miercuri, decembrie 8, 2021

De ce nu trebuie amânată liberalizarea pieței de gaze?

Se discută zilele acestea amânarea liberalizării pieței de gaze pentru consumatorii casnici. Cu 3 sau 6 luni, ceva care să amâne un pic ca să fie fericiți și furnizorii reglementați care își pierd monopolul; dar în același timp să nu supere nici Comisia Europeană, care ne dă bani pentru întărirea rețelei de gaze dacă măcar respectăm legea europeană. Cum nu se poate face altfel, evident, discutăm despre o ordonanță de urgență care să se dea săptămâna asta, că liberalizarea ar trebui să se întâmple de la 1 aprilie.

De ce nu trebuie amânată liberalizarea?

– pentru că o amânare cu 3 sau 6 luni nu rezolvă nimic. Motivul (piața nu e pregătită, nu avem reglementările care trebuie etc) e cu desăvârșire ilegitim. Ca să ne aducem aminte, liberalizarea pieței de gaze pentru consumatorii casnici ar fi trebuit făcută, inițial, după directivele din Pachetul Doi, la 1 iulie 2007. Apoi în 2012. Apoi la sfârșit de 2017. Apoi am făcut noi o nefăcută care a enervat Comisia Europeană și am strecurat pe șest în lege un 2021, la o adică. În mai bine de 10 ani de când ar fi trebui s-o facem, aveam tot timpul din lume să facem ce reglementări vrem, să ne gândim și să ne răzgândim, să testăm modele de piață, să discutăm cu toată lumea, să găsim forma ideală de protecție a consumatorilor săraci. Asta fiind situația, cel mai probabil relația cauzală e invers: DIN CAUZĂ CĂ piața nu se liberalizează odată ne tot gândim că avem timp suficient să construim cadrul de reglementări și instrumentele de piață mai încolo. Exact așa facem și cu exportul: nu putem exporta fizic, dar nu facem nici legislația ca să putem exporta când se va putea fizic; UE ne dă bani ca să facem investiții să putem exporta fizic, da numai dacă facem întâi legislația; din acest motiv am pierdut deja o dată bani de la UE pentru fluxul invers (adică pe direcția de export) pe Arad-Szeged, care ar fi trebuit să fie gata în 2010.

– pentru că e la mintea cocoșului să faci liberalizarea primăvara sau vara. Consumul e mic, impactul imediat pe prețuri e neglijabil, ai timp să construiești piața și să vezi din timp cam la ce prețuri încep să se facă de pe acum contracte pentru la iarnă.

– pentru că argumentele EON și Engie că prețurile s-ar duce în sus nu sunt legitime, cum am explicat și aici. Prețul ar crește cu 5-6% din liberalizare, cu 40% numai dacă s-ar aproba creșterile de tarife de rețea pe care aceiași EON și Engie le cer, dar nu e musai ca ANRE să le și aprobe; dacă se aprobă acele creșteri, prețurile ar crește cu vreo 30-35% și dacă nu se liberalizează piața. Pe de altă parte, argumentele celor doi cum că nu știu cum să-și construiască acum ”coșul” (amestec reglementat de gaze de import și producție internă) nu țin nici ele. Dacă asta era problema, și nu pierderea unei piețe garantate în care ar intra acum și alți concurenți, EON și Engie ar fi trebuit să ceară abolirea ”coșului” și piață liberă cu adevărat, o soluție pe care chiar aș susține-o.

– pentru că până acum nicio liberalizare n-a dus la vreo catastrofă. Într-o lună după liberalizarea pieței de gaze pentru IMM-uri la începutul lui 2014, 12% și-au schimbat furnizorul, 30% și-au renegociat mai avantajos contractele cu actualii furnizori.

– pentru că, dacă vrem protecția consumatorului, acest lucru nu înseamnă prețuri reglementate, ci alternative și protecție reală în cazul abuzului din partea unui furnizor. Reglementarea de preț înseamnă că cei mai ajutați nu sunt cei săraci, ci tocmai cei care consumă mai mult: o analiză a Băncii Mondiale arăta că în 2013 cei mai bogați 20% din populație câștigau 38% din subvenție, iar cei mai săraci 20% doar 6%. Avem nevoie de o lege care să ajute cu sprijin de venit pe cei mai săraci. În realitate, avem deja legea: se cheamă 196/2016, singura problemă e că intră în vigoare la 1 aprilie 2018. Poate aici ar trebui să modificăm.

– nu în ultimul rând, dacă pe guvernanți îi mănâncă degetele musai să dea o ordonanță de urgență, poate ar fi bine să se uite la regenerabile, unde problema e mare tot de la 1 aprilie. Ca idee, dacă vă aduceți aminte, acum vreo doi ani s-a cârpit legea și s-au amânat niște certificate pentru eoliene și fotovoltaice până în 2017. Ei, acum ar intra în piață începând cu 1 aprilie în tranșe acele certificate verzi amânate atunci, ceea ce ar duce la un excedent masiv de ofertă într-o piață și așa dezechilibrată și cea mai mare parte a acestor certificate, în baza cărora s-au făcut investiții pe credit, ar fi pierdute.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Daca se liberalizeaza de la 01.04.2017 piata de gaze naturale pentru consumatorii casnici, pretul la care producatorii interni vor vinde gazele va fi un pic mai mic decat pretul gazelor din import.
    Sunt doar 2 mari producatori interni si se mai poate importa gaze direct de la rusi sau din Austria.

    Gazul adus direct de la rusi este de la 01.04 in jur de 85 lei/MWh.
    La bursa din Baumgarten (Austria) pretul este de cca.15,7 euro mia de metri cub, adica cca. 70,6 lei/MWh. La acest pret se adauga tariful de transport care se plateste in Austria si in Ungaria si care este de cca. 11 lei/MWh. Deci se ajunge la un pret de 81,6 lei/MWh

    Deci un mare consumator, adica un furnizor de gaze pentru populatie sau un producator de energie termica pentru populatie, va lua fie gaze din import la un pret de peste 81 lei/MWh, fie din tara, de la Romgaz sau OMV. Cu cat vor vinde cei 2 producatori interni? Probabil in jur de 80 sau un pic mai jos, pentru ca stiu ca furnizorul trebuie sa cumpere si nu are alta sursa mai ieftina.

    Deci este posibil ca de la 1 aprilie, pretul sa ajunga la 80 lei/MWh, deci cu 25% mai mare decat este in prezent.

    Despre diferentele intre liberalizarea pietei gazelor pentru consmuatorii industriali si cea preconizata de la 01 aprilie (pacaleala?), intr-un comentariu urmator.

  2. Lemnele se cumpara la tona. In functie de esenta sunt mai ieftine sau mai scumpe (in teorie). Se cintaresc.
    Carbunele se cumpa la tona. La fel, mai scumpa sau nu dupa calitate (tot teoretic). Se cintareste.
    Benzina, gaz sau motorina o iei la litru. Benzina mai scumpa sau nu in functie de cifra octanica, nu de putere. Trece printr-un dispozitiv ce masoara debitul.
    Energia electrica se vinde la Kwh. Pentru asta exista contor de energie.
    Energia termica se vinde tot la Kwh sau Gigacalorie. SI pentru asta exista contor. Un contor mai sofisticat, ca masoara 2 debite si 2 temperaturi. (Repartitoarele nu sunt contori!)
    Pina acum ceva vreme si gazele naturale se vindeau la metru cub.
    O minte de premiul Nobel a zis ca sa vindem la Kwh. Cum se masoara Kwh din gaze?

    O cautare simpla pe net, acum da niste preturi la gaze ce variaza si cu 50%. Si cica sunt preturi reglementate.
    Liberalizarea pietei de gaze naturale… Ce-o fi asta?
    Ca nu e ca la magazin, azi iau zahar de la Carrefour, maine de la Billa si saptamina viitoare nu stiu de unde. Gazele, energia electrica si aia termica sunt monopoluri. Cea termica centralizata e un monopol local, celelalte macar zonale.

    • 1. Ca punct de plecare, puteți consulta capitolul 8 din anexa la Ordinul ANRE nr. 62/2008 (http://www.anre.ro/ro/gaze-naturale/legislatie/reglementari-tehnice/regulamente1387184101). În înțelegerea mea de netehnician, avantajul facturării în kWh este că fiecare consumator plătește energia rezultată efectiv din volumul de gaze primit (care gaze pot avea calități variate în diverse regiuni ale țării și, deci, pot produce prin ardere cantități diferite de energie raportat la același volum).

      2. Cu scuzele necesare, o să folosesc același comentariu și pentru o observație la comentariul domnului Nicolescu de mai jos. Mie nu mi se pare corect să beneficieze TOȚI cetățenii de același nivel de subvenționare a prețului. Este adevărat, mulți români sunt săraci și, cel mai probabil, nu își permit să achiziționeze gaze pe piața liberă. Dar pe ei îi poate ajuta statul prin ajutoare sociale direcționate precis. Ajutoare care să fie, desigur, descrescătoare prin raportare la creșterea veniturilor. În momentul de față, și cineva ca Ion Țiriac are acces la preț subvenționtat*!

      Putem să protejăm oamenii amărâți și să asigurăm un mediu concurențial simultan.

      *Îl folosesc ca exemplu pentru că este un om înstărit și prezumabil cinstit, dar același raționament se aplică și celor îmbogățiți peste măsură prin metode dubioase.

  3. Observ ca sustineti cu ardoare aceasta liberalizare a preturilor la gazele naturale si spuneti „e la mintea cocoșului să faci liberalizarea primăvara sau vara. Consumul e mic, impactul imediat pe prețuri e neglijabil, ai timp să construiești piața și să vezi din timp cam la ce prețuri încep să se facă de pe acum contracte pentru la iarnă.” Cea ce spuneti este punerea carului inaintea boilor deoarece, corect e sa-ti faci vara sanie, adica, sa ne facem socotelile, acuma vara, cat vor costa gazele naturale, iarna si nu sa asteptam sa vina iarna si sa nu avem cu ce platii. Si pentru ca am ajuns la plata gazelor naturale trebuie ca inainte de liberalizare sa stim din ce bani se va achita aceasta liberalizare, deoarece, cea mai mare parte a salariilor si pensilor din Romania nu sunt nici macar decente, de fapt sunt de mizerie. Sa facem un calcul cat este de sustenabil salariu sau pensia unui roman obisnuit sa sustina aceasta liberalizare ? De aici rezulta alte probleme cum ar fi sustenabilitatea salarilor si pensilor in economie, puterea de cumparare si altele, care trebuie rezolvate inainte de a gandii introducerea liberalizarii preturilor la gazele naturale. Este exact cum pun problema guvernantii cand sindicatele cer mariri de salarii, sa se spuna sursa de finantare, la fel trebuie pusa problema si la plata gazelor naturale, sa se spuna, inainte de liberalizare, care este sursa din care se va face plata gazelor naturale dupa liberalizare ? Daca o sa spuna cineva ca din salarile si pensile aflate, in prezent, in plata, insemna ca ori nu gandeste ori nu stie realitatile vietii din Romania si e paralel cu viata majoritatii romanilor. Si ar mai fi o problema extrem de serioasa cu gazele naturale in Romania si anume contorizarea. La toate celelalte utilitati echipamentele de contorizare masoara consumul utilitatii furnizate, la gazele naturale contoarele de gaz masoara in m.c. dar, plata se face in Kwh si de aici firmele producatoare si furnizoare de gaze naturale „se joaca” in facturi, cu noi clientii finali, cum vor ei. In fapt, calitatea gazelor naturale oferite spre consum clientilor finali din Romania este excrabila si pretul este extrem de mare, rezulta un jaf enorm in favoarea firmelor producatoare si furnizoare de gaze naturale. Si atunci ce liberalizare de preturi la gazele naturale sa mai facem ? Ca sa fim furati mai mult ? Sa renunte, firmele producatoare si furnizoare de gaze naturale, la hotie si atunci s-ar putea sa nu mai fie nevoie de liberalizare.

  4. Prezentul articol arata clar ca poti demonstra orice concluzie prestabilita. Argumentatia merge lin si coerent. Singurul lucru pe care trebuie sa il omiti sau sa il treci sub tacere sunt faptele. Exemplu concret :
    dl. Havrilet anunta ca preturile de la 1 Aprilie 2017 vor fi calculate considerand un pret la producator de 60 lei/MWh (puteti verifica pe Agerpres). Comparati stimata doamna Nutu acest pret cu rezultatele tranzactiilor pe bursele licentiate de ANRE (al carui sef este dl. havrilet!) – Opcom si BRM. Vedeti daca exista cantitati de gaze naturale tranzactionate la acest pret pentru luna Aprilie 2017 sau trim II 2017 sau pentru orice alta perioada (inclusiv 1 an). Poate asa veti intelege de ce acest articol MANIPULEAZA realitatea.

  5. 1. E absurd (murdar ?) sa numesti piata un sistem de tranzactionare cu preturi aprobate / subventionate / controlate in vreun fel sau altul .
    2. Cine va intra in competitie pentru consumul acestor gaze ? Consumatorii interni (romani) si externi (intra EU) dar nu extra EU. Cine va intra in competitie pentru furnizare ? Nimeni nou (datorita legislatiei de import. de ce ?)
    3. Ce optiuni au consumatorii romani la gazele naturale ? Practic butelii si electricitate care au costuri de investitii initiale, costuri de exploatare mai mari . Pentru majoritatea consumatorilor casnici optiunile practice sunt zero (din cauza reglementarilor de asa-zisa siguranta). Eventual sobe la bloc (parca am mai vazut asta, nu ?)
    Economic vorbind, daca gazele (resursele naturale) ar fi fost in proprietate privata problema n-ar fi existat. Ar fi existat o piata.

Dă-i un răspuns lui Andrei Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Otilia Nutuhttp://expertforum.ro
Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro