joi, martie 28, 2024

De ce nu mi-e frică de Statul român

Adresez aceste rânduri mai ales magistraților care judecă procese de divorț în care decizia mamei de a-și asuma educația copiilor acasă este folosită ca obiect de șantaj pentru obținerea custodiei de către tată.

Ne educăm acasă copiii de ani buni, unul dintre ei împlinește 16 ani, celălalt 12. Până acum s-au dezvoltat normal, se hrănesc satisfăcător, merg la toaletă, dorm, circulă cu metroul, merg chiar îmbrăcați pe stradă. Au acte de identitate, iau câte-un analgezic dacă-i pocnește gripa, se duc la cumpărături, se spală cu săpun, zic chiar și “bună ziua”, câteodată își cumpără merdenele din Amzei. Cred că trec drept niște adolescenți normali – nu mi-a spus, încă, niciun doctor că ar fi mutanți. De pildă, azi dimineață aveau doar două mâini și două picioare, mereu îi scrutez vigilent să văd dacă le-a mai crescut un nas, ceva, o excrescență. Dar nu.

Am auzit multe despre copiii mei, de-a lungul anilor. Întotdeauna ceilalți știu mai bine cum trebuie să mi-i cresc. Dacă citesc prea mult, le distrug ochii. Dacă stau prea mult în mediul online, își pierd uzul rațiunii. Dacă stăm la taclale după miezul nopții, îmi bat joc de sănătatea lor. Dacă nu reacționează la rele, sunt proști. Dacă reacționează, sunt violenți. Dacă nu învață integrale vor fi, desigur, niște ratați. Întotdeauna cineva îmi explică, sfătos și pătruns de responsabilitate, uneori furios, binele și răul meu. Binele și răul copiilor noștri. Binele și răul căsniciei noastre. Întotdeauna explic, aproape didactic, că numai noi suntem în măsură să ni le definim. Și-o luăm de la capăt, anevoios, spre un final care rămâne nescris, judeci, fiindcă suntem nebuni sau în depresie sau am luat-o razna sau suntem iresponsabili. Am avut toată bună bunăvoința să le arăt copiii, – iată, au un singur nas. Iată, și ei se spală cu săpun. Iată, sunt autonomi. Iată, umblă chiar îmbrăcați. Degeaba. Stupoarea a fost de partea mea doar o perioadă, până în clipa în care a devenit evident că realitatea factuală nu contează.

Toată pasta de părerisme publice din ultimele două săptămâni m-au făcut să mă uit la societatea noastră cu milă și revoltă, deopotrivă. Cred cu tărie că, dacă nu încercăm un demers matur, dezbaterea va rămâne în stadiul de sumă de păreri lovite de gândirea binară, de stereotipie și polarizare. O gândire care erodează toate societățile prezentului și alterează fibra umană până în cele mai intime dedesubturi. O gândire care va influența, în cele din urmă, decizii umorale, nedemocratice, orientate împotriva libertății individuale. Povestea nu s-a terminat, e chiar pe cale să abia înceapă, fiindcă ignoranța și ipocrizia românului încă mai șed nerușinate pe centură, bine dichisite, cu ciorapi de plasă și tiara roz. Prostituția sinelui are stridențele ei filozofice, desigur. Poți face exerciții de fantasmare în care închizi ochii, îți pui placa din Dracula Blues și ți-i imaginezi pe apostolii sistemului stând la masă cu Țepeș. Țeapa să fie suplă, să satisfacă clientul,/să se potrivească perfect cu clima și ambientul… Dar tot cumplit e: la masa lui Vodă pot ajunge toți, cândva, astfel de clienți satisfăcuți. Autoprivarea de libertate e boală grea, chiar nu e de glumit: de la un punct încolo, pactul cu abuzatorul devine a doua natură.

Sunt oameni loviți de sindromul Stockholm și sunt oameni care încă mai luptă, cu toate posibilitățile de care dispun, să nu facă acest pact. Ar fi de dorit să poată trăi toți în România, fără să sfârșească prin a fi executați sumar. Ar fi de dorit să poată învăța să înțeleagă că toți oameni au dreptul la libertatea individuală, iar prin asta înțeleg dreptul de a-și aparține, atâta vreme cât își asumă toate consecințele care decurg de aici. Dacă nu suntem dispuși să admitem că greșim, să respectăm opinia celuilalt, furia copleșitoare a majorității, legitimată de imaturitatea spațiului public, va reuși să anihileze și ultima fărâmă de șansă la umanitate.

Nu mi-am propus să demitizez marotele deja demonetizate legate de educația acasă, de la idiosincraziile semantice legate de înțelegerea termenilor de homeschooling și unschooling, până la problema socializării, dar cum ne luăm diplomele, dar copiii trebuie disciplinați, dar cum de n-au un program zilnic?, dar cum îi lași să-ți răspundă așa?, dar voi înseamnă că sunteți bogați, dar voi sunteți deștepți, dar școala îți dă niște noțiuni, totuși, dar trebuie să învețe ce e jungla vieții, să ia un pumn, să concureze, să vadă și ei răutatea, să mai vadă câte-un pornoșag în pauză, să știe și ei cum se fac copiii.

Astea sunt micile prejudecăți și lacune ale unui anumit tip de om produs de sistem, căruia i-a devenit tributar pe negândite și s-a obișnuit să nu-i conteste autoritatea; uneori mitocan, alteori ignorant, uneori ipocrit, alteori pervers și mai cu seamă arogant. Las în seama psihologilor și scriitorilor de cărți motivaționale să producă maculatură până n-or mai putea, să discute problema, să explice, să analizeze ca la masa lui Vodă. Toți acești oameni încearcă să-și scuze propria dramă de a nu-și mai aparține, încercând să te procusteze, să te aducă în lumea lor, ca un robot adorabil pe care-l întrebi unde-i Dumnezeu și el îți răspunde plat și obositor Does not compute. M-am plictisit.

Consider esențial să vorbim despre lucrurile cu adevărant relevante, cele capabile să legitimeze abuzuri:

1. Minciuni sau enormități cu potențial de calomnie aruncate în spațiul public de către actuali diriguitori sau foști miniștri care consideră dreptul la educație drept unul concesionat statului falimentar, pe copii noștri la cheremul lor sau al societății, iar, pe părinți, pasibili de închisoare.

2. Curvele alea două de mai sus, care stau pe centură și mi ți-i vrăjesc pe comentatorii din spațiul public, până îi transformă în mici inchizitori. Adică să vorbim puțin despre ignoranță și ipocrizie, care împreună pot fi letale.

3. Manipularea din media, – și cea cu rea credință si cea din incompetență și cea din conformism politic, – care duce la scindări și mai mari în societate, pe fondul conștientizării libertății individuale.

4. Frica de stat, de sistem, de instituții.

Înainte să vorbim despre “jungla și inconștiența” educației acasă, ar fi foarte potrivit să parcurgem niște cifre* ale aceleași realități factuale, despre care vorbeam mai sus:

42 la sută dintre elevii români sunt analfabeți funcționali.

86 la sută dintre copii sunt certați de către profesori când greșesc.

72 la sută dintre copii sunt ajutați la teme de mama, tata, fratele, bunicul sau meditatorul.

13 la sută dintre copii sunt bătuți cu cureaua.

63 la sută dintre părinți recunosc abuzul fizic asupra copiilor lor.

33 la sută dintre copii sunt jigniți și umiliți de către profesorii lor.

52 la sută dintre copii trăiesc în risc de sărăcie.

360 de mii de copii au abandonat școala ori din cauza sărăciei, ori că sunt exploatați de către părinți.

24 la sută dintre tinerii sub 25 de ani sunt șomeri.

6,3 la sută dintr-o sută de mii de copii se sinucid.

Așa. S-au făcut studii, statistici, s-au dat publicității, am luat act și noi, a luat act și statul. Am stat cu toții la masa lui Vodă. Și? În rest ce s-a mai întâmplat? Cred că este de domeniul evidenței că satul are datoria să rezolve problemele astea sistemice, strategice, dramatice, mai înainte de a se împiedica de câteva sute sau mii de familii care-și cresc copiii într-un mediu liber și îngrijit, cu iubire și încredere. Statul este o sumă de instutiții care există pentru cetățean, nu o autoritate supremă, imaculată și dictatorială de care să ne fie frică. Statul există pentru noi, e datoria lui să ne consulte și să ne asigure condițiile unei existențe demne și decente, așa cum datoria noastră este să nu încălcăm principiile de drept, pe care el este îndruituit să le apere. Altfel, de ce credeți dumneavoastră că statul n-a luat, Doamne, păzește!, copii din familiile astea, ale noastre? Că nici măcar nu s-a interesat de ele, decât în urma unor procese civile sau a turnătoriei unor vașnici obedienți ai sistemului falimentar, niște razii în urma cărora Asistența Socială a constatat că totul e în regulă cu copiii?

Credeți că Ministerul Educației nu știe de amploarea acestui fenomen (atfel spus, de existența libertății individuale)? Credeți că Asistența Socială, care are de furcă în toată regula cu copii legați în lanțuri, abuzați, traumatizați –  nu știe că există români care știu ce iese din sistemul de educație? Care-și cunosc drepturile și sunt articulați? Că dacă iei la evaluat un copil din ăsta conștient de identitatea și de drepturile lui, ajungi la concluzia că n-are cine să-l evalueze, în lipsă de criterii? Ba! Știu, desigur, dar nu se pricep să instrumenteze această speță. În condițiile în care aproape jumătate din elevii români sunt analfabeți funcțional, ce drept poate avea acest stat falimentar asupra copiilor noștri? Niciunul!

În ce mă privește, nu voi lăsa niciodată statul să-mi evalueze copilul, dacă el, copilul, nu-și dorește asta. Consider că un copil nu poate fi evaluat decât după criteriile cu care a fost crescut și mentorat, in ipostaza lui de conștiință, nu de număr într-un catalog. Ca om deplin, cu spirit critic, cu discernământ, cu asumarea propriilor decizii, conștient de dreptul lui de a contesta, de a spune nu, chiar de a denunța Legea Gravitației, dacă asta îl ajută să-și descopere destinul, cum ar spune Noica. Sper din tot sufletul să nu fie cazul să vorbesc cu statul, căruia îi plătesc tot felul de biruri și de la care nu primesc nimic în schimb. Dimpotrivă, numai abuzuri – umilință la ghișee, popriri de cont, punere pe lista “rușinii”, executări silite, știri cu copii de grădiniță care sunt obligați să compară în instanță după ce-au fost traumatizați pe viață.

Există în România oameni care nu acceptă mita oficializată (s-o supranumim privilegiu, sau șpagă etică?), în niciun fel, în schimbul libertății lor – nici cu alocație, nici cu abonamente la SPA, nici cu reduceri CFR, nici cu teambuildinguri, nici cu bani de manuale, nici cu asigurări medicale, nici cu statut social în corporații. Adică nimic din ce te poate îngenunchia în fața unui funcționar incompetent, a unui ministru corupt, a unui parlamentar penal, a unui șef abuziv sau a unei corporații în care impostura e indicator de performanță. Trebuie să ne obișnuim cu ideea asta. Trebuie să ne bucurăm și să spunem peste ani: iată, am întâlnit și români liberi, care nu cedează niciunui detergent cerebral. Sunt mulți, unii trăiesc în sistem, dar nu renunță nicio clipă la efortul de a fi oameni care gândesc. Obișnuiți-vă cu ideea că există, își asumă viața așa cum e și trebuie respectați. Și cereți-le intelectualilor de mucava să nu mai vorbească în gol despre meritocrație, dacă simțiți că vă amenință existența ei.

Iată de ce nu mi-e frică de Stat.

De aceea m-am gândit că ar fi bine să facem niște asumpțiuni, să articulăm niște scenarii. Poate, așa, discuția are șanse să iasă din siajul prejudecățior și să se mute pe un tărâm mai pragmatic.

Să trecem în revistă alternativele libertății de opțiune, dacă Statul nu va reglementa educația acasă:

1. Se menține status quo-ul și se respectă Legea Fundamentală (art. 26 și art. 29 din Constituția României, alături de toate Cartele dedicate drepturilor omului, la care România este parte) care garantează părintelui dreptul de a alege educația copilului. Așa cum statul nu dă legi cu meniul zilnic al copiilor mei (și nici nu li-l asigură), cu ce conține garderoba lor, cu ce mijloace de transport folosesc, cu ce medici consultă, cu ce cărți citesc, cu ce medicații li se administrează, tot așa le va garanta și dreptul de a învăța ce doresc. Domnul Marian Banu de la Inspectorat a mințit la televizor, când a spus că educația acasă e ilegală. Nu-l credeți. Domnul Marian Banu să-și prezinte scuzele sau să se pregătească mai bine pe speța asta, dacă dorește să reprezinte Ministerul Educației fără să facă de râs statul falimentar.

2. Mii de apostoli ai sistemului, cu vocații fascistoide, vor denunța cazuri de unschooling și homeschooling, iar statul se va folosi de Codul Penal, și anume de acel articol (neconstituțional!) care propune pedeapsa cu închisoarea, dacă părinții nu-și introduc copiii în sistem. Dacă statul nu va recunoaște școlile umbrelă acreditate peste hotare, va fi chemat în instanță. Va ajunge și la CEDO, desigur și iar va trebui să plătească milioane pentru impotența propriilor legiuitori.

3. Dacă statul va câștiga în instanță, noi, cel puțin, îl vom trata cu sictir și vom emigra într-o țară care garantează libertatea individuală. Atunci statul va pierde, nu noi. Pentru că un om liber, capabil să-și definească identitatea, este întotdeauna o pierdere pentru societatea pe care o părăsește și un câștig pentru cea care îl primește. Mai avem puțini ani până când copilul cel mai mic va ajunge la vârsta de la care nu ne mai poate cere nimeni socoteală. Foarte puțini. Plecăm, îl ducem la vârsta-minune de intrare în câmpul muncii (clasa a zecea, nu?) și ne întoarcem bine merci, eu și soțul meu, să continuăm să-i spunem cui vrea să ne asculte că oamenii, de fapt, sunt liberi și că nu aparțin nici statului, nici societății, că educația în familie e un drept fundamental.

Să trecem în revistă și alternativele libertății de opțiune, dacă statul va dori să legalizeze educația acasă:

1. Educația acasă nu are rețete care pot fi înregimentate în niște criterii de evaluare ale unei comisii care funcționează după Legea Învățământului. Legea Învățământului este pentru cei din sistem, făcută pentru masse, nu pentru individ. Copiii noștri sunt individualități care trăiesc în afara sistemului. Statul va trebui să lase tuturor dreptul de a-și crește copiii așa cum aleg, atâta vreme cât nu-i afectează pe cei din jur, sunt buni cetățeni și nu există devianțe în comportamentul lor social, de natură să cadă sub incidența legii. De asemenea, dacă dorește să ne evalueze copiii, va crea comisii și criterii de evaluare după curriculum-ul și interesele lor. Dacă un copil invață limba farsi, pentru că este interesat de cultura persană, va trebui să i se asigure o comisie de evaluare competentă și cu expertiză legitimată în acest domeniu de studiu. Desigur, va trebui o dezbatere reală și de lungă durată pe această temă. Atunci, abia, Statul își va câștiga statutul de interlocutor cu drepturi egale, așa cum se întâmplă deja în majoritatea țărilor civilizate ale lumii.

2. Statul va trebui să creeze politici publice pentru categoriile în care regăsim jalea din statisticile de mai sus și să diferențieze între un părinte care-și asumă destinul copiluilui ca să-l facă om întreg și un părinte care-l obligă să stea la țâța vacii sau să cerșească. Nu e vina noastră că statul are problema asta – pentru care, de altfel, îl compătimesc.

3. Statul va trebui să găsească modalități prin care să-i exorcizeaze pe oameni de frica lui. Altminteri, ajungem să-i lăsăm pe profesori să-i umilească pe copii, să-i batem pe copii cu cureaua, cu lingura de lemn, cu nuiaua și mai ales cu cuvântul. Să facem teme în locul lor, să plătim meditatori, să dăm bani la competiții sponsorizate de tot felul de mărci comerciale, să acceptăm tacit pornoșagul din toalete și să spunem că asta e, asta e lumea.

În ce-i privește pe copiii mei, statul nu va pune mâna niciodată pe ei. Copiii noștri își aparțin lor, nu pot aparține altcuiva. Eu nu i-am făcut cu Statul, i-am făcut cu soțul meu, din dragoste. Mi-aș dori tare mult să rețină asta toți actualii și foștii diriguitori cu apucături etatiste, naziste sau schizoide. De asemenea, toți reporterii și moderatorii de televiziune care simt nevoia să ne opună unui psiholog, să folosească ilustrație video care induce contrariul spuselor noastre, să meargă prin parcuri și să-ntrebe mămici obediente, în numele jurnalismului “imparțial”. Și, în cele din urmă, toți pundiții care cred că, dacă au locul asigurat într-un platou de televiziune și ceva mai mulți fani pe Internet, înseamnă că trebuie să le dăm și atenție. Nouă nu ne e frică de stat, nici de ipocrizia majorității, nici de incompetența presei. Ne avem unii pe alții, suntem o familie, întotdeauna ne vom bucura cu ceea ce avem. Mai mult, avem prieteni de minune, uimitor de înțelegători, care sunt alături de noi. Suntem, de fapt, o familie mai mare în care sentimentul comun este, probabil, acela că nu rămânem singuri.

Iată de ce nu mi-e frică de Stat.

Statul, în loc să certifice maturitatea printr-o evaluare serioasă a capacităților fiecărei individualități, supraveghează ca Big Brother examenele de bacalaureat, ca și cum poți deveni om cu pistolul la tâmplă, ca într-o cantină în care toți mănâncă aceeași mămăligă și apoi sunt invitați să vorbească altfel despre mălaiul din ea, dar în fața camerelor de luat vederi. Statul, în loc să facă profilaxia morală a avortului, îi învață pe elevi cum se folosește prezervativul. Statul, în loc să investească mai intâi în dezvoltarea condițiilor prielnice pentru sănătatea oamenilor, iar apoi în educație sanitară, ca la carte, oferă înlesniri marilor companii farmaceutice, că aduc bani la buget, după care se dă de ceasul morții că se face exces de antibiotice. Dreptul nostru de a decide când și de ce greșește statul este garantat prin Constituție. Ceea ce ne caracterizează cu adevărat este refuzul de a plăti toate aceste prețuri în speranța că lucrurile se vor schimba.

Iată de ce nu mi-e frică de Stat.

Statul ar trebui să fie preocupat de recuperarea prejudiciilor din marile dosare, nu de ce și cum învață copiii mei. Ar trebui să se gândească, mai cu seamă, cum se pupă educația civică din programa lui cu furtul generalizat, canceros, janghinos. Cum îi predai unui copil să fie bun cetățean, să se implice în soarta cetății, să rămână în România, dacă numai despre Dragnea Blaga Ponta Gorghiu Ghiță Kovesi Băsescu se vorbește în spațiul public? Dacă intelectuali unanim sau parțial acceptați fac vorbire despre această vorbire, clipă de clipă, ceas de ceas? Un soi de metaimplicare la viața cetății. Dacă statul alege calea facilă, pur și simplu nu mă poate acuza că eu merg pe cea mai anevoioasă, mai cu seamă că nu-i cer nimic, numai să mă lase să exist.

Iată de ce nu mi-e frică de Statul român.

Există două tipuri de părinți care se implică în dezbaterea asta cu ură și cu părtinire.

1. Primii sunt cei foarte asiduu denunțători ai dramelor trăite de copiii lor la școală, sunt foarte vocali, publică tâmpenii didactice din manualele copiilor, povestesc ce grozăvii li se întâmplă la școală, par chiar că protesează. Dar nu fac nimic. Mi-l aduc aminte pe un domn care povestea cum plângea cu lacrimi cât China, pe marginea căzii, alături de copilul lui traumatizat. Era o dramă! O melodramă! Au trecut ani de atunci, copilul dumnealui este și acum în sistem, după știința mea. Așa cum sunt și alte zeci, poate sute de mii. Este cazul Colectiv și rolul lui în politica românească de dată recentă. Este creștinul care știe că Vlădica lui greșește dar merge mai departe, interpretând selectiv conceptul ascultării, chiar cu riscul că-și pierde sufletul. Este cazul generalizat al ipocriziei care, la un moment dat, duce la disiparea propriului sine.

2. Ceilalți sunt conviși că sistemul îi propășește, le dă un scop în viață, o diplomă, un job. Din cauza lor școala a devenit, din fragedă pruncie, o pregătire continuă a unui interviu de angajare. Sistemul nu garantează, însă, nimic. Deunăzi am citit o statistică sumbră, după care unul din doi oameni ai străzii din Franța au studii superioare. Oare de ce? Căci mi-a spus, zilele trecute, o doamnă plecată la studii postdoctorale într-o țară europeană: “Cum adică puneți cunoașterea înaintea diplomelor, hai că mă amuzați!”. O altă doamnă, care susținea ideea răspunderii penale, spunea: “Haideți, domnilor, să fim serioși! Cine mai poate fi de acord că scopul în viață e să fii un om bun? Scopul este să reușești, să ai o poziție”. Vorbea serios. Asta intră, într-adevăr, la capitolul ignoranță.

Aș vrea să le transmit acestor doamne și întregii lumi căreia dânsele îi aparțin că poate le sună anapoda, dar eu vreau să cresc doi oameni buni. Am să încerc să explic ce înțeleg eu prin asta. Doi oameni care să știe că nu e bine să iei foarte în serios organizațiile internaționale, ca să nu ajungi să-ți smulgi părul din cap când șefa FMI “le cere scuze” grecilor că i-a băgat în bucluc. Că nu e bine să iei foarte în serios beligeranții care duc războaie cu milioane de morți și apoi, ani de zile după, recunosc că au greșit. Doi oameni capabili să înțeleagă lumea, slăbiciunile și rațiunile dindărătul ei. Doi oameni care să nu ia de bun ce spune televizorul, că opiniile din spațiu public nu reprezintă nicio autoritate, că oamenii de partid și de stat, formatorii de opinii și chiar făcătorii de cultură au interesele lor, educația lor, convingerile lor, traumele lor, prejudecățile lor și universul lor cultural prin care trec toate ideile din eter, mai înainte de a deveni cuvinte. Doi oameni care merg după adevăr, caută mereu surse alternative de informație și nu cred niciuna, până nu se asigură că au înțeles contextul, până nu sunt convinși că opinia lor nu a fost influențată de un alt om, chiar dacă acela e propriul părinte! Doi oameni cu gândire autonomă care să poarte cu ei răspunderea asupra binelui și răului, fără să încerce să li le impună celorlalți.

Prin urmare, când mai pledați pentru răspunderea penală, vă rog să vă gândiți la asta: ar fi, sau nu ar fi absurd să fim pedepsiți penal fiindcă avem o definiție a binelui care dă și roade? De aceea denunț ipocrizia și ignoranța din toată dezbaterea asta, de vreme ce ambele tipuri de părinți merg înainte, mai varsă o lacrimă pe marginea căzii, mai au câte o criză de conștiință și se hotărăsc că vor să schimbe sistemul (dar a doua zi ședința cu șeful îi face imediat să uite), mai compensează cu dragoste acasă, mai cumpără un PS4. În cele din urmă, însă, după doisprezece ani, când copilul e prefect formatat, – rămas doar cu un rest de conștiință, depresiv, obedient, incapabil să conteste, incapabil să-și formeze propriile opinii, anihilat afectiv și emoțional – dar s-a trezit în mână cu diploma de BAC și n-are ce face cu ea, toți acești părinți dau vina pe sistemul disfuncțional, pe statul care n-a fost în stare să aibă grijă de copii, pe instituțiile lui, pe politicieni. Tot ei sunt cei mai înfocați avocați ai școlii, sunt în stare să facă moarte de om ca să-ți dovedească ție, părinte care-ți asumi destinul copilului tău cu orice preț, că ești inconștient. Tot ei sunt cei care provoacă statul să ia măsuri anapoda, ca să scape de scandal.

În încheiere poate că ar fi potrivit să aducem în atenție, din nou, realitatea factuală. Putem să ne gândim, de bună seamă, chiar și la vecina noastră Bulgaria, țara cu care concurăm de ani și ani la admiterea în spațiul Schengen, la indicele de corupție sau la poziționarea în interiorul NATO. Ei bine, Bulgaria tocmai a creat cadrul legislativ pentru educația acasă. Putem să ne gândim, în egală măsură, la cea mai mare parte din SUA, de pildă, o țară la care ne raportăm mai ales când e vorba de libertate, care încurajează educația acasă, un fenomen pozitiv pentru societatea americană. Copiii instruiți acasă au ajuns să obțină rezultate care devansează la testele din sistem absolvenții de școlile de stat sau private. Marile universități americane (chiar și din Ivy League) și-au înființat departamente de admitere dedicate celor educați acasă, cu evaluare individualizată. Unele cer testul SAT (Scholastic Aptitude Test – testul standardizat), alții nu cer candidaților decât un interviu și un dosar de portofoliu, din care să reiasă ce interese are, ce a studiat, ce abilități are, altele decât cele cerute de sistem. Cer scrisori de recomandare de la mentori sau tutori, dacă au existat, iar interviul evaluează copilul după cu totul alte criterii – gândire critică, vocabular, inteligență emoțională, discernământ. Legea americană nu aduce cetățeanul în logica statului american, ci a fost creată după nevoile lui, ale cetățeanului. Răspunderea finală îi aparține părintelui, care își asumă răspunderea pentru copil. Premisa de la care pornește este că fiecare copil, educat acasă sau la școală, trebuie să devină un bun cetățean, iar părinții își asumă asta: atâta vreme cât nu încalcă ordinea de drept și/sau drepturile celorlalți, înseamnă că este un bun cetățean al Americii. Nimeni nu e mai presus de libertatea individuală, copiii nu aparțin nici statului, nici societății, ci lor înșiși. Legea americană acomodează toate rețetele educației acasă, de la cele mai structurate, până la cele mai libere, care practică învățarea autonomă.

Crearea unui cadru legislativ pentru educația acasă înseamnă, în ansamblu, respectarea drepturilor omului. Există un număr notabil de familii care și-ar dori să-și educe copiii acasă, dacă ar putea urma studii universitare în România. N-o pot face, fiindcă educația acasă nu este reglementată. Există, la fel de bine, un număr de familii care-și cresc copiii astfel încât să decidă singuri, la vârsta maturității, dacă doresc certificări universitare sau nu.

Toți ar trebui să poată trăi în România.

* Date furnizate de INS, ONU, Salvați Copiii, Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale culese în intervalul 2012-2016

Distribuie acest articol

120 COMENTARII

  1. Felicitari pentru articol, contine idei si puncte de vedere foarte interesante.
    Ca tatal unui copil de 8 ani, inregimentat in sistemul de stat, am cautat la sfarsitul gradinitei alternative: step-by-step sau scoala finlandeza. Desi nu sunt defel vreun conservator, niciuna dintre ele nu m-a convins. Recunosc ca nu mi-am pus deloc problema de home-schooling.
    Problema la noi cred ca se datoreaza 99% saraciei generalizate, abia apoi factorului uman. Cand prapastia intre Scoala Centrala si scoala din Cuca Macaii este mai adanca decat groapa Marianelor, ce sperante putem avea ? In atat de mediatizatul sistem finlandez nu este nicio diferenta intre scoala din Laponia si cea din Helsinki, incluzand totul: salariile profesorilor, dotarile scolii, conditiile de studiu, hrana elevilor, etc.
    Personal, sper ca cel mic sa nu ma acuze, cand o fi mare, de un singur lucru: ca n-am plecat de aici. N-o sa stiu ce sa-i raspund, doar o sa plec capul, vinovat. Asta ar fi sfatul meu pentru toti cei care pot sa faca acest pas: plecati de aici, oferiti copiilor un alt viitor, o alta educatie. Nu conteaza daca scoala o va face acasa, la stat sau la privat. Conteaza definitoriu SOCIETATEA unde va face acea scoala.

    • Cred că e important, aici, încă un aspect: opiniile contrare școlii formale, sistemului de educație sunt aceleași peste tot. Dacă ieșim puțin din logica asta, că numai România e de netrăit, vom constata că există peste tot în lume un reviriment al deșteptării. E o chesiune globală, fiindcă istoria școlii obligatorii este una tânără, ea începe după Revoluția Franceză.

      Findlandezii sunt singurii, într-adevăr, care încearcă o școală liberă, în care cresc și se dezvoltă copii liberi. Dar au avut mult de furcă până au ajuns aici. Au avut revoluții în interiorul propriului sistem, profesorii au fost rezistenți la schimbare, unii chiar au refuzat conceptul de interdisciplinaritate ca să nu-și piardă autoritatea singulară a disciplinei lor. Alții au depus rezistență în ce privește desființarea sistemului de notare până la nivelul clasei a opta. Țin minte că statul a fost nevoit, la un moment dat, să-i instruiască astfel încât să scape de propriile constrângeri.

      În ce-l privește pe micuțul dumneavoastră, cred că va ști, până atunci, că libertatea e la fel de bine garantată și în România și că nu trebuie neapărat să pleci, dacă ți se respectă. Poate că reproșul lui va fi legat, cum spuneam în articol, de viziunea asupra acestei libertăți.

      • Revolutia franceza nu e neaparat un exemplu de liberatate… As zice ca dimpotriva. Dar e o alta discutie.

        Finlanda a luptat enorm de mult si foarte mult timp pentru succesul sau. Cel mai cunoscut, dar nu singurul.

        Sistemul de invatamant din SUA a trecut printr-o criza asemenatoare, nu demult.

        UK – la fel, se lupta pentru o reforma a educatiei si tories au suficiente contre…

        Insa, intr-adevar, toate tarile lupta pentru o reforma a educatiei.

        Scoala romaneasca e medievala, ca institutie. Reformarea ei administrativa, in modul in care a reusit Finlanda este aproape imposibila. Motive sunt multe, incepand cu cele culturale si terminand cu cel ce tin de administratie, populatie samd.

        Ramane calea diversificarii, a acceptarii libertatii individului. Dar daca nu incepe intr-un an sau doi, nu va mai fi posibila nici aceasta cale, din lipsa capitalului uman.

        Si atunci nu va mai ramane decat, ca intr-un banc celebru, decat sa spunem o rugaciune. Kadis.

      • Am vazut un documentar francez care explica invatamantul francez. El a aparut dupa revolutia franceza, fiindca toti erau egali, asta insemnand si ca trebuiau sa mearga toti in armata. A fost facut dupa tip militar, si invatau ce era nevoie in armata. Era nevoie in primul rand sa fii patriot, indoctrinarea prin poezii si literatura. Trebuia sa stii limba, care era o problema mare atuncea, ordinele ofiterilor nu erau intelese de soldati si pierdeau batalii. Trebuia sa stii geografia, tot din ratiuni militare. Trebuia sa inveti un pic de matematica si fizica, avand in vedere progresul tehnologic de atuncea, astfel armata era mai puternica. Si trebuia sa stii disciplina, sa te supui.

        Sa faci din oameni liberi, care vorbesc limbi diferite si au idei diferite o armata performanta era necompetitiv. Din copii era mult mai usor. Rezultatele militare s-au vazut imediat. Din aceleasi ratiuni au preluat acest sistem si alte state si a fost perpetuat pana relativ recent. Sa ne uitam atent ce rol aveau scolile pe timpul lui Hitler sau a comunistilor, unul foarte important!

        Situatia a inceput sa se schimbe insa odata cu umanistii, si mai ales dupa al doilea razboi mondial. Eu Personal cred ca se rupe legatura cu parintii, familia. Practic in familie membrii sunt straini, se vad 1-2 ore pe zi, nu inseamna ca si vorbesc. Daca inainte copii participau de mici la treburile casnice, pe camp, in atelier, acuma nu o fac. Faptul ca nu o fac, ca nu lucreaza in masura posibilitatilor lor, fac greu legaturile cu lumea reala, nu inteleg ce si pentru ce trebuie, care e scopul. Ei invata notiuni teoretice abstracte pe care le uita a doua zi. Nu mai zic ca nu au respect fata de munca, fata de un om care munceste, fata de obiectul muncii, nu se mai inteleg, nu isi gasesc rost.

        Unii o sa zica ca multi parinti nu sunt exemplu de urmat si mai bine vin la scoala, e unica sansa. Au dreptate, dar asta inseamna ca si vor trage in jos pe altii. Din cate vad eu numarul acestor familii sau oameni slabi, derutati se mareste nu scade. Invatamantul are o problema, nu functioneaza bine. Modelul acesta de societate cand o familie se desparte dimineata si se intalnesc toti seara obositi nu functioneaza bine. Statul ne cere tot mai multi bani pentru taxe, din care sa faca scoli. Dar daca ma gandesc ca as putea sa lucrez jumatate din timp, as avea timp sa imi educ copii sau chiar sa platesc cursuri private. Poate ar trebui ca scoala sa fie organizata ca tabere. Te duci la tabara de mate, dupa de fizica, etc. Ne alegem taberele singuri, functie de interes si daca ne place mediul de acolo. Cam cum se intampla in invatamantul postuniversitar.

        Intre timp, trebuie pus presiune pe sistemul actual, sa se reformeze, fiindca copii au nevoie de educatie acum. Iar schimbarile nu se vor face peste noapte.

        • Este o idee profund periculoasa. Revolutia Franceza a condus la laicizare, dar sub nici o forma nu poate fi considerata drept un reper al libertatii individului. Nu e locul aici, dar v-as sugera sa cititi carti de politologie despre Revolutia Franceza. Carti serioase. Veti afla ca nu prea e vorbga de libertate in Revolutia Franceza…

          Un sistem unic de stat in invatamant este o idee cu radacini in progresismul american, in comunismul leninist, in fascismul italian si in cel nazist. Este o forma de exprimare a inginerirei sociale si a cultului statului (in diverse forme, de la dur la soft…).

          Oricum ai suci-o, despre asta e vorba. O privire mai atenta asupra sistemelor unice arata ca ele sunt unice (uniforme) numai in samburele lor dur, restul ramane si la ele la latitudinea individului. Cazul vestitului sistem finalandez la carea toata lumea vedea partea cu profesorii bine platiti si pregatiti, dar mai nimeni nu vede rolul imens care ramane de fapt familiei.

          La noi se discuta in acelasi registru fascist: cum sa faca statul sa imbunatateasca sistemul unic de invatamant. Praful in ochi cu scolile private l-am simtit. Sunt aservite aceluiasi sistem unic. Un fel de supapa sau de completare a pacalirii.

          Avem un invatamant de tip fascist si asta este. Putem sa spunem ca ratza impunge si sa-l numim „democratic” sau cum doriti, dar asta nu va schimba cruda realitate ca rata macaie.

          • O precizare- corbeaqm despre samburele dur al sistemelor unice doar formal. Adica a celor care apar ca unice ca urmare a declararii unui curriculum obligatoriu, dar limitat (cazul UK intr-o anumita masura) sau cele care sunt unice ca organizare administrativa a unei parti limitate a procesului de inmvatare – cazul Finlandei. In Finlanda invatarea nu are loc doar in scoala, dar asta nimeni nu mai vede.

            Fac deosebirea intre organizarea unica a unei „coloane vertebrale” a procesului de invatare si sistemele unice in care invatarea se petreze in intregime in scoli identice intre ele, dupa o programa in intregime unica.

            Un prim pas a fost fafcut si in Ro cu optionalele cu curriculum la dispozitia scolii, numai ca odiosul sistem a reusit sa terfeleasca si acest prim pas prin numeroase tertipuri si in orice caz, prin lipsa de pregatire profesionala a cadrelor didactice. Cadrele didactice nu au devenit mai competente cand si-au scris singure programele si nici nu au abdicat de la „principiul” invatarii prin dicatare si teroare.

            ===

            Asta ar trebui scris pe frontispiciul tuturor scolilor gimnaziale:

            „Invatare prin Dictare si Teroare!”

          • Domnule Dedalus, va credeam ceva mai documentat.
            Un sistem unic de stat in invatamant este o idee cu radacini in progresismul american , in comunismul leninist, in fascismul italian si in cel nazist.”…ce naiba domnule…vorba aia Cambrige-ul, Bologna, pana si amarata de Pisa (aparuta in 1333) aveau sisteme de invatamant „unice” (pe particularitatile lor) cu mult inainte sa fi auzit de Americi sau Lenin sau Mussolini. (ignoranta culturala nu e un atuu pentru a demostra cat de „evil” e un sistem insitutional de stat).
            Sau iarasi veniti cu idei gen „civilizatia” a inceput in seculol XX.?

            Aveti cateva idei bunicele, pacat insa ca sunt rare si acoperite de „statement”-uri cum e cel de mai sus.

            • Cititi analiza politica pentru ca sa vedeti despre ce vorbesc. Nu am spatiul necesar sa aici sa explic „de la radacini”.

              Pe (foarte) scurt „Unic” are sensul de nediversificat si obligatoriu numai in felul in care doreste statul. Ce spuneti Dvs este cu totul altceva, nu se refera la baza ideologica si la modul de organizare derivate din aceasta.

    • E un sfat periculos. Daca toata lumea pleaca, cine ramane sa reconstruiasca Romania? sau nu mai conteaza, e deja sortita disparitiei?

      • Domnule Cătălin, nu știu dacă ați citit și contextul în care vorbeam despre plecare: anume, că dacă nu ni se respectă dreptul la libertate individuală și de opțiune în educație. În ce privește reconstrucția despre care vorbiți, cu ce preț trebuie s-o săvârșim? Cu sacrificarea propriilor copii sau, pur și simplu, prin renunțarea la libertate?

        • Subscriu.

          Daca statul roman nu e in stare macar sa asigure o educatie acceptabila copiilor mei, ce anume va fi in stare sa le asigure mai departe, in viata lor?

          Se pare ca libertatea nu e o valoare pe la paralela 45. Statul ia locul lui Dumnezeu si decide totul. Inclusiv ce sa se intample cu copii mei.

          Cineva spunea: „lepadaturile au cucerit puterea, in uralele multimii”.

          Si ce ar trebui sa facem?

          a) Sa ne resemnam – multi o fac – intre altii parintii robotzeilor si cei pentru care „a te descurca in viata” inseamna sa nu iti tii cuvantul, sa inseli, sa minti etc.
          b) Sa schimbam – putini, unii ajung in dilema ingrozitaore de a continua sacrificand propriul copil pe ideea ca poate altii macar vor profita sau sa o lase balta, incercand sa-si scape copilul de pe Titanicul acesta al invatamantului romanesc
          s) Sa plecam – da, asta este. Lumea e mare.

          Oare cine spunea ca „Liberatea e mai pretioasa decat viata, pentru ca ea face ca viata sa merite traita!” ?

      • Exact asta era intrebarea pe care mi-o puneam pe la sfarsitul anilor ’90. „Daca toti plecam ce naiba se mai alege de tara asta?!” In final mi-a venit mintea la cap si am descoperit ailalta intrebare capitala: „Daca ramanem si ne sacrificam ca prostii, ce naiba se va alege de vietile noastre?!” Dupa aproape 3 ani de ezitari am prins unul din ultimele trenuri si am plecat. Doamne iti multam in fiecare zi ca mi-ai dat minte sa iau decizia corecta…

        Nici nu indraznesc sa ma gandesc azi ce ar fi insemnat sa fi ramas in Romania. Cu sau fara noi cleptocratia, mizeria si degenerarea accelerata tot acolo ar fi fost. In schimb cu totii am fi pierdut atata fericire si momente de neuitat. Nu as fi ajuns in mod cert in postura in care sa-mi permit ca tot ce-mi trece prin cap pentru mine si ai mei. As fi ajuns imbatranit inainte de vreme, impovarat si zdrobit asa cum ii vad cu goarza pe prietenii si cunoscutiice au ales sa ramana, in vizitele depresive in tara. Vizite ce devin tot mai rare si mai scurte, acum dupa ce parintii au prins gustul Americii si stau mai mult pe la noi…

        Copiii ar fi fost condamnati sa urmeze o scoala care tampeste si distruge, caruia i se potrivesc atat de bine versurile maniaco-depresivului Bacovia:

        „Liceu, – cimitir
        Al tinereţii mele”

        Si asta in locul unei scoli la care se duc cu mare placere. Unde stralucesc fara prea mare efort, unde creativitatea, originalitatea si inteligenta nativa sunt rasplatite si stimulate. Unde isi permit sa faca ce sport le trazneste prin capete, unde ala mare poate lua deja cursuri la universitatea locala, poate face un proiecrt de cercetare pe bune, cum eu nici in facultate n-am avut ocazia sa fac. Unde pot sa se distreze si in acelasi timp sa acumuleze cunostinte si deprinderi remarcabile pentru varstele lor. Unde totul e atat de simplu, de atractiv si de la indemana…

        Din nou, daca as fi ramas in Romania as fi fost azi la faza ghearei in gat – si asta fara sa realizez nici macar un sfert din ceea ce aveam de pierdut… Singurul regret pe care-l am in viata e ca nu am plecat cu macar 3 ani mai devreme decat am facut-o.

    • Reprezinta o proportie enorma cand e vorbade copii dumneavoasra. E oricum de cateva ori mai mare ca cea din lumea normala…

  2. Interesant material, interesant punct de vedere. Regasesc in el abordarea unei mari actrite de la Hollywood care, n’asa, fiindca n’a facut copiii cu Statu’ le poate impune regimul vegetarian, ca asa crede ea ca e bine. Pe de alta parte, poate oi fi si eu depasit de vremi. Cand eram eu mic-mic nu erau gradinite in mahala, asa ca mi-am petrecut timpul regulamentar de formare prescolara in strada, practic de capul meu. Ai mei veneau acasa tarziu, pe seara. Apoi,dintr-o data, in clasa intai, fiind inscris de mama in singura clasa experimentala din scoala (profesori din prima zi, pentru cate obiecte erau, nu invatator) am trecut brusc intr-o lume aglomerata cu adulti usor amuzati de ceea ce ni se intampla noua experimentalilor. Mi-a fost usor. Am amintiri minunate despre cum am ajuns eu, de mic-mic, sa traiesc printre multi oameni fie mai mari fie mai educati decat mine si asta m-a ajutat toata viata.

    • Ceea ce spuneți nu contrazice ce spun eu :) Pentru unii oameni, fie datorită contextului, fie pentru că sunt construiți să poată eluda răul din jur, școala e benefică. Vă mărturisesc că n-am auzit niciun părinte care-și educă acasă copiii, să vrea să desființeze școala. Ceea ce denunț eu este tocmai dorința celorlalți de a ne obliga pe noi să ne ducem copiii la școală.

      • Observi cred si aici din unele postari, impactul educatiei scolare in Ro: dialogul consta in a repeta la nesfarsit ce parere ai tu, fara a-l asculta pe celalat.

        Inteleg bine ce ai spus: dreptul de a alege este fundamental, defineste libertatea, democratia, capitalismul. Si familia decide ce vrea sa faca cu copiii. Atat de simplu.

        Numai ca unii pur si simplu se tem de acest drept. Se tem in asmenea masura incat nu vor sa existe nici macar la altii.

  3. ///

    Pe copii i-ati intrebat cum vad ei treaba acum? Daca ar fi preferat sa stea acasa sau nu? Si daca ii obligati sa faca homeschooling, pentru niste „argumente factuale” (de altfel in mod „factual” nu inteleg legatura intre faptul ca exista un mare abandon scolar si analfabetism in satul Cucuieti si faptul ca al dumneavoastra copil va ajunge sa faca acelasi lucru la un liceu bun la oras; daca face asta probabil e vina celor 7 ani de acasa .. de homeschooling ca sa zic asa :) ) .. cum le veti da inapoi:
    – prima iubire pentru o colega
    – prietenii legate pe viata
    – discutii cu prietenii din liceu despre „diriginta X” sau „proful Y”
    – nostalgia si amintirile despre vremurile scolii
    – etc. etc.

    Inteleg necesitatea homeschoolingului in cazuri speciale: probleme de sanatate, copil care a avut traume la scoala sau in caz ca nu exista o scoala de calitate in zona in care locuiti. In rest e foarte discutabil daca merita sau nu.

    • @Marius – da’ statul i-a întrebat pe copii dacă ar fi preferat să stea acasă sau nu? Sistemul de stat creează adulți disfuncționali pe bandă rulantă și abia în ultimii ani psihologii au început să înțeleagă de ce.

      Conform unei relatări apocrife din Suedia (unde homeschooling-ul e interzis cu desăvârșire, îți ia statul copiii dacă nu-i lași la școală, să-i spele el pe creier cum trebuie) un tip se întreba, sincer nedumerit: ”deci sunt considerat destul de competent încât să mă ocup de 30 de copii, dar nu sunt competent să mă ocup de al meu acasă?” Omul era de profesie învățător, într-o școală de stat, evident.

    • Dați-mi voie să vă corectez: cei 18 ani de acasă :)

      Pe copiii mei i-am crescut, așa cum spuneam, astfel încât să-și asume deciziile. Au toată libertatea să meargă la școală, dacă asta își doresc. Până acum nu și-au dorit. Dar să știți că există câteva familii ai căror copiii și-au dorit asta, iar părinții le-au respectat opțiunea.

      Mai departe: n-am știut că iubirea și prietenia se pot întâlni numai la școală. Iubirea și prietenia sunt peste tot, dai peste ele în cele mai neașteptate locuri și împrejurări. Copiii noștri nu stau închiși în casă. Merg la cursuri, la ateliere, au prieteni, ies în oraș. Iarăși, nu înțeleg povestea sta cu diriginta și proful, oare numai la școală se pot schimba impresii despre oamenii din jur?

      Toate etc-eurile din lista asta vă trădează tendința de a judeca lumea după propria oca. Și, desigur, dublul standard: să fie pentru bolnavi, pentru traumatizați, pentru suburbnici dar nu pentru cei liberi. Păi de ce? Cine decide că e bine pentru ăștia enumerați aici și pentru alții nu? După ce criterii?

    • Domnul Marius are dreptate.
      Este prea mult ca în prezent, astăzi în secolul 21 să punem la îndoială responsabilitatea statului la educarea copiilor noştri pentru a deveni membri ai societăţii. Ar fi posibil să-i educăm în „homeschool”, numai dacă la maturitate îi ţinem tot la „work at home” şi eventual se căsătoresc tot acasă, iar la următoarea generaţie educaţia se realizează tot în „homeschool”.
      Inseamnă că vom deveni „roboţi” umani, unii mai bine educaţi decît alţii, care ne izbim şi pe stradă între noi, sigur vom putea comunica prin internet, şi chiar şi aşa avem nevoie de „cineva între noi”, eventual să „ne apere”, să obţinem bunurile şi serviciile de trai, iar dacă suntem agricultori putem să obţinem „pîine şi lapte”, ori dacă sîntem „actori”, putem face spectacol acasă şi să rîdem între noi.
      Este altceva situaţia că trebuie să perfecţionăm mai bine statul, care trebuie să ne protejeze mmai bine, chiar dacă unii suntem intelectuali, iar alţii agricultori sau mecanici.
      Restul numai de bine

      • Greșesc eu, sau sugerați că ar trebui să ne ținem copii la același nivel de educație cu cei din sistem, ca să nu fim diferiți? Dacă-i așa, înseamnă că avem fiecare o cu totul alta definiție a vieții și v-o respect, aveți tot dreptul. Tot ceea ce vă rog este să-mi respectați și dumneavoastră dreptul de a alege ce fac cu copiii mei.

      • Nu e deloc prea tarziu. De unde ideea asta?!

        In UK exista cateva sute de mii de copii in HS, in SUA 5% din populatia scolara e HS.

        Dimpotriva, in situatii de disabilitati etc. este recomandat sa mergi la scoala, nicidecum HS.

        Tendinta in lume este spre diversificarea formelor de invatare, inclusiv HS.

        Ok, unele state interzic HS. Dar asta si pentru ca sistemele lor sunt oricum suficient de permisive din alte puncte de vedere si pentru ca nu există cerere sociala. In multe altele este permis, dar foarte putini apeleaza la el.

        As avansa ipoteza ca deosebirea dintre sistemul de invatamant din Ro si cel din multe alte state este faptul ca al nostru este bazat pe minciuna, pe ascunderea adevarului, pe tertipuri prin care estre ascunsa lenea. E bazat pe minciuna, iar minciuna e asa de bine inginerita, incat numai un cutremur politic major ar mai putea sa o desfiinteze.

        Daca am avea un sistem de invatamant prost, dar transparent, ar mai fi sanse. Ce e prost, dar recumosti, poti imbunatiati. Al nostru e prost si sute de mii de oameni depun eforturi grozave sa ascunda mizeria sub pres.

        Noi nu mai avem sperante ca sistemul de invatamant isi poate reveni, de-asta urla toata lumea ca HS e un fel de ultima sansa.

        Intelegi? Speranta moare ultima. Ei bine, i-am mancat si coliva….

        • Aici va dau perfecta dreptate. Sistemul din Romania e prost dar nu cred ca solutia optima, mai ales In Romania, membra UE, e aplicarea unei solutii „de compromis” gasita de cateva state (US si UK) pentru alte probleme (in US pe langa calitatea destul de indoielnica a unor scoli publice, ramane si costul suplimentar al celorlalte).
          Chiar si asa, sistemul american pe bazeaza pe testari tip SAT, GRE. Iar la un moment dat este complet irelevant daca reusesti sa treci testul invatand acasa sau la scoala.

          Daca va ganditi, pentru Romania, la un sistem asemanator, atunci, as putea fi de acord cu dumneavoastra.

    • Poate pentru unii pare ciudat, dar există exista viață și în afara școlii.

      Ba ai mai multe șanse la o viață socială dacă nu ți-i consumat tot timpul într-un sistem chinuitor și ineficient. Dacă poți merge și în locuri care-ți plac și să faci lucruri care te interesează. Să ai de-a face cu persoanei care-ți plac, nu care s-au nimerit în același catalog cu tine.

      Din clasa noastră cei mai lipsiți de „social skills”, cei mai incapabili să se descurce în lumea reală s-au dovedit a fi tocilarii, pe care părinți bine-intenționați îi îndopau în week-end cu ecuații suplimentare.

      Jelania asta de genul „copiii educați acasă vor ajunge niște monștri sociopați alergici la sexul opus, nu există interacțiune cu semenii decât în curtea școlii” îmi aduce aminte de deținuții care – după mai mult timp petrecut în detenție – nu mai pot trăi decât instituționalizați. Două, trei generații de școală obligatorie și poporul – în fine, o parte a lui – pare incapabil să creadă că se poate socializa bine-mersi și în afara spațiului furnizat de minister.

      Nu cred că partizanii școlii-musai au săpat atât cât să afle motivațiile inițiale ale educației obligatorii. În nici un caz nu se urmărea să furnizeze viitorilor cetățeni un loc de dating …

  4. În lumea hackerilor există o vorbă, un fel de sfat privind bunele practici în ”profesia” lor: să nu te pui niciodată cu statul, pentru că are toți banii, tot timpul și toți oamenii necesari ca să te prindă până la urmă. A te pune cu statul e echivalent cu a încerca să oprești cu mâinile goale un tren de 500 de tone: lucrurile se pot termina extrem de rău.

    Sigur că există și soluții practice pentru a opri acel tren de 500 de tone: dacă îl cunoști, poți convinge sau poți corupe mecanicul; dacă ai relații poți convinge sau poți corupe un impiegat de mișcare sau un șef de gară; dacă nu ai relații, dar ai ceva forță, poți demonta o bucată de șină sau poți așeza pe linie cel mai mare bolovan pe care îl poți căra etc Dar a ieși pur și simplu în fața trenului, fie și cu barda în mână, nu e o idee cu prea multe șanse de reușită.

    • Apreciez metafora, dar noi nu suntem hackeri :) Și nici nu vrem să oprim trenul, că nu ne-a lipit nimeni de șine. Ceea ce spun în text e cât se poate de real, opțiunea cu plecarea a fost dezbătută în familie, împreună cu copiii. Chiar așa vom face, vom pleca.

      • Ceea ce presupune că veți avea grijă să nu vă aflați în fața trenului :P
        E și asta o opțiune destul de bună, într-adevăr.

    • Nu as fi asa de pesimist.

      Ideea statului atotputernic si – pana la urma – divin – este o forma de blocare a actiunii sociale. Fara a intelege prin „actiune” ce intelegea Il Duce…

      Cel putin o data la 4 ani, statul se face mic, mic de tot.

      Peste 2 luni vor fi alegeri in Ro. Cineva spunea ca tema educatiei castiga alegerile in SUA. Ar fi bine sa fie asa si in Ro.

      In orice caz, de neinvins e numai Moartea. Toate celelalte sunt in puterea noastra. Statul nu e Dumnezeu decat daca tu vrei sa il consideri asa.

      ===

      Geschlagen gehen wir nach Haus
      Die Enkel fechten’s besser aus

      • Statul nu e Dumnezeu, ci doar o masinarie foarte puternica, de asta am folosit comparatia cu trenul. Trenul nu e Dumnezeu :P

        Un exemplu foarte concret despre ce poate face statul cand isi pune mintea este povestea destul de recenta cu Barnevernet, din Norvegia. Sau experientele prin care trec Assange si Snowden.

        • Dar Assange și Snowden și-au asumat asta! Pentru ei, libertatea nu e contingentă, e ascensională, sacrificiul lor face bine în continuare omenirii și va mai face mult timp de-acum încolo. Din punctul meu de vedere, aș putea spune chiar că „nimic nu mai poate fi cum a fost”, din momentul în care au ales să fie liberi.

  5. Eu am un copil care este in clasa a 12 a, a fost doar in sistemul de stat, este la un liceu cotat ca foarte bun, si vrea sa mearga la universitate in UK unde sa studieze ceea ce il pasioneaza cel mai mult. Pasiunea lui pentru domeniul pe care vrea sa il aprofundeze si-a descoperit-o in liceu, dar a fost cladita pe o inclinatie spre stiintele exacte pe care o are de cand e mic. Scoala pe care a facut-o – si in care mai are de stat inca 1 an – a fost mediocra, slaba pe alocuri, desi a fost elev in scoli/licee de renume. Stiu cum e sistemul de stat, am avut foarte multe ciocniri neplacute de-a lungul celor 11 ani, dar am invatat ceva din asta – ca eu ca parinte nu as fi putut sa il ajut sa ajunga ceea ce este acum daca as fi ales sa invete acasa.
    Noi ca parinti doar l-am ajutat sa descopere ceea ce il pasiona, i-am asigurat pe cat posibil, conditiile sa invete ceea ce vrea, a invatat la unele materii mai mult decat alte materii, dar pastrand in acelasi timp ideea ca scoala este importanta din mai multe puncte de vedere. Si in acest sistem, asa prost si impus cum este, copilul meu si-a format o ideea solida despre ceea ce vrea sa faca, atunci cand a fost copt pentru asa ceva, are opiniile lui, stie foarte bine ce vrea, stie sa spuna asta cu voce tare, este echilibrat emotional, este pregatit sa infrunte ceea ce il asteapta mai departe, iar diploma de BAC ii va folosi mai departe la a face ceea ce isi doreste in viata ( si nu, nu a „rămas doar cu un rest de conștiință, depresiv, obedient, incapabil să conteste, incapabil să-și formeze propriile opinii, anihilat afectiv și emoțional – dar s-a trezit în mână cu diploma de BAC și n-are ce face cu ea” cum spuneati). Si totusi, a fost format intr-o institutie de invatamant de stat. Ne-am luptat cu sistemul, ca parinti, dar nu luand copilul din el, ci invatandu-l ceea ce e bine sa culeaga din scoala si ceea ce nu este bine. Pentru ca au fost si lucruri bune pe care le-a invatat din sistemul acesta mult blamat. De unul mi-a spus chiar el – „m-a invatat ca trebuie sa muncesc pentru ceea ce vreau, ca lucrurile obtinute prin munca sunt cele mai pretioase”. Si asta a fost concluzia lui dupa 11 ani de sistem de invatamant de stat.
    Cu siguranta lucrurile trebuie sa fie imbunatatite mult in acest sistem. Nu sunt adepta unui sistem impus, am fugit intotdeauna de asa ceva. Dar ca parinte eu cred cu tarie ca un copil are nevoie sa fie expus mediilor diferite, si ca invata din fiecare cate ceva. Si ca si familia are rolul ei important, dar ca nu le stie pe toate. Ca parinte mi-am indrumat copilul catre directia pe care am considerat-o buna, pastrand in acelasi timp ideea ca este nevoie si de alte institutii care sa il formeze, nu doar eu. E ca si cum as vindeca bolile copilului acasa, fara sa il duc la medic, in ideea ca sistemul nostru sanitar este la pamant, si pentru ca de fapt eu ma pricep mai bine cum sa il vindec decat oricine altcineva si angajez medici care sa faca asa cum le zic eu si cat le zic eu.
    In opinia mea, un copil care va urma un sistemul de invatamant de stat sau particular, oricare ar fi el, va lua contact cu imperfectiunile lui care vor fi benefice in timp – va fi alaturi de oameni de toate felurile, va lua contact cu disciplina mult mai bine decat intr-un sistem home-schooling, va invata ca sunt lucruri pe care chiar daca nu iti place sa le faci, uneori trebuie sa le faci, se va raporta la ceilalti, lucru care i se va intampla oricum in orice societate dupa ce devine adult- si in acelasi timp va putea invata si de la parinti sau alti mentori acasa sau in afara scolii, alte lucruri care nu se predau, inca, in scoala romaneasca – cum sa isi exprime ideile sau cum sa aiba opinii.

    • Doamnă Elena, dar de unde știți că doar noi ne educăm copiii? Copiii noștri au mentori, au profesori în funcție de interesele lor de studiu.

      Din ce spuneți dumneavoastră reiese că trebuie să-i trimitem la școală ca să ia contact cu imperfecțiunile sistemului și să-i disciplinăm. Căci, dacă școala „nu-i învață să-și exprime ideile sau să aibă propriile opinii”, la ce mai e bună școala asta? Să „te învețe că sunt lucruri pe care chiar dacă nu iți place să le faci, uneori trebuie să le faci”? Prin urmare, confirmați ceea ce spun, că-i trimitem la școală ca să-i învățăm de mici să facă și ei compromisuri, să fie disciplinați și umiliți, ca să se învețe cu răul lumii. Adică să-și creeze o identitate care ne le aparține.

      Regret nespus, dar eu vreau să cresc un om liber care știe cine e, fără să-l formateze alții. Educația se face prin libera voință a învățăcelului, prin dorința lui de a descoperi lumea și realitățile ei, individual, liber, fără constrângeri, nu cu mâinile la spate și evaluat discreționar, după aceleași criterii cu alte sute de mii. Trebuie să respectați opțiunea mea, viziunea mea despre viață și om.

      Vă rog și pe dumneavoastră: încetați să mai încercați să aduceți lumea în limitele propriei gândiri, alegeri, convingeri. Încercați să cunoașteți un copil, doi, trei educați așa, rezervați-vă dreptul de vorbi în cunoștință de cauză, din propriile teorii.

  6. Inteleg disperarea autoarei. Si daca as trai in Romania as fi probabil in aceeasi stare vecina cu isteria. Educatia acasa este fara indoiala o cale de a-i scuti pe copii de halimaua invatamantului romanesc. Insa totusi nu trebuie uitat faptul ca, copiii au totusi nevoie pana la ura si de ceva patalamale care sa diovedeasca ca au facut ceva scoala. Poate ca realizeaza la 20 de ani ca vor totusi sa faca o facultate. What is next then?! :P Nu poti nici sa-ti condamni copilul la o viata de hippiot doar pentru ca scoala romaneasca e infernala si neoperformanta. Trebuie gasit un compromis care sa-i scuteasca pe copii de trecerea prin mlastina scolii romanesti dar in acealasi timp sa nu ii lase la 16-18 ani fara nici un fel de perspective in viata. In acest sens scoala acasa combina cu bacalaureatul romanesc, cu cel international sau cu o forma de acreditare americana cred ca sunt totusi absolut necesare. Dragostea in familie , prietenii adevarati, etc. sunt lucruri minunate, numai ca la un moment dat copilul ala devine adult si vrea sa traiasca independent. Nimic nu e mai rau decat momentul in care realizeaza ca e prizonierul familiei iubitoare.

    Sistemul de scoala acasa american ii forteaza totusi pe copii sa vina sa-si dea examenele trimestriale impreuna cu copii ce merg in mod normal la scoala, daca vor sa obtina GPA score-ul – un soi de nota de bacalaureat ce se acumuleaza din notele stranse pe timpul scolii. Iar in liceu daca vor sa sustina SAT, P-SAT sau ACT trebuie sa vina sa le sustina de asemena la scoala.

    Nimeni nu e obligat sa le sustina, dar atunci pierd sansa educatiei superioare. Scoala acasa americana are doua resorturi principale: Pe de o parte e vorba de copii ce stau intr-o zona proasta sau/si saraca arondata unui district scolar foarte prost si neperformant (cam toate districtele scolare finantate de guvernul federal sau de guvernele statelor)si vor sa faca totusi o scoala buna. Sau e vorba de copii cu handicapuri sau boli foarte severe. Proportia copiilor ce fac scoala acasa si aleg sa nu sustina nici un fel de examene e infima.

    Cat despre chestiile cu universitatile din Ivy League (si nu numai ele! sunt destule altele…) ce admit studenti fara SAT, ACT si GPA score, trebuie totusi inteles bine la ce anume ii admit. E un soi de chestie similara cu „sport degrees” – adica cursuri si diplome pentru sportivii universitatilor, ce nu valoreaza nimic, nu-i invata pe studenti nimic dar le permit sa faca sport in echipele universitare. Aia oricum scot bani din sport deci nu le pasa de scoala. Insa in nici un caz nu vor fi admisi la stiintele aplicative. Omul ala nu va iesi nici medic, nici inginer, nici profesor, nici economist, nici arhitect si nici avocat, ci ceva de genul graffiti painter, expert in afrocentrism sau cultura orala de getto si alte asemenea specializari exotice cu patalamale de Harvard sau Yale din care nu vor putea plati taxe scolare de $100000-$300000… :P Si atunci tot ce le ramane e sa iasa la „Occupy Wall Street” sa raga disperati ca nu-si pot ratele la datoriile de sute de mii de USD dintr-o leafa de $10/ora la Burger King.

    Nu trebuie de asemenea uitat ca strainii ce vor sa fie admisi la asemenea specializari airuera trebuie sa dovedeasca bonitati de peste $100000 in majoritatea cazurilor (ei nu se califica la creditele federale sau bancare pentru studii), deci nu va bazati in nici un caz pe universitatile ce admit studenti fara patalamale….

    • Câți copii educați acasă ați cunoscut, ca să puteți spune că „rămân fără perspective la 16-18 ani”? Și de unde știți că rămân prizonieri în sânul familiei? Cred că n-ați citit cu atenție articolul, în care explicam, printre altele, că sunt încurajați să conteste, chiar și pe părinții lor.

      Cât despre America și homeschooleri, vă recomand articolele astea, de pildă: http://www.techinsider.io/homeschooling-is-the-new-path-to-harvard-2015-9
      https://www.aop.com/blog/why-colleges-are-recruiting-homeschoolers
      să-i lăsăm pe alții să vobească, mai documentat.

      La capitolul filosofie de viață, este dreptul dumneavoastră să vă alegeți calea pe care o doriți, în creșterea copiilor. Doar încercați să nu vă comportați ca și când ați ști cum arată și celelalte căi, punând etichete și emitând judecăți care n-au nicio legătură cu realitatea. Vă mulțumesc.

      • Stimata doamna,

        Cunosc 5 cazuri de copii care fac sau au facut scoala de acasa. 2 dintre ei sunt copii din vecini. Unul a avut un accident grav (refacerera sa e si azi considerata un miracol al medicinii), iar al doilea o boala foarte grava si au fost astfel fortati sa faca pana la un an de scoala acasa. Zona unde locuiesc apartine de unul din din cele mai bune districte scolare din stat si intre primele 20 din SUA, iar scoala acasa e in acest caz particular un handicap. Copii pierd vizite, excursii, laboratoare, etc dar trebuie sa treaca prin aceleasi examinari prin care trec si cei ce merg la scoala. Sunt foarte putine cazuri de scoala acasa si in general cauzate de situatii nefericite. Profesorii sunt transferati ca fobalistii in Europa :P de la un district la altul. Motivul principal fiind acela ca un district scoalr buna duce la cresterea semnifictiva a valorilor prioprietatilor. Cazuri de chicos Rostogan sau Traznea (de care e plina scoala romaneasca) nu exista.

        Ceilalti 3 sunt copii ai unor familii de romani ce frecventeaza aceeasi biserica cu noi dar locuiesc in zone cu scoli mediocre sau de-a dreptul proaste. Ei au descis ca in loc sa investeasca +20% sau +100% intr-o casa intr-o zona mai buna sa-si inscrie copii in scoala de acasa astfel avand acces la programele unor scoli bune. Nu comentez decizia lor.

        Nu cunosc nici un caz de copil care face scoala de acasa si care sa nu se fi inscris la examenele pentru GPA, ACT sau SAT, cu toate ca in mod cert exista si asa ceva. In acest sens nu mai e nici o diferenta intre scoala acasa si cea clasica, afara de handicapcurile amintite mai sus.

        Ceea ce am vrut sa spun insa, e ca scoala acasa fara nici o finalitate formala (ceva patalama, ca sa ma exprim brutal) e pana la urma ceva ce l-ar putea pune pe copil intr-o situatie dificila atunci cand e deja p[rea tarziu ca sa se mai schimbe ceva. Inteleg de ce in Romania scoala acasa devine tot mai atractiva si pana la urma poate singura optiune pentru parintii responsabili. Dar cred in acelasi timp ca e foarte bine ca parintii sa ia in considerare si certificarile formale – orice forma, nu neaparat bacalaureatul romanesc. Poate copilul e pregatit sa-si aleaga o cale in viata care nu-i cere nici un fel de educatie formala. Excelent! End of story! Happy End! Dar poate vrea sa-si aleaga ceva care ii cere educatie formala. De exemplu vrea sa se faca medic sau inginer. Cum procedeaza atunci?! Nu cumva l-au pus parintii sai in situatia de a-si rata visul de la 18 ani?!

        In ce priveste scoala americana nu am aflat nimic nou din link-urile dumneavoastra. Va multumesc totusi pentru ele. Traiesc in SUA de 15 ani. Am un Master Summa Cum Laude la University of Chicago (de acum vreo 9 ani, ce-i drept). Am doi copii in liceu (clasele 11 & 9) si gemenii care au intrat de o luna in preschool. Am am avut un mandat in comitetul director al districtului scolar (school board – organismul responsabil cu programa scolara, bugete, angajari si concedieri de profesori, etc. complet independent de stat si care nu accepta finantare de star spre a-sI pastra indepnendenta). Am vizitat in ultimii doi ani cu ala mare (iar mai nou si cu al doilea) de-a colegii din toata tara de am căpiat, participand la prezentari, conferinte, etc. Va repet ce v-am spus anterior. Sunt multe universitati americane care accepta studenti fara certificari formale. Atata doar ca acesti studenti nu au in general nici o sansa sa obtina minor sau major degree in nici un domeniu cat de cat aplicativ. Sau daca vor asta, scoala lor va dura 7-10 ani la $20000/an-$60000/an, exceptand cazul in care sunt cu adevarat geniali si capabili sa aiba cate 10-12 ore pe zi (nici o universitate serioasa nu are freventa facultativa) sa-si faca temele (assignements), studiile, proiectele, etc..

        E bine sa intelegeti ca universitatile americane sunt niste societati pe actiuni, care fie scot profit fie dau faliment. Se lupta feroce pentru studentii buni si ii jumulesc nemilos pe aia mai saraci cu duhul. Cine nu face fata la directiile de studiu pe bune e rapid inlaturat sau pus sa repete cursuri pana ajunge la sapa de lemn. Insa daca vrea baiatu’ din Oagadougou (sau de oriunde) sa aiba si el o patalama de la Yale dar nu are nici o hartie?! No problem! Pentru suma corecta o sa aiba un minor in sculptura nucilor de cocos si un major in cantat din frunza la Yale la „The school of native studies :P ” (nu stiu daca exista asa cevala Yale , dar toata universitatea americana ce se respecta are o asa numita „looser cage” pentru cazurile astea destul de banaoase de altfel). Insa sub nici o forma nu o sa poata abolvi medicina, filosofie, drept, inginerie, etc. Pentru ca asa ceva ar reduce valoarea acelor certificari, respectiv stundentii pe bune si cu parale se duc la alte scoli si vine falimentul. Astea sunt faptele crude.

        Evident ca nu am cum sa stiu toate caile si nici nu am pretins asta. Am spus doar cate ceva din ceea ce stiu sigur.

        Va multumesc si eu.

        • Să vă fie sănătoși juniorii, să vă bucurați de ei!

          Cred că ați reușit să duceți discuția într-o zonă tehnicistă, probabil că e un subiect care vă doare pe dumneavoastră înșivă :) Eu sunt convinsă că există acces chiar și la universitățile americane, chiar dacă cer SAT. Copilul se poate pregăti pentru test, fiul meu, de pildă, se antrenează de pe acum, a făcut și simulări să vadă cam cât poate la 16 ani. Deci dacă se pregătește, orice copil poate lua orice examen, fără îndoială. Diferența este că se dezvoltă firesc și liber până la momentul testului, când are toate motoarele pornite și încredințarea că poate să reușească orice.

          Acum, în ce privește nevoia de certificare, pe care o susțineți, noi nu suntem de părere că trebuie să-i pisăm cu asta, ca și cum ăsta e scopul educației. Noi gândim altfel. Credem că juniorii noștri au, deja, niște competențe cu care-și pot câștiga existența, de pe acum. Avem grijă doar să investim timp și resurse ca să-i ducem într-un moment în care pot lua singuri decizia asupra studiilor universitare. Noi îi însoțim ca să-și găsească vocația, să dobândească determinare, să știe cu ce se mănâncă o decizie pe care ți-o asumi. Restul vine de la sine. Dacă doresc să facă inginerie sau medicină, se pot pregăti pentru asta, intensiv, înainte de examen. Vor fi odihniți, cu mintea ascuțită și vor avea determinare. Vă rog să faceți un efort să înțelegeți asta.

          • Va multumesc pentru urari, doresc si eu sa va traiasca juniorii dumneavoastra si sa va bucurati unii de altii.

            Subiectul nu ma doare :P . Pur si simplu s-a intamplat prin natura imprejurarilor sa acumulez ceva mai multe cunostinte in domeniul asta decat mi-as fi imaginat vreodata si atunci m-am bagat in discutie :D Parintii mei, amandoi oameni cu educatie superioara, nu s-au implicat deloc in scolile mele si ale fratilor mei mai mari si mult timp am incercat sa urmez exemplul lor. Trebuie sa admit ca ma simt oarecum stingher fiind volens nolens atat de implicat in educatia copiilor mei. Trebuie ca e exclusiv vina sotiei mele care are o experienta familiara complet diferita de a mea. Iar dupa cum bine se stie sotia e intotdeauna eminenta cenusie a oricarei familii si obtine mereu ce vrea :P

            Temerea mea vis a vis de educatia acasa era ca nu cumva copii ce trec prin asta sa ajung la un moment dat intr-un punct mort. Atata vreme cat educatia acasa le permite sa treaca un examen de certificare fomala, totul e in regula.

            In ce priveste „pisarea” lor, va inteleg retinereile. Insa aici trebuie sa se vada capacitatea de educatori si planificatori (capabili sa vada mai departe de luna Mai :P ) a parintilor. Educatia superioara nu e degeaba. Ofera o sansa in plus in viata. Nu e insa intr-adevar nici necesara pentru toata lumea. Nimic nu mai e mai rau decat tanarul care e impins la facultate de famiglia chinuita de gargauni. Cred totusi ca parintii ce aleg eduacatia acasa trebuie sa inteleaga destul de devreme ce anume vor copii lor de la viata (iar asta nu e o treaba simpla !) si sa se asigure ca nu le-au inchis nici o usa din dorinta de a fi „progresisti”, fancy & trendy.

            O zi buna!

            • Domnule Svejk,
              Nimeni nu suține că e simplu, dimpotrivă, e o jertfă. Dar între a trimite copilul de-acasă dimineața și a-l mai vedea seara, fiind încredințată că-l las pe mâini bune și această prezență în viața lui, prefer să-mi asum a doua opțiune, cu tot ce recurge de aici.

            • Subscriu.

              O „patalama” va fi totusi necesara, oricum ai da-o. Nu e insa chiar asa o problema, vazut cel putin din perspectiva neaosh romaneasca.

              Dificultatea in Ro: daca nu trimiti copiii la scoala, incasezi amenda. In prima faza. Mai incolo, nu stiu, teoretic ai putea ajunge la inchisoare.

              Eu as fi vazut HS in spirit UK, mai degraba decat US. Adica, posibilitatea unui HS partial ar trebui sa existe si e simplu de organizat, cel putin in ce priveste optionalele. Astea s-ar putea face cu mare usurinta acasa sau in regim privat.

              Este superstupid sa faci nustiu ce optionala aiurea la scoala cand stii bine ca ai putea sa o faci foarte bine tu acasa.

              In aceasta situatie e probabil cam jumatate din planul cadru, inclusiv muzica si sportul. De exemplu, daca esti inscris la un club si practici sportul, asta ar putea valora foarte bine educatia fizica.

              Nici vorba de programa la educatie fizica, fie nu se poate face fie nu se doreste. Dar e explicabil.

              Vreau sa spun ca daca HS s-ar putea face in regim partial ar multumi pe toata lumea. Ar fi si un prim pas.

              Stiu ca problema e cu normele. Dar si asa in majoritatea cazurilor aceste materii se fac cam degeaba. Iar profesorii respectivi s-ar putea gasi de lucru in cercurile si cluburile private respective.

              In sfarsit, s-ar putea face in multe feluri si s-ar putea organiza si certificarea cursurilor HS sau in regim privat. Nu e ca nu se poate, e ca nu „se vrea”.

              Nu se vrea pentru ca – am tot spus- viziunea functionarilor si politicienilor este in forma „Statul e Dumenezeu si stie mai bine ce e bine pentru toata lumea, inclusiv pentru copiii tuturor”.

  7. „Una dintre problemele cu care se confruntă fiecare fiinţă umană este mediul în care vine pe lume. Fiinţa lui şi intenţiile mediului nu sunt orientate în aceeaşi direcţie. Mediul te vrea prost, sclav, ca să poți fi folosit de cei puternici. Normal că simţi că ceva nu e în ordine. Vrei să fii tu însuţi. Lumea noastră nu permite absolut nimănui să devină ceea ce este în natura lui să fie. Nu, ea îl îndeasă pe fiecare într-o formă, îl face folositor, eficient, ascultător, în așa fel, încât să nu se revolte niciodată, să nu-şi ia destinul în propriile mâini, să nu-şi declare individualitatea, să fie mereu perfect funcţional, ca un robot. Lumea nu vrea fiinţe umane, vrea maşini eficiente. Cu cât eşti mai eficient, cu atât vei fi mai respectat şi mai onorat. Asta e problema. Nimeni n-a venit pe lume ca să fie o maşină. Este o umilire şi o degradare, este o călcare în picioare a mândriei şi demnităţii umane, distrugerea fiinţei spirituale şi reducerea ei la o entitate mecanică. Copilul care-şi dă seama de intenţiile societăţii, ale părinţilor, ale familiei, ale sistemului educaţional, ale religiei şi ale naţiunii începe să se închidă în sine. Devine defensiv, din teama de a nu fi strivit de o forţă uriaşă. El este mic, fragil, vulnerabil, neajutorat, dependent de cei faţă de care vrea să se protejeze. Problema devine cu atât mai gravă, cu cât oamenii de care trebuie să se apere sunt cei care cred că-l iubesc. Poate că aceștia nu sunt nişte mincinoşi. Intenţiile lor sunt bune, dar le lipseşte conştiinţa, sunt adormiţi. Nici ei nu ştiu că sunt nişte marionete în mâinile forţelor oarbe ale societăţii, mânată de interese. Copilul se află în faţa unei dileme. Trebuie să lupte împotriva celor care îl iubesc şi pe care crede că îi iubeşte şi el. Ce ciudat! Oamenii care spun că ţin la el nu-l iubesc aşa cum este. Ei îi spun: „Te iubim, dar numai dacă mergi pe drumul nostru, dacă devii membru al congregaţiei noastre, dacă te supui, aşa cum noi toţi ne supunem”. Dacă devii parte a acestui uriaş mecanism, rişti să trăieşti toată viaţa în interiorul lui… Iar a lupta împotriva lui este fără sens, vei fi strivit. Mai bine te dai bătut şi înveţi să spui „da”, fie că vrei, fie că nu. Îţi reprimi „nu”-ul. În toate situaţiile, se aşteaptă de la tine să fii un „yes-man”. Este interzis să spui „nu”. Aceste lucruri îl înfricoşează de-a binelea pe copil. Întreaga lui fiinţă vrea să-şi realizeze potenţialul. Vrea să fie el însuşi, pentru că altfel nu vede cum să dea sens propriei vieţi. Fără aceasta, nu va fi niciodată fericit, vesel, împlinit, mulţumit. Nu se va simţi în largul său, va fi tot timpul divizat. Partea cea mai intimă a fiinţei sale va fi mereu însetată, înfometată, neîmplinită, incompletă. Dar forţele sunt prea mari şi lupta împotriva lor mult prea riscantă. Fiecare copil va învăţa, încet-încet, să se apere, să se protejeze. Va închide porţile fiinţei lui. Nu se va mai expune către semeni, se va preface tot timpul. Va deveni un actor, jucând în conformitate cu indicaţiile care i se dau. Dacă vor apărea îndoieli, le va reprima. Dacă natura lui adevărată va vrea să iasă la suprafaţă, el o va reprima. Inteligenţa va ţipa: „Ce faci? Nu e drept!” Dar el va alege să nu mai fie inteligent. E mai sigur să fie retardat, prost. Orice te pune în conflict cu interesul general e periculos. E riscant să te deschizi, chiar şi faţă de cei care-ţi sunt apropiaţi. De aceea toţi sunt atât de închişi. Nimeni nu-şi mai deschide petalele asemenea florilor, fără teamă, dansând în vânt, ploaie sau soare. Fragil, dar fără nicio teamă… Fiecare se ascunde după ce scut poate: chiar şi prietenia poate fi folosită drept scut. Pare contradictoriu, pentru că prietenia înseamnă deschidere reciprocă, împărtăşire de secrete, de inimi.
    Fiecare trăim asemenea contradicţii. Oamenii își folosesc prietenii, iubirea, rugăciunea, ca pe nişte scuturi . Toată societatea se învârteşte în jurul unei ipocrizii: aici, tu trebuie să fii ce vor alţii să fii, nu ce eşti. De aceea totul este atât de fals şi artificial. Şi în prietenie păstrezi distanţa, nu laşi pe nimeni să se apropie prea mult de tine. Toţi din lumea în care trăim sunt neautentici, sunt în afara adevărului. Iubit sau condamnat, respectat sau înjurat, nu contează: a fi tu însuţi este cel mai important în viaţă. Omul adevărului, omul sincer cunoaşte iubirea, compasiunea, înţelege orbirea şi inconştienţa celorlalţi, vede că simt cu spiritul adormit… Ceea ce fac ei, fac în somn. Ai fost atât de mult timp învăţat şi condiţionat, poate toată viaţa. Nici dezvăţul nu se va produce foarte repede. Ai fost umplut cu falsuri, cu pseudo-idei. Va dura ceva timp să renunţi la ele, să vezi că sunt nişte surogate. De fapt, o dată ce vezi că un lucru e fals, nu e greu să renunţi la el. Se duce la vale singur în momentul în care îi demaşti falsitatea. Recunoaşterea este suficientă. Legătura e ruptă, identitatea se pierde. Şi o dată ce dispare falsul, apare realul, în toată frumuseţea lui nouă, pentru că toate – sinceritatea, onestitatea, adevărul – înseamnă frumuseţe.
    Dacă eşti tu însuţi, eşti frumos. Conştiinţa, înţelegerea şi curajul cu care porneşti hotărât să arunci feţele false pe care ţi le-au pus alţii trebuie să te călăuzească mereu. Dacă ceilalţi sunt inconştienţi – părinţi, profesori – nu fi supărat pe ei, pentru că şi tu ai fost la fel. Iar ei sunt nişte victime, ca şi tine. Părinţii lor, profesorii lor, preoţii lor le-au pervertit minţile, la fel cum ei te-au corupt pe tine. Nici nu te-ai gândit că învăţătura de la părinţii care te iubesc, de la profesori, de la preoţi ar putea fi greşită. Dar a fost, şi a creat o lume întreagă pe o temelie greşită. Dovada: toată istoria e o înşiruire de războaie, de crime, de violuri… Ciudat! „

    • Ați început textul cu ghilimele. Asta înseamnă ca citați. N-am văzut unde se închid ghilimelele. Unde se termina citatul si unde începe textul dumneavoastră? Exagerați spunând ca mediul te vrea prost. Care mediu? Pana la urma, un om este nu ceea ce fac condițiile de viata din el, ci ceea ce alege el sa fie in condițiile date. Nu toți cei din preajma unui copil il vor prost. Cine te vrea slab si prost? Mediul familial, mediul social, mediul politic, mediul scolar? Ideile pe care le propuneți ca punct de vedere personal îmi par prea pesimiste. Oricum, ar fi interesant când si cum v-ați dat seama ca mediul in care te naști te vrea prost. Si cum poți fi deștept. Trebuie sa recunoaștem ca in mediul nostru sunt si oameni inteligenți. Ei cum au reușit?

  8. Pe ce criterii obiective ar putea face diferenta statul intre cazul dvs si cazul unui copil care abandoneaza scoala din dezinteres al parintilor, din indoctrinare religioasa, sau pt ca este exploatat? In conditiile in care atat dvs cat si parintele respectiv:
    – nu ati facut copilul cu Statul
    – statul tb sa va lase sa va invatati copii ceea ce doriti (dvs sa fie om buni, altul sa dea cu sapa, altul sa creada in Cehov1)
    – nu lasati statul sa evalueze copilul decat daca pofteste

    Sau altfel spus, daca statul poate evalua daca nu cumva abuzati de copil fizic (si o poate face fara acordul dvs, daca considera ca interesele copilului o cer), de ce n-ar putea evalua si din punct de vedere educational? Mi se pare totusi ca cine accepta ca statul are niste reponsabilitati in privinta copiilor batuti cu cureaua, abuzati fizic de parinti, certati de profesori, nu poate exclude categoric acelasi lucru in privinta educatiei.

    Cineva vrea control deplin asupra alimentatiei copilului, perfect. Altcineva vrea control deplin asupra medicatiei primite de copil, perfect (ceva gen Tanacu). Dar daca statul evalueaza ca copilul este subnutrit sau nu primeste medicatie corespunzatoare, are dreptul sa intervina, in numele interesului superior al copilului. Dvs vreti control deplin asupra educatiei copilului dvs, perfect. Prin analogie, eu unul pot accepta ideea ca statul are dreptul sa evalueze daca copilul primeste o educatie necorespunzatoare si sa intervina in acest caz, in numele interesului superior al copilului. Adicatelea, daca statul poate impune si evalua „standarde minimale” in privinta a cum iti tratezi copilul fizic si emotional, de ce nu ar fi si posibil si dpdv educational.

    • Criterile trebuie să și le definească el, prin politici publice. Nu putem pune toată lumea să se supună la un risc de analfabetism funcțional, la umilință și depersonalizare, doar fiindcă nu există aceste criterii. Este procustare.

      Și ce înseamnă „educație necorespunzătoare”? :) După care definiție a corespunzătorului decidem cum e educația?

  9. Doamna,

    De acord cu majoritatea punctelor din articolul dvs; de asemenea, de acord si cu homeschoolingul, insa cu niste precautii care mi se par necesare, pentru a preveni situatia pe care chiar dvs o prezentati:

    „Statul va trebui să […] diferențieze între un părinte care-și asumă destinul copiluilui ca să-l facă om întreg și un părinte care-l obligă să stea la țâța vacii sau să cerșească.”

    Mai mult, tindeti sa le rapiti unor copii niste drepturi:

    „Așa cum statul nu dă legi cu meniul zilnic al copiilor mei (și nici nu li-l asigură),[…] cu ce medicații li se administrează, tot așa le va garanta și dreptul de a învăța ce doresc. ”

    Statul ar trebui sa aiba dreptul de a interveni radical in meniul unui copil subnutrit, de 150 cm si 30 kg, sa spunem (impreuna cu decaderea parintilor din drepturi). Statul face posibil un cadru care spune ca daca fac apendicita sunt operati si nu tratati cu pase magice. Sunt FOARTE departe de a fi convins ca unui copil trebuie sa i se garanteze dreptul de a invata DOAR ce doreste. La ce bun e un cetatean care stie DOAR limba farsi?

    Citeam zilele trecute ca niste parinti au fost actionati in judecata de copil pentru ca au refuzat sa inlature de pe facebook fotografii jenante cu respectivul copil. Asta mi se pare nimica toata in comparatie cu blocarea dreptului la educatie si restrangerea doar la ce crede parintele (si pe cale de consecinta, influenteaza copilul) ca e necesar.

    Concluzionand, as sustine din toata inima un sistem care permite copiilor sa se dezvolte mai bine si ii impiedica sa se dezvolte mai putin decat actualul sistem.

    • Păi să intervină radical în meniul copiilor subnutriți! O face? Copiii educați acasă nu sunt subnutriți, ce facem cu ei?

      În ce privește acest DOAR legat de interesele de studiu, cazul farsi este singular, pentru exemplificare. Credeam că se înțelege din text, asta, e evident. Mai departe, chiar și dacă ar exista un singur interes, copilul ar trebui lăsat să-l urmeze. Va fi un specialist într-o cultură care a dat civilizației oameni și opere unice.

      Eu nu încerc să vă conving, greșiți, aici. Eu vă cer să acceptați dreptul nostru de a gândi altfel, de a fi liberi să ni-l asumăm. Nici măcar nu e complicat.

      • Doamna,

        Constat ca n-am fost foarte clar. Le zic direct:

        – sustin si militez pentru dreptul copilului la educatie (si hrana!)
        – sustin orice sistem care pare sa dea rezultate mai bune decat cel prezent
        – credeam ca e evident ca am inteles ca exemplu dvs cu farsi e doar un exemplu. Sunt convins ca pot face rapid o curicula care sa acopere 6-8 ore pe zi de studiu pentru un copil si care sa conduca la un adult inutil. Astrologie, istoria flat earth society, scientologie, cristalogie sau cum i-o spune, reactoare cu fuziune, istorie si perspectiva, descantece de adus ploaia in sapte limbi preromanice, se gasesc.
        – nici macar nu vroiam sa incep cu studiul unui singur domeniu. Daca copilul „stie” doar farsi, pierde accesul la cvasitotalitatea informatiilor disponibile. Daca nu intelege un minim de statistica nu poate verifica probabilitatea unor ipoteze pe care si le pune ca expert in farsi. Faptul ca stie limba nu inseama ca intelege si cultura. Chiar daca ar pricepe cultura farsi, asta l-ar face un cetatean inadecvat restului planetei. samd, samd, samd, toate motive pentru care pregatirea elevului trebuie sa fie ceva mai echilibrata. Sunt sigur ca realizati asta si n-ati incercat echivalentul de a-i pregati pe copii intr-un singur domeniu….
        – nu ma preocupa prea mult daca dumneavoastra incercati sa ma/ne alaturati convingerilor dvs referitoare la homeschooling. E o treaba la fel de inutila ca a incerca sa ma convingeti ca gravitatia exista – sau ca Mos Craciun exista. Opiniile si credintele dvs sunt ale dvs. Copilul e in vasta majoritate a dvs – pana cand ii incalcati niste drepturi.
        – nu homeschoolingul e adversarul, ci un homeschooling mai rau decat sistemul actual de invatamant.

        • Domnule Leo,

          Când înveți o limbă străină, ți se deschide drumul către cultura din are ea provine. În cazul farsi ajungi la poezia lui Omar Khayyam (care, a propos, era și matematician), ajungi la armeni și la asirieni, la filosofia islamică, la geometria sacră, la Avicenna și Aristotel, la sasanizi, deci și la Bizanț. Ajungi la Kiarostami și la antropologia vizuală contemporană. Acum înțelegeți ce spun?

          Fetița mea, de pildă, învață japoneză și odată cu asta învață sensul respectului față de om și va ști că respectul poartă în el o unitate transcendentă tuturor culturilor și sistemelor de gândire, de la smerenia creștină la modestia seculară și umilința samuraiului față de maestrul său.

          Nu încerc să vă conving asupra niciuni lucru. Îmi doresc doar să vă temperați această pretenție buboasă că știți mai bine ce-i trebuie și ce nu-i trebuie copilului meu, încercând să încadrați viziunea mea holistă despre educație în limitele dumneavoastră.

          • Doamna,

            Bag seama ca pe masura ce ne apropiem pozitiile devenim din ce in ce mai divergenti, pentru ca vorbim de lucruri diferite.

            Poate ca pentru dvs e vorba doar de copilul dvs. Tind sa am o viziune mai larga.

            Avem o situatie dramatica a abandonului scolar in mediul rural sarac. Tot ce trebuie ca sa ajungem la analfabetism generalizat e sa adaugam si un stimulent financiar pentru a tine copilul acasa.
            Nu pretind ca stiu mai bine ca dvs ce e mai bine pentru copilul dvs. Nu pretind ca stiu mai bine decat varful de 10% din populatie. N-am sa pretind nici ca stiu mai bine decat 50% din populatie (top). Insa dati-mi voie sa cred ca stiu mai bine decat restul de 50% din populatie, aceia care dau procentul de 42% de analfabetism functional, 63% de abuz fizic asupra copilului. Chiar doriti sa faceti un experiment (pe spatele unei generatii de copii, nu pe al copilului dvs) daca educatia e un lucru bun sau rau? Educatia in general, nu educatia obligatorie oferita de stat.

            Rogu-va, nu imi spuneti ca stiti mai bine ca mine ce e pentru copilul dvs. Nu contest acest lucru. Tot ce-mi doresc e un sistem de check and ballances in asa fel incat copiii de sub medie sa nu ajunga si mai adanc in groapa statisticii.

            Toate cele bune si succes copiiilor!

            • Domnule Leo,
              Dar exact asta susțin și eu… Că statul are obligația să facă politici publice pentru situațiile care au dus la statisticile dramatice, citate de mine. Problema intervine atunci când nu diferențiază, așa cum spuneam, între abandonul din zona rurală și anumite medii etnice și ceilalți, care fac tot ce pot să-și educe copiii cum pot mai bine.
              Mulțumesc pentru urări, să dea Domnul vieți frumoase tuturor copiilor.

            • @Dorothéa Ionescu Vânău

              Raman la impresia ca pozitiile noastre sunt divergente. Respectiv:

              – dumneavoastra extrapolati de la „eu stiu ce e cel mai bine pentru copilul meu” la „toti parintii stiu ce e cel mai bine pentru copiii lor”
              – eu extrapolez de la „majoritatea parintilor nu prea stiu ce e bine pentru copilul lor” (dupa cum arata statisticile) la „e nevoie de un sistem de checks and ballances pentru toata lumea”.

              In rest, suntem de acord.

        • In multe scoli se face intr-adevar o predare inutila.

          Aici pe Contributors toata lumea are un anumit nivel de intelegere, dupa cum rezulta din comentarii.

          Dar in viata reala, nivelul e mult mai scazut.

          Scolile au o cultura a substandardelor. Adica, se complac in a fi contraperformante. Am auzit de nenumarate ori „Asta e in America, nu se poate la noi!”. Inclusiv pentru chestii incredibil de simple de exemplu cumpararea unui prelungitor….

          Scolile au cultura substandardelor, le cultiva si fac tot ce pot sa faca totul din ce in ce mai prost, nu din ce in ce mai bine.

          Asta, din cauza faptului ca putini ministri au avut timp, capacitatea si rabdare sa patrunda nenumaratele chichitze administrative care compun acest sistem mafiot si incompetent.

  10. Ați încercat să adresați „efectiv” aceste cuvinte (ca declarație de martor ori expert) în instanță? Sincer nu înțeleg de ce situația (ipotetică?) prezentată de dumneavoastră ar privi doar tați șantajiști, nu și mame.

    • Toate cazurile care mi-au fost semnalate, aveau ecuația asta. N-am întâlnit, încă, o mamă care să intenteze divorț pentru că tatăl susține educația acasă.

  11. Mult succes doamnei care a scris acest text, de fapt, un strigat disperat de ajutor, de recunoaștere si omologare a efortului făcut pentru educarea propriilor copii pentru a-i face oameni. Autoarea se pricepe la scris, are agresivitate, un limbaj frust, multa încrâncenare si un ușor complex de superioritate. N-am sa formulez niciun contra-argument pentru ca n-aș vrea sa ma plasez in categoriile considerate si definite in articol ca indezirabile, părtinitoare, retrograde, incapabile, timorate…. Cum spuneam, mult succes si ceva mai multa relaxare ( n-ai sa poți niciodată oferi nici ca stat, nici ca părinte totul unui copil, mai exista si imponderabile, câștiguri si pierderi ce nu pot fi contabilizate si la stat si acasă).

  12. Stimată doamnă, tonul articolului e uşor exaltat, deci nepotrivit pentru o discuţie serioasă, din acest motiv în primul moment nu am vrut să intervin. Unele lucruri sunt uşor psihanalizabile ( „copiii mei, mi-i ia Statul!” ) Din fericire pentru ei, copiii oricum sunt „inghiţiti” de societate fie că vrem noi fie că nu vrem. Copiii nu sunt ai noştri, noi doar avem grijă de ei până se fac mari, copiii îşi aparţin doar lor.
    Problema invatamantului „acasă” are nişte componente de ordin „tehnic” pe care pare că toată lumea le neglijează:
    1- Statul se angajează să le asigure dreptul la educaţie. El trebuie să se pună cumva la adăpost de eventualitatea ca, la majorat, copilul să reclame că nu i-a fost asigurat acest drept. Deci este necesar să existe, cum se zice in noua „limbă de lemn” un cadru legislativ.
    2- Invaţământul acasă trebuie să asigure un grad de compatibilitate cu cel de masă, pentru cazurile foarte posibile în care se doreşte trecerea dintr-un sistem în altul. Să zicem că un copil va vrea să se facă inginer. S-ar putea ca profesorii din Politehnică să constate cu uimire că, desi copilul dvs a studiat 12 clase acasă, nu stie calcul integral, pentru că dvs ati considerat că studiul farsi e mai important. Atunci s-ar putea să constate că de fapt homeschooling-ul a fost doar o pacaleală si i-a format un handicap pe care nu il poate surmonta. Nu as vrea sa fiu in pielea dvs intr-o astfel de eventualitate….
    Pentru că acest lucru se poate intampla oricand pe parcursul studiilor, pare evident că homeschooling-ul va trebui să respecte curricula oficială a Ministerului, cel puţin în linii mari.
    Dar tocmai asta e problema: adevarata problemă a noastră cu scoala este curricula… Dacă trebuie să urmezi acasă curricula de la şcoală ( plus eventual diverse lucruri in plus care tin de personalitatea copilului)
    Să ne întelegem, homeschooling-ul e o idee nobilă şi sunt un susţinător al ei. Dar interesul care trebuie să primeze este al copilului; sunt destul de convins că as fi putut să imi ţin şi eu copiii acasă măcar primii doi ani de scoală, cu rezultate eventual chiar mai bune. Dar după? La un moment dat nu mi-as mai fi permis, din lipsă de timp sau bani, sau pur şi simplu as fi vrut să ii las să se dezvolte „departe de fusta mamei :) „. Cum aş fi rezolvat asta? Drept pentru care incerc să rezolv prin „home afterschooling” ce lipseste din invatamantul de stat. Asta e situaţia….

    • Ufff… curricula e foarte buna, in majoritatea cazurilor. Manualele sunt proaste, de acord. Dar obligatorie e curricula!

      Problema majora deriva din faptul ca programa e permisiva, se adreseaza unor cadre didactice ce chiar doresc sa predea, sa se perfectioneze. Adica, trebuie sa-si pregateasca lectiile.

      Ori, daca „predarea” se rezuma la recitare sau dictare, evident ca iese prost. Si atunci apare vinovatul de serviciu- programa.

      Avem o cultura a scuzelor:
      – programa nu e buna
      – salariul e mic
      – nu ne lasa ministerul
      ….
      samd

      O discutie cu un cadru didactic va frapa prin aceasta cautare a scuzelor, a motivelor pentru care ceva nu se poate face. Rareori discutia se va indrepta spre rezolvare. Rareori.

      Sigur ca autoarea e exaltata. Este un sentiment firesc sa stii ca ai scapat dintr-un mediu absolut dereglat, ca nu mai esti un personaj din aceasta piesa de teatru absurda numita „invatamnatul” romanesc.

      Aducerea in discutie a dreptului statului de a face ce vrea cu copiii imi aduce aminte de progresismul din SUA, un curent politic de pe la inceputul scolului 20 ce sustinea ca Statul are dreptul de a face ce doreste cu copiii si ca ei – copiii trebuie scosi cat mai rapid de sub influenta parintilor.

      Progresismul asta era un fel de fascism incipient, gasim in el exact ideea scoaterii copiilor din familie pentru a-i da statului spre formare, inainta ca familia sa-i „corupa”. Statul este deasupra familiei, sustineau progresistii.

      Aceeasi idee a scoaterii copiilor de sub tutela familiei, cat mai devreme posbil aparea si in doctrina nazista, si era motivul impunerii apartenentei la HitlerJugend.

      • Nu cred că am discutat despre scoaterea copilului de sub tutela familiei; sunt cazuri întemeiate când probabil merită, iar abuzul psihic e şi el tot abuz. Am făcut doar o ramarcă generală despre părinţi prea posesivi, dar ei oricum reuşesc să îşi distrugă copiii cu sau fără homeschooling, le e de ajuns şi timpul de după ore :)
        Cât despre „De ce nu mi-e frică de statul român”…. cui dracu’ îi mai e frică de el? Nici lui Ghiţă nu îi e, dar asta nu înseamnă că e vreun lucru de laudă :) Chestiunea e că trebuie insistat cu o legiferare a acestui sistem, pentru că în lipsa acestei legislaţii problemele sunt mari. Nici pedagogi nu poţi să angajezi, pentru că nu poţi să îţi faci PFA sau SRL pe homeschooling, nu că nu ai putea găsi o formulă, ci pentru că neexistând o „piaţă” clară angajamentele sunt nesigure, deci ca perceptor nu ai siguranţa unei cariere deci ca părinte rişti să găseşti tot vreun învăţător dat afara de la şcoală pentru că bătea copiii cu rigla . Am avut o experienţă neplăcută cu o grădiniţă privată, lucru care m-a determinat să revin în sistemul de stat ( apropo, cel puţin în zona Capitalei grădiniţele de stat mi s-au părut cel puţin decente, o surpriză plăcută, scolile stau ceva mai prost)

        • Stai sa vezi cum e cu scoala. Gradinita e parfum.

          In scoala primara copiii nu povestesc parintilor ce fac la scoala. E o chestiune de psihologie, nu e vorba de unii sau de altii. Pur si simplu la varsta aia ei traiesc doar in prezent.

          Asa ca va trebui sa te descurci singur sa vezi daca scoala aleasa e sau nu OK.

          Pana in clasa a II-a, ai sanse bune sa fie probabil in ordine ori pe unde ai fi. Din a III-a, se schimba treaba.

          In sfarsit, nu vreau sa te sperii, dar majoritea oamenilor ofteaza si zambesc atunci cand spun ca nu mai au copiii la scoala. Scoala din Romania este un fel de semipuscarie a parintilor.

          Vei vedea cum e sa tre trezesti in toiul noptii gandindu-te cum sa faci sa ii fie bine copilului, cum sa abordezi pe profa x sa nu o deranjezi, dar sa obtii totul de la ea, vei vedea cum e sa asculti diversi parinti aflati dincolo de suportabilul uman spunandu-ti pasurile lor si intelegand ca nu poti decat sa te rogi pentru ei, ca si cum ar fi plecati in razboi in Vietnam.

          Vei asculta profesori total incompetenti, directori nauci sau suprasolicitati care nu mai stiu de captul lor, insepctori scolari care se complac intr-o situatie de doi lei, cine stie pentru ce.

          Scriu asa pentru ca fiecare traieste iadul asta cu incornoratii sai privati, personali, adaptati, cu coada taiata dupa client.

          Apelez la metaforele astea pentru a fi scurt si sugestiv. As putea scrie o carte despre laturile din invatamant (nu am diacritice, dar intelegi sensul).

          Situatia s-a tot imputit pentru ca statul s-a tot incapatanat sa impuna un singur fel de organizare, a centralizat si uniformizat tot si in acelasi timp a creat o masinarie infernala de ascuns adevarul.

          Acum copiii sunt scosi de sub tutela familiei, atat timp cat scoala face cu copiii ce doreste iar parintii nu au alternative.

    • Domnule Badici,
      Eu nu vorbesc aici numai pentru mine, ci pentru toți părinții care sunt atacați și puși la zid de niște oameni care știu ei mai bine ce e binele altuia.
      Componentele de care faceți vorbire nu sunt neglijate deloc, să vă spun și de ce:
      1. Tocmai asta susțin, reglementarea. Cred că e destul de clar, asta a concluzia articolului, cât se poate de descriptivă. În ce privește potențiala reclamație de care vorbiți, iarăși, tocmai asta susțin, că e treaba Statului să se pună la adăpost, nu a noastră.
      2. „Trebuie”, acesta, trădează dorința de a impune ceea ce credeți, celorlalți. De ce „trebuie”? Permiteți-mi să vă reamintesc că, până ajunge la profesorii universitari, copilul susține niște examene. Dacă se pregătește, intră. Dacă nu, nu. Reformulați povestea cu handicapul, vă rog.
      3. Un lucru nu poate părea evident. Este sau nu este. Avem dreptul să contestăm curricula ministerului și să nu fim de acord cu ea. Nu vrem să plătim prețul ăsta, iarăși, e dreptul nostru să decidem asta.
      4. A fost alegerea dumneavoastră să nu-i țineți. Copiii noștri sunt autonomi, nu stau sub fusta mamei. Iarăși emiteți judecăți pentru care nu aveți argumente reale. Nu conturați lumea noastră după ce vi se pare dumneavoastră că poate fi lumea dumneavoastră.
      5. Reduceți totul la programa analitică. Eu cred că programa e doar un element. Am explicat în text întreg ansamblul, mai citiți-l o dată.
      Mulțumesc pentru intervenție.

      • „Trebuie” are un sens bine definit aici, nu e cazul să divagaţi, in contextul dat era destul de clar: „trebuie” sa existe o compatibilitate. Copilului îi trebuie, nu nouă. Pentru că la un moment dat puteţi să vă doriţi – sau ei pot să îşi dorească să se integreze în „sistem”. Poate vor să meargă la un liceu privat, care nu are hibele celui de stat, dar urmează, că nu are încotro, curricula oficială. Bun, în orice clasă te-ai înscrie e nevoie de nişte „prerequisite” cum zic americanii. Curricula de clasa a 5-a presupune că ai absolvit clasa a patra, just? Nu e o cerinţă birocratică, pur şi simplu in clasa a cincea se folosesc noţiuni învăţate în clasa a patra. Deci vrând nevrând, homeschooling-ul trebuie să asigure această compatibilitate ( nu neapărat în aceeaşi ordine , proporţie, dar o compatibilitate minimală trebuie să existe).
        De asta am dat exemplul cu Politehnica, pentru că e mai clar. Calculul integral se învaţă într-un an de zile, just, deci poţi să îl înveţi la nevoie, dar pentru asta trebuie să ai nişte cunoştiinţe de algebră, de geometrie etc, care merg mult mai departe, deci trebuie să depistezi totuşi pasiunea la timp, altfel devine foarte dificil. ( Asta e si problema invatamantului de masă, pentru că nu poate presupune ce pasiune are elevul, deci trebuie să „îndese” de toate, în speranţa că cele utile o să se „prindă”.) Despre autonomia copiilor- nu mă pot eu pronunţa, probabil nu e cazul la dvs, copiii sunt perfect autonomi ( as fi preferat să ii aud pe ei, dar mă rog… ) dar mi se pare un pericol real; dragostea pârintească îmbracă deseori aceste forme aberante, sunt bine descrise in literatura de gen :)

        • Dar eu nu sunt de acord că trebuie să existe o compatibilitate, dimpotrivă. Nu puteți decide dumneavoastră ce-i trebuie copilului meu, ar fi cu totul anapoda! El are libertatea să intre în sistem oricând dorește, ideea că lista de competențe la sfârșit de clasă este foaia de parcurs a educației unui copil este cu totul eronată.

          Nu mă interesează curriculele despre care vorbiți, copii liberi de școală dobândesc competențele din lista ministerului conform unui proces natural de dezvoltare personală, de achiziții cognitive, de relaționare cu mediul. De pildă, copiii mei vorbesc de mici limba engleză la un nivel aproape de cel nativ, în timp ce anul la care școala i-ar pregăti pentru asta este sfârșitul liceului. Același lucru se întâmplă cu multe discipline, cu bibliografia, cu alte abilități, cu gândirea autonomă.

          Un copil care stă acasă și se apleacă asupra unui domeniu de studiu poate parcurge într-o lună sau un an ce sistemul predă într-un an sau doisprezece. Timpul trece altfel, trece pentru el. Îmi închipui că vă e greu să înțelegeți, și dumneavoastră și celorlalți care susțin contrariul, înțeleg și de ce, dar puteți măcar să faceți un exercițiu simplu, să ieșiți din șablon și să vă uitați dinafară. Vă asigur că acești copii educați acasă nu sunt în niciun pericol, dimpotrivă.

          • De asta imi era teamă şi mie. De fapt dumneavoastră stăpâniţi adevărul si vă temeţi ca nu cumva şcoala să le impună un alt adevăr.
            Din păcate, atitudinea dvs nu denotă libertate, dimpotrivă. Mi se pare normal să îi expuneţi la toate cele care există pe lumea asta. Dar evident, aveti puterea de părinţi să le restrângeţi lor libertatea şi nu vă e frică de statul român :) Văd că în final aici ajunge discuţia. Eu mă opresc aici pentru că suntem pe pozitii ireconciliabile….

            • Domnule Badici,

              Eu nu stăpânesc adevărul, doar am credința că la el nu se poate ajunge decât prin dragoste necondiționată. Mai știu că școala formatează cogniția îndesând în ea adevăruri imuabile, pe care ajungi să nu le mai poți contesta.

              În ce privește restrângerea libertății copiilor mei, dați-mi voie să vă mărturisesc că fiul meu a venit deunăzi la mine și mi-a mulțumit pentru libertatea pe care i-am dat-o. Sunt liniștită.

              Toate cele bune!

            • Am urmarit discutia.

              Scuze ca intervin, dar mi se pare relevant.

              Intr-un stat in care invatamantul este unic si tot procesul de invatare se petrece in scoala – cum e cazul in Romania, nu ai alternative.

              Asta e problema de fapt. Esti obligat sa te integrezi. Spre exemplu, toata lumea spune: „daca nu iti place o scoala, du copilul la alta!” Va informez cu regret ca lucrul acesta este pur si simplu imposibil acum. Este pur si simplu imposibil.

              Smekeria administrativa care a facut impostibila alegerea unei scoli are 2 mecanisme:
              a) „examenul de engleza” de clasa a V-a. O minte bolnava si interesata la maxim a nascocit acest examen, astfel incat e imposibil sa muti un copil care nu adat examenul de engleza de clasa a V-a la o alta scoala la o asemenea clasa. Clasa de engleza e la fel de imbecila ca si celalalte, dar examenul a blocat pur si simplu transferurile.

              b) Supra-inscrierea. Cele mai multe scoli au inscris cu mult mai multi elevi decat au capacitatea si au format clase cu un numar de peste 30 de elevi. Rezultatul este ca nu ai cum transfera un elev, pentru ca toate clasele sunt supra-inscrise.

              Ai priceput acum ce vreeau sa spun cu faptul ca statul roman este un stat fascist? Este un stat fascist pana in maduva oaselor. Face ce vrea, in dfispretul legii, nu da socoteala nimanui si impune parintilor unde sa duca copiii. Pur si simplu oblige parintii sa isi duca copii la anumite scoli.

              Astfel, nici macar debuseul transferului intre scolile de stat nu mai exista. Statul roman – un stat fascist, repet – leaga copiii de scoli.

              Vei spune ca exista pobilitatea de a duce copilul la o scoala privata.

              Bun. O scoala private urmeaza aceeasi curricula, dureaza tot atat si, in final de fapt sufera de aceleasi metehne ca si una de stat. Evident, cand platesti taxa, platesti d fapt de doua ori: una data din impozite si a doua oara direct scolii.

              Vei spune ca exista principiul „finantarea uremeaza elevul” . E pe hartie. Doar pe hartie. Ghici d ce nu se aplica? Fix de aia: pentru a bloca dezvoltarea scolilor private si a impune inscrierea elevilor la scolile de stat. Cum am aratat mai sus, statul fascist roman te oblige sa iti inscrii copiii la stat unde vrea el.

              De ce crezi ca nici HS nu se reglementeaza? Pai fix tot de aia: daca ar exista, nu te teme ca nu ar fi chiar asa de multi care sa o faca. Dar ar fi total impotriva statului fascist care este de drept divin – el site cel mai bine ca trebuie sa iti dai copilul la scoala X, sa invete materiile din curricula unica.

              Statul fascis roman merge si mai departe, mai departe decat HitlerJugend chiar: iti tine copiul la scola 6 ore pe zi, De ce crezi? Ca sa-l invete?! Haida de! Sa il vad eu pe ala care imi gaseste in vreo pedagogie idea ca un copil de 10 ani invata 6 ore pe zi! Nu, idea central este de a sccoate copilul din familie, de a micsora influenta familiei asupra copilului. O idee venita din strafundurile progresismului American (un soi de fascism incipient si ala).

              Contractul de scolarizare- este un juramant fata de statul roman fascist ca I te vei supune neconditionat. Stii cum au facut asta” Scoala are numai drepturi si parintii numai obligatii!! Au ascuns acest lucru punand la capitolul „Drepturile elevului” numai procarii, numia principia genreale care nu se pot aplica si nu pot fi in realitatea invocate. In schimb, la drepturile scolii si la obligatiile elevilor au pus numai lucruri clare, concrete, verificabile.

              Cum se numeste un stat care te oblige sa semenzi un contract de scolarizare in care el are numai drepturi si tu ca parinte numia obligatii? O fi asa ceva un stat democratic sau capitalist?

              Toate aceste masinatii perfide la nivel administrative sunt ascunse, sunt perfid facute pentru ca nimeni sa nu se prinda.

              De ce crezi ca toti ministrii invatamantului au probleme? De-aia, sa nu aiba timp sa se prinda de mecanismele astea. Ii tin ocupati cu tot felul de atacuri (pe toti ministrii!), sa nu se bage in aceste detalii.

              Parintii vad doar bucatele din puzzle asta, ministrii nu sunt lasati sa actioneze, partidele se ocupa cu altceva. Asa ca mafia asta scarboasa a pus stapinire pe invatamantul romanesc. Ca sa o decapitezi trebuie mai intai sa dezvalui astfel de lucruri si apoi sa le distrugi bucata cu bucata. Dar pentru asta trebuie doua actiuni in paralele: DNA sa decapiteze hidra iar in acelasi timp legislatia trebuie schimbata pentru nu mai permite astfel de lucruri.

          • Profesorii ii considera pe copiii niste mici idiotzi. Asta, pentru a-si ascunde propria incompetenta in care se complac. E mai simplu sa spui „asta nu se poate acum, sunt prea mici!”.

            Dar din „nu se poate acum” in „nu se poate acum” si din scuza in scuza nu se mai poate niciodata.

            La sfarsitul scolii e prea tarziu si vinovat e scos copilul. Sau parintii. Sau, in cel mai rau caz, ministerul, viata, criza mondiala, farfuriile zburatoare … :-).

            Dar in nici un caz cadrele didactice care nu stiu sa foloseasca un calculator, care nu au acces la nici un fel de resurse pentru ca habar nu au limba engleza. Da, exact limba aia pe care o cer copiilor. Aia care a ajuns sa fie materie de examen la clasa a v-a (!!!!).

            Se aude, dom’ ministru, examen la clasa a V-a!!!

            ====

            Nu as vrea sa se inteleaga ca toate cadrele didactice sunt asa. Ar fi extraordinar de nedrept si de imoral. Cunosc oameni care fac ce trebuie sa faca. Dar numai ei stiu (sau aproape numai ei) cu cate suferinte. Nu ar trebui sa fie asa.

            Problema e ca nu sunt suficiente cadre didactice preocupate de propria lor pregatire profesionala. Stii vorba aia „cu o floare nu se face primavara”.

            Cineva imi spunea ca un profesor are 3 cai in viata:
            a) conformarea
            b) plecarea
            c) votca

            ===

            La fel e si cu parintii: la 90% le tremura bracinarii de frica, soptesc sfios in fata profesorilor, a dirigintelui (dupa ce au vituperat pe la colturi).

            Alte 5% trimit reclamatii la inspectorate. Fara prea mare sens. Corb la corb nu-si scoate ochii.

            Mai raman 5% . Ori, fata de ei scoala va avea mereu replica : „Numai dumneata te plangi!”

            „Un om care are dreptate formeaza o majoritate” spunea cineva.

            Da, bine si?

            ====

            Aceasta hidra a invatamantului romanesc are 7 capete si 9 vieti. Trebuie lovita mortal, altfel se va regenera la nesfarsit.

            Lovitura mortala pentru ea va fi recunosterea libertatii individului ca prioritar fata de libertatea gloatei. Asta o va topi precum rasaritul pe vampiri :-).

            Dar pentru asa ceva e nevoie sa existe speranta. Ori, speranta trebuie insamantata. Nu cu vaiete si pansete, ci cu propuneri concrete (le voi sintetiza in curand pe cele pe care le-am tot dedus) si incredintare ca se poate.

            ===

            Eu cred ca se poate, ca exista solutii.

            Cred ca liberatea individului e deasupra libertatii grupului. Ca libertatea de a alege il face pe om sa fie liber si numai astfel viata merita traita. Ca familia are prioritate fata de stat. Ca statul nu e divin, dar copiii sunt.

  13. P.S. (la primul text): Aceasta găleată de laturi vărsată in capul tuturor (stat, școală de stat, profesori, părinți care-și mai duc copiii la școală chiar după ce plâng in baie!?!, alti părinți care si-i duc pur si simplu fara sa plângă si alții), aceasta revendicare de a face ce vrei, ce crezi in numele libertății sunt întâlnite de ceva vreme la tot pasul in societatea noastră ( si nu numai)-vechea problema a libertății prost înțelese care ii face pe părinți sa demonstreze după un examen ca sa ceara modificarea baremelor de corectare (adică punctarea răspunsului corect si a celui greșit in același mod- vezi secundara subiectiva și/ predicativa sau 8/3 elevi din graficul din acest an de la Ev. Nat. cl a VIII-a). „Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos”. Fiecare se gândește la propria lui libertate in modul cel mai simplu cu putință. Implicațiile alegerilor libere de frica (obsesiv pomenita in text), libere de prejudecăți, libere de …,aceste implicații nu prea sunt luate in considerare. Păcat. Prea multa înverșunare din partea autoarei pentru o problema aproape rezolvata: are copiii mari, educați, formați chiar așa cum a dorit. Ar trebui sa fie mulțumită ca a reușit a colo unde multi alti părinți dau gres.

    • Autoarea spune ca HS este o optiune naturala in conditiile in care scoala de stat este prabusita total.

      Aceasta prabusire este evidenta, vorbim de scoala ca sistem national, nu de cativa profesori car din constiinta inca isi mai fac datoria.

      Nu as relua argumentele, indelung framantate pe Contributors (unul din putinele locuri unde se mai discuta serios despr educatie – multumesc!), poti citi tot ce s-a scris pana acum pe aici.

      A venit timpul ca parintii sa aiba dreptul de a alege ce fel de scoala vor pentru copiii lor. Inclusiv HS.

      S-a chinuit biata autoare sa explice in fel si chip ca pentru cine considera ca scoala este nepotrivita pentru copilul lor, trebuie sa existe si aceasta alternativa a HS.

      Si a mai spus (de a facut cred bataturi la degete…) ca e vorba de dreptul parintilor de alege ce doresc pentru copiii lor pentru ca ei stiu cel mai bine ce e bine pentru copiii lor. Mai bine decat vecina, decat colegul de servici, decat nustiucare birocrat din spatele unui birou din minister.

      Toti cei care au plecat di Ro spun ca educatia din Ro este o „gluma proasta”, un „sistem medieval” samd.

      Un secret: in Ro, toata lumea face HS. Parintii fac „temele” copiilor lor – de fapt inlocuiesc profesorul care la ore … dicteaza si copiii scriu in caiet (numesc asta „predare” !!!!).

      Ce vrei sa-ti mai spun? Ca unele scoli nu au macar un minim de material didactic (amarate de planse) pentru ca nu le-au cerut. OK, au primit retroproeictoare, calculatoare , retele – crezi ca le folosesc la ceva?!

      Bun si atunci, cu ce ar fi mai prejos HS fata de o asemenea ‘scoala” bazata pe scrisul in caiete si pe memorare?

      Alti profesori nu au mai citit ceva de specialitate din timpul facultatii (decenii intregi) asa incat oricum spun numai prostii la ore, drept pentru care revine tot parintilor sarcina de a preda (de data asta fara ghilimele) materia respectiva plus de a corecta tampeniile. Sigur ca elevii sunt notati daca memoreaza bine tampeniile alea.

      Toata aceasta HS sui-generis a aparut si ca rezultat al minciunii grosolane care a cuprins invatamantul romanesc, a unui hatzish de aberatii, minciuni, negatii si alte aiureli imunde. Pe unii parinti chiar i-a pacalit, altii sunt dezinteresati oricum.

      Iar cei care s-au prins și au avut un oarecare spirit de a-și vedea de viața lor, au plecat demult pe alte meleaguri, așa încât nu mai exista ca factor de presiune.

      Asta de e fapt problema: decat un HS mascat, in care parintii mai trebuie sa se si lupte cu o scoala prabusita, mai bine un HS real, reglementat.

      • Nu e nevoie să-mi spuneți cum e școala romaneasca. Stiu. Am fost elev, student, sunt profesor, părinte. Nici macar nu spun ca Hs e rău sau bun. Spun doar ca uneori, din păcate, e necesar. Atât. Eu nu stiu daca doamna a făcut bine sau nu alegând Hs. Spun insa ca nu a ales cea mai buna cale de a pleda pentru Hs in Ro, după părerea mea. I-am sugerat doamnei cam ce cale as urma eu daca as fi in aceasta situație. Apoi, faptul ca cei plecați din Ro critica școala de aici mi se pare un neadevăr. Eu am auzit foarte multi romani care recunosc, odată ajunși acolo, ca școala făcută in Ro le-a permis copiilor lor sa fie primii la învățătură atât la liceu, gimnaziu cat si la facultate si, apoi, in meseria aleasa. Asta nu e o lauda a scolii din Ro dar așa pare. Ei au trecut de la greu la ușor, de la complicat la simplu, de la acru la dulce si s-au afirmat. Iată un „avantaj” al scolii românești (daca ne străduim sa găsim unul). De ce ne-am strădui?
        Mai spuneți ca deja exista Hs de multa vreme si aveți dreptate. Acest Hs care dublează școala n-ar trebui sa existe. Un profesor își da măsura profesionalismului in clasa formata din tot felul de copii. Cu cat e clasa mai eterogena cu atât ii e lui mai greu si cu atât e reușita mai prețioasă si pentru el si pentru elevi. La fel si cu o clasa slaba: e o provocare pentru un profesor sa ii facă pe copiii lenti si dezinteresați sa progreseze, dar reușita atârnă greu.
        In concluzie, nu pun in discuție alegerea Hs ci modul in care se pledează in articole de acest fel pentru Hs. Raman la ideea ca libertatea atât de dorita si de prețioasă e si foarte greu de trait. Nu ajunge sa nu-i deranjezi pe alții prin acțiunile tale liber alese. E nevoie sa faci mult bine in jurul tau cat mai larg.

        • Da, nu ar trebui sa existe HS mascat. Dar exista. Si este cel care face din copiii ajunsi pe alte meleaguri elevi atat de respectati. Nu scoala, ci parintii au facut asta.

          In practica, scoala romaneasca e inghetata in vremea lui Chivu Stoica. Chiar si metodele impuse in perioada comunista (problematizarea, exeperimentul) au disparut din gimnaziu.

          De ce profesorii se marginesc singuri, fara sa le-o ceara nimeni, la a dicta lectia din manual? De ce le spun copiilor definitii si numesc asta predare?

          Nu exista nici un obstacol pentru ca fiecare sa lucreze la ora sa cat de bine poate. Dar nu o fac. Si nu o fac pe scara larga, sub obladuirea unui arsenal de minciuni si acoperiri formale dezgustator.

          Absolut dezgustator.

          Principala cauza insa a perrpetuarii acestei stari de lucruri este lipsa de transparenta la nivelul scolilor. Daca te iei dupa prezentarile lor de pe internet, vei avea surpriza sa constati ca sunt minciuni. Pure, simple, gogonate minciuni.

          Solutia exista: contractul de scolarizare tip.

          Actualul contract de scolarizare este profund viciat, este o mizerie ingalata, o porcarie inselatoare. Contractul ala de scolarizare nu stabileste de fapt nici o obligatie in sarcina scolii repsective. Nici una! Nu ai de ce te lega, iar scolile au devenit adevarate maestre in a ascunde adevarul.

          Contractul tip ar trebui sa contina elemente concrete verificabile de tipul: numar de ore problematizatre pe semestru, numar de prezentari/simulari pe semestru, obligatii alle cadrelor didactice in ce priveste atitudinea la ora, numarul de minute maxim alocat temelor per total zi samd.

          Dar nu, actualul contract contine niste principii neverificabile, niste bla-bla-uri imbecile, inclusiv prevederi cretinoide de tipul „au dreptul de a avea obligatia” (!!!) si alte aiureli.

          Nu e vorba (doar) de incompetenta aici. Este lasat vraiste in mod intentionat pentru a acop0eri mizeria din scoli.

          Si este doar un exemplu de mizerie din sistem. Sunt nenumarate. Si sunt special facute asa, nici vorba de incompetenta…

    • Domnule, dragă, dar dumneavoastră îmi cereți să fiu egoistă, vă rog să citiți ce scrieți. Poate că pe dumneavoastră nu vă atinge această speță, dar printre noi se află familii care trăiesc niște drame fiindcă 1. educația acasă nu este reglementată și 2. există oameni care cer pedepse penale, pentru că le e frică să iasă din zona de confort, pentru că nu știu să respecte dreptul celorlalți de a exista, pentru că-și închipuie că dețin adevărul și adevărul lor trebuie impus.

      • Precizare: comentariul de mai sus (Domnule, dragă….) i se adresează utilizatorului „Cititor”, nu domnului „Dedalus”.

      • Legea ce reglementeraza HS in Ro se vantura de muuulti ani pe coridoarele ministerului, parlamentului etc.

        Problema e aia de o tot spun: toti cred ca statul e un fel de Dumenezeu si are un drept mai mare asupra copiilor decat o au chiar parintii lor.

        Ascund aceasta parere (fascista, na ca am spus-o!) sub mormane de motive puerile si de neadevaruri.

        Uita-te in jurul tau: oricine are o cat de mica putere (pornind de la administratorul de bloc), o foloseste pentru a stabili reguli arbitrare impotriva celorlalti. In fiecare roman se zbate un fuhrer neinteles.

      • De ce nu strângeți semnăturile necesare (200 000,cred) pe un proiect de lege pe care să-l înaintați parlamentului spre dezbatere si aprobare? Daca in Ro exista deja 200 de familii care au adoptat Hs, n-ar fi așa de greu sa strângă fiecare 1000 de semnături pentru o cauza dreapta si nobila. Oricum, pentru recunoașterea studiilor tot peste comisii ministeriale formate din profesori romani dați. Profesorii nostri, de pilda Dna. Andronescu (inv. universitar) sau Dna Cristiana Anghel (inv. preuniversitar, grevista foamei pe bani grei) sunt foarte înțelegători cu nevoile oamenilor; adresati-va dumnealor acum, înainte de alegeri, si veți reuși cu siguranță. Nu e o cauza pierduta. Apoi, cum spuneți, mai e soluția emigrării acolo unde umbla câinii cu covrigi in coada. Nu la egoism va indemn eu ci la acțiune concreta.

        • Mi-a trecut si mie asta prin cap. Dar este o iluzie periculoasa. Si putin probabil sa reuseasca. Voi explica in continuare de ce.

          ===

          Initiativa cetateneasca reprezinta doar dreptul de a depune un act legislativ in parlament. Ca si cum ar fi propus de Guvern sau de un deputat sau de un senator.

          Din momentul depunerii sale, initiativa cetateneasca urmeaza exact acelasi drum ca si o propunere de lege – adica merge in comisiile parlamentare si apoi in plen.

          In final, initiativa parlamentara va trece daca si numai daca (:-)) partidul sau partidele din guvernare o aproba in parlament.

          Prin urmare, calea mult mai simpla este ca partidul de la guvernare sa impuna Guvernului sa depuna propunerea de lege. Sau, un deputat sau senator din guvernare.

          Daca insa propunerea provine din opozitie, ea va fi respinsa – asta e regula democratiei parlamentare.

          ===

          Rezumand, cel mai simplu este ca un deputat sau senator din guvernare sa preia initiativa si sa o depuna in Parlament.

          Cu toate astea insa, depunerea este conditionata de aprobarea partidului respectiv. Care poate fi data sau nu, in functie de multi factori, dar primordial in functie de impactul asupra electoratului captiv. Din exterior, este greu de preevazut daca partidul respectiv o va prelua sau nu, deoarece strategia sa fata de electorat e interna.

        • Domnle Cititor,

          Credeți-mă că știu cât e de greu să e să trăiești libertatea, cred că amintesc de câteva ori în text că e un preț pe care ni-l asumăm. Asta este, de alfel, tema articolului. Însă constat că, deși asta este tema lui, ajungem să vorbim tot despre sistemul de învățământ, pe care pe mine și pe mulți alții nu ne mai interesează. Și mai constat că, în loc să vorbim despre ce scriu, vorbim despre cum scriu ceea ce e un bun barometru al dezbaterilor din spațiul public.

          Buba care ne mănâncă e metadiscursul.

          • Stiu ce spui.

            Am scris si eu de nenumarate ori ca daca nu accepti libertatea individului ca fiind prioritara fata de prioritatea grupului si daca nu consideri Statul doar un instrument administrativ si nu expresia lui Dumnezeu pe Pamant, nu vei avea niciodata libertate reala. Te vei minti ca o ai.

            In Ro avem acum un cult al statului, mascat de numeroase intortocheli balcanice. Este un cult asemanator unei religii. Iar grupul este in continuare o valoare mai mare decat cea individuala. Recunoastem aici conceptul de Volk al nazistilor.

            Pe de alta parte clamam libertatea si „dreptatea sociala” ca pe niste valori de baza, uitand ca tot libertatea comunitatii nu exista de fapt, ca este un miraj creat pentru a justifica tocmai lipsirea de libertate.

            Pana si religia a ajuns un slujbas al statului. Nu e vorba de faptul ca statul nu ar fi laic. Este laic, Dar asta nu inseamna ca nu este promotorul unui cult al propriei existente. Statul e mai presus de orice in Ro. Aia e problema reala. Il Stato a sempre raggione – huh…

            In cultul statului, familia este supusa, individul este supus. Conteaza Statul, el este cel care este. Cand Statul ridica o biserica ortodoxa, in profunzimea acestui act nu e un sentiment al slavei lui Dumenezeu, ci un sentiment al propriei slave. Este Catedrala Mantuirii Statului. Poporul este important – Volk – nu individul. Dar intre Volk si Stat e o identitate absoluta, nu? Recunosti ideea probabil. Toate fortele sociale impreuna : Statul – Volk – Afacerile. Toate impreuna, o totalitate. Ca un manunchi de fascii…

            Sigur, adus in prezent, nu ne asteptam la squadristi pe strazi si la un mars asupra Bucurestiului (nici nu ar avea pe ce autostrazi sa se petreaca :-)). Dar in esenta e acelasi lucru, pentru ca vorbim despre aceleasi valori centrale.

            Asta, daca vrei sa vorbim despre libertate, sau mai bine zis despre pervertirea ei. Si, daca vrei, asta este si cauza exodului tinerilor de aici. Povestea cu salariu mai mare e o poveste sau paote reala in unele cazuri.

            Dar te intreb: in ce masura ajuta asemenea randuri? Pe oameni ii dor copiii lor intr-o masura mult mai mare decat analiza statului. Sigur ca este o legatura, de aici si multe comentarii. Dar cand iti curge sange din rana, te bandajezi sau discuti despre mica si marea circulatie a sangelui? :-)

          • Constatarea e corecta si valabila pentru comentariile mele de pana acum. Ce sa faci? Conținutul si forma/ modalitatea prin care este transmis fac un tot in care e de dorit ca cele doua sa se potențeze si susțină reciproc pentru ca discursul, textul sa fie percutant, sa treacă de anumite bariere. Mi se pare ca o asemenea problema ca cea ridicata in articol (noua, delicata, pentru multi chiar „exotica”, cu destule implicații mai largi) ar avea mult de castigat printr-o abordare mai temperata, ceva mai obiectiva si comprehensiva. N-am avut deloc intenția sa abat discuția, sa o mut pe planul secundar al stilului. Pur si simplu, mi-a sărit in ochi, mi s-a părut important.

  14. Parerea mea este ca statul primeste si preia mult prea multe responsabilitati. Exista diverse opinii, fiecare avem opinia proprie :)
    Este bun un articol in care se vorbeste despre alternativele la sistemul de invatamant de stat. Despre alternativele la „institutionalizare”.

    Este un adevar faptul ca homeschooling poate necesita o anumita experienta si o foarte mare responsabilitate din partea parintilor. Probabil ca programa de homeschooling ar trebui totusi urmarita si validata de un manager/expert in educatie – altfel exista riscul de facut greseli.
    Bineinteles, exista riscul de greseli si la scoli publice / private. Aici insa exista mecanisme pentru corectarea greselilor, create in timp. Coruptie exista oriunde si oricum. Daca aducem acasa un profesor care preda, sa zicem, chimie (o materie unde eu nu ma pricep mai deloc) – eu nu pot evalua calitatea lectiilor predate – si nu pot evalua daca ceea ce este predat este necesar si suficient.

    Probabil ca disputa intre parinti in cadrul divortului a ajuns la un nivel in care se chestioneaza deciziile luate in trecut. Decizia de a face homeshooling banuiesc ca a fost luata cu respectarea legii. In acest caz probabil ca exista o modalitate de evaluare a rezultatelor. Validarea / invalidarea acestei decizii poate insemna un ordin judecatoresc obligatoriu de a pune copiii in sistemul de invatamant public (ceea ce cred ca ar fi in dezavantajul copiilor la aceasta varsta), un ordin de a schimba ceva in modul de scolarizare sau o aprobare a nivelului de educatie scolara. Evident ca aici deciziile putem sa le consideram gresite, dar la asta se ajunge daca ajungem la judecata cuiva din afara.

    PS. un prieten a pierdut un proces de custodie, desi aparent era indreptatit sa obtina 50/50 custodie, pe motiv ca nu a cerut el 100% – probabil ca au fost si alte motive. Verdictul nu a fost usor de digerat, dar lucrurile s-au asezat dupa cateva luni…
    2. La locul de joaca observam ca sunt parinti care nu-si lasa copiii sa faca lucruri pe care ei le considera periculoase. Daca cerem o judecata de valoare de la acesti parinti sa o aplicam copiiilor nostri – sau daca noua ni se cere o judecata de valoare, atunci fiecare isi spune care-i parerea lui personala si puternica. Rezultatele acestor opinii se vad in educatia si dezvoltarea copiilor. Eu cred ca aceasta trebuie sa fie responsabilitatea parintelui, iar statul si societatea nu trebuie sa intervina decat in cazuri extreme, foarte bine definite si plecand de la premisa ca parintele vrea binele copilului sau.

  15. Ar trebui sa va fie frica (na, sunt si eu in corul celor care stiu ce trebuie, istina?) :}
    Pentru ca „lipsa” fricii nu e musai curaj. Dupa cum nici existenta ei nu inseamna lasitate..
    Ma refer la o frica „decenta”, care ne face sa cautam alternativa, solutia. Nu v-a fost frica de ce ar putea sa (nu ) faca acea parte din stat care „raspunde” de invatamantul obligatoriu?
    Bun, si acum venim la chestiune. Chiar este obligatori sa-ti dai copilul la stat? Sau la o scoala privata? Cine „zice”?
    Carta drepturilor fundamnetale a Uniunii Europene zice cam asa:

    „Articolul 14

    Dreptul la educație

    (1) Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și formare continuă.
    (2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învățământul obligatoriu.
    (3) Libertatea de a înființa instituții de învățământ cu respectarea principiilor democratice, precum și dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.”
    Dupa mine e cat se poate de clar: exista un drept la educatie care include si posibilitatea (aici e spilul, vorbim de posibilitate nu de obligatie) de a urma gratuit invatamantul obligatoriu. Basca dreptul parintilor de a asigura (sa notam si aici termenul de a asigura) educatia potrivit convingerilor filosofice si pedagogice.
    Adica nimeni nu e obligat sa-si de copilu la stat, gratis, ci doar statul trebuie sa asigure gratis ceea ce zice ca e obligatoriu. Apoi parintele alege cum asigura: prin scoala de stat, privata sau …conform convingerilor pedagogice, acasa. Singura obligatie a statului e de apune la dispozitie, gratis, un sistem educational pe palierul ala obligatoriu, sistem la care poti, sau nu sa aceesezi. Daca ai alte convinegeri si nu esti multumit faci cum te atie capul…pana la un punct.
    Aici as zice ca este obligatorie interventia statului in a evalua acest nivel minim de educatie, pe care l-a si reglementat ca fiind obligatoriu. Pentru ca vor fi si cazuri, mai putin fericite, in care scoala acasa va insemna cu totul altceva. Si aici intram in „chichitele” care trebuie discutate de fapt, nu daca hs e „bun” sau nu: cum se verifica acest nivel obligatoriu, la ce intervale, cum e definit, ce se intampla in cazul in care nu este atins etc.
    Si tare imi e frica (aha, iaras!) ca statul va tine cu dintii in a pastra aceasta limitare a libertatilor noastre , neputand alege sa refuzam „gratuitatea” :P

    • Povestea cu frica este doar premisa retorică de la care am ales să pornesc, ea ne ajută să înțelegem că nu trebuie să ne fie frică de Stat. Acest considerent este folosit de către cei care știu tot și cer răspundere penală. Cred că se înțelege.

      Altfel, vă sunt recunoscătoare că ați venit și cu citatul din Carta drepturilor fundamentale. Eu mi-am propus să nu includ nici hipertext, nici citate în articol și de aceea e binevenită.

      Gratuitatea se poate refuza, o fac mulți oameni, deja. Există soluții, slavă Domnului, pentru exercitarea libertății. Încă n-a devenit tot Globul o dictatură.

      Vă mulțumesc!

    • Statul in acest moment nu intervine nici macar pentru a vedea in ce masura este respectata programa aia mult hulita de toata lumea.

      In realitate, oricine a citit programele a realizat ca sunt bune.

      Problema e ca majoritatea cadrelor didactice s-au obisnuit sa dea vina pe programe, pe planificare, pe inspectorat, pe faptul ca au prea putine ore.

      Avem o cultura a scuzelor, nu una a rezolvarii problemelor. Si statul e partas la asta.

      Mai mult, ne-am obisnuit sa ne plasma pe paliere joase, sa credem despre noi si copii nostrii ca nu suntem in stare de nimic. De cate ori ati auzit: „Aaa! Pai aia o fi in America, sau in UE! LA noi nu se poate!”. Replica urmata mereu de aducerea pe tapet a „saracului de serviciu” – un nu stiu care copil (cred ca de multe ori e doar asa, o iluzie…) care „nu are calculator acasa!”.

      Ei, si Dvs. imi spuneti ca statul asta care tolereaza asemenea aberatii, care are grija de salariile cadrelor didactice de 10 ori mai mult decat de copiii care le sunt elevi, statul asta spun, ar trebui sa aiba „dreptul de a controla” ce se intimpla cu copilul meu !?

      Adica, dupa ce copilul este invatat de cadre didactice ce dicteaza si ii pun pe copiii sa memorize, de cadre didactice penru care „pedagogie” e ceva care rimeaza cu „galagie” si care in afara de Piaget nu ar mai fi in stare sa discute despre nici un mare pedagog (nu ca Piaget ar fi fost, dar…), statul asta sa vina sa spuna ca stie mai bine decat mine ce e bine pentru copilul meu?!

      In nici un caz.

      Exact ast e diferenta strigatoare la cer: dintre un stat care se da divin dar nu este decat un impostor institutionalzat si un HS (cu paatele lui cu tot) penru care macar parintii se intereseaza.

      ===

      Eu cred cu putere ca liberatea omului este inexistenta fara posibilitatea de a alege, ca oamenii se nasc liberi si liberatea trebuie pastrata pentru ca este mai importanta decat viata, ca libertatea de a allege face diferenta dintre om si maimuta.

      Si mai cred ca statul nu e divin, dar copiii sunt.

      • Domnule Dedalus,
        Mi-ar face multă plăcere să mai schimbăm idei, sunteți o gură de oxigen și mă bucur că v-am descoperit. Dacă nu ne cunoaștem deja și dacă nu e un efort prea mare, m-aș bucura să mă căutați pe Facebook, să ne „împrietenim”. Dacă ne cunoaștem, mi-ar plăcea tare mult să știu cine sunteți :)

      • Afirmati că: 1)” Ne naștem liberi.” Chiar așa? Nu există anumite condiționări în viața unui bebeluș/copil/tânăr/adult care-i îngrădesc libertatea? Eu cred că librtatea se cucerește, nu e un dat. După ce ai cucerit-o trebuie să o menții. Apoi, libertatea e de mai multe feluri: libertate de gândire, de exprimare, economică, politică, interioară, de conștiință. Și maimuțele aleg dar nu sunt conștiente de asta. Parcă ceea ce diferențiază omul de animal ar fi conștiința. Libertate de a se înmulți haotic pe care unele celule din corp și-o iau are consecințe tragice. La fel și această libertate a părinților despre care tot vorbim poate avea consecințe nebănuite și pentru individ și pentru societate. 2)” Statul practică un fascism incipient dorind să scoată copilul de sub tutela părinților.” Hazardat! Statul e dator să ofere un parcurs școlar obligatoriu și gratuit și de bună calitate fiecărui copil pentru ca el să se poată integra în societate și, da, să iasă de sub orice tutelă. Dacă acest parcurs e considerat insuficient sau de proastă calitate, părinții îl pot completa sau îmbunătăti conform propriilor standarde. 3)” Profesorii dictează și nu-și pregătesc lecțiile.” Aici sunt de acord. Trebuie spus că nu toti dictează dar chiar elevii îi preferă pe cei care o fac. Sunt mulți profesori care-și pregătesc orele. Toată lumea e de acord că metodele folosite trebuie să dezvolte și alte componente ale gândirii, nu numai memoria. 4) Minciuna și lenea camuflată în scuze caracterizează corpul didactic și ajunge să-i caracterizeze și pe copii. La noi, minciuna stă cu regele la masă. În alte părți ar trebui acționat ca să fie mai multă transparență, mai multă răspundere, mai multă asumare. De pildă, la vot. 5) Hs trebuie adoptat acum. Peste 1-2 ani e prea târziu. De ce? 6) Cei inteligenți care totuși există în Ro, ați admis, se ascund. Cum adică? Unde? Cum își câștigă existența? Nu vorbim de cei care au plecat. Sunt și în Ro destui oameni inteligenți, cultivați, bine educați, profesioniști. Eu cunosc asemenea oameni, pe alții îi văd sau îi aud în spațiul public, pe altii îi cunosc din cărțile pe care le citesc. Ei nu ajung în poziții de conducere, e adevărat. Dar tot din cauza noastră. Se poate rezolva tot la vot. Nici nu e prea departe momentul cănd iar îi vom alege pe cei care 4 ani vor avea o oarecare putere asupra vieților noastre. Oarecare putere, nu deplină putere – cum ziceți dvs. despre stat. Până la urmă, modul în care gândim și ne lăsăm sau nu amăgiți de sirene e responsabil de alegerile noastre. Ca să nu fie ademenit de sirene, Ulise s-a legat de catargul corăbiei ce-l ducea spre casă și spre Penelopa, soția lui. Ce înțelegem noi de aici?, i-ar întreba profesorul pe elevi. Raspunsul ……

        • Spui:

          „Dacă acest parcurs e considerat insuficient sau de proastă calitate, părinții îl pot completa sau îmbunătăti conform propriilor standarde”.

          Ar fi bine sa fie asa. Dar e imposibil. Suna bine in teorie, dar practic e imposibil:

          a) copilul sta 6 (sase) ore la scoala- chiar si numai asta ar fi un contraargument suficient
          b) copilul invata gresit la scoala – tu stii ca e gresit, dar daca il inveti cum e corect, va lua note mici – te intreb: ce faci in situatia asta?
          c) cum cuplezi invatarea prin definitii cu intelegerea? Inceaerca si ai sa vezi ce inseamna asa ceva – eu cred ca nici Pestalozzi nu s-ar descurca prea bine
          d) copilaria nu e … pregatirea pentru a fi adult, dupa cum nici a fi adult nu inseamna a munci pentru pensie… Daca vei compelta si imbunatati, copilul ala cand se mai joaca?

          Nu, nu merge. HS mascat are un pret: pierderea copilariei. Tie personal, daca ai mai fi copil inca o data, ti-ar placea asta?

          ===

          Da, statul are un parcurs fascist in educatie pentru ca educatia este unica in ansamblul sau (am demonstrat mai sus ca HS mascat inseamna un cost pe care nimeni nu ar trebui sa il palteasca), nu da socoteala nimanui, totul e secret sau minciuna e tolerata (ceea ce e cam aqcelasi lucru) si parintii nu au posibilitatea de a alege (povestea cu alesul scolii e o mare aioureala, nu prea ai ce alege in realitate).

          Modalitatea asta de organizare tie ti se pare capitalista? Mie nu.

          ===
          Despre libertate, mai ingaduie raspunsul, te rog.

          • De la idea ca nu ne nastem liberi pana la Eugenie nu mai e decat un pas.

            ==

            Cucerirea libertatii de catre individ conduce mai departe la stabilirea unui rol al statului in aceasta cucerire.

            Daca statul intervine pentru a asigura libertatea individului, rolul statului este fie de a interveni direct – si avem un stat autoritar, fie de a lasa cucerirea libertatii la indeamana societatii , fara a intervene – si avem un stat de tip libertarian.

            Probelma acestei abordari este ca daca din punct de vedere al prezentei statului in economie ne ducem la stanga, un stat autoritar construit pe aceasta premise a cuceririi libertatii apare ca un stat comunist dur, iar daca ne ducem la dreapta-centru avem un stat nazist. La dreapta extrema in acest caz, adica fara interventia statului in economie si cu toti oamenii luptand pentru libertatea lor ajungem la un soi de haos (atentie, nu la anarhie, aceasta e plasata in alta parte si are reguli).

            Daca vom accepta un stat libertarian, la dreapta economic avem un neoliberalism cu tot ce decurge din asta, iar la stanga megem spre anarhie (probabil ca nu ajungem chiar la ea).

            Premisa „nu ne nastem egali” conduce prin urmare la concluzii extreme, radicale sau utopice.

            Desigur, exista si alternativa castelor indiene, unde poti sa te misti doar cu mare greutate intre caste.

            Nu imi pot imagina insa, cu tot efortul, cum ar trebui sa fie o societate in care cetatenii trebuie sa lupte pentru a fi liberi. Tot ce imi vine in minte este o societate istorica, in care unii cetateni au prin nastere o conditie umila iar singura posibilitate de a o depasi ar fi o actiune individuala (cum e cazul sclavilor din Antichitate) sau o societate in care unele grupuri nascute mai prejos decat altele ar trebui sa lupte pentru liberatea lor -ca grup. Asta ar fi ceva asemenator cu lupta de clasa, doar ca deplasata pe teritoriu biologic.

            In concluzie, idea ca nu ne nastem liberi induce un soi de Darwinism social, de care nu ma pot apropia decat cu spaima.

            ====

            Asta, daca ramanem in limitele politologiei – de fapt asta e teritoriul dezbaterii, dupa mine. Daca iesim de pe acest teritoriu, e o alta discutie, cu alte premise, alte reguli, alt aparat teoretic etc

            .

            • Vă mulțumesc pentru ambele răspunsuri. Acum mă refer la ultimul, cel despre libertate. Eu n-am vorbit despre luptă în sensul pe care i-l acordați dumneavoastră.

              Dar, pentru că spuneți că nu vă puteți imagina o societate în care cetățenii trebuie să lupte pentru a fi liberi, vă pot spune/ aduce aminte cum ”luptau” cetățenii Ro comuniste de dinainte de 1989 pentru a fi liberi (atât cât se putea). În acea societate ideologizată, îndoctrinată și izolată(închisă), oamenii ”luptau” așa: -se țineau departe de PCR, nu intrau în acest partid,- făceau și spuneau bancuri politice, citeau cărți care circulau pe sub mână, -evitau ședințele de învățământ politic, -se adunau în jurul puținelor aparate video care existau pe la prieteni și rude pentru a vedea filme ce nu se puteau vedea nici la tv nici la cinema, -ascultau muzică bună și alte emisiuni politice la Europa liberă, -țineau sărbătorile religioase, -emigrau, -citeau presă străină tot de pe la prieteni, cunoscuți care obțineau publicațiile din străinătate, -vorbeau într-un fel acasă și altfel la serviciu.
              Alții nu prea ”luptau”. Ei se înscriau în PCR, promovau în funcții mai mult sau mai puțin importante, primeau vize și mai călătoreau din când în când, unii colaborau cu securitatea pentru a obține diverse privilegii sau, pur și simplu pentru că așa simțeau că e bine să informeze despre vecini, amici, chiar rude. Nu toți cei din urmă o duceau neapărat mai bine dar considerau că e corect să se înregimenteze și o făceau.
              Revin și vă întreb (după această lungă paranteză pe care am facut-o ca să clarific despre ce vorbeam), în limitele politologiei aduse în discuție de dumneavoastră, unde credeți că se plasează Ro și unde ați dori să se plaseze pentru ca școala să poată fi urmată fără riscuri majore de toți copiii apți pentru asta? În încheiere, revin la Ulise care nu a vrut să se lase ademenit de cântecul Sirenelor și vă întreb: De ce s-o fi legat de catarg?

            • Am uitat (cum am putut sa uit?) sa va spun despre cei care chiar au luptat: au protestat (muncitorii de la Brașov), au făcut dizidenta, au distribuit manifeste, și-au dat foc (Liviu Babeș) in semn de protest, au transmis materiale care au fost citite la același post de radio, Europa libera, despre care v-am mai spus, au murit in închisoare (ca ing. Gheorghe Ursu) pentru ca au fost parați la securitate ca țin un jurnal in care scriu opinii dușmănoase la adresa partidului unic, au suportat un filaj permanent. Cam asa au luptat.

  16. Dupa experienta comunismului, mie mi-e inca un fel de frica de statul roman. Pentru ca nu e bine sa te pui cu prostul, cum zice o vorba din batrani. Si pentru ca prostul, pana nu e si fudul, parca nu e prost destul. Iar combinatia asta nu e numai letala, ci si discretionara. Se poate insinua in viata ta de cetatean, la tot pasul, in numele legii. Conditioneaza destine functie de adeverinte si certificate si taxe a caror relevanta are geometrie variabila. Poate sa suceasca „decisiv” legile, ca pe un fel de sabie laser cu care taie in carne vie. Sigur ca as fi mai putin circumspect cu puterea asta daca politrucii ar fi benigni, ca un fel de consiliu al cavalerilor jedi. Dar nu sunt.
    Asa ca, frecvent, prefer diferite grade de libertate, chiar neomologate si marginale, unei integrari cu acte in regula intr-un sistem kafkian pe care, de sapte decenii, tara mea tanjeste sa-l vada insanatosit. Poate mai dureaza putin pana se face bine, poate inca o data pe atat? Estimp, cred ca oricine isi poate salva copiii, daca nu asteapta sa ii elibereze niste functionari o chitanta pentru asta.

  17. Iată o completare binevenită, nu numai la articol, ci și la povestea cu nevoia de patalama. Ernst and Young și PwC sunt două dintre companiile de audit cu notorietate globală în care accesul, până mai ieri, se făcea după niște criterii draconice. Au renunțat. La fel și marile corporații tech, care fac topul celor mai relevante branduri mondiale.

    http://www.huffingtonpost.co.uk/2016/01/07/ernst-and-young-removes-degree-classification-entry-criteria_n_7932590.html

    • Don’t jump to conclusion cum ar spune americanii (sau Festina Lente daca va este mai la indemana)

      Cred ca ar fi trebuit sa cititi si primele doua comentarii (puse in textul original intre ghilimele) nu dor numai ultimul si apoi sa trageti concluzii cu caracter general, avand in vedere si sursa (huffingtonpost):

      =============
      Maggie Stilwell, EY’s managing partner for talent, said the company would use online assessments to judge the potential of applicants.

      “Academic qualifications will still be taken into account and indeed remain an important consideration when assessing candidates as a whole, but will no longer act as a barrier to getting a foot in the door,” she said.

      “Our own internal research of over 400 graduates found that screening students based on academic performance alone was too blunt an approach to recruitment.”

      “It found no evidence to conclude that previous success in higher education correlated with future success in subsequent professional qualifications undertaken.”

      • Poate ar fi bine dă dați o tură pe orice platformă de recrutare, să vedeți cum stau lucrurile. Expresia „…or equivalent experience” a ajuns să-i urmeze aproape natural cerinței academice, în rândul celor mai mari companii globale.

        • @ Dorothéa Ionescu Vânău (10/10/2016 la 15:19)

          Multumesc de sfatul cu „tură pe orice platformă de recrutare”. Presupun ca v-ati refrit la cele din Romania, unde vad ca ati lucrat tot timpul.

          Eu lucrez de peste 20 de ani (intr-o tara din Grupul celor 7, peste ocean) si credeti-ma ca in acesti ani am „capatat” mai multa experienta, directa s nemijlocita care nu se compara cu cele citite si/sau citate dvs.

          • A, nu. Mă refeream chiar la platformele globale, unde publicitează companii globale (Google, Facebook, companii de audit, organizații internaționale de misiune socială etc). Oricum, referința asta era în contextul articolului de pe Huffington Post, fiindcă, altminteri, eu susțin cu toată inima educația antreprenorială și profesiunile liberale, a propos de păstrarea libertății individuale.

  18. @ Cititor (nu mai pot lega raspunsul de comentariul respectiv)

    Vorbind despre lupta anticomniosta pentru libertate ati mutat dezbaterea despre liberate pe alt teritoriu – cel al relatiei dintre forma de organizare politica si societate, mai bine zis privitor la schimbarea formei de organizare respectiva.

    Ori, noi vorbeam despre o societate care e in mod declarat, conceptual, ar fi bazata pe principiul conform caruia oamenii nu se nasc liberi, conform celor enuntate de Dvs.

    Adica, vorbim despre o societate care ar trebui sa fie organizata pornind de la recuoasterea acesteui principiu (fie si numai de facto), nicidecum despre o societate in care oamenii lupta pentru libertate ca forma a luptei impotriva organizarii politicea, pe care ei considera ca le afecteaza libertatea.

    E o mare diferenta.

  19. @Cititor

    Am spus clar: Romania are in present un invatamant de tip fascist. Adica avem un sistem in care statul este autoritar in relatia cu indivizii, dar accepta un minim de economie de piata, pe care insa intervine prin programe corectoare.

    Plasarea scolii ar putea urma doua traiectorii:

    a) Reforma administrative cu pastrarea sistemului unic actual

    Aceasta ar fi in aplicarea complete a principiilor autoritare de organizare (de tip fascist) – lucru care pe langa fiorii pe care mi-I da, ar fi si ilegal si nepotrivit, cat timp nu ai si restul institutiilor unui stat autoritar (sper sa nu le avem niciodata.)

    Pe aceasta traiectorie, statul ar trebui sa intervina masiv pentru a corecta in detaliu (nu in principiu!) toate problemele scolii.

    Aceasta traiectorie inseamna un dictat asupra familiei (in totalitate) si asupra scolii (intr-o anumita masura).

    Inseamna ca de fapt statul este cel care va spune ce e bine si ce nu pentru copiii. Adica, ii va scoate de sub influenta familiei.

    Asta face si acum, cat timp copilul sta 6 ore la scoala, practice totata invataraea are loc acolo, parintii nu au posibilitatea sa corecteze nimic din ce se intampla in scoala samd

    Dar, macar fiind asumata o asemenea atitudine, am sti cu totii si nu ne-am mai pierde vremea incercand sa intervenim acolo unde Statul se crede Divin (sau vorba ta, am lupta sa ne cucerim liberate zi de zi si ceas de ceas…).

    b) Pe calea diversificarii si asumarii invatarii in afara scolii (nu e vorba de HS, ci de orientarea ivatarii in afara scolii!), plasarea familiei in situatia reala de a decide asupra traiectoriei educative a copilului, reinstaurarea principiilor etice si morale in scoala.

    Asta s-ar face prin:

    1) modificarea contractului de scolarizare, astfel incat scoala sa aiba obiligatii reale si parintii drepturi reale (contractual actual de scolarizare este o minciuna sfruntata)

    2) obligarea scolilor la transparenta (publicarea pe web-site a pregatirii cadrelor didactice din scoala, publicarea cercurilor samd.) – se face si acum, dar nu este o obligatie si scolile se intrec in a evita lucrurile concrete si practica pe scara larga minciuna prin omisiune

    3) introducerea varietatii scolare – intre altele, infiintarea scolilor tip Academie – cu curricula la dispozitia scolii, cu exceptia celor pentru romana si matematica (la inceput de stat, dar si private), a celor cu organizare comunitara samd

    4) Introducerea in contractual colectiv de munca a unor obligatii cuantificate pentru profesori de tipul numar de ore cu predare problematizata, obligatia utilizarii tehnicii modern, precum si obligarea publicarii documentelor scolare (planificare, planuri de lectie), ca fiind de utilitate publica

    5) legalizarea/ introducerea HS in genul UK (adica, cu acent pe HS partial la materiile unde acest lucru este posibil)

    6) reducerea programului scolar la maxim 4 ore pe zi, cu introducerea orientarilor pentru invatarea extrascolara (asta ca sa fie fezabil in Ro, altfel se putea face mai mult, dar nu suntem pregatiti)

    7) Rrevigorarea activitatii extrascolare, a cercuilor de elevi publice (unde ar lucre profesorii care nu ar mai avea norma din cauza reducerii programului si a HS), finantarea de la buget a cercurilor private (doar a sediilor si a unor dotari minimale) pentru o perioada scurta de timp

    8) Lansarea unui program national de pregatire a cadrelor didactice din preuniversitar – exclusiv in unitati de invatamant di nafara tarii, introducerea obligatiei recilcarii profesionale cu publicare rezultatelor acestora

    9) Asanarea invatamantului universitar prin decapitarea mafiei , adica verificarea dosarelor rectorilor si decanilor in ce priveste indeplinirea conditiilor profesionale, introducerea limitarii mandatelor acestora la un singur mandat, urmat de o pauza de minim doua mandate, verificarea situatiei managementului general al acestora cu interventie directa si preluare in administrarea speciala a universitatilor cu probleme, verificarea situatiei fiscale in ce priveste repsectarea regimului propriu utilitatii publice (atat la privat cat si la stat!)

    ….si ar mai fi.

    Esential este insa, in a doua optiune ca dreptul familiei de a alege sa fie garantat (adica, eliminarea portitelor numeroare prin care acest drept este de fapt blocat), acest lucru insemnand o varietate reala de tiupuri de unitati de invatamant in preuniversitar. Dreptul de a alge ar include si HS, dar nu ar fi limitat la alegerea invatamant unic vs. HS.

    Al doilea lucru interesant cu a doua abordare ar fi ca sistemul antreprenoiral din Romania ar trebui regandit, simplificat si sprijinit – dar in nici un caz prin granturi si facilitate fiscale!

    Asta, deoarece este aberrant sa imbunatatesti invatamantul pentru a obtine absolveni care nu au ce sa faca altceva decat sa se angajeze funcionari in administratia de stat, sau lucratori cu sapa si lopata pe santierele eterne ale Romaniei.

    Cheia sporirii cererii nu este sprijinul fiscal, ci instituirea increderii ca orice ar fi, ai posibilitatea sa pornesti o afacere si daca nu reusesti in ea, toti te vor ajuta sa pornesti alta.
    Este increderea ca nu vei petrece 90% din timp completand declaratii si inca 9% incercand sa convingi inspecrtorii ANAF ca de fapt tu asa ai crezut ca spune legea. Trebuie sa tie se garanteze ca vei folosi 99% din timp pentru afacere si 1% pentru fisc.

    Si toate astea in respectful moralei (chiar religioase as spune), pentru ca nu poti fi profeosrt bun daca nu iubesti elevii, si nu poti fi un afacerist bun daca nu respecti oamenii, si nu poti fi un parinte bun daca nu ai valorile morale mai presus de orice.

    Pe scurt:

    a) Libertatea de a alege e fundamental
    b) Familia si individual sunt mai presus decat statul
    c) Afacerile sunt simple si sunt telul omului
    d) Morala e deasupra tuturor.

    Un invatamant capitalist poate exista numai intr-un stat capitalist.

    • Am citit cu atenție răspunsul dumneavoastră pentru care vă mulțumesc din nou. Am ezitat înainte de a vă răspunde pentru că mi-am dat seama, din păcate prea târziu, că am contribuit la sporirea traficului articolului de la care a pornit discuția, articol agresiv și manipulatoriu scris în stilul jurnalismului practicat de grupul Intact (antene)(unde lucrează sau a lucrat doamna autoare. Nu aș fi intrat în discuție dacă aș fi știut asta de la început. Stilul abordării sale m-a frapat și despre el am vorbit mai mult.
      Pentru ca am inițiat dialogul cu dumneavoastră,vă voi spune următoarele:
      – m-a șocat cuvântul ”fascist” asociat statului care organizează sistemul de învățământ; aici nu vă dau dreptate, poate greșesc dar mi se pare o exagerare voită și periculoasă;
      – în sistemul actual, părinții au drepturi reale pe care aleg să nu le revendice din diferite motive, unii nici nu le cunosc și nici nu sunt interesați;
      – cu transparența sunt de acord, tot ce se întâmplă în școală trebuie cunoscut de părinți și ei trebuie să facă parte în număr mai mare din consiliile de administrație ca să poată participa la hotărârile ce se iau;
      – părinții pot și acum cere profesorilor detalii despre cum își structurează lecțiile dar nu o fac;pe de altă parte, mulți profesori consideră încă amestecul părinților neavenit datorită lpsei de pregătire în domeniu a acestora; situația se va îndrepta cu timpul;
      – există și acum obligația reciclării profesorilor o dată la cinci ani; din păcate cursurile și examenele respective nu sunt destul de serioase, multe au rămas o formalitate;
      – sunt de acord cu ce spuneți privitor la învățământul universitar.
      Aveți dreptate în legătură cu libertatea de a alege care vine la pachet cu multă răspundere pentru alegerile făcute. Capitalismul din Ro e încă original, cum e și democrația și la asta contribuie, prin manipulare, partizanat, etc. și tipul de jurnalism practicat de cei amintiți la începutul răspunsului meu. De aceea prefer să ignor asemenea campanii dar acum am căzut în plasa site-ului pe care a apărut articolul.
      Susțin și acum că statul / sistemul de învățământ din Ro nu sunt fasciste, de tip fascist.
      Pentru ca toate schimbările sugerate de dumneavoastră să aibă loc ar fi necesar un altfel de vot. Cei care susțin acum hs și fac praf scoala românească (cum e semnatara articolului) au facut campanii masive și susținute pentru partide care nu vor face niciodată aceste schimbări. Din păcate. Vă doresc numai bine.

      • E fascist de-a binelea. Din punct de vedere al doctrinei, asta este.

        Ca sa nu mai scriu texte uriase pe aici, va recomand sa cititi despre ideologiile politice. Imi veti da dreptate cu siguranta.

        ====

        Cat priveste diverse lucruri din lista mea, este adevarat ca unele sunt prevazute si acum, dar nu se materializeaza niciodata, pentru ca exista obstacole – cele mai multe puse cu buna stiinta – in calea materializarii lor. Va pot da nenumarate exemple.

        Un exemplu super simplu este cel al contractului de scolarizare – o hartie buna de sters la … ceafa cu ea – este imposibil de invocat de catre parinti. El trebuie modificat, este esential pentru o reforma ca drepturile si obligatiile tuturor partilor sa fie clare si eficiente.

        Alte exemplu – reciclarea profesorilor nu sae face in realitate, din simplul motiv ca nu e sanctionabila, nu e controlata real de nici o forta sociala. Si iarasi e vorba despre o dorinta de a fi asa.

        „Părinții pot și acum cere profesorilor detalii despre cum își structurează lecțiil” – e practic imposibil acum.

        Toti judeca numai dupa ce scrie pe hartie. Pe hartie sunt scrise tone de drepturi, de principiii… Maldarul asta de hartie ascunde realitatea crunta: statul face ce doreste cu copiii si nu da socoteala nimanui. In nici un fel.

        Nu judecati dupa ce vi se pare. Incercati sa faceti personal lucrurile pe care le stiti din legi sau de pe internet ca le-ati putea face. Peste 90% din ele se vor dovedi in fapt imposibile.

        Nu e suficient sa prevezi prin lege o anumita conduita, trebuie sa o faci in asa fel incat sa fie si eficienta, fezabila, sanctionabila. De aici si lista mea.

        Dar deja am scris mult prea mult…

        ===

        Nu stiu ce e cu autoarea. De regula oricum nu judec persoanele ci ma refer strict la cele expuse.

      • Dumneavoastră sunteți deranjat de conceptul de educație acasă, nu de premisa mea retorică. Sunteți, de asemena, șocat că sunt mulți cei care consideră fascist sistemul de învățământ, așa cum susțineți, pentru simplul fapt că faceți parte din el (ați afirmat că sunteți profesor) și, prin urmare, vă lezează în egală măsură această afirmație.

        Cât privește considerațiunile făcute la adresa mea, am două lucruri să vă rog: să-mi spuneți ce este manipulatoriu în articolul meu și, de asemenea, să încercați să vă psihanalizați puțin, de vreme ce vă permiteți să mă judecați sub protecția anonimatului. Îmi permit să vă dau un sfat prietenesc – renunțați la metadiscurs, la forma asta fără fond în care faceți vorbire despre cum se face vorbire. fiți și dumneavoastră la obiect, comentați conținutul, că altfel nu aduceți nicio plus valoare, dimpotrivă, vă descalificați și e păcat de elevii pe care-i păstoriți, dacă îi formați așa.

        Și mai e un mic amănunt amuzant: când spuneți că practicanții educației acasă susțin „anumite partide”, vă referiți la partidele de stânga? Că educația acasă și stângismul se cam contrazic reciproc :) Ați reușit să necăjiți dintr-un condei o grămadă de oameni, mare păcat. Tocmai dumneavoastră, care încă mai păstrați nostalgia comunismului.

  20. @Cititor

    Aveți un fetiș cu Ulise. Dați-mi voi să vă spun că scoateți din context cu atâta ușurință povestea cu sirenele, că mă simt datoare să vă atrag atenția asupra unui fapt: Ulise a fost protejat, pe rând, de zei, de profeți, de spiritele morților (Atena, Hermes, Tiresias, Circe, Agamemnon și cine mai vreți). Fără protecția și intervenția lor, odiseea lui nu ar fi existat.

    • si atunci, in zilele ploioase care va sa vie, uitati-va in oglinda si raspundeti-va la o simpla intrebare: de ce va straduiti ca odiseea copilului vostru sa nu existe?nu cred ca stiu mai bine ca voi care sunt nevoile copilului vostru. dar nu pariez pe copiele unui cal mort (nu pe potcoave, cum e zicala; astea au o doza de subiectivism in popor) ca voi stiti.

      • Nu înțeleg nimic :) Fiți bun și reformulați sau măcar aduceți o completare la comentariul dumneavoastră. Precizarea cu odiseea era în contextul în care un cititor a insistat să ne spună că Ulise s-a legat de corabie când a dat piept cu sirenele. Eu încercam să-i explic că fără intervenția unor forțe supranaturale, n-ar fi putut scăpa de sirene, deci nu mai aveam odisee.

        • ideea mea era că, în cazul nostru, fără intervenţia unui sistem general acceptat, odiseea tinerilor beneficiari de HS s-ar putea să se termine brusc. dacă îmi permiteţi o analogie:
          copiii maghiari care au studiat medicina în românia nu pot profesa în românia decât dacă stiu limba… şi dacă nu au fost orientaţi spre această învăţare… nu pot profesa decât în comunitatea lor. şi nu pot să nu îmi aduc aminte de ultima strofă din luceafărul, chiar dacă se referă la altceva.
          am fost un rebel toată viaţa şi mi-am spus că lumea va avea nevoie de profesionişti, nu de mediocrii cu diplomă. am început 3 facultăţi şi n-am terminat niciuna. mi-au fost cerute diplome peste tot pe unde am fost să mă angajez şi am sfârşit prin a fi freelancer. cân discut cu copiii mei despre asta, le spun: „eu am avut noroc în viaţă. voi mizaţi pe al vostru?” în consecinţă eu cred că trebuie răspuns la o întrebare: merită să rişti viitorul copilului tău doar pentru că aşa crezi tu?
          dacă îmi permiteţi o părere: învăţământul de stat bine supravegheat, combinat cu HS bine dozat, poate fi o soluţie decentă.
          mulţumesc.

  21. @ Dedakus

    V-am urmărit cu atențiile comentariile și nu-s întrutotul de acord :)

    Adică sunt de acord că statul, mal ales învățământul e rău / nașpa / nociv

    Dar nu fiindcă ar fi coordonat de o inteligență malefică, gen Reinhard Heydrich și Heinrich Himmler la un loc. Nu-i dirijat nici măcar de tovarășul Kim.

    Ci fiindcă se caracterizează printr-o inerție uriașă și o corupție consistentă. Nu are intenții rele vizavi de elevi, aș zice că nu are nici un fel de intenții.
    Câți dintre cei care alcătuiesc sistemul vor altceva decât să-și păstreze norma, salariul, să ajungă la pensie, eventual să căpușeze mai mult la nivelurile superioare. Elevii mai mult încurcă, niște creaturi turbulente care nu binevoiesc că proceseze destulă materie nici cât să-și ia bacul.

    Rezultatele nu contează în primul rând că nu există nici un mecanism eficient gen recompensă / pedeapsă. În al doilea rând pentru că nu există obiectiv clar. Dar în nici un caz scopul nu-i să scoată adulți capabili să se descurce în viață.

    Oricum și dacă bacul ar fi picat de 80% din elevi reacția sistemului ar fi fie să faciliteze copiatul, fie să mărească numărul de ore …

    • Pai, dupa ce mi-ati spus ca statul roman nu-i fascist, mi-ati descris exact un stat fascist.

      ====
      Nu confundati nazismul cu fascismul. Sunt diferite.

      Fascismul subordoneaza omul Statului. Sunt nuante aici, nuante importante, in ce priveste emanatia fortei statului. Dar discutia e mult mai lunga si mai complicate. Cititi cate ceva despre doctrinele politice si imi veti da dreptate.

      Asta e radacina raului: pana cand nu vom vedea ca libertatea individuala este desfiintata treptat nu vom putea face nimic.

      Administratia statului fascist nu se va schimba in asa fel incat sa „pregateasca adultii pentru viata”, tocmai pentru ca asa cum ati si spus, scopul sau este conservarea sa, atribuirea de beneficii celor care il servesc – in cazul asta cadre didactice (nu toate, e adevarat, dar cele care isi fac datoria sunt o minoritate cand ar trebui sa fie o majoritate).

      De ce credeti ca nu se poate face nimic in nici o scoala? Simplu, pentru ca scolile sunt ocrotite de stat in forma in care sunt. Acest lucru nu este o inertie sau o coruptie, ci expresia strict a Statului fascist care este deasupra tuturor. Nu este o singura inteligenta malefica, ci o colaborare tacita.

      Inca o data, fascismul nu este ala de-l vedeti la televizor cu nazisti (baietii rai) care se lupta cu
      aliatii (baietii buni). Fascismul este cu totul altceva si s-a maniestat nu doar in Germania WWWI (sub o forma derivata – nazismul) ci si in multe alte parti ale lumiii, inclusiv in SUA la inceputul secolului trecut.

      E adevarat ca nu exista in Romania „o inteligenta malefica” din simplul motiv insa ca in prezent sunt mai multi astfel de „fuhreri „- fiecare face ce doreste in dreptul lui- in scoala, in universitate etc.

      • Domnule, am citit ce ați scris mai sus despre statul român, dar deși ați repetat ad nauseam că este fascist, nu adus vreun argument. Vă rog să ne arătați un stat român totalitar, ultra-naționalist, anti-liberal, un stat militarizat și agresiv, și, pentru că discutați despre învățământ, să ne spuneți care este idealul de „om nou” pe care îl propune statul român și ce politici avem în educație pentru acest scop.

        • Am adus suficiente argumente. Dar daca nu vreti sa le vedeti nu le veti vedea.

          Iar daca va simtiti bine intr-un stat asa organizat, nu va da nimeni afara din el…:-)

        • Dragos,

          Vad ca cereti raspicat, de la obraz, cum ar veni, sa vi arate probe despre fascismul statului roman.

          Nu cred ca ele vor veni in forma pe care o asteptati, poate si fiindca, evident, atributele „traditionale” ale unui asemenea sistem au fost descalificate de istorie si, nu-i asa, e putin plauzibil sa se manifeste in Europa altfel decat marginal sau in cel mai vizibil caz, doar partial.

          Si pentru ca, asa cum spunea Joseph Brodsky pe undeva (Less than one), pentru noi modelele etice nu sunt inspirate din societate, ci din literatura (Dickens era mai „real” decat Stalin, zice el), va propun sa va imaginati doua modele totalitare distincte, clasice: „1984” si „Brave New World”. Lumea tinde sa le puna laolalta ca manifeste antitotalitare, dar ele reprezinta lumi diferite. Prima este intrucatva ceea ce considerati o societate fascista, si, dupa ce va uitati imprejur si nu vedeti urma de asa ceva, vi se pare ca am scapat cu bine din noaptea de dinainte de decembrie ’89. Ca si cum ne-am fi vindecat de dictatura si suntem pe drumul cel bun. In celalat scenariu, lagarul de concentrare a devenit aspirational, gulagul are 5 stele si oamenii se automutileaza plini de speranta ca vor prinde un loc cat mai bun „inauntru”. Batul sau morcovul, cum ar spune un manual sui-generis de calauzit magarii :)

          Stiu ca amestec aici fascismul si bolsevismul, imi cer scuze pentru frivolitate. Insa, hai sa presupunem prin absurd, ca dincolo de toate semnele de disfunctionalitate ale sistemului de educatie publica, ati primi, fara nici un fel de echivoc, un raspuns la ceea ce cereti: blueprint-ul secret al idealului de “om nou pe care îl propune statul român și ce politici exista în educație pentru acest scop”. Mai mult, hai sa presupunem ca acesta ar deveni public, in vreun jet de wikileaks laturalnic. Si ca media, punditii, taximetristii si precupetii ar vorbi doar despre asta: cum statul formateaza constant creierele copiilor pentru a-i transforma intr-un soi de „om nou” a carui identitate este controlabila printr-o telecomanda imaginara.

          Cati oameni si-ar retrage, credeti, a doua zi dupa izbucnirea unui asemenea scandal, copiii din scolile publice? Si altfel spus, ce ati crede despre cei care n-o fac, desi au toate dovezile ca destinul propriului copil este nu doar nesocotit, ci cu totul masluit?

        • @Dedalus, vă citez: „Este un stat fascist pana in maduva oaselor. Face ce vrea, in dispretul legii, nu da socoteala nimanui si impune parintilor unde sa duca copiii. Pur si simplu oblige parintii sa isi duca copii la anumite scoli”, „Statul roman – un stat fascist, repet – leaga copiii de scoli.”, „Cum am aratat mai sus, statul fascist roman te oblige sa iti inscrii copiii la stat unde vrea el.”, „Romania are in present un invatamant de tip fascist. Adica avem un sistem in care statul este autoritar in relatia cu indivizii, dar accepta un minim de economie de piata, pe care insa intervine prin programe corectoare.” șamd. Dar astfel de deducții sunt eronate, când nu sunt de-a dreptul niște aiureli. Presupunând că nu încercați să manipulați cu bună știință, înseamnă că nu cunoașteți sensul unor cuvinte. În acest caz, ar trebui să vă documentați înainte de a folosi un cuvânt într-o predică și aveți la îndemână dicționare ( https://dexonline.ro/definitie/fascism ), Wikipedia ( https://en.wikipedia.org/wiki/Fascism și multe alte eseuri lămuritoare (e.g. http://www.politicalresearch.org/1997/03/09/what-is-fascism-2/ http://www.rense.com/general37/fascism.htm ). Discursul dumneavoastră trimite la un articol al lui George Orwell: „[A]s used, the word Fascism is almost entirely meaningless. […] All one can do for the moment is to use the word with a certain amount of circumspection and not, as is usually done, degrade it to the level of a swearword.”

          @Gheorghe, interpelearea mea era retorică, căci este sigur că statul român nu este fascist. Aș fi înțeles dacă discuția ar fi fost despre, știu eu, Coreea de Nord. Și am intervenit cu riscul de a fi acuzat de meta-discurs, pentru că impasul este evident: când îi antagonizezi pe cei cu care discuți printr-un limbaj abrupt, extrem, hiperbolic, renunți la dialog și o bună parte din mesaj se pierde. Pozițiile pro-homeschooling au fost privite uneori în paralel cu campania anti-vaccinare a Oliviei Steer. Nu întâmplător, și unii dintre adepții ei folosesc aceleași limbaj, acuzând statul și sistemul medical românesc de fascism.

          • Dictionarele on line nu sunt o sursa de analiza a ideologiilor.

            Este nevoie de mult mai mult decat 10 minute de citit din dictionar pentru a intelege despr ce vorbesc.

            Daca ne rezumam la definitii din dictionare, cu scuzele de rigoare nu aveti in mine un interlocutor.

      • Domnule Dedalus, cred ca in primul rand ar trebui sa analizati pentru dumneavoastra indemnul „nu confundati fascismul cu nazismul”. (Voi trece peste chestiunile minore cum ca fascismul nu prea a aparut in Germania ci prin alte parti). :)

        Acum tot nu ati raspuns (desi ati fost intrebat de cateva ori) de ce considerati sistemul scolar „institutionalizat” ca fiinf „fascist” ???
        (Voi deschide paleta si voi discuta „in mare” intrucat in Europa, in mos special, sistemul „insitutionalizat” , este cel care domina (numarul celor ce folosesc HS e de doar 0,001%)

        • Daca din ce am scris deduceti ca eu as fi confundat fascismul cu nazismul nu pot decat sa va indemn spre lucrari de specialitate si abia apoi sa recititi ce am scris.

          Cat priveste „locurile pe unde a aparut fascismul” asta e in afara discutiei complet.

          Stiam din prima clipa in care am anuntat teza „fascismului de catifea” al statului roman ca voi avea aceasta problema a neintelegerii, generata de un fel de mitologie politica in jurul ideologiilor. Se vede asta foarte clar din discurusul public – plin de confuzii.

          Dar mi-am asumat acest risc, pentru ca am considerat ca este singura posibilitate de a vedea de la ce la mergem.

  22. @ pentru cei care jelesc că HS înseamnă liber pentru părinți să dea copiii la sapă / să-i vâre în secte / să- i pună să tocească sanscrită

    Sistemul scoate rebuturi pe bandă. Și nu vorbesc de analfabeții funcționali, ci de nivelul mizerabil de trai. Dacă venitul mediu net al indivizilor – produse ale sistemului – e sub 500 de euro pe lună, poate că sistemul ar trebui măcar să-i lase din gheare pe cei care vor să scape.

    Cei care vor să-și trimită copiii la sapă oricum îi trimit. Are statul cum să-i constrângă altfel decât cu tăierea ajutoarelor sociale?

    Iar cei care vor să-și învețe copiii „altfel” tot vor reuși. Prin buna și vechea șpagă.
    Am avut un coleg care se pregătea pentru facultate în Germania – era intenția părințior, de genul „noi am făcut prostia să rămânem aici, măcar tu să scapi”.
    Ei, bieții oameni pe lângă că munceau țapăn să strângă bani pentru școala germană mai scoteau bani și pentru meditațiile la germană și la materiile considerate utile pentru facultatea teutonă.
    Și în același timp trebuiau să dea ceva și la profii de la școală să-l „lase în pace” la celelalte materii ….

    • @cititor @elena

      teza dumneavoastra: statul nu este fascist / de tip fascist / condus de o inteligenta malefica din categoria Heydrich/Himmler

      in spirit „purist”, tind sa fiu de acord cu teza dumneavoastra. nu cred ca statul e in mod explicit fascist, fie si numai pentru ca ar trebui sa-si asume acest statut in mod public, sa fluture steaguri, sa faca un soi de brainwashing cu ideologia pe care si-o asuma samd.

      la fel, veti intalni neonazisti sau neocomunisti care o sa va explice plini de rabdare ca hitlerismul sau stalinismul „au intinat” doctrinele originare „autentice” si ca lumea mai are inca vreme sa le descopere „valorile”, care in regia lor nu se vor mai manifesta la fel de malign. eu personal prefer sa-i socotesc pe indivizii astia, deopotriva, o apa si un pamant.

      asa ca da, din perspectiva asta, statul roman nu e fascist. poate ca mai degraba alcatuirea curenta e doar un soi de imbecilitate de obarsie post-totalitara, care, in timp ce viseaza la un fel de libertate bine temperata, opereaza pragmatic cu aceleasi instrumente care au cultivat conformismul social sub in ultimii 70 de ani. pentru ca atata stie si, daca ar schimba ceva ar trebui sa-si sacrifice controlul discretionar cu care inca mai opereaza confortabil.

      sau ati putea sa-i dati credit lui dedalus, care isi asuma efortul minim de a citi niste pattern-uri in societatea noastra si sa va propuna o teza simpla: „daca merge ca o rata, macane ca o rata, probabil ca este o rata” :)

      nu vreau sa ma indepartez de subiectul propus de autoare, dar ganditi-va o clipa la statutul social al pensionarilor in Romania, oameni care acum traiesc un cosmar financiar, ignorat de decenii. sigur ca nu i-a inghesuit nimeni in vreun lagar sau gulag, dar nu vi se pare ca sunt subiectul unui proiect de exterminare?

      si, cu scuze ca iar fac un pas in lateral, nu asistam de decenii la un exod al romanilor care incearca sa-si faca un rost altundeva?

      chiar daca toate convulsiile nu sunt evidente si asumate ideologic, ele exista. nu stiu daca obtuzitatea statului e fascistoida, dar e in cel mai bun caz sinistra si tampa. frecvent, solutiile propuse de cutare sau cutare partida nu fac altceva decat sa transforme convulsiile in come si viceversa.

      nu cred nici ca ca cei care aleg educatia alternativa „fac praf invatamantul de stat”. cred ca e o reteta de supravietuire si, macar pana lucrurile se vor indrepta, functionarii sau „opinia publica ingrijorata” ar trebui sa isi revizuiasca aroganta semipontificala si sa admita, macar in sinea lor, ca habar n-au cum e mai bine. si ca, foarte adesea, nici nu-i intereseaza.

      • Nu cunosc diferențele doctrinare între fascism și nazism, cât să mă angajez într-o dispută :(
        Dar aș zice că nu-i fascism întrucât ne lipsește un Duce. Nu avem nici o ideologie milenaristă. Și nici un proiect de societate pe termen lung. Majoritatea conducătorilor noștri nu urmăresc decât să strângă cât mai mult cât sunt în funcție și să nu ajungă la pușcărie după. Atât.

        Aș zice că suntem o simplă societate de tip extractiv așa cum e descrisă în “Why Nations Fail” a lui Acemoglu și Robinson.

        Nu se urmărește expres exterminarea pensionarilor, izgonirea populației active și imbecilizarea elevilor. Astea-s doar efectele secundare. Ceea ce rezultă din “obtuzitatea sinistră și tâmpă” :)

        În ce privește sistemul de învățământ aș face comparația cu altă carte, un SF foarte vechi: “Astronauții” lui Stanislaw Lem. În care utilajele continuă să funcționeze după ce venusienii au fost distruși. Nu pot spune dacă sistemul nostru de învățământ a rămas în secolul al nouășpelea cum zicea Svejk, dacă se ghidează după directivele lui Frederic cel Mare sau dacă și-a păstrat structura și obiectivele de pe vremea lui Gheorghiu Dej. Îmi dau seama doar că funcționează în gol, din pură inerție, eventual asigură o subzistență mediocră profesorilor.

        Un procent infim din foștii elevi au curajul și luciditatea să admită că au stat ani întregi în școală absolut degeaba și că le-ar fi putut fi mult mai bine altfel. Iar dintre aceștia tot un procent redus au ajuns – prin talent propriu sau noroc – la o situație financiară bună care să le permită HS.
        Așa că oricât s-ar indigna de erezia HS grosul populației – oile lui Orwell – învățământul de stat nu-i, din păcate, în pericol de a fi făcut praf.
        HS ar permite doar câteva evadări individuale.
        Oricât de indignați și scârbiți ar fi, doi părinți care muncesc zece ore pe zi pe cinci-șase sute de euro nu au ce face decât ori să plece din țară, ori să caute o școală de stat ceva mai suportabilă.

  23. Felicitări pentru articol! Avem copii de vârste asemănătoare. Băiatul, 15 ani, este homeschooler de 6 ani iar fata, 12 ani, e homeschooler din clasa zero. Sunt adolescenti normali, frumoși,sănătoși, bine crescuți și foarte talentati, slavă Domnului. Ei nici nu vor sa audă de ideea de a intra în sistemul de stat. Oare vocea lor contează? De la ce vârstă sunt părerile lor luate oficial în considerare oare? Mai poți obliga niște adolescenți să facă liceul de stat, la fel cum obligi un preșcolar?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorothéa Ionescu
Dorothéa Ionescuhttp://contributors
Dorothéa Ionescu este jurnalist și expert în comunicare strategică. Dorothéa a urmat studii universitare de Jurnalism, a lucrat pentru Baricada, primul ziar postdecembrist, apoi pentru PROTV, Mediafax și Intact Media Group. La sfârșitul anilor 90 a creat prima rețetă de promovare internațională a României, coordonând campanii de comunicare în Europa și SUA. A conceput strategii de branding și comunicare online pentru Coca-Cola, TVR, Evenimentul Zilei, Beiersdorf Nivea, Dacia Renault, Banca Mondială. De asemenea, a creat strategii de marketing politic atât pentru peronalități din România, cât și din afara țării. După mai mult de două decade de experiență, interesul ei de cercetare se consumă în domeniul educației media, pe care o consideră esențială în evoluția unei societăți cu gândire autonomă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro