De ce seamănă magistrații cu salariații SRR

La prima vedere, petiția adresată Parlamentului de 1000 de salariați ai Societății Române de Radio pare fără precedent: cine a mai auzit să se ceară Comisiei de Cultură și Mass-media eliminarea din Consiliul de Administrație a SRR tocmai a reprezentantului  salariaților? Și încă pentru ”denigrarea instituției”? Petiția îl vizează pe Adrian Moise, liderul Sindicatului Unit al Salariaților Radio România, cel care a făcut publice câteva aspecte incomode din biografia lui Ovidiu Miculescu, PDG-ul de neclintit al SRR, proptit de PSD. În spiritul Legii 41/1994 a SRTV și SRR reprezentanții angajaților în cele două societăți au ca misiune apărarea intereselor salariaților în CA și, dacă mediile publice ar fi dominate de rațiune nu de ranchiune, atunci dezvăluirea ilegalităților, incompatibilităților, abuzurilor  conducerii ar trebui aplaudată. Că nu se întâmplă așa, se vede și din recentele alegeri pentru Consiliul de Administrație din Televiziunea Română: au fost votați doi reprezentanți ai salariaților, dar, printr-un artificiu suspect de procedură, aceștia au fost eliminați în favoarea altora, agreați politic și cu o bogată carieră de obediențe în spate. În locul unor proteste viguroase în fața  încălcării voinței colective, salariații din TVR au tăcut resemnați, înghițind gălușca și eternizându-l astfel în CA, pentru a cincea  oară, pe Sorin Burtea, omul care votează mereu cu șeful cel mare și cu partidul la putere. Adică opusul lui Adrian Moise de la Radio.

Cu ce i-a lezat Moise pe colegii semnatari ai petiției către Guvern și Parlament? Să vedem:

1.A dezvăluit regimul de incompatibilitate a PDG, confirmat de instituția abilitată ANI prin adresa nr.46215/G/II/17.10.2013. Asta fiindcă dl. Miculescu, suferind de același sindrom al insațiabilității de care suferă demnitarii, politicienii, administratorii țării, a ocupat între 2010 nși 2012 concomitent două funcții publice, trecute și în declarația de avere: director la SNR de unde în 2012 a încasat 93.946 de lei și membru în CA al SRR, de unde a primit indemnizația de 38.458 de lei.

2. A cerut să se verifice dosarul de informator al lui Ovidiu Miculescu la CNSAS. S-a confirmat  în Dosarul R 94603 întocmit în 1987, când semnase cu Securitatea un angajament sub nume de cod ”Adrian”etc.

3. A trimis plângeri la DNA în legătură cu mai multe prezumtive ilegalități ale conducerii (concursuri trucate etc.)

4. A atras atenția asupra unui Regulament de prezență și comunicare în mediul online instituit în aprilie 2013 printr-o decizie a PDG care face praf orice idee transparență instituțională și libertate a presei. O mostră: salriatului SRR i se cere ”de a se abţine de la comentarii care ar putea să aducă prejudicii imaginii persoanelor din cadrul SRR” și îi este interzis ”personalului  din cadrul SRR, indiferent de natura raportului juridic cu SRR, să publice pe site-urile personale şi să transmită altor publicaţii online (colaboratori) informaţii care aparţin SRR şi la care au acces în baza statutului de angajat sau colaborator al SRR.”

5. A ieșit public când au fost sustrase documente de la sediul sindicatului și ori de câte ori a fost hărțuit, concediat, blamat pe canalele radioului public aflate la cheremul lui Miculescu.

Dacă toate acestea reprezintă pentru 1000 de salariați semnatari ai petiției, pe bune sau nu, calomnii, atacuri la adresa insituţiei, acţiuni rău intenţionate, tendenţioase, ameninţări şi răfuieli , cum sunt calificate în scrisoare, atunci e imposibil de ghicit care sunt criteriile morale și profesionale îmbrățișate de semnatari, mulți dintre ei jurnaliști. Sau este vorba, ca de atâtea ori în societatea românească, de oportunismul lipsit de orice subtilitate, care îi face pe unii să abdice de la orice demnitate profesională și umană, pentru un mărunt privilegiu, pentru un zâmbet binevoitor al șefului. Nu toți au stofă de eroi, dar au posibilitatea să nu participe, să refuze coalizarea cu cel puternic și implicarea în acțiuni nedrepte. Dimpotrivă, îi împinge înainte ”sindromul Coriolan Drăgănescu”, cum l-a numit Doina Jela într-un excelent articol. Deocamdată, deși o cer organizații media ca MediaSind și ActiveWatch, lista nominală a solicitanților revocării nu este publică. Au dat-o, ca în Caragiale, anonimă.

Cazul SRR vs Moise nu este fără precedent. N-a trecut un an de când judecătorii mai multor instanțe s-au organizat pentru a revoca doi reprezentanți ai lor în CSM. Ce le reproșau colegii Alinei Ghica și lui Cristi Dănileț? Că au ales, perfect statutar, o procuroare ca șefă a CSM. Și, coincidență, că vorbesc despre neregulile din justiție, pe blog sau cu presa, în numnele transparenței instituționale. În multe cazuri, deși vorbim de oameni ai legii, magistrații n-au motivat cererea de revocare, așa că nu le-a ieșit pasiența. ”Sindromul Coriolan Drăgănescu” este diagnosticul și în acest caz.

Articol apărut și în revista ”22”.