joi, martie 28, 2024

De ce nu îmi trimit copilul la școală

Nu știu cum să scriu textul ăsta ca să fie cât mai simpatic, să râdă lumea (în sinea ei) de alții și să răspândească bucuroși informația, cu un zâmbet superior în colțul gurii: „Ia uite ce le-a zis-o ăsta/asta la încuiații ăștia isterici.”
Eu sunt o „încuiată isterică” din aia, care de 4 ani militează pentru o educație de calitate pentru toți copiii. Care înțelege și promovează echitatea, înțelege ce e ăla abandon școlar și abuz asupra copiilor. Înțelege că pentru a-i fi bine copilului său, nu e suficient ca doar el să fie educat, ci e nevoie ca el să trăiască într-o societate educată.
Cu toate astea, nu se poartă ca și cum educația fără sănătate înseamnă mare lucru. Educația școlară, fără părinții sănătoși lângă tine, nu reușește mai nimic, iar statul a arătat deja cât e în stare să educe un copil care nu are părinții lângă el, sau care are părinți cu o educație slabă. Statul a arătat deja cum a abandonat copiii bolnavi, sau cu dizabilități și cum reușește el, drăguțul, să se facă că le oferă și lor educație. În fapt, le oferă hârtii, cu educația se descurcă tot părinții. Atâta timp cât ești „conform”, ai și tu parte de educație, dacă nu, nu.
Pentru toate acestea și pentru că pe strada mea e PANDEMIE, o să explic pe scurt de ce nu îmi trimit copilul în colectivitate anul acesta:

  • pentru că mă tem de părinții și copiii care NU VOR să respecte nicio regulă. Mă tem ca școala nu are cum să le țină piept.
    -pentru că știu că sunt profesori care nu vor să respecte nicio regulă, deci cine o sa vegheze la respectarea regulilor? De unde o să știm noi, părinții, ce se întâmpla în spatele ușilor închise?
  • pentru că statul nu vrea/nu are cum să asigure măști pentru toți copiii. Când veneau cu șoșonii rupți, ne făceam că nu vedem. Dar dacă vin cu masca ruptă, ce să vezi, ne afectează pe toți.
  • pentru că nu ne întreabă nimeni la ușa clasei, dacă în timpul liber alegem să fim daci liberi, sau suntem precauți. Suntem obligați și stăm la un loc cu dacii liberi, implicit riscul lor se transferă asupra noastră. Am văzut noi ce bine s-a descurcat statul cu ei. Acum, cică, același stat ne protejează nouă copiii.
  • pentru că nu poți să înveți generații de copii cu spălatul pe mâini frecvent, când școala nu a făcut niciodată lucrul ăsta. Cine are copii știe că acest obicei nu se formează peste noapte. De spălat pe mâini, se spală doar câțiva. Acum nu mai e suficient.
  • pentru că ani de zile mi-am trimis copilul la scoală într-un focar de infecție. Unde DSP-ul nu călca să vadă cu ce se șterg la fund, și dacă e săpun și apă la baie. Am închis ochii că aerul era irespirabil (lipsă de oxigen la propriu), am închis ochii când a luat păduchi, sau a luat viroze respiratorii. Am închis ochii când am văzut mămici cu Nurofen pe holul școlii, sau când mămici și profesori nu lăsau să se deschidă geamul, să intre oxigenul, de frica curentului.
  • pentru că știu cum e în spitale. Nu vreau să trecem printr-o asemenea traumă.
  • pentru ca în România, ca să ai acces la medicamente ieftine, dar vitale, tre’ să te lupți, să apelezi la cunoștințe, să cumperi din afara țării. Dacă iei un tratament pe termen lung, niciodată nu știi dacă luna viitoare mai ai ce înghiți.
  • pentru că nu se cunosc destule despre boala asta, pentru ca nu știi dacă o să tragi sau nu „lozul norocos”, pentru că nu pot să îmi asum un asemenea risc, în calitate de mamă. Pentru mine și familia mea noi suntem persoane, pentru stat sau pentru alții suntem cifre seci.
  • pentru că pentru copilul meu a funcționat destul de bine școala online. Nu văd de ce să mă oblige cineva să îmi asum toate cele zise mai sus, când eu îmi ajut copilul, eu îmi fac timp pentru copil, eu îmi scot copilul la socializat și experiențe noi. Doar pentru că alții nu o fac și doresc să își asume alt risc, eu de ce să fiu obligată? Dacă eu ii oblig pe ei să facă ca mine, o să mai bage zâmbetul superior în colțul gurii?
  • pentru că suntem într-o PANDEMIE, nemaitrăită de nimeni în ultima sută de ani.
  • pentru că nu cred că „socializarea” în grămezi, cu reguli stricte, impuse, cu inducerea temei și cicălire continuă poate avea beneficii pe plan psihologic. Din contră, cred că ne vom alege cu fobii și anxietăți.
  • pentru că cei care doresc EDUCAȚIE online nu își abuzează copiii, nu ii țin sub fusta mamei, nu ii țin departe de copii, nu abandonează școala. Cei care vor să abandoneze școala, au abandonat deja și NU SUNTEM NOI ĂIA. Noi ne cerem dreptul la EDUCAȚIE. În siguranță. În PANDEMIE.

Distribuie acest articol

70 COMENTARII

    • Nimic nou sub soare. (Noi toți, dealtfel: doar că, unii dintr-o cauză – alții dintr-alta..) Însă .. doar și pentru efortul depus, al autoarei, de a scrie articolul – chiar dacă e în răspăr cu opiniile /scopurile tale – și tot se merita, dacă nu un răspuns frumos /decent (că ar fi fost din partea ta, o replică neconformă cu opiniile tale, în acest caz, nu-i așa?) – măcar .. nici o replică. Măcar tăcere.
      Toate cele bune!

  1. Degeaba. Oamenii vor sa fie „liberi”. Liberi sa te omoare, pe tine si pe copilul tau.
    Asta este efectul unor decenii in care au venit generatii ce nu au cunoscut razboiul sau boala. Au degenerat inapoi la nivelul la care nu conta cati alti oameni erau sacrificati, atat timp cat burta LOR, buzunarul LOR si libertatea LOR de a rade de tine nu erau afectate.

    • Exact. Am avut si eu niste contre cu oameni de genul asta. Halucinant pentru mine, si-au descoperit „drepturi si libertati” acum, in pandemie. Da, de a-i infecta pe altii, nu le pasa, ca si pentru politicieni, ceilalti sunt doar cifre. De ce sa nu isi poata bea el cafeaua la terasa, pentru „3000 de bosorogi care erau cu oricum cu piciorul in groapa”? Se simt incompleti fara „dreptul” de a umbla creanga prin oras la intalniri fara nicio conexiune, ca ei nu au prieteni adevarati, doar o „gasca” de „tovarasi” cu care nu reusesc decat sa se troleze sau sa se dea mari, insa nu le pasa ca statul, politicienii le-au calcat in picioare drepturile de a trai intr-o societate normala, au avut doar „dreptul” de a li se confisca din venituri, aka „impozite”, pentru un scop nobil, social, asta in teorie, fiindca practica platim impozite mai degraba pentru salariile, pensiile si parandaraturile unora. Pentru asta nu s-au sezizat, ca ei cred in socialism, sunt pinko, nu degeaba bate apa in piua Antena3 pe segmentul respectiv, unde nu-s numai batrani, ci si tinereii aia, atat de tembeli ca ii faceau temenele lui Putin la ambasada Rusiei…
      Mi-e sila si urasc din suflet acest gen de om, lipsit complet de empatie, centrat pe el insusi, intepat si fudul cand vine vorba de el si de placerile lui imediate.

  2. O mama , o familie , un om responsabil nu are cum sa isi arunce copilul ,fara a cunoaste modalitatile de protectie ,chiar in mijlocul acestei crize medicale numita – PANDEMIE.- Statul si-a transferat deja mai toate competentele, ce tin de buna organizare a anului scolar, catre comunitati .Curatenia , aplicarea procedurilor de curatare -spalat pe miini , dezinfectat sali de clasa , curti , procurarea de masti , revine in sarcina comunitatilor si a persoanelor ce compun familiile, etc . Statul va ajuta pe cei care nu au posibilitati materiale de as procura mijloace sanitare , tablete , telefoane mobile , va cere firmelor de resort o acoperire cit mai buna a semnalului si accesului la reteaua de online .O parte din elevi nu vor veni la cursurile facute in clasa si vor prefera sa faca aceste cursuri online , o alta parte isi va asuma riscul si va merge in scoala traditionala ,dar daca comunitatile nu gestioneaza bine criza sanitara si se produc evenimente grave , atunci si aici lucrurile vor lua o alta intorsatura . Grija mea cea mai mare este insa posibila lipsa a profesorilor la clasa si virsta inaintata a unora dintre aceste cadre din corpul profesoral ,ce nu cred ca isi vor asuma riscul .Statul nu poate nici sa faca totul ,nici sa acopere intregul necesar de masti , sapun etc etc . Ma astept ca cei care au o situatie materiala mai buna , chiar si Biserica Romana , sa isi dea mina cu cetetenii din comunitate si sa participe la aceste achizitii . Pina la urma comunitatea este a tuturor si ajutorul este bine venit . Chiar si cei care si-au parasit de multa vreme comunitatile si au posibilitati materiale ,indiferent unde se afla, ar trebui sa participe la ajutorarea celor in suferinta . Pandemia, asta va produce , in timp , dincolo de regretabilele disparitii si anume o noua forma de intelegere a ceea ce inseamna comunitatea . O societate umana schimbata in totalitate atunci cind pandemia se va opri ….

  3. Adevărul e, că „Lovitura COVID” e de proporții inimaginabile, pentru mulți dintre noi – români, europeni, pământeni..
    ..Cu toate sforțările negaționiștilor și opozanților tuturor statelor, la un loc!
    De ce – pentru că, spre deosebire de evenimentele anterioare (de orice natură, inclusiv pandemice) nu aveam Inteligența Artificială, tehnologia dezvoltată la nivelul la care e acum (nu mai vorbim de robotică, mașini autonome), nu era genetica, la gradul la care e, și multe altele.
    Iar dacă la astea adăugăm superficiala responsabilitate (sau în multe cazuri: iresponsabilitate) atât a copiilor dar mai ales a cadrelor didactice – rămânem fără replică.
    De aceea, articolul dvs. mai bine zis punctul de vedere pe care-l exprimați public, e just.
    Îndeosebi pentru o țară că România, unde aproape că nu se mai respectă nimic!

  4. Soluții aveți? A spune că nu vă place ceva nu rezolvă nimic. S-a umplut lumea de contestatari. Cum vreți să organizați societatea?

  5. Cred ca parintii ar trebui sa aiba ultimul cuvant PUNCT. Copiii nu sunt proprietatea statului, statul ar trebui sa fie SERVITORUL cetateanului platitor de taxe si sa se limiteze la aparare, politie, sanatate, minim de asigurari sociale (pensii de varsta) asigurarea respectarii contractelor si spargerea monopolurilor. ATAT. A oferi statului mai multe atributii decat astea e o mare, mare, mare, enorma greseala. Nimeni nu doreste binele copiilor mai mult decat parintii in 99% din cazuri. De restul de 1% se poate ocupa comunitatea. Prea fugin la mamicul stat din orice prostie fara sa realizam ca statul e o gasca de incompetenti si lenesi. Cine e competent nu va lucra niciodata la stat. Punct.

  6. Foarte corect spus si scris.
    La fel m-am comportat si eu, atat in tinerete cat si cu copiii mei…
    Dar eu am fugit in occident dupa Liceu, aici ai drepturi, aici exista legi clar aplicate normal…
    Va doresc succes din exil!

  7. Sunt intru totul de acord cu tine, DAR:
    – am copiii la scoala privata, incep pe 1 Septembrie scoala. Ei abia asteapta!
    – s-a votat daca scoala sa fie online sau nu, iar 85% din parinti au votat ca vor sa-i trimita dracu la scoala, ca s-au saturat de ei acasa.
    Asta in conditiile in care scoala online a functionat relativ bine.

    Eu nu i-as trimite la scoala, dar pierd atat cunostiintele copiilor, cat si bani!

    Au facut metodologii, planuri etc.
    Nici teoretic nu dau prea bine, iar in practica va fi haos total.

    Sa faci control zilnic la intrarea in scoala pentru 500 de elevi, este o nebunie.

    • Si la noi media pe scoala este undeva de 70% fizic, insa, in clasa baiatului meu (a VIII-a) 10 din 18 copiii au optat pt online. Daca situatia epidemiologica se schimba in bine, putem sa schimbam pe parcurs. Strict in ceea ce priveste cunostintele, am incredere ca se vor ajusta metodele de predare astfel incat copiii care vor participa online sa nu intampine dificultati. Iar tehnologia ajuta in sensul asta

  8. E copilul dvoastra. Si e clar ca stiti ce e mai bine pentru el.
    Dar, stiti, unii v-ar putea recomanda sa nu mai traversati strada, chiar pe zebra, ca s-ar putea intimpla ce nu trebuie: exista destui soferi iresponsabili. Nu doar Statul.
    Ba s-ar putea ca chiar dvoastrea sa fiti de vina. Nimeni nu e fara vina.
    Iar aici e ce eeee:
    „pentru că pentru copilul meu a funcționat destul de bine școala online. Nu văd de ce să mă oblige cineva să îmi asum toate cele zise mai sus, când eu îmi ajut copilul, eu îmi fac timp pentru copil, eu îmi scot copilul la socializat și experiențe noi.”
    Citi ca voi?
    „Sus, pe gardul dinspre vie,
    O gaina cenusie
    Si-un cocos impintenat
    S-au suit si stau la sfat:
    -Ia te uita, ma rog tie,
    Cat de sus ne-am inaltat!

    Si deodata, cu glas mare
    Incepura amandoi
    Sa cotcodaceasca-n soare:
    -Nimeni nu mai e ca noi!
    Nimeni nu mai e ca noi!

    Dar de sus, din corcodus,
    Pitulandu-se-ntre foi,
    Mititel si jucaus,
    Le-a raspuns un pitigoi:
    -Cati ca voi! Cati ca voi!

  9. Pentru cei care au ,precum autoarea articolului,acelasi mod de a gandi,de a vedea lucrurile ,solutia ideala ar fi dezvoltarea unui sistem de scoli private incepand cu clasa a-I-a si terminand cu a-XII-a.

    Acolo, avand ca ascendent faptul ca platesc taxe scolare, ar putea mai usor sa-si impuna ideile ,de ce nu pretentiile,in legatura cu modul in care se realizeaza intreaga activitate din cadrul scolii,incepand cu cea legata de educatia propriu-zisa si continuand cu curatenia si celelalte activitati conexe privind crearea unui cadru propice pentru un invatamant de calitate.

      • Probabil ca trebuia sa fiu mai explicit !
        Ma refeream la banii pe care ii platesc parintii direct la scolile si universitatile particulare (de aia sunt particulare ca nu primesc bani de la stat) si care nu sunt deloc putini, nu la banii din impozitele pe venituri care se duc la bugetul de stat si de acolo sunt repartizati pe mai multe domenii,sanatate,educatie,aparare,cercetare etc.
        Nu toti banii pe care ii dam pe impozite se duc direct la educatie asadar.
        Pentru ca scolile noastre,toate,sa fie bine echipate,profesorii sa fie bine platiti sumele alocate invatamantului ar trebui sa fie mult mai mari iar in consecinta impozitele ar trebui sa fie si ele mai mari.
        Pentru a fi suportabile impozitele mai mari ar trebui sa avem salarii mai mari numai ca, salariile mai mari trebuie sa provina dintro economie performanta ,bazata pe competivitate ,productivitatea muncii,calitatea produselor fabricate si care sa nu sufere de dezechilibre economice majore.
        Problema e ca Romania nu are o asemenea economie si nici n-o va avea prea curand daca vom merge in continuare pe calea pe care am apucat-o si anume de a trai din imprumuturi externe (care fac sa creasca constant datoria tarii ) pe care le aruncam in consum si nu in investii capabile sa produca plusvaloare deci bani mai multi.

  10. Niste nebuni Dupa ce am obligat pe copii timp de luni de zile sa stea in casa. Il stiiti de tampitul ala care aparea la tv la orele 18 aproape zilnic si ne ameninta cu degetul si spunea STATI IN CASA acum vin tot astia si ne explica ca e bine sa mergem la scoala. Oare astia nu merg la un doctor sa le explice ca in mintea copiilor s-a inradacinat ideea ca e bine sa stai in casa ca sa nu te imbolnavesti? Vara acesta pe toate canalele au dat stirii ca aglomeratia duce la imbolnavirii. Toata vara numai asta au tocat pe toate canalele de TV. Oare credeti ca nu au auzit copii? Au auzit. Si atunci ce facem ?Cumparam cite o sticla de pepsi glax si ii trimitem la scoala? Prin stirile tembele pe care le ati varsat in aceste luni pe capul nostru acum vreti sa va credem ca va fi bine cand se vede cu ochiul liber ca e mai rau? Ati semanat vant si acum culegeti furtuna. Cred ca peste 80 % din parinti nu au incredere in masurile pe care le ati luat pentru protectia copiilor. Vai de fundul vostru daca vom avea decese in randul copiilor. Nu va dati seama ce inseamana ca un parinte sa isi ingroape copilul. Sa nu ajungem acolo dar avem copii cu probleme medicale si acestia vor fii primi sacrificati.

    • 1. Nu-l stiu pe tampitul ala. La cine va referiti?
      2. Nu cred ca inceperea scolii ( recte copiii ) sunt miza, ci acreditarea alegerilor urmatoare ca fiind sigure.
      3. Desigur, fiecare familie va gestiona situatia in functie de posibilitati, credinte, etc. S-ar putea ca familii mai nevoiase sa gaseasca insa, in conditiile oferite de scoala, o situatie superioara celei pe care copiii lor o au acasa.

  11. Felicitări pentru curajul de a scrie lucruri adevărate împotriva curentului!

    (Dacă șterge pe jos CTP-ul cu dumneavoastră în vreun articol crâncen, să știți că nu toți suntem ca CTP-ul. :) )

  12. Dar prin ce văgăuna ți-ai trimis pana acum copiii? Pare tragică descrierea (Păduchi? Lipsa de oxigen? Lipsa de apa la baie?), mai ceva decât in urma cu 30 de ani, cand am mers eu la scoala.
    Fie emigrezi, ori dai piept cu realitatea si iti calești copiii sa ajungă oameni 🥳

    • Pe bune! asa crezi tu ca ajung copiii oameni? trebuie caliti prin dusul lor la scoala chiar daca scoala nu ofera minime conditii de igiena? hai sa ii ducem in Africa atunci sa moara de foame langa altii, ca sa se CALEASCA….

  13. Unele afirmatii sunt din cale-afara de generalizatoare: „pentru că nu poți să înveți generații de copii cu spălatul pe mâini frecvent, când școala nu a făcut niciodată lucrul ăsta”. Chiar NICIODATA, NICIO scoala?
    Sunt cadru didactic si nu sunt impotriva deciziei dvs. de a tine copilul acasa, dar se poate lua aceasta decizie si fara afirmatii exagerate sau chiar false.

  14. Mustește balta neamului de militanți înaripați de fiorul educației sublime. Roiul de agitați de nobila cauză acuză Statul că furnizează maselor servicii de educație de o calitate îndoielnică, ba chiar execrabilă. De aceste servicii -proaste, nocive și nesolicitate- au beneficiat și ei, militanții duminicali de astăzi.

    Interesant e că nu le trece prin cap că educația primită de la Stat (cu forța) a lăsat urme adânci și că impulsurile lor de azi s-ar putea datora și marotelor sădite de Stat in mintea lor plăpândă de copil.

    Dacă ar fi stat ceva mai bine la capitolul cunoaștere poate că nu ar mai fi fost atât de înspăimântați de un virus timid (ce nu se manifestă la majoritatea purtătorilor, așadar cu impact redus asupra sănătății in comparație cu alți patogeni devastatori) și firesc (un coronavirus banal, dintr-o familie foarte răspândită la mamifere). Numai că Statul nu le-a transmis nicio informație utilă asupra microorganismelor (căutați pe gugăl ‘microbiom’ și ‘virom’) ce populează corpul uman (dintotdeauna, de milioane de ani și încă dinainte de a ne distinge ca specie de primate evoluate), așa că nu e de mirare că acești juni teribili au devenit adulții terifiați de astăzi.

    Și mai interesant e că ei, conștienți fiind de toxicitatea sistemului educativ public, solicită in continuare zgomotos un „drept la educație” in „beneficiul” propriilor odrasle, cu alte cuvinte, cer imperios ca același Stat care și-a bătut joc de mințile lor să le nenorească și viitorul nevinovaților minori, incapabili să se exprime și să se opună lecțiilor servite de cei mai prost plătiți gardieni ai lăgărului etatist.

    Și cel mai interesant e că unii dintre ei au ajuns să creadă că omul nu este un animal social, ci, așa cum susține Guvernul_in_halate_albe, un biped circumstanțial de coteț, un troglodit ce-și redescoperă pasămite adevărata natură in fața unui monitor ca și primitivul care și-a adus pentru prima oară focul in adăpost…pârlindu-și întreaga familie.

    Și o ultimă chestiune: cei ce cred că salvarea nației vine de la Educație, deși arată ca un Reliant Robin galben-albastru pe care scrie mare ‘Educația’ cu roșu (vehicul condus de un șofer pe nume Guvernu’ și alimentat din umorile unui cortegiu de activiști ce târăște in urma lui o pâlnie de carton reciclat) ar face bine să se pună de acord asupra înțelesului acestui termen. Și să se intrebe niște lucruri. Ce este educația? E capabil careva să o definească in 10 cuvinte simple? In 10 fraze? De ce sunt oamenii obsedați de educație și de ce vor ca proprii copchii -prețioși, nu-i așa?- să primească aceeași educație ieftină și nivelatoare cu cea obținută de copchii altora, de pildă a săracilor cu closet in curte? Pentru cei educați prost e posibilă o reeducare? Și dacă da, unde? Într-o tabără? Oamenii pot primi două educații, concomitent sau succesiv? E posibil cu o educație proastă să iasă totuși ceva bun dintr-un copil și să scrie niște Amintiri din copilărie geniale?

    • Magistral ultimul paragraf.
      Am pus si eu aceleasi intrebari, dar nu mi-a raspuns nimeni.
      Numai un prof de la facultatea de aeronave
      Ne-a spus sincer si direct, aproape cinic: sunteti piese de schimb pentru industrie.

      Cea mai buna definitie pentru educatia moderna!

    • Deoarece am observat ca aveti probleme cu intelegerea notiunii de Educatie am sa va raspund eu folosind definitii general adoptate de lucrari de specialitate in domeniu:
      EDUCATION: is the process of facilitating learning, or the acquisition of knowledge, skills, values, beliefs, and habits. Educational methods include teaching, training, storytelling, discussion and directed research. In most regions, education is compulsory up to a certain age.
      EDUCATION: gives us a knowledge of the world around us and changes it into something better. It develops in us a perspective of looking at life. It helps us build opinions and have points of view on things in life.
      EDUCATION:
      – the act or process of imparting or acquiring general knowledge, developing the powers of reasoning and judgment, and generally of preparing oneself or others intellectually for mature life.
      -the act or process of imparting or acquiring particular knowledge or skills, as for a profession.
      -a degree, level, or kind of schooling:a university education.
      -the result produced by instruction, training, or study .
      -the science or art of teaching; pedagogics.

      Sper ca nu e nevoie sa va traduc in limba romana deoarece va acord prezumtia de persoana educata.

      In alta ordine de idei ma intreb cum de foarte multi romani ( zeci de mii ) plecati pe afara au ajuns in functii si pozitii importante iar alte milioane se descurca foarte bine in diverse domenii de activitate avand Educatia facuta in Romania in acel sistem de invatamant pe care unii il blameaza acum.

      Ar mai fi un lucru care ar trebui evidentiat si anume importanta acelei masuri a inteligentei numita pe scurt IQ.
      Degeaba ai un sistem educational performant daca IQ-ul tau este sub 100 dupa cum si reciproca este valabila ,adica daca esti un tip inteligent poti sa performezi chiar si in conditiile unui sistem mai slab deoarece vei putea sa asimilezi cunostinte si abilitati si din afara scolii iar posibilitati exista azi mult mai multe decat in alte vremuri.
      Referitor la alte vremuri vreau sa subliniez faptul ca si atunci existau tot felul de culegeri de probleme de fizica ,de matematica ,carti de gramatica limbii romane,de limbi straine ca sa enumar doar cateva exemple.
      Cine vroia sa invete si il ducea mintea nu trebuia sa se rezume doar la lectiile de la scoala.
      Cine era lenes si prost nu invata nici ce i se preda la scoala.
      Si astazi avem o situatie similara dar libertatea de exprimare ne ” indrituieste” ,ca parinti, sa aratam cu degetul intro singura directie,scoala, daca odrasla noastra nu are performante scolare.

      • Deoarece și eu am observat ca aveți probleme cu înțelegerea noțiunii de educație îndrăznesc să vin cu două sfaturi pentru dumneavoastră:
        1) încercați să vă definiți noțiunile cu cuvintele și mintea dumneavoastră, fără citate din enciclopedii online. Partea a doua a replicii pe care mi-ați oferit-o cu candoare este un început bun.
        și
        2) nu mai nesocotiți cei șapte ani de-acasă (e drept că in ultima vreme au rămas vreo cinci). Confruntați conștient, ca exercițiu intelectual, valorile însușite in căminul părintesc cu cele obținute in școala publică. Este, de pildă, politețea o valoare in sine ce se manifestă indiferent de interlocutor? sau doar o obligație pe care o circustanțiem minoratului sau stării sociale? Este adultul civilizat (recte, bine educat) ținut să respecte pe cei inferiori -ca vârstă, nivel de educație, status imaginar- sau își poate revărsa ori de câte ori poftește frustrările și obida pe aceștia, insultându-i in grup? așa, ca divertisment virtual.. și ocazie de a se umfla in pene cu ‘educația’ lui? și…putem spera să obținem o schimbare in celălalt dacă la tot pasul arătăm ca niște genii neînțelese (de ‘prostime’, desigur), ce-și vântură semeț știința de carte și diplomele chiar in timp ce pocnim cu bâta-n baltă ca niște neciopliți, adică din senin și fără să cunoaștem omul ce s-a nimerit a fi in preajma noastră când împroșcam lumea cu noroi?

        • Am sa incerc sa va dau un raspuns.

          1 ) Daca cumva credeti ca as putea spune altceva ,in limba romana,in legatura cu notiunea de EDUCATIE va inselati.
          Daca nu ati inteles ca definitiile date sistemului educational sunt general valabile oriunde in lumea civilizata si vreti sa inventez eu „roata” apoi mai aveti de asteptat.
          ( In cazul in care nu stiti limba engleza trebuia sa mi-o ziceti direct si va traduceam textele )

          2) Deoarece nu am inteles bine ce vreti sa spuneti nu am ce raspuns sa va dau.

          • Domnule, văd că vă arătați modest in fața publicului -e un mister de ce- dar in același timp dezvoltați teorii proprii despre educație, ca tot omul aș spune. Iată, in caz că ați uitat ce ați scris mai sus:
            „Degeaba ai un sistem educational performant daca IQ-ul tau este sub 100”.
            Pam-pam. Deci școala e un soi de tichie de mărgăritar când vine vorba de ‘proști’, adică de omuleți măsurați cu testul de inteligență. Dumneavoastră nu puteți concepe că, din contră, un sistem educațional performant este acela ce reușește să transmită informații și să ajute oamenii să se cunoască, să se dezvolte și să-și descopere talentele indiferent de IQ-ul receptorilor. Societatea are nevoie și de tâmplari, zidari, instalatori buni, de muzicieni și pictori, de actori și sportivi, de militari și polițiști, iară aceștia, majoritatea lor, nu depășesc iq-ul de 100.

            Poate că educația nu este totuși o roată, iară tot omul are in el tentația de a deveni educator, eu neștiind pe nimeni care odată trezit cu odrasla-n bătătură să se fi abținut de la a făuri mărețe planuri de modelare a fiului/fiicei după chipul și ideile sale trăznite. Nu că ar fi ceva rău in asta.

            La punctul 2 nu era nimic de răspuns și nu e cazul să vă necăjiți că nu ați înțeles din prima, e bine că ați citit (v-am lăsat niște mesaje subliminale și mâine dimineață, după un somn bun, o să fiți mai luminat…și mai puțin îndârjit :) ) și vă mulțumesc.

  15. Draga Andreea Ionescu, pentru toate imbecilitatile care ni se intampla noua, ca natie, in ultimii 30 de ani, principalul vinovat este poporul roman, majoritar format din idioti obraznici, cu ifose de savanti atoatestiutori.

    Din cauza acestei majoritati formate din cretini, am perpetuat sistemul corupt comunist, care nu inseamna nimic altceva decat dictatura prostilor si a hotilor asupra celorlalti. Putinele personaje curate, bine scolite si cu fler din politica romaneasca au fost murdarite si hulite in aplauzele frenetice ale cirezii de dobitoci privitoare la antenele lui Voiculescu si RTV-ul infractorului Ghita.

    Nu exista dovada mai buna a imbecilitatii acestei natii, decat comportamentul majoritatii membrilor ei pe timp de pandemie!

    Johannis si guvernul „sau” ori sunt tembeli, ori pur si simplu nu acorda atentie decat propriilor interese electorale, dand haitei de dobitoci exact ceea ce vor, adica ce au fost invatati de clica comunista numita PSD!

    Si restul, ce vina au? Daca asta e democratie, atunci imi doresc o dictatura de dreapta care sa ne scape de comunisti, de hoti, de nespalati si de prosti! Spania moderna a fost construita prin dictatura de dreapta a generalului Franco, care, dupa eliminarea comunistilor si a uneltelor lor, a construit o tara civilizata.

    • Dictatura militara nu are culoare politica; numai 0rganizatiile civile (partide, uniuni) au orientare ideologica. Si Coreea de Sud ca si Chile au fost dictaturi militare. Nu toate dictaturile militare au fost de succes: a se vedea America Centrala.

  16. Scoala inseamna disciplina si respect, aspecte care nu mai corespund actualelor modele ale invatamantului de stat si asta cam peste tot in lumea occidentala cu cateva exceptii.
    Cine doreste intradevar sa ofere o educatie superioara unui tanar trebui sa investeasca mult bani in el, sa-l tina la scoli, licee, universitati de elita.
    Cum reusim sa ridicam nivelul invatamantului de stat fara ca parintii sa-si sacrifice bani, timp si multi nervi ?
    Prin diversificare, cat mai multe oferte si posibilitati ca un tanar sa poate invata atat cat il duce capul si nu cat vor parintii.

  17. Vrei sa tii copilul acasa – desi e ilegal – te bucuri de libertate.
    Vrei sa trimiti copiii la scoala – statul sa interzica la toata lumea.

  18. Revenind la subiect… te inteleg, si eu am aceleasi temeri referitoare la riscurile asociate (pt copil, dar si restul familiei) din perspectiva unei boli inca necunoscute, in conditiile in care ceea ce ofera statul roman in materie de sanatate este, asa cum bine mentionau, deplorabil. In consecinta, noi am optat pt online, chiar daca scoala noastra (o scoala particulara) va asigura masuri eficiente de protectie, reducand astfel riscul de imbolnavire.

  19. Cu unele mici exceptii va dau dreptate. Si tot cu unele mici exceptii, ceea ce doriti pt. a va lasa copilul sa mearga la scoala, poate gasiti prin alta tara…

  20. Perfect de acord cu Dvs – probabil asa vom proceda si noi cu copilul. Am fost de prea multe ori in spital cu el ca sa avem acum incredere ca vor putea sa-i ofere tratament pentru o boala complet necunoscuta. Speram sa putem avea optiunea legala de a alege sa facem scoala online,

  21. pentru că pentru copilul meu a funcționat destul de bine școala online.
    si totusi nu e suficient. Copilul mai are nevoie si de socializare, socializare libera, nu supravegheata, nu dirijata. Copilul trebuie sa stie sa se bata, sa se fereasca de cei rai, sa se-mprieteneasca cu cei care-i sunt dragi, cu alte cuvinte sa se pregateasca de viata.
    P.S Nepoata mea a luat paduchi si chiar riie, de la o scoala de elita din Germania! Cind vezi scoala, nu numai pe dinafara, ci chiar si pe dinauntru juri ca e farmacie.. si totusi… Copiii nu trebuiesc crescuti in farmacii, trebuie sa se poata murdari, raci, lovi… etc.

    • Poate tu nu intelegi ce traume pot lasa aceste forme de exprimare (ca sa le zic asa )pe care tu le numesti batai , sau altele pe care tu nu le numesti si care din pacate exista si care creeaza in micile grupuri din scolile romanesti , umilinte , impunerea puterii unora , cu orisicare pret, in dauna altora , atacuri ce contin si o natura sexuala , injurii , cuvinte reprobabile , modalitati periculoase ce lezeza chiar integritatea corporala , aparute intre copii in jocurile la care elevii participa , facute uneori cu intentie sau fara intentie imediata , cuvinte dispretuitoare fata de cei mai saraci si material si chiar fata cei mai nedotati dintre ei . Profesorii nu pot , nu sunt pregatiti , nu au posibilitatea de a face ceva in sensul in care este necesara o protectie . Se rezuma la as tine cu greu cursurile si atit .

      • Daca il tii in conditii de laborator, cand va iesi din laborator in lumea reala va incasa amplificat. Aceste traume, cazaturi fac parte din procesul de invatare.

        Eu as merge mai departe, noi tinem prea mult copii la scoala, pe la 14 ani sunt deja foarte plictisiti de invatamant, ar trebui sa inceapa sa lucreze, sa se trezeasca la realitate. Care vrea sa investeasca in o cariera sa-si plateasca studiile mai departe. Ne trezim ca „copilul” la 18 ani nu stie ce inseamna bani, nu stie ce e cu el si pe ce cale sa o ia, observ si copii de 20, 25 de ani si chiar cunosct cativa care au peste 40 si nu au lucrat, stau cu parintii, au inca toata viata inainte.

        • Comentariul dvs. lasa impresia ca promovati ideea ca pericolele sunt necesare in educatie, ca o provocare. Oare, in fata unei violente in scoala impotriva propriului copil, veti spune ca-i bine asa , ca se caleste? Cred ca trebuie sa facem diferenta intre intamplari grave inevitabile si unele posibil a fi evitate si sanctionate conform legii.

  22. Nu inteleg care este graba! Am inchis tot cand aveam cateva sute de cazuri si acum cand avem cu miile ne-am apucat sa deschidem tot ?
    Chiar nu putem rabda inca cateva luni pana va fi disponibil vaccinul si apoi ne putem intoarce la normal ??

    • Este foarte probabil sa nu existe un vaccin pentru virusul asta, in ciuda declaratiilor politice, menite sa ridice valoarea actiunilor pe bursa si sa linisteasca populatia.

      Actiunile guvernelor din toate tarile arata ca scenariul pe care mizeaza este ca nu va exista un vaccin, ci va trebui sa convietuim cu virusul pe termen foarte lung.
      Discursul public optimist al guvernelor, in contrast evident cu actiunile, sunt menite sa traga de timp pana sa obosnieste lumea cu ideea ca va trebui sa convietuiasca cu virusul, pentru ca daca ar face un anunt brusc s-ar starni panica si s-ar prabusi brusc toate economiile.

      Asociatiile de parinti ar trebui sa faca presiuni pentru legiferarea home-schooling-ului. Nu este o solutie pentru toata lumea, dar pentru cei care este trebuie sa existe legislatie.

  23. S-a anuntat la meteo ca exista sanse de 0, 01% sa ploua. Evident, am iesit din casa cu umbrela in mina.

    Ce credeti ca am vazut? Nimeni, absolut nimeni din cei intilniti in oras nu avea umbrela.

    Astia sintem!!! Dumnezeu cu mila.

    • Confundati capra cu varza si doriti sa ne convingeti ca nu exista diferente, ca reprezinta unul si acelasi lucru…..mai mult, incercati sa faceti asta si cu metafore care se vor a fi rafinate !!! Daca contextul ar fi altul, as spune doar ca sunteti ridicol! Dar in situatia data, trebuie sa spun ca ceea ce faceti se incadreaza la categoria „prost cu ifose de savant”!

  24. Se pare ca am uitat de o solutie care se poate implementa destul de usor si rapid: Home schooling. Parlamentul trebuie obligat sa modifice legea invatamantului in sensul de a reglementa scoala acasa si in Romania. In prezent parintii din Romania care practica acest sistem de educatie sunt inscrisi la institute de limba engleza din SUA sau Marea Britanie. In paralel cu o asemenea lege pentru promovarea „scolii acasa” trebuie infiintate institutii romanesti care sa o faca posibila, deasemenea familia care adopta asemenea sistem de educatie ar trebui sprijinita financiar de stat, cel putin cu suma per elev scolarizat in unitatilor de invatamant acreditate.

  25. Mult succes si tarie in a va urma linia!! Recunosc (aproape) exact ce scrieti. Salutari din Belgia (idioti/iresponsabili sunt si aici..)

  26. Școala pe care o descrieți ca fiind școală în care a învățat copilul dumneavoastră arată a școală de ghetou. Și totuși au organizat lecții online de calitate? Nu prea e credibil. Fiica mea învață la o școală destul de bine cotată din Ploiești iar învățământul on line a fost sub orice critică. Am întrebat părinți care au copiii la alte școli și au avut aceeași impresie de lipsă de calitate.

  27. Haideti sa nu exageram. Nu este o scoala ghetou. E o scoala ingrijita, dar ca majoritatea scolilor din Romania are anumite probleme.
    Ce? Nu ati mai auzit ca nu au sapun la baie si hartie igienica? Daca nu ai sapun la baie si sunt sute sau mii de copii, normal ca devine focar de infectie.
    Nu ati mai auzit ca „ne trage curentul” si nu se deschid geamurile? Un aer in care respira zeci de copii in 2 ture, devine focar de infectii respiratorii.
    Si tot asa…

    • Povestea cu deschisul geamurilor se-ntimpla peste tot. In firme, cind e cald si merge clima, se porneste un razboi mondial intre cei care se intepenesc de la clima si cei care mor de cald. O asemenea motivatie e cumva absurda.

    • „Haideti sa nu exageram.” ==> „Un aer in care respira zeci de copii in 2 ture, devine focar de infectii respiratorii.”
      :)
      Doamnă, dar vă dați seama că mergând pe linia asta de gândire ultraprofilactică (scuzați invenția) un butic de cartier devine megafocar de infecții, un mall un superfocar, iar un banal autobuz se transformă intr-o infernală mașinărie de propagat virusuri ucigașe.

      Mai departe: un sărut furat intr-un ungher de școală ar putea fi o armă de distrugere in masă a adolescenților. O partidă de amor echivalentul unei bombe atomice.

      Și mai și: un ceai dansant cu juni ebrietați ar putea fi începutul sfârșitului lumii.

      Și ca să nu mai îngreunez lectura, comentez aici și pe marginea propunerii de modificare a Statutului elevului (din linkul oferit de dumneavoastră): nu ar fi mai simplu, mai puțin lipsit de ambiguitate, să militați pentru legiferarea învățământului la domiciliu la cererea părinților? care să implice, desigur, și scutiri de taxe pentru cei care preferă această formă de educație (că doar vor trebui să plătească din buzunarul lor profesori, cel puțin in momentul in care își vor atinge limitele pedagogice)? Nu de alta, dar aud voci dinspre politică și finanțe că această criză ar fi o oportunitate, deci de ce nu s-ar folosi de pandemie și părinții pentru a-și recăpăta o libertate pierdută odată cu apariția statului național modern (caracterizat in unele manuale ca fiind fascist* in anumite perioade ale sale) care a introdus învățământul de masă uniform, generalizat și obligatoriu?

      *și dacă nu fascist, in restul existenței sale a fost naționalist sau național-comunist. acum este eurofascist, ca entitate cu asumată și declarată cedare a suveranității in favoarea unei structuri suprastatale care îi tolerează totalitarismul in materie de educație atâta timp cât i se face propagandă in școli.

    • Când eram elev la școala primară și apoi la gimnaziu, acestea erau la țară. Nu exista apa curentă, toaleta era… Atunci părinților li se cerea să ne pună în ghiozdan săpun, prosop de mâini și o cana sau pahar. Eram verificați aproape zilnic sa avem această trusa plus o batista curata și ceva hârtie igienică. Ne spălam pe mâini la un rezervor cu robinet. Astfel m-am obișnuit cu regulile minime de igienă. Medicul din comună venea întotdeauna la începutul anului școlar sa ne explice de ce trebuie să ne spălam pe mâini și de ce trebuie să spălam fructele. Cine a avut urechi să audă și-a însușit aceste lucruri pentru toată viața.
      Lucruri de bun simț nu se mai explică celor mici și apoi profesorii se plâng de lipsa igienei la copiii ce apoi devin adulți. Răspândirea epidemiilor se face prin nerespectarea unor reguli de bun simț în primul rând.

  28. Nici eu nu l-as trimite.
    Dar nici n-as avea rabdare sa buchisesc cu el toate „chestiile” pe care le-ar face la scoala. Basca faptul ca unele materii nu mi-au placut :P
    La online am dubii ca sunt foarte multi profi care agreeaza asta…in fond tot porumbelul care-ti scapa pe net poate fi stocat, reprodus….uaaaai, cam naspa daca esti un prof slabutel sau fara chef.
    Cred ca solutia ar fi ca fiecare parinte+copil (ca si el ar trebui sa ‘zica” ceva, nu?) sa aiba posibilitatea de a alege, scoala de rit vechi, cu toate alea pe care le-ati presupus foarte bine…sau acasa, home schooling sau online.
    La online ar mai fi un avantaj mare: poti sa-ti alegi proful, daca „ala” ar avea salariul fctie de cati opteaza ptr el ( pe vremea mea era batalie mare sa ai un prof de mate bun, de ex) parca ar fi ceva, ar avea si el interesul mai invartosat.
    Pe alese si pe asumatelea, de scoala, prof, parinti…ba chiar si de ala micu…nu pe obligatelea
    Intrebarea e: ce zice legea? obliga intr-un fel anume sau ai posibilitatea sa alegi? Ca aia cu Free to Choose e de la liberali citire, nu?

  29. Si eu ma regăsesc în articol.
    Sincer, mie frica, nu avem cum sa ne protejam pentru ca nu depinde de noi.
    Bunica duce si aduce copilul de la scoală, e în vârstă, deja cu probleme medicale și dacă ia cineva virusul sunt șanse maxime sa moara, nici nu ne facem idei ca scapă.

  30. Home schooling-ul nu e pentru toata lumea. Sunt parinti care au slujbe pentru care prezenta la serviciu e obligatorie si nu putem inlocui dascalii cu parintii.

  31. Scoala se poate face si in conditii de pandemie dar cu reguli foarte stricte. Ori la noi, cei mai multi nu respecta regulile nici cele mai simple, purtatul corect al mastii, ugiena personala si a locului de lucru. Pentru cls. O-4 doua saptamini scoala directa, doua on line. Pentru cls 5-8 trei saptamani on line si una directa. Profesorii sa poarte masti de calitate, ca si medicii. Daca ar exista solidaritate si coeziune sociala adevarara, un parinte mai tanar sau bunic cu sanatate mai buna, ar putea din 1-2 blocuri sa adune si sa duca-aduca copiii de la scoala. Mai de mult erau microbuze care duceau copiii la gradinita. Solutii exista dar trebuie gandite, prin comunicare si asociere. Asa nici un parinte de unul singur nu va face fata.

  32. Draga Andreea! De viruși nu vom scăpa, nici în 2 luni, nici în 6, nici la anul. Deja sunt anunțate cazuri de re îmbolnăviri, ba chiar cu alte tulpini din minunata Corona. Deci, vaccin ineficient. Asa ca va trebui sa ne gândim la un plan
    de educare a copiilor care vor trai într-o lume frumoasă, dar cu inamici invizibili… De modul cum vom face acest plan, cum îi vom pregăti și educa va depinde fericirea lor în viitor.

    • Prea multa panica, virusul se va modifica intr-o forma sau alta, nu-si va „ucide” purtatorul, altfel dispare si el . va deveni mult mai inofesniv decat este iar vaccinurile il vor „termina”,
      Educatia va reveni la cote normale si nu are nici un rost ca acum sa cautam innebuniti fel si fel de metode noi care oricum nu vor functiona insa costa multi bani, profita cei care vand echipamente si altele.
      Mai multa relaxare ar fi indicata, pe moment nu putem adapta intr-o oarecare masura, este indeajuns iara copiii nu vor fi nici mai prosti si nici mai desptepti.
      Daca personal a-si avea unu copil la scoala , recomandarea ar fi corigenta si reinceperea invatatului in conditii normale, avem destule exemple de coringenti care au ajuns „mari”.

      • Panica sau luciditate? Nu cred ca e vorba de panica, ci de o evaluare riguroasa a situatiei. Pericolul nu este reprezentat de pandemia in sine, ci de voiosia cu care masa de cretini, majoritara in Romania, sfideaza orice reguli de protectie impotriva unei boli contagioase.

  33. 1. Mulți vorbesc de parcă toți copiii vor reveni la școală după o carantină strictă, de genul celei din martie, aprilie. De luni bune, copiii circulă, umplu parcurile, străzile, mallurile, au fost cu familiile prin concedii etc. Unde e dezastrul?
    2. Sincer, când văd părinți( morți de grija copiilor ) care se lamentează că nu le dă statul măști…. Adică, nu dormi noaptea de grijă, dar nu poți renunța la 2-3 pachete de țigări pe lună ( sau orice altă plăcere/viciu mărunt) pentru siguranța lui?!
    3. Imi trimit copilul la scoala. Va invata cum sa faca fata unor situatii neplacute, va relua legaturile cu colegii sai, vor invata impreuna cum sa se comporte, să respecte niște reguli sau proceduri. Stie despre ce este vorba, e obisnuit sa fie atent, sa se spele pe maini, sa poarte masca cand trebuie etc. Nu creau sa-l transform intr-un omulet al cavernelor, ce se ascunde la fiecare problema. Nu ma gandesc la profesori si ceilalti părinti ca la niste neanderthalieni nespălați sau ignoranți. Suntem toți în aceeași barcă și dacă fiecare vâslește în altă direcție…

    • La mine la serviciu se poate lucra de acasa. Totusi firma a facut un sondaj si 10% dintre colegi doreau sa se intoarca la office. Firma a amenajat un spatiu micut pentru acestia. Toata lumea e fericita. N-ar putea sa se faca un sondaj asemanator si pentru scoala, sa fie copii care invata de acasa si cei care merg fizic la scoala in functie de ce aleg parintii. Un parinte stie care e cea mai buna varianta, …daca sunt probleme in familie de ordin medical, logistic, cu serviciul, cu afterul, cu teama,….etc.

  34. Total de acord cu autoarea articolului. Care ar fi solutia, pentru ca politicienii nu ne-au acordat optiunea de scoala online pentru parinti sanatosi, si la cap?

  35. nici eu nu trimit copilul la scoala, e intr-o scoala in care se invata in 3 schimburi, cu 30+ de copii in clase, si pana azi nu s-a facut absolut nimic pentru a implementa minime masuri de siguranta sanitara, se asteapta nu se stie ce ca sa anunte cum vor incepe scoala….prefer sa imi asum cateva luni -1 an de scadere a caliatii educatiei decat un risc major de sanatate atat pentru copil cat si pentru familie…daca statul refuza sa ofere o cale legala pentru scoala online, asta e, prefer sa incalc legea pentru sanatate, nu am nici cea mai mica incredere in autoritati ca iau masuri de preventie sau ca pot oferi tratameneter adecvate pentru o boala aproape necunsocuta, ca dovada si faptul ca am ajuns pe locul intai in UE la numarul de morti incepand din luna iulie…cine vrea sa riste sa isi tirmita copilul fizic la scoala, nu cred ca trebuie oprit, la fel cum si ceilalati trebuie sa aiba dreptul la alternativa, pana la urma in constitutie se asigura dreptul la educatie, nu se vorbeste nicaieri de prezenta fizica la scoala

  36. Nici eu nu vreau sa-mi trimit copilul la scoala, dar se pare ca noi, parintii, suntem obligati sa o facem…cum putem rezolva legal acesta problema? daca sunt un parinte sanatos….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andreea Ionescu
Andreea Ionescu
Andreea Ionescu: economist, actualmente mama unui elev de 12 ani, fondatoarea grupului civic „Părinții cer schimbare” www.parintiicerschimbare.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro