ce scrieți că reproșul dumneavoastră i se adresează, dar din neatenție a ajuns la comentariul meu. În orice caz, termenul desemnează formațiunile politice ale căror programe nu se aliniază ideologiilor clasice, în patria noastră principala (cea mai robustă) ideologie politică a ultimilor 30 de ani fiind cea a guvernării cleptocratice.

        În ceea ce privește conceptul „stat paralel”, diferit de „statul profund” și „stat în stat”, el descrie în bună măsură oligarhiile autoritariste de felul celei turcești. Am indicat o accepțiune, a unui istoric, care lămurește de ce nu poate exista în SUA un stat paralel, iar dl Trump însuși se referă la „statul profund” atunci când descoperă că mai există instituții care-și permit să ancheteze relațiile domniei-sale cu oligarhii ruși.

        Într-o vreme am călătorit des prin Oltenia. Am avut astfel ocazia să constat că majoritatea localnicilor au început să se acomodeze cu existența girafelor.

    • @Constantin,

      Nu exista presa independenta in Romania pentru ca nimeni nu isi asuma finantarea ei. Televiziunea si radioul public ar trebui sa aiba acest rol, insa stim cum se desfasoara activitatile lor, care numai independente nu sunt.

      Exista insa modele de urmat de statii independente, chiar in SUA. National Public Radio (NPR) este fondat pe principiul respectiv, adica finantat prin subscriptie publica. NPR are statii locale prin fiecare oras mai rasarit sau regiune dezvoltata economic. De patru ori pe an, statiile locale NPR ridica fonduri prin subcriptie publica care ii acopera fondurile pe trimestrul respectiv. O parte din bani pleaca pentru sustinerea studiourilor centrale si plata unui abonament la BBC pentru redistribuirea de stiri la vreme de noapte. Restul de bani sunt pentru cheltuiala studiourilor locale, care isi finanteaza programele proprii. Fiecare care apreciaza si foloseste studioul local pentru stiri da cat poate, fie si $5 pe luna. De obicei studiourile isi ating cotele de finantare in 1-2 saptamani. Finantarea publica le asigura independenta. Nu iti place continutul, nu donezi. Mai nou NPR primeste donatii si de la firme, insa fara conditii atasate.

      Asta e un model destul de bun de urmat pentru Romania, cred, mai ales in orasele mari. Statiile radio pot acoperi tot judetul.

      • Ba exista, eu sponsorizez lunar publicatii din media on-line cum sunt : ziaristii.com, newsweek, G4 Media, Comisarul. Vreau sa sponsorizez si Nasul TV, si sunt gata sa sustin un nou post tv neafiliat, doar sa vad ca apare.

        • Bravo…. este singura cale pentru a sustine presa „inependenta”; pun ghilimele pentru ca desi finantam „fiecare dupa posibilitati” nu participam la politica editoriala; in plus ceea ce noi credem ca este independenta pentru altii poate parea impunere sau agenda ascunsa….

  10. Aveti dreptate in cea mai mare masura , dar nu subestimati puterea in crestere a USR&Plus prin implicarea oamenilor de reala valoare, din acea clasa care , spuneti dumneavoastra , si-a pierdut interesul si puterea. Veti afla raspunsul dupa alegeri !

  11. Băietii destepţi au furat după eliberarea 1989 din dictatura ceauşistă tot ce a fost înainte intreprinderi de stat. Cum e posibil ca terenurile cu clădiri cu tot au ajuns în timp record propietate privată FSN/PSD/securistă? Cum era posibil ca toate utilajele, fabricile de stat au ajuns în timp record propietate privată FSN/PSD/securistă? Din 99,9 % proprietate de stat la intreprinderi, fabrici şi terenuri agricole ( cu CAP cu tot) s-a ajuns în “democraţia originală autohtonă specifică” la averi uriaşe, la milionari şi miliardari (hoţi, tâlhari, ticăloşi), care în capitalismul liberal din occident necesită câteva generaţii de antreprenori şi industriaşi?

    …“… De la bun început, acesta a fost partidul-stat, altfel spus acea formaţiune (moştenitoare directă a Partidului Comunist Român) care a îmbinat perfect conducerea politică, gestiunea economică şi dispensa socială. Toate acestea trei au rămas centralizate la vârf şi în seraiul câtorva “aleşi” care făceau şi desfăceau campanii electorale, averi inimaginabile şi “legi cu dedicaţie”…. „…..

    Mai dureros, mai trist, mai inacceptabil sunt frunţile plecate de ieri şi de azi, acei „intelectuali/ absolvenţi universitari” care prin tăcerea ăpăsatoare în Natiunea ceauşistă pot fi văzuti azi, pot fi acuzati azi ca colaboratori tăcuti, de complicitate tăcută cu puterea. E „istoria intelectuală românească autohtonă specifică” care nu poate fi negată. Budgetar la stat în schimbul tăcerii ăpăsatoare la toate atrocităţile, la toate crimele puterii 1939-1989 (50 de ani de dictatură). Colaboraţionismul intelectualilor interbelici (multi au început deja 1923 sub influenţa fascismului iatlian al lui Benito Mussolini cu agresiuni împotriva evreilor, au atacat ziare, teatre, studenti evrei, etc) este binecunsocut. Scrierile antisemite ale iluştrilor intelectuali (cred că nu mai trebuie enumerate nume după nume) interbelici se pot citi azi ca cea ce a fost si a rămas. Colaboraţionism, naţionalism legionar agresiv, anti-occidentalism izolaţionist.
    Naţiunea ceauşistă a reuşit să elimine „burghezia”, gândirea liberă, libertatea cuvântului, libertatea expresiei, a „unificat poporul” în jurul titanului de la Scorniceşti. Numai Coreea de Nord şi Albania au reuşit la fel ca cei de la cârmă la Bucureşti 1939- 1989 să instaleze dictatură absolută, să elimine tot ce era înainte cultură şi libertate.

    …..”… Cât priveşte intelectualitatea, după căderea comunismului aceasta n-a mai fost în măsură a găsi o comunicare vie şi permanentă cu societatea şi a ajuns, în cele din urmă, o subcultură urbană, una printre multele (mult mai puţin influentă decât – de pildă – cea a cântăreţilor de “muzică populară”). Pierderea şcolii (care a sfârşit sub tutela unor funcţionari de partid), a reţelei de biblioteci şi librării (mai ales din rural), dezinteresul (şi, de multe ori, dispreţul faţă de dascălii de rând, arheologii amatori şi poeţii de poşta redacţiei), reacţia aproape nesemnificativă din momentul distrugerii Institutului Cultural Român, al canalului Cultural al televiziunii naţionale, toate acestea şi multe altele au sfârşit prin a-i reduce la minoratul unui grup similar faimosului “Cenaclu de Luni”. Intelectualitatea noastră poate gândi oricât de bine, însă nu mai are capacitatea de a a-şi difuza ideile în corpul social şi nici pe aceea de-a prelua şi formula … „….

    Nu e pierdut definitiv cea ce era „patrimoniul cultural, artistic, arhitectura, muzica, etc” înaintea anilor de dictatură?

    Aderarea 2007 la „Aquis communautaire” al Uniunii Europene, semnarea tratatelor de aderare UE a deschis uşile şi ferestrele ţării spre orizonturi noi, spre patrimoniul universal al omenirii. Tinerii de azi, generaţia smartfone/Google-Internet nu mai e legată de glie, nu mai depinde exclusiv de „limba naţională” şi propaganda Bucureştiului, de mijloacele de propagandă în mâna unor patrihoti.

    Simfonia 9 a lui Ludwig van Beethoven (E. Macron în seara victoriei la Prezidenţialele franceze în Mai 2017 a păşit majestos după intonarea imnului UE…), oda prieteniei a lui Friedrich Schiller, cele două elemente ale imnului European sunt azi Luceafărul tinerilor din ţară şi din toate părţile continentului:

    Freude, schöner Götterfunken,
    Tochter aus Elisium,
    Seid umschlungen Millionen!
    Diesen Kuß der ganzen Welt!
    Alle Menschen werden Brüder,
    Wo dein sanfter Flügel weilt.

  12. In Romania televiziunea are destula influenta, mai ales in zona rurala, bazinul electoral PSD.
    Ponderea populatiei care traieste la sate este de peste 50 % , generatiile de tarani care au migrat catre orase in care s-au stabilit inca nu s-au adaptat mentalitatii urbane, a cetateanului, a celui care traieste intr-o „cetate” in care este nevoie de alte mecanisme de convietuire decat in mediul rural. Romania incepe sa semene din ce in ce mai mult Turciei lui Erdogan, orasele in opozitie insa masa celor de la sate adeptii sai. Presa supusa puterii, presa oponenta libera obstructionata din ce in ce mai mutl.
    De starea in care se afla Romania intr-o foarte mare masura, mass media este vinovata. Nu exista politicieni atat de toxici cum pot fi cozile de topor, vezi analistii si comentatorii de tot felul, mercenarii mass media.
    Acestia nu dau „socoteala” in fata urnelor de vot, lor nu le tremura izmenele precum politicienilor care pot pierde multe avantaje daca nu mai faca parte din parlament , guvern, consilii etc.etc. pt ei banul fiind „unguentul” pozitiilor exprimate. seara de seara.
    Impreuna insa sunt o forta greu de zdrobit. ticalosia si viclenia impreuna cu nesimtirea, prostia si incompetenta formeaza amalgamul toxic care s-a cocotat in fruntea tarii.
    Romania este condusa de fapt de televiziuni, televiziuni in care sa face si desface soarta tarii, parlamentul si guvernul fiind anexele acestora. Atat Voiculescu cat si Ghita , niste minti diabolice au intele foarte bine menirea si puterea pe care ei o exercita asupra politicului, a consumatorului TV prin posturile pe care le de detin.
    Va pot garanta, ipotetic daca aceste televiziuni ar disparea, climatul politic si social al tarii ar fi cu totul altul. Ele sunt „pumnul si sabia” prin care clasa politica , partidele si politicienii isi rezolva rafuielile, de dialog politic critic si constructiv in folosul cetateanului , nici vorba.
    Deocamdata numai printr-un vot masiv impotriva puterii se poate schimba ceva insa va fi foarte greu chiar daca marea majoritate a votantilor tineri si din mediul urban vor vota cu opozitia indiferent de partid.
    Minoritatea maghiarilor va avea un cuvant greu de spus in politica romanesca daca va reusi sa sanctioneze UDMR-ul pt politica actuala prin care acesta sustine PSD-ALDE, pt dansii existand alternative in randul opozitiei.
    Intelectualitatea de astazi, care o fi ea, cu cateva exceptii, sta cocotata in turnul de fildes, implicarea in politica fiind sub nivelul ei, cel putin asta auzim la nivel declarativ, ca nu cumva sa-si murdareasca mainile cu „jegul politicii”.
    In occident eltele si intelectualii au facut si fac politica , s-au implicat si n-au lasat ca aceasta sa ajunga pe mainile unor neaveniti.
    Opozitia poate avea succes, nu cu un program stufos, greu de inteles, cateva puncte fiind suficiente precum :
    – schimbarea legilor justitiei
    – repunerea Romaniei pe drumul european
    – agricultura performanta, sustinrerea taranului
    – locuri de munca prin crearea unui climat economic pe masura
    – infrastructura
    – sanatate si educatie performante
    Opozitia inca orbecaie , nu se poate intrezari o linie clara comuna impotriva puterii.
    Va fi greu si sper ca alegerile europarlamentare vor aduce vant nou, pozitiv in Europa altfel Romania va fi printre primele „victime” in cazul unei crize, politice, economice sau chiar miltare.

    • Exagerati puterea televiziunilor, era informaticii le-a diminuat mult audienta.
      Observatiile cu privire la UDMR, pertinente.
      Incorecta critica intelectualitatii romane actuale: De la Sora, Rebenciuc la Manole si Chirila, plus magistratii lui Danilet si profesorii de la Universitatea Iasi (a lui T.Toader) sunt sute (poate mii) de oameni din zona umanistica sau tehnica ce se exprima public pentru salvarea statului de drept.

      • Cei cativa se implica doar declarativ, este nevoie de mult mai mult, implicare directa in politica si ocuparea unui post in parlament. Doar astfel se poate schimba cultura politica. Problema e , e greu sa intri intr-un partid fara sa „cotizezi”.

    • – asta cu locurile de munca e o marota ce dainuie din perioada anilor 90, cand era vizibil ca lipsesc. Azi e pliiiiiin de locuri de munca, problema e nivelul salarial si de aspectul asta nu vorbeste nimeni. Patronatul se incapataneaza sa tina salariile jos si oamenii s-au saturat ca munca lor sa ajunga intr-un singur buzunar

      – educatie performanta – aici se lucreaza cu „materialul clientului”, care e de vina in 99% din cazuri. Daca familia unui copil e compusa din sfertodocti (de pilda el sofer sau mecanic si ea coafeza sau asistenta medicala, adica niste categorii submediocre social vorbind), ala e anturajul, mediul in care se formeaza copilul si scoala nu va putea in veci, nicaieri pe lumea asta, sa-l faca pe acel copil un intelectual rasat.

      • @ Andrei (10/04/2019 la 15:59)

        Ati omis sa dati o definitie sau exemplu de „intelectual rasat” pentru ca fiecare sa poata face o comparatie cu acele „categorii submediocre social vorbind”.

        Eu ma gandesc ca poate dvs. sunteti. Altii s-ar putea sa creada ca cineva cu doctorat sau doctorate (unul neaparat in stiinte politice) se incadreaza in „intelectual rasat”.

        Deci precizarea dvs. este binevenita.

        Multumesc.

        • Cred ca ati inteles ce vreau sa zic. Anume un fapt simplu: conditia de la nastere nu (prea) se poate depasi si are o influenta majora in devenirea ulterioara. Mediul de acasa si anturajul dau tonul. Nu scoala. Am vazut (si am inteles mai tarziu) asta in clasele 1-8 si la liceu. Maistru la metrou + cusatoreasa la fabrica de confectii => copilul era mediocru si submediocru (la citit, la scris, la imaginatie, la tot ce vreti dvs.). Lucratoare la fabrica de tigari + vatman tramvai => aceeasi situatie.

          Hai sa nu ne ascundem dupa deget; nu ne nastem deloc egali. Una e sa te nasti intr-o familie de oameni cititi, cu aplecare catre cunoastere (eventual sa fii si singurul copil, vad in asta un avantaj) si alta e sa apari pe lume intr-un mediu mediocru, in care se citesc 2 carti pe an si in care „valorile” sunt, eu stiu, sa zicem taiatul de porc, jocul de table pe capota masinii si preamarirea strungului de la intreprindere.

          Banii aici nu au nici o importanta in devenirea intelectuala. Maica-mea era economist si taica-meu inginer proiectant (instalatii gaze si caldura) si aveau amandoi substantial mai putini bani ca prima familie mentionata mai sus (maistrul la metrou era platit regeste, omul castiga aproape cat ai mei laolalta), insa eu am nimerit intr-o familie cu multe carti, cu mers la teatru si la muzee, pe cand celalalt copil avea o doza mare de sictir fata de scoala, de scris, de carte, de citit si asa mai departe.

          Tabloul descris mai sus e de la inceputul anilor 80.

          E un mare noroc sa te nasti intr-o familie de calitate (si o pura loterie in acelasi timp, cred ca e evident asta).

  13. Televiziunea în România a dominat copios câteva decade. Calitatea acestor rușinoase talk-show uri este atât de penibilă încât nu pot ajunge decât la gunoi. Sunt trecut de 50 dar mi se ingretoseaza matele doar trecând pe lângă device-urile pe care le ascultă soția, nu că ar fi pătrunsa de fiori politici sau naționaliști, femeilor le place să asculte, făcând treabă prin casă.
    Tineretul dorește entertainment și pentru asta are Internet ul.
    La fel ca și cu presa scrisă, dominația anilor 90, vom vedea și jumate de canale TV trecând în istorie. Nici că sufăr…

  14. Atata pesimism e deprimant. Si ilogic.

    Situatia era la fel in 2014. Ba de fapt parea mult mai buna pentru PSD, care nu era atat de uzat pe cat e astazi. Sondajele il dadeau castigator pe Ponta la 10% in fata. Si au luat o bataia sora cu moartea la vot.

    Alta: influenta televiziunilor este mult supraevaluata, deja am luat-o razna. Unul ca Basescu a putut sa castige in fata PSD-ului fara nicio televiziune in 2004, si sa nu uitam, atunci ziarele si audio-vizualul erau SINGURELE canale de comunicare. Internet? Facebook? Instagram? Despre ce vorbim noi aici? Cum bine zicea un ziarist atunci: am ajuns un ziar de sport si unul de umor singurele ziare de opozitie din Romania. Oamanii cheie din opozitie (Basescu/Stolojan) au avut perioade de pana la 6 luni cu embargou total pe tv, nu apareau decat la stiri si de cele mai multe ori in context negativ. Si PSD-ul tot a pierdut.

    Alta: Audienta Antena 3 + Romania TV in prime-time este astazi undeva la 700.000 de oameni pe seara, din care segmentul comercial (18-49 de ani) e doar de 60.000 de oameni! Cam asta e armata aia de speriat care o sa faca PSD-ul sa castige vesnic alegerile.

  15. Cu tot respectul – și înțelegându-vă amărăciunea -, observ că raționamentul dvs, altminteri strâns și elegant, nu ia în calcul un element esențial: situația explozivă care poate duce la ieșirea din Europa. Analiza dvs se aplică unui regim static, nu unuia turbulent. Aveți în vedere o evoluție liniară, fără posibile ramificații, fără momente de cotitură.
    E aici un paradox: guvernul celei mai legate țări de Occident (prin diasporă) e pe punctul de a o scoate din Europa. Sigur, există la noi destul naționalism țanțoș, însă credeți că majoritatea românilor ar paria acum pe izolaționism? Dar oamenii de afaceri și cei din pătura mijlocie – așa cum vor fi fiind ei, lipsiți de idealuri angelice, cu meschinăria, egoismul și miopia lor? Pentru ei e rentabilă ieșirea din Europa? Cred că ecuația e mult, mult mai complicată – și evoluția liniară mi se pare improbabilă. Iar dacă vor fi destui pentru care să nu fie rentabilă ieșirea din Europa, atunci s-ar putea să devină rentabilă și opoziția.

    • In buna parte de acord. Cu mentiunea ca asa e istoria: la un moment dat o buna parte a populatiei se satura de o anumita stare si, la o scanteie, rastoarna puterea ce parea invincibila – decembrie ’89 (de ex). Deci actuala opozitie are mari sanse sa devina viitoarea putere chiar daca nu-si joaca bine sansele, impinsa de lehamitea populatiei fata de actuala putere uluitor de iresponsabila si impertinenta.

    • Stimate Domnule Zografi,

      va multumesc pentru observatie. Aveti dreptate; tabloul meu e inchis in rama stramta a agitatiei interne. Fara indoiala ca evolutia lucrurilor va depinde si de componenta externa. Insa cum, asta mi-e din ce in ce mai putin clar. Pe de-o parte, Europa: acum 20 de ani (ca sa nu zic mai mult) era, din toate punctele de vedere, solutia noastra. Acum este – pentru ea insasi – o problema. Ce disponibilitate va mai avea fata de problemele noastre? Apoi diaspora; mi se pare ca si aceasta inceteaza sa mai fie un monolit si se fragmenteaza intre cei care inteleg, in sfarsit, ca nu se vor mai intoarce niciodata in Romania, cei care o vor altfel (scapata de tarele care i-au marcat istoria recenta) si, sa nu-i uitam, cei care-si creaza – din toate piesele unei memorii incerte – o Romanie imaginara, mai apropiata de cea pe care le-o ofera propaganda de partid (si biserica) decat de cea reala.
      Trebuie sa existe undeva un punct de sprijin pentru a rasturna placa de beton ce se aseaza peste noi. Dar unde?!

      Cu toata consideratia,

      Mihai Maci

      • D-le Maci, nu sunt de acord cu ceea ce spuneti despre diaspora, eu am la clase foarte multi elevi ai caror parinti sunt plecati la munca prin Europa, si le spun sa-si cheme parintii acasa cand va fi votul din 26 mai, ca sa poata vota, plus ca si-ar vedea si ei parintii mai devreme decat in vacanta de vara, asadar nu stiu de unde vedeti dvs. diapora divizata. Diaspora este divizata, dar nu in sensul in care credeti dvs., ci sentimental : muncesc acolo parintii, iar copiii sunt in tara, la fel si parintii celor plecati, si normal ca li se rupe sufletul unii de altii, iar pentru asta tot nenorocitilor de hoti psd-draknea-alde trebuie sa le multumeasca.
        Spuneti ca Europa nu are timp pentru problemele noastre, iarasi va contrazic. Manfred Weber, probabil viitor presedinte al CE, a spus la Bucuresti ca batalia de la europarlamentare se castiga aici, in Romania, pentru ca aici se poate vedea cu ochiul liber unde duc populismul, suveranismul si nationalismul ce ascund de fapt coruptie, iar aceste directii plus coruptia sunt vectorii prin care rusia incearca sa penetreze UE. Aici se poate vedea de departe cat de mult rau poate face unei tari o autocratie cleptocratica.

  16. Din pacate, fenomenul degradarii presei nu este doar in Romania o problema. Pervertirii, nu degradarii – e mult mai potrivit. Chiar nu sunt destul de evidente involutiile vestice ale presei ? In slujba noilor ideologii,orice enormitate devine adevar, daca asa zic CNN,BBC si mai toti monstrii sacri ai presei.

    • Partial adevarat. Tabloidizarea presei romanesti vine – ca moda (avem si noi pe autohtonul mare amator de biblioteca, I.Cristoiu) – din occident dar marile retele ziaristice pastreaza, totusi, destui oameni competenti care trateaza cu acurateta subiectele sociale importante.

    • Degradarea presei occidentale a inceput din momentul cand s-a permis concentrarea proprietatii in lumea mass-media. Cand un mogul cumpara un mare cotidian precum The Times, la care adauga The Sun, The Wall Street Journal. The Australian, Fox, etc, iar altul The Washington Post nu te poti astepta sa vezi presa independenta si nici de calitate.

  17. Opinia mea e alta. Cred ca de vina e a elitei noastre pentru ca:
    1. a abandonat temele ce preocupa in mod real cetatenii, oamenii simpli, in favoarea unor teme inventate,
    2. au renuntat la ideologia liberalismului clasic in favoarea ideologiei neomarxiste, drapate sub denumirea pompoasa de progresism,
    3. se preocupa mai mult de problemele unor minoritati decat de cele ale majoritatii,
    4. trateaza cu dispret electoratul advers, in loc sa lupte pentru convingerea si castigarea lui,
    5. se bazeaza mai mult pe tactici agresive, atat in plan fizic (Ceausescu, Dide, etc.) cat si mediatic, decat pe discutii si dezbateri cu argumente,
    6. utilizeaza tactica negationista, negand tot, dar absolut tot ce face adversarul politic, dar fara sa propuna un plan alternativ coerent si unitar, devenind astfel necredibili,
    7. utilizeaza mai degraba lozinci si slogane decat un plan bazat pe concepte clare si pe intelesul tuturor,
    8. ipocriziei la nivelul luptei impotriva mostenirii comuniste, dubla masura, securistii si tortionarii nostrii sunt buni, ai vostrii sunt rai,
    9. ipocriziei la nivelul justitiei, magistratii din gasca noastra sunt buni, cei din gasca voastra sunt rai,
    10. ipocriziei la nivelul luptei anticoruptie, coruptii nostrii sunt victime, sunt curati,spalati uscati, ai vostrii sunt adevaratii corupti.

    • Din punctul meu de vedere aveti cel mai pertinent comentariu la subiectul expus in articol, cu precizarea ca ipocrizia sta la baza nerentabilitatii oricarei activitati sau atitudini menite sa imbunatateasca ceva chiar daca nu necesita finantare. Pana si bunul simt resimte acest ecou paradoxal al eficientei si automat se materializeaza in altceva ilogic dar cu mare priza la publicul naucit de avalansa de noutati democratice, ceva gen interesele unei oarecare minoritati care umbresc si atrag in derizoriu interesele marii majoritati. Care majoritate asigura un cadru decent de vietuire si expresie acelei minoritati.
      Cam asta e trendul democratic suprarealist in care orice faci sau nu faci implica un cost platit, culmea ipocriziei, tocmai de aceia care asigura echilibrul real al societatii respective; se intampla peste tot in lume, nu doar la noi, cu diferenta ca noi ca proaspeti democrati nu mai avem si alternativa morala sanatoasa dedicata mentinerii firescului care produce suficient ca sa permita astfel de derapaje oarecum normale… cand ai de toate orice „noutate” e binevenita si chiar platita.
      Si da, astfel de alunecari nesustinute material, economic poarta vina distincta a celor care mai inteleg si stiu ce inseamna sa produci suficient ca sa iti permiti orice fara sa afectezi echilibrul natiunii.. dar daca este posibil sa castigi din orice pozitie cand nimeni nu obiecteaza, de ce nu!

  18. „De ce nu avem o opoziție? ”
    Pentru ca unii se cred mai opozanti decit ceilalti (ca sa nu folosesc alta rima),
    Dovada puzderia de partidulete , gen „Noua Repuyblica”, :Forta Civica”, „M 10” (si altele, din zilele noastre), care fragmenteaza si chiar distrug Opozitia.
    Si pentru ca niciun „lider” din Opozitie nu s-ar alinia in spatele altui „lider” din Opozitie, pentru a face front comun contra ciumei de la guvernare.
    Nu avem Opozitie, pentru ca nu avem politicieni, ci doar fripturisti.

  19. Nu stiu cat de importante sunt studiourile teritoriale si nici care a fost ratiunea reala pentru care DIGI le-a abandnat.
    Nu sunt de acord cu ”Telespectatorul nu poate verifica (mai) nimic din ceea ce i se inoculează; rămâne doar faptul că, dacă atâţia oameni “serioşi”, “deştepţi” şi “frumoşi” reiau aceeaşi temă (cu noi şi noi “dezvăluiri”) “trebuie că la mijloc e ceva”.
    Este o jignire la adresa celor care gandesc si doresc sa se informeze – sunt multe posibilitati: televiziuni, posturi de radio, retele de socializare, ziare si agentii de presa online. Vizitati facebook-ul si urmariti cate distributii exista – n-or fi toate din capitala.
    In rest, bine prinsa situatia PNL, mai putin a Aliantei USR-PLUS, optimista (pentru ei) a PSD si prea pesimista in privinta presei.
    Exemplu recent care infirma banuiala de non-combat: dna Iacobescu la DIGI 24 joi 4 aprilie a dat o lectie de buna pregatire si argumentatie logica, promtaa in discutia cu vicepresedintele PSD si reprezentantul Adevarul.
    Societatea (chiar cea romaneasca) intotdeauna a avut resurse de revigorare si, probabil, in curand si in interiorul UE punctul de inflexiune va schimba sensul curbei actuale.

  20. Nu voi sustine ca scuza lipsei de rentabilitate e cinica, insa la intrebarea din titlu am un raspuns chiar mai simplu: n-avem opozitie fiindca n-avem oameni de business de mare calibru. Fiindca mai ales aceia vad oportunitatile. Iar oportunitatea cea mai mare a Romaniei de azi si de 30 de ani incoace e sa fii in opozitie. Deci daca de 30 de ani nu avem oameni de afaceri care sa investeasca in opozitie, asta spune ceva grav despre mediul de afaceri de la noi – uitati de cei pe care ii vedem mereu in ofensiva pe forumuri, care dau vina pe bugetari pentru toate neajunsurile sau nerealizarile lor. Stiti, e cam ca in zicerea cu hotul care striga hotii.
    V-ati intrebat de ce n-avem si noi un Soros roman? Stiu, e contrafactual, dar cu toate pacatele pe care le avem, si-avem multe si grele, cred totusi ca daca am fi avut un afacerist de calibrul lui Soros, nu ne-am fi batut joc de el. Apropo, Soros, in America, sustine inclusiv financiar opozitia.

    • „n-avem opozitie fiindca n-avem oameni de business de mare calibru.”
      O propozitie care merita repetata.
      In R moderna (de pe la 1860) marile averi s-au facut cu ingerinta politicului, mai ales prin afaceri cu statul, iar partidele in loc sa se cristalizeze din asocierea unor oameni de afaceri au atras smecheri care au devenit oameni de afaceri de success.

  21. Autorul prezinta jumatatea de adevar, in ce priveste lipsa opozitiei ca ,,nerentabila”!Pentru oamenii de afaceri si politicienii ce traiesc din aceasta ,,ocupatie”, intradevar opozitia este nerentabila.Acestia reprezinta probabil 2- 3 procente din populatia tarii.
    Opozitia nu exista in rest, deoarece asa cum arata MariS partidele au abandonat temele care intereseaza cu adevarat cetatenii, omul simplu – adica 90 si ceva la suta din populatie.
    Intr-o tara in care 1,2 milioane de salariati cistiga salariul minim pe economie si nu pot intemeia familii, lipsa a 4-5 milioane de locuri de munca dupa 89 si exodul unui sfert din populatie, cu datorie externa de aproape 100 miliarde de Euro, deficit anual al balantei externe de 12 miliarde de Euro, cu imprumutul recent de 3 miliarde de Euro pentru cheltuielile bugetare, cu unicul proiect personal emigrarea, proiectul politic si economic al partidelor nu este axat pe aceasta situatie.
    Puterea care administreaza si agraveaza aceasta situatie, nu este combatuta pe aceste teme de catre Opozitie, deoarece aceasta NU are solutii la toate aceste componente ale dezastrului economic si social national!
    In lipsa unui PROIECT DE TARA, care sa elimine ori diminueze fiecare din rezultatele dezastruoase economice si financiare (realizate fara busola si aparate de bord economice) ale guvernarilor postdecembriste, Opozitia bate moneda pe nimicurile de imagine politica…
    In concluzie, pentru unii opozitia este nerentabila, iar pentru partidele neaflate la guvernare OPOZITIA este imposibila, din lipsa proiectelor CORECTIVE ale dezastrului economic si social national…

    • Tinerii părăsesc România 1990- 2019

      Dezastru, un cuvânt potrivit în momentul „istoric prielnic”, Președinția română UE 2019.
      Cățeii ”membri de partid” PSD&ALDE&… latră și mai tare când întră în București și se văd dulăi la un post mai „MARE”, la un post la minister de unde se poate fura ca în codru.
      Mentalitatea e mai puternică decât oricare „proiect de țară”?

      Jecmănitori, hoți, patrihoți, penalii patrioți din toate judetele țării uniți-vă!

    • Aha, si ce propui, sa votam psd-draknea-alde???
      Mai omule de bine, pomenesti in mesajul tau despre informatiile preluate dintr-un mesaj al unui postac – MariS. Zau, va sustineti postacii intre voi? Credeam ca macar aici, pe contributors, am scapat de voi, ca oricum pe celelalte situri invadati cu obraznicie zona de comentarii.
      PS. Absolut oriunde vad in comentarii puncte de tipul : 1, 2, 3 etc, suspectez imediat de postaceala si hartiute de la partid, pentru ca va urmaresc de cativa ani in media la talk-show, si toti parlamentarii psd-alde aveti expozeuri pe puncte, adica e linie de la partid, de la consilierii vostri de taina, ca vezi doamne, aveti argumente si convingeti, dom’ne!!
      Va rog respectuos, comentatori onesti, nu mai cadeti in capcanele manipulative ale psd-draknea-alde!
      D-le Maci, articolul dvs. sadeste indoiala, dezgust, indiferenta sau tristete in gandul si sufletul cititorului, dupa cum vad din multe comentarii. Cumva chiar asta a fost intentia dvs.?
      Aveti ceva cu opozitia, aia mai slaba sau mai agresiva, cum o fi ea? Sa le spunem, sa le dam sfaturi, sunt deschisi sa asculte, va spun sigur, pentru ca eu le scriu mesaje legate de un aspect sau altul, si vad apoi ca sunt receptivi.

      • Sunt onorat sa constat ca am comisari politici pe urmele mele, care sa corecteze cu manie proletara opiniile mele. Sper sa perseverati. Doar o precizare: 1. nu-l cunosc pe d-ul Kurt, dar il citesc cu placere si il apreciez. 2. nu postez pe alte situri. 3. contributors mi se pare un site cu tinuta. 3. scuze pt raspuns pe puncte, e deformatie de la profesia de matematician. 4. pe vremuri aveam un securist care facea munca dvs. 5. Spor in continuare.

        • @MariS
          Mulțumirile unui Senior Inginer care nu a știut destulă “matematică” pentru admintere la universitate în anii 1970. Colegul ”informator securist” student s-a destăinuit acum unui coleg, la o aniversare 40 de ani absolvent Politehnica Traian Vuia (nu mi-a fâcut râu ….). Ca inginer stagiar am avut destule pe cap ca să prind ceva din meserie (securiștii de intreprindere ….). Cred că atunci și azi în inginerie și meserie se invață (antrenează) zi de zi prin participare la proiecte.

          Mă pasionează fizica, fizica cuantică și astrofizica. Din păcate nu sunt la curent cu matematica de azi (aveam 10 la bacalaureat… liceu de provincie) pentru a putea înțelege detaliile (Werner Heisenberg 1926, fizica cuantică, Albert Einstein 1905 Teoria relativitătii, etc). Taci și calculează (R. Feymann) cred că e și azi valabil pentru cei care lucrează în cerectare în fizica modernă, la doctorate, etc.
          Cu stimă.

          Sa ne bucurăm de libertatea cuvântului, de libertatea expresiei debândită 1989 cu prețul a sute de vieti omenești, să ne bucurăm inclusiv de “scandalurile” când în spațiul public … ca mai sus….

  22. In aceasta perioada adevaratii opozanti trebuie sa spuna : decar cu psd-alde -ghita mai bine votez cu o coada de matura dar votez!

  23. Si ca o concluzie pot spune : Eu cred ca cine nu are mesajul acesta: „alegatori ai mei eu va cer sa ma votati pe mine dar pentru cei care nu m-ar vota pe mine si partidul meu va spun votati oricare din celelalte partide care sunt alaturi de noi, cei din opozitie, care dintre ele va place mai mult si daca nu va place nici unul in mod special votai un independent si daca nici asa nu vreti dati cu banul si votati ce va iese numai mafia rosie sa nu fie si numai voi sa veniti la vot, nu sa stati acasa cum vrea mafia rosie si toti cei care o sprijina fatis sau acoperit”. Cine nu spune azi asa pretinzand ca este din opozitie este cretin sau mafiot si deci nu avem nevoie de el .Deci fara cearta si doar unitate.

  24. Stimata,
    Gabriela Constantinescu,
    1.Autorul articolului este un analist corect, realist, care explica (neutru) ceeace se intimpla in viata politica, fara a fi de partea cuiva, ceeace este normal.Prin aceasta nu este contra Opozitiei, deoarece relevind deficientele, face primul pas in gasirea solutiilor.
    2.Nu cred ca MariS este simplu postac.Indiferent de profesie si ocupatie, el a inventariat toate neajunsurile abordarii luptei politice de catre Opozitie, care refuza temele ardente si de fond ale cetateanului si Romaniei.(In tema articolului nu sint lucrurile pe care ar trebui sa le faca, dar nu intereseaza ne-onorabila Guvernare, spre a fi criticata aici).
    3.In ceeace ma priveste, comentez de pe pozitia de analist/consultant economic (dezvoltare industriala), in incercarea de a avertiza ca in lipsa unei viziuni si a proiectului de tara (cu obiectivul reindustrializarii) care sa ,,anuleze” efectele electorale ale ,,proiectului (electoral) P.S.D. al cresterii salariilor si drepturilor sociale”, Opozitia cit si sansa eliminarii actualei Puteri sint inexistente!Oare aceasta constatare poate fi considerata ca fiind a unui sustinator al stingii postcomuniste?
    Ca realizator al unui ,,proiect de tara” cu obiectivul aratat mai sus, am propus in mod oficial tuturor noilor partide oferta evaluarii si promovarii proiectului respectiv ca ,,program economic electoral”, in locul repetitiei de trei decenii a unor extrase (mai mult sau mai putin actualizate) din fostele programe electorale sau de guvernare, de genul vom face, sustine ori vom incuraja…treburi generale!Credeti ca am primit vreodata raspuns la scrisorile cu aceasta oferta?Mai mult ca atit, acum 2 ani, cu ocazia sedintei festive a activului Central al P.N.Liberal, cu ocazia cistigarii alegerilor de catre liberali la Primaria Tg. Jiu, am facut d-lul Presedinte Ludovic Orban personal (inminindu-i si un dosar de prezentare), oferta evaluarii si promovarii acestui ,,proiect de tara”!La aceasta oferta nu am primit nici un raspuns pina azi.Daca proiectul era evaluat si promovat ca viziune si metoda de schimbare de catre Opozitie, in vara anului trecut P.M. Victor Ponta nu era nevoit sa declare ca ,,n-a putut convinge parlamentarii P.S.D. sa voteze motiunea de cenzura, deoarece Opozitia n-a putut spune ce va fi a doua zi dupa caderea Guvernului”! De atunci am convingerea ca PNLiberal se afla intr-un continuu ,,blat” cu PSD si nu intr-o reala opozitie politica…
    De o reala opozitie, poate fi vorba strict la noile partide!
    4.Intr-o anumita masura ma puteti ,,acuza” ca pentru a promova propriul proiect, ma pretez pina si la a critica Opozitia!
    Acest lucru este nesustenabil cita vreme Opozitia nu vine cu un proiect de tara, ci numai cu proiecte politice – prin nimic diferite ori capabile de schimbare – fara a ,,ataca” fundamentul populismului si captivitatii electorale in favoare stingii postcomuniste – saracia si dependenta sociala datorala dezintegrarii economice si industriale a tarii!
    In concluzie, de la starea generala economica si sociala si solutiile programatice de schimbare trebuie sa plece orice Opozitie, fara a se limita la actiunile de imagine – care nu pot schimba decizia electoratului sarac ori captiv, de a vota in continuare stinga politica…
    PS.
    Daca va intereseaza cit de cit proiectul de tara in discutie, la tel. 0721 316019, puteti sa-mi comunicati un E-mail pentru a vi-l face cunoscut.
    Cu stima,
    prof. Caliman I. Eugen, consultant independent – dezvoltare industriala.

  25. O observatie de fond, pentru a evita deraparea discutiei in detalii secundare, potential parazitare ale esentialului. Noul nationalism, care este deopotriva suveranist, deschis si cooperativ, nu inseamna „izolationism”, “inchidere”, sindrom de “societate asediata”. Noul nationalism inseamna apararea intereselor romanilor de pretutindeni, din tara si din diaspora, impotriva globalismului, care este unilateralist si malformator al competitiei libere si cinstite si, prin acestea, distrugator al viitorului natiunilor si statelor multilateraliste, pe care acestea si-l merita cu adevarat, in clasamentul economiei mondiale.

    Prin parghiile statalitatii, noul nationalism sustine, ocroteste si promoveaza interesele legitime ale romanilor din diaspora, care, intr-o ingrijoratoare proportie crescanda, sunt supusi abuzurilor, peresecutiilor si discriminarilor politice si economice in tarile ocidentale de rezidenta. Aceasta noua functie protectiva pentru diaspora a nationalismului tarilor de origine s-a nascut din noile realitati, ale liberei circulatii a persoanelor, capitalurilor, marfurilor si serviciilor. Ea nu a existat pana in 1989 in Est, datorita fostelor societati inchise, ale fostelor regimuri.

    Nimeni altcineva decat nationalismul, al celor de acasa si din diaspora, nu se sesizeaza si nu reactioneaza la nedreptatile la care sunt supusi romanii de pretutindeni, de oriunde acestia s-ar afla. Nu are rost sa pierd timp cu reiterarea unor discriminari arhicunoscute la care sunt supusi romanii in Occident, la salarii, alocatii pentru copii, pensii, asigurari de sanatate, vize etc. Pentru aceeasi munca in Occident, un estic este platit revoltator de putin comparativ cu un vestic. Nu de putine ori, un estic este mai calificat decat un vestic. Noul nationalism este, daca vrem, un “sindicat” al drepturilor economice ale romanilor din tara si diaspora, o alcatuire entitara si identitara unica, care refuza sa fi tratati ca oameni “second hand”.

    Rationamentul este valabil pentru orice natiune care nutreste mandria si vointa ca cetatenii ei sa fie respectati de catre liberalism si globalism. Vechiul nationalism a fost sovinist si responsabil de razboaie si acaparari teritoriale (v. trecutul Europei celor doua razboaie mondiale si prezentul anexarilor teritoriale din Orientul Mijlociu etc.). Globalismul este cel care continua si azi razboaiele si interventiile militare, pentru teritorii (Siria, Afganistan), resurse (Venezuela) si control geopolitic (Ucraina). Deci, neindoielnic, globalismul este sovinist. Ultimul sovinist. Globalismul este unilateralist. Nationalismul este multilateralism. Antagonismul dintre globalism si nationalism este ireductibil.

    Pentru a discuta pe argumente, in deplina cunostinta de cauza, pentru a ingradi fake news-urile, sa privim pe scena globala, la cine se situeaza deasupra dreptului international, la cine nu respecta acordurile si organizatiile multilaterale (inclusiv ONU), din care se retrage unilateral, la cine si-a cuibarit teocratia in politica, pe care o bazeaza pe apartheid si colonizare (v. teritoriile palestiniene) – toate pe acelasi calcul de sovinism discretionar. Daca vorbim de un nou nationalism, protector al diasporei, va trebui fara indoiala sa vorbim si de o noua diaspora. Anticul termen de diaspora, care desemna totalitatea comunităților evreiești dispersate și stabilite în afara Palestinei ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de către Nabucodonosor al II-lea, regele Babilonului, mai ales în urma captivității babiloniene, nu mai este de actualitate. In primul rand chiar pentru evrei si cu atat mai mult pentru celelalte natiuni si popoare, care isi au propriile lor “camine nationale”. Intre “diaspore” si guvernele nationale din tarile/popoarele de origine exista o legatura naturala de etnicitate, influenta si protectie care functioneaza si trebuie sa functionez in permanenta in ambele sensuri.

    • PS/NB: Un popor intra in starea de diaspora cand nu mai are tara si guvern, protectorii sai de drept si de fapt. Cand tara de origine cu statalitatea si guvernarea ei inceteaza sa mai existe, libertatea reala individuala si colectiva a unui popor, si a oricarui membru al sau aflat in strainatate, este in primejdie. A se vedea memoria istoriei privind cucerirea Iudeei in 587 î.Hr., cucerirea capitalei Iudeei in 586 î.Hr., distrugerea Templului si inrobirea evreilor. Deci exista precedentul si demonstratia ca atunci cand nu ai tara, stat si guvern devii rob, impreuna cu neamul tau. Poate e de invatatura de minte.

  26. Stimate,
    d-le Dan,
    1.Lucrurile sint ceva mai complicate cind vorbim de raportul dintre globalizare si natiune, de globalizarea mondiala si drept consecinta si a ,,pietelor (economice) nationale.
    Globalizarea consta practic in ,,liberalizarea” – libera circulatie a resurselor dezvoltarii economice de ,,statele nationale”, ca efecte si consecinta a liberalismului politic!Globalizarea consacra ,,democratia economica” in genere, cu unele restrictii dictate de interesele pe diferite termene ale unor tari sau blocuri economice.
    Capitalul, forta de munca, resursele materiale, tehnologice, tehnico-stiintifice si cercetarea in genere, etc. – ca resurse ale dezvoltarii, au devenit bunuri mondiale – care se ,,deplaseaza” acolo unde gasesc cele mai bune conditii de valorificare economica, umana, etc.Adica in tarile cu competitivitate/functionalitate nationala maximale, catre indicele 1 (de competitivitate nationala).
    De aceeea, globalizarea NU este opusa ori indreptata contra natiunii sau ,,nationalului”, decit in masura in care tarile ca Romania sint si ramin incapabile sa atraga si utilizeze in folos national – prin procesele de dezvoltare economica si industriala rapida – resursele ,,libere de tara” ale dezvoltarii!Fara proiectele de tara care sa valorifice avantajele globalizarii, Romania a devenit profund perdanta a acestor resurse, cu rezultatul esuarii ca natiune!
    2.In conditiile unui echilibru acceptabil al migratiei, ca necesitate de realizare a individului prin studii, profesional in domenii de virf, ori chiar pentru imbunatatirea experienmtei de viata, emigrantul este bine primit, iar din momentul in care corespunde asteptarii tarii de emigratie, este egal si coleg de munca sau breasla stiintifica.
    Cu totul alta este situatia in cazul Romaniei (si Estului) din care milioane de persoane calificate, necalificate, cersetori, delicventi, etc. au asediat orasele prin concurenta neloiala pe locurile de munca si tot cortegiul de neajunsuri si delicte care au destabilizat in multe cazuri linistea din zonele vestice.
    Aici nu mai este vorba de neajunsurile globalizarii, ci de exodul unor populatii intregi in tari si zone care in mod firesc nu sint pregatite si nu au capacitatea de a primi si asimila noi veniti.
    3.Globalizarea pietelor nationale era favorabila unei Romanii daca in 30 de ani ar fi fost ,,invadata” de capitalul industrial strain, cu noi intreprinderi, locuri de munca si management strain, performant creind cele 4 milioane de locuri de munca pierdute dupa 89.
    In conditiile capturarii statului roman de postcomunisti si refuzul capitalismului, cu mineriadele si anticapitalismul ,,proiectului de tara Iliescu 1992″continuat si azi, Romania a devenit ultima tara din UE la toate capitolele!Putem vorbi in aceste conditii de caracterul negativ al globalizarii, ori numai de incapacitatea utilizarii resurselor pe care le-a ,,liberalizat”, situatie care ne-a facut tara furnizoare masiva de migranti economici, pe care nu-i poate proteja datorita dificultatilor pe care le produc cetatenilor tarilor Vestice.
    4.Protectia pentru conationali este conditionata de starea economica si financiara pozitiva a statului, de caracterul deplasarii in strainatate, fiind o situatie controlabila, protectiva cind propriul cetatean este turist, om de afaceri, student, etc. si alta cind romanul migrant economic doarme sub podurile Londrei, ori in bidonviluri la marginea Parisului.Fara indoiala ca extremismul national are actorii lui si in Vest cu excesele sale, dar atitudinea negativa generala fata de noi este rezultatul asediului economic la Vestului, al impotentei economice a tarii, a incapacitatii sale de a creia locurile de munca si împlinirea economica-sociala in tara pentru noi, romanii!Globalizarea generala economica , a pietelor nationale si migratia resurselor dezvoltarii sint un fenomen absolut pozitiv, dar numai daca elita politica si intelectuala construieste ,,proiecte de tara”, capabile sa utilizeze beneficiile acesteia politic, economic si social.
    5.Este absolut gresit si contra realitatii sa credem ca globalizarea in sine este un fenomen negativ, ea fiind expresia democratizarii continue, politice, economice si sociale in directia liberalismului, chiar daca Romania a esuat (deocamdata) din lipsa de ,,proiect national”,ori multe tari au inca viziuni si guverne autoritare.Globalizarea si libertaea economica a creat acelasi traseu de viitor atit pentru libertatea economica cit si pentru cea politica-sociala a natiunilor, indiferent de piedicile vremelnice care le stau astazi in cale…

  27. Tin minte o emisiune, la Nasul, acum multi ani. Invitati, George Pruteanu si membrii grupului Vacanta mare. Domnul Pruteanu facea spume la gura, nu stia ce invective sa foloseasca la adresa celor de la Vacanta Mare: obsceni, incluti, samd. Pe buna dreptate, pana la un punct insa. Cei de la Vacanta Mare incercau sa ii explice ca se coboara la nivelul publicului si ca, daca ar veni cu glume culte, nu i-ar asculta nimeni

    Ceea ce dl. Pruteanu nu voia sa accepte nici in ruptul capului. Comunistii nu i-au spus despre gunoiul pe care incerca sa il bage inconstient sub pres. Si nu vorbesc de PRM-istul George Pruteanu ca de un mare intelectual, ci mai degraba de un individ standard „cu carte” al timpurilor sale.

    Eu cred ca adevarul e undeva la mijloc. Glumele obscene prind si e vorba de un umor facil, insa cei de la Vacanta Mare e posibil sa fi educat poporul mai mult cu a lor Leana si Costel si alte glume si mai deocheate din spectacolele ne-televizate decat Pruteanu cu emisiunea sa de limba romana. Da, acel serial scris si jucat prost, insa pe placul poporului a fost o satira proasta care insa a scos in evidenta multe din defectele noastre, intr-un mod glumet. Ca poporului, daca ii spui „ba tarane”, pe un ton serios, e posibil sa te bata spunandu-ti „pe cine faci tu ma, taran ?”, insa daca i-o spui in gluma, poate mai ai o sansa sa inteleaga unde bati. Pastila de limba a lui Pruteanu a avut un efect nul as zice, dupa cum se scrie si se vorbeste in jur. Pur si simplu oamenii au schimbat canalul, catre ceva pe intelesul lor. Nu mai stiu atunci cum era, insa azi au o gramada de optiuni: Taraf sau Favorit, Antena Stars sau Kanal D.
    Desi n-am fost niciodata fan Vacanta Mare, considerandu-ma „peste” umorul lor, daca ei sau altii au gasit intelepciunea sa introduca si un mesaj care educa omul de rand printre glumele lor, chiar si obscene, atunci tind sa apreciez acest lucru mai mult decat articole „grele” scrise de cine stie ce somitate pe care nu le citeste nimeni.

    Dupa 30 de ani de PSD-ism, nu putem spune ca avem vreo miscare culturala relevanta anti-PSD care sa ajunga si la omul de rand. Nu avem vreun film anti-PSD, nu avem vreo carte de succes. Poate vina intelectualilor e impartita cu publicul. Insa, eu cred ca intelectualul de la noi e un dependent de bunavointa politicului, ca si multi oameni din popor. Nu vor sa riste ca niste politruci descreierati sa le inchida teatrul, revista, locul unde mai palpaie un dram de cultura in tara asta, si inteleg ca nu sunt scosi la pensie cu o conditie, sa nu deranjeze. Si asta ne arata ca putini oameni de cultura sunt pe picioarele lor, gen Tudor Chirila. Altora, nu le repugna o coabitare cu PSD si imi amintesc cati actori au trecut prin studiourile Antena3. Oameni care n-au putut fi ceea ce sunt prin ei insisi, ci prin coabitarea cu sistemul. Era o cantareata care spunea ca facea spectacole cu sala plina inainte de ’89 la mare, ca si cum asta ar inseamna ceva. Nu, oamenii se duceau la spectacolul ei fiindca nu aveau altceva ce sa faca. Sa nu uite asta… Cei de azi, artistii care fac spectacole cu salile pline ca si oricine altcineva care vinde ceva in tara asta, evita sa se exprime politic. De ce sa piarda o parte din public ? De ce sa riste sa se ia de guler cu sistemul ?

    • „Eu cred ca adevarul e undeva la mijloc. ”

      Eu cred că niciodată adevărul nu e „undeva la mijloc”. Nu cred în existența doamnelor „nițel gravide” și a „locurilor călduțe”.

      „O jumătate de adevăr” este de fapt întotdeauna o minciună. Iar argumentele „adevărurilor la mijloc” sunt utilizate în realitate fix atunci când și se servește un neadevăr drept adevăr….De obicei asezonat cu alegații filozofice de felul „fiecare are adevărul său și dreptatea proprie…percepem lumea diferit…contradicția platonico-aristoteliană nu s-a tranșat încă, mimesis-ul și catharsis-ul și-au vârât cozile, zenul karma și fengșuiul nu s-au armonizat, iar contextul astral nu ne e favorabil”…și alte bullshit-uri similare.

  28. „De ce nu avem o opoziție? Pentru ca nu e rentabilă”

    Daca cititi listele candidatilor de la unele partide din opozitie veti gasi pe primele locuri liderii acestora.

    In situatia in care acestia vor deveni europarlamentari va imaginati cum va arata opozitia dupa 26 mai 2019.

    Va fi si mai ne-rentabila opozitia, daca se poate spune asa.

    • @David FK _ “De ce nu avem o opoziție? Pentru ca nu e rentabilă”

      Dacă privim expresia în termeni proprii, adică economici, cred că suntem nevoiți să recunoaștem faptul că autorul articolului are dreptate, Opoziția NU aduce „rentă”, adică, un câștig material în urma unei investiții, o „rată”, o „dobândă”. Sau aduce?…

      Probabil că ar fi necesar ca înainte de a ne pronunța, să identificăm în primul rând investiția și investitorul.

      Pe termen scurt, dacă investitorii sunt membrii cleptocrației, iar investiția este în susținerea manipulatorie a unor marionete politice care să le slujească interesele pe termen lung (precum actuala coaliție de guvernare PSD-ALDE-UDMR), atunci, Opoziția NU este rentabilă. Actuala Opoziție (USR-PLUS, o mare parte din PNL, o mică parte din PMP și o foarte mică parte din ProRomânia) este preponderent reformatoare, și împotriva intereselor oligarhilor, prin urmare nu este de așteptat să le aducă vreun câștig acestora.

      Dacă privim Opoziția ca o investiție a cetățenilor români pe termen lung, este fără îndoială o investiție rentabilă. Și nu mă gândesc doar la un câștig material, ci mai ales la unul social, care scoate România din starea de stat capturat și creează premise pentru dezvoltare. Chiar dacă nu se vor obține rezultate spectaculoase în primii ani de guvernare ai actualei Opoziții, cel puțin se va ieși din derapajul în care România se află în prezent și există argumente credibile că economia se poate stabiliza, mecanismul „checks and balances” ar putea redeveni funcțional, iar Justiția independentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro