Un astfel de cod, cu nume ușor diferit, era promis printr-o lege din 2003. Atunci, doritorul de moralitate în cercetarea științifică află, prin articolul 38 al legii 319, că ”În termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare va elabora Codul de etică si deontologie profesională, a personalului de cercetare-dezvoltare, care se aproba prin hotărâre a Guvernului”. Au trecut degeaba 16 ani, dat fiind faptul că deocamdată acest cod nu există? Da, la prima vedere. Analitic, la a doua vedere, nu, în sensul că efectele negative ale absenței unui cod de integritate în cercetarea științifică s-au văzut din plin în toată perioada care a trecut de la legea care se dorea fondatoare pentru Cod, până astăzi. Este suficient să ne aducem aminte de valurile de dezbatere în ceață pe cazurile Mang, Ponta, Kovesi, Tobă etc. Sigur, între timp au apărut reglementări în domeniu, fie în texte de lege, fie în coduri deontologice sau ghiduri de bună practică. Codul de etică pentru cercetarea științifică promis prin legea anterior considerată și menționat în documente juridice ulterioare, nu a fost adoptat.
Cum a fost posibil?
Simplu. Strategia amânării sine die de tipul ”faceți voi naivii din cercetarea științifică regulamente sau coduri de integritate cât cuprinde, pentru că, ulterior, noi, cei de la putere, nu le avizăm. Sau amânăm avizarea până când vă schimbăm pe voi cei care ați propus codul din comisiile ministeriale responsabile de temă. Sau ceva de genul mai așteptați până în toamnă că reunificăm cele două ministere ale Educației și Cercetării iar după unificare e nevoie, iarăși și iarăși, de timp pentru reorganizare etc.”. Care noi? Cei din ministerele de resort (Educație sau Cercetare, funcție de modul de organizare a ministerelor) sau direct de la Guvern. Argumentele, dacă mai era nevoie de ele, sunt ușor de identificat în istoriile eșecurilor de avizare a unui astfel de cod. În 2010, spre exemplu, era gata pentru aprobare Codul de etică şi deontologie profesională a personalului de cercetare- dezvoltare, însoțit de proiectul de hotărâre de guvern și de nota de fundamentare aferentă (toate cele trei documente sunt pe vechiul site al MECTS , aici). Nu știu de ce codul respectiv nu a mai fost avizat. Cei care au participat la proiect pot da detalii, probabil. Cert este că tipul de cod de etică pentru cei care fac cercetare științifică, solicitat de legile 319/2003 și 206/2004, nu există (i).
În aceeași linie de mimare a unui cod de etică a cercetării se încadrează, însă, legea 206/2004 care trimite explicit la ”Codul de etică, prevăzut de Legea nr. 319/2003”. Pentru ca lucrurile să fie și mai clare pe linia imaginației instituționale, Regulamentul de organizare şi funcționare a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării ( CNECSDTI, pe scurt CNE) avizat prin OM 211/2017 anunță, la art. 4.f. , că respectivul organism are voie să propună modificări la Codul de etică și deontologie profesională a personalului din cercetare-dezvoltare. Modificări la un cod care nu există? Sau s-ar putea să existe vreodată dacă…? Desigur, strict juridic, practica ar putea fi interpretată în cheia „când va exista un Cod Național de Etică, cei din CNE vor avea dreptul să îl modifice”. Dar dacă nu va exista niciodată sau va fi elaborat peste x decenii nu tai posibilitatea CNE de a interveni în legislația pe tema din România? Anomaliile se țin lanț. Pe site-ul aceleiași instituții figurează o pagină dedicată celebrului document fantomă care se cheamă Codul Național de Etică. Deschizi și vezi că de 16 ani pagina respectivă este ”în construcție”! Care este logica instituțională de a stipula modificări la un cod care nu există și de a avea o pagină care este „în construcție” de un deceniu și jumătate? Bizar faptul că niciunul dintre miniștrii care au trecut pe la Cercetare nu a observat anomaliile. Codul cerut de 16 ani prin lege nu există, pagina de pe site-ul ministerului este cam de tot atâția ani „în construcție”. Este un gen de potemkiniadă în domeniul eticii de cercetare științifică la care autoritatea națională de cercetare științifică participă de ani de zile? (ii)
Altfel spus, din 2003 până acum diferite texte normative ne spun că lucrurile sunt în bună ordine în etica cercetării științifice pentru că există un Cod specializat care dă norma. O lege (319/2003) anunță un cod care nu se face dar pe care multe alte legi ulterioare îl consideră ca existent. Nu știu cum se cheamă juridic acest fapt, dar funcțional, este complet contraproductiv să am încredere într-un regulament care nu există și implicit să construiesc castele legislative pe fundament de nisip.
Și acum?
În luna mai a acestui an a fost pus în discuție publică , pe site-ul CNE, un proiect de Cod Național de Etică. Cu reacțiile primite (foarte bune, majoritar), la început de iunie, a fost elaborată forma finală a documentului, disponibilă aici. Titlul a fost ușor schimbat pentru a asigura consistența formală cu legea fondatoare din 2003 și este cel de Cod de etică și deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare. În desemnare abreviată este CoNaEtic, cu trimitere la funcția lui esențială de cod național de etică. Conform legii 319/2003, codul ar urma să fie avizat prin Hotărâre de Guvern. După atâtea eșecuri de durată este firesc să ne întrebăm cât timp va dura avizarea. Deocamdată este cert că guvernanții nu sunt interesați de un astfel de cod și fac tot ce se poate pentru a nu-l avea. Ipoteza alternativă a super-ocupării sau a neglijării lui ca temă secundară nu poate fi susținută nicicum. Tematica integrității în cercetarea științifică nu este secundară. Durata de încălcare instituțională a legii 319/2003 pentru mai mult de un deceniu și jumătate, prin neelaborarea și/sau neavizarea codului național de etică, nu lasă loc de invocare a unor pretexte.
Am deschis această dezbatere publică din mai multe motive. În primul rând, pentru că sper ca Ministerul Cercetării și Inovării împreună cu Guvernul României să corecteze cât mai repede anomaliile semnalate. Nu se poate da un răspuns de bună-credință, justificativ, pentru faptul că România nu are un cod național de etică a cercetării științifice. Ideea că etica este secundară în cercetarea științifică iarăși nu poate fi susținută în lumea din secolul în care trăim. Desigur, Codul în discuție nu rezolvă totul. El reprezintă însă un nucleu necesar pentru structurarea unei întregi serii de documente specializate pe domenii de cercetare. Cert, există și o fațetă personală a intervenției mele în dezbatere. În calitate de principal autor la redactarea textului CoNaEtic, știu foarte bine cum este cu efortul de realizare . Și ideea că aș fi contribuit la scrierea unui document care va urma drumul eșecurilor 2003-2019 nu mă încântă deloc.
Pentru pregătirea CoNaEtic am analizat atent coduri naționale de etică/integritate din mai multe societăți (iii) cu bună tradiție în cercetarea științifică, în practicarea a ceea ce se cheamă știință responsabilă. Nicăieri nu am întâlnit practica de avizare a unui document fundamental de reglementare a practicilor de integritate în cercetarea științifică prin decizii ale unor organisme politice. Este posibil ca în această inadvertență să se afle bună parte din răspunsul pus prin întrebarea din titlu. Oricum, ideea că mai așteptăm încă 16 ani, sau similar, pentru a schimba procedura de avizare în domeniu, este de nedorit.
M-aș bucura să aflu că, chiar după o perioadă semnificativă de așteptare, îngrijorările mele sunt exagerate și că, tocmai astăzi, pe situl CNECSDTI a fost postat CoNaEtic în forma finală și că același document este în curs de avizare, săptămâna viitoare să spunem, în ședință de Guvern.
NOTE_____________
i – Este de evitat confuzia posibilă între codul de etică a cercetării științifice, inexistent , stipulat prin legile 319/2003 și 206/2004, și un alt cod cu nume similar, aprobat prin OMCI 745 din 2017, dar referitor la etica si deontologia profesională al personalului din cadrul Ministerului Cercetării și Inovării, limitat strict la cei care lucrează în MCI, indiferent de tipul de activitate.
ii- Toate problemele pe care le menționez în acest material le-am semnalat, în calitate de membru în CNE ,fără succes, și informal și oficial, unora dintre cei vizați .
iii – Pentru o buna arhivă a unor codurilor naționale de etică în cercetarea științifică poate fi accesat , pe site-ul ENERI , link-ul http://eneri.eu/codes-of-conduct/.
De ce România nu are un cod național de etică a cercetării științifice ?
Dumitru Sandu
Un astfel de cod, cu nume ușor diferit, era promis printr-o lege din 2003. Atunci, doritorul de moralitate în cercetarea științifică află, prin articolul 38 al legii 319, că ”În termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare va elabora Codul de etică si deontologie profesională, a personalului de cercetare-dezvoltare, care se aproba prin hotărâre a Guvernului”. Au trecut degeaba 16 ani, dat fiind faptul că deocamdată acest cod nu există? Da, la prima vedere. Analitic, la a doua vedere, nu, în sensul că efectele negative ale absenței unui cod de integritate în cercetarea științifică s-au văzut din plin în toată perioada care a trecut de la legea care se dorea fondatoare pentru Cod, până astăzi. Este suficient să ne aducem aminte de valurile de dezbatere în ceață pe cazurile Mang, Ponta, Kovesi, Tobă etc. Sigur, între timp au apărut reglementări în domeniu, fie în texte de lege, fie în coduri deontologice sau ghiduri de bună practică. Codul de etică pentru cercetarea științifică promis prin legea anterior considerată și menționat în documente juridice ulterioare, nu a fost adoptat.
Cum a fost posibil?
Simplu. Strategia amânării sine die de tipul ”faceți voi naivii din cercetarea științifică regulamente sau coduri de integritate cât cuprinde, pentru că, ulterior, noi, cei de la putere, nu le avizăm. Sau amânăm avizarea până când vă schimbăm pe voi cei care ați propus codul din comisiile ministeriale responsabile de temă. Sau ceva de genul mai așteptați până în toamnă că reunificăm cele două ministere ale Educației și Cercetării iar după unificare e nevoie, iarăși și iarăși, de timp pentru reorganizare etc.”. Care noi? Cei din ministerele de resort (Educație sau Cercetare, funcție de modul de organizare a ministerelor) sau direct de la Guvern. Argumentele, dacă mai era nevoie de ele, sunt ușor de identificat în istoriile eșecurilor de avizare a unui astfel de cod. În 2010, spre exemplu, era gata pentru aprobare Codul de etică şi deontologie profesională a personalului de cercetare- dezvoltare, însoțit de proiectul de hotărâre de guvern și de nota de fundamentare aferentă (toate cele trei documente sunt pe vechiul site al MECTS , aici). Nu știu de ce codul respectiv nu a mai fost avizat. Cei care au participat la proiect pot da detalii, probabil. Cert este că tipul de cod de etică pentru cei care fac cercetare științifică, solicitat de legile 319/2003 și 206/2004, nu există.
În aceeași linie de mimare a unui cod de etică a cercetării se încadrează, însă, legea 206/2004 care trimite explicit la ”Codul de etică, prevăzut de Legea nr. 319/2003”. Pentru ca lucrurile să fie și mai clare pe linia imaginației instituționale, Regulamentul de organizare şi funcționare a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării ( CNECSDTI, pe scurt CNE) avizat prin OM 211/2017 anunță, la art. 4.f. , că respectivul organism are voie să propună modificări la Codul de etică și deontologie profesională a personalului din cercetare-dezvoltare. Modificări la un cod care nu există? Sau s-ar putea să existe vreodată dacă…? Desigur, strict juridic, practica ar putea fi interpretată în cheia „când va exista un Cod Național de Etică, cei din CNE vor avea dreptul să îl modifice”. Dar dacă nu va exista niciodată sau va fi elaborat peste x decenii nu tai posibilitatea CNE de a interveni în legislația pe tema din România? Anomaliile se țin lanț. Pe site-ul aceleiași instituții figurează o pagină dedicată celebrului document fantomă care se cheamă Codul Național de Etică. Deschizi și vezi că de 16 ani pagina respectivă este ”în construcție”! Care este logica instituțională de a stipula modificări la un cod care nu există și de a avea o pagină care este „în construcție” de un deceniu și jumătate? Bizar faptul că niciunul dintre miniștrii care au trecut pe la Cercetare nu a observat anomaliile. Codul cerut de 16 ani prin lege nu există, pagina de pe site-ul ministerului este cam de tot atâția ani „în construcție”. Este un gen de potemkiniadă în domeniul eticii de cercetare științifică la care autoritatea națională de cercetare științifică participă de ani de zile?
Altfel spus, din 2003 până acum diferite texte normative ne spun că lucrurile sunt în bună ordine în etica cercetării științifice pentru că există un Cod specializat care dă norma. O lege (319/2003) anunță un cod care nu se face dar pe care multe alte legi ulterioare îl consideră ca existent. Nu știu cum se cheamă juridic acest fapt, dar funcțional, este complet contraproductiv să am încredere într-un regulament care nu există și implicit să construiesc castele legislative pe fundament de nisip.
Și acum?
În luna mai a acestui an a fost pus în discuție publică , pe site-ul CNE, un proiect de Cod Național de Etică. Cu reacțiile primite (foarte bune, majoritar), la început de iunie, a fost elaborată forma finală a documentului, disponibilă aici. Titlul a fost ușor schimbat pentru a asigura consistența formală cu legea fondatoare din 2003 și este cel de Cod de etică și deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare. În desemnare abreviată este CoNaEtic, cu trimitere la funcția lui esențială de cod național de etică. Conform legii 319/2003, codul ar urma să fie avizat prin Hotărâre de Guvern. După atâtea eșecuri de durată este firesc să ne întrebăm cât timp va dura avizarea. Deocamdată este cert că guvernanții nu sunt interesați de un astfel de cod și fac tot ce se poate pentru a nu-l avea. Ipoteza alternativă a super-ocupării sau a neglijării lui ca temă secundară nu poate fi susținută nicicum. Tematica integrității în cercetarea științifică nu este secundară. Durata de încălcare instituțională a legii 319/2003 pentru mai mult de un deceniu și jumătate, prin neelaborarea și/sau neavizarea codului național de etică, nu lasă loc de invocare a unor pretexte.
Am deschis această dezbatere publică din mai multe motive. În primul rând, pentru că sper ca Ministerul Cercetării și Inovării împreună cu Guvernul României să corecteze cât mai repede anomaliile semnalate. Nu se poate da un răspuns de bună-credință, justificativ, pentru faptul că România nu are un cod național de etică a cercetării științifice. Ideea că etica este secundară în cercetarea științifică iarăși nu poate fi susținută în lumea din secolul în care trăim. Desigur, Codul în discuție nu rezolvă totul. El reprezintă însă un nucleu necesar pentru structurarea unei întregi serii de documente specializate pe domenii de cercetare. Cert, există și o fațetă personală a intervenției mele în dezbatere. În calitate de principal autor la redactarea textului CoNaEtic, știu foarte bine cum este cu efortul de realizare . Și ideea că aș fi contribuit la scrierea unui document care va urma drumul eșecurilor 2003-2019 nu mă încântă deloc.
Pentru pregătirea CoNaEtic am analizat atent coduri naționale de etică/integritate din mai multe societăți cu bună tradiție în cercetarea științifică, în practicarea a ceea ce se cheamă știință responsabilă. Nicăieri nu am întâlnit practica de avizare a unui document fundamental de reglementare a practicilor de integritate în cercetarea științifică prin decizii ale unor organisme politice. Este posibil ca în această inadvertență să se afle bună parte din răspunsul pus prin întrebarea din titlu. Oricum, ideea că mai așteptăm încă 16 ani, sau similar, pentru a schimba procedura de avizare în domeniu, este de nedorit.
M-aș bucura să aflu că, chiar după o perioadă semnificativă de așteptare, îngrijorările mele sunt exagerate și că, tocmai astăzi, pe situl CNSCSDTI a fost postat CoNaEtic în forma finală și că același document este în curs de avizare, săptămâna viitoare să spunem, în ședință de Guvern.
Este de evitat confuzia posibilă între codul de etică a cercetării științifice, inexistent , stipulat prin legile 319/2003 și 206/2004, și un alt cod cu nume similar, aprobat prin OMCI 745 din 2017, dar referitor la etica si deontologia profesională al personalului din cadrul Ministerului Cercetării și Inovării, limitat strict la cei care lucrează în MCI, indiferent de tipul de activitate.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru că din momentul intrării în vigoare (deși nu-i lege), toți cei care nu l-au respectat retroactiv se vor găsi în situații delicate. Când un candidat la ocuparea unei poziții oarecare va prezenta un CV cu pete vechi văzute prin lentila nouă a codului (pentru orbii care n-au vrut să le vadă atunci), acesta, codul, se va dovedi de-a dreptul retroactiv! Exact ca-n cazul Securității: după ce ne aranjăm copiii și murim umflați de pensii speciale, condamnăm Securitatea.
Un cod nu e o lege, chiar dacă e avizat / promulgat / tuns-frezat de către Guvern.
Cei care sunt chemați în prezent să analizeze cazurile de abateri de la etică și deontologie sunt, în cele mai dese cazuri, necunoscători ai eticii (ca disciplină). Un merituos profesor de sudură, de exemplu, poate ajunge în comisia de etică a universității, deși n-a mai deschis o carte de filosofie-etică de 40 de ani. Și va judeca „colegial” pentru că după alegerile viitoare, poate cel judecat va fi votat (democratie oblige!) în locul lui, membru al onoratei comisii. În multe țări, în domenii sensibile (sănătate publică, biotehnologii …), tranșează comitete naționale de etică, compuse din personalități, adesea și publice, care nu sunt susceptibile de a fi invitate la un grătar în Poiană, nici influențabile de unchiul Tase de la SRI. În schimb, la noi, orice abil în punerea la lucru a unor negri-scriitori de lucrări cotate devine un mic Dumnezeu: acreditează, abilitează, promovează și mai face ce vrea el și mafia (sensu Sadoveanu!) lui de branșă. Etc. etc. etc. Nemaivorbind de faptul că-n unele facultăți și universități nici măcar nu există un număr de oameni curați egal cel puțin cu numărul de membri din comisiile respective de etică (presupunând că ceilalți se dedau exercițiului sinucigaș de a-i vota).
Este foarte bine că vom avea un CoNaEtic, însă n-ar trebui să uităm că „etică” nu este un cuvânt atât de vechi și frecvent în română, în timp ce „peșcheș”, „șpagă”, „ciubuc”, „atenție” au rădăcini înfipte adânc. E o ȘI chestiune antropologică și culturală, nicidecum DOAR una procedurală și juridică. Dacă vedem doar ultima parte, evident necesară, n-am prins esențialul din tablou.
În concluzie simplistă, când lupii ajung șefi și paznici la stână și constată dispariția oilor, de vină este vidul legislativ care-i lasă nepedepsiți pe urși. Dac-ar avea o lege bună, lucrurile s-ar drege de la sine, ba chiar oile ar da mai mult lapte indexat ISI și ar atrage miliarde de euro din proiectele europene și internaționale.
Coduri de etica au existat la nivel intern in fiecare universitate, inst.ale Academiei, incd-uri, alte unitati de cercetare si invatamant superior, dar doar ca forme fara fond. Niciodata decat fortat de imprejurari a luat atitudine MEN ori MC, dar nu s-a verficat cum se aplica acest cod etic. Doar cand a rabufnit in presa ceva neetic atunci s-a trecut la unele masuri.Si nici acum sa nu va asteptati la miracole. Cand competenta si meritocratia , eliminarea coruptiei si a nepotismului, vor deveni majoritare atunci se poate vorbi de aplicarea unui cod etic.
Mulțumesc, ambilor comentatori, pentru implicare in dezbatere. Desigur, CoNaEtic, chiar transformat in HG, nu este soluția miracol la problemele corect semnalate și de dumneavoastră și în cuprinsul Codului. Evident, schimbările instituționale, normative, nu rezolvă problema prin ele însele. Mentalitățile și selecția celor care fac parte din comisiile de etică sau din diferite consilii ministeriale conteaza mult. Trebuie acționat simultan pe toate aceste direcții.
CoNaEtic ar putea fi unul dintre nucleele majore de structurare a acțiunilor necesare în domeniu. Este suficient să răsfoiești Codul, avizat de către Consiliul Național de Etică, pentru a constata că vizează, explicit, între altele, renunțarea la ideologii pro-plagiat, curent vehiculate („plagiatul se prescrie după un număr de ani”, „la vremea publicării lucrării nu erau normele de etică de azi”, „ai voie să plagiezi x% din lucrare chiar dacă ai preluat ilegitim idei esențiale, fără a recunoaștere” etc.).
Care este motivul real pentru care, de mulți ani, autoritatea națională de cercetare științifică (MCI în prezent, și, implicit, Guvernul din care face parte) nu respecta cerințele legale? Ipoteza mea este că acest motiv este dat de interesele grupurilor de decizie , politică sau profesională, de a avea beneficii nemeritate din doctorate fraudulos obținute și din publicații de slabă calitate. Astfel de beneficii nemeritate sunt susținute direct de ideologii pro-plagiat de tipul celor menționate.
Infirmarea ipoteze anterior formulate nu se face prin vorbe ci prin avizarea CoNaEtic în conformitate cu legile care solicită respectivul Cod. Cei care tot declară că au înțeles – după Ordonanța 13, 10 august 2018, 26 mai 2019, 10 august 2019 și tragedia de la Caracal – nevoia de reformare a instituțiilor majore ale României dar resping documente de tip CoNaEtic cred că se înșală.
Stimate dle Sandu
România nu mai are un cod de etică a cercetării științifice pentru că nu mai are nici cercetare științifică.
De acord cu dumneavoastra, domnule Bragarea. Aș nuanța, însă. Ca să aibă cercetare așa cum ar fi de dorit, România ar trebui să aibă buget , nu simulacru de buget de cercetare, și organizare în domeniu bazată pe competitivitate și merit. Este nevoie, însă, și de un material soft care se cheamă etica cercetării științifice (cu accentele ei de integritate , în principal). Codul în discuție este un nucleu de structurare a integritații în domeniu. Din moment ce acest cod este refuzat în stil brutal-rudimentar de către politicieni și de către guvernanți de un deceniu și jumătate, cine este de vină? Ministrul de la Cercetare, Guvernul, Parlamentul? Cu cine ce a fost ieri, nu se mai poate discuta . Poate ne răspund cei de azi. Deocamdată toți aplică regula tăcerii. Scuze de tipul ”avem probleme mai importante” sunt un răspuns care nu ar trebui dat în perioada în care Romania trebuie să revină la reforme instituționale de bază. Neglijarea pe termen lung a moralității în orice domeniu se răzbună social cu costuri foarte mari. Nu mai este nevoie de exemple. Se văd azi și aici , la tot pasul.
Apreciez munca depusa de dv. pentru acest cod etic. Poate mai redus doar cu ce este permis si ce va fi pedepsit si mai ales cum. Corectitudinea si seriozitatea pornesc de la educatie, din familie si scoala, de la varste mici. Atata vreme cat avem mica coruptie, aceasta va fi punctul de plecare pentru marea coruptie. Cand doctoratul nu va conta sa obtii o functie publica mai buna si nu se va mai acorda nici un spor atunci se va face primul pas catre etica adevarata si nu mimata. Dincolo de plagiate, mai exista si lucrari facute de altii, dupa toate cerintele, de care nu stie nici Luna si Soarele. Aveti multe vizualizari, dar puncte de vedere putine, dovada ca breasla cercetarii nu este unita .Fiecare se descurca cum poate.Apoi trebuiesc bine stabilite coordonatele economice de viitor pentru care avem nevoie de cercetare adevarata, cu oameni f.bine pregatiti, dupa care se va vedea de ce buget avem nevoie. Cercetarea ca si tezele de doctorat trebuie sa ofere solutii economiei tarii. Ceea ce se ofera acum ca buget este un fel de supravietuire la limita si nici nu este un suport viabil pentru un cod etic.
Multumesc pentru ambele interventii. Tot ce spuneti este corect, intemeiat. Adaug cateva accente care pot fi utile discutiei publice in stadiul actual:
– Absolut nocive aceste doctorate acordate in spatii inchise, cu scoli doctorale nevalidate, ca substitut de merit profesional, drept cadou la salariu si proba de clientelism. Pe „legea numerelor mari” din statistica, Academia de Politie este caz exemplar in materie de doctorate fara acoperire. Imediat dupa ei vin politicienii in Parlament sau la guvernare ,de la fost prim-ministru, minstrii etc.
– Da , interesul public pentru integritatea academica este redus. Tot este un progres fata de acum 7-10 ani in sensul ca acum sunt mai rare criticile deschise pentru cei care spun , intr-o forma sau alta, ca, spre exemplu, plagiatul este hotie si nu se prescrie.
– Mai sunt si alte forme de fraudă intelectuala decat plagiatul ? Desigur. Codul in discutie le mentioneaza.Simpla lor listare sau definire nu rezolva problema. Este nevoie de modele institutionale de prevenire si penalizare in unitati de invatamant sau de cercetare. In interiorul acestora, vointa de modernizare institutionala nu este structurata. In plus, CNATDCU si CNE sunt consilii consultative. Nu vrea domnul profesor-ministru-politician sa aprobe un regulament de prevenire a furtului intelectual, nu il aproba.Si nu vrea pentru ca sefii lui politici nu accepta sa le fie ingradita libertarea de a fura intelectual. Nu mai discutam de HG pentru ca acolo controlul politic este si mai clar.
– De ce nu apar sanctiuni pentru fraude intelectuale in CoNaEtic ? Deocamdata prioritara este furnizarea unor instrumente fiabile de recunoastere a fraudei.Ca in toata lumea civilizata astfel de coduri se fac si se publica in etape. In plus, daca am fi inclus de acum si sanctiuni, ar fi fost sigura reactia de blocare a Codului. Consilierii juristi din ministerele de resort (Educație și Cercetare) au fost ani de zile cei care au confundat faptul moral cu unul juridic si au furnizat ministrilor decidenti argumente false pentru a respinge decizii de multe ori corecte ale CNE/CNATDCU.