joi, martie 28, 2024

De ce NU mi-aş relaxa piticii pe divanul psihologilor neamului

Când Sofia Loren a declarat că cel mai galant bărbat pe care l-a cunoscut a fost Cary Grant, m-am întrebat câţi dintre cei care au aflat acest detaliu ştiau cine a fost Sofia Loren, nu mai spun de Cary Grant. Apoi, constatând că foarte puţini din generaţia mea îşi amintesc de cei doi sau, dacă numele le sunau familiar, ca ale lui Beethoven şi Chaplin, că nu pot numi măcar un film în care a jucat fiecare, mi-am dat seama care e problema cu mine: sunt de modă veche. Am preferinţe expirate. Îmi plac oameni, lucruri, obiceiuri şi vremuri ieşite din uz.

Acum vă veţi întreba care e legătura cu psihoterapeuţii neamului. Legătura este că, fiind de modă veche, nutresc în legătură cu această categorie socio-profesională idei învechite legate de pregătirea lor, cea mai straşnică dintre ele găsindu-şi sursa de inspiraţie în viaţa profesională a lui Freud (aşa cum e descrisă, spre exemplu, în romanul romanţat al lui Irving Stone), în cea a lui Jung (aşa cum se desprinde din studiul lui Gerhard Wehr), în cărţile lui Irvin Yalom sau în autobiografia lui Axel Munthe, “Cartea de la San Michele”. Bineînţeles, exemplele pot continua.

Proiecţia mea mentală asupra profilului ideal al acestei categorii de specialişti acreditaţi ai sănătăţii mintale este cea a unei persoane care devorează zeci şi sute de cărţi şi articole ştiinţifice, are o participare vizibilă în cercurile de specialitate, eventual, scrie ea însăşi articole în reviste de specialitate, dar, dincolo de asta, este o persoană empatică, capabilă de introspecţii profunde şi de o cunoaştere intimă a modului de manifestare a diversităţii tipologiilor umane.

Ori, cu ce ne confruntăm la ora actuală, în România, în acest domeniu?

Ia să vedem.

În primul rând, cu mai mulţi specialişti decât persoane ce au nevoie de asistenţa lor. Există, la nivel naţional, o asemenea inflaţie de psihologi că ar păli de invidie până şi moneda din Zimbabwe. Şcoala românească de psihologie produce mai mulţi psihologi decât uzina Dacia Loganuri într-un an. Vă zic, rămâi prost. Dacă nu cumva te-ai născut astfel şi ai hotărât, în speranţa că vei păcăli evidenţa, să te faci psiholog, urmând o facultate de doi lei, care ţi-a băgat o diplomă-n fund şi te-a desemnat “connaisseur al sufletului de biped”.

De ce oare atâţia foarte buni şi promiţători sculer-matriţeri şi coafeze aleg să-şi umple CV-ul cu studii către care nu au vreo chemare şi din care nu pricep o iotă rămâne un mister pentru mine. (Asta se întâmplă, fireşte, de când am rămas prost văzând câţi psihologi pe metru pătrat a dat ţara în ultimii ani.)

În al doilea rând, există o prăpastie fundamentală între pregătirea unui psiholog pe timpul răposatului şi cea actuală, în special cea din ultimii 15 ani. Cu obişnuitele excepţii, nu poţi compara calitatea studiilor unui psihoterapeut dinainte de ’89 (sau chiar până în anii 2000) cu aşa-zisele studii ale marţafoilor şi pupezelor care, prin diplomele lor inutile, minimalizează importanţa unei profesiuni, prin excelenţă, respectabile, transformând-o într-o joacă de copii submediocri, pe care orice neavenit ar putea-o practica.

În al treilea rând, o puzderie de “tineri” au deja propriile cabinete. Mi s-a explicat că, pentru a obţine atestatul de psihoterapeut, trebuie să urmezi un stagiu postuniversitar de specializare, plus un fel de terapie, cunoscuta sub denumirea de dezvoltare personală. Nimic mai frumos, însă, după ce am cunoscut câţiva psihoterapeuţi, am fost nevoit să mă întreb – se pare că am dezvoltat o tendinţă obsesiv compulsivă de a mă întreba non-stop câte ceva – cât de SERIOASE sunt stagiul şi terapia de dezvoltare personală şi cât de SERIOASĂ e practica făcută înaintea obţinerii atestatului, nu de alta, dar pregătirea lor, aşa cum se înfăţişa ochilor mei amatori, mă obliga să “privesc” cabinetele unde practicau cu suspiciunea cu care cântăresc discernământul politic al unui semianalfabet când merge la vot.

Şi, totuşi, ce-l împinge pe absolventul de psihologie să devină “psihoterapeut”? Răspunsul pe care l-am găsit poate fi plasat în acelaşi registru cu al corporatistului tâmpit de dorinţa de a fi “manager”: e vrăjit de sonoritatea cuvântului. Şi unul, şi altul intră-n transă îndată ce pronunţi cuvântul magic. Din păcate, ceea ce-şi doresc amândoi e îndeosebi  să ajungă aşa ceva, nu să fie un psihoterapeut sau manager veritabil. E mai puţin vorba de vocaţie, cât de un job care să le umfle ego-ul prin rezonanţa lui.

Ca dovadă, mulţi – şi vă explic mai departe de ce – sunt fake încă din clipa în care au pornit la drum.

Un viitor psihoterapeut, sunt de părere, înainte de a i se valida autoritatea de a cotrobăi în intimitatea materiei cenuşii a cuiva suferind, ar trebui să se cunoască pe sine foarte bine – prin asta, înţeleg a fi critic cu valorile şi standardele din interiorul graniţelor micului univers personal. Dacă ar face-o, ar admite că îşi discreditează prestigiul profesional urmând o facultate din cadrul unei universităţi ce nici nu ar fi trebuit să primească atestat de funcţionare.

Trăind într-o lume a aparenţelor, în care contează fiecare detaliu prin care încercăm să convingem că imaginea promovată e autentică, de ce ar crede oricine că, în afara celor cu care se bate pe umăr, ceilalţi NU i-ar râde în nas văzând că a urmat o facultate de doi bani?

Dacă aş fi ţintit o carieră în această ramură, poate fiindcă sunt de modă veche, aş fi avut suficientă mândrie şi inteligenţă să nu urmez oricare din facultăţile de psihologie apărute în cadrul ciupercăriei de universităţi înfiinţate în ultimii 25 de ani. Adevărat, universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara nu se mai bucură de prestigiul pe care îl aveau în trecut, dar şi aşa, sunt mult peste pseudouniversităţile de carton ivite din neant în anii ’90.

Şi încă ceva: aş fi lăsat preocupările profesionale în afara FB-lui. Pentru că munca mea nu se desfăşoară acolo. Şi informaţiile de care am nevoie le găsesc în CĂRŢI, nu pe net. Şi nici clienţii nu îi racolez cu poptamaşisme despre iubire, generozitate şi semnificaţia vieţii, că nici profesorii de fizică nu ademenesc corigenţii să vină la meditaţie postând pe wall imagini cu Legea a doua a termodinamicii, ecuaţia lui Galilei sau cu ce a zis Einstein despre una şi alta.

Ţin să menţionez acest aspect pentru că, înainte vreme, aveam în lista de FB câţiva destoinici posesori de cabinete. Şi toată ziua o frecau pe net cu glumiţe de psiholog, caricaturi din domeniul psihiatriei, citate stupid-motivaţionale de pe Collective Evolution ori articolaşe despre rolul şi însemnătatea psihoterapiei, luate de la unii care se promovau online scriind maculatură pentru semidocţi. Şi pentru proşti, da.

Iar după ce postau o “cimilitură” din asta, împreună cu alţi psihoterapeuţi la fel de destoinici, se like-uiau într-o veselie.

Vai, tze inteligentzi si subtili estem !

(Între noi fie vorba, pe 90% din psihoterapeuţii cu conturi pe site-urile de socializare i-aş trimite să se verifice de boala asta a like-uielii. Periculoasă boală !. Ar putea chiar să-şi dea doctoratul cu un aşa subiect, luându-se pe ei punct de referinţă.)

În concluzie:

– nu aş merge la un psihoterapeut care a absolvit Universitatea din Piteşti, Lugoj, Arad, Târgovişte, Făurei, Agigea, Videle ori Hyperion, Bioterra şi mai ştiu eu care…

– la fel, nu aş merge la unul care, în loc a-şi aduce aportul în domeniu prin articole ştiinţifice pe care să le prezinte forurilor de specialitate, eventual, să le şi publice, distribuie cât e ziua de lungă prostioare pe net – netul fiind, pentru el, principala bibliotecă de unde îşi procură cunoştinţele de specialitate – şi care se numeşte psihoterapeut fiindcă a susţinut nişte examene superficiale, a văzut filmul “A Dangerous Method”, ştie cinci cancan-uri din viaţa lui Jean Piaget şi Melanie Klein şi a stat în rândul 15 la conferinţa susţinută de “faimosul” psiholog clinician Y din Costa Rica (detaliu menţionat, de altfel,  şi în CV).

Serios, cum să las să se distreze cu piticii din capu’ meu asemenea “personagii”, consistente profesional precum citatele “cu miez” pe care ei le share-uiesc, ce încredere să am în aceşti Corina Ozon ai psihoterapiei româneşti ?

Nici pisica nu le-aş încredinţa-o să o psihanalizeze.

Însă, în ziua de azi, oricine poate pretinde a fi orice. Şi, într-o societate cu valorile răsturnate ca a noastră, chiar cu succes. Deplin succes. Ceea ce e cu atât mai înspăimânător când mă-sa şi tac-su la plod, în loc a-l ajuta să se deştepte din timp punându-i cartea-n mână, îi dau bani cu ghiotura doar ca să nu pară prost. Nu şi să nu devină unul.

Sau, mult mai probabil, să nu rămână ce a fost de la bun început.

PS

În ciuda titlului înşelător, cred cu fermitate că există oameni foarte competenţi în acest domeniu, psihoterapeuţi profesionişti pentru care practicarea acestei meserii a fost şi este unul din scopurile vieţii lor.

În acelaşi timp, fiind nu doar de modă veche, dar şi profan în domeniu, admit că e posibil să mă înşel cu privire la ce am scris despre psihologii cărora le-ar sta mai bine în faţa unei tejghele la McDonalds, admit că e posibil ca standardele de performanţă ce stau la baza obţinerii atestatului de psihoterapeut să aibă la bază exigenţe dintre cele mai înalte, după cum admit ca superficialitatea afişată de mulţi psihoterapeuţi să fie doar o disimulare amuzat-intelectuală pe seama outsiderilor cu care interacţionează.

Dar, asta e, eu pisica tot n-aş avea curaj s-o las în seama “tămăduitorilor” pe care i-am cunoscut. Şi nici pisica lui Schrödinger nu le-aş da-o, căci, oricât de abstractă a fost, a intermediat concluzii despre realitate mai pertinente decât tot ce vor reuşi ei în 50 de ani de practică asupra realităţii minţii umane. Poate doar pisica vecinului de la trei să o ia, că miorlăie în permanenţă. u condiţia să o psihanalizeze ericksonian în cabinetele lor până-i epuizează cele nouă vieţi.

Mihnea Rudoiu

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

  1. Magistral, parca mi-am ascultat gandurile citind cele de mai sus. Credeam ca numai eu am dubiile legate de explozia asta de psihologi livrati an de an sa fericeasca natia. Vad ca nu sunt singurul ce are dubii legate de pregatirea acestora si de chemarea pe care o au. Intr-adevar, toate pitipoancele si taximetristii mai spalati au diploma de psiholog. Ferice de natia asta…

    • Poate data viitoare autorul articolului se intereseaza mai exact ref subiectul tratat inainte sa-si exprime o pozitie publica…

      Cateva observatii:
      – psiholog, psihiatru, psihoterapeut – nu inseamna acelasi lucru;
      – Colegiul Psihologilor are in evidenta doar o parte din absolventii de psihologie; dintre acestia, majoritatea sunt psihologi clinicieni (in supervizare sau autonomi, etc), psihologi ce lucreaza pe transporturi, munca sau in invatamant;
      -o proportie mica din psihologi sunt psihoterapeuti si doar ei au voie legal sa ofere servicii in acest sens; ei urmeaza o pregatire specifica intr-o scoala de o anumita orientare terapeutica (2 ani + 2 ani; in afara de dezvoltarea personala generala, trebuie sa se duca ei la terapie pentru a-si rezolva problemele pe cere le au -> astfel invata sa nu-si proiecteze pe pacienti diverse si sa inteleaga cand acestia proiecteaza pe ei, etc.);
      -exista multe scoli de terapie, fiecare cu perspectiva sa (deseori integrand info si de la alte scoli);
      – despre eficienta psihoterapiei, vezi de ex.:
      https://www.apa.org/education/ce/effective-therapists.pdf
      -inainte de ’89 nu existau psihoterapeuti in Ro(de prin anii ’47 probabil), iar psihologia a fost desfiintata la un moment dat din ordinul Cabinetului 2.

      Nu cred ca mai mult de 10% din ce se invata la o facultate de psihologie are legatura cu psihoterapia, ci doar ofera o privire generala a unui domeniu vast. De aceea, psihoterapeut poti sa ajungi si daca esti absolvent de alte stiinte sociale sau umaniste. Formarea terapeutica este cea care conteaza.

      • Bine argumentat comentariul dumneavoastra. Confuzia apare din motive subiective, fiind mai comod sa citesti un articol pe internet, decat sa te interesezi in registrul COR , sau chiar pe site-ul Colegiului Psihologilor in legatura cu acele competente si nivelul studiilor necesare pentru exercitarea fiecarui tip de activitate. Este si motivul pentru care noua conducere a C.P.R. gandeste altfel metodologia de pregatire a psihologilor, psihoterapeutilor. Cumva, o parte a medicilor psihiatri, gandesc ca durata studiilor medicale este superioara studiilor in psihologie, uitand ca- acele competente necesare exercitarii profesiei de psihoterapeut – nu sunt dobandite pe parcursul celor 3-4 ani de facultate si doi ani de master. Formarile complementare ( cu durata intre 3 -5 ani, in functie de tipul terapiei pentru care opteaza fiecare) sunt continuate cu supervizari (cu durate intre 1-2 ani), cu participari la workshopuri, conferinte etc si ca fara de acestea iti pierzi dreptul de libera practica.Practic este o invatare continua de tehnici de lucru, o recapitulare si o reinnoire a informatiei teoretice, asemanatoare tuturor profesiilor respectate de intreaga lume. In ceea ce priveste educatia pentru sanatate fizica si psihica inca mai avem mult de lucru!

  2. da, împăratul e gol. Poate se găsesc mai mulți să o spună și să denunțe acest semi-doctism. Cert e că farsorii dăunează graav branșei.
    Este foarte trist cum, de fapt, așa-zișii psihologi racolează clienți sau admiratori speculând emoțiile și sentimentele umane. Căci, practic, având ceva talent literar, dar de mâna a doua, descriu niște emoții, smulg un suspin și…cam atât. În rest, chestii siropoase la greu, iar dacă metodele lor nu dau rezultat, nu spun niciodată că poate a fost ceva și la metodă, ci că nu a vrut subiectul! Știți bancul acela? De câți psihologi e nevoie să învârți un bec? De unul singur. Dar să vrea și becul!
    Cam asta. Totusi, am mai vazut curajosi. De exemplu, Iuliana Alexa, care e chiar psiholog, s-a exprimat foarte negativ la adresa pseudo-psihologilor. Citez din Iuliana Alexa: ”Coachingul a degenerat și a devenit un soi de religie, cu aderenți care se adună într-o sală mare și repetă niște clișee care nu au nicio valoare. Repet, nicio valoare. Coachingul nu e nici scientologie, nici integrare în absolut, à la guru Bivolaru. A-l transforma în așa ceva înseamnă să nu recunoaștem valoarea sa pragmatică. Au apărut în ultima vreme o puzderie de inși care se recomandă drept coach și care aruncă o lumină negativă asupra acestei metode utile și onorabile de optimizare a potențialului.”

  3. Sunt destule probleme cu psihologii de pe la noi, dar o bună parte a lamentațiilor din articol n-are legătură cu ele. Înțeleg că autorul este de modă veche și prin urmare refractar la „net”, termen pus în opoziție cu „CĂRȚILE” – ce caps lock plin de reverență! Sunt studii care apar în articole pe blamatul „net” cu mult înainte să fie publicate în cărți, și mi-e greu să cred toți că cei care le citesc online nu mai deschid și niscaiva cărți în domeniu. Deci să nu exagerăm, doar de dragul poziției. Altfel, la inflația de studenți din Romania, impostori sunt în toate domeniile, indiferent că vorbim de psihologi, ingineri sau economiști.

    „A-și aduce aportul” – o exprimare pedantă, dar pleonastică. Vă sugerez banalul „a contribui”.

  4. Domnule Rudoiu, daca legat de competenta privind cunoasterea psihicului uman a actualilor psihologi putem avea dubii, legat de psihologii si structurile care au facut posibila internarea ‘Dusmanilor poporului’ la psihiatrie pe vremea comunismului cred ca nu este niciun dubiu. Totusi cine sunt sau au fost, ce fac si cu ce se ocupa e un mister …

  5. Nu va contrazic; doar un mic amendament, la o afirmatie din graba tastaturii:
    ” nu aş merge la un psihoterapeut care a absolvit Universitatea din Piteşti, Lugoj, Arad, Târgovişte, Făurei, Agigea, Videle ori Hyperion, Bioterra şi mai ştiu eu care…”
    Inteleg ce vreti sa spuneti cu universitatile rasarite ca ciupercile dupa plaoie, nici eu nu am o parere buna despre „Universitatea Europeana Dragan” din Lugoj, numai ca se pare ca nu „produce” psihoterapeuti. Si atunci dece este enumerata? la plesneala? ma faceti sa cred ca la plesneala ati scris si articolul, desi nu cred. Sau unele afirmatii din articol :P

  6. Este foarte greu sa lupti cu impostura. Este si mai greu cand impostorii se ascund in spatele unor diplome literalmente cumparate. Ma gandesc cu groaza cati politicieni romani au diplome de doi lei insa cred cu tarie ca sunt chemati sa izbaveasca natia romana. Cred cu tarie ca ar trebui sa cerem politicienilor romani sa fi profesat cel putin 20 de ani inainte de a ocupa o pozitie de parlamentar sau de ministru. Asa vom avea o istorie care poate fi verificata sau judecata.
    … dupa performante. Felicitari pentru aceste ganduri si pentru curaj. ( ce ironic cand ministrul Curaj incurajeaza impostura academica el insusi fiind un impostor de talia Ecaterinei Andronescu).

  7. Stimate Domn, ceea ce va doresc eu foarte, foarte mult, este :
    1. sa nu aveti in localitaea in care domiciliati (sau sa nu aivet de a face, in general) cu un secretar de primarie , cu diploma de la Herculane, sau de la Scoala de Ofiteri … ;
    2. sa nu fiti controlat de vreunul de la fisc cu scoala la Herculane, sau …, iar contestatia dumneavoastra impotriva acelui act, sa nu o solutioneze seful sau ierarhic, … cu aceleasi studii .

    Daca totusi ajungeti in instanta, ar fi indicat
    3. sa nu va judece unul cu studii similare.
    Ar fi bine sa nu fiti trata de oaresce medici … .
    De multe ori stau si ma intreb unde Dumnezeu sunt cei 27.000 absolventi „din afara”? Nu am gasit decat cativa

  8. Opinia unui medic psihiatru (si autor foarte cunoscut) despre psihologie ca stiinta dupa o viata de practica prin spitale, asa cum o gasim exprimata in cel mai recent articol al sau (Seeing Eye to Eye by Theodore Dalrymple February 06, 2016), imi confirma parerile foarte proaste pe care le aveam de multi ani despre intreg domeniul acesta plin de teorii fara nici un suport stiintific, dar din care storc bani o multime de „vraci misteriosi si intimidanti”:

    Of all the subjects of academic study, psychology is probably the most useless, or at least the most useless by comparison with its pretensions to use. In a century and a half, it has not told us anything of undisputed value. It is subject to absurd fashions, and its published experiments, even when they are interesting, are often either not reproducible or their relevance to life is unclear. The overall cultural effect of psychology is negative, insofar as it tends to alienate people from their own direct experience and causes them to speak of themselves as if they were mere objects.

    No doubt psychologists perform experiments that are genuinely interesting (Milgram’s on obedience to authority come to mind). But the idea that psychology has cast any valuable light on the human condition or has assisted us in understanding ourselves is, in my view, preposterous, a modern myth.”

    Theodore Dalrymple, a British psychiatrist, is an author and retired doctor who has written for many publications round the world, including the Spectator (London), the Wall Street Journal (New York) and The Australian (Sydney).

    http://takimag.com/article/seeing_eye_to_eye_theodore_dalrymple/print

    • @ Ion B-M – psihologii și psihiatrii au adesea viziuni conflictuale asupra diverselor subiecte, așa că nu e de mirare că un psihiatru spune asemenea lucruri despre psihologie. Din perspectiva psihiatrului, totul se rezumă la dezechilibre chimice în creier (ceea ce probabil e adevărat, în esență) însă și soluțiile sunt de același gen: ”îi dăm pastila X și l-am rezolvat”. Ceea ce în practică naște monștri: dependență, sinucideri etc.

      Ceea ce face psihiatrul e ca și cum ar avea un procesor la dispoziție, despre care nu știe prea bine cum funcționează, dar în mare s-a prins el că e vorba de niște curenți și niște potențiale electrice. Așa că își face rost de un set de fire cu care aplică diverse potențiale în diverse regiuni ale procesorului, în speranța de a-i schimba comportamentul. Iar dacă procesorul se arde, asta este, înseamnă că procesorul nu era bun.

      Un psiholog are mai degrabă atitudinea unui programator care știe că de fapt acel procesor rulează un soft, chiar dacă nu înțelege el prea bine acel soft. Însă șansele psihologului de a ”prăji” procesorul punându-l să ruleze un soft necorespunzător sunt mult mai mici. Softul necorespunzător, dacă există, a fost creat în copilărie, nu îl creează psihologul. Acesta doar îl depanează, dacă poate.

    • Este de inteles ca membrii unei profesii sa-si promoveze respectiva profesie cu un marketing ce poate trece mult de advarata valoare a profesiei respective. Referitor la psihologie principalul handicap este ca aceasta nu este o stiinta, este o PSEUDO-STIINTA !

      Stiinta este fizica, matematica, biologia, etc unde un experiment facut in Washington poate fi repetat cu exact aceleasi rezultate in Timbuktu sa zicem de oamenii de stiinta de acolo! Psihologia, istoria si economia de exemplu sunt pseudo-stiinte pentru ca tin foarte mult de subiectivismul „savantilor” respectivi :)

      Daca scrii un articol in fizica si ce publici acolo nu poate fi reprodus oriunde in lume in conditii date, ajungi dispretuit de breasla, pe cand la pseudo-stiinte este mult mai greu.

      Acesta este si motivul pentru care s-au „napustit” atatea hahalere in acest domeniu, pentru ca din cauza subiectivismului si dificultatii probarii competentei este mult mai usor sa te erijezi ca „specialist psiholog” urmas al lui Freud si Jung …. :)

      In fond ploua cu parlamentari analfabeti ce-si dau unii altora doctorate, asa ca ce sa ne mai miram si de zona aceasta de activitate … :)

  9. cineva a pus la un moment dat o întrebare: de ce cînd cineva vrea să cumpere un frigider se interesează de modele, caută oferte, furnizori etc., dar cînd are nevoie de un psiholog, se așteaptă ca toți să fie la fel (de buni, bineînțeles!)? Iar întrebarea nu are de fapt legătură cu psihologii sau cu psihoterapeuții – situația ar fi cam la fel, indiferent dacă vorbim de șoferii de taxi, de profesori, bucătari sau scriitori, nu-i așa? Distribuția normală se aplică și psihologilor! Super descoperire!

    • Aş dori să completez ceva. O să vă miraţi dar tuturor acestor psihoterapeuţi li s-au făcut o mulţime de nişe pentru a-şi practica meseria. Au invadat grădiniţele, şcolile, echipele de HR care analizează fiecare candidat la post din clipa în care se aşează pe scaun la interviu…Aceştia îţi fac dosarul imediat..Nici nu mai contează ce cunoştinţe ai, nici nu ar fi în stare. În schimb îţi numără diplomele precum secretara apoi te studiază cu fel de fel de întrebări capcană… Sunt foarte căutaţi, credeţi-mă!
      În societatea viitorului, cea care va să vină, hm…vom fi studiaţi de cum ieşim din casă…sau poate şi acolo… Ferească-te Dumnezeu să te vadă mai necăjit sau cu probleme şi să faci greşeala să te exteriorizezi. Din clipa aceea eşti pierdut la propriu…..dosarul cu depresie ţi-l atârnă imediat la catastif. Nu e de glumit.
      Toate cele bune!

    • Cred ca depinde tocmai :) de starea psihologica, dominanta, la momentul „cautarii”…!?
      Rareori, iti cumperi un televizor cand, sau pentru ca, esti angoasat si deprimat…De obicei, aceasta achizitie e privita ca o realizare, o ameliorare implicita a vietii, situatie in care omul este destins si vesel, adica fix acele (putine!!!) momente in care judeca „normal”! Faptul ca este indecis, ca se informeaza, ca face calcule peste calcule, etc., prelungesc practic o stare de bine, de pura placere egoista, aceea de a se innoi!
      Atunci cand omul sufera, insa, primeaza URGENTA! In situatii de criza personala profunda, fie ca are nevoie de un psy sau de un avocat, paradoxal!!!, vigilenta scade…
      Este motivul pentru care, despre avocati sau psy, nu exista alte repere de calitate decat „i-a scapat” pe unii….fara sa se mentioneze ca, pe altii, nu i-a scapat! Existand posibilitatea razgandirii, echivalenta cu pierdere de timp, nimeni nu cauta bete-n roate, spre bunastarea acestor bresle, ca si spre inmultirea sarlatanilor…evident!
      E o chestiune de auto-manipulare psihologica (involuntara, desigur!), pe care un bun psy o poate trata…sau chiar si rezolva ;)

  10. „În caz că nu aţi constatat până acum, singura piedică serioasă în ziua de azi pentru o facultate e bacalaureatul. Deşi, în mod firesc, ar fi ca facultatea să fie mult mai dificilă decât examenul de bacalaureat, practic, dacă ai luat bacul, doar dacă eşti excentric nu îţi închei studiile glorioase cu o diplomă universitară în orice domeniu îţi pofteşte inima.”

    Am citat dintr-un alt articol al dvs. (despre cum recunoastem un prost) unde, probabil, vorbeati din experienta personala. Asa intelegem de ce ati putut scrie un astfel de articol.
    V-as recomanda sa va reluati studiile undeva in afara, la o universitate de top, altfel nu se poate spune despre dvs. decat „rade ciob de oala sparta”.

  11. Problemele din domeniu nu sunt nici pe departe cele enuntate de dvs. Printre altele psihanaliza este demodata si nu si-a dovedit utilitatea, singurul lucru apropiat de psihanaliza care a avut cateva rezultate este psihoterapia psihodinamica. Teoriile lui Freud, Jung, Adler sunt numai partial utile, daca ne raportam la psihologia bazata pe dovezi.

    A va raporta la facultatea facuta de un psihoterapeut este ca si cum ati intreba unde a facut un medic primele 8 clase. Facultatea, cu cei 3 ani ai ei, este un foarte minim ABC. Ceea ce conteaza este masterul de 2 ani, apoi formarea de baza de 2 ani, apoi supervizarea de inca 2 ani si da, partial, cele 5 module de dezvoltare personala obligatorii. Ce mai conteaza, iarasi, sunt cele 20 de credite anuale obligatorii – concretizate in pregatire continua. Conteaza iarasi si intervizarea. In plus, conteaza scoala/orientarea practica, deoarece pentru unele nu exista mai deloc dovezi ca ar functiona.

    Problemele reale sunt legate de acreditarea de catre COPSI a unor orientari/scoli/metode dubioase (fiecare psiholog este afiliat la o asociatie de o anumita orientare) – multe orientari = multi psihologi. Plus unele prea putin eficiente.

    Se pare ca nu suntem deloc in top:

    „The role of other mental health service providers such as psychologists also varies across countries. For instance, in the Netherlands, there is a high number of psychologists who are very active in providing services that are covered under health insurance systems. In other countries such as France, the number of psychologists is lower and the services that they provide are not covered under public health insurance (Kovess-Masfety et al., 2007).”

    http://www.oecd-ilibrary.org/sites/health_glance-2011-en/03/06/index.html;jsessionid=125jecmdcc4dm.x-oecd-live-02?itemId=/content/chapter/health_glance-2011-25-en&_csp_=43ca8945549e270ddddfd32e4873bba5

    • Ma scuzati, nu stiu ce pregatire aveti, banuiesc ca ” de specialitate „… Pe ce va bazati cand spuneti ca psihanaliza e demodata? E o afirmatie nostima, desi recunosc ca nu sunteti prima care o face asa de serios.
      In afara de sentinta aplicata lui Freud si Jung ( care pana una-alta, au fost pionieri, deschizatori de drumuri si au revenit de-a lungul intregii vieti cu revizuiri ale teoriilor lor de inceput ), sa stiti ca psihanaliza nu se opreste la ei. A mai existat Melanie Klein, Winnicott, Lacan si altii.
      Dar ” da ” bine sa minimalizezi uriasele descoperiri si adevaruri…
      Si, in legatura si cu unele afirmatii din articol, pentru formarea si mai ales pentru instalarea unui psihanalist este o conditie de netrecut sa fi trecut printr-o analiza personala de minim 3 sau 4 ani.

      • Mă bazez pe studiile clinice randomizate efectuate in domeniu. Sigura ca pionierii din orice domeniu sunt de respectat, insa munca lor nu ramane deloc batuta in cuie si uneori e inlocuita cu abordari mult diferite. Sigur ca pentru psihodinamica exista studii concludente, insa nu pentru forma clasica de psihanaliza. De obicei raspunsul psihanalistilor este de tipul „la noi nu se pot face studii”. Prin urmare trebuie sa fie crezuti pe cuvant.

        • Însă ideea principală era că autorul amestecă psihoterapia cu psihanaliza, care este doar o orientare adoptata de unii psihoterapeuti, din cele vreo 20 acreditate de COPSI la noi si nu are aproape nicio legatura cu multe din cele aprobate. Este o altă dovadă că nu cunoaște domeniul și își bazează concluziile pe niste ipoteze care nu stau in picioare (cum ar fi numarul de absolventi de facultati de psihologie, care, asa cum am spus mai sus, nu are nicio relevanta sau are relevanta unei scoli generale – mai ales ca in facultate nici nu se studiaza psihoterapiile, decat asa, enumerativ-descriptiv foarte vag).

        • O..! Da, studiile clinice randomizate in domeniu, cum am putut uita de ele!
          Ma scuzati, da’ Dvs ce credeti, inconstientul asta exista? Si daca exista, oare stie el de studiile randomizate?

      • Cartea neagra a psihanalizei

        Prima parte.
        FAŢA ASCUNSA A ISTORIEI FREUDIENE

        Mituri si legende ale psihanalizei

        A fost odata …
        Adevarul despre cazul domnisoarei Anna O.
        Teoria seductiei: un mit al timpurilor noastre
        Teoria seductiei: o idee care nu a mers
        Era Freud un impostor?
        Freud reciclator: criptobiologie si pseudo-stiinta

        Falsele vindecari
        Freud cocaino-terapeut
        Doctorul imaginar
        Analiza interminabila sau cum sa nu te vindeci din motive gresite

        Fabricarea datelor psihanalitice
        Un cetatean in afara oricaror banuieli
        Omul cu vulturul: Freud si Leonardo da Vinci
        Jurnalul unei adolescente

        Etica psihanalizei?

        Partea a doua.
        DE CE A REPURTAT PSIHANALIZA UN ASEMENEA SUCCES?

        Cucerind lumea
        Splendoarea si decadenta psihanalizei
        Psihanaliza, marca inregistrata
        O teorie zero
        Literatura, cinematograf si psihanaliza: un joc de oglinzi

        Puterea de seductie a psihanalizei
        Beneficiile psihanalizei
        Mitologia terapiei in profunzime
        Psihanaliza populara si psihanaliza pentru initiati

        Exceptia franceza
        Cronica unei generatii: cum a preluat psihanaliza puterea in Franta?
        Lacan ventriloc
        De ce este Lacan atat de obscur?
        Viitorul unei deziluzii sau cum sa te vindeci de psihanaliza in zece lectii
        Dubla exceptie franceza: prea mult Prozac, prea mult divan…

        Partea a treia.
        PSIHANALIZA IN INCURCATURA

        Este psihanaliza o stiinta?
        Epistemologie si rea-credinta: cazul freudismului

        Este psihanaliza o psihoterapie?
        Psihanaliza poate ingriji? Analiza terminabila.

        Este psihanaliza un instrument al cunoasterii de sine?
        Disputa despre sugestie. Conditionarea freudiana.

        Vizionarii. O epidemie printre psihiatri

        Cum s-a imunizat psihanaliza impotriva criticii
        Mecanismele de aparare ale freudienilor

        Partea a patra.
        VICTIMELE PSIHANALIZEI

        Victimile istorice. Sangerarea Emmei

        Parinti si copii, primele victime
        Educatie si psihanaliza. Mamele, vinovate prin forta imprejurarilor.

        Drama autismului
        Bettelheim, impostorul. Sa intelegi si sa ingrijesti altfel: despre autism.

        Raniti de psihanaliza
        Pacatoasa, mormolocul si Gorgona. Sapte ani de psihanaliza. Psihanalistii mei si cu mine. Ar fi trebuit sa stiti: Odile, sora mea. Cincisprezece ani de convingere freudiana. Traumatism bis.

        Un caz exemplar: toxicomania
        Cum au blocat teoriile psihanalitice tratamentul eficace al toxicomanilor si au contribuit la moartea a mii de indivizi.

        Partea a cincea.
        EXISTA VIATA SI DUPA FREUD

        Revolutia neurostiintelor. Psihanaliza cu riscul neurostiintelor.

        Si medicamentele?
        Tabuul medicamentelor. Medicamentele ingrijesc depresia sau o genereaza?

        Psihoterapiile astazi
        Forta constientului sau cum sa ne reconsideram inconstientul
        Terapiile cognitv-comportamentale; psihologia stiintifica in serviciul naturii umane.
        Terapia de cuplu. Sexualitatea fara psihanaliza?
        Aceasta nu este o psihoterapie…
        Etnopsihiatria la Centrul Georges Devereux
        O alta privire asupra inconstientului si psihoterapiilor
        http://www.cartifrumoase.ro/carte/cartea-neagra-a-psihanalizei–i33230

        Si un bonus despre eficienta psihanalizei :

        Laurentiu said…
        Sunt total de acord cu potentialul nociv al cartii „Luni de fiere” pe care Vasile Dem Zamfirescu a comentat-o ani la rand cu studentii de la psihologie. Din pacate, nu a realizat potentialul ei distructiv, depresiv, ceea ce ridica un mare semn de intrebare cu privire la profesionalismul acestui psihanalist. Una dintre studente s-a sinucis in timpul masteratului de psihanaliza organizat de el (blogul ei este acesta http://afreuda.wordpress.com/), desi era in cura psihanalitica in acelasi timp. Sau probabil tocmai de aceea. Pacat ca unii psihanalisti nu respecta codul deontologic si divulga informatii din analiza. Numai in Romania se poate intampla aceasta, vorba aceea „ca la noi la nimenea”.
        July 28, 2013 at 8:53

        ( comentariu primit la „Psihopatologie culturala transfrontaliera sau potentialul nociv al unei carti ‘” )

      • „Prin Psihopolitică, obiectivele noastre majore pot fi atinse în mod efectiv. Primul şi cel mai important demers al nostru este acela de a produce cât mai mult haos în cultura duşmanului. Fructele acţiunilor noastre cresc bine într-un climat de haos, neîncredere, depresiune economică şi nesiguranţă ştiinţifică. Aceasta pentru că o populaţie astfel încercată îşi poate afla pacea numai în statul comunist oferit de noi şi pentru că, până la urmă, numai comunismul poate să rezolve problemele maselor.
        Psihopoliticianul trebuie să depună toate eforturile de care este în stare pentru a produce maximum de haos în domeniul „însănătoşirii mentale”. El trebuie să recruteze şi să folosească toţi factorii şi toate facilităţile din acest domeniu. El trebuie să acţioneze pentru creşterea personalului şi mijloacelor din domeniul „însănătoşirii mentale”, în aşa fel încât, până la urmă, întreaga arie a ştiinţei mentale să fie complet dominată de principiile şi dezideratele comuniste.”
        „Trebuie să dominaţi, ca oameni cu autoritate, domeniul psihiatriei şi al psihologiei. Trebuie să dominaţi spitalele şi universităţile. Trebuie să răspândiţi mitul că numai un medic european poate fi competent în domeniul bolilor mentale, justificând în acest fel faptul că în mijlocul vostru există un mare număr de oameni născuţi şi instruiţi în străinătate. Dacă şi când vom pune stăpânire pe Viena, veţi avea un loc unde vă veţi putea întâlni şi de unde veţi putea primi instrucţiuni ca admiratori ai lui Freud (s.n.) şi ai altor psihiatri.
        „Psihopolitica presupune sarcini înalte. Prin ea îi puteţi elimina duşmani ca pe nişte insecte. Puteţi submina eficienţa liderilor introducând insanitatea în familiile lor cu ajutorul drogurilor. îi puteti elimina prezentând dovezi în favoarea susţinerii tezei că ar fi dezechilibraţi mental. Când par să fie foarte rezistenţi, le puteţi provoca starea de insanitate folosind tehnologiile noastre.”
        „Dar veţi avea de înfruntat şi unele primejdii. Se poate întâmpla să se descopere remedii împotriva tratamentelor noastre. Se poate întâmpla ca poporul să-şi ridice glasul împotriva acestei „însănătoşiri mentale”. Se poate întâmpla ca problema însănătoşirii mentale să fie dată în seama miniştrilor şi, în acest fel, să fie îndepărtată de psihiatrii şi psihologii noştri. Dar setea capitalistă de control, caracterul inuman al capitalismului şi groaza oamenilor faţă de boală pot fi folosite în aşa fel încât să ne protejeze de asemenea lucruri. Dacă totuşi ele se întâmplă şi dacă unii cercetători independenţi reuşesc să descopere mijloace de contracarare a procedurilor psihopolitice, nu trebuie să rămâneţi pasivi; necruţându-vă nici într-un fel odihna şi banii, trebuie să luptaţi împotriva lor pentru a-i discredita, a-i distruge şi a-i anihila. Căci, prin mijloace eficiente, toate acţiunile şi cercetările noastre pot fi contracarate.”
        „Intr-un stat capitalist sunteţi ajutaţi de existenţa unei filosofii corupte despre om şi vremuri. Veţi vedea că totul vă va ajuta în lupta voastră de a pune stăpânire, a controla şi a folosi toate mijloacele de „însănătoşire mentală”, în scopul răspândirii doctrinei noastre şi pentru a scăpa de duşmanii noştri dintre alte frontiere.”
        „Pentru realizarea ţelurilor noastre, folosiţi tribunalele, folosiţi-i pe judecători, folosiţi Constituţia ţării, folosiţi societăţile medicale si legile. Nu precupeţiţi nici un efort pe care l-aţi putea face în această direcţie. Iar când munca voastră va fi încununată de succes că puteţi aplica propriile voastre legi după cum doriţi şi că, organizând cu atenţie societăţile medicale, ducând o continuă campanie pe tema relelor din societate şi pretinzând că acţiunile voastre sunt eficiente, puteţi face în aşa fel încât înşişi capitaliştii din ţara voastră să finanţeze, din propriile lor fonduri, o mare parte din această paşnică cucerire comunistă a naţiunii.”
        L.P. Beria – Prelegere tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica, Moscova, 1936

        Sursa : http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/spcreier/

  12. Păcat că se întâmplă aşa, pentru că e mare nevoie de psihologi şi mă rog, de terapeuţi (am avut şi eu ocazia să stau de vorbă cu persoane din domeniu care afirmau că psihologul nu face ce trebuie, terapeutul e acela…). Pentru că poate un terapeut bun te ajută să nu înghiţi xanax sau prozac direct. Da, era nevoie şi de psiholog pentru ca adolescenta orfană să nu se sinucidă. Mai ales copiii şi adolescenţii au nevoie. Legat de marea şcoală de psihologie de dinainte de 89, mi-aduc aminte că parcă se desfiinţase facultatea prin 80…

  13. În plus, nu toti absolventii de facultate de psihologie devin psihoterapeuti, unii se specializeaza in psihologie clinica, unii in transporturi, unii in psihologia educatiei, unii in aparare, unii in niciuna dintre astea si nici in psihoterapie. Si din cei specializati in psihoterapie sau in celelalte, unii nu practica, pentru ca uneori sunt prea putini bani. Deci numarul de absolventi de la facultati are o relevanta aproape de zero.

    • Zau ca nu cred ca numarul de absolventi sau de cursanti nu are importanta.

      De ce sa se cheltuie bani de stat sau chiar si banii de la un privat pentru niste cursuri care de fapt nu aduc nimic? Nu este mai bine sa folosim banii aceia in alta directie? De exemplu sa acordam mai multa atentie matematicii sau chimiei sau desenului, muzicii, literaturii???

      Cred ca fiecare lucru are importanta sa, iar alegerea unor cursuri/a unei profesii cu atat mai mare importanta ar trebui sa aiba. Sigur ca nu prea exista preocupare in aceasta directie, dar…

      Mereu spre mai bine!

  14. In orice domeniu profeseaza si persoane serioase si impostori. A generaliza niste concluzii care privesc o parte a unui intreg la tot intregul este un nonses pragmatic, logic si empiric. Exista si ziaristi care procedeaza total lipsit de profesionalism. Vezi aici un exemplu:
    http://andreipartos.ro/atentie-text-care-va-poate-afecta-emotional/
    Dar asta nu ne permite sa concluzionam ca toti jurnalistii sunt doar in goana dupa senzational cu orice pret. Insa putem sa concluzionam ca o parte din ei considera ca asa se face jurnalismul, conform cu ecuatia: senzational=rating. Si ca sa faci rating orice este permis ca sa para senzational.

  15. Autorul are partial dreptate insa greseste in urmatoarele aspecte: imaginea lui legata de cum trebuie sa fie un psihoterapeut este idealizata, Yalom e unul singur ma tem ca nu-l putem clona in varianta mioritica, plus de asta ar fi absurd ca toti psihologii sa scrie articole si sa publice, cine ar avea timp sa le citeasca, insa sunt de acord ca psihoterapeutii care apropo nu-sunt obligatoriu psihologi la baza, potrivit legii doar consilierea psihologica cere licenta in psihologie, trebuie sa citeasca mult, sa aiba o viziune profunda si complexa asupra naturii umane si sa aplice interventii sustinute stiintific. Pe de alta parte de unde nu-i nici D-zeu nu cere.
    Problema ca scolile romanesti scot pe banda rulanta este in orice domeniu, cum poti sa mentii un standard ridicat la universitatile de stat daca cele private iti iau studentii ? Prin urmare s-a mers pe compromis, forma IDD unde se inscriu studenti fara numar.
    Ca absolvent la Babes-Bolyai recunosc nivelul nu e foarte sus dar nici jos, daca vrei sa inveti, inveti, pentru ca in fond educatia e in final un demers personal. Si sa va mai zic un lucru din meseria de psihoterapeut putini ajung sa traiasca, in primul rand nu exista cultura terapiei psihologice, statul nu te sprijina absolut deloc, oamenii nu au bani pentru asa ceva. Se practica in general pentru lumea buna in timp ce cei care chiar ar avea nevoie raman pe dinafara.
    Apropo psihanaliza e cam de mult scoasa din carti, intra la categoria istorie, ce deconteaza casele de asigurari din occident merg pe Terapiile Cognitiv Comportamentale, datorita eficientei dovedite si a timpului scurt petrecut in terapie.
    In rest va urez multa sanatate mintala !

  16. Este adevarat nu toti sunt inzestrati,nu toti sunt de aruncat:)nu generalizati,nu etichetati.Este des intalnit ca ”clientul”sa nu ia in seama ce spune psihologulsau terapeutul pt ca nu se regaseste in ceea ce spune acesta sau constata,reiese in urma tehnicilor aplicate.Nu pune nimeni diagnosticul de depresie asa….simplu,nu ne analizeaza nimeni de cum iesim din casa….e ceva mai amplu procedeul.in concluzie relatia terapeutica(client-terapeut)conteaza,compatibilitatea.De aici se incepe terapia

  17. Pentru acuratetea informatiei: Erik Erikson a fost psihanalist, iar Milton Erickson a fost psihiatru specializat in hipnoza. Asadar, pisica vecinului de la trei nu poate fi psihanalizata ericksonian ci, la alegere: psihanalizata eriksonian, sau hipnotizata ericksonian.

  18. „Once upon a time…”, am citit si eu un articol -editorial-zilnic(in materie de „sfatul psihologului”) de la ‘ziare.com si acela a fost si ultimul, pentru ca fiind tare de nervi am rezistat plansului, insa -imi amintesc- am avut un fel de ras nervos…Totul era doar un joc de cuvinte combinate cat mai mestesugit, dar care nu aveau nimic concret in concluzie… Punand si alte multe experiente cunoscute (din orice sursa) impreuna, trebuie sa-i dau dreptate autorului, ba chiar sa spun ca aceasta grupa profesionala( psihoanalistii, psihologi, etc.) mai ales la varf, sunt o grupa care usor pot deveni un pericol pentru pacient, daca -psihoanalistul, terapeutul, etc.,-nu este in primul rand onest/a si daca nu are o reala aptitudine in analiza si introspectia mintii umane, care deobicei se obtine in zeci de ani de studiu si observatii, chiar sl la cei care au un anumit har natural, sub acest aspect.Cei mai buni psihoanalisti nativi sunt tigancile ghicitoare in palma(cele bune in meserie, autentice), care dintr-o privire si o atingere de mana, isi cam dau seama ce-l mistuie pe subiect, privindu-i mersul, postura, expresia fetei, cat si luandu-i temperatura corporala, sesizata prin „citirea palmei”(***) si -posibil , alte informatii- chiar prin transfer energetic…Mai departe am notat si eu ca societatea romaneasca este suprasaturata de asemenea „profesionisti” (si chiar si sociologi-2***) si care -legal- au o pondere in solutionarea unor cazuri juridice, in special din cele in care sunt implicate minori sau persoane cu diverse forme si grade de RM…in sfarsit, aceasta profesie devine cu atat mai intinsa si pe orizontala si pe vertical,in teritoriu si straturi sociale, cu cat saracia este mai mare si alienarea mai inalta, motiv pentru care rezultatele profesionale sunt deobicei reduse, tocmai pentru ca nu exista -si nu cred ca poate exista- metoda de a disipa stress-ul real, aparut ca urmare a circumstantelor obiective, „fizice”… Desigur cu o exceptie, acea in care pacientul este impins pe ‘drumul chimic”(adica medicamente psihotrope), care ii amortesc acestuia simtirile, dar care ii fac si confuza mintea, intr-un final respectivul devenind un adict, iar iesirea de sub „vraja” acestor „medicamente” supune si pacientul, cat si alte persoane, la un risc mai inalt decat inainte de inceperea terapiei.In afara cazurilor extreme, Solutia este clara, e vorba de preventie, iar aici nu este exceptie, este vorba de cadrul general social(sanatos) si de cel familial, iar amandoua se pot optimiza avand doar o baza materiala decenta, cea ce -in Romania- este o utopie pentru cel putin „35 MII copii, care traiesc in saracie extrema” asa cum spun insasi statisticile din tara, la care -automat se mai adauga rudele coabitante, adica-deobicei- numarul se tripleaza, iar alte grade de lipsa de baza materiala, oportunitate si speranta, ridica acel numar la milioane, cea ce impune ca o asa natie este bolnava.Iar ,ajungand aici, se contureaza clar idea ca cea mai buna psihoterapie este insasi starea sociala a individului, adica prosperitate, justitie sociala si Justitie prin lege, lipsa sau/si pervertirea acestora sunt marii factori de stress ai individdului, iar conducatorii Romaniei fac tot posibilul sa destabilizeze si mai mult acest sistem social, cea ce in final va fi rau chiar si pentru ei…precum in cazul ceausescu, pentru ca „bolnavii scapati de sub control, isi ucid gardienii si doctorii”…Iar-sarind- la introducerea cinefilica a articolului, trebuie spus ca Cary Grant si Sophia Loren au avut o relatie completa, de o oarecare durata, insa Sofia Loren a decis ca mai bine ramane cu producatorul Carlo Ponti, care a si palmuit-o in public, cand a notat ca lucrurile au mers prea departe, insa referitor la declaratia ei despre C.Grant, este o afirmatie realista, probabil ca cei „demodati”, stiu ca acesta este inca considerat(de specialisti si de respectivul public, „demodat”) cel mai bine barbat al tuturor timpurilor, atat ca „total body’ cat si ca fizionomie dar si ca voce( care , vorbind, semana cu Aurelian Andreescu cantand3***) si care a facut cele mai PLACUTE filme (macar 2) din istoria cinematografiei, este vorba de „Cum sa prinzi un hot”- cu preafrumoasa Grace Kelly, si „Spre nord, cu Nord-Vest”, in care -la scena de la ” casa de licitatii” , actorul isi joaca rolul vietii sale, iar in tot filmul, ajutat de alte mari stele ale filmului , frumoasa Eve Saint Marie si monstrul sacru, James Mason, dar si restul distributiei magnifice(4***), si ma refer la 2 caractere secundare insa perfect gasite(fizionomie-caracter) pentru rolurile respective, anume „locotenentul” lui J.Mason si -apoi- „profesorul”(creierul operativ al urmaririi)
    ***”Prendi questa mano…zingara Dimmi pure che destino avrò,… Guarda nei miei occhi…”(Boby Solo si Iva Zanichi-San Remo, 1969)
    2***vezi si cazul aricolului „Dumneata crezi in Dumnezeu?” , care nu a acceptat comentariul meu(iata- altul- ca raspuns la neacceptarea primului:)-continuare-

  19. -continuare-
    (Dumneata crezi in Dumnezeu?)…”Biserica este un loc in care indivizi care nu au fost niciodata in rai, il lauda persoanelor care nu vor ajunge niciodata acolo.” -H.L. Meneken.
    Doar aceasta maxima am pus-o inaintea articolului meu din 2009, „Biserica Catolica si Extraterestri”, fara nici cel mai scurt comentariu, la articolul de mai sus(de pe contributors) unde a stat cateva ore „in asteptarea moderatiei”si apoi… niciodata publicat, probabil chiar si maxima citata, nu dadea dovada de „moderatie” si -vezi doamne!- ii strici ploile autoarei…Pe care o cred ca este „sincer deranjata”, pentru ca este evident ca ea este extrem de discriminativa( cea ce-i anuleaza orice pretentie de fi sociolg, in ciuda maldarului de diplome, care cine stie cum le-a obtinut!), in esenta, ea fiind o dogmatica si indoctrinata religios(posibil sectanta) insa destul de dibace -cameleonica- in a se camufla, pentru a insela oamenii sa-i raspunda la intrebarile „profesionale”…Deci aceasta femeiusca cu ifose de sociolog, este iritata ca oamenii sunt scarbiti de practica (in masa) a pupatului moastelor, practica ce ar trebui interzisa prin lege, sub mai multe motive, precum profanarea de morminte(pentru a recolta ciolanul!) si motive de sanitatie publica, orice suport -cat de cat organic- poate fi rezervor si vector In transmiterea de boli grave, altfel din punct de vedere etic , respectivii pot sa si suga respectivele moaste, desi s-ar putea ca si aici Legea sa interzica asa ceva pe motiv de cannibalism …Situatia poate fi -cumva comparata cu relatia intima (fie hetero fie homosexuala) -la unele cupluri-in care partenerii se ling pe si in organelle genitale, multi-mai ales femei- le place (sau doar curiozitate, „de gust”, sau „pentru ten”) chiar inghit sperma, cea ce s-ar putea considera cannibalism, insa fiind un act asumat la intelegere reciproca nici Legea si nimeni nu poate nici macar sa demonstreze -si sa combata- ca actul in sine ar reprezenta o forma de cannibalism, sau oricum, ceva inuman, pentru ca fiecare om rational si cu bun simt, stie ca aceste lucruri nu sunt decat dovada continuitatii, adica a evolutiei omului din animalele inferioare,.. Dar femeia taie piroaie din greu cand afirma ca „ateistii merg zeci de Km pe jos” doar pentru a-i „ocari” pe „ciolanisti” , carora-ptiu, drace! Chiar asa?- „le strica cheful”… Autoarea se face ca nu observa ca in acest caz(cred imaginat de ea, doar ca sa mai loveasca inca odata in atei) respectivii atei il mimeaza perfect pe dumnezeu -si pe Lot- cand le-au „stricat cheful „celor din Sodoma si Gomora, care tocmai aveau chef sa ” se impreune” cu toata familia lui Lot, ” de la cel cu tzatza-n gura, pan’ la al’ cu barba sura!”…E clar ca individa este dintre cei care se cred deasupra poporului ,”arhitipul romanului ranchiunos si semidoct” si chiar-partial- si vegan, ea habarnare ca „veganii” sunt la fel de vechi ca si lumea si religiile(nu neaparat in Romania, insa cei destupati la minte mai citesc si istoria altor popoare)…Nu m-ar mira ca individa sa fie si dacopata, pentru ca acest „soi de oameni” fabuleaza pe chestii ezoterice nerezorvabile, fie doar pentru ca sunt total inculti sau semidocti, fie ca sunt colectori ai celor 30 de arginti, aruncati in scuipatoare (de popime si govern) pentru a tine mintile populatiei ocupate cu aiureli, in loc sa gandeasca la cauzele dezastrului romanesc….Probabil ca individa este in antecamera puterii(, asteapta sa-i ia locul lui dancu(care candva, va cadea rapus de epilepsie, sau ce o avea), situatie in care si ea va putea rontai la nise pufuleti, dar nu „tari ca piatra si iute… ca Hot Chili Pepper!” ci dintre cei mai fini pufuleti nationali (si inca blagosloviti si „dezlegati” de post,de insasi „preafericitul” natiei), pufuleti mancati cu furculita, de pe fundul unei immense Lagenaria Vulgaris…Si-bineinteles – pastrand traditia si „specializarea” sa(pompe funebre), va canta prohodul natiei romane, ce oricum, nu merita sa existe, fiind „ranchiunoasa si semidocta” DAR(Ehe,heeee!) traieste pe stanca ortodoxismului mioritic si nu precum Olanda, Norvegia, Finlanda, Uruguay, etc.(natii atee-din care nu prea emigreaza nimeni, dar unde se dc buluc altii-mai ales romanii) pe „nisipuri miscatoare”…Singurele „realitati” care mai raman dupa ce este abolita religia…Desteapta aducere din condei…Exact ca din topor!

    3***Aurelian Andreescu, cea mai buna voce masculina din toate muzica romaneasca de pana acum, pe locul 2 (as zice) Constantin Draghici, care are si el locul sau I, la cea mai buna orchestratie si aranjament musical, la piesa „N-ar trebui”-la femei, consider ca Angela Ciochina, la muzica „usoara”, insa pur si simplu ca voce, nimeni nu o poate surclasa-inca- pe Maria Lataretu
    4*** si apropos de „distributie” (cast), pot fi enumerate multe asemenea cazuri de exceptie, insa am sa ma opresc doar la doua, anume la personajele Mr.Matuschek(Frank Morgan, ” Vrajitorul din Oz”) si „noul baiat de pravalie”, Rudy, chiar si cu cel mai potrivit nume pentru perioada sarbatorilor de iarna,… scena finala a filmului…(in filmul The shop Around the Corner) si -nu chiar la intamplare- cuplul James Stewart si Margaret Sullavan, in „The Mortal Storm”

  20. Fenomenul pseudo-psihologului/inginerului/juristului/filologului/medicului și câte mai sunt specializările universitare care oferă diplome,dar nu și calificare e complex. S-a insinuat imediat după 89, gâdilând orgoliul unor adulți care înainte vreme nu au reușit să treacă de barierele unui concurs de admitere. Așa, ajunși la rândul lor părinți „au recuperat” prin copii un minus din propria lor existență. Dacă există cerere de îndată apar și ofertanții, tot felul de figuri ale sistemului comunist, obișnuite cu nemunca, dar dornice de satisfacerea altui tip de orgoliu -eu sunt! Ani întregi nu am vrut să cred că universitățile astea no-name s-au fondat pe un cripto-comunism de cea mai bună calitate.Realitatea m-a condus la altă concluzie. Încet, dar sigur, destul de departe de ochii publicului au început să se adune între ei, să revendice spații și să scoată pe bandă rulantă generații de nonvalori.Au prins rădăcini și știm cu toții cât de greu poate fi eliminat pirul din pământ! Asta a fost în deceniul 80-90, pentru ca mai apoi să promoveze tinerele vlăstare, chiar de ei școlite și să dezvoltea afacerea, pentru că până la urmă asta este, țesând la nivel local o plasă de interese, care oferă susținere, motivație și iluzia unei poziții sociale și de o parte și de cealaltă. Pragmatismul nostru al tuturor, lașitatea, lipsa de reacție au definitivat dezastrul absolventului cu diplomă, dar incapabil să ofere cunoștințe reale pe piața muncii. Cine și cum să mai ceară o reparație materială, că despre cea morală nici nu poate fi vorba? Pe cine să întrebi de ce au derapat astfel lucrurile când sunt în egală măsură vinovați și cei care oferă și cei care cumpără un asemenea produs. Între miile de posesori de astfel de diplome se găsesc și indivizi serioși și dascăli buni, pentru că altfel ar fi tragic,ori situația e dramatică, dar încă nu e tragică. Speranța ar fi ca în timp societatea să realizeze că starea de fapt astfel creată e doar o formă atipică de funcționare și să se îndrepte către alte tipuri de pregătire. Universitățile astea nu vor dispărea ,dar prin natura lucrurilor vor fi obligate, ori să reducă mult numărul absolvenților inutili, ori să se regândeacă într-o formă care să aibă legătură cu piața muncii și calitatea. Asta este urarea pe care le-o fac! Munciți, nimeni nu spune că nu avem nevoie de indivizi educați, dar munciți asumându-vă rezultatele.

  21. Exceptionala analiza.Sunt psiholog fomat inainte de l989 si tot nu ma incumet sa spun ca as putea fi un bunicel psihoterapeut.Am expertiza in educatei,dar trebuie sa spun ca este greu si delicat sa te dai mare si a afirmi ca ai solutii la toate problemele legate de dezvoltarea unui copil pana la maturitate.Ma simt jignita cad vad la diferite televiziuni cum este terfelita aceasta meserie prin aparitia unor „tinere sperante” ale mesriei care-si permit sa emita verdicte cica psihlogige.Este cu atat mai jenent sa-l vad aproape seara de seara pe un domn profesor de psihologie/pedagogie de la Universitatea Bucuresti (se remarca printr-un semn distinctiv)care ,implicat politic da verdicte de bun sau rau,destept/prost in functie de preferintele sale politice.Ma intreb atunci ce au de invatat tinerii viitori „psihologi/psihoterapeuti” de la acest domn”profesor?Suna frumos sa spui ca esti psiholog/psihoterapeut,dar pentru asta trebuie sa „rupi”cartea,sa fii modest si sa stii ca totdeauna este loc de indoiala.

  22. Am făcut psiho, m-am lăsat de psiho, m-am apucat de altceva. Total de acord, și-o spun din perspectiva unui om care a cochetat câțvia ani cu „sistemul”. Cunosc și excepții, însă 90% dintre psihologii ieșiți din facultate în ultimii 10 ani sunt praf. Iar cadrele didactice de la Facultatea de Psihologie a Universității din București sunt la fel de praf. Multă corupție, foarte multă mediocritate, nepotism, limbism și multe altele. Unii care n-ar fi făcut performanță nici la McDonalds nu doar c-au ajuns psihologi, ci au ajuns și profesori în facultatea aia. Asta da comico-tragedie.

  23. Articolul acesta imi aduce aminte de o intamplare mai veche, dinainte de ’89 (ca nu stiu cum sa-i mai spun evenimentului).
    Undeva in zona Pietei Unirii am fost abordat de o persoana, pe vremea aia nu existau romi, deci o tiganca cu multe fuste inflorate, salbe la gat si cu GHIOC care s-a oferit sa-mi spuna ce si cum despre mine tot ce nu stiam si tot ce trebuia sa stiu… Femeia aia care nu avea mai mult de 30 de ani si nici nu avea cum sa aiba scoala mai mult de 8 clase cat era obligatoriu cu militia, avea un limbaj atat de evoluat fata de conditia aparenta, incat am fost pe punctul sa cedez tentatiei in ciuda faptului ca am fost mereu extrem de refractar la genul asta de cunoastere (ghicit, horoscop etc). Ziceai ca recita din biblioteci si avea forta de convingere si logica persuasiva… noroc cu educatia pozitiva, inginereasca, ca n-am cedat. :)
    Ce vreau sa zic: depinde de facultati vorba lui Moromete. Dar nu de facultatile astea cu imprimante high resolution. Trebuie sa existe si vocatie si talent si un al n-lea simt. Nu poti fabrica specialisti in nici un domeniu doar prin tiparirea unei diplome.
    Mai sunt pe langa psihologi, o armata de sociologi … tot asa, specialisti in nimic pe care nu-i obliga nimeni si nimic sa-si probeze competenta in ceva, dar au diploma si se cultiva unii pe altii. intro mare like-uiala

  24. Comentariul lui Cris (din 08/02/2016 la 11:45) pune punctul pe „i”. Autorul articolului putea să se documenteze mai bine pentru că, dată fiind popularitatea articolului, a pierdut ocazia de a aduce la lumină niște informații importante.

    Întâi, trebuie făcută diferența între psihiatru, psiholog, psihoterapeut și diverșii amatori de dezvoltare personală.
    – Psihiatrul e absolvent al Facultății de Medicină.
    – Psihologul e absolvent al Facultății de Psihologie.
    – Psihoterapeutul nu trebuie să termine niciuna din facultățile de mai sus, e nevoie însă de o formare de specialitate.
    – Coachingul și alte găselnițe pentru corporatiști cu bani de dat nu au legătură cu domeniul, chiar dacă există absolvenți de facultăți de specialitate care se implică în astfel de activități.

    Psihiatrul nu-i totuna cu psihologul, care nu-i totuna cu psihoterapeutul, care nu-i totuna cu coach-ul. Psihiatrii țin de Colegiul Medicilor, psihologii și psihoterapeuții țin de Colegiul Psihologilor. Cât despre coach, trainer de dezvoltare personală etc. acesta este un titlu informal care nu desemnează o activitate recunoscută din domeniu; oricine își poate spune „life coach” dacă găsește clienți.

    Să revenim la psihologie și psihoterapie.
    Comentariul lui Cris a subliniat un conflict care există în diversele „școli” din domeniu:

    – Pe de parte există unii cu practici bazate pe dovezi („evidence based”) care pun foarte mult accent pe validarea terapiilor. Fac studii, se încearcă includerea în modelele existente a informațiilor din alte discipline consacrate (neuroștiințe etc.), se includ practici din alte școli dacă se dovedesc că funcționează, debarasate de bagajul teoretic original etc.

    – Pe de altă parte, există școli „de guru”. Este vorba de metode care pleacă de la un fondator original (care a venit cu o teorie prin care explică originea problemelor), și care continuă în tradiția fondatorului. Aceste practici își construiesc propria lor bulă lor teoretică. Sunt trecute cu vederea contradicțiile dintre teorie și descoperirile din alte discipline. Sunt ignorate absurditățile din propria teorie (adepți ai „Psihologiei transpersonale” promit recuperarea amintirilor din vieți anterioare sau din mediul intrauterin etc.) Orice apare nou, se construiește în jurul ideilor fondatorului original în jurul căruia se poate dezvolta un adevărat cult al personalității. Aici intră cam tot ce ține de Freud (da, Cris avea dreptate: Freud nu mai este considerat de actualitate decât în bula fanilor psihanalizei; restul lumii științifice discută mintea umană în cu totul alți termeni).
    Mai mult decât atât, unii încearcă să introducă noi practici chestionabile (în ultimii ani au apărut pe rafturile librăriilor cărți de „psihogenealogie” – un fel de freudianism genealogic, unde determină ei cum o persoană are tulburări psihologice din cauza unor conflicte și șocuri emoționale resimțite de strămoșii săi care trebuie identificate pentru a fi vindecate).

    În România, Colegiul Psihologilor acreditează mai toate aceste tipuri de psihoterapii, și pe alea bazate pe dovezi, și pe alea care seamănă mai mult a secte, nefăcând prea mare diferență între ele.
    E incorect pentru cei care chiar știu ce înseamnă știința și care fac efortul de a studia și de a practica ceva ce merită studiat și practicat.

    Pe lângă incorectitudinea din câmpul muncii, mai apare și câte un articol critic (sau comentarii critice) în care specialiștii din domeniu sunt asimilați celor care au doar o diplimă și un cont de Facebook unde îndrugă clișee marca Radu F. Constantinescu între două distribuiri de pe Collective Evolution și Cocoon. Articolul original a ratat ocazia de a informa corect.

    Nu am înțeles de unde impresia că înainte de 89 „se făcea treabă, nu ca acuma”. Ce anume se făcea, mai exact?

    Nu am înțeles nici de unde provine impresia cum că România are prea mulți psihologi în prezent. Din cauză că sunt mulți absolvenți la facultăți fantomă? Din absolvenții de psihologie, doar o parte chiar merg la CoPsi după absolvire să-și rezolve hârtiile (mai ales că trebuie să și cotizeze). Există puține posturi de psihologi și foarte puține posturi libere.

    Problema e că din cauza modului în care a fost gândit sistemul, durează foarte mult până un student ajunge să poată practica. Cei care doresc să muncească în domeniu trebuie să cotizeze și să rabde. Formarea durează, găsirea unui loc de muncă durează. Trec ani buni până să poată practica, după ce gată facultatea. Ăsta o fi și un motiv pentru care unii recurg în mod rușinos la varianta facilă: „hai să devin coach motivațional cu citate din Poptămaș / astrolog-psiholog / astrolog-numerolog”, „hai să țin seminarii de interpretare a viselor și a liniilor din palmă” etc.

    În loc să facem mișto de ce ne imaginăm noi că reprezintă „psihologii”, putem învăța (și scrie) lucruri cu adevărat relevante și constructive. Și să punem întrebări bune, nu dacă să ne dăm sau nu pisica la psihanalizat.

    – De ce sunt tolerate la nivel de autorități practicile terapeutice absurde? De ce se permite deformarea profesională a acelor tineri care plătesc bani grei ca să învețe și să practice nonsens? De ce există în universități catedre întregi dedicate predării unor teorii depășite din domeniul psihologiei?
    – De ce nu se promovează psihologia și psihoterapia de calitate? Pregătirea specialiștilor din domeniul sănătății mintale, precum și creșterea accesului oamenilor la servicii de sănătate mintală ar trebui să fie o prioritate pentru sistemul sanitar. Informarea oamenilor obișnuiți, a pacienților și a specialiștilor din domeniul sănătății cu privire la ce anume presupun psihologia și psihoterapia de fapt, e de asemenea importantă.

  25. Era acum zece ani .Eram un sefut la o firma si vine la mine un tip salariat 50 de ani mecanic auto, tractorist, apicultor . Simpaticutul analfabet si descurcaret. imi solicita marire de salariu pe motiv ca „am terminat facultatea”. Usor nervos si amuzat il invit sa ia loc incercind sa ghicesc ce mi va spune.Economist.Jurist.Ecologist. Si ce ai terminat? Facultatea de Psihologie vine raspunsul .Scaunul se rupe sub mine si motanul castrat Platon din dotare imi sare pe fata. Am scapat de mecanicul psiholog nu si de cicatricea de pe fata. . Articol misto rau de tot.Se poate inlocui psiholog cu multe alte profesii,foste onorabile, pe vremuri. Atentie la” a-si aduce aportul” folosit in text e cam pleonastic. Cu simpatie si empatie!

    • „Articol misto rau de tot.Se poate inlocui psiholog cu multe alte profesii,foste onorabile, pe vremuri. Atentie la” a-si aduce aportul” folosit in text e cam pleonastic. Cu simpatie si empatie!”

      Articolul este la fel de „mișto”( dupa DEX acest termen face parte din argou si nu este un cuvant romanesc… ) ca si comentariul pe care l-ati facut cu simpatie si empatie , iar partea buna pentru dvs este aceea ca nu sunteti singuri. Mai exact , va secondeaza literati universitari ca Radu Vancu cel care , printre multi altii , urmeaza noul trend si revolutioneaza si limbajul , si simtul estetic al romanilor ( „Aferim!”. O capodoperă mișto(sic!-n.n.)) – http://www.contributors.ro/cultura/%E2%80%9Eaferim%E2%80%9D-o-capodopera-mi%C8%99to/).

  26. Am cunoscut o doamna „psihoterapeut” care consilia cupluri si adolescenti in vreme ce casnicia dumneaei se desfasura pe doua etaje, la propriu : el locuia la etajul 2 si ea la etajul 1 . Despre sarcina pe care o purta, mi-a replicat: dar cum vrei sa-mi pastrez barbatul?!
    Am ramas fara cuvinte…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihnea Rudoiu
Mihnea Rudoiu
A absolvit Academia Tehnică Militară (2001) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2005). A publicat romanele A toi, cuando tu no estas (Editura Humanitas, 2005), Micul Abelardy. Viaţa şi opera (Editura Cartea Românească, 2007) şi N-are momentan titlu (editura Curtea Veche, 2010). Recent, la editura Tracus Arte i-a apărut romanul Dear Darlin’. Namor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro