marți, martie 19, 2024

De ce reforma agro-rurală este o prioritate majoră pentru România

Comisia Europeană a lansat miercuri, 12 octombrie pachetul de noi propuneri legislative privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC) post 2013. Reacțiile din partea autoritătilor române nu au întârziat să apară, tonul acestora fiind mai degrabă critic. Însă, înainte de a analiza noile propuneri venite de Bruxelles, merită să reflectăm în primul rând asupra situatiei sectorului agro-rural românesc pentru a identifica problemele cu care acesta se confruntă si a avea o opinie informată asupra intereselor României cu privire la reforma PAC.

Astfel, un  raport din 2009 al Eurostat specifică faptul că în România există un total de aproximativ 4 milioane de exploataţii agricole de diferite dimensiuni (inclusiv mici gopodării rurale) în care îşi desfaşoară activitatea aproape 2 milioane de persoane, adică 30% din populaţia activă a României. Cu toate că aceste cifre sunt profund disproporţionate în raport cu media europeană (doar 5,6% din populaţia activă lucrează în agricultură în UE27), acestea nu reprezintă un motiv de îngrijorare în sine. Problemele apar, însă, atunci când analizăm structura acestor exploataţii şi sustenabilitatea lor economică. Datele sunt cel puţin îngrijorătoare: din cele 4 milioane de gospodării, aproximativ 2,5 milioane deţin sub 1 hectar şi doar aproximativ 900 000 au cel puţin gradul minim de rentabilitate economică (1 ESU). Cu toate acestea, din cele 900 000 de ferme „rentabile”, aproximativ două treimi produc doar pentru consumul propriu. Dintr-un calcul simplu rezultă că din cele 4 milioane de gospodării româneşti, doar 312 000, adică 8% sunt viabile economic şi conectate la piaţă, în timp ce restul de 92% sunt, în marea lor majoritate, gospodării de subzistenţă.

Pe de altă parte, fermele viabile economic sunt în majoritatea lor reprezentate de sectorul agro-industrial, cu suprafeţe de peste 100 ha. Acest lucru face ca, în România, categoria fermelor medii de 10-100 ha să fie sub-dezvoltată, acestea utilizand doar aproximativ 12% din suprafata agricolă totală şi reprezentând numai 2% din numarul total de exploataţii.

Astfel, în spatele a ceea ce ar putea părea o agricultură supradimensionată stă de fapt un sector agricol profund defectuos din punct de vedere structural şi nesustenabil care menţine şi alimentează sărăcia populaţiei din zona rurală. Mare parte din cei 2 milioane de români care lucrează, statistic, în agricultură nu sunt decât tot atâţia (pseudo)agricultori ce trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei şi care constituie un rezervor de emigraţie şi somaj.

Pe lângă problemele structurale ale sectorului agro-rural, România întâmpină şi o serie de alte dificultăţi ce ţin, în principal, de nivelul slab de absorbţie şi de managementul precar al fondurilor europene. Spre exemplu, cu privire la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), alocarea financiară din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare  Rurală (FEADR), acordată pentru perioada 2007 – 2013 este de 8.124 milioane de euro. La aceasta, se adaugă contribuţia naţională de la bugetul de stat, în valoare de 1.972 milioane de euro. Potrivit unui alt raport, emis de Comisia de Afaceri Europene a Parlamentului României, în mai 2011 fuseseră contractate 28.806 proiecte în valoare de 3.809 milioane de euro, acesta reprezentând un grad de angajare de 54,5% din alocarea aferentă perioadei 2007-2013. Cu toate acestea, procentul plăţilor efective în luna septembrie 2011 era de puţin peste 20% din totalul fondurilor alocate pentru dezvoltare rurală, mult mai mult totuşi decât rata de absorbţie a fondurilor structurale, de aproximativ 3%.

În ceea ce priveşte plăţile directe pe suprafaţă, un agricultor român primeşte în 2011 o sumă totală de 174 de euro ce însumează atât alocările europene cât şi contribuţia naţională din bugetul de stat. Prin comparaţie, în alte State Membre precum Grecia, un agricultor primeşte, în medie, aproximativ 600 de euro pe hectar cultivat. Mai mult, conform celor mai recente date, plăţile directe reprezintă pentru fermierul român mai puţin de 10% din venitul său, în comparaţie cu Danemarca unde plăţile directe reprezintă 40% din venitul total al fermierilor. Astfel, din cauza distribuţiei inechitabile a fondurilor la nivel european precum şi gradului mare de fragmentare a structurii agricole, fermierii români nu pot profita de instrumentul plăţilor directe pentru a-şi tranforma activitatea într-una viabilă economic, ci produc mai degrabă pentru asigurarea propriului consum, alimentând astfel un cerc vicios al agriculturii de subzistenţă.

În acest context, luând în calcul nevoia sincronizării priorităţilor majore ale României în sectorul agro-rural cu cele europene, următoarele linii de acţiune ar putea fi urmărite:

1. Reformarea structurii exploataţiilor agricole

Structura exploataţiilor agricole din România constituie un adevărat impediment în calea transformării marei mase de gospodării de subzistenţă în ferme viabile din punct de vedere economic. Având în vedere argumentele şi exemplele rentabilităţii economice a fermelor medii şi mari, statul român ar trebui să încurajeze asocierea fermierilor în unităţi agricole de dimensiuni medii, favorabile eficientizării economice prin programe de tipul „Renta viageră„. Pentru aceasta, statul ar putea acţiona ca un intermediar între fermieri şi asociaţii. Astfel, s-ar putea stimula prin subvenţii şi plăţi directe pe de o parte producţia agricolă, iar pe de altă parte proiecte axate pe cercetare şi inovaţie. În plus, o serie de culturi (viticole, apicole, pomi fructiferi, soiuri exotice) pot sta la baza unor asocieri productive în vederea exportului. Aceste stimulente trebuie acordate atât zonelor productive cât şi celor defavorizate agricol pentru a nu risca crearea sau adâncirea unor dezechilibre regionale.

Recent, Parlamentul European a atras atenţia asupra nevoii reînoirii generaţiilor de fermieri. Conform acestuia, în prezent, la nivel european, doar 6% din fermieri au vârsta sub 35 de ani. În acest sens, Ministerul Agriculturii poate îmbunătăţi gestionarea programului „Tineri Fermieri”, în aşa fel încât agricultura să poată fi promovată ca o ocupaţie atractivă şi profitabilă, în special în rândul tinerilor. De asemenea, prin intermediul fondurilor pentru dezvoltare rurală, statul român poate stimula profesionalizarea agriculturilor şi antreprenorilor locali.

Totodată, este vitală nevoia redistribuirii echitabile a fondurilor pentru plăţi directe în agricultură între vechile Statele Membre şi cele care au aderat în 2004 şi 2007. Cu toate acestea, plăţile directe efectuate pe baza actualei structuri agricole din România nu pot constitui decât o soluţie temporară şi limitată pentru sectorul agro-rural, fără a putea contribui la dezvoltarea structurală şi durabilă a agriculturii şi spaţiului rural românesc.

2. Modernizarea spatiului rural: miza pe pilonul II al PAC

Pe de altă parte, pilonul II de dezvoltare rurală al PAC ar oferi posibilitatea realizării de proiecte de infrastructură critică şi de devoltare care ar aduce în mediul rural servicii de bază precum canalizare, alimentrare cu apă potabilă şi energie. Mai mult, coordonarea cu fondurile politicii regionale şi de coeziune, preconizată deja la nivel european, ar putea dezvolta sinergii importante care ar mări competitivitatea şi atractivitatea economică a spaţiului rural. Pe baza principiului complementarităţii fondurilor europene, autorităţile române pot pune în practică o strategie axată pe inter-operabilitatea şi pe intersectarea diferitelor surse de finanţare, creând astfel efecte de multiplicare. Această strategie poate fi optimizată prin stabilirea unor proiecte strategice cheie, de interes naţional, eligibile pentru finanţare din ambele fonduri.

În acest fel, zonele rurale, cu un potenţial uman uriaş, la înălţimea a 30% din populaţia activă a României, ar fi revigorate şi deblocate în aşa fel încât să devina active din punct de vedere economic. În plus, creşterea economică rezultată ar putea fi una „verde”, durabilă şi sustenabilă, în acord cu noile propuneri legislative ale Comisiei Europene. Astfel, aspectele de promovare a unei agriculturi „multifuncţionale” incluse în pilonul II al PAC ar putea oferi României şansa de a-şi prezerva specificitatea cadrului natural, tradiţional şi ecologic şi de a-l promova şi integra în scheme de eficientizare, de diversificare economică şi de nişă precum agricultura organică, turismul ecologic şi tradiţional, promovarea de produse locale şi regionale etichetate.

3. Simplificare administrativă şi o mai bună coordonare inter-instituţională

Autorităţilor naţionale, şi mai ales celor locale, le revine un rol esenţial şi anume acela de a impulsiona şi întreţine o anumită dinamică de dezvoltare, de a informa fermierii şi de a-i sprijini prin programe concrete. Pentru aceasta, însă, ele trebuie să aibă atât o viziune strategică coerentă cât şi capacitatea administrativă, profesională şi financiară de a o pune în practică. Prin urmare, statul român are nevoie de un capital uman specializat, care să gestioneze în mod eficient acest proces. Pentru a accelera contractarea de fonduri, şi în special, în vederea efectuării plăţilor şi a implementării proiectelor, colaborarea şi schimburile de bune practici, cu experţi din alte State Membre, pot reprezenta un avantaj.

Totodată, conceptul de simplificare a procedurilor administrative este unul din ce în ce mai popular la Bruxelles. Acest tip de simplificare poate avea loc în România atât pentru termenii și procedurile de acordare şi utilizare a fondurilor, cât şi pentru extinderea cofinanţării din partea statului român. Mai mult, pe baza unor evaluări obiective de funcţionare pot fi propuse măsuri pentru ameliorarea managementului fondurilor agricole existente şi pentru o mai bună întrebuinţare a acestora la nivel local. Una dintre condiţiile sine qua non a acestui proces de simplificare este legată şi de îmbunătăţirea capacităţilor de monitorizare a utilizării fondurilor. În această categorie intră şi nevoia de a întări măsurile anti-corupţie la nivel local, judeţean şi naţional.

În final, o mai bună coordonare inter-instituţională este necesară între diferiţii actori implicaţi în procesul de administrare a fondurilor europene. Pe plan naţional, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului îşi pot coordona mai bine activitatea cu nou înfiinţatul Minister al Afacerilor Europene, cu Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE şi cu europarlamentarii români. Totodată, patronatele şi asociaţiile de fermieri trebuie consultate în mod constant. Nu în ultimul rând, mediul non-guvernamental şi cel academic pot contribui la întreaga dezbatere atât prin cercetare, analiză şi monitorizare, cât şi printr-o poziţionare critică şi constructivă faţă de aceste probleme.

Reforma sectorului agro-rural din România poate genera o creştere economică sustenabilă şi poate contribui la modernizarea spaţiului rural românesc în ansamblul său. Pentru aceasta, România trebuie să adopte o serie de reforme extrem de necesare dar și să le coordoneze în raport cu tendințele reformei Politicii Agricole Comune post 2013

Articolul este realizat pe baza studiului Europuls  O viziune europeană asupra priorităţilor modernizării sectorului agro-rural din România”

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. eheee … la noi nu s-a terminat inca retrocedarea pamantului … Eu de exemplu si acum stau sa astept sa se miste primariul la masuratoare. Ce reforma vreti sa incepti … daca nimeni nu stie ce pamant detine in prorprietate?

    • Subscriu – lucrurile in zona rurala sunt lasate dinadins nerezolvate, situatia juridica este in continuare neclara, si asta dintr-un motiv simplu: politicienii nostri vad acolo o masa electorala imbecilizata, usor de manipulat. Iar atunci cand vine unul mai destupat la minte, eventual de la oras,
      si cumpara un teren, deranjeaza. De ce sa investim in zona rurala – doar nu vrem sa apara din nou tarani educati si cu simt civic, sa nu-i mai putem cumpara cu o sticla de ulei si cu o vorba bine plasata a popei din sat…

  2. Pare interesant si probabil merita citit pe indelete. Insa nu va prea inteleg unele calcule.
    Bunaoara (par 2), scrieti de patru milioane de exploatatii/gospodarii si de doua milioane de persoane (?). Asta ce vrea sa insemne, ca in medie o persoana activa „tine” minimum doua gospodarii??? Chestia asta e contraintuitiva…
    Par 5 – alea 3,809 miliarde de euro reprezinta 54,5%… din ce? Cu siguranta nu din 8,124 miliarde, si cu atat mai putin din totalul de 10,1 miliarde…
    Iar putin mai jos faceti vorbire de platile directe pe suprafata. Am vazut sursa datelor, dar continui sa nu le inteleg. Daca aia 175 de euro ar reprezenta 20% din venitul fermierului roman PE HECTAR (am zis 20% cam la intamplare – datele se refera la media perioadei 2007-2009, care clar e mult mai mica de 175), asta ar insemna ca venitul de care vorbim e cam de 1000 euro/hectar, ceea ce e foarte greu de obtinut si reprezinta exceptii rare in Romania.
    Iar danezii, pe de alta parte, ce plati directe primesc de vreme ce ele reprezinta 70% (nu 40%, cum ati scris dvs.) din venituri?
    Nu stiu, cifrele astea sunt destul de confuze… ca mai tot sistemul asta de subventii si „sprijin”…

    • Referitor la par 5, exista (din 11 oct 2011) un comunicat al APDRP care zice asa: „Până la această dată, au fost selectate spre finanţare […] proiecte în sumă de 4,41 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o angajare de 46% a fondurilor disponibile prin PNDR.”

  3. Desi am ceva informatii in domeniu, eu tot nu inteleg de ce un grad ridicat de ocupare in agricultura a populatiei active este un asa fenomen nociv la nivel macro-social, avand in vedere ca: 1) se prognozeaza o criza alimentara, dupa cea financiar-bancara, ceea ce ar insemna ca fermele de subzistenta ar suplini o necesara protectie sociala a statului; 2) preturile tot mai mari ale combustibililor si, in general, a energiei folosite in si pt agricultura in comparatie cu venitul mediu al locuitorilor din mediul rural; 3) impactul asupra mediului in comparatie cu agricultura conventionala; 4) calitatea produselor obtinute in gospodariile de subzistenta (asa numitele „produse organice”: legume si cereale non-OMG, lactate, oua, carne) este incomparabil mai buna decat a celor obtinute in agricultura intensiva.

    Ei, daca se doreste controlul maxim si dependenta fata de Stat a tuturor indivizilor care formeaza societatea, intr-adevar agricultura de subzistenta este un fel de pain-in-the-ass a paturii sociale conducatoare, iar un grad de ocupare foarte ridicat, desi nu conduce la bunastare materiala, macar poate asigura supravietuirea unor comunitati, indivizii pastrandu-si in acelasi timp „coloana vertebrala” deoarece nu trebuie sa intinda mana sa cerseasca. In momentul de fata o mare porcarie se intampla prin subventionarea agriculturii, deoarece s-a pierdut constientizarea valorii reale a produselor alimentare, astfel incat producatorii agricoli (mici si mijlocii) sunt cea mai dezavantajata categorie sociala.

  4. „conceptul de simplificare a procedurilor administrative este unul din ce în ce mai popular la Bruxelles.”
    Corect. A fost chiar însuşit recent in unanimitate şi urale de Asociaţia Fermierilor din Periferiile Bruxelleze şi de principalele instituţii ale UE care au înfiinţat comitete in teritoriu belgian ca să răspîndească cît mai echitabil conceptul, iar Comisia pentru Simplificarea Procedurilor din Parlamentul European a aprobat chiar un proiect legislativ care pregăteşte naşterea SubComisiilor de specialitate menite să îmbunătăţească itinerariul petenţilor şi să uşureze sarcinile administrative ale funcţionarilor deja împovăraţi de milioane de cereri şi lăcrămaţii. Conceptul va fi detaliat la avizierul fiecărei instituţii şi difuzat de 2 ori pe zi la radio şi televiziune, iar de-acum încolo fiecare sat va avea propriul ghişeu dotat cu cel puţin 8 funcţionari specializaţi in managementul exploataţiilor rurale care va funcţiona cel puţin 4h/zi. Statele vor avea şi ele un rol important implicîndu-se in instruirea acestor specialişti, avînd şi posibilitatea de a suplimenta numărul de posturi de manageri publici in zonele rurale, in funcţie de necesităţi. Marele avantaj al acestui program generalizat de conceptualizăre a rafinării birocratice va consta in ridicarea nivelului de conştientizare in rîndul populaţiei rurale a importanţei comisiei Europene şi a programelor sale de armonizare şi coeziune a economiilor. Oamenii simpli vor putea depăşi mizeria lor prin simplu contact direct, la ghişeul din localitate, cu competenţele şi knowhowul comisarilor preocupaţi in continuu cu soarta lor, prin intermediul comisiilor de specialitate, al sucursalelor şi unităţilor teritoriale. Dezvoltarea durabilă şi inclusivă nu poate fi altfel asigurată decît prin contactul nemijlocit al fermierilor incapabili cu managerii Comisiei care in timp vor desfăşura o amplă campanie de reeducare in spiritul marei comunităţi făurită de vizionarii şi reformatorii Europei de la bruxelles. Fermele îşi vor creşte capacitatea de producţie scăzînd in acelaşi timp numărul de angajaţi şi proprietari [oricum iresponsabili, deţinînd pe nedrept suprafeţe enorme de pămînt nelucrat], făcîndu-le astfel competitive şi impulsionînd mediul rural să se alinieze politicilor europene cu şanse sigure de a ajunge din urmă satele Europei, ba chiar, in aproximativ 5 ani, să le şi depăşim, in special la ponderea populaţiei rurale ocupate, ţintind un procent de 4% din populaţia ţării fermieri veritabili ce vor prelucra mult mai eficient exploataţiile agricole ale patriei. Cu cît mai puţini ţărani cu atît mai bine viitorul nostru va arăta, şi mai durabil pe deasupra. Prin subvenţii ghidate exclusiv către cei merituoşi, beneficiari de drept ai actualelor subvenţii, ca rezultantă a implementării sinergetice a pilonilor PAC, organele locale vor genera un proces de triere a mizerabilor leneşi care ţin cîte 2-3 exploataţii degeaba in detrimentul celor ce tînjesc să muncească şi deţin prea puţin pămînt; ulterior introducerea asocierilor agricole sub managementul autorităţilor locale va înfunda definitiv reacţionarii cu instincte moşiereşti care ori vor alege calea cooperării şi a propăşirii, ori cea a individualismului refractar care îi va falimenta.
    Profit de ocazie ca să adresez stima şi gratitudinea mea şi să mulţumesc şi pe această cale din inimă conducătorilor Uniunii Europene care lucrează intens la salvarea noastră. Bravo! Sus modernizarea, jos chiaburii! Şi,nu in ultimul rînd, să solicit public suplimentarea fondurilor Comisiei pentru agricultură precum şi cele destinate implementării programului de diseminare a conceptului de simplificarea procedurilor administrative in mediul agrorural!

  5. Conform rezultatelor provizorii ale RCA 2010, si nu atat de vechi precum cele din 2009, peste 7000000 de romani lucreaza in
    peste 3800000 de exploatatii agricole fara personalitate juridica. Acestora le revine in medie 1,95 ha. Pe de alta parte, afirmatia frecventa cu privire la viabilitatea economica nu este sustinuta de date, pentru simplul motiv ca aceste ferme fac parte din economia nefiscalizata. Cati bani fac taranii din alcool neaccizat, din oua, lapte, legume, brinzeturi, din arendare fara acte? Nu foarte multi, dar daca ar fi fost neviabile suprafetele din prezent, demult s-ar fi comasat. Viabilitatea este demonstrata de insasi existenta lor.

  6. Prioritate majora. Umila mea parere e ca jurnalistii ar trebui sa fie primii care sa iasa din mintea si limba de lemn. Si primul pas ar fi renuntarea la sintagmele limbii de lemn. Una din ele este si aceasta prioritate majora.O zi buna !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alin Cristian Mituta
Alin Cristian Mituta
Alin Mituţa este director executiv al Platformei România 100. El a fost director de cabinet/secretar de stat al prim-ministrului Dacian Cioloș după ce în prealabil fusese director de cabinet al șefului cancelariei premierului, Dragos Tudorache. Înainte de cooptarea în guvernul Cioloș, Alin a urmat o carieră în funcția publică europeană, lucrând pe rând la Consiliul Uniunii Europene, la Parlamentul European și la Comitetul Economic și Social European. Totodată, este fondator și fost director al think-tank-ului specializat în politici europene Europuls – Centrul de Expertiză Europeană. În cadrul activităților sale, s-a ocupat de teme precum spațiul Schengen, politica europeană a vizelor, migrație, precum și de coordonare intra și inter-instituțională. A absolvit un master în afaceri europene la Institutul de Studii Politice din Paris - Sciences Po (2009) și are, de asemenea, două licențe în științe politice și în studii europene din partea Universității Paris X (2007), respectiv a SNSPA București (2007).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro