Autori: Julia Kazdobina, Jakob Hedenskog și Andreas Umland
Rusia a început invazia armată a Ucrainei continentale în aprilie 2014
În urmă cu exact zece ani, la 12 aprilie 2014, războiul ruso-ucrainean, care începuse odată cu startul ocupației ilegale a Crimeei de către Rusia la 20 februarie 2014, s-a transformat într-un conflict armat violent de amploare. Chiar și mulți dintre acei comentatori publici care astăzi sunt simpatizanți față de Ucraina și condamnă invazia pe scară largă a Rusiei din 24 februarie 2022 rămân ambivalenți cu privire la preistoria sa. Fie din cauza propagandei rusești, a preconcepțiilor teoretice, a simplei naivități sau din alte motive, numeroși observatori străini continuă să facă o distincție netă între luptele din Ucraina înainte și după această dată.
Cum a instigat Rusia o „rebeliune” în estul Ucrainei
Războiul din Donbas a fost unul dintre rezultatele încercărilor mai ample ale Rusiei de a prelua sub control părțile de est și de sud ale Ucrainei, în mare parte rusofone. Inițial, Kremlinul a intenționat să facă acest lucru cu cât mai puține lupte militare deschise. Cea mai cunoscută parte a acestei operațiuni, în mare parte non-cinetice și deseori sub acoperire, dar bine organizate și clar militare, a fost anexarea Crimeei de către Rusia între 20 februarie și 18 martie 2014. Încercarea de a cuceri ceea ce naționaliștii imperiali ruși numesc Novorossiia (Noua Rusie) a inclus o multitudine de alte acțiuni simultane subversive, hibride, clandestine, soft etc., menite să submineze coeziunea socială, stabilitatea politică și capacitatea statului în estul și sudul Ucrainei, și nu numai.
Printre cele mai importante instrumente ale războiului hibrid dus de Rusia în Ucraina continentală, la începutul anului 2014, s-au numărat mijloacele de comunicare în masă rusești, precum și mass-media ucrainene aflate sub influența actorilor ruși sau pro-ruși din Ucraina. Chiar și așa, efectul asupra opiniei publice a campaniei de demonizare a estului Ucrainei a rămas limitat. Nu doar canalele de propagandă rusești, ci și mass-media străine au prezentat adesea demonstrațiile pro-ruse din Donbas, la acea vreme, ca fiind expresii ale unor presupuse stări de spirit populare. Doar că diverse sondaje de opinie efectuate înainte și în timpul acestei faze prezintă o imagine diferită. În martie 2014, de exemplu, doar o treime din locuitorii din regiunile Donețk și Luhansk susțineau separarea Donbasului de Ucraina, în timp ce 56% respingeau această idee. Multe dintre acțiunile separatiste din orașele din estul și sudul Ucrainei nu au fost inițiate doar local sau nu au fost inițiate deloc la nivel local, ci au fost instigate, dirijate și finanțate de Moscova.
Cum au deschis trupele neregulate rusești calea spre escaladarea violentă a conflictului
Deși tensiunile erau deja ridicate la începutul lunii aprilie 2014, luptele pe scară largă au început abia în a doua săptămână a lunii aprilie. Noua etapă a confruntării de la jumătatea lui aprilie s-a caracterizat prin utilizarea armelor de foc și prin omniprezența cetățenilor ruși. Această escaladare a constituit începutul Războiului din Donbas ca subconflict armat al războiului mai amplu al Rusiei împotriva Ucrainei. A început cu mișcările de trupe rusești în Crimeea la 20 februarie 2014 și durează până în prezent. Războiul din Donbas a debutat la 12 aprilie, când au fost ocupate clădiri administrative în Slaviansk și Kramatorsk din regiunea Donețk sub conducerea unor luptători ruși neregulați. Cucerirea orașului Slaviansk a fost urmată de primele lupte pe scară largă din Războiul ruso-ucrainean.
Trupele neregulate antiucrainene din Slaviansk au fost conduse de cetățeanul rus, colonelul în retragere și fost ofițer FSB, Igor Girkin (alias „Strelkov”). Grupul înarmat al lui Girkin, format din peste 50 de luptători neregulați, tocmai sosise în Ucraina continentală – via Rusia – din Crimeea, deja ocupată, unde majoritatea acestor oameni participaseră la operațiunea de anexare. Grupul lui Girkin a jucat un rol decisiv în transformarea conflictului civil regional din Donbas într-un război interstatal delegat între Rusia și Ucraina. Într-un interviu acordat săptămânalului rus de extremă dreapta Zavtra (Mâine) în noiembrie 2014, Girkin a recunoscut: „Eu am apăsat pe trăgaciul războiului. Dacă unitatea noastră [armată] nu ar fi trecut granița [din Rusia în Ucraina], totul ar fi decurs așa cum a decurs în Harkov [nord-estul Ucrainei] și Odesa [sudul Ucrainei]. […] Impulsul pentru război, care continuă și astăzi, a fost dat de unitatea noastră [armată]. Noi am împărțit toate cărțile care erau pe masă. Toate!”
Cum au fost îndrumați de Moscova așa-numiții „separatiști” din Ucraina
La 13 aprilie, președintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a anunțat începerea unei așa-numite operațiuni antiteroriste (ATO). Decizia inițială a guvernului ucrainean de a lansa operațiunea defensivă ca operațiune antiteroristă și nu militară – în ciuda dovezilor privind implicarea profundă a Rusiei în Slaviansk și Kramatorsk – este uneori interpretată ca o dovadă a unui conflict intra-statal și nu internațional. Această decizie însă a fost luată mai degrabă din motive pragmatice decât paradigmatice, în principal pentru că prevenirea separatismului este mai bine acoperită de legislația ucraineană privind combaterea terorismului, decât de legile legate de apărare. În aprilie 2014, Kievul nu a fost dispus să anunțe legea marțială înaintea alegerilor prezidențiale, care erau programate pentru luna mai 2014 și care ar fi trebuit să fie anulate în condițiile unei stări de urgență.
Mai multe investigații academice aprofundate privind preistoria, izbucnirea și desfășurarea războiului din Donbas au dezvăluit și analizat multiplele conexiuni dintre actorii antiucraineni neregulați, aparent independenți, din estul Ucrainei, pe de o parte, și organele de stat rusești, fie că se află la Moscova, Rostov pe Don, Simferopol sau în altă parte. Istoricul rus stabilit în Germania, Nikolai Mitrokhin, a fost printre primii academicieni proeminenți care au subliniat, într-un articol intitulat „Provocare transnațională„, rolul crucial nu doar al actorilor ruși neregulați, ci și al statului rus în declanșarea războiului presupus civil din Donbas. Ulterior, politologul japonez Sanshiro Hosaka, cu articolele sale, de exemplu „Tehnologia politică rusă în războiul din Donbas„, și cercetătorul german Jakob Hauter, cu cartea sa „Russia’s Overlooked Invasion„, aceștia printre alți analiști, au confirmat și susținut primele indicații ale lui Mitrokhin.
Încă înainte de apariția unor investigații empirice detaliate privind implicarea statului rus, acestă implicare apărea ca fiind cea mai plauzibilă explicație pentru izbucnirea războiului. Contextul politic mai larg al escaladării militare din Donbas în primăvara anului 2014 a fost, încă de la început, sugestiv. Cu greu ar fi putut fi o coincidență faptul că războiul se pregătea și, în cele din urmă, a izbucnit în aceeași perioadă în care trupele regulate rusești capturau Crimeea și în care Rusia accelera un atac hibrid multidirecțional împotriva Ucrainei continentale. Un aspect ciudat al aparentei „rebeliuni” din Donbas a fost întotdeauna faptul că, de la început și până la sfârșit, nu a inclus niciodată niciun lider politic sau de altă natură bine cunoscut sau organizații politice sau de altă natură relevante din regiune.
Cum au intervenit forțele regulate rusești în războiul din Donbas
Până în prezent, Rusia neagă cu vehemență că trupele sale regulate au fost implicate activ în desfășurarea războiului din Donbas pe teren. Într-adevăr, acest lucru a fost în mare parte așa până la sfârșitul lunii august 2014. Cu toate acestea, au existat – în afară de rolul crucial al trupelor regulate rusești în anexarea Crimeei în februarie-martie 2014 – o serie de cazuri în zona aridă a Ucrainei care indicau prezența nu doar a soldaților ruși neregulați, ci și a celor regulari.
Cea mai infamă astfel de excepție a fost echipajul unui sistem de rachete sol-aer autopropulsate Buk TELAR al forțelor ruse de apărare aeriană care a intrat pe teritoriul estului Ucrainei pentru câteva zile în iulie 2014 și a doborât accidental zborul de pasageri MH-17 al Malaysian Airlines care, cu 298 de civili la bord, survola Donbasul. În același timp în care detașamente regulate rusești mai mici, cum ar fi unitatea Buk, au sprijinit trupele neregulate pro-ruse care luptau în Donbas, armata rusă a început să tragă peste graniță asupra trupelor ucrainene. În cursul lunii iulie 2014, o serie de atacuri de pe teritoriul rusesc cu rachete și artilerie asupra pozițiilor ucrainene au fost surprinse atât în fotografii, cât și în înregistrări video. Primul astfel de atac a avut loc la 11 iulie 2014 în apropierea satului Zelenopillya din regiunea Luhansk, soldat cu moartea a 30 de soldați și polițiști de frontieră ucraineni. Într-un raport publicat în decembrie 2016, celebrul grup OSINT Bellingcat a descris bombardamentele rusești asupra Ucrainei în cel puțin 149 de ocazii distincte.
În cursul lunii următoare, Rusia a invadat în cele din urmă Ucraina continentală pe scară largă. La 14 august 2014, o coloană mare de cel puțin două duzini de vehicule blindate de transport de trupe și alte vehicule ale armatei ruse a trecut granița ruso-ucraineană. Aceasta a fost prima intruziune masivă a forțelor regulate rusești în Ucraina continentală confirmată de observatori independenți. Până la sfârșitul lunii august 2014, până la opt așa-numite „grupuri tactice de batalioane” (BTG) regulate ale forțelor armate ruse au fost desfășurate pe teritoriul Ucrainei, cu peste 6.000 de persoane.
Concluzie: Corectarea narațiunii
Cu toate acestea, mulți politicieni, jurnaliști, diplomați și chiar unii cercetători din întreaga lume încă urmează, atunci când comentează aceste evenimente, narațiunea propagandistică a Kremlinului privind războiul din Donbas din ultimii 10 ani. Mass-media, comentatorii politici, academici, civici și de altă natură ar trebui să se asigure că au dreptate cu privire la originile și natura războiului. Politicienii, diplomații și alți actori interesați de viitorul Ucrainei ar trebui să sublinieze în mod explicit și continuu în declarațiile lor publice și nepublice că conflictul armat din Donbas din 2014-2022 a fost un război interstatal delegat între Rusia și Ucraina și nu un război civil intern ucrainean.
Julia Kazdobina este Senior Fellow la Programul de Studii de Securitate al Consiliului de Politică Externă „Ukrainian Prism” din Kiev, iar Jakob Hedenskog, precum și Andreas Umland sunt analiști la Centrul de Studii Est-Europene de la Stockholm din cadrul Institutului Suedez de Afaceri Internaționale. Acest articol se bazează pe un raport SCEEUS ce va fi publicat aici: https://sceeus.se/en/publications/.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Desigur, aveti dreptate… dar pina in 2022 a fost un razboi mascat.
Sub aparentele „luptei” rusofonilor locali de a se desprinde de Kiev.
Din februarie 2022, razboiul a fost deschis si total.
Istoricii, jurnalistii si diplomatii trebuie sa tina cont de nuante.
Adevarul e ca Putler a uneltit tot timpul pentru a cuceri teritorii pierdute din imperiul stalinist. Si continua s-o faca. Caucaz, Moldova.
E de remarcat faptul ca in timp ce pentru zonele nordice pierdute nu zice/face mai nimic, atentia ii este concentrata spre sud.
Ce putem intelege de aici? O posibila intelegere cu Germania? O continuare a traditiei testamentului lui Petru I?(Cucerirea Stanbulului.) Turcia trebuie sa aiba mare grija! Ca si Romania, Bulgaria.
As zice ca din 1991 pana in 2014 a fost doar o pregatire pentru razboi, cu tatonari reciproce. Intre 2014 si 2022 a fost intr-adevar un razboi mascat, hibrid. Din 2022 este un razboi ciudat, nedeclarat, numit de agresor „operatiune speciala”, dar care este posibil, Doamne fereste! sa devina un razboi adevarat, internationalizat, poate chiar nuclear, deci cu potential de Al Treilea Razboi Mondial. Pentru globalisti, care sustin ca populatia mondiala optima ar fi de 1 miliard, ar fi o rezolvare a problemei.
Dar in realitate miliardul „nobil” al planetei isi datoreaza bunastarea muncii celor 7 miliarde de saraci, asa cum bunastarea patronilor este pe munca salariatilor, a orasenilor pe munca taranilor etc. Daca nu ar mai exista „clase exploatate” ar muri de foame „exploatatorii” deci ar avea nevoie de AI si roboti de toate felurile. Dar si acolo va aparea o stratificare sociala si „lupta de clasa” se va relua la alt nivel. Nu va fi sfarsitul istoriei.
„Exploatarea omului de catre om” ! Inca nu e prea tarziu sa evoluati , inlocuind poncifele marxist-leniniste cu …realitatea! Cum credeti ca sute de milioane de subnutriti, cu mult sub „pragul saraciei”, multi scormonind prin gunoaie, ne creaza bunastare ? Ajutoarele alimentare cu care sunt sustinuti sunt datorate celor cateva procente de agricultori din populatia tarilor civilizate.
Daca n-ar fi patronul cu ideea inovanta, cu capacitatea lui de munca si cu a sa rezilienta, bugetofagul s-ar prabusi si multi s-ar intoarce la jucat „capace”.
Crimea singura era imposibil de aparat, aprovizionat cu tot ce cere milităria.
Deci și fără a studia la West Point sau Frunze, era nevoie de o legătură terestră Crimea- Rusia.
Donbass a fost capul de pod a acestei legături.
O operație a serviciilor ruse și cu implicarea GRU.
Odată construit capul de pot , a fost doar chestie de timp și politică ca „chestiunea” Donbass să devină război pe fata.
Podul rusesc construit către Crimea nu a rezolvat problema.
O fâșie destul de largă de teritoriu Ucraina trebuia cucerita pentru a securiza din t.p.d.v Crimea. Inclus aprovizionarea cu apă.
Și așa armata roșie a intrat pe fata, la lumina zilei și cu steagul roșu pe tancuri , in Republica Ucraina. Stat suveran, recunoscut international. Cu garanții scrise de integritate date chiar de Rusia post URSS.
Practic tot a fost planificat științific cu ani înainte la Moscova.
Rusia a un stat agresor 100 % conform definiției internaționale juridice.
Si va ramane stat agresor nepedepsit inca 100 de ani, e exact situatia din 2008 „too big to fail” respectiv „trebuie sa le dam teritoriile cotropite, sigur se vor potoli, au bomba nucleara, nu putem risca un razboi mondial, ei oricum vor muri cu zecile de mii noi europenii nu ne permintem asa ceva ar fi dezastru electoral si ucrainenii aia oricum erau corupti etc etc” Nu vad bine deloc deloc statele baltice si Moldova in 5-7 ani tinand cont ca Ungaria Austria Serbia Slovacia vor fi 100% de partea Rusiei.
Oare de ce fosta Austro-Ungarie ar fi de partea dusmanului traditional, Rusia?
Prea mult se discuta si prea putin se intreprinde, poate cand rusii vor fi pe Prut sau la granita Poloniei cineva se va trezi. Pe cine mai intereseaza ce a fost , important este ce va urma.
Intotdeauna ce va urma se bazeaza pe ce a fost. Cititi istoria ca sa stiti ce va fi! spunea Nicolae Iorga.
Civilii ruși din Donbass, tractoriști și mineri au fost ajutați de armata Rusiei.
Părerea mea este că Trump va impune narativul că intervenția Rusiei și anexarea regiunilor la Rusia au fost justificate de apărarea drepturilor omului din respectivele regiuni. Armata ucraineană a omorât numeroși civili, inclusiv copii, și dovezile vor fi scoase la iveală. Eu am văzut videouri pe YouTube, nu știu dacă mai sunt acolo.
Alooo tov Putin… In Donbas nu erau civili rusi ci poate cetateni ucrainieni de etnie rusa. Mai exista vreo tara care incercand sa-si apere oamenii merge si ANEXEAZA militar acel teritoriu? Ultima oara cand s-a intamplat asa ceva a fost pe vremea lui Hitler. Si el isi justifica agresiunea spunand ca-si apara cetatenii de agresiuni inscenate tot de el. Polonia a fost invadata pe motiv ca au trecut granita si au atacat sediul unui post de radio dar in fapt erau soldati germani in uniforme poloneze si ce sa vazi coincidenta, la fata locului erau reporteri care au adus „dovezile” in fata opiniei publice. Incearca la alta masa…
Cred ca e putin probabil ca Trump sa impuna un narativ, mai degraba va lasa adevarul sa iasa la iveala, asa cum a fost (mult)mai inainte in politica internationala.
Trump a lăsat adevărul să iasă la iveală (mult) mai înainte:
„De fapt i-aș lasă să facă ce dracului vor.” Inconștienții (sau) uitucii ar trebui sa se gândească că România este un bolovan in calea jonctiunii pan slavone și pan ortodoxe cu Serbia frateasca. In cazul unei anihilări a Ucrainei, in Transilvania s-ar putea repeta cazul Bucea, varianta Ip și Treznea, conform adevărului istoric așa cum a fost înainte în politica internațională, căci „Cine uita nu merită!”
Diferenta este ca Romania ar sti sa se apere pentru a ramane in continuare o insula de latinitate, chiar daca tinerii nu mai invata limba latina si nici franceza iar legatura cu italienii se face prin mafioti…
Oamenii muncii de pretutindeni, au scris câte o scrisoare fratelui cel mare, atunci când au fost oropsiti. Prima scrisoare a fost scrisa de oamenii muncii cehoslovaci in 1968, iar prietenii sovietici au sărit în ajutor cu o jumătate de milion de soldați calare pe 5000 de tancuri. Tî , znaciși? Videourile erau de la Bucea?
Niciun razboi civil nu e complet civil, o armata il sprijina din umbra. Razboiul american contra Imperiului britanic a fost sprijinit de armata regala franceza, razboiul civil din Spania a fost sprijinit de armata germana, opozitia siriana a fost sprijinita de armata americana etc. deci este clar ca in Crimeea si Donbas a existat sprijin militar rusesc.
Un rar exemplu de razboi intr-adevar civil a fost in Israel, cand colonii primisera ordin de retragere si pentru ca au refuzat, a fost trimisa armata contra lor, iar colonii au atacat propria armata cu perne „de le-au mers fulgii” pana cand armata s-a retras si colonii au ramas pe loc. Dar acum se lupta cu alte armate…