luni, iunie 17, 2024

 De ce să sporim urâțenia lumii?

Dragă domnule Ștefan Colceriu,
          Nu am pagină pe acea mare rețea de socializare de pe internet pe care cam jumătate din populația globului își trăiește viața de vreo două decenii. Dacă textul dumneavoastră făcut public în urmă cu ceva timp pe Facebook nu ar fi privit editura cu care continui să am serioase tangențe, nu aș fi avut astăzi cunoștință de el. Dar, privind editura, mi-a fost trimis. Fără comentarii. Pur și simplu întru înștiințare. L-am citit cu atenție de la cap la coadă. Mai ales că m-a captat de la primul paragraf. Scurt, format doar din două  propoziții: „Mă tot gândesc dacă e momentul oportun. Dar pentru adevăr e mereu momentul oportun.”
          Ei bine, aceste două propoziții au în ele o măreție care te face să vibrezi. Te trimit cu gândul la stoici, la Montaigne, la moraliști. La apoftegme și sentențe. La vorbele marilor oameni. În plus, au și un curaj nebun, de vreme ce autorul lor nu spune pentru a rosti adevărul, înțelegându-se astfel că ar fi vorba de un adevăr particular, referitor la o situație anume; ci, scurt, pentru adevăr, pe care, se subînțelege, autorul îl poate decupa în cele ce urmează în toată solemnitatea lui platoniciană.
          De aceea, am intrat în textul dumneavoastră cu deosebit interes. Și, de cum am văzut că e vorba de un proiect al editurii pentru care am încă o suspectă simpatie, interesului i s-a adăugat curiozitatea. Iar aceasta, treptat, a fost însoțită și de o oarecare neliniște. Ce v-a făcut, m-am întrebat, să discutați în public un proiect pus la cale între dumneavoastră și editură, proiect care n-a depășit stadiul de acord și de încredere preliminară în calitatea produsului final: un manual de greacă veche în două volume, alcătuit de zece profesori germani, al cărui geniu didactic și cultural vă entuziasmase, propunându-ne să-l traduceți și, după apariție, să-l folosiți în seminare publice făcute gratuit la librăria Humanitas-Cișmigiu.
          Ce vă îndemnase, m-am întrebat, să anunțați la scenă deschisă un volum care se afla încă în culisele editurii? Unde oare voiați să ajungeți? Am crezut că urma să faceți o pledoarie pentru enorma importanță a unei cunoașteri, fie și incipiente, a acelei limbi care a făcut cu putință, alături de latină, mintea Occidentului. Am crezut că entuziasmul pentru acest proiect și pentru miza lui a fost atât de mare, încât ați simțit nevoia să vorbiți despre el chiar dacă timpul realizării ar fi cerut o oarecare temperanță și o prealabilă discuție cu departamentul de marketing al editurii. Cât și cu cei trei cu care ați angajat proiectul și cărora le publicitați numele în ordine strict ierarhică: Gabriel Liiceanu, Lidia Bodea și Radu Gârmacea.
          După acest preambul, treceți la secțiunea textului în care cititorul află ce v-a îndemnat să faceți publice intențiile atât de onorabile ale traducătorului care sunteți și ale editurii. În speță, nici mai mult, nici mai puțin decât patima unei strașnice răfuieli cu Secția de Limbi Clasice a Universității din București! Cititorului, hipnotizat pur și simplu de acest salt mortal logic, îi e peste poate să înțeleagă de ce un proiect de promovare a limbii eline, făcut în impecabile condiții academice de o editură privată, ar urma să întristeze tocmai acea catedră universitară care nu ar avea decât motive de bucurie la gândul că, în viitor, tot mai mulți tineri stârniți de manualul tradus de dumneavoastră, și de apludabila intenție a seminarelor făcute în marginea lui, s-ar putea să-și descopere vocația de filologi și să sporească astfel numărul studenților înscriși la Clasice. Sau invers: cu ce s-ar simți Humanitas afectată în activitatea ei editorială, și dumneavoastră ca tălmăcitor și lansator perpetuu al manualului și al limbii eline, de activitatea sau planurile Secției de Limbi Clasice a Universității din București?
          E drept, la scurtă vreme după căderea în stare de perplexitate, cititorul textului dumneavoastră află ce vă frământă: sunteți la curent cu un proiect mârșav al Secției de Clasice din București! Spuneți: „Și aflu, că nitam-nisam, Secția de Clasice din București s-a hotărât peste noapte să facă ore de latină și de greacă cu copii de gimnaziu și de liceu în sediul facultății. Pe gratis. Onorabil, ce să zic! Bravo, neicilor!”

          Ajuns în acest punct, m-am întristat. Tonul măreț cu care ați început textul, cel în care se deschidea o cale dreaptă între dumneavoastră și Adevăr, a dispărut ca prin farmec. Am avut impresia că același actor, ca în spectacolul regizat la sfârșitul anilor ʼ70 de David Esrig după commedia dellʼ arte Trei frați gemeni venețieni, dispare o clipă în culise, își schimbă costumația și reintră în scenă în pielea altui personaj. Să fie vorba în cazul dumneavoastră de o dublă personalitate?, m-am întrebat. Vă mărturisesc că de la „Bravo, neicilor!”, m-ați pierdut. De fapt n-am mai știut cine sunteți: tânărul tobă de carte, inteligent, cu vorbire aleasă și bine-crescut pe care-l întâlnisem o dată sau de două ori? Traducătorul Patericului copt de la Humanitas? Sau autorul textului recent în care tonul vindicativ se împleteșe armonios cu căderi în limbajul de gang? Iertați-mi mărturisirea, dar m-ați făcut să mă întreb, ca în atâtea alte cazuri, la ce e bună cultura înaltă dacă nu o urmează, măcar prin ricoșeu din valorile ei, și o fărâmă de caracter.
          Pentru Dumnezeu, domnule Colceriu, ce demoni v-au mușcat inima de când nu v-am mai văzut? Căci după strigătura „Bravo, neicilor!”, vă dezlănțuiți într-un stil care mi-a luat piuitul: parcă erați eu, bălăcărind într-un serial în cinci episoade (acum vreo patru-cinci ani) personalul didactic al Facultății de Filozofie din București pentru balta stătută în care ținea filozofia la peste două decenii de la căderea comunismului: mediocritate (mult spus), impostură (blând spus), cursuri ținute de maeștri ai plictisului, concursuri cu deznodământ aranjat, norme cumulate, mai câte-un șofer de-al lui Dragnea luat în brațe pentru doctorat de un decan cu crize de afazie, mai câte-un consilier de-al lui Iliescu și, apoi, ministru al culturii, plagiator într-o lucrare de doctorat intens originală și paradoxală (de vreme ce autorul vorbește de etică furând), intitulată Etica între teologie și filozofie. Valoarea morală a muncii în ethosul creștin; mai niște invitați de onoare de genul lui Petre Roman și Teodor Brateș, consacrați întru explicarea „adevărului Revoluției” și chemați să le vorbească studenților în cadrul unui curs intitulat O perspectivă etică și antropologică asupra violenței…


          Vă întreb: avem parte de o asemenea menajerie la Clasice? Ați stat ca mine 22 de ani în sosul facultății pe care o judecați ca să cunoașteți lucrurile dinăuntru, așa cum le-am cunoscut eu la Filozofie? Vorbiți de nepotism. Întâmplarea face că mai am unele cunoștințe printre membrii actualei Secții de Clasice. E oare un păcat că doamna Ioana Costa e fiica faimosului profesor clasicist Traian Costa? E oare un păcat că Teodor Georgescu e fiul profesorului Constant Georgescu? Le-am avut pe aceste două ființe alese profesori în urmă cu 50 de ani la Clasice și vă garantez că nici unul dintre copiii lor nu au ajuns la catedră impuși de părinți. Au ajuns, după cât pot judeca, împinși doar de propria pasiune. Poate că aceasta, da, a fost moștenită, dar nepotismul nu-ncepe de-aici. Oamenii aceștia nu-și aduceau odraslele la catedră, cum insinuați, așa cum și le-au adus în ministere sau universități Zoe Petre, Petre Daea sau fostul ministru al justiției, rector sau profesor la Iași, al cărui nume îmi scapă în clipa asta. Ce bine ar fi să avem parte peste tot în România de nepotisme ca acelea pe care le acuzați dumneavoastră, fără să le dați numele! Îi „deconspirați” doar pe ocolite („La un moment dat, acum câțiva ani, erau patru copii de profesori universitari – doi din aceeași catedră, doi din aceeași universitate”), doar pentru connaisseur-i și doar ca „să se oftice” ei între ei. E oare demn de dumneavoastră să procedați așa, pe tipicul foarte cunoscut mie de la „ședințele deschise” de dinainte de ʼ90: „Se știu singuri tovarășii la care mă refer și îi știu și ceilalți tovarăși!”? Unde vă e smerenia pe care le-o reproșați incriminaților că nu o au? Sunteți oare smerit, sumețindu-vă așa la ei?
          Rezultă, din ce spuneți, că cei de la Clasice „v-au furat” ideea cu orele gratuite de latină și greacă date în sediul facultății.Vă e teamă, cum afirmați, că „pigmeii” de la catedră vă vor „distruge” proiectul. Dar după știința mea, inițiativa a avut-o în urmă cu trei ani dl. Teodor Georgescu de la catedră, iar orele acestea s-au întrerupt din clipa în care a dat pandemia peste noi. Asta ca să onorăm Adevărul în numele căruia declarați de la bun început că veți scrie.
          Și mai e ceva și poate că asta m-a întristat cel mai mult în rândurile dumneavoastră. Nu se poate să nu știți, dragă domnule Colceriu, că există situații în care ceva se poate distribui fără să se împartă, așa cum, de pildă, pâinile, cu excepția celor cristice, se împart și se termină. Nu așa e lumina soarelui, care nu devine mai palidă indiferent peste câți oameni cade. Nici valorile spirituale nu sunt ca pâinile și ca toate celelalte bunuri care dispar pe măsură ce se împart și se consumă.  Valorile, la rândul lor, se distribuie fără să se împartă. Prietenia, de pildă, nu își pierde vlaga cu fiecare nou prieten. Nici binele, nici dreptatea, nici adevărul, al cărui steag flutură din primul paragraf al textului dumneavoastră. Toate sunt inepuizabile în sfera lor de aplicare.
          Oare nu credeți, dragă domnule Colceriu, că, la rândul lor, limbile clasice se distribuie fără să se împartă? Oare nu e loc în lume pentru toți câți vor să dăruiască un bun comun? Oare nu e loc în România pentru oricâți oameni ar vrea să predea gratuit greaca veche și latina? Oare nu v-ați bucura ca în țara noastră, cu 42% analfabeți funcționali și cu dureros de mulți miniștri agramați, să fie la fiecare colț de stradă cineva cu suflet mare care să ofere gratis ore de latină și greacă? Știți că Noica se oferise la un moment dat să predea gratuit zece ore de greacă veche oricărui doritor? Asta ca să vedeți că, oricât de minunată e ideea dumneavoastră, noutatea și originalitatea își ascund începuturile în negura vremilor. (E drept că la oferta lui Noica nu s-au înghesuit prea mulți, iar majoritatea renunțau după trei-patru ședințe, fapt care l-a făcut și pe Noica, de teama unei alunecări iminente în depresie, să renunțe la proiect.)
          Închei spunându-vă cu durere că nu înțeleg ce v-a mânat în luptă. O luptă pe care o duceți tocmai acum, când mai peste tot limbile clasice pe care s-a înălțat Europa sunt ignorate și văduvite de destin. Chiar credeți că lucrul cel mai indicat în aceste vremi de restriște e să dai cu pietre în cei șase-șapte colegi de breaslă de la Secția de Limbi Clasice care, ziceți, vă năruie proiectele și nu vă lasă să vă faceți treaba? Când, dimpotrivă, eu cred că se bucură să aibă alături de ei un combatant de talie în războiul Literelor cu indigența spirituală planetară.
          Dar poate – se vor gândi cititorii dumneavoastră – să-l fi mânat în luptă invidia? Nu cred asta, o spuneți singur că nu, și trebuie să vă credem, nu-i așa?, pe cuvânt („O să ziceți că mor de invidie și de grija concurenței. Sunteți liberi să ziceți.”). Să fi fost vorba de frustrări nemărturisite? Nu cred nici asta. Eu vă așezasem dincolo de asemenea păcate, cunoscându-vă din alte ieșiri publice – și mai toate cu miză morală. Cred că acum un an ați publicat un articol în care spuneați à haute voix că viața dumneavoastră se înalță pe voința de a trăi în adevăr. Ce păcat că acum lăsați loc unor neconvenabile explicații! Nu vi se pare că, vorbind cum ați vorbit, v-ați urâțit și pe dumneavoastră și ați sporiți într-o măsură și urâțenia lumii în care trăim?

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. „…m-ați făcut să mă întreb, ca în atâtea alte cazuri, la ce e bună cultura înaltă dacă nu o urmează, măcar prin ricoșeu din valorile ei, și o fărâmă de caracter.”
    Buna intrebarea, venind din partea dlui. Liiceanu.

    • sunt o multime de oameni de cultura fara caracter, precum si o multime de oameni cu caracter fara cultura.
      relatia nu prea e biunivoca decit in cazurile ideale
      deci avem de toate combinatiile, dar cea mai rea – fara cultura si fara caracter – se numesc cocalari (parca asa le zice ”in popor”, nu-i asa ? sau o fi vreo alta definitie !?)

  2. „…acelei limbi care a făcut cu putință, alături de latină, mintea Occidentului.”
    As zice, ca aceste limbi au făcut cu putință mintea întregii omeniri contemporane, adaptată cu mai mult sau mai puțin succes după sistemul de gîndire al Europei occidentale.

  3. dl.Liiceanu,
    „Mă tot gândesc dacă e momentul oportun. Dar pentru adevăr e mereu momentul oportun.”
    Ei bine, aceste două propoziții au în ele o măreție care te face să vibrezi.

    Asa e !!… si minciuna are mereu un moment oportun !…asta are o maretie si o vibratie mai dihai ca adevarul

    p,asta nush ce filosof o zise .

    • O mica precizare: cele doua propozitii citate ii apartin dlui. Colceriu, caruia ii trebuiau adresate eventualele laude; asa cum face si dl. G.L.

      • pai credeti ca-s confuz ? m.am adresat dl.G.L. cu un pdv doar l ..domnia sa ”este la indemina”, asa cum imi sunteti si dvs.
        n-am cum sa ma adresez dlui Colceriu – dinsul ”nu mi-e la indemina”

        cum zice dl Esop mai jos, va fi interesant de chibitat acest meci…deci sa vedem rapsunsul dlui Colceriu, sa ne vina ”la indemina” ca sa-i transmitem si d-sului un pdv.(de pe textul dlui G.L)

  4. Cum textul aparut pe Facebook inca este vizibil pentru noi toti putem observa cum returile, din comentariile din text, sunt pozitive si apreciative totodata .Daca am decupa un numar de rinduri din text ce cumva nu isi regasesc sensul (sau poate o face chiar autorul )am fi fost incintati sa aflam cum initiativa in cauza are in viitor succes .Totusi aluziile , cu perdea ,au declansat justificat reactia domului Liiceanu .”.Zicerile ce incep cu : „O să ziceți că mor de invidie și de grija concurenței. Sunteți liberi să ziceți. Dar și eu sunt liber să vă reamintesc cine sunt vrednicuții care au ajuns acum cu apa la gură și dau generos din mânuțe……….” , chiar daca nu mai au in ele„ vorbirea aleasa ” justificativa ,ne pot arata o anumita carenta a ceea ce profesorul Liiceanu numeste caracter cu atit mai mult cu cit domnul Liiceanu are stinta sau cunoasterea numelor celor vizati de catre autorul textului intial .O anume forma de frustrare este evidenta .Suntem extrem de curiosi daca disputa va continua in paginile Contributors chiar daca comentariile unor textieri aflati in afara„ infruntarii ” nu cred ca vor fi numeroase . Textul din Contributors ,ce ne-a fost supus discutie ,este si el evident extrem de bine ingrijit scris spre a nu putea fi parte a unor acuze in comun formulate atunci cind cineva se apuca sa faca o analiza pe text .Sa vedem raspunsul . Explicatiile ,convenabile sau nu ,sunt obligatorii .Sa vedem ce carente gaseste, autorul textului initial, in cuvintele scrise de catre Gabriei Liiceanu .In fapt cam asta ar fi miza .Noi doar vom chibita de pe margine si vom afla rapid cine are stiinta raspunsurilor indirecte ce vor creea pagube autorilor .Cum elogiile partiale ale profesorului Liiceanu sustin exceptionalismul domnului Colceriu suntem curiosi „ nevoie mare ” sa citim raspunsul .Evident raspunsul nu poate contine decit o formulare impartiala de data asta fara a contine jumatati de trimiteri .Oare domnul Colceriu va avea curajul sa atace frontal si sa oblige aparitia unui un raspuns asemenea sau raspunsul domnului Colceriu va fi evaziv si asemanator celui din textul scris initial pe Facebook ? Provocarea este evidenta .Cine cistiga vom fi nevoiti sa aflam si evident vom incerca ne dam cu parerea .

  5. Tristă poveste și, drept urmare, slabă nădejde că vom apuca ziua când, pe stadioane, între două reprize, în încercarea de-a aduce pace între peluza gazdelor, ”Măgarii”, și cea a oaspețior, ”Catârii”, crainicul va recita din Esop în original, spre deliciul asistenței și al arbitrilor, tot mai cumpătați în acordarea loviturilor de pedeapsă.

  6. Orgoliile sunt extrem de mari in universitati si institute, chiar daca de foarte multe ori nejustificat. Lumea are o parere mult umflata despre propria persoana. Asta e nu numai in Romania, ci peste tot. Am vazut asta de exp la o simpla profesoara de romana in varsta si foarte acra, care facea doar corectura pt niste carti, dar se dadea mare cunoscatoare si mai ceva ca Plesu…

  7. Pe vremuri, hat, demult, era amuzant sa citesti Luceafarul si sau Saptamina culturala a Capitalei (cea unde se produceau Vadim si Eugen Barbu). De ce era amuzant? Fiindca cronicilor culturale de la Europa Libera li se raspundea in aceste 2 reviste.
    Societatea a avansat. Acum unui text de pe FB (Vazut ce citi?) i se raspunde pe Contributors.

    Concluzia mea: Tara arde si…

    • E clar.
      Daca dumneata te amuzai citind Vadim si Barbu…
      Țara a ars demult. Și dumneata ai fost unul dintre incendiatori.

  8. Citesc acest text fara pic de uimire. Lumea este zilnic uratita de invidie si ranchiuna ,domnule Liiceanu. Nu stiati? De ce ar face acest domn de care vorbiti exceptie? Fiindca stie greaca veche? Latina? Acest om isi dispretuieste colegii,profesorii, eu personal nu as lucra cu el, cum o faceti Dv., privat,adica pe banii Dv.
    Dar sa citam din text „„Și aflu, că nitam-nisam, Secția de Clasice din București s-a hotărât peste noapte să facă ore de latină și de greacă cu copii de gimnaziu și de liceu în sediul facultății. Pe gratis. Onorabil, ce să zic! Bravo, neicilor!” Asta numai e spiritul filozofiei grecesti, latine,”mintea” Occidentului. E Caragiale, e mahala, neicii sunt ,vai,din Ferentari,din Obor, nicidecum de la Atena, Roma…Pe scurt, acest purtator de spirit antic e un neica nimeni!

  9. Trista dovada ca ne ignoram propria istorie, ca nu invatam nimic din dramele inaintasilor.
    Pe un deal din satul Budisteni, in cimitir, langa capela banalizata de saracia spirituala a comitetului parohial local, sper ca se odihneste in pace Constantin Fantaneru, elinistul care l-a invatat pe filosoful Constantin Noica sa buchiseasca in greaca veche, cum se cadea sa o faca un filosof.
    Coplesit de frici dupa procesul intentat jurnalistilor de la Universul, condamnat la domiciliu fortat pentru vina de a fi fost secretar literar, incapabil sa fuga din țara impreuna cu Eugen Ionescu, bunicul meu a trait umilinta de a fi fost ignorat de cei care il admirasera pentru inteligenta scanteietoare, obigat sa supravietuiasca predand la scoala din sat limba rusa invatata in urgenta.
    „Fiii satului”, studentii filologi nu cinstesc memoria unui intelectual abandonat care dondanea de unul singur el stie ce, in lungi fraze ale unor limbi moarte .
    Un detaliu biografic ignorat este legat de faptul ca sotia elinistului de care se despartise pentru a nu-i compromite cariera de medic pneumolog, le-a permis celor doi carturari Ionescu sa iasa din inchisoare intr-un context dramatic, cu un diagnostic profesionist justificat.
    Mi-am permis scurta interventie in ideea relativizarii conflictelor de orgolii.
    Salutara ideea cursurilor de greaca veche pentru copii si de ce nu s-ar extinde propunerea si la persoanele de ” varsta a treia”? Daca Occidentul respecta intelectual aceasta categorie umana, de ce nu ar respecta-o si universitarii aflati la portile Orientului?

  10. Un posibil efect negativ al ofertei profesorilor de la Studii Clasice din București de a oferi acolo gratuit lecții de latină și greacă ar fi că autoritățile din minister s-ar simți îndreptățite să continue cu marginalizarea până la suprimare a latinei în învățământul obligatoriu sub pretextul că, uite, cine chiar vrea asemenea ciudățenii, poate merge acolo. Dar nu se compară cu amploarea șanselor care li s-ar da copiilor din orice mediu dacă, de exemplu, ar crește opțional numărul de ore de latină începând de la gimnaziu, iar în licee filologice și teoretice s-ar preda și greaca veche, tot în regim opțional. La cursurile Universității din București probabil nu-și vor lua avânt să meargă decât câțiva copii de intelectuali din zonă. Ce curaj ar avea altfel un elev oarecare, dacă nu a avut parte de o inițiere în sala lui de clasă, în mediul familiar?

    Bineînțeles, n-ar fi rău să se facă, să aibă viață lungă inițiativa și chiar să fie lărgit accesul și pentru alte categorii de vârstă, cum propune aici un comentator. Eventual contra cost pentru adulți. De fapt, bine ar fi să se întâmple așa ceva în toate centrele universitare…

    P.S. În lipsa unui acces la textul dlui Colceriu la fel de deschis precum la platforma Contributors, suntem privați de o informare cum se cade în disputa asta.

    • Nonsense! O initiativa absolut admirabila!
      Cea mai probabila explicatie a lipsei de respect si admiratie fata de aceasta initiativa este ca sunt persoane interesate material sau de prestigiu care se tem ca li se ia o felie de tort sau pur si simplu sunt invidioase fata de un gest superb.
      Ca si cum un medic i-ar ataca pe alti medici care fac munca voluntara si trateaza pacienti fara plata.

      • La avocati, e mai rau … gartuitatea e cu sanctiune disciplinara, caci numai Baroul are voie sa stabileasca cine are voie „gratuit”, si cine nu. Ba, aud ca prin Buc, la o judecatorie de sector o anume judecatoare iti anuleaza reprezentarea in proces, daca nu vii la sfarsit cu chitanta in original (chiar si la soc.com.). In Brasov, judecatorii fac plangeri penale, daca nu aduci chitantele in original … . Vremuri nashpa daraga „delia f” .

    • @Corina. Iată-l:
      „Mă tot gândesc dacă e momentul oportun. Dar pentru adevăr e mereu momentul oportun.
      Exact acum un an le propuneam domnului Liiceanu și doamnei Bodea să traduc un manual de greacă veche. Au acceptat pe loc, mai ales că limbile clasice sunt în situația dezastruoasă în care sunt la noi și că pe piața românească nu există un manual bun de greacă. Zilele trecute am predat editurii traducerea primului volum. Vor mai trece luni bune până la apariția lui, pentru că un manual nu se redactează și nu se pune în pagină peste noapte. Domnul Gârmacea, redactor-șef al editurii, a avut înțelegerea să și gentilețea să-mi îngăduie să lucrez cu o doamnă redactor excepțională, pe care o cunosc de pe vremea când eram colegi de facultate, ea însăși traducătoare din greacă și specializată pe filozofie (n-o pomenesc încă aici ca să n-o expun inutil). În felul acesta, editura Humanitas se raliază marilor edituri din Occident, care-și redactează volumele fundamentale cu universitari specializați.
      DE ce să traduci un manual și să nu scrii unul? Cred că primul răspuns legitim ar fi să-l trimiți pe cititor la pagina de titlu: manualul german pe care l-am tradus și cu care am lucrat are zece autori. Scopul lui esențial este să-i învețe pe cursanți limba greacă veche și, prin aceasta, să-i apropie de realitățile antichității grecești și de fundamentele Europei. Ca atare, veți vedea, fiecare lecție are același număr de pagini (trei: una de text și exerciții și două, aerisite, de gramatică. Textele sunt dispuse în unități mai mari cu un parcurs logic, istoric și cultural de invidiat. Textul echilibrat, dar tot mai abundent, al fiecărei lecții e autonom, are cap și coadă, e relevant pentru informația culturală esențială de care are nevoie un elev, e un mijloc excelent de exersare a informației gramaticale curente, iar cuvintele lui sunt dozate savant, fără nici o urmă de forțare, în funcție de ocurențele lor generale în texte de autor.) Explicațiile la text în (de acum)limba română sunt minimale, pentru că textul lecției cuprinde în sine toată informația de care are nevoie un elev de gimnaziu sau de liceu. Pe lângă textul principal, la exerciții sunt alte și alte texte. Ca să nu mai zic de o secțiune mediană de texte suplimentare (pentru tema de acasă). Succesul acestui manual vine din cadența și din rutina, dar și din suplețea și echilibrul pe care le întreține neostenit. Nimic de prisos, nici o lipsă. După parcurgerea acestui manual care are aparențele unei navete spațiale un copil de clasa a opta are acces la orice autor clasic.
      Cum însă în România greaca nu se predă în școală, la ce bun să publici un manual de greacă (și încă și în două volume?). Și atunci am avut ideea, pe care editura a îmbrățișat-o pe loc, să țin cursuri de greacă sâmbăta pe acest manual pentru copii doritori de gimnaziu și de liceu, fără să fie amestecați, într-una din librăriile Humanitas din centrul Bucureștiului. Lucrurile nu se fac însă peste noapte. Traducerea manualului presupune un efort sporit ca să fii și cât mai aproape de textul originalului, și să și adaptezi, acolo unde e necesar, terminologia gramaticală, să zicem, sau secțiunile de vocabular. La fel, munca editurii va fi imensă ca să scoată o lucrare de frumusețea, eleganța și bunul gust al originalului.
      Apoi, ca să ai un public cât de cât, trebuie să ai unmarketing foarte activ, țintit și inteligent. Ai nevoie de expunere publică, media, ai nevoie de voci importante dintre intelectualii publici care să te sprijine. Trebuie să ai discuții cu publicul, întâlniri, mese rotunde. Trebuie mobilizate și alte instituții care îți înțeleg demersul și sunt favorabile ca să te întărească cu prestigiul lor academic (mă gândesc, desigur, la Colegiul Noua Europă. Institutul de Studii Avansate din București (NEC).Și eventual și la alte institiuții. Orice vorbă bună, orice apariție publică trebuie valorificată. Cred că pentru un impact mai bun trebuie întrebați oameni din advertising (chiar trebuie să faci ca o ciudată maimuță la gratii). O întreagă halima ca să obții ceva durabil și ca să poți, la un moment dat, să formezi o opinie favorabilă în publicul larg pentru limbile clasice. În curând mă apuc de tradus un manual similar de latină în același scop.
      Ei, cu asta îmi muncesc creierii de ceva vreme (și cu altele, ceva mai complexe :)). Și aflu, că nitam-nisam, Secția de Clasice din București s-a hotărât peste noapte să facă ore de latină și de greacă cu copii de gimnaziu și de liceu în sediul facultății. Pe gratis. Onorabil, ce să zic! Bravo, neicilor!
      O să ziceți că mor de invidie și de grija concurenței. Sunteți liberi să ziceți. Dar și eu sunt liber să vă reamintesc cine sunt vrednicuții care au ajuns acum cu apa la gură și dau generos din mânuțe. Sunt aceiași care tolerau pe situl oficial al catedrei textul unei colege de-ale lor care susținea că predarea limbilor clasice la gimnaziu e o prostie, aceiași care au bătut la porți închise prin minister ani de zile, oameni lipsiți de orice autoritate, oameni fără profil profesional clar, fără prezență publică, fără idei și fără operă, pe care ticăloșii din minister au găsit cu cale să-i paseze și să-i ademenească până la urmă să accepte desființarea bietei ore de LIMBĂ latină din a opta, în schimbul unei ore izolate și complet absurde de ELEMENTE de cultură și de limbă latină sau așa ceva, pentru care au și făcut un manual inept și inutilizabil, o varză fără sens. Apoi să nu uităm la ce nivel e nepotismul într-o catedra de nouă oameni! La un moment dat, acum câțiva ani, erau patru copii de profesori universitari (doi din aceeași catedră, doi din aceeași universitate). Al cincilea copil, și el musai universitar, s-a aciuat în alt loc în aceeași universitate și a produs ceva care dovedește că respectivul nu face diferența între manual și gramatică. Ani de zile acești oameni n-au înțeles care e miza predării latinei în preuniversitar și au trăit cumva în disprețul bieților profesori de liceu, unii dintre ei excepționali și cu rezultate incredibile. Câți olimpici internaționali la latină au continuat cu clasice? Vă spun eu, foarte puțini. Resurse pe apa Sâmbetei, ca la RADET. Din aceste motive, secția e pe butuci. S-a ajuns la situația oribilă ca, în unii ani, nici un absolvent din cei cei doi-trei (!!!) să nu-și susțină licența.Din steaua absolută a Facultății de Limbi Străine, Catedra a ajuns bătaia de joc a tuturor. Pentru că oamenii fac o instituție Și cum există pe lume oameni de mare anvergură, există și pigmei. Instituția lucrează cu ce i se dă.
      E foarte plauzibil ca, făcut pe picior cum e, proiectul acestor oameni să distrugă și ce n-a mai rămas distrus în jur, adică și speranța ultimă a unui reviriment al limbilor clasice. Chiar dacă nu-și dau seama, cel mai mare dușman al disciplinei pe care o predau este nevrednicia lor. Poate că, în ceasul al doisprezecelea, ar fi fost mai nimerită puțină smerenie: sunt atâtea dovezi că nu fac bine ce fac încât era mai bine să nu facă și răul din urmă.”

      • „ ar fi fost mai nimerită puțină smerenie”

        Eu unul am îndoieli că există smerenie pe lumea asta.
        Ci doar făcut strategic un pas înapoi, urmînd a reveni la atac, atunci cînd condițiile vor permite.

        Oare ce se poate citi în ochii unui ins zice-se smerit?

      • @ No-body
        Vă mulțumesc frumos. Sper că dl Colceriu nu s-a supărat că i-a fost adus aici textul.
        Tind să fiu de acord cu dânsul, cum mă cam așteptam, citindu-l de niște ani. Dacă cei de la catedra invocată subminează șansele limbilor clasice în învățământul preuniversitar, e clar… Să vedem ce se întâmplă cu inițiativa, excelentă, a celor două manuale. Se mută la altă editură?

        • @Corina
          Textul este public, pe pagina sa de FB, nu știu de ce s-ar supăra cineva că un text public a fost preluat într-un alt spațiu public.
          Față de Dvs., eu văd lucrurile în sens invers. În primul rând, nu se trece la un asemenea gest când ai căzut de acord cu o editură, oricare-ar fi ea, asupra unor termeni, fără a discuta, în prealabil, cu cei față de care te-ai angajat într-un proiect. Fundamental, e un act de trădare care te descalifică pentru o viitoare livrare de încredere. Apoi, chestia cu furtul, cu subminarea șanselor, cu inițiative furate (parc-am fi în Olimp!) mi se pare, pur și simplu, resentimentară. (dacă aș fi „altă editură”, nu aș bate palma, după asemenea episod) Dar nu intenționez o polemică, așa încât mă voi opri aici.

  11. Da, cu siguranta toate odraslele de universitari care ajung sa fie angajati la catedra parintilor sunt toate manate de pasiune. Interesant este numai ca in Romania sunt atat de multi pasionati din astia care acum sunt si aparati de cercul de putere al parintilor. Si ne mai miram ca universitatile romanesti ies din topurile internationale? Si ne mai miram ca va incaleca plagiatorii? Domnule Liiceanu, nici o universitate de elita din lumea asta nu permite ca intr-o catedra in care profesorii se pot numara pe degetele de la o mana, aproape jumatate din acesti profesori sa fie copiii celorlalti membri ai catedrei sau cu parinti angajati de universitate. O fi legal s faci asta in Ro, dar nu este moral. Daca pasiunea era atat de mare, nu puteau aceste odrasle sa isi gaseasca un loc si un rost in lumea larga si nu sa faca din catedra aia o familie in sensul rau al cuvantului?

  12. „De ce să sporim urâțenia lumii?”

    Cînd cineva pomenește de urîțenie (ori alte surate stlistice), nu se va trece cu siguranță și pe sine între cei afectați. ori o va face doar din interes oratoric.

    Același, are pretenția că doar el identifică bine acea urîțenie.
    Și mai sigur pe sine este cînd stabilește că pe lumea asta există urîțenie (și nu doar realitate)

    Interesant în paralel îmi pare faptul că d. autor pomenește (favorabil) de ale religiei, dar nu ia în calcul că și-o avea și Dumnezeu responsabilitate, de existența amintitei urîțenii, prin lume…

  13. „un articol în care spuneați à haute voix că viața dumneavoastră se înalță pe voința de a trăi în adevăr”

    Eu unul, poate și pentru că nu trăiesc între oameni, nu aș lua în serios pastile din categoria „a trăi în adevăr”…
    Eventual doar m-aș uita ce vine vreunora, a utiliza așa licențe.

  14. Miezul problemei este, din ce înțeleg, angajarea (de ceva ani) a unor specialiști în calitate de cadre didactice care sunt copii de (foști) profesori la acea facultate. Domnul Colceriu zice că nu meritau, domnuk Liixeanu, că meritau. De unde să știu eu care are dreptate?

  15. „Invata mai intai sa scrii, apoi exprima-ti ideile.” Macar sa scriem frumos daca tot nu e nimic acolo.

    Cum ar fi putut cel care a stat de vorba cu marile minti ale omenirii sa coboare la Dinescu, Lucifer sau Brancoveanu? Am alte asteptari. L-au furat pe Razvan Ioan? A fost concurs. Si eu am avut colegi mult mai buni care au picat.

  16. Tot ce inseamna cunoastere si toate „secrtele” nu pot fi decat in carti.

    E mai greu sa gandesti si sa ajungi tu la niste concluzii corecte. Nu-i mai usor sa iti spuna altul cum sta treaba sau sa citesti dintr-o carte? Ba da, doar ca nu gasesti mai nimic acolo. Nu e tot o gandire ideologica.
    Poti sa citesti tot si sa te duci si la Harvard ca tot nu o sa ajungi „departe” si nici nu o sa fii vreun geniu.

    „De ce”?… Nu, nu e neaparat ca nu ai fi capabil.

  17. NU poti dobandi cunostinte decat daca citesti. Doar asa poti ajunge sa gandesti cu mintea altora. Tu nu poti gandi cu mintea ta! „Citesc, deci stiu.” Stiu cat ai citit si si cat stii, atat sunt de prost.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro