Vizita la Baku trebuie privită într-un context mai general, în care Victor Ponta, având în minte lecțiile primite în vara anului 2012, încearcă o minimizare a costurilor externe provocate de campania de recuperare a controlului asupra justiției.
Prezența primului ministru la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene din Azerbaidjan, vineri, la doar câteva ore după încheierea votului de la moțiunea de cenzură, a stârnit o mulțime de controverse. De la Dan Mihalache, şeful Cancelariei Prezidențiale, am aflat că Palatul Cotroceni nu a fost nici măcar informat despre deplasare. Vizita la Baku a venit pe nepusă masă. Primul ministru nu era nici măcar inclus de azeri pe lista liderilor ce urmau să asiste la ceremonie. În plus, întregul context în care se desfășoară Jocurile Europene este el însuși unul extrem de controversat.
Din cauza costurilor mari, țările „normale“ nu se prea înghesuie să organizeze acest gen de evenimente megalomanice. De aceea, Comitetul Olimpic European s-a orientat către ceea ce Nick Cohen, de la The Guardian, a numit „statul mafiot Azerbaidjan condus de clanul Aliev, dispus să cheltuiească oricât de mulți petrodolari pentru a obține prestigiu internațional“. Într-adevăr, comitetul de organizare al cărui președinte a fost chiar prima doamnă, Mehriban Alieva, a fost extrem de generos. Azerbaidjanul acoperă inclusiv cheltuielile de transport și de ședere la Baku a celor 6.000 de participanți.
În paralel, autoritățile azere au arestat aproape toți oponenții. Iar lui Amnesty International i s-a interzis intrarea în Azerbaidjan. Cu doar câteva zile în urmă, The New York Times a publicat o scrisoare trimisă din închisoare de ziarista Khadija Islaimova, aflată în detenție de peste șase luni, în care aceasta cerea comunității internaționale să nu se lase înșelată de parada de opulență de la Jocurile Europene și să denunțe corupția și abuzurile din Azerbaidjan. Iată de ce, practic, toți liderii europeni importanți au refuzat să ia parte la festivitatea de deschidere. Nu a lipsit în schimb Vladimir Putin, alături de o pleiadă de dictatori care controlează state desprinse din fosta Uniune Sovietică. În rest, singura altă figură notabilă a fost președintele turc Recep Tayyip Erdoğan.
Și atunci, de ce s-a dus Victor Ponta la Baku? Dan Mihalache crede că e vorba de o greșeală. Puțin probabil. Premierul, care a ținut în trecut să se ducă și la Soci, știe că astfel de gesturi stârnesc, de regulă, reacții negative în țară. Pare să fie mai degrabă o decizie calculată, menită să transmită semnale în exterior. În două direcții diferite. Și era important ca aceste semnale să fie vizibile doar după ce în parlament fusese respinsă detașat moțiunea de cenzură. Acest element, plus faptul că premierul nu a considerat necesar să-l informeze pe președinte despre vizita la Baku trebuia să contureze un tablou în care Victor Ponta s-a remontat pe deplin după înfrângerea severă de la prezidențiale, deține în prezent un control politic ferm și nu este deloc dispus să țină cont de un președinte pe care îl consideră un actor marginal pe scena publică.
Primul semnal este către Moscova, poate și către Beijing, principalele două puteri revizioniste cu agendă clar antioccidentală, în special antiamericană: deși Bucureștiul se află în tabăra occidentală, există destulă deschidere și pentru alte coordonate geopolitice. Un al doilea este către principalele capitale occidentale. Într-o perioadă în care se așteaptă să apară declarații critice și presiuni occidentale în urma unor posibile schimbări în legislație care să erodeze capacitatea instituțiilor cheie din zona luptei anticorupție, Victor Ponta vrea să le tempereze, atrăgând atenția că există și alternative exterioare spațiului occidental.
Sigur, mesajele de acest tip nu sunt prea convingătoare. Pentru Putin, Bucureștiul nu ar deveni interesant decât prin acte de rebeliune mai consistente. Așa cum face Viktor Orbán în Ungaria. Or, Victor Ponta nu numai că nu este genul de personaj dispus să-și asume astfel de poziții tranșante, dar se confruntă și cu o opinie publică cu sentimente covârșitor antirusești. În plus, acțiunile sale sunt incoerente. Recent, premierul vorbea despre faptul că am putea recunoaște Kosovo, un semnal de tip opus celui transmis de prezența sa la Baku.
Vizita la Baku trebuie însă privită într-un context mai general, în care Victor Ponta, având în minte lecțiile primite în vara anului 2012, încearcă o minimizare a costurilor externe provocate de campania de recuperare a controlului asupra justiției. O campanie pe care nici nu poate, dar nici nu vrea să o descurajeze și din rațiuni personale (este direct vizat de către DNA), și datorită presiunilor interne din PSD. Oricum, discuțiile din interiorul CSM nu fac decât să reflecte tensiunile extreme la care s-a ajuns în acest moment pe subiect. Cazul Rarinca (ale cărui circumstanțe sunt încă relativ neclare), combinat cu discuțiile legate de gestiunea anchetelor penale, în special a arestărilor, oferă muniție unui redutabil front politico-mediatic care, întorcând lucrurile complet pe dos, spune că militează pentru o justiție cu „adevărat independentă“.
Or, premierul știe că piedicile majore sunt nu atât interne, cât externe. Iar de data aceasta s-ar putea ca demersul să aibă mai mult succes. În primul rând, pentru că este mai puțin radical: nu se discută demiterea unui președinte. Apoi, modificările legislative propuse pot fi abil „împachetate tehnic“ pentru a fi mai greu de atacat. În al treilea rând, pentru că opoziția civică și politică este mai fragmentată ca în 2012 și este neclar cât de decis este Klaus Iohannis să-și asume, dincolo de obișnuitele declarații „corecte“, o bătălie dură cu PSD. În fine, pentru că puterile occidentale, care au blocat iureșul USL din 2012, se confruntă cu un context regional mult mai complicat, dominat de criza din Ucraina și o potențială ieșire a Greciei din zona euro.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Recent, premierul vorbea despre faptul că am putea recunoaște Kosovo, un semnal de tip opus celui transmis de prezența sa la Baku.”
Nu neaparat. Recunoasterea independentei Kosovo va fi urmata, logic, de o recunoastere a independentei Transnistriei. Trebuie doar ca cineva sa porneasca un conflict in zona respectiva.
Ponta are un soi de viclenie innascuta, cam cum avea si Ceausescu. Astfel de oameni nu sunt prea inteligenti si nici nu au prea multa stima de sine, astfel ca reputatia proasta de care ajung sa se bucure nu-i deranjeaza cu nimic. Si realitatea este ca le merge, se gasesc mereu oameni care sa-i admire pentru rezultatele lor, in societatile orientale.
Asta nu e ceva ce sa se poata schimba in timpul vietii noastre, asa sunt vremurile. Si cum Romania se afla mereu cu 6-7 ani in urma Ungariei, cel putin stim la ce sa ne asteptam :P
Pe alegatorii domnului Ponta prea putin ii intereseaza ca in Azerbaidjan nu sunt respectate drepturile omului. Ba, mai mult, pentru alegatorii domnului Ponta a fi aproape de Vladimir Putin poate fi motiv de mandrie.
Poate domnul Ponta s-a dus pentru ca vrea sa fie (sau macar sa pozeze in) „prieten” cu toata lumea. Poate ca domnul Ponta s-a dus si ca sa-si aranjeze operatia de la Istanbul. Poate s-a dus intr-o excursie de placere. Poate toate astea la un loc si inca ceva pe deasupra.
Ma uit la televizor si am senzatia ca e plina politica romaneasca de „zombie” politici. Personaje anacronice, vizibil depasite de vremuri, moarte d.p.d.v. politic, dar care, fiindca se misca si vorbesc, au senzatia sa sunt vii si sunt pe val. De fapt, imi par doar niste „mortii vii” ai politicii, care se vor dezagrega, ca scrumul, la prima pala de vant serios.
Beijing-ul nu este o putere revisionista …. Este clar o putere antagonista, dar nu revisionista. E o mare diferenta intre Rusia si China din punctul asta de vedere, si ar fi bine sa nu le amestecam.
„De ce s-a dus Victor Ponta la Baku”?
E simplu, pentru a arata „cui trebuie” ca autocratia nu inseamna neaparat imposibilitatea de a cheltui in mod absurd, ba chiar dimpotriva!
Sau altfel spus: Doriti ca Romania sa faca ceea ce „trebuie”, prin alocari nelimitate de fonduri, facilitati fiscale si o orientare politica in concordanta cu interesele voastre – pai mai lasati-ne in pace cu justitia si alte aberatii, conteaza sa conduca cine trebuie!