miercuri, noiembrie 13, 2024

De ce s-a dus Victor Ponta la Baku

Vizita la Baku trebuie privită într-un context mai general, în care Victor Ponta, având în minte lecțiile primite în vara anului 2012, încearcă o minimizare a costurilor externe provocate de campania de recuperare a controlului asupra justiției.

Prezența primului ministru la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene din Azerbaidjan, vineri, la doar câteva ore du­pă încheierea votului de la moțiunea de cen­zură, a stârnit o mul­țime de controverse. De la Dan Mihalache, şeful Can­celariei Prezidențiale, am aflat că Palatul Cotroceni nu a fost nici măcar in­for­mat despre deplasare. Vi­zita la Baku a venit pe ne­pusă masă. Primul mi­nis­tru nu era nici măcar in­clus de azeri pe lista li­de­rilor ce urmau să asiste la ceremonie. În plus, întregul context în care se desfășoară Jocurile Europene este el însuși unul ex­trem de controversat.

Din cauza costurilor mari, țările „nor­male“ nu se prea înghesuie să organizeze acest gen de evenimente megalomanice. De aceea, Comitetul Olimpic European s-a orientat către ceea ce Nick Cohen, de la The Guardian, a numit „statul mafiot Azer­baidjan condus de clanul Aliev, dispus să cheltuiească oricât de mulți petrodolari pentru a obține prestigiu internațional“. Într-adevăr, comitetul de organizare al că­rui președinte a fost chiar prima doamnă, Mehriban Alieva, a fost extrem de ge­ne­ros. Azerbaidjanul acoperă inclusiv chel­tuielile de transport și de ședere la Baku a celor 6.000 de participanți.

În paralel, autoritățile azere au arestat aproa­pe toți oponenții. Iar lui Amnesty In­ternational i s-a interzis intrarea în Azer­baidjan. Cu doar câteva zile în urmă, The New York Times a publicat o scrisoare tri­mi­să din închisoare de ziarista Khadija Is­laimova, aflată în detenție de peste șase luni, în care aceasta cerea comunității in­ternaționale să nu se lase în­șelată de parada de opu­lență de la Jocurile Eu­ro­pene și să denunțe corupția și abuzurile din Azer­bai­djan. Iată de ce, practic, toți liderii europeni im­por­tanți au refuzat să ia parte la festivitatea de des­chi­de­re. Nu a lipsit în schimb Vla­dimir Putin, alături de o pleiadă de dictatori care controlează sta­te desprinse din fosta Uniune Sovietică. În rest, singura altă figură notabilă a fost pre­ședintele turc Recep Tayyip Erdoğan.

Și atunci, de ce s-a dus Victor Ponta la Ba­ku? Dan Mihalache crede că e vorba de o greșeală. Puțin probabil. Premierul, care a ținut în trecut să se ducă și la Soci, știe că astfel de gesturi stârnesc, de regulă, re­ac­ții negative în țară. Pare să fie mai degrabă o decizie calculată, menită să transmită semnale în exterior. În două direcții di­fe­rite. Și era important ca aceste semnale să fie vizibile doar după ce în parlament fu­se­se respinsă detașat moțiunea de cenzură. Acest element, plus faptul că premierul nu a considerat necesar să-l informeze pe președinte despre vizita la Baku trebuia să contureze un tablou în care Victor Ponta s-a remontat pe deplin după înfrângerea se­veră de la prezidențiale, deține în pre­zent un control politic ferm și nu este de­loc dispus să țină cont de un președinte pe care îl consideră un actor marginal pe sce­na publică.

Primul semnal este către Moscova, poate și către Beijing, principalele două puteri re­vizioniste cu agendă clar anti­occi­den­tală, în special antiamericană: deși Bu­cu­reștiul se află în tabăra occidentală, există destulă deschidere și pentru alte coor­do­nate geopolitice. Un al doilea este către principalele capitale occidentale. Într-o pe­rioadă în care se așteaptă să apară declarații critice și presiuni occidentale în urma unor posibile schimbări în legislație care să erodeze capacitatea instituțiilor che­ie din zona luptei anticorupție, Victor Pon­ta vrea să le tempereze, atrăgând aten­ția că există și alternative exterioare spa­țiului occidental.

Sigur, mesajele de acest tip nu sunt prea convingătoare. Pentru Putin, Bucureștiul nu ar deveni interesant decât prin acte de rebeliune mai consistente. Așa cum face Viktor Orbán în Ungaria. Or, Victor Ponta nu numai că nu este genul de personaj dispus să-și asume astfel de poziții tran­șante, dar se confruntă și cu o opinie publică cu sentimente covârșitor an­ti­ru­sești. În plus, acțiunile sale sunt in­coe­rente. Recent, premierul vorbea despre fap­tul că am putea recunoaște Kosovo, un semnal de tip opus celui transmis de pre­zența sa la Baku.

Vizita la Baku trebuie însă privită într-un context mai general, în care Victor Ponta, având în minte lecțiile primite în vara anului 2012, încearcă o minimizare a cos­turilor externe provocate de campania de recuperare a controlului asupra justiției. O campanie pe care nici nu poate, dar nici nu vrea să o descurajeze și din rațiuni personale (este direct vizat de către DNA), și datorită presiunilor interne din PSD. Oricum, discuțiile din interiorul CSM nu fac decât să reflecte tensiunile extreme la ca­re s-a ajuns în acest moment pe subiect. Cazul Rarinca (ale cărui circumstanțe sunt încă relativ neclare), combinat cu dis­cu­țiile legate de gestiunea anchetelor penale, în special a arestărilor, oferă muniție unui redutabil front politico-mediatic care, în­torcând lucrurile complet pe dos, spune că militează pentru o justiție cu „adevărat independentă“.

Or, premierul știe că piedicile majore sunt nu atât interne, cât externe. Iar de data aceasta s-ar putea ca demersul să aibă mai mult succes. În primul rând, pentru că este mai puțin radical: nu se discută de­mi­terea unui președinte. Apoi, modificările legislative propuse pot fi abil „împachetate tehnic“ pentru a fi mai greu de atacat. În al treilea rând, pentru că opoziția civică și politică este mai fragmentată ca în 2012 și este neclar cât de decis este Klaus Io­hannis să-și asume, dincolo de obișnuitele declarații „corecte“, o bătălie dură cu PSD. În fine, pentru că puterile occi­den­tale, care au blocat iureșul USL din 2012, se confruntă cu un context regional mult mai complicat, dominat de criza din Ucrai­na și o potențială ieșire a Greciei din zona euro.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. „Recent, premierul vorbea despre fap­tul că am putea recunoaște Kosovo, un semnal de tip opus celui transmis de pre­zența sa la Baku.”

    Nu neaparat. Recunoasterea independentei Kosovo va fi urmata, logic, de o recunoastere a independentei Transnistriei. Trebuie doar ca cineva sa porneasca un conflict in zona respectiva.

  2. Ponta are un soi de viclenie innascuta, cam cum avea si Ceausescu. Astfel de oameni nu sunt prea inteligenti si nici nu au prea multa stima de sine, astfel ca reputatia proasta de care ajung sa se bucure nu-i deranjeaza cu nimic. Si realitatea este ca le merge, se gasesc mereu oameni care sa-i admire pentru rezultatele lor, in societatile orientale.

    Asta nu e ceva ce sa se poata schimba in timpul vietii noastre, asa sunt vremurile. Si cum Romania se afla mereu cu 6-7 ani in urma Ungariei, cel putin stim la ce sa ne asteptam :P

  3. Pe alegatorii domnului Ponta prea putin ii intereseaza ca in Azerbaidjan nu sunt respectate drepturile omului. Ba, mai mult, pentru alegatorii domnului Ponta a fi aproape de Vladimir Putin poate fi motiv de mandrie.
    Poate domnul Ponta s-a dus pentru ca vrea sa fie (sau macar sa pozeze in) „prieten” cu toata lumea. Poate ca domnul Ponta s-a dus si ca sa-si aranjeze operatia de la Istanbul. Poate s-a dus intr-o excursie de placere. Poate toate astea la un loc si inca ceva pe deasupra.

    Ma uit la televizor si am senzatia ca e plina politica romaneasca de „zombie” politici. Personaje anacronice, vizibil depasite de vremuri, moarte d.p.d.v. politic, dar care, fiindca se misca si vorbesc, au senzatia sa sunt vii si sunt pe val. De fapt, imi par doar niste „mortii vii” ai politicii, care se vor dezagrega, ca scrumul, la prima pala de vant serios.

  4. Beijing-ul nu este o putere revisionista …. Este clar o putere antagonista, dar nu revisionista. E o mare diferenta intre Rusia si China din punctul asta de vedere, si ar fi bine sa nu le amestecam.

  5. „De ce s-a dus Victor Ponta la Baku”?

    E simplu, pentru a arata „cui trebuie” ca autocratia nu inseamna neaparat imposibilitatea de a cheltui in mod absurd, ba chiar dimpotriva!
    Sau altfel spus: Doriti ca Romania sa faca ceea ce „trebuie”, prin alocari nelimitate de fonduri, facilitati fiscale si o orientare politica in concordanta cu interesele voastre – pai mai lasati-ne in pace cu justitia si alte aberatii, conteaza sa conduca cine trebuie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Lazescu
Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro