Dumitru Sandu, reputat sociolog, propune recent o explicație a nivelului ridicat de nemulțumire exprimat de români față de propria viată, pornind de la date din ultimul Eurobarometru și din alte surse cantitative. Argumentul său central este ca disfuncțiile instituționale, nivelul redus de educație și dificultățile economice obiective se corelează direct cu nivelul crescut al nemulțumirii resimțite de populație. Este o abordare serioasă, dar care merită o discuție critică mai profunda, din patru unghiuri convergente: economic, social, politic și teoretic.
1. Economia resentimentului
Datele macroeconomice recente nu susțin direct ipoteza unui declin material generalizat. România a înregistrat in perioada 2022–2024 o creștere economica robustă, cu salarii medii in creștere și o relativă stabilizare a inflației. În același timp, indicatori precum Economic Sentiment Index plasau România peste media UE in 2023. Această observație este susținută și de datele privind Indexul Sentimentului Economic: în octombrie 2023, România a înregistrat cel mai ridicat nivel al acestui indicator din martie 2022, conform datelor publicate de FocusEconomics. Cu toate acestea, nemulțumirea crește. Cum se explică această disonanță?
Explicația poate fi găsită in ceea ce politologii numesc „paradoxul bunăstării resentimentare” (Inglehart & Norris, 2017): percepția declinului social nu corespunde neapărat cu degradarea condițiilor materiale, ci cu erodarea simbolica a predictibilității, reprezentativității și sentimentului de control. Cu alte cuvinte, nemulțumirea nu este doar despre facturi neplătite, ci despre sensuri pierdute. Această disonanță este descrisă în literatura de științe politice drept „paradoxul bunăstării resentimentare” (Inglehart & Norris, 2017): nemulțumirea profundă nu derivă neapărat din lipsa resurselor materiale, ci din percepția pierderii controlului cultural, a statutului și a identității sociale într-o societate care se transformă rapid și impredictibil. Astfel, chiar în contexte de prosperitate relativă, grupuri largi de cetățeni se radicalizează afectiv, simțindu-se marginalizați simbolic.
2. Lipsa dimensiunii simbolice si afective
Modelul explicativ propus de profesorul Sandu rămâne ancorat în paradigma instituțional-funcțională, ignorând dimensiunea afectivă și simbolică a politicii. In realitate, nemulțumirea socială este filtrată și exprimată prin rețele afective și narative care nu pot fi captate de întrebări de tip „cat de mulțumit sunteți cu viața dumneavoastră”.
Lucrările lui Arlie Hochschild (2016) (2016) sau Zizi Papacharissi (2015) (2015) arata ca cetățenii trăiesc politica prin grile emoționale: furie, rușine, lehamite, resentiment. A ignora acest nivel înseamnă a reduce omul la un operator rațional, ceea ce nu mai corespunde nici realității cognitive, nici politice a secolului al XXI-lea.
3. Neglijarea diversității sociale și culturale din România contemporană
România este prezentată ca parte a unei regiuni est-europene încă dominată de postcomunism, relativ săracă și cultural omogena. În realitate, există însă o fragmentare profundă între generații, regiuni, clase sociale și traiectorii. Un tânăr antreprenor din Cluj nu are aceleași repere și așteptări sociale ca un pensionar din Vaslui, chiar daca amândoi sunt „români din Estul UE”.
Mai mult, diaspora și efectul comparației externe („cum e afară”) rescriu constant standardele subiective ale unei „vieți reușite”. Aceste dimensiuni scapă unei grile de analiză ancorată în medii și venituri. Spre exemplu, diaspora românească este o categorie socială profund eterogenă, dar extrem de influentă în imaginarul colectiv. Într-un fel, diaspora este imaginea în oglindă al societății românești: reflectă o realitate externă idealizată („cum e afară”), dar și o dorință de revalorizare a propriei apartenențe.
Această comunitate este însă divizată între acea parte care militează pentru „recuperarea țării”, într-o logică afectivă, conservatoare, orientată spre restaurarea valorilor pierdute (credință, identitate națională, ordine) și un alt segment care rămâne atașat de proiectul european, al libertăților de circulație și al pluralismului valoric, chiar dacă critic față de birocrația UE sau politicile neoliberale.
Această scindare între „diaspora suveranistă” și „diaspora cosmopolită” se manifestă din ce în ce mai clar în alegeri, în media socială și în tiparele de participare. Mai mult, ambele forme de raportare la România se construiesc prin comparația permanentă cu Occidentul, fie ca model de urmat, fie ca antiteză corupt-globalistă.
Astfel, diaspora nu mai este doar o sursă de remitențe sau voturi externe, ci un actor simbolic activ, care reconfigurează raportul societății cu sine, cu viitorul și cu instituțiile. Aceste tensiuni afective și ideologice scapă unei analize sociologice care măsoară doar venituri sau niveluri de educație.
4. Minimalizarea dimensiunii politice a nemulțumirii
Profesorul Sandu tratează nemulțumirea socială aproape exclusiv ca pe un efect al disfuncțiilor instituționale – un fenomen pasiv, generat de performanță administrativă scăzută, lipsă de reprezentare sau acces deficitar la servicii publice. În această perspectivă, nemulțumirea este o stare de fapt, nu o resursă politică activă. Dar tocmai această omisiune limitează sever înțelegerea mecanismelor democratice contemporane.
În realitate, nemulțumirea nu este doar o reacție, ci o materie primă strategică. În 2024–2025, partide precum AUR au demonstrat cum se poate converti afectul difuz în mobilizare electorală, folosind o combinație de discurs extremist, estetică digitală și narațiuni conspiraționiste. Această capacitate de instrumentalizare a frustrării nu este accidentală, ci parte dintr-un model de populism digital afectiv (Moffitt, Papacharissi), în care emoțiile colective sunt cultivate și orchestrate pentru a construi o formă de legitimitate paralelă față de cea instituțională.
Alegătorii nu au votat doar împotriva statului slab, ci pentru restabilirea unei ordini emoționale în care se simt vizibili, validați și în control. Ceea ce profesorul Sandu numește „nemulțumire socială” este, de fapt, simptomul unei recalibrări afective a reprezentării, în care sentimentul de abandon instituțional este exploatat pentru a justifica respingerea elitei politice și a normelor democratice clasice.
Această mutație emoțională și expresivă a politicii, desfășurată în spațiul digital, nu poate fi cuantificată în termeni socio-economici standard. Ea presupune o schimbare de logică democratică: de la deliberare rațională la feedback afectiv în buclă, de la agregarea intereselor la articularea furiei. Minimalizarea acestei dimensiuni nu este doar o lacună teoretică, ci o formă de neînțelegere a unei epoci în care politicul a devenit scenografie algoritmică și afect culturalizat.
5. Instituțiile nu sunt doar mecanisme, ci expresii ale istoriei și puterii
Profesorul Dumitru Sandu explică nemulțumirea socială a românilor prin prisma unei viziuni instituțional-funcționaliste: instituțiile ar trebui să „funcționeze mai bine”, iar dacă nu o fac, se produce nemulțumire socială. Această logică, însă, este contestabilă din perspectiva neoinstituționalismului – o familie teoretică ce analizează formarea, persistența și efectele politice ale instituțiilor, nu doar „funcționalitatea” lor.
1. Instituțiile nu sunt neutre, ci sunt expresia conflictelor istorice. Nemulțumirea românilor nu poate fi explicată doar prin „ineficiență instituțională”, ci prin modul în care instituțiile au fost construite post-1989: prin excludere, clientelism și lipsă de reprezentativitate. A „le face să funcționeze mai bine” nu înseamnă nimic fără reformarea relației lor cu cetățenii.
2. În același timp instituțiile informale contează. Helmke și Levitsky (2004) arată că practicile informale (nepotism, corupție, rețele de influență) pot submina instituțiile formale. Iar în România, încrederea scăzută în instituții reflectă probabil experiențe directe de excludere, nu doar „percepții”.
3. Legitimitatea instituțiilor nu este doar procedurală, ci și simbolică și afectivă. March și Olsen (1989) arată că instituțiile nu oferă doar reguli, ci modelează identitatea colectivă. Legitimitatea derivă astfel și din capacitatea lor de a reprezenta simbolic și afectiv societatea. Pentru a fi legitime, instituțiile trebuie să ofere mai mult decât eficiență – ele trebuie să ofere sens. Și aici intervine componenta lor simbolică și afectivă.
4. Ideile contează. Neoinstituționaliștii ideatici arată că discursurile dominante despre „eșecul statului” pot deveni profeții autorealizatoare. În România, narațiunea degradării constante este amplificată mediatic și politizat, hrănind o erodare cronică a încrederii.
Așadar, din perspectivă neoinstituțională, nemulțumirea românilor nu este doar o consecință a disfuncțiilor, ci simptomul unei ordini instituționale care a pierdut contactul cu societatea. Soluția nu este „optimizarea”, ci reconstrucția culturală și simbolică a instituțiilor democratice.
Concluzie: de la sociologia statistica la analiza critica a nemulțumirii
Explicația oferita de profesorul Sandu este valoroasă, dar insuficientă. Ea ignoră dimensiuni esențiale ale vieții politice contemporane: afectul, narațiunea, fragmentarea și manipularea emoțională. O abordare sociologică modernă trebuie să articuleze cifrele cu contextul simbolic și digital care le dă sens.
Românii nu sunt doar săraci sau slab educați. Ei sunt, mai ales, cetățeni ai unei epoci a nesiguranței narative, ai unei politici a resentimentului și ai unei democrații profund mediatizate. Transformările afective și simbolice care le modelează nemulțumirea nu pot fi înțelese în afara acestui context, în care logica vizibilității și a engagement-ului a înlocuit deliberarea democratică (Strömbäck, 2008; Van Dijck, Poell & de Waal, 2018). Platformele digitale nu mai sunt simple canale de transmitere a mesajelor, ci actori algoritmici care prioritizează emoția, conflictul și viralitatea, reconfigurând formele de legitimitate politică.
Așadar, pentru a înțelege cu adevărat nemulțumirea colectivă, aceasta trebuie analizată nu doar ca efect al unor disfuncții structurale, ci ca simptom al unei schimbări de regim afectiv și mediatic în democrație
Bibliografie orientativă
Hochschild, Arlie Russell, (2016) Strangers in Their Own Land: Anger and Mourning On the American Right. New Press
Helmke, Gretchen; Levitsky, Steven. (2004). Informal Institutions and Comparative Politics: A Research Agenda”, Perspectives on Politics 2(04):725 – 740
Inglehart, Ronald; Norris, Pippa, (2017) Cultural Backlash: Trump, Brexit, and Authoritarian Populism. Cambridge University Press,
March, J. G., Olsen, J. P. (1989). Rediscovering institutions. New York: The Free Press
Moffitt, Benjamin (2016). The Global Rise of Populism: Performance, Political Style and Representation. Stanford University Press.
Papacharissi, Zizi (2015). Affective publics and structures of storytelling: sentiment, events and mediality. Information, Communication & Society, 19(3), 307–324.
Strömbäck, Jesper. (2008) Four Phases of Mediatization: An Analysis of the Mediatization of Politics.The International Journal of Press/Politics 13(3):228-246
Van Dijk, Poell, and de Wall, (2018) The Platform Society: Public Values in a Connective World, Markets Globalization & Development Review 03(03)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„România a înregistrat in perioada 2022–2024 o creștere economica robustă…”
În 2024 variația PIB a fost de +0.86%, în 2023 de +2,4%, iar în 2022 de +1.9%. despre ce „robustețe” vorbim?
Dar, dacă luăm în calcul inflația în această perioadă, care a fost cu adevărat robustă, 5,58%, 10,4%, 13,8%, aceasta explică în mare măsură „creșterea” PIB.
Apoi, cât de relevantă este variația pozitivă a PIB pentru cetățeni și cât se reflectă în nivelul lor de trai? În România, cel mai puțin din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, cele mai mari rate de creștere a PIB le-au avut în 2024 Guyana (10,3%), Senegal (8.4%), Guineea (7,1%), Rwanda (7,1%) șamd.
Dacă un stat are într-un an PIB [per capitaÎ 1USD, iar anul următor are 2USD, creșterea este de 10%%, dar cetățenii sunt tot săraci lipiți pământului.
Iar România este statul UE cu cei mai săraci cetățeni. România, NU Bulgaria. Cel puțin din anul 2007, de la aderare, până în 2023 (pe anul 2024 calculele mai pot suferi modificări).
Românii călătoresc în număr mare „la muncă”, sau în vizită le rudele care sunt „la muncă” în alte state europene. Ori în vacanță. Comparația nivelului lor de trai cu alte state din Europa de Est fost comuniste (cu cele vestice este aproape de neconceput), arată diferențe uriașe (vă rog nu luați în seamă poveștile care spun că am depășit Grecia, Ungaria, Polonia la PPP, sunt ridicole).
Statele baltice au fost sub stăpânirea crudă a URSS și exploatate timp de multe decenii. Acum sunt state cu economii dezvoltate, membre ale Eurozone, așa cum România nici nu visează.
Statele foste iugoslave, precum Slovenia, sau Croația, au trecut prin războaie distrugătoare. Sunt astăzi state dezvoltate, membre ale Eurozone, așa cum România nici nu visează.
Vizitați vă rog țările menționate.
Oricât de mult și pasional am iubi guvernarea PSD PNL, cum ar putea oare spune cetățenii români că sunt satisfăcuți ?!
Erată.
Rog a se citi în loc de „creșterea este de 10%%”, așa cum în mod eronat am scris, „creșterea este de 100%”.
Vă rog să acceptați scuzele mele…Desigur, vinovată este tastatura. :)
Mulțumesc.
Atitea merdenele…
///
Cresterea economica nu se vede in buzunarele cetatenilor.
Cresterea pensiilor si salariilor afecteaza doar 10-15% din bugetari/pensionari. Si pensionari tot de la buget.(?!!!)
Injustitia crasa afecteaza multimea cinstita, care este siderata ca marii rechini scapa nepedepsiti sau cu pedepse minore. Si -intotdeauna- cu averile neatise. Mai mult, judecatorii care isi permit sa fie corecti si sa aplice legea impotriva VIPs, sunt dati afara din magistratura sau trecuti pe linie moarta. Politia, magistratii, serviciile si politrucii sunt cancerul societatii romanesti. Atit prin sumele cheltuite, cat si prin alianta cu Mafia. De fapt, ei formeaza o Mafie peste Mafia interlopa. Mafia politica.
In Romania sunt mai multe segmente culturale? Da: sunt saracanii nefericiti, sunt bogatanii bugetari care sfideaza, sunt cativa oameni de afaceri cinstiti, sunt tinerii de bani gata, sunt etniile ce nu vor modelul romanesc, desi nici la ei nu e mai bine. Exista chiar interesul de a exista mai multe Romanii, pentru a disipa viziunile negative asupra tarii.
Criza morala este mai bine vazuta in datoriile tarii; datorii facute numai pentru o gasca de imbuibati bugetari. Si dupa cum vedeti, politrucii nostri inca vor sa scoata tara din impas (pentru ca ne obliga altii, nu de buna voie) pastrind avantajele grotesti „cucerite” de invartitii sistemului.
De ce se maninca atitea merdenele public? Cat o fi tariful?
Este adevarat, agentii unei foste mari puteri agita tot felul de teze. Economice, istorice, politice. Scopul e clar: nemultumirile multimii sa fie canalizate spre o miscare de strada, care sa aduca Romania in zona ei de influenta, prin oamenii ei. Ciudatenia este ca tocmai oamenii ei au creat aceasta stare de fapt. Doar idiotii ii cred.
Dar nici cu merdenele nu poti rezolva situatia…
Spuneti si scrieti intotdeauna „adevarul, numai adevarul si tot adevarul”! Numai asa raul va fi exorcizat si dusmanii nu vor creste. Altfel… se deschide concurs de cine maninca mai multe merdenele.
Aveti dreptate.
Sistemul economic si politic din Ro seamana mai mult cu cel din Rusia saua America de Sud decat cu cel Central si Vest European.
O clasa semi-feudala de politicieni si afaceristi cu statul, corupti si in mare parte primitivi care mituiesc cu privilegii un segment de angajati la stat in schimbul impunitatii penale si facilizarii jafului sistemic, o patura relativ mica din mediul privat care se mai bucura la o facilitate si o scutire, cu totii catarati pe o masa mare de angajati in mediul privat spoliati ca in Evul Mediu.
Cea mai putreda societate din UE in toata splendoarea ei.
O bună replică la articol. Posibil ca analiza la care face referire să fie privată de dimensiunea afectivă și a imaginarului acelui tip de persoană nemulțumită, descris într-un profil de prof. Sandu. Prof. Sandu are, in schimb, o satisfacție teribilă de a fi riguros în explicații statistice, din câte știu din ce a publicat în sociologie.
Gândindu-mă la câteva cazuri de români de soi întorși temporar în țara de origine doar in baza unui imaginar al lor, a câtorva impresii culese în niște (mai mult turistice) vizite anuale și a discuțiilor cu prieteni neradicalizați încă sau mulțumiți cu traiul ori cu sensul vieții în România, înclin să cred că multe sunt scăpate din vedere în analiza comentată și chiar există acest paradox.
Ei, cum ii faci pe unii ce au ajuns la un trai decent să își mute valorile de unde le știau in altă zonă? Când ne spunea un prof. de psihologia sensului ne uitam la dânsul ca la un filosof, dar iată că filosofia are rațiuni foarte practice. Incredibil, nu? Bine că m-am trezit la timp să ascult podcasturi de filosofie :)
eu am adresat ambilor Distinsi Profesori doua intrebari pe email ul lor, poate catadiscesc sa raspunda
1) Inflatia
2) Coruptia PSD-PNL
3) Proasta functionare a justitiei, birocratiei
4) Restrictiile COVID
5) Naivitatea si lipsa de educatie politica a electoratului
Acesti factori acopera majoritatea votantilor nemultumiti.
Mecanismul democratic clasic este RAȚIONAL, în sensul că el asigură conducerea socială în funcție de un algoritm convenit/prestabilit. Scopul este de a asigura o conducere socială stabilă, dar cu garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Autorul, un progresist, încearcă să demonstreze că azi, în condițiile globalizării informației și a apariției rețelelor sociale, mecanismul democrației clasice nu mai este funcțional și trebuie îmbunătățit prin cuplarea în mecanismul conducerii sociale a „imponderabilelor” numite sentimente și emoții sociale, aleatorii și iraționale. Numai că, cum să construim o conducere socială coerentă bazată pe stări sociale aleatorii și iraționale? Mie mi se pare imposibil. Ca urmare apar două soluții: una de tip anarhic în care conducerea socială/statul nu-și poate îndeplini rolul, SAU una de tip autoritar în care statul poate limita drepturile și libertățile cetățenești.
Mai scurt, ce vreți: ANARHIE SAU DICTATURĂ?
De ce articolul nu se concentreaza tocmai pe esenta problemei: Este adevarat ca nu scaderea nivelului de trai genereaza resentimentele romanilor ci in parte aspectele mentionate in acest articol, dar, trebuie observat ca toate aceste aspecte au existat si in trecut fara sa aiba consecintele devastatoare pe care le au astazi in Romania, in Europa si in intreaga lume civilizata. Factorul predominant care a dus la situatia actuala sunt mecanismele de amplificare a tuturor acestor factori: voluntar – prin boti, ferme de troli si idioti utili in slujba unor interese straine care au un efect consistent asupra valorilor si alegerilor cetatenilor unei tari tinta si involuntar prin promovarea oricaror metode de monetizare a continutului ce aduc bani indiferent de consecinte de catre comaniile care controleaza piata de social media (Facebook, X, TikTok). Daca exista o solutie de contracarare a situatiei curente aceasta trebuie sa se concentreze pe constientizarea si pe ameliorarea acestei amplificari si mai putin pe factorii in sine indiferent daca acestia sunt reali sau imaginari.
Singura soluție de combatere a anarhiei sociale este un regim autoritar/dictatorial. Prin Rusia, China, Hungaria, Turcia,etc deja s-a apelat la guvernări autoritare. Trump vrea și el să facă așa ceva.
Solutia la dezordine este ordinea nu dictatura. Problema cu dictatura e ca o data cu anarhia combate si sufletul omului si face ca viata nu mai prea merite sa fie traita decat pentru dictator si clica sa. Cei care l-au mai prins pe Ceausescu stiu despre ce vorbesc, iar cei care nu l-au mai prins le doresc sa nu ajunga sa afle.
Vestul salbatic din SUA nu a fost civilizat de un dictator ci printr-un cumul de factori pozitivi. Astazi vestul salbatic este internetul si social media unde anarhia este sinonima cu libertatea. In viata reala, cel putin deocamdata, nu putem vorbi de anarhie sociala pentru ca regulile sunt inca respectate. Un dictator va rezolva problema cenzurand totul atat in online cat si in offline dupa cum se vede in tarile cu regimuri de acest fel. Nu aceasta este solutia fericita pentru cei mai multi. Cu tot respectul pentru libertarienii care se afla la polul opus si doresc sa faca ce vor ei in online, este orbitor de clar si in online trebuie aplicate aceleasi principii ca si in viata reala: te poti plimba liber pe strada publica dar nu si in casa altora pentru ca asa ai tu chef. Vrei sa-ti spui parerea? Perfect, fa-o asumat, intr-un mediu organizat unde poate fi validata si criticata de adversari pertinenti; renunta sau fii obligat sa renunti la practica de a-ti goli remorca cu gunoi ideologic in fata usilor oamenilor mai slabi de minte.
Probabil ca pana la urma din nevoia de supravietuire statele vor lua masurile necesare pentru a limita si in online liberatea unora pana la limita unde incepe libertatea celorlalti.
Domnule, rețelele sociale sunt în casa fiecărui om prin telefonia mobilă/digitală. Automat ele sunt și în creierul și sufletul oamenilor, deci au devenit o forță socială, chiar politică( vedeți votul TikTok-istilor, FB-istilir,etc. Cum să controlezi rețelele sociale astfel încât, pe de o parte să asiguri libertatea de informare, iar pe de altă parte să neutralizezi anarhia socială care poate periclita societatea și statul.
Niciun cuvânt despre spiritul civic care înseamnă conștiința, rațiune, datorie morală sau pur și simplu bunul simț al omului. Spiritul civic are drept scop implicare intru realizarea unui bine durabil. Atât pentru oameni, cât și între oameni. Să fim clari. O parte a societății noastre se complace în ignoranta, in povești proaste, în dispreț și în ura. Ceea ce urăște cel mai mult romanul frustrat, înverșunat, manipulat și păcălit este un Om care gândește diferit, și nu atât de mult opinia lui, ci îndrăzneala acelui Om de a avea curajul să gândească. De ce? Pentru că mitocănia și-a croit drum /loc/cuibar până la reprezentarea supremă, mai întâi în persoana zisului cel de-al doilea Hristos, apoi în persoana personulității așa-zisă suveranista, naționalistă, salvatoare etc. Fără glas civic, România nu poate deveni „Gradina Maicii Domnului”. Primul tur al alegerilor prezidențiale a produs un spectacol de circ planetar și un farsor suveranist, adică un discipol al unui gunoi cu înțelepciune rusească și aspirații politico-artistice, mesianico-putiniste și cu un succes monstru la creieri fierți. Cu alte cuvinte, cu cât Brutusul mioritic este mai mitocan, cu atât este mai bine văzut. Cu cât este mai bădăran, cu atât este mai lăudat, aureolat etc. Orice s-ar spune, dar cu ignoranță stam bine. Orice s-ar spune, dar diaspora românească a ajuns să fie mai mult rusească. Noroc de românii basarabeni care au votat exemplar, cu trup și suflet, atât în Republica Moldova, cât și în diaspora, care tot românească e și pe care Semiom Gaga o blastămă. Vom deveni și noi o societate sănătoasă care sa se poată organiza, care să poată judeca limpede, cu precizie cine-i om și cine-i câine. Culmea cretinismului și al populismului! Ei se vor aduna in număr mare la sindrofiile lui Semiom ca sa strige: „Vrem mâncare ca afară! Te iubim, te proslăvim că ca tine nu găsim!” De aici, „ca la noi, la nimenea”, „merge și așa”. România e frumoasă. Românii sunt inca necopți. Și totuși aparțin unei națiuni care-și merita locul in Europa.
Spiritul civic produce structuri de putere anarhice sau/și partide anti-sistem ca USR. Am impresia că unii s-au săturat de democrație sau nu o înțeleg.
@Sandu _ „Culmea cretinismului și al populismului!”
Cred că este o greșeală să jignim concetățenii care au opinii diferite de ale noastre. Dar vă rog să rețineți…
Manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă. Depinde doar de suma investită. Nu de educație, sau de coeficient de inteligență etc. Iar Dominic Cummings, spre exemplu, a demonstrat-o.
Astfel, cetățenii pot fi determinați prin manipulare (să-i spunem marketing comercial, sau politic) să adopte decizii contrare intereslor lor. Pentru că adoptarea deciziilor (inclusiv a celor cu privire la vot) este în măsură covârșitoare un act determinat emoțional.
Foarte interesant punct de vedere.
nu am gasit nimic despre rusi, parca ei au prostit poporul cu tik tok. acum o dam pe ‘Lipsa dimensiunii simbolice si afective’. poate in intelepciunea de profesor aflati si ce inseamna dezinformare , care a fost actorul statal si ce lege in lumea asta permite anularea voturilor corect exprimate si acceptate de candidati pe motiv ca oamenii nu aus tiut ce voteaza? i a cautat in cap enache?
„De bine, de rau, o ducem bine”, ca sa citez o replica din filmul Balanta care rezuma si azi starea natiunii.
Romania potentiala putea fi cu siguranta mult mai avansata decat cea reala. Problema e ca tara noastra niciodata nu a reusit sa-si atinga potentialul teoretic si nici nu va face asta decat dupa multe generatii. Din simplul motiv ca o buna parte a natiunii asteapta bunastarea aproape exclusiv de la liderii politici si niciodata nu se uita critic in oglinda. Pentru ei democratia se rezuma la votul din 4 in 4 ani, o fac pe criterii emotionale sau lasandu-se atrasi de pomeni electorale ieftine, iar pe urma se asteapta ca „sefii” sa vina si sa le organizeze viata. Statul este pentru acestia doar o entitate care „le da” iar democratia este buna cat timp au drepturi si subventii. Altfel e perfect ok pentru ei sa lucreze la negru si sa plateasca cat mai putine la bugetul public sustinut doar de o parte a cetatenilor, respecta legile cat timp sunt avantajoase altfel inclusiv legea circulatiei este optionala.
Or liderii politici sunt dupa chipul si asemnanarea votantilor, fiecare tara isi are conducatorii pe care-i merita.
Acum Iliescu si basescu sunt blamati, insa oare cine i-a votat in fruntea tarii? Cine a votat PSD in mod constant drept cel mai mare partid din Romania? Cine a permis ajungerea si mentinerea la putere a unor oameni needucati suficient sau care si-au obtinut incorect diplome universitare? Ca un exemplu, cu ceva ani in urma a fost un caz asemanator in Germania, pe cand un ministru carismatic ce era vazut drept urmasul lui Merkel a fost dovedit ca a plagiat cand si-a luat diploma universitara iar presiunea publica l-a trecut automat in anonimat definitiv. La noi am avut prim-ministri si ministri dovedit plagiatori sau fara sa poata prezenta diplomele de bacalaureat si asta nu i-a impiedicat sa continue si sa fie inca in prim-planul politicii romanesti.
O vom duce mai bine si vom avea conducatori mai buni doar atunci cand societatea se va trezi si va protesta vehement la abuzuri si incompetenta nu numai la vot dar in mod permanent. Pana atunci vom experimenta aiuristic minciuni din partea unor personaje noi si o vom oscila in jurul liniei de plutire, nimic mai mult. Suntem victimele propriei intelegeri si propriilor alegeri, nu vom avea ceva mai buna pana cand nu ne vom creste nivelul mediu de educatie, de responsabilitate democratica, si vom incepe sa votam rational iar nu emotional.
A murit HLiziescu!
Dacă nu era el nimeni nu nu ne baga în seamă –> =NATO-UE!
Rămâneam de căruță alături de bulgari și turci…
Și războiul din Ucraina ar fi avut-o șansă în plus să nu se întâmple niciodată.
cine i nemultumit domnule ? militianul/securistul/apv istul (la nivel intelectual de patru clase daca i retragi diplomele de doctor in „stiinte politice si interes national” ce l au facut comisar/general) ? juziii ce si fixeaza ei insisi lefurile si pensiile si tergiverseaza dosarele de furt/jaf national pina la prescriere ? anaf istii / asf istii / bnr istii si alte jivine ce se considera „capitalisti” cind ei sint niste scursuri monopoliste de stat ? cine i plateste domnule regeste si de ce (ca n au nici un merit) pe acesti pitigoi bugetofagi ? e minunat sa fii antreprenor / capitalist / bancher cu leafa de la stat, nu i asa ?! nu vedeti ca Romania pute a hotie bolsevica impachetata n democratie ?!